1ra-251/2017 — art. 352 CP

1ra-251/2017 — art. 352 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-251/2017

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

25 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

procuratura de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie 2016, în cauza

penală privindu-l pe BURLACU Evgheni Vasile.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.10.2014 - 29.03.2016;

Instanța de apel: 22.08.2016 - 03.11.2016;

Instanța de recurs: 14.12.2016 – 25.01.2017.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

E. a fost achitat de sub învinuirea incriminată în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal,

din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

august 2012, Sîrcu A., fiind proprietarul autoturismului de model „BMW 525D” a.f. 2007

cu n/î KBF-998 a eliberat comodat pe numele fiicei sale, Xenofontos A. și pe numele

concubinului acesteia, Burlacu E., care, la începutul lunii septembrie 2012, aflîndu-se pe

str. Tricolorului 24 din mun. Chișinău, în apropierea clubului de noapte „Cocos” a primit

de la Xenofontos A. actele și o pereche de chei de la automobilul menționat mai sus,

pentru a se folosi de acesta.

Ulterior, în perioada lunii februarie 2014 între Xenofontos A. și Burlacu E. s-a iscat

un conflict în rezultatul căruia a fost încetată relația de concubinaj, după care Sîrcu A. a

anulat comodatul eliberat pe numele lui Burlacu E. pentru autoturismul de model „BMW

525D” a.f. 2007 cu n/î KBF-998, pentru care a achitat suma de 276 000 lei, totodată

Xenofontos A. i-a cerut ultimului să-i restituie automobilul oferit pentru folosință încă în

perioada anului 2012.

1

Însă, în vederea desăvîrșirii intențiilor sale criminale, Burlacu E. exercitînd un drept

legitim și presupus, în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, considerînd și

pretinzînd că este posesor legal al autoturismului nominalizat, acționînd prin intenție

directă, dîndu-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, admițînd în mod

conștient survenirea urmărilor și dorind survenirea acestor urmări, a deținut, utilizat și

refuzat să restituie bunul personal și anume autoturismul de model „BMW 525D”

tăinuindu-1 și pînă la momentul de față, prin care fapt i-a cauzat lui Sîrcu A. prejudicii

materiale în sumă de 276 000 lei, ce constituie proporții deosebit de mari.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, procurorul, în drept, a încadrat faptele

imputabile lui Burlacu E. în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal - samavolnicie, adică

exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii

stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporții deosebit de mari intereselor persoanelor

fizice.

art. 401-402 Cod de procedură penală a fost atacată cu apel de către procuror, care a

solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Burlacu E. să fie recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 352 alin.(3) lit. d) Cod penal și să-i fie aplicată

pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului, procurorul a specificat că, prima instanță nu a apreciat corect

probele administrate la faza urmăririi penale și cele examinate în cadrul cercetării

judecătorești, nu a luat în considerație și a neglijat faptul că fiind audiat Burlacu E. a dat

niște declarații și răspunsuri evazive, nu a recunoscut vina, iar la unele întrebări acesta nu

a dorit să răspundă. Apelantul a susținut că prin aceasta se dovedește rea-credința

persoanei achitate în stabilirea adevărului și imposibilitatea de a combate poziția acuzării

privind vinovăția sa.

Partea acuzării a mai invocat că, dreptul de proprietate asupra unei unități de

transport este ținut de Registrul de stat al transporturilor, iar potrivit adeverinței eliberate

de ÎS „CRIS Registru”, proprietarul automobilului „BMW 525D”, n/î KBF 998, este

Sîrcu A. În același sens, s-a evidențiat că eliberarea procurii de către titularul de drept pe

numele unui terț, nu conduce la încetarea dreptului de proprietate asupra automobilului.

Or, potrivit art. 252 alin. (l) Cod civil procura este înscrisul întocmit pentru atestarea

împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanți.

Astfel, deși lui Burlacu E. i-a fost eliberată procura prin care dispunea de drepturi

asupra automobilului, acest înscris nu-i conferă și dreptul de proprietate asupra bunului

dat, ci doar posibilitatea de a efectua acte care în final ar conduce la obținerea acestui

drept, chiar și dacă acestea ar fi înstrăinarea automobilului din numele proprietarului.

