1ra-410/17 — art. 311 alin. 2 CP

1ra-410/17 — art. 311 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-410/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Vitalie Gavriliță, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17

noiembrie 2016, în cauza penală în privința lui:

Albu Veaceslav xxxx, născut la xxxx,

originar și locuitor în xxxxx;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 26.01.2016 - 10.08.2016;

Instanța de apel: 12.09.2016 - 17.11.2016;

Instanța de recurs: 17.01.2017 - 15.02.2017,

C O N S T A T Ă :

fost achitat de învinuirea în comiterea infracțiunii încadrate în baza art. 311

alin.(2) lit.a) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

rechizitoriului Albu Veaceslav, este învinuit de organul de urmărire penală pentru

faptul că, la 21 octombrie 2014, aflîndu-se în incinta sectorului de poliție din satul

Mașcăuți, raionul Criuleni, avînd scopul de a face denunțare cu bună știință falsă,

fiind preîntîmpinat de răspunderea ce o poartă pentru denunțarea falsă, a depus o

plîngere cu date false la Inspectoratul de Poliție Criuleni, prin care a solicitat

atragerea la răspundere a lui Verdeș Gheorghe Mihail, locuitor al satului xxxxx,

raionul xxxxx, care la 16 octombrie 2014, aproximativ la ora 04:00, în stradă în

satul Mașcăuți, fără motiv 1-a bătut pe el și pe fratele său, Igor Albu cu o bîtă,

peste diferite părți ale corpului și a încercat să-1 lovească cu cuțitul, fapt pentru

care a fost intentată cauza penală nr. 2014210767 în baza art. 287 alin (3) Cod

penal.

Ulterior, la 17 februarie 2015, fiind audiat în calitate de parte vătămată Albu

Veaceslav a declarat că nu cunoaște cine 1-a agresat în acea seară și nu poate

1

confirma că a fost lovit de către Gheorghe Verdeș în circumstanțele menționate în

plîngere.

apel solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin.(2) lit.a)

Cod penal și în baza acestei legi să-i fie aplicată pedeapsa sub formă de amendă

în mărime de 500 unități convenționale.

În motivarea apelului procurorul a invocat că:

- instanța la emiterea sentinței de achitare, în partea descriptivă a sentinței,

a constatat că declarațiile martorului nu dovedesc vinovăția inculpatului în

comiterea denunțării false legată de învinuirea de săvîrșirea unei infracțiuni grave,

iar ulterior a pus la baza sentinței declarațiile martorului pe care acuzatorul de stat

le-a pus la baza învinuirii;

- instanța de judecată a motivat sentința prin faptul că, Albu Veaceslav în

calitatea lui de parte vătămată a declarat organului de urmărire penală toate

bănuielile care arată la persoana care a săvîrșit infracțiunea, a comunicat acestora

toate circumstanțele care i-au permis să concluzioneze că a fost agresat de către

Gheorghe Verdeș;

- nu este posibil de trecut cu vederea probele obiective anexate la

materialele cauzei penale și anume, copia autentificată a plîngerii înaintate de

către Albu Veaceslav la 21.10.2014, conform căreia acesta indică direct numele

persoanei care presupus l-ar fi agresat în stradă, ci nu solicită protecția sa pe cazul

atacului asupra sa, după cum s-a exprimat instanța de judecată;

- instanța de judecată a dat apreciere declarațiilor inculpatului Albu

Veaceslav, care de fapt nu poartă nici o răspundere pentru declarațiile făcute atît

la urmărirea penală cît și în instanța de judecată, însă instanța nu a luat în

considerație faptul că conform declarațiilor lui Albu Veaceslav, înainte de a se

porni spre casă, în noaptea de 16 octombrie 2016, Verdeș Gheroghe a avut un

conflict în centrul s. Mișcăuți, r. Criuleni, în cadrul căruia ultimul i-a aplicat

fratelui său Albu Igor 2 palme. Conflictul a avut loc în public, față de prietenii lui

Albu, acesta fiind un motiv de răzbunare a acestuia față de Verdeș Gheorghe;

- în cadrul audierii nemijlocite a inculpatului în instanța de judecată, acesta

a declarat că în noaptea de 16.10.2014 a fost agresat fizic cu o ștachetă de către o

persoană, însă în denunțul său, Albu Veaceslav a indicat faptul că Verdeș

Gheorghe l-a bătut cu o bîtă și a încercat să-l lovească și cu cuțitul, fapt despre

care nu a menționat în audiere.

noiembrie 2016 a fost respins apelul declarat ca nefondat, cu menținerea sentinței

fără modificări.

