1ra-473/2017 — art. 188 alin.2 lit. b, f CP

1ra-473/2017 — art. 188 alin.2 lit. b, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-473/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 06 octombrie 2015 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2016, declarat de inculpatul

Buzulan Cristin xxxxxxx, xxxxx xx xx xxxxx xxxx,

xxxxxxx x. xxxxxxx, xxxxx xxxxxx xxxx, xxxxxx

x. xxxxx, xxxxxx xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 01.07.2015 – 06.10.2015;

Instanța de apel: 27.09.2016 – 17.11.2016;

Instanța de recurs: 24.01.2017 – 05.04.2017.

A C O N S T A T A T:

Buzulan Cristin a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), f)

Cod penal, la 8 (opt) ani închisoare.

În temeiul art. 85 Cod penal, la pedeapsa stabilită i-a fost adăugată parțial pedeapsa

neexecutată aplicată prin sentința Judecătoriei Ungheni din 21 mai 2013, fiindu-i stabilită

definitiv pedeapsa închisorii pe termen de 9 (nouă) ani 6 (șase) luni cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis.

Buzulan Cristin, la 16 februarie 2014, în perioada de timp de la 03:00 până la 04:00, în

comun acord și prin înțelegere prealabilă cu o altă persoană, în privința căreia cauza

penală a fost disjunsă într-un proces separat, în timp ce mergeau împreună cu

Cojocari Mihail pe str. Porumbrele, 34, mun. Chișinău, având scopul sustragerii bunurilor

altei persoane, l-a atacat pe Cojocari Mihail, apucându-l de gât și doborându-l la pământ

împreună cu cealaltă persoană, a început să-l lovească cu picioarele în regiunea capului,

după care a sustras de la acesta un telefon mobil model „Orange Zali”, nr. IMEI:

358046030288204, la prețul de 1000 lei, în care se afla cartela SIM 060515129 la prețul

de 50 lei și mijloace bănești în sumă de 130 lei, apoi împreună cu bunurile sustrase a

părăsit locul săvârșirii infracțiunii, cauzând astfel părții vătămate Cojocari Mihail daune

în proporții considerabile, în sumă totală de 1180 lei.

Reieșind din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 756 din

20 februarie 2014 lui Cojocari Mihail i-a fost cauzată vătămare corporală ușoară ce

condiționează dereglarea sănătății de scurtă durată.

1

solicitând casarea acesteia rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea apelului a indicat, că la caz lipsesc probe veridice și suficiente care ar

demonstra că Buzulan Cristin a săvârșit faptele imputate în forma în care i-au fost

incriminate. Deși prima instanță a reținut că conform raportului de constatare

tehnico-științifică nr. 756 din 20 februarie 2014, lui Cojocari Mihail i-a fost cauzată

vătămare corporală ușoară, tâlhăria presupune nu oricare violență periculoasă pentru viața

sau sănătatea persoanei agresate, dar numai violența care este legată de atac asupra unei

persoane, cu scopul sustragerii bunurilor.

Astfel, în speță, existența leziunilor corporale la partea vătămată Cojocari Mihail

nu este probată corespunzător, în modul stabilit de art. 97 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală.

A subliniat apărarea, că deși la materialele cauzei se atestă existența unui

proces-verbal de comunicare a raportului de expertiză învinuitului Buzulan Cristin, datat

cu 16 iunie 2014, acestuia nu i-a fost adus la cunoștință raportul de expertiză

medico-legală propriu zis, dar raportul de constatare medico-legală nr. 756 din

20 februarie 2014.

A menționat apelantul, că acest raport de constatare medico-legală nu corespunde

prevederilor art. art. 139-141 Cod de procedură penală, sub aspectul neindicării

întrebărilor formulate specialistului, nefiind clare ce materiale și informații au fost puse

la dispoziția specialistului.

Mai mult, în acest raport de constatare medico-legală se indică că Cojocari Mihail

ar fi fost agresat la 17 februarie 2014, ora 02:30, în timp ce conform învinuirii fapta a fost

săvârșită la 16 februarie 2014, în intervalul orelor 03.00 - 04.00.

Potrivit opiniei apărării, în acțiunile lui Buzulan Cristin lipsește latura obiectivă și

latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 188 Cod penal, care presupune acțiunea

principală, caracterizată prin sustragere în formă consumată sau sub formă de tentativă,

și acțiunea adiacentă, caracterizată prin atacul săvârșit asupra unei persoane și respectiv

scopul de cupiditate.