Prin alte cuvinte, apelantul a susținut că eliberarea procurii nu echivalează cu perfectarea

actului de vînzare-cumpărare, chiar dacă aceste două acte juridice deseori sunt

confundate, ele au efecte juridice diferite.

De asemenea, apelantul a indicat că, în cadrul cercetării judecătorești, fiind audiată

partea vătămată, a susținut integral depozițiile date în cadrul urmăririi penale, menționînd

2

că a fost înșelat de către Burlacu E., care știa că procura pe numele lui a fost anulată.

Chiar însuși persoana achitată în declarațiile sale a confirmat acest fapt, doar că a încercat

să duce instanța în eroare comunicîndu-i că a aflat despre acest lucru la poliție, la IP

Botanica, mun. Chișinău.

Mai mult, instanța a hotărît să nu ia în considerație nici declarațiile date de martori

și partea vătămată, nici faptul că Burlacu E. totuși a restituit automobilul, care pretinde că

este al său, precum și faptul că pînă în prezent acesta nu a înaintat o cerere de chemare în

judecată privind stabilirea „pretinsului” drept de proprietate, chiar dacă aceste probe au

fost administrate legal, fără a fi apreciate în coroborare cu celelalte.

apelul procurorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței de achitare în

privința lui Burlacu E.

corect a conchis că în acțiunile lui Burlacu E. nu se întrunesc elementele infracțiunii de

samavolnicie incriminate acestuia prin rechizitoriu, iar în temeiul art.389 alin.(l) Cod

procedură penală, sentința de condamnare poate fi adoptată numai în condiția în care, în

urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului de săvârșirea infracțiunii va fi

confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată.

Însă, reieșind din cumulul de probe cercetate suplimentar și în cadrul ședinței

instanței de apel, Colegiul a consemnat că prima instanță corect, legal și întemeiat a

adoptat o sentință de achitare în privința lui Burlacu E. învinuit de comiterea infracțiunii

de samavolnicie, deoarece fapta lui nu întrunește elementele acestei infracțiuni.

Astfel, instanța de fond just a reținut că, acuzarea nu a demonstrat prin careva probe

pertinente exercitarea laturii obiective și subiective a infracțiunii prevăzute de art. 352

alin.(3) lit. d) Cod penal, și anume că Burlacu E. cu intenție a deținut, a utilizat și a

refuzat restituirea automobilului proprietarului Sîrcu A., obiectul juridic special al

infracțiunii de samavolnicie îl constituie relațiile sociale care țin de activitatea normală a

organelor puterii de stat și ordinea stabilită de lege și alte acte normative de exercitare de

către cetățeni a drepturilor și obligațiilor lor.

Latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin săvîrșirea unor acțiuni samavolnice,

contrare ordinii legal stabilite, de exercitare a unui drept legitim sau presupus, legalitatea

căruia este contestată de victimă sau alte persoane. Consecințele infracțiunii constau în

cauzarea de daune în proporții deosebit de mari intereselor publice sau drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice.

Latura subiectivă a infracțiunii specificate la art. 352 alin. (3) lit. d) din Codul penal

se manifestă prin vinovăție intenționată, deoarece făptuitorul înțelege că prin acțiunile

sale exercită un drept legitim sau presupus în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii

stabilite, și prin aceasta cauzează daune în proporții mari intereselor publice sau

drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, și urmărește

săvîrșirea acestor acțiuni dorind sau admițînd survenirea consecințelor prejudiciabile.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a reținut că, potrivit rechizitoriului lui

Burlacu E. i s-a imputat faptul că a deținut, utilizat și refuzat să restituie automobilului de

3

model BMW 525D. Pe cînd probatoriul administrat nu demonstrează intenția lui Burlacu

E. de a deține, utiliza și refuza restituirea autoturismului nominalizat. Burlacu E.

dispunea de un certificat de înmatriculare cu nr. 127709191 eliberat la 04.09.2012 care-i

acorda dreptul de posesie (folosire) asupra automobilului.