4.1. Audiind participanții la proces, cercetînd suplimentar probele

2

administrate de către instanța de fond și apreciindu-le din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, din punct de vedere al

coroborării lor, călăuzindu-se de propria convingere, Colegiul penal a constatat

că, instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și acțiunile inculpatului, corect

a conchis asupra achitării inculpatului Albu Veaceslav în învinuirea adusă în baza

art.311 alin.(2) lit.a) Cod penal.

Studiind materialele cauzei penale, Colegiul penal a constatat că, inculpatul

Albu Veaceslav s-a adresat la 21.10.2014 cu plîngere la Inspectoratul de Poliție

Criuleni, în care a rugat organele de drept să fie luate măsurile după lege cu

Verdeș Gheorghe, care la 16.10.2014, aproximativ la ora 04.00, în stradă în s.

Mașcăuți, fără motiv l-a bătut pe dînsul și pe fratele său Igor cu o bîtă peste

diferite părți ale corpului, totodată s-a izbit ca să-l lovească cu cuțitul. Plîngerea a

fost primită de către șeful de post al IP Criuleni, locotenent major de poliție R.

Brînza (care nu este organ de urmărire penală) și înregistrată în Registrul de

evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Criuleni

sub nr. 1070 la 22.10.2014 (a se vedea f.d.13).

În baza materialelor procesului penal nr. 1070, la 21 noiembrie 2014 a fost

pornită cauza penală nr. 2014210767, conform elementelor infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin.(3) Cod penal, iar la 17 februarie 2015, Albu Veaceslav a fost

audiat în calitate de parte vătămată și în timpul efectuării acțiunii de urmărire

penală audierea părții vătămate Albu Veaceslav a declarat că: „îi pare că a fost

bătut de Verdeș Gheorghe, deoarece bărbatul care l-a lovit avea statura și

corpolența ca a lui Verdeș Gheorghe, dar nu poate confirma cu certitudine că a

fost lovit anume de către Verdeș Gheorghe (a se vedea f.d. 14, verso)

Colegiul penal a remarcat că, victima Albu Veaceslav cauzîndu-i-se

prejudiciu în urma faptului că a fost bătut, a depus o plîngere, care a fost primită

în scris de către șeful de post a Inspectoratului de Poliție Criuleni, Brînza Roman,

dar nu a depus un denunț, or, potrivit prevederilor art. 263 Cod procedură penală,

plîngerea este înștiințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică

căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracțiune, iar denunțul este înștiințarea

făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvîrșirea unei infracțiuni, astfel

sunt două modalități diferite de sesizare, fapt din care rezultă lipsa obiectului

imaterial al infracțiunii de denunțare falsă.

Instanța de apel a susținut soluția instanței de fond precum că, declarațiile

martorului Brînza Roman nu dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii denunțării false legată de învinuirea de săvîrșire a unei infracțiuni

grave, or, din aceasta rezultă că Albu Veaceslav în calitatea lui de parte vătămată

a declarat organului de urmărire penală toate bănuielile care arată la persoana

care a săvîrșit infracțiunea, a comunicat acestora toate circumstanțele care i-au

permis să concluzioneze că a fost agresat de către Gherghe Verdeș.

Totodată, Colegiul penal a subliniat că, latura obiectivă a acestei infracțiuni

3

constă în fapta prejudiciabilă care se exprimă în acțiunea de denunțare

calomnioasă făcută unui organ sau unei persoane cu funcție de răspundere, care

sunt în drept de a porni urmărirea penală.

Subsidiar, Colegiul a remarcat că, Albu Veaceslav a depus plîngere șefului

de post a IP Criuleni, care are atribuții ca organ de constatare, dar nu este în drept

ca să pornească urmărirea penală, această atribuție conform legii revine în

exclusivitate numai organului de urmărire penală investit cu asemenea atribuții și

procurorului.

La fel, instanța de apel a conchis că, corect prima instanță a constatat lipsa

în acțiunile inculpatului și a laturii subiective a infracțiunii încriminare, care se

caracterizează prin intenție directă, or, indiferent de forma de sesizare despre

comiterea infracțiunii, Albu Veaceslav a fost maltratat, în privința lui s-a comis o

infracțiune și faptul că el a indicat în plîngere că a fost bătut de Verdeș Gheorghe,

iar ulterior fiind audiat ca parte vătămată a declarat că poate a comis o eroare,

confundîndu-l pe Verdeș Gheorghe cu altă persoană, denotă cert că Albu

Veaceslav nu a avut intenția directă și nu a manifestat buna știință că Verdeș

Gheorghe nu a comis infracțiunea și l-a denunțat intenționat fals, la momentul

depunerii plîngerii Albu Veaceslav, considera că Verdeș Gheorghe l-a maltratat,

iar fiind audiat ca parte vătămată și în timpul confruntării, el și-a dat seama că

putea să-l confunde cu altă persoană necunoscută.