A remarcat apelantul, că din probele cercetate în prima instanță, rezultă cu

certitudine că lovitura aplicată de către Buzulan Cristin nu a avut la bază scopul de

sustragere, ci a fost o consecință a acțiunilor violente inițiate de către Coval Alexandru,

fără a cunoaște care sunt intențiile reale ale acestuia.

La fel, Buzulan Cristin nu a inițiat acțiunea de sustragere, după ce partea vătămată

a căzut jos urmare a loviturii primite de la Coval Alexandru.

Totodată, a invocat că la încadrarea acțiunilor în baza art. 188 Cod penal, nu

prezintă relevanță cuantumul prejudiciului cauzat cu referire la bunurile sustrase, însă

prima instanță nu a indicat din ce considerente a reținut calificativul daune în proporții

considerabile în condițiile în care partea vătămată nu s-a referit la valoarea prejudiciului

cauzat.

A specificat apărarea, că în conținutul sentinței nu au fost indicate probele în baza

cărora instanța a conchis asupra vinovăției lui Buzulan Cristin, ceea ce s-a soldat cu

pronunțarea unei soluții eronate și nemotivate.

3.1. Inculpatul a contestat sentința cu apel, solicitând casarea acesteia, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

În motivarea apelului a indicat, că cauza penală a fost examinată în lipsa sa, iar

prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 februarie 2015, s-a dispus

2

modificarea măsurii preventive din obligarea de a nu părăsi țara în arest preventiv, iar

până la găsirea inculpatului, cauza penală a fost suspendată.

Astfel, prima instanță nu era în drept să continue examinarea cauzei penale după

suspendarea ei, fără emiterea unei încheieri motivate de reluare a examinării cauzei

penale.

Totodată, a invocat că raportul de constatare medico-legală nr. 759 din 20 februarie

2014, urmează a fi declarat ca probă inadmisibilă, deoarece în conținutul acestuia este

indicat că părții vătămate Cojocari Mihail i-au fost provocate vătămări corporale ușoare

la 17 februarie 2014, ora 02:30, însă presupusele vătămări corporale s-au produs

aproximativ la orele 03:00-04:00, la 16 februarie 2014.

De asemenea, a invocat că la 16 februarie 2014, ora 05:34, partea vătămată

Cojocari Mihail a fost supus unui examen medical primar, unde pe lângă vătămările

corporale, s-a constatat că aceasta era în stare de ebrietate.

A subliniat că, partea vătămată a fost suspusă examinării medicale peste patru zile

din momentul săvârșirii faptei, iar în această perioadă de timp, lui Cojocari Mihail îi

puteau fi cauzate și alte vătămări corporale.

La fel, apelantul a accentuat că la materialele cauzei este anexată o recipisă din

29 aprilie 2015, care confirmă că Coval Alexandru, i-a restituit părții vătămate prejudiciul

material, telefonul și banii, iar față de Buzulan Cristin careva pretenții nu are, ceea ce

semnifică că inculpatul nu a prejudiciat în nici un fel partea vătămată.

A relatat, că din ansamblul declarațiilor date de partea vătămată rezultă că în

acțiunile lui Buzulan Cristin nu se atestă scopul de sustragere, inculpatul i-a aplicat

lovituri fizice, deci vinovăția lui Buzulan Cristin în sustragerea intenționată este

combătută prin însăși declarațiile părții vătămate.

apelurile au fost respinse ca nefondate cu menținerea sentinței.

4.1. Pentru pronunțarea soluției nominalizate, instanța de apel a reținut, că prima

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a concluzionat că

inculpatul Buzulan Cristin este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 188

alin. (2) lit. b), f) Cod penal, împrejurări care au fost elucidate și constatate din totalitatea

de probe acumulate și cercetate în cauza penală, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității,

iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a menționat, că vinovăția inculpatului se dovedește prin

următoarele probe: declarațiile inculpatului date în instanța de apel, ale părții vătămate

date în prima instanță (f.d. 143, vol.I); înștiințarea 902 din 16 februarie 2014, conform

căreia pe str. Porumbrele, 34, mun. Chișinău a avut loc o altercație (f.d. 3, vol.I); raportul

de constatare medico-legală nr. 756 din 20 februarie 2014 (f.d. 9, vol.I); procesul-verbal

de sesizare despre săvârșirea sau pregătirea pentru săvârșirea infracțiunii din 06 martie

2014 (f.d. 11, vol.I); procesul-verbal de examinare a descifrărilor convorbirilor telefonice

și descifrările convorbirilor telefonice (f.d. 30-46, vol.I); procesul-verbal de audiere în

calitate de bănuit a lui Buzulan Cristin din 10 iunie 2014, conform căruia Buzulan Cristin

a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptei incriminate (f.d. 70, vol.I); procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei din 11 iunie 2014 cu planșa fotografică (f.d. 73,74, vol.I);

procesul-verbal de audiere a părții vătămate din 16 iunie 2014 (f.d. 79, vol.I);

procesul-verbal de audiere în calitate de învinuit a lui Buzulan Cristin din 16 iunie 2014

(f.d. 83, vol.I).