Mai mult, instanța a constatat că, din rechizitorul nu rezultă data, luna și anul

anulării de către Sîrcu A. a comodatului eliberat pe numele lui Burlacu E., precum și

faptul că Sîrcu A. 1-a înștiințat pe Burlacu E. despre anularea comodatului și i-a arătat că

comodatul este anulat, intervenind cu cererea de a-i restitui automobilul, or la materialele

dosarului lipsesc careva probe în acest sens.

Concomitent, instanța de apel a statuat că, un semn obligatoriu al laturii obiective a

acestei infracțiunii este cauzarea părții vătămate a unui prejudiciu material în proporții

deosebit de mari, pe cînd acuzatorul de stat nu a demonstrat faptul că, Burlacu E. prin

deținerea, utilizarea și refuzul de restituire a automobilului i-a cauzat lui Sîrcu A. daune

în proporții deosebit de mari în sumă de 276000 lei.

Totodată, s-a menționat faptul că, infracțiunea de samavolnicie este o infracțiune

materială, ea se consideră consumată din momentul producerii daunelor materiale, iar

între acțiunile samavolnice ale făptuitorului și cauzarea daunelor trebuie să fie o legătură

cauzală.

La caz, nu a fost constatată existența unor daune materiale, mai mult că nu este clar

care este algoritmul sumei de 276000 lei și în baza căror probe s-a apreciat dauna „în

proporții deosebit de mari”, acuzarea neprezentând în sensul dat careva probe

confirmătoare, mai mult că potrivit declarațiilor părții vătămate Sîrcu A. automobilul a

fost vîndut de către el și fiica sa.

Instanța de apel a specificat că este solidară cu soluția instanței de fond precum că,

învinuirea încriminată lui Burlacu E. nu rezultă nici din declarațiile părții vătămate Sîrcu

A., martorilor Xenofontos A. și Sîrcu A., or, declarațiile acestora se referă la

circumstanțele în care Xenofontos A. și Burlacu E. au făcut cunoștință; cum a derulat

relația acestora în perioada concubinajului, intenția de a se căsători, de avea un soț bun și

tendința de a se împăca în viitor; cum au derulat negocierile privind procurarea

automobilului de model BMW 525D, anul fabricării 2007 și înmatricularea acestuia; cine

și cît s-a folosit de acest automobil, însă nici dintr-o declarație, în special a părți vătămate

nu rezultă, că comodatul (certificatul de înmatriculare cu nr. 127709191 eliberat la

04.09.2012) pe care 1-a eliberat pe numele lui Burlacu E. 1-a anulat pînă a se adresa cu

plîngere la organele de poliție, că personal 1-a informat pe Burlacu E. despre anularea

comodatului, că personal i-a solicitat acestuia restituirea automobilului. Aceste

circumstanțe nu rezultă nici din plîngerea adresată la IP Buiucani la data de 29.04.2014.

La fel, instanța de apel a conchis că, corect instanța de fond a reținut că, nu pot fi

apreciate ca veridice, pertinente și concludente declarațiile martorilor Ceban D. și Neagu

M., întrucît declarațiile acestora s-au bazat pe circumstanțe relatate de Xenofontos A.,

astfel, tot ce au declarat au fost spuse din „spusele Anastasiei”.

Instanța de apel a respins ca nefondat argumentul invocat de procuror, privitor la

netemeinicia concluziei instanței de fond referitor la lipsa în acțiunile lui Burlacu E. a

4

laturii obiective a componenței de infracțiune incriminate, deoarece latura obiectivă a

infracțiunii de samavolnicie se realizează prin săvîrșirea unor acțiuni samavolnice,

contrare ordinii stabilite, de exercitare a unui drept legitim sau presupus, legalitatea

căruia este contestată de victimă sau alte persoane. Însă, în speță s-a constatat cu

certitudine că Burlacu E. dispunea de un certificat de înmatriculare cu nr. 127709191

eliberat la 04.09.2012 care-i acorda dreptul de posesie (folosire) a automobilului de

model BMW-525D cu n/î KBF 998, iar probe care ar confirma faptul că ultimul a

cunoscut despre anularea acestui certificat și că a fost înștiințat despre anularea lui, la

materialele cauzei lipsesc.

atacă decizia instanței de apel cu recurs ordinar, prin care solicită casarea acesteia și

remiterea cauzei la rejudecare.

