1ra-261/2017 — art.155, 287 alin.3 Cod penal

1ra-261/2017 — art.155, 287 alin.3 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-261/17

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

11 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Ghenadie Nicolaev,

Nadejda Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de avocatul

Pascal Veronica în numele inculpatului Brînzei Sava, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie

2016, în cauza penală în privința lui

Brînzei Sava XXX,

născut la xxx, originar din r-nul Xxx, s.Xxx,

domiciliat până la reținere în mun. Xxx, bd. Xxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă :

Brînzei Sava a fost condamnat în baza art. 287 alin.(3) Cod penal la 4 ani

închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

Prin aceiași sentință, Brînzei S. a fost achitat de sub învinuirea adusă în

baza art. 155 Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii.

Pistolul de model CZ 83 cal 9 mm (9x18), Macarov, cu nr. 210504

urmează de confiscat.

Sava, la data de 06 mai 2014, aproximativ la ora 1800, aflându-se la terasa de

1

vară a SRL „Avas- Gust”, din parcul Nistrean, situat în or.Xxx, mun.Xxx, din

intenții huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, l-a amenințat cu

moartea pe cet. Xxx, prin aplicarea armei de model “CZ” cu nr.210504, pe care

o deținea legal, ultimul percepând această amenințare ca reală, existând

pericolul realizării ei.

Astfel, organul de urmărire penală a stabilit că prin acțiunile sale

intenționate, Brînzei Sava a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 155 Cod

penal - amenințarea cu omor, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări.

2.1. Tot el, Brînzei S. la 18 mai 2014, aproximativ la ora 03 30, în timp ce

se afla în preajma localului „Carmez” din parcul Nistrean, situat în or. Xxx

mun. Xxx, intenționat, încălcând grosolan ordinea publică, le-a aplicat cet. Xxx

și Xxx, multiple lovituri cu un obiect dur contodent, cauzând conform

raportului de expertiză medico-legală nr.2227 din 19.05.2014 lui Xxx,

vătămare neînsemnată, după care, a efectuat aproximativ cinci împușcături

dintr-un pistol de model ,,CZ” cu nr.210504, pe care îl deținea legal, în direcția

lui Xxx și Xxx, cauzându-le acestora, conform rapoartelor de expertiză

medico-legală nr.1259/D din 09.06.2014 și nr. 2226 din 19.05.2014, vătămare

neînsemnată.

Prin urmare, acțiunile inculpatului Brînzei S. au fost calificate în baza

art. 287 alin.(3) Cod penal – huliganismul agravat, adică acțiuni intenționate care

încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanelor

care au fost săvârșite cu aplicarea armei și a altor obiecte pentru vătămarea

integrității corporale sau sănătății.

în numele inculpatului, care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Brînzei

Sava să fie condamnat în baza art. 287 alin.(3) Cod penal la 5 ani închisoare, în

baza art. 155 Cod penal la 1 an închisoare și în baza art. 287 alin.(3) Cod penal

la 4 ani închisoare. În temeiul art. 84 Cod penal, prin cumul parțial, de stabilit

pedeapsa definitivă de 5 ani și 5 luni închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip semiînchis.

În argumentarea apelului s-a invocat că instanța de fond corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept pe episodul de huliganism din 18 mai 2014,

însă la stabilirea pedepsei, instanța de judecată nu a ținut cont de prevederile

2

art. 75 Cod penal, aplicându-i neîntemeiat prevederile art. 90 Cod penal,

pedeapsă care nu își va atinge scopul, existând riscul ca inculpatul să comită

noi infracțiuni.

Totodată, acuzatorul de stat nu este de acord cu achitarea inculpatului

pe învinuirea adusă în baza art. 155 Cod penal. Astfel, instanța a apreciat că în

baza probelor administrate nu a fost demonstrat comiterea infracțiunii

nominalizate, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii, precum nici nu se expune asupra comiterii infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin.(3) Cod penal comise în aceleași circumstanțe.