3

Prin urmare, instanța de apel a conchis, că prima instanță a stabilit o corectă situație

de fapt, corect încadrând faptele inculpatului în baza art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal.

Analizând declarațiile părții vătămate instanța de apel le-a considerat veridice,

consecvente, consecutive pe tot parcursul procesului penal, atât în cadrul urmăririi penale,

cât și în instanța de judecată, care coroborează cu celelalte probe scrise.

Prin urmare, instanța de apel a reținut, că vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii incriminate este confirmată prin cumulul de probe cercetate, ce coroborează

între ele și careva divergențe între declarațiile inculpatului, a martorilor și probele scrise,

nu au fost depistate, Buzulan Cristin recunoscând integral vinovăția.

Cu referire la poziția apărării invocată în cererile de apel privind nevinovăția

inculpatului în săvârșirea faptei incriminate, instanța de apel a menționat, că aceasta nu

poate fi reținută, deoarece însuși inculpatul Buzulan Cristin în cadrul urmăririi penale și

în ședința instanței de apel a recunoscut integral vinovăția în cele incriminate, a relatat în

detaliu circumstanțele în care a avut loc infracțiunea, iar versiunea acestuia coincide cu

cea expusă de partea vătămată.

Prin urmare, a fost apreciată ca nefondată și alegația avocatului precum că lipsesc

probe veridice și suficiente care ar demonstra că Buzulan Cristin a săvârșit faptele

imputate, în forma în care i-au fost incriminate, deoarece întreg ansamblul de probe al

cauzei penale demonstrează cert culpabilitatea acestuia în săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie.

Sub aspectul specificat în cererea de apel, precum că la caz nu sunt întrunite

elementele infracțiunii incriminate inculpatului prin rechizitoriu, instanța de apel a

specificat, că în cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost admisă de către prima

instanță, iar starea de fapt și de drept este în concordanță cu circumstanțele stabilite și

probele administrate, examinate și apreciate în cuprinsul hotărârii atacate.

Instanța de apel a respins argumentul apărării precum că potrivit raportului de

constatare tehnico-științifică nr. 756 din 20 februarie 2014, urmare a examinării lui

Cojocari Mihail, la acesta au fost depistate leziuni, calificate ca vătămare corporală

ușoară, iar tâlhăria presupune nu oricare violență periculoasă pentru viața sau sănătatea

persoanei agresate, dar numai violența care este legată de atac asupra unei persoane, cu

scopul sustragerii bunurilor. La acest segment, instanța de apel a subliniat că componenta

indispensabilă a acțiunii adiacente este atacul asupra unei persoane.

Așadar, atacul în cadrul tâlhăriei presupune confruntarea personală a făptuitorului

cu persoana care posedă, gestionează sau păzește bunurile proprietarului, fie cu alte

persoane, prin a căror agresare făptuitorul tinde să-și atingă scopul.

În cazul tâlhăriei, victima conștientizează, de regulă, caracterul ilicit al acțiunii

făptuitorului, însă, în virtutea violenței (amenințării) aplicate asupra ei, este lipsită de

libertatea de acțiune, uneori fiind constrânsă să transmită chiar ea însăși bunurile către

făptuitor.

Cu alte cuvinte, tâlhăria presupune nu oricare violență periculoasă pentru viața sau

sănătatea persoanei agresate (nu oricare amenințare cu aplicarea unei asemenea violențe),

dar numai violența care este legată de atac asupra unei persoane, iar în ședința de judecată

s-a dovedit cu certitudine că Buzulan Cristin intenționat l-a luat pe pătimit cu taxiul, l-a

transportat în or. Durlești, iar când taxiul a plecat, împreună cu Coval Alexandru l-au

atacat, au aplicat violența asupra lui Cojocari Mihail, l-au lovit iar ultimul a căzut jos,

după care inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele în regiunea capului, cerând

de la el să le dea telefonul, iar după ce au sustras telefonul mobil și banii, cu bunurile

4

sustrase au fugit de la fața locului, iar în rezultatul loviturilor aplicate i-au cauzat părții

vătămate vătămări corporale ușoare.

