1ra-137/2017 — Art. 252 alin. 2 lit. b, 335 alin. 1-1 CP

Prin sentința Judecătoriei Comrat din 16 iulie 2015, Pulucciu Alexei Afanasi a fost achitat de învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 252 alin. (2) lit. b) și art. 335 alin. (11) Cod penal, din motivul că acțiunile acestuia nu întrunesc elementele infracțiunilor imputate. Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată, Manolov Mihail, în sumă de 181.593 lei, a fost lăsată fără examinare.

Potrivit sentinței s-a stabilit că, Pulucciu A., a fost învinuit de către organul de urmărire penală, că ocupând funcția de director al SRL „GRANȚA BOIU” și fiind astfel administratorul acestei societăți comerciale, deținând anumite drepturi și obligații, precum și dreptul de a întreprinde acțiuni cu caracter administrativ, de dispoziție și caracter gospodăresc, în perioada de timp 30 martie 2009 până la 27 octombrie 2009, făcând abuz de situația sa de serviciu, deoarece înfăptuind anumite acțiuni cu încălcarea prevederilor art. 72 alin. (1), art. 73 alin. (1) din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007, prin care se obligă administratorul societății să administreze societatea astfel, încât scopurile pentru 1 care societatea a fost creată, să fie înfăptuite cât mai efectiv și să respecte în privința societății limitele atribuțiilor stabilite prin actul statutar, precum și lit. d) alin. (2) art. 58 din Legea cu privire la societățile pe acțiuni, la care se referă chestiunile privind acordul prealabil la încheierea contractelor, prin care societatea transmite în proprietate terțelor persoane, în competența exclusivă a adunării generale a membrilor societății (nu mai puțin de trei pătrimi), respectiv cunoscând faptul că adunarea generală a acționarilor societății pentru soluționarea întrebărilor ce ține de înstrăinarea bunurilor întreprinderii la un preț redus nu se prevedea, iar în atribuțiile lui nefiind transmise asemenea împuterniciri, în mod intenționat, înțelegând caracterul infracțional al acțiunilor sale, a realizat bunurile imobile ale întreprinderii, ce aparțineau cu drept de proprietate privată SRL «Granța Boiu» (IDNO 1003611005593), la un preț redus întreprinderii SRL „Estalic-Agro”, fondatorul căreia este fiul său Pulucciu S.A., care deține cota parte în capitalul statutar al întreprinderii în mărime de 90%, a încheiat următoarele contracte: - contractul de vânzare-cumpărare din 27 iulie 2009 privind vânzarea a 1/5 cotă parte din obiectul bunului imobil cu numărul cadastral 9623000020, ce aparținea SRL «Granța Boiu» (IDNO 1003611005593), cu drept de proprietate și vândut conform acordului dintre părți, la suma de 79.022 lei, deși prețul normativ a 1/5 cotă parte din obiect, conform raportului de evaluare din 08 aprilie 2009, eliberat de către SRL „Andiol-Consulting” constituie 297.455 lei; - contractul de vânzare-cumpărare din 27 iulie 2009 privind vinderea bunurilor imobile și anume: depozit cu suprafața totală de 298,2 m2 cu numărul cadastral 9622295342.01; depozit cu suprafața totală de 34,8 m2, cu numărul cadastral 9622295342.02; construcție cu suprafața totală de 20,8 m2, cu numărul cadastral 622205.342.03, construcție cu suprafața totală de 70,4 m2, cu numărul cadastral 622205.342.04, amplasate pe terenul de pământ cu suprafața totală de 0,2879 ha, cu număr cadastral 9622205.342.04, pe adresa UTA Găgăuzia, s. Congaz, str. Sverdlova, nr. 70, bunuri ce aparțin SRL „Granța Boiu” cu drept de proprietate și vândute în baza acordului dintre părți, la prețul de 85.148 lei, deși prețul normativ al obiectului conform raportului de evaluare nr. 05010900301 C/0260481 din 14 iulie 2009 eliberat de filiala TPP Gagauzia (or. Ceadâr-Lunga) constituie 593.000 lei; - contractul de vânzare-cumpărare din 14 august 2009, privind vânzarea plantațiilor multianuale (livada), număr cadastral 9622119278, ce aparține SRL „Granța Boiu” cu drept de proprietate, care a fost vândută în baza acordului părților la suma de 19.000 lei, deși prețul normativ al bunului imobil conform raportului de evaluare nr. 050109002440/0257087 din 29 mai 2009 eliberat de filiala TPP Găgăuzia (or. Ceadâr-Lunga) constituie 87.125 lei; - semănătoare C3-5,4-06 ce aparține SRL „Granța Boiu” cu drept de proprietate privată și vândută în baza acordului dintre părți, la prețul de 109.283 lei. De asemenea, Pulucciu A., a fost învinuit de către organul de urmărire penală, că în continuarea intențiilor sale, îndreptate spre depășirea atribuțiilor de serviciu, în perioada