Recurentul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în cererea de apel, ceea ce echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și a dat

o apreciere incorectă probelor prezentate de partea acuzării și nu a apreciat multilateral și

obiectiv probele administrate, care în cumul dovedesc cu certitudine vinovăția lui

Burlacu E. în comiterea infracțiunii încriminate. Vina acestuia în săvârșirea infracțiunii

incriminate este dovedită pe deplin prin toate probele administrate în cadrul urmăririi

penale și cercetate în instanța de judecată, fiind indicate și ca motive ale apelului declarat

de procuror, iar instanța de apel nu s-a expus asupra lor, nu le-a apreciat, le-a apreciat

eronat, fiind respinsă puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă sau bazată pe probe ce

ar combate învinuirea incriminată lui Burlacu E.

Decizia instanței de apel de menținere a sentinței de achitare în privința lui Burlacu

E., recurentul o consideră a fi neîntemeiată și pasibilă casării și din motiv că este contrară

stării de fapt stabilite în baza probelor examinate în cadrul cercetării judecătorești, care

contravine prevederilor art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală. În speță, instanțele au

omis aceste prevederi legale și au dat apreciere numai unor probe care în opinia lor

dovedesc nevinovăția. În așa mod, au încălcat cerințele art. 394 alin. (3) pct. 2) Cod de

procedură penală, conform cărora instanța de judecată la pronunțarea sentinței de achitare

are obligația de a indica motivele pentru care sînt respinse probele aduse în sprijinul

acuzării.

Astfel, instanța de apel nu s-a expus, nu a cercetat și nu a apreciat la justa valoare

probele expuse în apelul procurorului, care în opinia lui dovedesc cu certitudine vinovăția

lui Burlacu E. în comiterea infracțiunii incriminate.

Instanța de apel a pus la baza achitării argumentele precum că, potrivit art. 389 Cod

de procedură penală, sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma

cercetării judecătorești, vinovăția lui Burlacu E. în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată

prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată. Sentința de condamnare nu

poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declarațiile

martorilor.

Însă, în opinia procurorului la adoptarea hotărîrii instanțele nu au luat în

considerație declarațiile părții vătămate, a martorilor și alte probe prezentate de partea

5

acuzării, adoptînd o hotărîre reieșind în mod parțial doar din declarațiile lui Burlacu E. și

pledoaria apărătorului acestuia.

În aceste condiții nu a fost luat în considerație și s-a neglijat faptul că fiind audiat

persoana achitată, acesta a dat niște declarații și răspunsuri evazive, nu a recunoscut vina.

Mai mult ca atît, la unele întrebări acesta nu a dorit să răspundă în genere, evitîndu-le

selectiv. Prin aceasta este dovedită rea-credința lui Burlacu E. la stabilirea adevărului.

Concomitent, de către instanța de judecată au fost neglijate și prevederile art. 321

alin. (1) Cod civil, potrivit cărora dreptul de proprietate este transmis dobînditorului în

momentul predării bunului mobil dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Pornind de

la prevederile normelor de drept evocate supra, se constată că legiuitorul expres a indicat

că dreptul de proprietate se poate obține doar în condițiile legii. La caz, se dispută dreptul

de proprietate asupra unui automobil, adică asupra unui bun mobil.

De asemenea, recurentul menționează că dreptul de proprietate asupra unei unități

de transport este ținut de Registrul de stat al transporturilor. La caz, se constată că,

potrivit adeverinței eliberate de ÎS CRIS „Registru”, Direcția înregistrare a transportului

și calificarea conducătorilor auto, titularul dreptului de proprietate asupra automobilului

„BMW 525D”, n/î KBF 998, este Sîrcu A. în același timp, eliberarea procurii de către

titularul de drept pe numele unui terț, nu conduce la încetarea dreptului de proprietate

asupra automobilului.