A subliniat instanța de apel, că la caz, s-a dovedit cert că Buzulan Cristin, împreună

cu Coval Alexandru, a aplicat violență periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei

agresate, fapt confirmat prin raportul de constatare medico-legală nr. 756 din 20 februarie

2014, prin care s-a constatat o dereglare a sănătății cu cauzarea vătămărilor corporale

ușoare. Raportul nominalizat corespunde cerințelor înaintate de legislația în vigoare

pentru valabilitate, iar versiunea avocatului precum că în raport nu s-au indicat întrebările

formulate specialistului și nu s-au concretizat materialele și informațiile puse la dispoziția

specialistului a fost apreciată ca neîntemeiată.

Totodată, instanța de apel a menționat că în cadrul urmăririi penale nu au fost

înaintate de către partea apărării obiecții referitor la raportul de constatare medico-legală

nominalizat.

Cu referire la argumentul inculpatului precum că din probele cercetate în prima

instanță, rezultă cu certitudine că lovitura aplicată de către Buzulan Cristin nu a avut la

bază scopul de sustragere, ci a fost o consecință a acțiunilor violente inițiate de către

Coval Alexandru, fără a cunoaște care sunt intențiile reale ale acestuia, instanța de apel a

specificat, că această versiune se combate prin faptul că anume Buzulan Cristin a atacat

pătimitul, i-a aplicat lovituri, a luat telefonul și banii părții vătămate, el inițiind acțiunea

de sustragere, iar apoi cu bunurile sustrase a părăsit locul săvârșirii infracțiunii, lăsând

partea vătămată la pământ. Totodată, în ședința instanței de apel Buzulan Cristin a

recunoscut că el a luat telefonul de la partea vătămată Cojocari Mihail, după agresarea

acestuia.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiat argumentul apărării precum că prima

instanță nu putea finaliza examinarea cauzei penale în privința lui Buzulan Cristin, or,

prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 februarie 2015 cu privire la

anunțarea în căutare a lui Buzulan Cristin s-a dispus suspendarea cauzei până la găsirea

inculpatului.

În acest context, instanța de apel a precizat că în conformitate cu prevederile

art. 321 alin. (5) Cod de procedură penală, anunțarea în căutare a inculpatului nu are ca

efect suspendarea cauzei penale, iar prima instanță a admis o eroare mecanică dispunând

suspendarea examinării cauzei penale până la găsirea inculpatului.

Totodată, cu referire la prevederile art. art. 330, 349 Cod de procedură penală,

instanța de apel a specificat că, din conținutul acestora rezultă cert că în cazul anunțării

inculpatului în căutare nu se suspendă procesul penal.

Cu referire la argumentul inculpatului precum că cauza penală a fost examinată în

lipsa sa, instanța de apel a accentuat, că Buzulan Cristin a fost citat la adresa de

corespondență pe care acesta a indicat-o (mun. Chișinău, str. Lisabona, 2/3, ap. 21), însă

în mod repetat și nemotivat nu s-a prezentat la ședințele de judecată.

De asemenea, acesta nu a precizat, nici prin intermediul avocatului, nici prin

declarațiile scrise, motivele obiective care l-au împiedicat să se prezinte la ședință.

Pe durata procedurilor în primă instanță, citarea inculpatului nu l-a împiedicat să

se prezinte în fața instanței, să fie audiat sau să prezinte argumente în apărarea sa, fie în

mod direct sau prin intermediul aceluiași avocat care l-a reprezentat pe întreaga durată a

procedurilor. În nici una din fazele procesului, avocatul nu a solicitat instanței să îl citeze

pe inculpat la o altă adresă. Prin urmare, nu se poate considera că primei instanțe i-a lipsit

diligența în a stabili dacă inculpatul locuia sau nu la adresa indicată.

5

Deși inculpatul s-a prezentat la urmărirea penală, i-a fost adusă la cunoștință

învinuirea, i-a fost înmânat rechizitoriul (f.d. 109, vol.I), inculpatul nu s-a prezentat

nemotivat în ședințele de judecată ale primei instanțe, dar și-a prezentat argumentele în

fața instanței exclusiv prin intermediul avocatului său.

Instanța de apel a decis că, dacă inculpatul a fost citat în mod legal, acesta fusese

familiarizat cu procedura și a optat să nu se prezinte în fața instanței, deci prima instanță

și-a îndeplinit obligația pozitivă de a lua măsuri pentru a cita inculpatul și de a se asigura

că inculpatul se va prezenta în fața acesteia, însă Buzulan Cristin a contribuit în mare

parte la crearea unei situații care îl împiedica să apară în fața instanței și că ar fi putut

anticipa în mod rezonabil urmările comportamentului său (hotărârea CEDO în cauza

Jones împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 30900/02, 9 septembrie 2003).