Sub aspectul celor relatate, Colegiul penal a ajuns la concluzia că atît

organul de urmărire penală cît și acuzatorul de stat n-au prezentat probe

convingătoare, care să confirme vinovăția lui Albu Veaceslav în comiterea

infracțiunii de denunțare falsă.

care a invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

solicitînd casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în

alt complet de judecată, deoarece instanța de apel nu s-a expus, nu a cercetat și nu

a apreciat la justa valoare probele expuse în apelul procurorului, care dovedesc cu

certitudine vinovăția inculpatului.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit

neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

4

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din textul recursului declarat se constată că recurentul invocă drept temei

de drept art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul constată că temeiul invocat pentru declararea recursului ordinar nu

și-a găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind stabilită presupusa eroare

de drept invocată de recurent.

Astfel, instanța de recurs reiterează că motivarea hotărîrii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atît timp cît sunt valorificate

toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a

procedat, de altfel, în cauza de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de

apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt

reținută și a concluzionat corect de a menține soluția de achitare a instanței de

fond.

În conformitate cu prevederile art.414 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor cauzei penale și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar

probele administrate de prima instanță, fiind obligată să se pronunțe asupra

tuturor motivelor invocate în apel.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal reține că,

instanța de apel a motivat decizia în conformitate cu prevederile art.417 alin.(1)

pct.8) Cod de procedură penală, aceasta cuprinde temeiurile de fapt și de drept

care au dus la respingerea apelului declarat de procuror, cu menținerea sentinței

de achitare.

Decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, fiind legală și întemeiată.

Totodată, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel la

examinarea cauzei a ținut seama în deplină măsură de prevederile art.27, 99-101

Cod de procedură penală, cercetînd sub toate aspectele probele administrate și

invocate la pct.4.1 a prezentei decizii, verificîndu-le minuțios, iar în final le-a dat

o apreciere corespunzătoare prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, care coroborate în ansamblu, confirmă nevinovăția inculpatului

Albu Veaceslav în săvîrșirea infracțiunii imputate.

5

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică,

pe de o parte să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie

vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a

probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decît cea pe care materialul probator o susține.

În speță, verificînd probatoriul administrat în cauză, prin prisma

argumentelor invocate de recurent, Colegiul penal le consideră ca nefondate, în

sensul că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii incriminate nu se

dovedește prin probele acumulate și că nu a fost comisă nici o gravă eroare de

fapt de către instanța de apel la judecarea cauzei, care ar duce la casarea hotărîrii

atacate și adoptarea unei alte soluții, or, instanța de apel după o sentință de

achitare a audiat pe viu inculpatul și a cercetat și verificat probatoriul administrat

la caz.

Așadar, conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat

și multi aspectual în textul sentinței și deciziei, iar careva temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute

cu respectarea normelor de procedură penală.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că situația de fapt a fost just stabilită

de către instanța de apel în urma analizei coroborate a întregului ansamblu

probator administrat, corect instanța de apel ajungînd la concluzia de a menține

sentința de achitare a primei instanțe.

Instanța de apel corect a specificat că, victimei Albu Veaceslav cauzîndu-i-

se prejudiciu în urma faptului că a fost bătut, a depus o plîngere, care a fost

primită în scris de către șeful de post a Inspectoratului de Poliție Criuleni, Brînza

Roman, dar nu a depus un denunț, or, potrivit prevederilor art. 263 Cod procedură

penală, plîngerea este înștiințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană

juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracțiune, iar denunțul este

înștiințarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvîrșirea unei

infracțiuni, astfel sunt două modalități diferite de sesizare, fapt din care rezultă

lipsa obiectului imaterial al infracțiunii de denunțare falsă.

Prin urmare, Colegiul penal reține că motivele invocate în recurs sunt

neîntemeiate și constituie o interpretare subiectivă a recurentului, iar instanța de

apel corect s-a expus asupra fiecărui argument din apelul declarat de procuror,

motivare pe care instanța de recurs o acceptă și pentru a evita repetări inutile le

însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO, care în pct. 37 a

hotărârii în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din

CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi

înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs

Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil

necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță

6

inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției

sale.

În urma celor expuse, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de

drept invocate de recurent ce ar fi afectat hotărîrea atacată sub aspectele

contestate, iar solicitările recurentului nu au suport probatoriu și contravin

probelor administrate în cauză și prin urmare, soluția adoptată de către instanța de

apel este legală și întemeiată, iar recursul declarat este inadmisibil, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2016, în cauza penală în privința lui

Albu Veaceslav, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 15 martie 2017.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

7