Instanța a motivat soluția de achitare prin faptul că organul de urmărire

penală și acuzatorul de stat au interpretat și au făcut o calificare juridică

penală incorectă a acțiunilor lui Brînzei S. încadrându-le în baza art. 155 CP.

La fel, menționează că existența pericolului de a fi realizată amenințarea

cu omor constituie circumstanța, adică semnul obligatoriu al laturii obiective

a infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal, iar în speță nu a existat acel

pericol, mai ales că singurul martor a susținut faptul că nu a durat mai mult

de un minut acest moment.

- avocatul în numele inculpatului, casarea parțială a sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare pe infracțiunea

prevăzută de art.287 alin.(3) Cod Penal pe motiv că există una din cauzele care

înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute în art.35 lit. c) Cod Penal.

Apelanta a indicat că instanța de fond nu a cercetat toate probele

apărării, dând apreciere numai probelor acuzării, astfel e interpretat eronat

legea penală.

Instanța de judecată este obligată să stabilească motivul, scopul și

circumstanțele infracțiunii.

Astfel, prin art. 14 Cod penal, se stabilește că nu constituie infracțiune

acțiunea sau inacțiunea care, deși, formal, conține semnele unei fapte

prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanță, nu prezintă

gradul prejudiciabil al unei infracțiuni.

La fel, art. 38 Cod penal, prevede că nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de extremă necesitate. Dispoziția

normei date stabilește două condiții, care în speță au fost realizate: - un

pericol care a creat starea de necesitate și o faptă săvârșită pentru salvarea de

la acel pericol.

3

În speță lipsesc mai multe elemente ale infracțiunii: acțiunile

intenționate, aplicarea violenței, lipsa cinismului și obrăzniciei deosebite.

A menționat că îmbrânceala dintre inculpat și partea vătămată Bivol D.

poate fi calificată numai ca o contravenție administrativă, indiferent cine a fost

autorul. Partea vătămată a interpretat ca o lovitură aplicată de o persoană

intenționat în mașină, fiind deranjat de acest fapt. Însă, în realitate nu au

realizat că au comis un accident rutier și au revenit la locul accidentului cu

pretenții, inițiind conflictul.

Reieșind din declarațiile părților vătămate inculpatul fără nici un temei

a luat arma de foc și a făcut împușcături, contrar realității. Fiind în stare de

ebrietate, părțile vătămate s-au apropiat și au pătruns pe proprietatea privată

a SRL “Avas-Gust”, a cărui administrator fiind inculpatul și au inițiat

conflictul și bătaia cu Brînzei S.

Inculpatul a intervenit, fapt recunoscut, în scopul de a aplana conflictul,

înfuriindu-se către ei, apoi aruncând lopata în scopul evitării unui pericol mai

mare. Scopul a fost clar, preîntîmpinarea infracțiunii și lichidarea pericolului

creat – protejarea lui Brînzei Sergiu.

Una din condițiile extremei necesități este și întreprinderea altor

mijloace care ar contribui la evitarea unui pericol mai mare, adică intervenirea

inculpatului, a dus la realizarea acestei condiții impuse de legea penală.

Astfel, părțile vătămate, fiind în stare de ebrietate, au devenit mai

agresivi, nu reacționau la intervenirea inculpatului, fapt care a condus la

necesitatea folosirii armei de foc în scop de preîntîmpinare.

Prin urmare, au fost respectate regulile impuse de legea penală, adică

acțiunile inculpatului au fost îndreptate cu scopul de a preîntîmpina o daună

sau o infracțiune. Aceste acțiuni sunt binevenite și protejate de legea penală.

Totodată, instanța de judecată urmează să i-a în considerare că în

rezultatul conflictului părților vătămate le-au fost cauzate leziuni corporale

neînsemnate, iar inculpatul și martorul Brînzei Sergiu au suportat comoții

cerebrale, fiind internați în secția Neurologie al CNSPMU. Fiul inculpatului a

avut arsuri în rezultatul focului de armă aplicat de una din părțile vătămate.