4.2. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a reținut, că prima

instanță a ținut cont de prevederile art. art. 3, 6-7, 61-62, 75-77-78 Cod penal, de

caracterul prejudiciabil și gradul de pericol social al faptei săvârșite, care face parte din

categoria celor grave, de relevanța relațiilor sociale prejudiciate, de motivul infracțiunii -

scopul de cupiditate, de personalitatea inculpatului, care anterior a fost judecat, a săvârșit

infracțiunea în perioada de probațiune, a recunoscut vinovăția în instanța de apel, nu este

căsătorit, nu este încadrat în câmpul muncii.

În conformitate cu art. 76 Cod penal, drept circumstanță atenuantă a fost reținută

recunoașterea vinovăției, iar circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, nu au

fost stabilite.

A mai remarcat instanța de apel, că Buzulan Cristin anterior a fost judecat,

fiindu-i stabilită pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

acordându-i-se o șansă de a se corija, însă necătând la aceasta, inculpatul a săvârșit o nouă

infracțiune cu intenție în perioada de probațiune, demonstrând că nu și-a făcut concluziile

necesare și o pedeapsă non-privativă de libertate nu îl poate convinge despre necesitatea

respectării legii penale.

a contestat hotărârile judecătorești adoptate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea

unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea recursului, inculpatul susține că hotărârile judecătorești sunt

ilegale, deoarece vinovăția acestuia a fost constatată de către instanțele de fond în lipsa

unui raport de expertiză care ar confirma violența periculoasă pentru viața și sănătatea

părții vătămate, contrar prevederilor art. art. 97 pct. 2), 251 alin. (1) Cod de procedură

penală.

Respectiv, susține că raportul de constatare medico-legală nr. 756 din 20 februarie

2014 (f.d. 9, vol.I), urmează a fi considerată o probă inadmisibilă, deoarece

specialistul-expert care a întocmit acest raport nu a fost preîntâmpinat sub semnătură de

răspundere penală în temeiul art. 312 Cod penal, pentru concluziile false și în special

deoarece raportul nominalizat nu a fost susținut printr-un raport de expertiză

medico-legală, în cadrul căruia expertul trebuia să fie preîntâmpinat de răspundere penală

pentru concluzii false.

Invocă că, partea vătămată a fost suspusă examinării medicale peste patru zile din

momentul săvârșirii faptei, iar în această perioadă de timp, acestuia îi puteau fi cauzate și

alte vătămări corporale.

Remarcă, că raportul de constatare medico-legală nr. 759 din 20 februarie 2014,

urmează a fi declarat ca probă inadmisibilă, deoarece în conținutul acestuia se indică că

părții vătămate Cojocari Mihail i-au fost provocate vătămări corporale ușoare la

6

17 februarie 2014, ora 02:30, însă presupusele vătămări corporale s-au produs

aproximativ la orele 03:00-04:00, la 16 februarie 2014.

La acest segment, relevă că în ordonanța de pornire a urmăririi penale, în ordonanța

de punere sub învinuire, în rechizitoriu și în hotărârile judecătorești, inculpatului îi este

imputată fapta săvârșită la 16 februarie 2014, intervalul de timp 03:00-04:00, iar

concluzia despre vinovăția acestuia este bazată pe unica probă - raportul de constatare

medico-legală din 20 februarie 2014 (f.d. 9, vol.I), în conținutul căruia este indicată o altă

dată a petrecerii evenimentelor – 17 februarie 2014.

Susține că raportul de constatare medico-legală este nul de drept și nu poate fi pus

la baza învinuirii inculpatului, iar conform art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, toate

dubiile urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului.

Totodată, menționează că la calificarea infracțiunii în baza art. 188 Cod penal,

violența periculoasă pentru viața și sănătatea părții vătămate trebuia constatată

obligatoriu și imperativ numai printr-un raport de expertiză (art. 97 alin. (1) pct. 2) Cod

de procedură penală), însă în speță această violență (vătămare) a fost constatată

necorespunzător, iar în lipsa raportului de expertiză este imposibilă calificarea în baza

art. 188 Cod penal și inculpatul urmează a fi achitat.

Un alt motiv indicat de recurent, este faptul că sentința este în contradicție cu

încheierea irevocabilă a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 februarie 2015, prin

care a fost suspendată cauza penală.

Respectiv, prima instanță nu era în drept să adopte sentința fără ca să emită inițial

o încheiere motivată de reluare a examinării cauzei penale.

Inculpatul invocă dezacordul cu concluzia instanței de apel, prin care s-a menționat

că suspendarea procesului dispusă prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 04 februarie 2015, reprezintă o eroare mecanică, considerând că aceasta reprezintă o

eroare gravă și constituie temei de casare a sentinței.