Mai mult ca atît, în cadrul cercetării judecătorești fiind audiată partea vătămată a

susținut integral depozițiile date în cadrul urmăririi penale, a menționat că a fost înșelat

de către Burlacu E., care știa că procura pe numele lui a fost anulată. Instanța de judecată

urma să coroboreze toate probele acumulate la urmărirea penală și să emită o sentință de

condamnare în privința lui Burlacu E.

La analiza probatoriului administrat, instanța a hotărît să nu i-a în considerație

declarațiile date de martori și partea vătămată, nici faptul că persoana achitată totuși a

restituit automobilul, care pretindea că este al său, iar pînă în prezent acesta nu a înaintat

nici o cerere de chemare în judecată privind stabilirea pretinsului drept de proprietate,

chiar dacă aceste probe au fost administrate legal, fără a fi apreciate în coroborare cu

celelalte.

Astfel, instanța de apel a dat prioritate nefondată probelor apărării în detrimentul

probelor acuzării care demască acțiunile ilegale ale lui Burlacu E. și care stabilesc

adevărul.

În așa mod, instanța de judecată a pronunțat o sentință de achitare, care este contrară

legii, iar instanța de apel a menținut-o neîntemeiat, fără a se expune asupra tuturor

motivelor invocate în apelul procurorului, fapte care urmează a fi calificate ca erori de

drept.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

hotărîrii instanței de apel, în baza materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, pentru considerentele ce urmează.

6

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate corespunzător de

către recurent.

Prin urmare, recursul este declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, atunci

cînd titularul acestuia invocă în cerere temeiuri care în mod evident nu sunt aplicabile

circumstanțelor cauzei, sau cînd nu este descrisă și argumentată esența încălcării.

Analizând cererea de recurs ordinar declarată de procuror, Colegiul constată că

titularul acesteia invocă, în drept, temeiurile stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, susținînd că decizia instanței de apel urmează a fi casată, cu remiterea

cauzei la rejudecare, dat fiind că instanța nu a dat o apreciere corespunzătoare probelor

din dosar, care, în opinia sa dovedesc cu certitudine vinovăția lui Burlacu E. de cele

incriminate, nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În contextul ce urmează, Colegiul va puncta raționamentele care au stat la baza

inadmisibilității recursului declarat de procuror.

Într-un prim aspect, este relevant de a specifica că, invocînd eroarea de drept

prevăzută de pct. 6), procurorul menționează despre faptul că instanța de apel nu s-a

expus argumentat asupra tuturor motivelor din cererea sa de apel, cu toate acestea dînsul

nu relevă expres asupra căror anume motive instanța nominalizată nu s-a pronunțat.

În atare situație, Colegiul penal consideră nefondate alegațiile titularului dreptului

de recurs în această parte și reiterează că invocarea unor pretinse erori admise la etapa

judecării cauzei de către instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare

corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei

cărora sunt subsecvente, ceea ce în cazul dat nu s-a realizat.

Mai mult, verificînd decizia recurată, Colegiul penal apreciază că aceasta cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel

le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor

și exigențelor impuse de art. 6 CEDO și dă răspuns la toate argumentele apelantului-

procuror expuse în cererea de apel.

Respectiv, Colegiul nu poate să achieseze argumentelor procurorului precum că

instanța de apel nu a respectat cerințele art. 414 Cod de procedură penală, care obligă

instanța să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Or, aici urmează a se

reține că motivarea hotărîrii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor

dosarului care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit,

atîta timp cît sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și

sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale de achitare,

adică așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față. Investită cu o situație de fapt,

7

instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt

reținută în cauză și a concluzionat corect că urmează a fi menținută achitarea în privința

lui Burlacu E. de cele incriminate în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, deoarece

fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii date.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificînd

suplimentar materialele dosarului, specifică că judecînd apelul instanța a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de menținere a

sentinței de achitare în privința lui Burlacu E.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs relevă că, așa cum rezultă din textul

deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art.

417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și

de drept care au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de procuror, cu menținerea

sentinței de achitare.