de timp menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor art. 72 alin. (1), art. 2 73 alin. (1) din Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007, prin care se obligă administratorul societății să administreze societatea astfel încât scopurile, pentru care societatea a fost creată, să fie înfăptuite cât mai activ și să respecte în privința societății limitele atribuțiilor stabilite prin actul statutar, sau dacă acestea nu sunt stabilite de către un astfel de act, atunci sunt stabilite de către adunarea generală a acționarilor societății, însă ultimul a încheiat contracte de cesiune fără acordul adunării generale a membrilor societății, cu întreprinderea SRL „Estalic-Agro” (IDNO 10086110038931005593), fondatorul căreia este fiul său - Pulucciu S.A., care deține cota parte în capitalul statutar al întreprinderii în mărime de 90%, și anume: - contractul de cesiune din 27 octombrie 2009 nr. 1, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar SRL „Gagauz-Gaz” primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 11.829,69 lei; - contractual de cesiune din 10 august 2009 nr. 18, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar SRL „Sardrisvin” primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 116.000 lei; - contractul de cesiune din 15 iunie 2009 nr. 1506, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar SRL „Cristal-Avant” primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 70.000 lei; - contractul de cesiune din 10 august 2009 fără număr, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar SRL „Caiirim” primește dreptul de creditor și devine creditor de bază al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 50.000 lei; - contractual de cesiune din 30 martie 2009 nr. 252, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar SRL „Agarista Agricola” primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 202.035,64 lei; - contractul de cesiune din 01 august 2009 nr. 9, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar Comitetul sindical teritorial primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 7.193 lei; - contractul de cesiune din 14 august 2009 nr. 10, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar IP „Valicov Tehnica Agricolă” primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 8.104 lei; - contractul de cesiune din 15 octombrie 2009, fără număr, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar ICS „Wetrade” SRL primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 3.326,20 lei; - contractul de cesiune din 14 august 2009 nr. 11, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar IP „Iancioglo Ilia” primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 3.100 lei; - contractul de cesiune din 16 august 2009 nr. 16, conform căruia SRL „Granța Boiu” cedează, iar Primăria s. Congaz primește dreptul de creditor și devine noul creditor al SRL „Estalic-Agro” în sumă de 15.879 lei. Astfel, în urma încheierii contractelor neconvenabile întreprinderii SRL „Estalic-Agro” (IDNO 1008611003893) în vederea micșorării prețului, dauna a 3 constituit 794.410 lei, ce a dus la incapacitatea SRL „Granța Boiu” de a admite în întregime cerințele creditorilor privind obligațiile pecuniare, ce a dus la intentarea procedurii de insolvabilitate în privința SRL „Granța Boiu” prin încheierea Curții de Apel Economice din 29 octombrie 2010. În continuare, după efectuarea măsurilor necesare de către administratorul procesului de insolvabilitate, la 12 decembrie 2011 prin hotărârea Judecătoriei Economice, SRL „Granța Boiu” a fost lichidată. Astfel, Pulucciu A., folosindu-se de situația de serviciu, intenționat a cauzat fondatorilor societății o daună materială în proporții deosebit de mari, exprimat prin încălcarea legislației stabilite privind modul de administrare a bunurilor, iar sub aspect material a cauzat o daună în sumă de 794.410 lei, echivalentul a 39.720,5 unități convenționale și a dus la intentarea procedurii de insolvabilitate. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, respectivele acțiunii a lui Pulucciu A., de către organul de urmărire penală au fost calificate în baza art. 252 alin. (2) lit. b) Cod penal, insolvabilitatea intenționată care a cauzat creditorului daune în proporții deosebit de mari, precum și în baza art. 335 alin. (11) Cod penal, folosirea intenționată de către o persoană care gestionează o organizație comercială, a bunurilor organizației în interese personale, soldate cu urmări grave.