Mai mult ca atât, instanța nu a cercetat și determinat acțiunile fiecăruia

participant la conflict, părțile vătămate au aplicat lovituri, fapt ce a fost

ignorat și nefiind luat în considerație de către instanța de fond.

4

respins, ca nefondat apelul declarat de avocat în numele inculpatului, admis,

apelul acuzatorului de stat, casată sentința în partea achitării lui Brînzei S. în

baza art. 155 Cod penal și în partea stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă

hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

- Brînzei Sava a fost condamnat în baza art. 155 Cod penal la 1 an

închisoare.

Totodată, lui Brînzei Sava în baza art. 287 alin.(3) Cod penal i-a fost

stabilită pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 84 alin.(1) Cod penal,

pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a

fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani și 4 luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis. În rest, sentința a fost menținută.

comiterii de către Brînzei Sava a infracțiunii prevăzută de art. 155 Cod penal –

amenințarea cu omor, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări, totodată a

conchis că, declarațiile părții vătămate Xxx sunt veridice, utile și consecvente,

unde ultimul detaliat și consecutiv a descris toate circumstanțele faptei și a

declarat cu certitudine că anume Brînzei Sava l-a amenințat cu moartea, prin

aplicarea armei de foc.

Astfel, partea vătămată a perceput această amenințare ca reală, existând

pericolul realizării ei.

Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 155 Cod penal îl

constituie relațiile sociale cu privire la libertatea psihică a persoanei.

Prin libertate psihică (morală, internă) a persoanei se înțelege putința ce-i

este lăsată fiecărei persoane de a hotărî (de a dispune) în toate actele sale, în

cadrul ordinii juridice, după cum va crede de cuviință, deci după cum îi vor

dicta conștiința, sentimentele și interesele sale.

Întrucât prin asemenea amenințări nu se realizează o influențare

nemijlocită infracțională asupra corpului victimei, infracțiunea dată nu are

obiect material.

Latura obiectivă a infracțiunii nominalizate se realizează prin: 1) fapta

prejudiciabilă exprimată în acțiunea de amenințare cu omor ori cu vătămarea

gravă a integrității corporale sau a sănătății; 2) circumstanțe: existența

pericolului realizării acestei amenințări.

Astfel, prin „amenințare” se are în vedere acțiunea constituind o formă

a violenței psihice, care presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de

5

natură să inspire victimei temere, fapt ce o pune în situația de a nu mai avea

resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.

Amenințarea poate fi expusă verbal, în scris (nu contează dacă

scrisoarea este semnată sau anonimă; este suficient să se poată identifica

amenințătorul), săvârșită prin fapte (gesturi, atitudini, semne convenționale

etc.). Amenințarea poate fi adresată direct de cel ce amenință sau indirect

(printr-o terță persoană).

Existența pericolului de a fi realizată amenințarea cu omor constituie

circumstanța, adică acel semn obligatoriu care întregește latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute la art. 155 CP.

Această circumstanță este prezentă dacă sunt întrunite cumulative

următoarele două condiții:

- apariția la victimă a temerii pentru viața sau sănătatea sa, în cazul

punerii amenințării în executare (condiția subiectivă);

- apariția pericolului realizării amenințării (condiția obiectivă).

Infracțiunea prevăzută la art. 155 Cod penal este o infracțiune formal

materială, care se consideră consumată din momentul apariției pericolului

realizării amenințării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale

sau a sănătății.

Prin urmare, în speță, Brînzei Sava prin acțiunile sale a atentat la

libertatea psihică a lui Xxx în scopul înfrîngerii voinței victimei legată de

convingerea acestuia să hotărască așa cum dorește inculpatul. Ultimul a

realizat latura obiectivă a infracțiunii prin aplicarea armei de model CZ cu nr.

210504, pe care o deținea legal. Astfel, partea vătămată a perceput această

amenințare ca reală, deoarece era îndreptată împotriva sa și a existat în cazul

dat pericolul realizării ei. Victima a înțeles că poate fi împușcat.