Pe de altă parte, raportat la criticele procurorului, Colegiul constată că acesta se

referă preponderent doar la chestiunea de apreciere a probelor, pledînd în cererea de

recurs că instanța de apel nu a dat o apreciere corespunzătoare probelor din dosar, care, în

opinia sa dovedesc cu certitudine vinovăția lui Burlacu E. de cele incriminate. Totodată,

reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se constată că titularul acestuia

nu expune asupra căror anume probe instanța de apel nu s-a expus și care anume probe

nu au fost apreciate corect, în viziunea sa, în cele din urmă concluzionînd că ele

constituie un ansamblu probator indubitabil într-u confirmarea vinovăției lui Burlacu E.

în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal.

Față de cele ce preced, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul din

cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de muncă

depus de către organele de urmărire, instanțele judecătorești, cît și de părțile din proces,

se concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor

după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale, iar

convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate

aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după

pertinența, concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblul

lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la

această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului

nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea constatată de instanțele ierarhic

inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Din atare considerente, Colegiul penal nu va analiza și verifica probele administrate

în cauză. Mai mult, că în cauza deferită judecății nu s-a constatat discrepanța între cele

reținute de instanțele de fond în vederea achitării lui Burlacu E. și conținutul real al

probelor, sau ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decît cea pe care materialul probator o susține.

8

De altfel, simplul fapt că pot exista două puncte de vedere distincte cu privire la

modul de apreciere a probelor nu este un motiv suficient și plauzibil pentru a dispune

rejudecarea unei cauze penale, după cum solicită procurorul.

În continuare, Colegiul penal consemnează că instanțele ierarhic inferioare,

verificînd cele imputate lui Burlacu E., au conchis corect că procurorul nu și-a susținut

învinuirea în sensul declarat, adică nu a acumulat și prezentat careva probe verosimile,

pertinente și concludente, care ar fi demonstrat indubitabil vinovăția lui Burlacu E. de

comiterea infracțiunii de samavolnicie, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus

în mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporții

deosebit de mari intereselor persoanelor fizice.

Colegiul penal menționează că instanța de apel a ajuns just la concluzia că

învinuirea incriminată lui Burlacu E. în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal nu și-a

găsit confirmarea prin probele prezentate de partea acuzării, nefiind demonstrată latura

obiectivă și subiectivă a infracțiunii nominalizate.

În această ordine de idei, se constată că procurorul, întru susținerea învinuirii, a

acumulat și a pledat pentru următoarele probe puse la baza incriminării lui Burlacu E.:

- declarațiile părții vătămate Sîrcu A.;

- declarațiile martorilor: Xenofontos A., Ceban D., Neagu M., Sîrcu A.;

- procesul-verbal de ridicare din data de 27.06.2014, prin care de la șeful BIT nr.

3 situat pe str. Chișinăului 3, mun. Chișinău, Zețu P., au fost ridicate actele care au fost

întocmite la procedura de înregistrare-reînregistrare a autoturismului de model „BMW

525 D”, a. f. 2007, cu n.î. K BF 998;

- procesul-verbal de examinare a obiectului din 27.06.2014, prin care a fost

examinat, în care se redau rezultatele examinării actelor întocmite la BIT nr. 3 la

procedura de înmatriculare a automobilului de model „BMW 525 D”, a. f. 2007, cu n.î. K

BF 998, VIN -WBANC51030CN46411, prin care se confirmă procurarea automobilului

respectiv de către Sîrcu A. și înmatricularea pe numele său a vehiculului;

- procesul-verbal de ridicare din data de 11.09.2014, prin care de la Xenofontos

A. a fost ridicată copia recipisei scrise de cet. Burlacu E., în care acesta indică faptul

transmiterii automobilului de model BMW 525 D către cet. Xenofontos A.;

- procesul-verbal de examinare din data de 12.09.2014, în care sunt redate

rezultatele examinării copiei recipisei întocmite de Burlacu E. pentru Xenofontos A.;

- procesul-verbal de ridicare din data de 12.09.2014, prin care de la cet. Sîrcu A.

a fost ridicat automobilul de model „BMW 525 D”, de culoare neagră, cu n.î. KBF 998;

- procesul-verbal de examinare din data de 12.09.2014, în care s-au consemnat

rezultatele examinării, deteriorările depistate la examinarea exterioară a automobilului: la

nivelul parbrizului, cutia care acoperă oglinda retrovizoare din partea stîngă, sticla farului

din partea stîngă, bara de protecție din partea dreaptă spate, bara de protecție spate, partea

dreaptă, bara de protecție din față și capota automobilului, însă fără deteriorări în

interiorul automobilului.