Sentința a fost atacată cu apel de către procuror, prin care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza: - art. 335 alin. (11) Cod penal, la 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcția de director comercial de întreprindere pe un termen de 4 ani; - art. 252 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcția de director comercial de întreprindere pe un termen de 4 ani. În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, a-i stabili pedeapsă definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul total, 9 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcția de director comercial de întreprindere pe un termen de 4 ani. În motivarea apelului său a invocat că: - instanța de judecată nu a luat în considerație circumstanțele care demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor incriminate; - argumentele invocate de instanța de judecată la baza sentinței de achitare în privința inculpatului, precum că inculpatul nu a săvârșit infracțiunile încriminate lui sunt combătute prin declarațiile părții vătămate Manolov M., martorului Esir S., rezultatele expertizei merceologice nr. 252 din 03 martie 2014; - din analiza probelor existente, consideră că acestea sunt destul de suficiente pentru a afirma că inculpatul Pulucciu A. intenționat, folosindu-se de situația sa de serviciu, din interese personale, neconvocând adunarea generală a fondatorilor, a înstrăinat bunurile ce aparțin SRL „Granța Boiu” la un preț redus, întreprinderii, în 4 cadrul căreia fiului acestuia îi aparțin 90% din patrimoniu, fapt care ulterior a dus la insolvabilitate intenționată; - referitor la chestiunea ce ține de înstrăinarea bunurilor întreprinderii la preț redus, nu a fost convocată adunarea membrilor societății, iar Pulucciu A. a încheiat contracte de înstrăinare a bunurilor, ce constituiau partea masei debitoare la un preț mai redus decât cel real, fapt care a dus la incapacitatea de plată a SRL „Granța Boiu” și a cauzat un prejudiciu în sumă de 794.410 lei, în legătură cu care fapt SRL „Granța Boiu” nu și-a putut onora obligațiile asumate; - inculpatul, Pulucciu A., s-a folosit de absența a doi fondatori, care dețineau o cotă parte la întreprindere de 50% și a vândut bunurile SRL „Granța Boiu” fără a înfăptui concursul, astfel privând-o de posibilitatea de a primi o cantitate mai mare de resurse financiare; - este nefondată concluzia instanței de judecată, precum că acțiunile inculpatului nu pot fi calificate în baza art. 335 alin. (11) Cod penal, din motivul că legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, atenuează răspunderea sau într-un oarecare alt mod îmbunătățește situația persoanei care a comis o infracțiune are putere retroactivă, adică se răsfrânge asupra persoanelor care au săvârșit infracțiunea până la intrarea legii în vigoare, însă ținând cont de prevederile art. 10 alin. (1) Cod penal, consideră că inculpatului Pulucciu A. întemeiat i-a fost înaintată învinuirea în baza art. 335 alin. (11) Cod penal; - cumulul probelor administrate, permite de a conchide că vina inculpatului este pe deplin dovedită, deoarece acestea sunt consecutive, nu conțin careva contradicții și respectiv se completează una pe alta. Analizându-le se deduce, că în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele infracțiunilor prevăzute de art. 252 alin. (2) lit. b) și art. 335 alin. (11) Cod penal, iar nerecunoașterea vinei de către inculpat, indică la faptul că acesta se eschivează de la răspundere și pedeapsă penală, pentru infracțiunile comise.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 31 mai 2016, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de către procuror și menținută sentința.

