1ra-1231/2016 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-1231/2016 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1231/2016

C U R T E A S U P R E M Ă DE J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

01 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Petru Moraru, Nadejda

Toma

a judecat fără citarea părților recursurile ordinare declarate de procurorul

în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina și avocatul

Croitor Alexei în numele inculpatului Tiunicov Igor, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2015, în

cauza penală în privința lui

Tiunicov Igor Piotr, născut la 24.10.1956, originar

din or. Nahodka, regiunea Primorsk, F. Rusă și

domiciliat în mun. Chișinău, str. Ismail, 84, ap. 25

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 10.09. 2014 - 29.06.2015;

instanța de apel: 29.07.2015 - 12.11.2015;

instanța de recurs: 19.05.2016 - 01.11.2016.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

Tiunicov Ig. învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, a fost achitat pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracționale.

fost pus sub învinuire, încriminându-i-se faptul, că pe parcursul anului 2012, în

zile diferite, sub pretextul găsirii fotbaliștilor și efectuării transferurilor între

cluburile de fotbal, activitate care necesită licență, având scopul dobândirii ilicite

a bunurilor altei persoane, abuzând de încrederea lui Efros P., cu care se afla în

relații de prietenie, în diferite perioade de timp a însușit de la acesta bani, în rate,

ultima parte de 700 dolari, primind-o pe bd. Mircea cel Bătrîn, 10/3, mun.

Chișinău, iar în total a primit suma de 27 000 dolari SUA, care conform cursului

oficial al BNM, constituia suma de 327 029,4 lei, cauzându-i părții vătămate o

daună materială în proporții deosebit de mari.

casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri potrivit modului stabilit pentru

1

prima instanță, prin care Tiunicov Ig. să fie condamnat în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

În motivarea apelului, acuzatorul de stat a invocat faptul, că argumentele

instanței de judecată, reținute în sentința de achitare sunt eronate și lipsite de

suport probator. Astfel, deplasările efectuate de către Efros P. împreună cu

Tiunicov Ig. în Turcia pentru stabilirea legăturilor cu cluburile de fotbal, pe care

nu le neagă nici partea vătămată, au fost doar o irosire de timp și bani, deoarece

ca rezultat al acțiunilor neclare ale inculpatului, nu au fost găsiți jucători pentru

efectuarea tranzacțiilor.

12 noiembrie 2015, a fost admis apelul declarat, casată sentința și pronunțată o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Tiunicov

Ig. a fost condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, la 7 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau a exercita activități legate de administrarea bunurilor

materiale pe un termen de 3 ani. Termenul executării pedepsei urmând a fi

calculat din ziua reținerii acestuia.

administrate de către instanța de fond și probele cercetate la judecarea apelului,

apreciindu-le din punct de vedere al pertinenții, concludenții, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, instanța

de apel în corespundere cu art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, a

constatat fapta incriminată inculpatului prin rechizitoriu, considerând-o ca fiind

dovedită.

Deși inculpatul nu și-a recunoscut vina în săvârșirea escrocheriei, vinovăția

acestuia în comiterea infracțiunii incriminate în opinia instanței de apel a fost

demonstrată prin probele administrate și anume: - declarațiile: părții vătămate

Efros P.; martorului Leucă V., precum și prin probele materialele anexate la dosar: -

raportul/denunț făcut de către Efros P. la IP Ciocana, mun. Chișinău, în care a

indicat că, Tiunicov Ig. prin escrocherie a dobândit de la el în anul 2012, suma de

27 000 dolari SUA (f.d. 6, vol. I); informație privind costul unui dolar SUA,

conform cursului oficial al BNM, la data de 31.12.2012 (f.d. 7, vol. I); denunțul lui

Efros P. din 06.05.2014, la IP Ciocana, mun. Chișinău, cu referire la deposedarea

de suma în mărime de 27 000 dolari SUA, de către Tiunicov Ig. (f.d. 15-16, vol. I);

extrasul din Registrul poliției de frontieră privind traversarea frontierei de stat

de către cet. Tiunicov Ig. (f.d. 28, vol. I); extrasele privind transferurile bancare

efectuate de către Tiunicov Ig. pe numele lui Efros P. (f.d. 75, 76, 118 vol. I);

procesul-verbal de confruntare dintre Efros P. și Tiunicov Ig., potrivit căruia,

ultimul a recunoscut caracterul relațiilor sale cu Efros P., faptul împrumutului

bănesc și suportării cheltuielilor legate de organizarea unor transferuri de

fotbaliști la diferite cluburi în suma enunțată de Efros P.; lista persoanelor din

2

RM care dețin licență cu drept de activitate de impresariat (f.d. 110-113, vol. I),

apreciindu-le, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, a

constatat că acestea demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal, escrocheria, adică,

dobândirea ilicită bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere

săvârșită în proporții mari.

