1ra-1460/2016 — art. 152 alin. 2 lit. e CP

1ra-1460/2016 — art. 152 alin. 2 lit. e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1460/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

inculpatul Sîrbu Oleg, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2011, în cauza penală în privința lui

Sîrbu Oleg Ilie, născut la 24.06.1979,

originar din s. Lazo, r-nul Orhei, domiciliat

în mun. Chișinău, str. Ialoveni, 98/2, ap. 28.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 18.09. 2008 - 16.02.2009;

instanța de apel: 20.07.2009 - 11.02.2010;

02.09.2010 - 21.12.2011

instanța de recurs: 11.05.2010 - 29.06.2010;

- (dispusă rejudecarea);

28.06.2016 - 23.11.2016.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

Sîrbu O. a fost condamnat în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

jurul orelor 0100, Sîrbu O. împreună cu fratele său Sîrbu V. aflându-se la

intersecția străzilor A. Mateevici și V. Alecsandri, mun. Chișinău, intenționat, din

motive ostile, l-au maltratat pe cetățeanul Turciei, Erdogan Coșkun, aplicându-i

mai multe lovituri cu mâinile și picioarele în regiunea capului, feței, toracelui,

abdomenului și membrelor, provocându-i vătămări corporale medii, care duc la

o dereglare îndelungată a sănătății.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Erdogan Coșkun a fost

admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să

se expună instanța în ordinea procedurii civile.

2.1. Cauza penală în privința lui Sîrbu V. a fost disjunsă într-o procedură

separată.

1

2.2. În temeiul art. 321 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală,

examinarea cauzei penale a avut loc în lipsa inculpatului Sîrbu O., care a încălcat

măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi localitatea, motiv pentru

care prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 18 decembrie 2008

(f.d.190-191, vol. I), în privința lui a fost aleasă măsura preventivă - arestul cu

anunțarea în căutare, iar cauza a fost examinată în absența acestuia, dar cu

participarea apărătorului (f.d. 177-222, vol. I).

în termen de declare a apelului, rejudecarea cauzei cu aplicarea unei pedepse

mai blânde, invocând că, nu s-a prezentat la examinarea cauzei deoarece ar fi fost

bolnav.

Adiționat, inculpatul a indicat că, anterior nu a fost condamnat și la caz

este prezentă o neconcordanță între infracțiunea comisă și pedeapsa aplicată.

2010, apelul declarat a fost respins ca inadmisibil, cu menținerea fără modificări a

sentinței.

parcursul examinării cauzei, inculpatului i-au fost respectate toate drepturile și

interesele de către avocatul Diaconu D. în baza mandatului din 16.09.2008 (f.d.

159), care a fost prezent la pronunțarea sentinței integrale (f.d. 210-217) și nu s-a

folosit de dreptul de a o ataca.

Totodată, instanța de apel a constatat că, semnătura din apel nu

corespunde cu semnăturile depuse de inculpat la urmărirea penală pe diferite

acte procedurale și prin urmare instanța a pus la îndoială faptul că inculpatul ar

fi scris și semnat cererea de apel, de vreme ce ruda acestuia Sarivan M., care a

prezentat instanței de apel mandatul avocatului Chitoroagă I., a confirmat că

inculpatul este plecat peste hotare, iar ulterior avocatul fiind telefonat a înștiințat

că cu el nu a fost încheiat vre-un contract în vederea acordării asistenței juridice

în instanța de apel.

care a solicitat casarea acesteia și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași

instanță, în alt complet de judecată, invocând că instanța de apel în mod eronat a

apreciat faptul că, cererea de apel nu ar fi fost semnată de dânsul, fapt ce nu

poate constitui un impediment la declararea apelului, deoarece semnătura de pe

apel îi aparține, iar neprezentarea sa la examinarea cauzei în instanța de apel nu

ar însemna renunțarea la acesta, atât timp cât nu a fost înaintată o cerere privind

retragerea acestuia.

29 iulie 2010, a fost admis recursul declarat, casată decizia instanței de apel și

dispusă rejudecarea cauzei de către aceiași instanță în alt complet de judecată.

2

de apel era în imposibilitate de a constata că cererea de apel nu a fost scrisă și

depusă de către inculpat, or, inculpatul a invocat despre dreptul său de ataca

hotărârile judecătorești și în recursul declarat.

