1ra-592/2017 — art. 186 alin. 2 lit. c,d; 201-1 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-592/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sâli Radu, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie

2016, în cauza penală privindu-l pe

Stusov Vladimir Xxxxxx, născut la xxxxxxxxxxxx,

originar din Xxxxxxx xxxxx reg. Xxxxxxx, domiciliat mun.

Xxxxxxx or. Xxxxxxx str. Xxxxxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Stusov Vladimir Xxxxxx, a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, la 1 an

și 6 luni închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

Tot prin aceiași sentință, Stusov Vladimir Xxxxxx a fost achitat de învinuirea în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal.

în jurul orei 21:00, aflându-se la domiciliu său din mun. Xxxxxxx, com. Xxxxxxx, str.

Xxxxxxxxx, unde locuiește împreună cu fiica sa, Taceanova E. și doi copii minori ai

acesteia, în urma unui conflict apărut între ei, urmărind scopul comiterii violenței în

familie, intenționat a numit-o pe ultima cu cuvinte necenzurate și i-a aplicat o lovitură

cu o greblă peste piciorul stâng, cauzându-i astfel părții vătămate, Taceanova E.,

suferințe psihice și fizice, soldate cu vătămarea ușoară a integrității corporale și a

sănătății, prejudiciu material și moral.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, prima

instanță a calificat de drept fapta inculpatului în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal,

violența în familie, adică acțiunea intenționată manifestată fizic sau verbal, comisă de un

membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică, soldată

1

cu vătămarea ușoară a integrității corporale sau sănătății, suferință psihică ori prejudiciu

material sau moral.

Tot el, la 16 iulie 2014, a fost pus sub învinuire de către organul de urmărire

penală, că în perioada 01 iunie 2014 până la 24 iunie 2014, data exactă nu a fost

stabilită, că acesta urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane,

aflându-se pe adresa, unde locuiește împreună cu fiica sa Taceanova E., intenționat,

prin deteriorarea lacătului ușii, a pătruns în garajul situat în ograda casei, de unde, pe

ascuns a sustras o jucărie moale la prețul de 250 lei, o bicicletă sportivă pentru maturi

la prețul de 1.500 lei, o pompă pentru bicicletă la prețul de 50 lei, două sape în sumă

totală de 150 lei și o căldare la prețul de 30 lei, după care cu bunurile sustrase a părăsit

locul comiterii infracțiunii, cauzând părții vătămate o daună materială considerabilă în

sumă totală de 1.980 lei.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Stusov V. să fie recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă

3 ani închisoare, și art. 2011 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă de 2 ani

închisoare. Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul parțial al pedepselor aplicate, a-i stabili pedeapsă definitivă – 3 ani 6 luni

închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

În motivarea apelului declarat recurentul a invocat, că ansamblul de probe

administrat de către organul de urmărire penală și cercetate de către instanța de

judecată demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal.

fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, astfel întemeiat și just a fost

recunoscut inculpatul vinovat de săvârșirea faptei imputate și prevăzută de art. 2011

alin. (1) Cod penal. Prin urmare, instanța de apel a considerat că, inculpatului i-a fost

stabilită o pedeapsă echitabilă și corespunzătoare.

Astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță a dat o apreciere juridică

corectă în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (4) și 101 Cod de procedură penală,

verificând toate probele administrate sub toate aspectele, complet și obiectiv. Astfel,

fiecare probă fiind apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității

și veridicității ei, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Totodată, instanța de apel, analizând și apreciind prin cumul toate probele, a

considerat că prima instanță a ajuns la justa concluzie cu privire la nevinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal, și întemeiat a dispus achitarea lui din motiv că nu a fost constatată fapta.

În continuare, instanța de apel a menționat, că din probele cercetate în ședința

de judecată, se constată faptul că inculpatul are înregistrare permanentă la domiciliul

mun. Xxxxxxx, com. Xxxxxxx str. Xxxxxxxxx, ce corespunde cu adresa domiciliului

2

părții vătămate și este în grad de rudenie cu ultima. Faptul sustragerii bunurilor a fost

susținut de către partea vătămată, care a declarat că a depistat lipsa bunurilor personale și

din spusele fiicei sale Taceanova I. cunoaște că pe acestea l-ea sustras inculpatul; din

declarațiile martorului Taceanova I. reiese, că acesta a văzut cum inculpatul a intrat în

garaj, de unde peste ceva timp a ieșit cu o geantă neagră și a plecat, nu a văzut conținutul

acestei genți.

În consecință, instanța de apel a stabilit, că probele cercetate, declarațiile

martorilor cât și procesele verbale nu confirmă în mod cert că bunurile indicate în

plângerea părții vătămate au fost sustrase anume de către inculpat, tot din declarațiile

martorilor nu a fost posibil de a stabili în mod cert că inculpatul a sustras bunurile

menționate, și acestea formau conținutul genții cu care a fost văzut, nu confirmă că

partea vătămată le deținea în proprietate sau posesie, și nici valoarea lor reală.