Astfel, audiind inculpatul, partea vătămată și martorul Leucă V., cercetând

materialele cauzei, instanța de apel a concluzionat că s-a constatat existența

faptei infracționale incriminate inculpatului, astfel, anume Tiunicov Ig. a însușit

ilegal prin înșelăciune și abuz de încredere de la Efros P. suma de 6 300 dolari

SUA, care conform cursului oficial al BNM, la acea perioadă, constituia suma de

88 502 lei. Diferența de la suma de 27 000 dolari SUA, pretinsă de către Efros P.

ca daună materială cauzată, nu s-a confirmat, or dacă suma pretinsă ar fi existat,

atunci aceasta a fost cheltuită de Efros P. pentru deplasările personale și ale

inculpatului peste hotarele țării (România, Turcia, Ucraina și Rusia), transport,

cazare, hrană, precum și cheltuieli aferente în vederea identificării potențialilor

fotbaliști, care urmau a fi transferați la alte cluburi, iar faptul că nu s-a reușit

acest fapt, nu ține de intenția lui Tiunicov Ig. de a dobândi ilicit suma diferență

de 21 700 dolari SUA, de la Efros P., această sumă cheltuită nemijlocit de către

ultimul și care de fapt nu a fost transferată sau transmisă inculpatului și nu poate

fi apreciată ca dobândită ilicit prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Totodată, instanța de apel a conchis că, suma de 6 300 dolari SUA, primită

de Tiunicov Ig. de la Efros P. ca un împrumut bănesc, pentru necesitățile

personale, nu poate fi apreciată ca o investiție în afaceri și nu poate fi catalogată

ca tranzacție civilă, ori cert sa dovedit că această sumă a fost solicitată de către

inculpat în interesele sale și nu era legată de activitatea pe care urmau s-o

desfășoare în comun cu partea vătămată, banii nu au fost cheltuiți împreună și în

vederea identificării unor fotbaliști pentru a fi transferați la alte cluburi. Această

sumă a fost primită sub promisiunea că va fi restituită după un anumit timp și

nu era direct și absolut condiționată de faptul că vor avea sau nu succese într-o

eventuală activitate comună. Pentru activitatea de parteneriat de către Efros P. a

fost cheltuită o altă sumă care în opinia sa echivalează cu suma de 21 700 dolari

SUA.

Instanța de apel a menționat că, intenția lui Tiunivov Ig. de a nu restitui

suma împrumutată se dovedește și prin faptul că deși au reușit a face un transfer,

fapt pentru care el și Leucă V. au fost remunerați cu o sumă impunătoare

comparativ cu cea datorată, nu a achitat datoria și doar sub riscul unui dosar

penal a restituit suma de 3 000 dolari SUA, și s-a angajat să achite diferența de la

suma recunoscută ca fiind primită în formă de împrumut.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că, întoarcerea sumei de 3 000 dolari

SUA și recunoașterea în principiu a sumei de 6 300 dolari SUA, după intentarea

3

dosarului penal pe numele inculpatului, demonstrează că anume această sumă a

fost dobândită prin escrocherie și în limitele ei poate fi formulată învinuirea, or,

Tiunicov Ig. a mizat că-l va putea convinge pe Efros P. că această sumă a fost

cheltuită în scop de identificare a potențialilor fotbaliști, neluând în considerație

că partea vătămată se va ocupa personal de această activitate și personal va

suporta cheltuieli legate de transport, cazare, hrană etc.

În opinia instanței de apel, suma diferență de la 27 000 dolari SUA, față de

suma incriminată este o investiție neacoperită prin obținerea de venit și poate fi

apreciată ca un risc de activitate nejustificat și care nu poate fi pus în sarcina

inculpatului Tiunicov Ig., or, el nu a pretins și nu a primit bani de la partea

vătămată în sumă de 21 700 dolari SUA.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, în speță, instanța de fond în

mod greșit a tras concluzia de nevinovăție a inculpatului, nu a apreciat obiectiv

și multilateral probele, nu le-a dat o deplină eficiență, acestea fiind lipsite de o

analiză amplă, fapt ce denotă o atitudine părtinitoare față de partea apărării,

fiind adoptată astfel o hotărâre greșită.