În motivarea soluției, instanța de apel a menționat, că a cercetat suplimentar la cererea părților probele administrate la dosar și anume: procesul-verbal al adunării generale a participanților SRL „Granța Boiu” (f.d. 36-37, v. 1); contractul de vânzare-cumpărare din 14.09.2009 (f.d. 38-39, v. 1); contractul de vânzare-cumpărare din 27.07.2009 (f.d. 40-41, v. 1); contractul de vânzare-cumpărare din 27.09.2009 (f.d. 42-43, v. 1); contractul de vânzare-cumpărare din 24.07.2009 (f.d. 44, v. 1); copia statutului întreprinderii SRL „Estalic-Agro” din 2008 (f.d.47-52, v. 1); copia statutului SRL „Granța-Boiu” din 24.07.2000 (f.d. 56-60, v. 1); extrasul nr. 125 din 16.05.2001 (f.d. 89, v. 1); certificatul de moștenitor legal din 03.04.2009 (f.d. 90, v. 1); ordonanța de ridicare și procesul-verbal de ridicare din 18.10.2011 (f.d. 116-117, v. 1); contractul fără număr privind acceptarea datoriei din 15.10.2009 (f.d. 127-128, v. 1); actul privind primirea obligațiilor datoriilor în baza contractului de acceptare a datoriilor fără număr din 15.10.2009, (f.d. 129, v. 1); contractul de cesiune a creanțelor nr. 1 din 5 14.08.2009 (f.d. 130, v. 1); actul de verificare a calculelor din 14.08.2009 (f.d. 131, v. 1); contractul de cesiune a creanțelor nr. 16 din 16.09.2009 (f.d. 132, v. 1); contractul de cesiune a creanțelor nr. 9 din 01.08.2009 (f.d. 133, v. 1); contractul de cesiune a creanțelor nr. 10 din 14.08.2009 (f.d. 134, v. 1); contractul de cesiune a creanțelor fără număr din 10.08.2009 (f.d. 135, v. 1); contractul de cesiune a creanțelor din 27.10.2009 (f.d. 136-137, v. 1); actul privind transmiterea datoriilor din 2009 (f.d. 138, v. 1) contractul de cesiune a creanțelor nr. 18 din 10.08.2009 (f.d. 139, v. 1); contractul de cesiune a creanțelor nr. 1506 din 15.06.2009 (f.d. 140, v. 1); contractul de cesiune a datoriilor din 15.06.2009 (f.d. 141, v. 1); facturile fiscale (f.d. 142-144, v. 1); contractul nr. 252 prind acceptarea datoriei din 30.03.2009 (f.d. 145-146, v. 1); raportul privind prețul bunurilor din 08.04.2009 (f.d. 94-104 v. 2); raportul expertului nr. 252 din 03.03.2014 (f.d. 107-113, v. 2); fototabela raportului expertului nr. 12/5/7439-7441 din 25.02.2014 (f.d. 114-119, v. 2); statutul SRL „Granța Boiu” din 24.07.2000 (f.d. 230-237, v. 1); copia autentificată a contractului de fondare a SRL „Granța Boiu” (f.d. 227-229, v. 1); hotărârea Curții de Apel Economice din 12.12.2011 (f.d. 71-73, v. 2); copia neautentificată a deciziei Camerei Înregistrării de Stat nr. 1003611005593 (f.d. 76, v. 2); cererea de chemare în judecată privind anularea actului administrativ nr. 11063 din 02.11.2010 (f.d. 6-7, v. 4); încheierea Curții de Apel Economice din 10.09.2010 (f.d. 79, v. 4); cererea creditorului CȘP Protecția Plantelor SRL nr. 171 din 08.09.2010 (f.d. 80, v. 4); raportul administratorului procesului de insolvabilitate, Nacu A., din 02.09.2010 (f.d. 84-85, v. 4); raportul financiar din 2009 (f.d. 86-100, v. 4); actul distrugerii culturilor agricole în urma secetei și ploii cu grindină, ce aparțin SRL „Granța Boiu” din luna iulie anul 2000 (f.d. 110, v. 4); actul de cercetare a culturilor agricole ale SRL „Granța Boiu” din iulie 2003 (f.d. 111, v. 4); actul de cercetare a culturilor agricole ale SRL „Granța Boiu” din 03.06.2005 (f.d. 112, v. 4); actul de cercetare a culturilor agricole ale SRL „Granța Boiu” din 2007 (f.d. 113, v. 4); actul de cercetare din 02.05.2008 (f.d. 129, v. 4); cerințele creditorului SRL „Agronicrotex” nr. 6776 din 24.11.2010 (f.d. 148, v. 4); cerințele creditorului Casa Națională de Asigurări nr. 7023 din 03.12.2010 (f.d. 152, v. 4); cerințele creditorului Centrului Republican de Agrologie aplicată nr. 42014 din 07.11.2008 (f.d. 156, v. 4); hotărârea IFS UTA Găgăuzia privind încălcarea legislației de către SRL „Granța Boiu” nr. 1764 din 27.12.2010 (f.d. 174-176, v. 4); lista debitorilor SRL „Granța Boiu” din 01.11.2010 (f.d. 188, v. 4); lista creditorilor SRL „Granța Boiu” din 01.10.2010 (f.d. 189, v. 4); procesul- verbal nr. 6 al comisiei de privatizare a bunurilor întreprinderii agricole colhozul „Rossia” din 25.09.2000 (f.d. 193-212, v. 4); raportul administratorului procesului de insolvabilitate din 02.09.2010 (f.d. 214, v. 2); procesul-verbal al ședinței de judecată din 28.01.2010 (f.d. 216, v. 4); procesul-verbal al adunării creditorilor SRL „Granța Boiu” din 08.04.2011 (f.d. 222, v. 1); cererea nr. 4444 din 02.06.2011 (f.d. 232, v. 4); explicațiile administratorului procesului de insolvabilitate nr. 4975 din 22.06.2011 (f.d. 235, v. 4); cererea SRL „Mecagronamia-Plus” nr. 6084 din 19.08.2011 (f.d. 236, v. 4); raportul administratorului procesului de insolvabilitate din 27.09.2010 (f.d. 241, v. 4); hotărârea Curții de Apel Economice din 12.12.2011 (f.d. 291-292, v. 4); decizia 6 Colegiului economic al