Faptul că inculpatul nu s-a prezentat la citarea de către instanța de apel și

de altfel, nici în instanța de recurs, nu împiedică judecarea recursului, nici

judecarea apelului în fond. În caz de necesitate instanța va decide despre

prezența inculpatului la judecarea apelului.

Fiind în prezența acestor imperative legale, instanța de recurs a constatat

că, la judecarea apelului de către instanță, a fost ignorat principiul accesului liber

la justiție, precum și principiul nemijlocirii, egalității și contradictorialității

examinării probelor de către instanța de judecată.

21 decembrie 2011, apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea în

vigoare a sentinței.

Termenul executării pedepsei de către Sîrbu O. urmând a fi calculat de la

data reținerii acestuia.

pronunțarea sentinței instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt

și de drept și just a ajuns la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunea

imputată lui.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la

cauza penală sus-indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct

de vedere al coroborării lor.

Astfel, cu toate că în ședințele instanțelor de judecată inculpatul Sîrbu O.

nu s-a prezentat, în cursul urmăririi penale inculpatul vina în săvârșirea

infracțiunii a recunoscut-o și chiar în apelul său nu contestă vinovăția imputată,

ci doar pedeapsa aplicată (f.d. 232 voi. I).

Cu referire la aplicarea felului și măsurii de pedeapsă inculpatului,

instanța de apel a menționat că prima instanță a ținut cont de toate

circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii comise și prejudiciul cauzat, care

nu a fost recuperat, concluzionând astfel că corectarea și reeducarea lui este

posibilă numai cu izolarea lui de societate, cu numirea unei pedepse sub formă

de închisoare, cu executare în penitenciar de timp semiînchis, pe un termen

minim prevăzut pentru infracțiunea comisă.

Prin urmare, instanța de apela a conchis că, condamnarea inculpatului cu

executarea condiționată a pedepsei, conform prevederilor art. 90 Cod penal, este

imposibilă din motivele indicate mai sus, cât și din faptul că dânsul, s-a sustras

3

cu bună știință de la examinarea cauzei în fond și în instanțele de apel și recurs,

părăsind locul domiciliului său, ascunzându-se de organele de urmărire penală

și judecată.

Totodată, instanța de apel a conchis, că asupra cuantumului despăgubirilor

cuvenite urmează să hotărască instanța civilă, deoarece la materialele cauzei au

fost prezentate xerocopii a materialelor medicale si bonurilor de plată, însă nu

originalele acestora.

ordinar inculpatul Sîrbu O., care, indicând prevederile art. 427 Cod de procedură

penală, solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei și dispunerea suspendării

condiționate a pedepsei stabilite.

În motivarea recursului ordinar, inculpatul invocă argumente similare cu

cele indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând că a fost nevoit să plece la muncă peste hotarele țării, deoarece la

moment soția sa Donici I. este însărcinată și are la întreținere trei copii minori,

neavând nici un ajutor material, iar unul dintre părinți este bolnav, fiind invalid

de grupa II și în baza celor expuse solicită examinarea posibilității aplicării în

privința sa a prevederilor art. 90 Cod penal.

Adițional, recurentul menționează că, întrunește condițiile legale pentru

aplicarea în privința sa a prevederilor Legii nr. 210 din 29.07.2016, privind amnistia

în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței RM.

11.1. Procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului

declarat, invocând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece

temeiurile invocate de recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al

prezenței erori de drept, prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest

articol.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu,

este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Cu toate că recurentul face trimitere la art. 427 Cod de procedură penală,

acesta nu a indica concret un temei din cele 16 prevăzute pentru declararea

recursului, însă invocă că, în speță nu au fost identificate careva interdicții de

4

aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, iar la moment soția sa este însărcinată

și are la întreține trei copii minori, neavând nici un ajutor material și unul dintre

părinți este bolnav fiind invalid de grupa II, semnalizând, astfel, temeiul

prevăzut la pct. 10) a normei procesual penale menționate, care stipulează că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise în instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând acest temei în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul

penal constată că acesta nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării

hotărârilor contestate.

Motivul recurentului, precum că instanța de fond incorect a individualizat

pedeapsa și neîntemeiat nu a aplicat în privința sa alte pedepse alternative,

Colegiul penal îl consideră neîntemeiat.