Or, se constată că, potrivit textului deciziei recurate, instanța de apel, verificînd

suplimentar probele nominalizate supra, le-a descris în textul hotărîrii judecătorești și le-a

9

apreciat după propria convingere, în coroborare cu celelalte materiale ale cauzei,

ajungînd la concluzia că Burlacu E. indubitabil nu se face vinovat de cele incriminate

prin actul de învinuire și cel de sesizare a instanței.

Mai mult, Colegiul penal se raliază la raționamentele punctate în partea descriptivă

a deciziei instanței de apel și susține că latura obiectivă a infracțiunii nominalizate se

realizează prin săvîrșirea unor acțiuni samavolnice, contrare ordinii legal stabilite de

exercitare a unui drept legitim sau presupus, legalitatea căruia este contestată de victimă.

Consecințele infracțiunii de samavolnicie constau în cauzarea de daune în proporții

deosebit de mari intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice și/sau juridice.

Latura subiectivă a infracțiunii specificate la art. 352 alin. (3) lit. d) din Codul penal

se manifestă prin vinovăție intenționată, deoarece făptuitorul înțelege că prin acțiunile

sale cauzează daune în proporții mari intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice,

cu toate acestea urmărește săvîrșirea acestor acțiuni dorind sau admițînd survenirea

consecințelor prejudiciabile.

Pe cale de consecință, este relevant de a specifica că corect instanța de apel a

evidențiat faptul că, reieșind din probatoriul administrat nu se demonstrează intenția lui

Burlacu E. de a deține, utiliza și refuza restituirea automobilului proprietarului Sîrcu A.,

mai mult că Burlacu E. dispunea de un certificat de înmatriculare cu nr. 127709191

eliberat la 04.09.2012 care-i acorda dreptul de posesie (folosire) asupra automobilului

dat.

La fel, Colegiul penal consemnează că sunt juste și statuările Curții de Apel în

partea ce ține de aceea că acuzatorul de stat nu a demonstrat că Burlacu E. prin deținerea,

utilizarea și refuzul de restituire a automobilului nominalizat supra, i-a cauzat lui Sîrcu A.

daune în proporții deosebit de mari în sumă de 276000 lei.

Din considerentul că vinovăția inculpatului nu a fost confirmată prin careva probe

pertinente și concludente, lipsește latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii prevăzute de

art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, iar o sentință de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri, dubiile în probarea învinuirii urmând a fi interpretate în favoarea

inculpatului, instanța de recurs consideră corectă și legală soluția de achitare în privința

lui Burlacu E.

Respectiv, instanța de recurs se raliază statuărilor expuse în decizia instanței de apel

și susține că, la caz, fapta lui Burlacu E. nu întrunește elementele infracțiunii incriminate

acestuia prin actul de sesizare a instanței, adică cele ale art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal,

după cum susține procurorul și din atare considerente, soluția instanței de apel prin care

s-a menținut sentința de achitare în privința lui Burlacu E. în accepțiunea Colegiului

penal este una corectă, legală și întemeiată, care urmează a fi menținută, fără careva

modificări.

În consecință, statuînd asupra faptului că titularul recursului nu a invocat careva

argumente temeinice privitor la pretinsele erori admise de instanța de apel la etapa

precedentă de judecare a cauzei, iar hotărîrea acestei instanțe este legală și întemeiată,

10

fiind adoptată în corespundere cu prevederile prescrise de art. 414-419 Cod de procedură

penală, recursul procurorului urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 03 noiembrie 2016, în cauza penală privindu-l pe BURLACU Evgheni

Vasile, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 februarie 2017.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

11