CSJ din 24.01.2012 (f.d. 293, v. 4); certificatul contabil cu actele anexate (f.d. 6-62, v. 5). Totodată în cadrul judecării cauzei, în instanța de apel au fost audiați martorii Esir I., Cristev V., Nacu A., Nicolaev N., Caracosta A., Statova D., Esir S., părțile vătămate Manolov M., precum și inculpatul Pulucciu A. În urma analizei cumulului de probe, instanța de apel a considerat, că prima instanță întemeiat a ajuns la concluzia privind inexistența probelor pertinente, ce ar dovedi existența în acțiunile lui Pulucciu A. a elementelor infracțiunilor imputate acestuia. Prin urmare, instanța de apel a notat, că obiectul nemijlocit al infracțiunii prevăzute de art. 252 Cod penal sunt relațiile sociale apărute și existente în sfera înfăptuirii activității legale de antreprenoriat, prin intermediul cărora sunt păzite interesele creditorilor în condițiile insolvabilității debitorului, adică în urma săvârșirii unor infracțiuni de genul indicat sunt încălcate, mai întâi de toate interesele creditorilor, care urmează în cadrul urmăririi penale de a fi recunoscuți în calitate de părți vătămate, cu condiția depunerii la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată a unei cereri pentru a fi recunoscut în această calitate. Inculpatului Pulucciu A. în conformitate cu învinuirea înaintată i s-a imputat vina în săvârșirea acțiunilor, ce se exprimă prin cauzarea intenționată a unei daune în proporții considerabile în sumă de 794.410 lei fondatorilor societății. Însă, fondatorii societății cu răspundere limitată la data înregistrării de stat a societății devin participanții ei și nu creditorii societății. Fiecare creditor al societății cu răspundere limitată deține un aport în capitalul de fondare a societății și răspunderea lor se limitează la cuantumul aportului în capitalul fondator, și ei nu sunt proprietarii bunurilor ce aparțin societății. Bunurile aparțin cu drept de proprietate nemijlocit societății cu răspundere limitată ca persoană juridică, care intervine în această calitate în relațiile cu terțele persoane, inclusiv cu creditorii. Astfel, fondatorii (participanții) societății cu răspundere limitată în principiu nu pot fi părți vătămate în cazul insolvabilității intenționate și ca urmare acestora nu le poate fi cauzat daună materială în rezultatul săvârșirii unor asemenea acțiuni infracționale. Instanța de apel a considerat justificată concluzia primei instanțe, că de către partea acuzării nu a fost prezentată dovada faptului că careva dintre fondatorii SRL „Granța Boiu” a fost concomitent și creditor al acestei societăți, căruia în urma acțiunilor inculpatului i-a fost cauzată o daună în proporții considerabile, respectiv de către nici unul dintre creditori (indicați în lista de la f.d. 217, v. 4) nu au fost înaintate pretenții, precum că în urma acțiunilor intenționate ale inculpatului le-a fost cauzată vre-o daună materială. La fel, instanța de apel a menționat, că partea acuzării nu a prezentat probe privind cauzarea prejudiciului material părții vătămate, Manolov M., recunoscut în cadrul urmăririi penale, deoarece ultimul nu a fost nici creditor și nici fondator al SRL „Granța Boiu”. Din materialele cauzei, într-adevăr se constată că Manolov M.F. 7 este succesorul averii lui Manolov M.V., decedat la 21.10.2004, unde intra și 25% din capitalul statutar al SRL „Granța Boiu” (f.d. 12 v. 4), însă faptul dat nu înseamnă că Manolov M.F. este proprietarul a 25% din bunurile ce aparțin acestei persoane juridice, deoarece bunurile date aparțin societății cu răspundere limitată, dar nu fondatorilor. Din aceste considerente, instanța de apel a apreciat, că prima instanță întemeiat a respins argumentele părții acuzării, precum că prin acțiunile inculpatului a fost cauzat părții vătămate daună materială în sumă de 25% din suma de 794.410 lei, ce constituie diferența dintre prețul normativ al bunurilor ce aparțineau SRL „Granța Boiu” și înstrăinate SRL „Estalic Agro”, sume reflectate în contractele de vânzare-cumpărare din 27.07.2009 și 14.08.2009. În același rând, instanța de apel a menționat, că într-adevăr de către inculpat, care deținea funcția de administrator al SRL „Granța Boiu” au fost încheiate un șir de contracte, în baza cărora SRL „Estalic-Agro” în persoana lui Palic D. a