Brînzei S. a acționat cu intenție directă, în scopul de a schimba conduita

părții vătămate de a acționa în interesul său.

Faptul că, inculpatul Brînzei S. mai târziu și-a cerut scuze, nu are

relevanță la calificarea infracțiunii prevăzute la art. 155 Cod penal, precum

nici nu poate fi considerat ca temei de achitare a inculpatului, deoarece

infracțiunea data – amenințare cu omor s-a consumat în momentul când

inculpatul i-a pus pistolul în regiunea capului părții vătămate, amenințându-l

cu moartea, iar partea vătămată a apreciat această amenințare ca reală.

La fel, instanța a conchis că nu are nici o relevanță la calificarea faptelor

6

comise de inculpatul, faptul că Brînzei S. l-a confundat pe Xxx cu o altă

persoană, or, inculpatul a amenințat cu omor o persoană, astfel acțiunile lui

au fost îndreptate asupra unei persoane, unui om, adică asupra entității

sociale și biologice, iar victima a conceput, a conștientizat această amenințare

ca reală, s-a speriat tare, încât “s-a blocat”, cum a declarat însăși partea

vătămată.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 287 alin.(3) Cod penal,

instanța a reținut că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și

de drept, just ajungând la concluzia că Brînzei S. a săvârșit infracțiunea de

huliganism agravat, vinovăția căruia a fost confirmată prin totalitatea

probelor acumulate, care corect au fost apreciate, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei.

De asemenea, instanța de apel a considerat că inculpatul, de facto,

recunoaște vina în comiterea huliganismului agravat imputat lui, or, Brînzei

S. a declarat că a efectuat împușcături din pistol, considerând că, astfel a

acționat în stare de extremă necesitate având ca scop preîntâmpinarea

infracțiunii și lichidarea pericolului creat, adică protejarea lui Brînzei S.

Prin urmare, este nefondată poziția inculpatului inclusiv și a avocatului

apelant precum că Brînzei S. nu a avut ca scop comiterea huliganismului

agravat incriminat lui, ci a avut ca scop preîntâmpinarea infracțiunii și

lichidarea pericolului creat, adică protejarea lui Brînzei S.

La fel, avocatul în numele inculpatului consideră că conflictul a avut loc

nu în loc public dar privat, deoarece a avut loc în preajma localului “Carmez”,

pe terasa localului, adică pe proprietatea privată a SRL “Avasgust” al cărui

fondator este inculpatul.

În acest sens, instanța de apel a făcut trimitere la doctrina penală,

menționând că, huliganismul poate fi săvârșit și în locuri care nu au un

caracter public (apartamente, sedii de întreprinderi, terenuri private, mijloace

de transport personal etc.), or, din dispoziția art. 287 Cod penal nu se

desprinde că infracțiunea de huliganism este săvârșită neapărat într-un loc

public.

Totuși este obligatoriu modul public al infracțiunii de huliganism, ceea

ce a avut loc în cazul dat actele huliganice sunt săvîrșite în prezența mai

multor persoane și rezultatul actelor huliganice au devenit inevitabil cunoscut

altor persoane.

7

Mai mult ca atât, conform lit. c) și e) art. 131 Cod penal, fapta se consideră

a fi săvârșită în public și atunci cînd e comisă: într-un loc inaccesibil publicului, cu

intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs față de două sau

mai multe persoane; prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul își dădea seama

că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului.

Din cele menționate reiese că, infracțiunea dată a fost comisă cu

implicarea publicului adică în prezența mai multor persoane.

Astfel, acțiunile făptuitorului, deși săvârșite din motive personale, dar

însoțite de încălcarea grosolană a ordinii publice și care exprimă o vădită lipsă

de respect față de societate, urmează a fi calificate ca huliganism.

În speță, inculpatul Brînzei Sava primul a inițiat conflictul cu părțile

vătămate, dânsul primul a lovit cu pumnul în automobilul lui Bivol Dorin, iar

vătămările corporale de la mână, puteau surveni de la acea lovitură.