Mai susține recurentul, că instanța de apel nu s-a pronunțat pe marginea tuturor

motivelor invocate de inculpat în apelul său, iar o simplă reproducere a circumstanțelor

cauzei și a poziției primei instanțe nu constituie o cercetare judecătorească și este în

detrimentul legii. Or, în cazul în care instanța de judecată se abate de a da un răspuns

special și explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se

va considera o încălcare a art. 6 § 1 din Convenția Europeană (cauza Hiro Balani

împotriva Spaniei).

Totodată evidențiază, că instanța de apel s-a expus neclar și neconvingător în

privința motivelor invocate în apelul declarat de avocatul Popa Alexandru în numele

inculpatului, însă aceasta avea obligația să argumenteze detaliat fiecare argument invocat

în apel.

Un alt motiv invocat de recurent, se referă la faptul că acuzarea de stat nu a

acumulat suficiente probe pentru a dovedi vinovăția inculpatului, consideră că în speță

lipsește latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii incriminate.

Relevă, că la 16 februarie 2014, ora 05:34, partea vătămată Cojocari Mihail a fost

supus unui examen medical primar, unde pe lângă vătămările corporale, s-a constatat că

aceasta era în stare de ebrietate.

Invocă recurentul că instanțele de fond neîntemeiat l-au condamnat punând la bază

ca probe principale declarațiile părții vătămate Cojocari Mihail și raportul de constatare

medico-legală nr. 756 din 20 februarie 2014 precum și procesul-verbal de recunoaștere a

7

persoanei din 11 iunie 2014 (f.d. 73, vol.I), prin care partea vătămată l-a recunoscut pe

Buzulan Cristin ca persoană care la agresat fizic la 16 februarie 2014.

De asemenea mai invocă, că la materialele cauzei este anexată recipisa din

29 aprilie 2015 (f.d. 128, vol.II), care confirmă că Coval Alexandru, i-a restituit părții

vătămate prejudiciul material, telefonul și banii, iar față de Buzulan Cristin careva

pretenții nu are, ceea ce semnifică că inculpatul nu a prejudiciat în nici un fel partea

vătămată.

Cu referire la declarațiile părții vătămate, evidențiază că la baza hotărârii urmează

a fi puse primele declarații din care rezultă că acesta a fost atacat inițial de către

Coval Alexandru, care s-a numit intenționat greșit „Gheorghe” și care primul l-a apucat

de gât și l-a doborât la sol, anume Alexandru a fost cel care l-a întrebat unde îi este

telefonul mobil și observând-l la sol l-a luat și tot Alexandru i-a luat banii, inculpatul

Buzulan Cristin doar aplicându-i lovituri fizice.

Așadar, din ansamblul declarațiilor date de partea vătămată, rezultă că inculpatul

nu a avut scopul de sustragere, Buzulan Cristin doar a dorit să-i aplice lovituri fizice.

Mai remarcă, că recunoașterea vinovăției nu constituie temei de condamnare.

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

În argumentarea poziției sale, procurorul a menționat, că recurentul își motivează

recursul prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, însă motivele de

reapreciere a probelor nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală.

Totodată, susține acuzatorul de stat, că argumentele invocate de inculpat au

constituit obiect de examinare în instanța de apel, iar instanța le-a examinat minuțios,

apreciind toate probele din dosar conform art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală,

pronunțându-se argumentat asupra fiecărui motiv.

Decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept

care au dus la respingerea apelurilor și menținerea sentinței, ceea ce se încadrează în

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, or,

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel la judecarea cauzei.

Din conținutul recursului declarat, se atestă că inculpatul critică decizia instanței

de apel în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, care statuează

că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este

expus neclar sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței,

8

precum și în cazul când nu au fost întrunite elementele infracțiunii ori când faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Reieșind din temeiurile pentru recurs invocate în raport cu actele cauzei, Colegiul

penal conchide că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului în cauză,

din următoarele considerente.

În primul rând, în privința temeiului invocat sub aspectul art. 427 alin. (1) pct. 12)

Cod de procedură penală, când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită,

instanța de recurs menționează că recurentul nu a motivat recursul sub aspectul temeiului

de casare invocat, or în conținutul cererii de recurs nu se menționează expres care ar fi

acele prevederi legale în care urmau a fi încadrate juridic faptele greșit calificate în opinia

recurentului de către instanțele de fond.