procurat bunurile SRL „Granța Boiu” în sumă de 292.453 lei. Însă, bunurile menționate au fost înstrăinate la prețul de bilanț, reflectat în evidența contabilă a SRL „Granța Boiu” la momentul înstrăinării în baza hotărârii adunării generale al membrilor SRL „Granța Boiu”, reflectate în procesul-verbal din 01.04.2009, iar însăși contractele de vânzare- cumpărare au fost semnate de către inculpat în baza împuternicirilor, atribuite lui de către membrii SRL „Granța Boiu”, fapt confirmat prin conținutul hotărârii adunării generale a membrilor acestei societăți, indicate în procesul-verbal a membrilor societății, care dețineau cote părți în societate, în cumul de 75 % din tot capitalul statutar al SRL „Granța Boiu” (3/4 voturi a membrilor societății). După cum urmează din materialele cauzei incapacitatea de plată a SRL „Granța Boiu” a fost nu rezultatul acțiunilor inculpatului, ci consecința diferitor circumstanțe obiective, ce nu au depins de voința și dorința inculpatului, inclusiv și ca urmare fiind cauzate daune, care au fost suportate de către întreprindere, în legătură cu roadă nefastă a culturilor agricole în perioada anilor 2007-2008. Astfel, instanța de apel a constatat, că de către partea acuzării nu au fost prezentat probe suficiente și veridice privind existența în acțiunile lui Pulucciu A. a vinei sub formă de intenție directă sau indirectă, îndreptată spre crearea la SRL „Granța Boiu” unei asemenea situații financiare, unde întreprinderea este incapabilă de a-și onora obligațiile pecuniare față de creditori, adică se conchide că în acțiunile inculpatului a lipsit intenția de a aduce SRL „Granța Boiu” la starea de insolvabilitate. Totodată, în opinia instanței de apel partea acuzării nu a prezentat probe suficiente, precum că inculpatul intenționat și în interese personale a folosit situația de serviciu, adică administrator al SRL „Granța Boiu” pentru realizarea bunurilor întreprinderii menționate în beneficiul SRL „Estalic-Agro”, deoarece înstrăinarea bunurilor menționate în beneficiul SRL „Estalic-Agro”, precum și încheierea de către inculpat din numele SRL „Granța Boiu” a contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor, a fost efectuat de către inculpat nu din proprie inițiativă și interes personal, ci în baza hotărârii adunării generale a membrilor SRL „Granța Boiu” din 8 01.09.2009 și împuternicirilor acordate de către organul colegial al administrației societății. Mai mult ca atât, hotărârea menționată a adunării generale a fondatorilor SRL „Granța Boiu” din 01.04.2009 nu a fost contestată de nimeni și nici anulată, respectiv putea avea efecte juridice, inclusiv și pentru inculpat, care trebuia executată de către acesta, ca administrator al societății comerciale menționate. Instanța de apel a menționat, că partea acuzării nu a demonstrat survenirea în urma acțiunilor inculpatului a urmărilor grave prin realizarea bunurilor SRL „Granța Boiu” pentru fondatorii acestei societăți sau pentru alte persoane. La fel, de către acuzare nu au fost combătute argumentele părții apărării, că încheierea tranzacțiilor menționate a fost o măsură nevoită, reieșind din situația economică a întreprinderii în contextul pricinilor obiective cum ar fi seceta ș.a. De asemenea, instanța de apel a considerat justă concluzia primei instanțe privind ilegalitatea înaintării concomitente inculpatului a învinuirii săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 252 și art. 335 Cod penal, deoarece învinuirea înaintată persoanei privind faptul comiterii insolvabilității intenționate exclude posibilitatea înaintării aceleiași persoane a învinuirii în săvârșirea abuzului de serviciu, în acest caz ultima urmează să fi examinată ca o posibilă metodă de săvârșire a infracțiunii privind insolvabilitatea intenționată. Tot aici, instanța de apel a notat, că fapta imputată inculpatului, Pulucciu A., în baza rechizitoriului a avut loc în perioada anului 2009. Astfel, acțiunile inculpatului urmau a fi calificate în baza legii penale, în vigoare în perioada anului 2009, în timp ce alin. (11) a fost introdus la art. 335 Cod penal, în baza Legii RM nr. 326 privind introducerea modificărilor și completărilor în unele acte legislative din 23.12.2013 și care a intrat în vigoare la data de 25.02.2014.

Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar, declarat de către procuror, prin care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată. În motivarea recursului a invocat că: - instanța de apel nu a luat în considerație probele prezentate de către partea acuzării, care în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor imputate, acestea fiind apreciate greșit; - instanța de apel neîntemeiat a considerat argumentele părții acuzării ca nefondate referitor la faptul, că nu a fost convocată adunarea generală a societății privind înstrăinarea proprietății acesteia la un preț diminuat altei întreprinderi; - din declarațiile martorului Esir S., rezultă că adunarea generală a societății cu chestiunea de înstrăinare a proprietății societății, în prezența lui nu a fost desfășurată și că nu a semnat procesul verbal al acestei adunări generale, fapt confirmat și de martorul Caracosta A., care a relatat că adunarea generală a avut loc, însă Esir S. a plecat înainte de finisarea adunării și semnării procesului-verbal; 9 - conform raportului de expertiză nr. 252 din 03.03.2014 se indică, că probabil semnătura din procesul-verbal al adunării generale a societății nu a fost efectuată de Esir S.; - potrivit probelor cercetate, s-a stabilit că un alt fondator al întreprinderii Manolov F. a decedat, însă la adunarea generală succesorii legali ai acestuia n-au participat. În drept, recurentul și-a întemeiat recursul în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, asupra recursului declarat au depus referințe: 7.1 Partea vătămată Manolov M., prin care solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârilor judecătorești, deoarece instanțele de judecată au cercetat deplin și obiectiv toate circumstanțele cauzei și au ajuns la o concluzie justă privind lipsa în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunilor imputate, iar careva pretenții, inclusiv materiale, față de inculpat nu are. 7.2 Inculpatul, care a solicitat deciderea inadmisibilității recursului declarat și menținerea hotărârii judecătorești atacate, deoarece procurorul nu a argumentat și prezentat probe ce ar indica la ilegalitatea hotărârii instanței de apel, iar temeiurile invocate și prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, nu sunt incidente în prezenta speță.

Judecând recursul declarat în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi respins, din următoarele considerente. Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs judecând recursul, este în drept de al respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat în cazul când hotărârea atacată este legală, întemeiată și motivată. Reieșind din prevederile alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 aceluiași Cod. În conformitate cu art. 427 Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol. La motivele de drept al recursului declarat, se atestă că procurorul invocă temeiurile prevăzute în pct. 6) și 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, precum și faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită. Însă, în argumentarea recursului ordinar declarat la caz, procurorul susține că decizia instanței de apel urmează a fi casată, cu remiterea cauzei la rejudecare, dat fiind că instanța nu a apreciat corespunzător probele administrate la 10 dosar, care în opinia sa dovedesc cu certitudine vinovăția lui Pulucciu A. în săvârșirea infracțiunilor imputate. Așadar, temeiul pentru recurs invocat de către recurent prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în cauza supusă judecării este aplicabil atunci când instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și nu s-a motivat întemeiat hotărârea judecătorească. Adică, este necesar ca hotărârea pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și în drept. În atare situație, Colegiul penal respinge ca nefondate alegațiile recurentului în această parte și reiterează că invocarea unor pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora sunt subsecvente. Verificând hotărârea atacată, Colegiul lărgit apreciază că aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor impuse de art. 6 CEDO. De asemenea, instanța de recurs în prezenta speță nu acceptă criticile recurentului, precum că hotărârea instanței de apel este un nemotivată și ilegală, deoarece nu au fost luate în considerație probele prezentate de către partea acuzării, semnalându-se astfel nerespectarea cerințelor art. 414 alin. (6) Cod de procedură penală, care prevăd că instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Tot aici, urmează să se rețină, că motivarea hotărârii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale de achitare, adică așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza dată. Instanța de apel fiind investită cu o situație de fapt, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută în cauză și a concluzionat corect că Pulucciu A. urmează a fi achitat de cele incriminate în baza art. 252 alin. (2) lit. b) și art. 335 alin. (11) Cod penal, deoarece faptele lui nu întrunesc elementele acestor infracțiuni. Prin urmare, contrar celor invocate de către procuror, Colegiul penal verificând suplimentar lucrările dosarului, remarcă că judecând apelul instanța a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, audiind suplimentar inculpatul, partea vătămată, martorii și a cercetat materialele dosarului, adoptând în consecință o soluție corectă de menținere a sentinței de achitare în privința lui Pulucciu A., care a fost învinuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 252 alin. (2) lit. b) și art. 335 alin. (11) Cod penal. Tot la acest capitol, instanța de recurs reține că, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile 11 art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, respectiv hotărârea cuprinde temeiurile de fapt și de