În astfel de împrejurări, instanța a conchis că concluzia apelantului,

precum că în acțiunile inculpatului lipsesc elementele infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin.(3) Cod Penal, și acțiunile lui Brînzei S. au fost îndreptate în

scopul preîntâmpinării infracțiunii și lichidării pericolului creat, adică

protejarea lui Brânzei Sergiu este nefondată, totodată fiind respinse.

Referitor la pedeapsa stabilită, instanța a conchis că pedeapsa aplicată

de instanța de fond nu va atinge scopul de reeducare a acestuia, care nu a

recunoscut vinovăția, nu s-a căit de cele săvârșite, fiind pusă în pericol viața și

sănătatea mai multor persoane prezente la terasă, la fel, obrăznicia cu care a

fost comis actul huliganic, denotă comportamentul social-periculoc al

inculpatului și lipsa de conștientizare a faptelor săvârșite, respectiv și

necesitatea aplicării unei pedepse cu executare reală, or, prin aplicarea

pedepsei reale urmează a fi restabilită echitatea socială și în special prevenirea

săvârșirii unor noi infracțiuni din partea inculpatului.

ordinare avocatul Pascal V. în numele inculpatului, care invocând temeiul

prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6), 8) CPP, solicită casarea deciziei instanței de

apel și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel în alt complet de

judecată.

În argumentarea recursului a invocat că instanța de apel a admis

încălcarea prevederilor art. 414 alin.(6) CPP, astfel și-a întemeiat concluziile pe

probele cercetate numai în prima instanță, fără a fi examinate, verificate în

8

instanța de apel. La fel, instanța de apel a admis încălcarea prevederilor art.

415 alin.(21) CPP, care nu a audiat inculpatul pe infracțiunea în baza art. 155

Cod penal pentru care a fost achitat de instanța de fond, inclusiv și nu a

audiat martorii solicitați de părți.

Totodată a menționat că nu au fost acumulate un ansamblu de probe

pertinente, concludente și utile din care ar fi posibil de stabilit că fapta

recurentului întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor incriminate,

iar probele a fost apreciate eronat.

La fel, a indicat că instanța de apel în decizia sa se contrazice cu privire

la locul public care este obligatoriu, însă nu este necesar și faptul că a fost

implicat publicul. Nu există nici o probă în acest sens.

De la faza de urmărire penală și până în cadrul ședinței instanței de

fond, Brînzei S. a recunoscut faptul că a efectuat focuri de armă de

preîntîmpinare în aer și în sol, astfel a intervenit, în scopul de a aplana acest

conflict, de a-și salva fiul care era bătut cu bestialitate. Astfel, vina și-a

recunoscut, solicitând aplicarea în privința sa (Brînzei S.) a dispozițiilor Legii

nr.210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de

la proclamarea independenței Republicii Moldova, demers care a rămas fără

examinare în instanța de apel.

Instanțele de judecată au omis să aprecieze probele care demonstrează

că în rezultatul loviturilor aplicate de părțile vătămate inculpatul și martorul

Brînzei Sergiu au suportat comoții cerebrale, fiind internați în secția

Neurologie al CNSPMU la data de 18.05.2014-28.05.2014, precum și că fiul

inculpatului a avut arsuri în rezultatul focului de armă aplicat de una din

părțile vătămate.

De asemenea, unele din părțile vătămate au suferit leziuni corporale

neînsemnate potrivit rapoartelor de expertiză din 09.06.2014, 19.05.2014 și

03.06.2014, ca rezultat al ricoșării împușcăturii la sol.

Nici unul din părțile vătămate nu a declarat corect câte persoane au

revenit de pe vapor și au intrat în conflict cu inculpatul, însă din declarațiile

martorilor Brînzei S. și Dragonenco A. au fost 12 persoane.

Astfel, folosindu-se de stare de neputință a inculpatului, părțile

vătămate au acționat în scopul acoperirii infracțiunii comise și eschivare de la

răspundere penală, părăsind locul comiterii infracțiunii.