Astfel, în circumstanțele în care recursul nu este motivat sub aspectul temeiului de

casare invocat, instanța de recurs nu poate examina posibilitatea modificării încadrării

juridice a faptelor incriminate inculpatului de către instanțele de fond, deoarece instanța

de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al inculpatului cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, referitor la temeiurile pentru recurs invocate sub aspectul art. 427

alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că preponderent

argumentele formulate de apărare se referă la modalitatea de apreciere a probelor, însă la

acest punct de analiză instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator

și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta

fiind sarcina primordială a instanțelor de fond.

Din atare considerente, Colegiul penal nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente

faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de fond,

corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform infracțiunii incriminate.

Prin alte cuvinte, opozabil celor enunțate de recurent privind examinarea

necorespunzătoare și unilaterală a probatoriului administrat în cauză, Colegiul penal,

verificând subsidiar materialele dosarului, specifică că judecând apelurile instanța a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de

menținere a sentinței de condamnare a inculpatului Buzulan Cristin, care este

argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate

în ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată,

care au fost just apreciate de instanțe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, în

baza cărora s-a stabilit cu certitudine că faptele imputate inculpatului corespund

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs specifică că, așa cum rezultă din

textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile

art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală și aceasta cuprinde temeiurile de fapt și

de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției expuse în pct. 4 al prezentei hotărâri.

În contextul în care analizăm critica cu privire la examinarea unilaterală a probelor

de către instanța de apel, nu ar fi depășit să facem referire și la prevederile art. 101

alin. (3) Cod de procedură penală, unde este stipulat că nici o probă din dosar nu are o

valoare prestabilită pentru instanță.

9

De altfel, conducându-se anume de aceste reglementări, instanța de apel a examinat

toate probele din dosar și nu a dat prioritate celor în favoarea condamnării inculpatului,

ci coroborându-le le-a analizat în ansamblu lor, apreciind just că ele sunt suficiente pentru

a fundamenta o acuzație penală și a-i incrimina lui Buzulan Cristin săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie.

Cu referire la argumentul recurentului precum că raportul de constatare

medico-legală nr. 756 din 20 februarie 2014, urma a fi considerat o probă inadmisibilă,

deoarece conține erori, expertul nu a fost preîntâmpinat de răspundere penală și că

raportul dat nu poate fi pus la baza condamnării inculpatului, instanța de recurs atestă că

la acest aspect instanța de apel corect a menționat, că raportul nominalizat corespunde

cerințelor înaintate de legislația în vigoare.

Totodată, inculpatul și apărătorul său nu au utilizat dreptul de a contesta acțiunile

ori actele organului de urmărire penală respective la etapa corespunzătoare, ca după caz

să fie reparate, iar prin prisma art. 251 Cod de procedură penală, se menționează că

nulitatea raportului de constatare nominalizat, nu mai poate fi invocată ulterior la

judecarea cauzei penale.

Astfel, conform art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia

impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Referitor la obiecțiile recurentului privind încheierea Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 04 februarie 2015, potrivit căreia inculpatul a fost anunțat în căutare

și dispusă suspendarea cauzei, Colegiul penal atestă că instanța de apel corect a evidențiat

prin prisma prevederilor art. art. 321 alin. (5), 330, 349 Cod de procedură penală, că în

cazul anunțării inculpatului în căutare, legislația procesual-penală nu prevede

posibilitatea suspendării procesului penal.

Prin urmare, corect a fost menționat de către instanța de apel, că sintagma

respectivă reprezintă o eroare mecanică a instanței de judecată și nu se atribuie la erorile

grave de fapt, care ar constitui temei de casare a deciziei recurate.

În astfel de circumstanțe este de notat că, pentru a constitui caz de casare, eroarea

de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar

pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul

probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs.

Colegiul penal respinge ca fiind declarativă și alegația inculpatului prin care se

susține că instanța de apel nu a motivat detaliat fiecare argument susținut de către inculpat

și apărare în cererile de apel.

Aceasta deoarece, verificând minuțios decizia recurată în raport cu argumentele

invocate în cererile de apel, Colegiul penal ajunge la concluzia că apelanții au primit

răspuns la argumentele înaintate, iar simplul dezacord al inculpatului cu soluția

pronunțată în speță nu constituie temei de admitere a recursului în sensul formulat.

Mai mult, Colegiul penal menționează că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt valorificate toate aspectele

10

relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale

unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat în speță.

În ceea ce privește argumentele recurentului prin care se susține că la materialele

cauzei este anexată recipisa din care rezultă că Coval Alexandru i-a restituit părții

vătămate prejudiciul material, iar la rândul său Cojocari Mihail nu are pretenții față de

Buzulan Cristin, Colegiul penal apreciază critic aceste afirmații, deoarece din conținutul

recipisei nominalizate este evident că partea vătămată nu are pretenții doar față de

Coval Alexandru (f.d. 128, vol.II).