Instanța de apel a apreciat critic declarațiile inculpatului Tiunicov Ig. de

nerecunoaștere a vinovăției în comiterea infracțiunii incriminate, or, el a

transferat anumite sume către Efros P. și totodată acesta recunoaște că a primit

de la ultimul suma de 6 300 dolari SUA, asumându-și responsabilitate că îi va

restitui partea neachitată de 3 500 dolari SUA, la prima ocazie.

În același context, instanța de apel a menționat că, inculpatul Tiunicov Ig.

după pornirea urmăririi penale i-a restituit lui Efros P. suma de 3 000 dolari SUA,

în rate, a câte 1 000 dolari SUA.

În continuare, instanța de apel apreciind starea de fapt, a reținut ca

veridice și coraportate cu alte probe depozițiile lui Efros P. cu privire la faptele

comise, dar nefiind acceptate în măsură deplină pentru întreaga sumă pretinsă,

or de către instanța de apel nu a putut fi reținută ca sumă dobândită ilicit în

mărime de 2 000 dolari SUA, transmisă de Efros P. unui cetățean al Federației

Ruse la rugăminte lui Tiunicov Ig., astfel, ultimul neagă acest fapt și la dosar nu

se mențin careva probe ce ar confirma poziția lui cu referire la acest caz. La fel nu

a putut fi acceptată nici diferența din suma de 9 000 dolari SUA, față de suma

acceptată de inculpat de 6 300 dolari SUA, ori suma diferență de 2 700 dolari

SUA, a fost utilizată de către inculpat la rugămintea părții vătămate în vederea

îndeplinirii serviciilor de transfer a unui fotbalist din Serbia, pentru care

persoanele implicate au primit anumite premii.

La stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă, instanța de apel, în

conformitate cu prevederile art. 7, 61, 75-78 Cod penal, a ținut cont de gradul

prejudiciabil și pericolul social al infracțiunii, de persoana inculpatului Tiunicov

Ig., de circumstanțele cauzei, care atenuează sau agravează răspunderea penală,

de influența pedepsei aplicate asupra vinovatului considerând că, corectarea și

4

reeducarea inculpatului este posibilă și rațională cu aplicarea unei pedepse sub

formă de închisoare în limitele sancțiunii prevăzute la art. 190 alin. (4) Cod penal.

procurorul și avocatul Croitor Al. în numele inculpatului, care solicită:

- procurorul, făcând trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod

de procedură penală, casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași

instanță de apel în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, procurorul invocă următoarele

argumente:

- soluția instanței de apel, privind condamnarea inculpatului în baza art.

190 alin. (4) Cod penal, este neîntemeiată;

- instanța de apel urma să desfășoare concluzia privind reîncadrarea

acțiunilor inculpatului, expunându-și punctul său de vedere asupra fiecărei

probe aduse în sprijinul învinuirii;

- instanța de apel examinând cauza nu a ținut cont și nu a apreciat

totalitatea probelor care demonstrează vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate de către organul de urmărire penală;

- vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(5) Cod penal, a fost demonstrată pe deplin prin cumulul de probe administrate

în cadrul urmăririi penale și cercetate în instanțele judecătorești de fond și apel;

- vina inculpatului este demonstrată integral prin declarațiile părții

vătămate, martorului Leucă V. cît și prin probele materiale administrate în cursul

urmăririi penale și cercetate în instanța de fond și apel;

- suma de 27 000 dolar SUA, pretinsă de către partea vătămată, ca daună

materială se confirmă prin declarațiile acestuia, potrivit cărora, în perioada lunii

ianuarie 2012 și până în septembrie 2012 a cheltuit cu Tiunicov Ig. 27 000 dolari

SUA, dintre care personal în mână i-a transmis 9 000 dolari SUA, 2 000 dolari

SUA, la rugămintea lui Tiunicov Ig. i-a transferat prietenului său în Federația

Rusă, iar 16 000 dolari SUA, au fost cheltuiți pentru necesități comune, fapt

susținut și de martorul Leucă V.;

- în cadrul confruntării între partea vătămată și învinuitul Tiunicov Ig.,

ultimul a recunoscut că urmează să-i ramburseze părții vătămate suma de 27 000

dolari SUA;

- soluția adoptată de către instanța de apel, privind reîncadrarea acțiunilor

inculpatului Tiunicov Ig., este contradictorie situației de fapt, fiind bazată pe o

interpretare eronată a circumstanțelor de fapt, raportate la cele de drept;

- instanța eronat a dat prioritate declarațiilor inculpatului, care evident au

fost date în scopul diminuării sumei prejudiciului, situație care a și condiționat

reîncadrarea acțiunilor inculpatului de la alin. (5) la alin. (4) a art. 190 Cod penal;

5

- avocatul Croitor Al. în numele inculpatului, făcând trimitere la prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, casarea acesteia, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei hotărâri de menținere a sentinței.