Prin urmare, din probele prezentate și analizate, rezultă că Brînzei S. a

9

fost condamnat eronat, în lipsa unor probe concludente, care să confirme

vinovăția.

Legea stabilește însă numai teoretic, că una din condițiile extremei

necesități este și întreprinderea altor mijloace care ar contribui la evitarea unui

pericol mai mare. Instanțele judecătorești nu au verificat dacă intervenirea

inculpatului a dus la realizarea acestei condiții impuse de legea penală.

Consideră că acuzarea nu a prezentat probe că inculpatul a avut

posibilitatea de a evita vătămările corporale cauzate părților vătămate, ca

utilizare a armei de foc, iar pericolul preîntâmpinat este mai mic decât cel

comis.

Art. 38 Cod penal prevede că nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de extremă necesitate.

Dispoziția normei date stabilește în sine două condiții, care au fost

realizate: pe o parte, un pericol care a creat starea de necesitate și o faptă

săvârșită pentru salvarea de la acel pericol.

Instanța de judecată nu și-a motivat necesitatea de a stabili o pedeapsă

mai aspră, adică de 5 ani, neținând cont de caracteristica pozitivă a

inculpatului, statutul acestuia, domiciliul și încadrarea în câmpul muncii, că

anterior nu a fost condamnat, precum și că nu are careva contravenții

administrative.

6.1. La 06.12.2016, avocatul Pascal V. în numele inculpatului a depus

recurs ordinar suplimentar, invocând motive similare cu cele indicate

anterior.

Cod de procedură penală, a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat de către avocatul Pascal V. în numele inculpatului Brînzei

S., solicitând inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat, invocând

că recurentul nu este de acord cu modalitatea de apreciere a probelor, iar

motivele date nu se conțin în temeiurile prevăzute la art. 427 alin.(1) CPP.

Temeiurile invocate la pct.6) și 8) alin.(1) al art. 427 CPP și anume că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel,

a menționat că, instanța de apel s-a pronunțat asupra motivelor apelantului și

motivarea soluției corespunde dispozitivului hotărârii contestate, just

constatând circumstanțele de drept și de fapt, corect încadrând acțiunile

făptuitorului în baza art. 155 și 287 alin.(3) Cod penal.

10

cauzei și motivele invocate, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

consideră că acestea urmează a fi admise, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță în cazurile când instanța nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței.

Reieșind din prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar

și oricăror probe noi prezentate instanței de apel, fiind obligată să se pronunțe

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform art. 417 alin.(1) pct.7) și 8) CPP, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Colegiul penal menționează că, hotărârile pronunțate de instanțele

ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită

de avut în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea

insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de

casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de

procedură.

Astfel, instanța de recurs conchide că în cauza dată instanța de apel nu a

îndeplinit aceste stricte prevederi ale legii, din sensul cărora rezultă că

nerespectarea acestor cerințe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului,

fapt ce atrage după sine casarea deciziei instanței de apel.

Potrivit cererii de apel declarate de avocatul Pascal V. în numele

inculpatului (f.d.248-251, vol.III), criticându-se legalitatea și temeinicia

sentinței, printre alte motive s-a invocat următoarele:

„ - prin art. 14 Cod penal se stabilește că nu constituie infracțiune acțiunea sau

inacțiunea care, deși, formal, conține semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod,

dar, fiind lipsită de importanță, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracțiuni;

11

- norma art. 38 Cod penal, prevede că nu constituie infracțiune fapta,

prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de extremă necesitate. Dispoziția normei

indicate stabilește II condiții, care în speță au fost realizate: - un pericol care a creat

starea de necesitate; - o faptă săvârșită pentru salvarea de la acel pericol. Totodată una

din condițiile extremei necesități este și întreprinderea altor mijloace care ar contribui

la evitarea unui pericol mai mare, adică intervenirea lui Brînzei S. a dus la realizarea

acestei condiții impuse de legea penală;

- în speță, au fost respectate regulile impuse de legea penală, adică acțiunile

inculpatului au fost îndreptate cu scopul de a preîntîmpina o daună sau o infracțiune.