Mai mult ca atât, instanța de apel a menționat, că la individualizarea pedepsei

prima instanță a luat în considerație prevederile art. 75, 76, 77 Cod penal, potrivit

cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele fixate și în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale, iar la stabilirea pedepsei conducându-se și de prevederile art. 61 alin. (2) Cod

penal.

care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel în alt

complet de judecată.

În motivarea recursului, recurentul invocă motive similare cu cele invocate în

apel, subsidiar invocând, și că instanțele de judecată la stabilirea pedepsei inculpatului

în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal, nu au acordat deplină eficiență prevederilor art.

61, 75 Cod penal.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Autorul își întemeiază recursul său în baza pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, totodată semnalând și pct. 10) al aceleiași norme penale ce

stipulează că: hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul în care instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

În argumentarea temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, recurentul a invocat că instanța de apel nu a dat apreciere

3

probelor prezentate în susținerea acuzării, ce dovedesc cu certitudine vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal.

Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către recurent și prevăzut la pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală nu și-a găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

cuprinzând și motivele pe care se întemeiază soluția adoptată. Din textul deciziei

recurate se constată că instanța de apel, a cercetat toate probele prezentate, apreciindu-

le din punct de vedere al pertinenței, concludenței și utilității acestora și care în

ansamblul lor, au confirmat corectitudinea condamnării inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii imputate.

Astfel, alegațiile recurentului privind analiza probelor, declarațiilor martorilor și

părților vătămate, Colegiul penal le va considera neîntemeiate, deoarece toate probele

au fost amănunțit cercetate de către prima instanță și suplimentar de către instanța de

apel, au fost apreciate în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală, fiindu-le

date o apreciere corespunzătoare. Totodată, instanța de recurs menționează faptul, că

vina inculpatului în comiterea infracțiunii de furt, nu a fost dovedită de către organul

de urmărire penală, acesta punând la baza învinuirii doar probe indirecte, iar

pronunțarea unei sentințe de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri. Colegiul

penal consideră, că instanțele de judecată corect au constatat fapta, just apreciind

cumulul de probe administrat de către organul de urmărire penală, menționat tot

inclusiv și la pct. 5 al prezentei decizii.

Prin urmare, argumentele invocate de recurent privitor la prezența temeiului

pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul

consideră, că nu sunt întemeiate și suficiente pentru desființarea hotărârii instanței de

apel.

Cu referire la temeiul pentru recurs semnalat de autor - s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale, specificat la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, instanța de recurs menționează, că recurentul critică hotărârea dată

în partea pedepsei menținute de instanța de apel și anume consideră, că urma să-i fie

aplicată o altă pedeapsă, deoarece infracțiunea incriminată lui, prevede pedeapsă și

muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 180 sau cu închisoare de până

la 2 ani.

Colegiul consideră, că nici acest temei pentru recurs invocat de recurent nu este

incident în prezenta cauză, iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată,

acordând deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal la soluționarea chestiunii

cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite conform sancțiunii

articolului imputat acestuia.

Deci, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în

măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis acea infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea

4

realizării acestei operațiuni, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul

penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de

individualizare a acesteia.

Conform principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei penale, în

coraport cu criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 alin.

(1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în considerare caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana

celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează

sau agravează răspunderea, ținându-se cont de influența pedepsei aplicate asupra

corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța de recurs reține, că inculpatul a fost condamnat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2011 alin. (1) lit. Cod penal.

Totodată, Colegiul penal menționează că sancțiunea infracțiunii prevăzute de art.

2011 alin. (1) Cod penal prevede pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul

comunității de la 150 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, iar conform art.

16 alin. (2) Cod penal, aceasta se clasifică ca infracțiune ușoară.

În prezenta cauză penală circumstanțe atenuante sau circumstanțe agravante, nu

au fost stabilite.

Astfel, argumentul recurentului precum că în privința inculpatului urma a fi

aplicată o altă pedeapsă decât cea stabilită, Colegiul îl consideră nefondat, deoarece

instanțele de fond just au ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite ce se clasifică ca

ușoară, fiind comisă cu intenție directă, precum și de prevederile normelor prevăzute

de Partea Generală a Codului penal. Având în vedere toate împrejurările cauzei,

instanța de recurs consideră, că pedeapsa inculpatului a fost individualizată corect și

în așa fel încât acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvârșirii unor fapte similare, iar aplicarea unei alte pedepse ar fi inechitabilă.

În consecință, Colegiul statuează că, pedeapsa individualizată de instanțele de

fond, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art. 61

alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane.

În aceste condiții, Colegiul penal consideră, că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs în sensul casării deciziei contestate.

În virtutea considerentelor expuse mai sus, constatând că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima

instanță și instanța de apel în privința inculpatului, nefiind identificate de instanța de

recurs a ceva erori judiciare, ce ar putea servi drept temei de casare a hotărârilor

judecătorești atacate, Colegiul penal consideră ca fiind vădit neîntemeiate criticile

formulate de către recurent în recursul ordinar deferit spre examinare.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

5

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sâli Radu, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2016, în cauza penală în

privința lui Stusov Vladimir Xxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 19 aprilie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

6