În același context, instanța de recurs atestă și faptul, că potrivit declarațiilor părții

vătămate Cojocari Mihail date în ședința de judecată a instanței de apel, ultimul a declarat

că are pretenții față de Buzulan Cristin, dar nu le poate preciza, solicitând ca acesta să fie

pedepsit conform legii (f.d. 143, verso, vol.II).

Distinct de considerentele enunțate, cu referire la criticele invocate de recurent sub

aspectul pct. 8 alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează, că

temeiul „nu sunt întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, când instanța ce a

judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin care în

hotărârea judecătorească s-a făcut referire la săvârșirea infracțiunii, dar nu au fost stabilite

faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale infracțiunii

respective.

La caz însă, temeiul la care se face trimitere în recurs, nu este aplicabil în speța

examinată din punctul de vedere al prezenței erorii de drept, care ar determina necesitatea

casării deciziei instanței de apel, or instanța de apel corect a reținut încadrarea juridică a

faptelor săvârșite de inculpat, fiind prezente toate elementele componenței de infracțiune

prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal.

Astfel, cu referire la invocarea de către recurent a faptului că la materialele cauzei

nu au fost prezente suficiente probe care ar dovedi vinovăția acestuia de săvârșirea

infracțiunii imputate, Colegiul penal menționează că instanța de apel corect a reținut la

adoptarea soluției declarațiile inculpatului date în instanța de apel prin care ultimul a

recunoscut vinovăția (f.d. 226, vol.II), declarațiile părții vătămate date în prima instanță

(f.d. 143, vol.I); înștiințarea 902 din 16 februarie 2014, conform căreia pe str. Porumbrele,

34, mun. Chișinău a avut loc o altercație (f.d. 3, vol.I); raportul de constatare

medico-legală nr. 756 din 20 februarie 2014 (f.d. 9, vol.I); procesul-verbal de sesizare

despre săvârșirea sau pregătirea pentru săvârșirea infracțiunii din 06 martie 2014 (f.d. 11,

vol.I); procesul-verbal de examinare a descifrărilor convorbirilor telefonice și descifrările

convorbirilor telefonice (f.d. 30-46, vol.I); procesul-verbal de audiere în calitate de bănuit

a lui Buzulan Cristin din 10 iunie 2014, conform căruia Buzulan Cristin a recunoscut

vinovăția în săvârșirea faptei incriminate (f.d. 70, vol.I); procesul-verbal de recunoaștere

a persoanei din 11 iunie 2014 cu planșa fotografică (f.d. 73,74, vol.I); procesul-verbal de

audiere a părții vătămate din 16 iunie 2014 (f.d. 79, vol.I); procesul-verbal de audiere în

calitate de învinuit a lui Buzulan Cristin din 16 iunie 2014 (f.d. 83, vol.I).

Totodată, instanța de apel corect a reținut, că prin raportul de constatare

medico-legală nr. 756 din 20 februarie 2014, la partea vătămată au fost depistate leziuni

calificate ca vătămare corporală ușoară, iar tâlhăria presupune nu oricare violență

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate, dar numai violența care este

legată de atac asupra unei persoane, cu scopul sustragerii bunurilor.

În acest context, nu poate fi reținut argumentul inculpatului precum că prin lovitura

aplicată părții vătămate el nu a manifestat intenția sustragerii bunurilor părții vătămate,

ci doar a reacționat la acțiunile inițiate de către Coval Alexandru, fără a cunoaște intențiile

11

reale ale acestuia, deoarece potrivit probatoriului administrat instanța de apel a stabilit,

că Buzulan Cristin l-a atacat pe Cojocari Mihail, i-a aplicat lovituri și a inițiat acțiunea de

sustragere, apoi cu bunurile sustrase a părăsit locul săvârșirii infracțiunii, lăsând fără

ajutor partea vătămată, fapt care rezultă și din declarațiile inculpatului date la faza

urmăririi penale și în instanța de apel (f.d. 226, vol.II), versiune care corespunde și

declarațiilor depuse de către partea vătămată.

Față de considerentele expuse, instanța de recurs conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile enunțate la art. 414-419 Cod de

procedură penală, pronunțând o hotărâre legală și întemeiată sub toate aspectele, iar temei

pentru admiterea recursului declarat nu se regăsește, motiv din care se impune

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Buzulan Cristin

xxxxxxx, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie

2016, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 mai 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

12