Analizând decizia recurată Colegiul lărgit constată că instanța de apel

asupra acestor motive invocate în apelul declarat, nu numai că nu s-a

pronunțat în nici un mod, dar nici nu le-a reflectat în decizia sa.

Totodată, instanța de recurs ține să menționeze că în cadrul judecării

cauzei în instanța de apel avocata Pascal V. în numele inculpatului a înaintat o

cerere privind aplicarea Legii cu privire la amnistie nr. 210 din 29.07.2016 pe

episodul de huliganism, pe care instanța a admis-o. Mai mult, atât avocata în

pledoriile sale, cât și inculpatul au solicitat aplicarea Legii nr. 210, însă

instanța de apel a omis să se pronunțe în decizia adoptată asupra cererii

nominalizate, precum și nu numai că nu a fost analizată cererea dată, dar în

general a fost ignorată, nefiind indicat în textul deciziei.

La fel, Colegiul lărgit conchide că, instanța de apel în cazul în care a

admis apelul procurorului, casând sentința de achitare pe învinuirea adusă în

baza art. 155 Cod penal și a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, de condamnare a lui Brînzei S., nu era în drept

să pună la baza hotărârii de condamnare declarațiile acuzatorii a părții

vătămate Xxx și a martorului Țurcan V., fără a dispune audierea acestora pe

viu.

Respectarea acestei proceduri se regăsește în art. 415 alin. (21) Cod de

procedură penală.

Având în vedere dispozițiile art.6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima

instanță, instanța de apel nu poate dispune condamnarea persoanei, bazându-

se exclusiv pe dosarul din prima instanță, care conține depozițiile martorilor

și declarațiile inculpatului, același dosar, în temeiul căruia fusese achitat în

primă instanță. Instanța de apel urmează să procedeze la o nouă audiere atât a

12

inculpatului, cât și a anumitor martori ai acuzării solicitați de părți.

Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care depozițiile lor

constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea învinuitului. Or, potrivit principiului

contradictorialității în procesul penal, art.26 alin.(3) Cod de procedură penală,

sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și în instanța de

apel îi revine acuzatorului de stat.

Însă, în speță, instanța de apel, și-a motivat soluția privind vinovăția

inculpatului Brînzei S. de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod

penal, pe declarațiile părții vătămate Xxx și a martorului Țurcan V. (vol. IV,

f.d.45), argumentând că aceste probe sunt utile, veridice au un caracter

acuzatoriu, necătând la faptul că aceștea n-au fost audiați în instanța de apel.

Generalizând cele menționate mai sus, Colegiul constată că, în speță,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate,

motivându-și insuficient decizia pronunțată și aceasta nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, iar argumentele recurentului referitor la faptul

că instanța de apel nu a dat o apreciere tuturor probelor administrate în

cauză, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, și-au găsit confirmare.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, în cazul

în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, se

casează hotărârea atacată și se dispune rejudecarea cauzei de către instanța de

apel.

În procesul judecării cauzei instanța de apel urmează să înlăture erorile

menționate, să țină cont de împrejurările expuse, care au servit temei de

casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art.414 Cod de

procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza

probelor adunate pe parcursul urmăririi penale și administrate în instanța de

judecată, inclusiv să se expună asupra tuturor motivelor invocate în apel, să

aprecieze toate probele în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor și

în dependență de situația constatată să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, care să corespundă și prevederilor art.417 Cod de procedură

penală.

de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

13

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Pascal Veronica în

numele inculpatului Brînzei Sava, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui

Brînzei Sava Nicolae și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță,

în alt complet de judecată.

Brînzei Sava Nicolae urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă în

privința lui nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau nu

execută pedeapsa penală în baza altor hotărâri judecătorești.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la 11 mai

2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

14