drept ce au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de către procuror, cu menținerea sentinței de achitare. Pe de altă parte, raportat la criticile procurorului, Colegiul constată că acesta se referă exclusiv doar la chestiunea de apreciere a probelor. Mai mult, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se constată că autorul acestuia expune conținutul a câtorva probe cercetate de instanțele de fond, după care în cele din urmă conchide că acestea constituie un ansamblu probator indubitabil prin care se confirmă vinovăția lui Pulucciu A. în comiterea infracțiunilor imputate. În această ordine de idei, relevante sunt dispozițiile art. 430 pct. (5) Cod de procedură penală, care stipulează că cererea de recurs trebuie să conțină motivele recursului cu argumentarea ilegalității hotărârii atacate și solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 invocate în recurs și în ce constă problema de drept de importanță generală abordată în cauza dată, prevedere legală ce nu a fost respectată de către procuror, deoarece recursul ordinar declarat de către acesta nu conține motivele și argumentarea ilegalității hotărârii atacate, neindicând în ce constă problema de drept abordată în prezenta cauză, prin urmare Colegiul penal apreciindu-l ca unul declarat formal și bazat doar pe descrierea conținutului probelor, ceea ce este inadmisibil. Elocvent în acest sens, se impune precizarea că aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența, veridicitatea și utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora. Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond. Din atare considerente, Colegiul penal lărgit nu va analiza și verifica probele administrate în cauză. În speța deferită judecării nu s-a constatat discrepanța între cele reținute de instanțele de fond în vederea achitării inculpatului și conținutul real al probelor sau ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o redă. De altfel, simplul fapt că pot exista două puncte de vedere distincte cu privire la modul de apreciere a probelor nu este un motiv suficient și plauzibil pentru a dispune rejudecarea unei cauze penale, după cum solicită procurorul. 12 Deci, Colegiul penal lărgit consemnează că instanțele ierarhic inferioare, verificând cele imputate lui Pulucciu A., au conchis corect că procurorul nu a acumulat și prezentat instanței careva probe verosimile, pertinente și concludente, ce ar demonstra indubitabil vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunilor de insolvabilitate intenționată care a cauzat creditorului daune în proporții deosebit de mari și abuzul de serviciu care s-a soldat cu urmări grave. Mai mult ca atât, însuși partea vătămată, Manolov M., în referința depusă la recursul declarat de către procuror, menționează că instanțele ierarhic inferioare au judecat cauza complet și obiectiv și corect au stabilit că lipsesc elementele infracțiunilor imputate în acțiunile lui Pulucciu A. și nu are careva pretenții, inclusiv materiale față de ultimul. Referitor la temeiul pentru recurs invocat de procuror și prevăzut la pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, Colegiul penal menționează că pentru constatarea acestui temei de recurs, trebuie să se țină seama de modul în care faptele au fost stabilite de către instanțele de fond și dacă aceste fapte s-au încadrat în norma penală corectă, iar dacă aceste fapte s-au încadrat într-o altă normă penală, înseamnă că faptei i s-a dat o încadrare juridică greșită. Însă, în prezenta speță instanța de recurs relevă, că acest temei de casare nu este incident, deoarece în privința inculpatului a fost pronunțată o soluție de achitare de învinuirea comiterii infracțiunilor imputate, deci în această situație acțiunile inculpatului nu au fost încadrate în careva norme penale, respectiv este alogică contestarea încadrării juridice, în cazul în care nu este efectuată o careva încadrare penală a acțiunilor ultimului, în cauza supusă judecării. Mai mult ca atât, conținutul recursului nu cuprinde argumente în susținerea acestui temei de casare invocat și cum a fost expus mai sus, motivarea recursului declarat se focusează strict asupra dezacordului cu modalitatea de apreciere a probelor, ceea ce nu este un temei pentru recurs din cele stipulate expres în prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. Prin urmare, invocarea cazului de casare prevăzut de pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod penal, în speța dată este declarativă și nu poate constitui obiect de discuție. Generalizând cele expuse mai sus, Colegiul penal lărgit statuează că soluția instanțelor de fond privitor la achitarea lui Pulucciu A. de învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 252 alin. (2) lit. b) și art. 335 alin. (11) Cod penal este corectă, deoarece faptele acestuia nu întrunesc elementele infracțiunilor menționate, iar decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, care este legală și motivată, fiind oferite răspunsuri la toate argumentele invocate în apelul declarat de către procuror, a apreciat just probatoriul administrat, indicând motivele pe care și-a întemeiat hotărârea adoptată, drept urmare toate criticile din recursul declarat de către partea acuzării, sunt vădit neîntemeiate, respectiv acesta urmează a fi respins ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434, 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit, 13 DECIDE: Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia, Mihailenco Olga, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 31 mai 2016, în cauza penală privindu-l pe Pulucciu Alexei Afanasi. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată la data de 07 februarie 2017. Președinte Gordilă Nicolae Judecător Covalenco Elena Judecător Diaconu Iurie Judecător Catan Liliana Judecător Guzun Ion 14