La acest capitol, Colegiul penal atestă că, potrivit art. 61 Cod penal,

pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare

și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele

legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și

de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Colegiul penal menționează, că la stabilirea pedepsei inculpatului, atât

prima instanță, cât și cea de apel, au ținut seama pe deplin de principiile de

aplicare a pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal, de criteriile generale de

individualizare a ei, stipulate în art. 75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei

care agravează ori atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corijării și reeducării acestuia și corect au conchis că inculpatul a comis o

infracțiune gravă din intenție, de un grup de persoane, și-a recunoscut vina în

săvârșirea acesteia, însă, paguba materială nu a fost recuperată, totodată

inculpatul s-a ascuns de la prezența în instanță, cauza penală în privința acestuia

fiind examinată în ordinea prevăzută la art. 321 alin. (6) Cod de procedură

penală, prin urmare corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă doar prin

aplicarea unei pedepse cu închisoare.

5

Colegiul penal atestă că, sancțiunea art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, în

baza căruia a fost condamnat Sîrbu O., la momentul pronunțării sentinței

prevedea pedeapsa închisorii de la 3 la 6 ani.

Însă, în cauză deferită judecății, se constată că, Sîrbu O. a fost condamnat

în baza art. 152 alin. (2) lit. e) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis. După care, legalitatea sentinței a fost verificată de

instanța de apel, care a menținut condamnarea, statuând că, prima instanță

corect a apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei și just a

individualizat pedeapsa stabilită în privința acestuia. Or, criticele apelantului în

partea ce ține de solicitarea casării sentinței în latura pedepsei, au fost respinse,

ca nefondate.

La baza acestei concluzii, instanțele judecătorești au acordat deplină

eficiență prevederilor legale enunțate supra, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de prevenirea de a săvârși

infracțiuni noi.

Colegiul penal menționează că argumentele inculpatului, precum că la

stabilirea pedepsei, instanța de apel nu a ținut cont de circumstanțele atenuante

prezente în cauză, precum că el și-a recunoscut vina și condițiile de viață ale

familie, nu pot fi reținute, deoarece recunoașterea vinei este o circumstanță

atenuantă, mai mult că această circumstanță este un drept al inculpatului, care

deja a fost luat în considerație de către instanța de fond la aplicarea pedepsei sub

formă de închisoare pe un termen de 3 ani, adică pedeapsa minimă prevăzută

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea intenționată medie a integrității corporale

sau a sănătății de două sau mai multe persoane.

Alegațiile inculpatului, precum și copiile certificatelor anexate la cererea de

recurs, cu referire la situația familie, nu constituie, în opinia instanței, temei de

individualizare a pedepsei în sensul aplicării prevederilor art. 90 Cod penal în

privința acestuia.

În continuare, Colegiul statuează că nu poate fi soluționată solicitarea

recurentului referitor la absolvirea de pedeapsa stabilită în condițiile Legii nr. 210

privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenții

Republicii Moldova, or potrivit art. 10 lit. k) al acesteia, prezenta lege nu se aplică

persoanelor învinuite, inculpate sau condamnate care nu a reparat integral

prejudiciul cauzat prin infracțiunea pentru care este urmărită sau, după caz, a

fost condamnată.

Prin urmare, ținând cont de cele menționate și reieșind din faptul că

instanța de recurs nu deține date referitoare la restituirea daunei materiale de

către inculpat, nu va pune în discuție posibilitatea aplicării Legii nominalizate,

însă, în acest sens, inculpatul are posibilitatea de a se adresa în instanța de

6

judecată din raza de activitate a organului sau a instituției, în care își execută

pedeapsa, în ordinea prevăzută de art. 469 alin. (1) Cod de procedură penală.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența

în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Colegiul penal consideră relevant de a specifica că, argumentele invocate

de recurent în cererea sa de recurs au constituit obiect de examinare la judecarea

cauzei în instanța de apel, deoarece după conținutul lor sunt similare celor

consemnate în cererea de apel, respectiv asupra acestora instanța de apel s-a

expus argumentat în hotărârea pronunțată, așa cum este indicat și în pct. 10. din

prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o consideră legală și

argumentată, însușind argumentele ei, reiterarea cărora nu mai este necesară

(cauza CtEDO, Rebait și alții c. Franței, din 25.02.1995, nr. 26564/1995).

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale prescrise la art. 414 - 418

Cod de procedură penală, impunându-se în consecință inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat la caz, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Sîrbu Oleg,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie

2011, în cauza penală în privința lui Sîrbu Oleg Ilie, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 decembrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

7