În motivarea recursului declarat, avocatul invocă următoarele argumente:

- constatările instanței de apel în partea învinuirii lui Tiunicov Ig. în

comiterea infracțiunii prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal, nu corespund

probatoriului anexat la dosar;

- instanța a dat o interpretare eronată circumstanțelor cauzei,

criminalizând acțiunile inculpatului, care ar constitui relații civile;

- suma de 6 300 dolari SUA, a fost investită de inculpat în afacerea comună

cu partea vătămată;

- inculpatul a recunoscut că, partea vătămată a investit mijloace financiare

în afacerea lor comună, însă nu în volumul invocat, dar mult mai puțin și nu este

de acord că partea vătămată cere achitarea de la inculpat a tuturor cheltuielilor;

- este inacceptabilă poziția instanței de apel, privind admiterea pretenției

părții vătămate în sumă de 6 300 dolari SUA, or aceasta nu a fost invocată

separat;

- nu există nici o explicație a părții vătămate privind modul și locul

transmiterii sumelor pretinse;

- din declarațiile părții vătămate, inculpatului, ale martorului Naiciuc A.,

Tiunicov Ig. a restituit eșalonat datoria în 3 rate egale, în suma totală de 3 000

dolari SUA, fapt confirmat prin extrasele bancare (f.d. 75, 76, 118, vol. I);

- instanța de fond corect a apreciat că inculpatul cu bună-credință și-a

executat o parte din obligațiunile asumate;

- nu poate fi acceptată constatarea instanței de apel, precum că inculpatul

ar fi rambursat aceste plăți sub presiunea pornirii urmăririi penale, deoarece a

achitat la 22.05.2014 și 13.07.2014, când nu cunoștea despre acest fapt;

- imposibilitatea achitării în continuare a datoriei a fost generată de

pornirea urmăririi penale, punerea sa sub arest, înaintarea învinuirii și atragerea

în procesul penal, ceea ce l-a sustras pe inculpat de la activitatea sa în domeniul

tranzacțiilor în fotbal;

- partea vătămată, fără a se adresa în ordinea civilă, pentru recuperarea

prejudiciului, s-a adresat cu denunț la organele de poliție, a ascuns că inculpatul

la 22.05.2014 și 13.07.2014, i-a achitat o parte din datorie, prin intermediul

transferurilor bancare;

- în speță, acțiunile inculpatului nu întrunesc componența de infracțiune,

deoarece acesta nu avea scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane;

- la motivarea deciziei, instanța de apel n-a respectat obligația de a explica

care circumstanțe de fapt au stat la baza soluțiilor adoptate, nu a venit cu contra-

argumente la sentința care ar fi mai convingătoare;

6

- hotărârile judecătorești trebuie motivate astfel încât să indice de o

manieră suficientă motivele pe care se fondează, întinderea acestei obligații poate

varia în funcție de natura deciziei în cauză și trebuie analizată în lumina

ansamblului circumstanțelor cauzei (cauza Garda Ruiz vs. Spania).

- art. 6 din Convenție, impune ca orice hotărâre judecătorească să fie

motivată, astfel încât justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale

au fost acceptate și motivele pentru care unele apărări i s-au respins (cazul

Suominen vs. Finlanda);

- CtEDO în cauza Mischie vs. România nr. 50224/07, a statuat că, este

inadmisibilă condamnarea în apel, după achitare, fără a se administra probe noi

care să răstoarne probatoriul de la fond.

concluzionează că acestea urmează a fi admise din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept, comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest

articol.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Totodată se remarcă, că instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect

legea la faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

În conformitate cu art. 414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța de

apel, judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau să cerceteze

suplimentar probele administrate de prima instanță. În vederea soluționării

apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel,

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta

reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost evaluate prin

prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în conformitate cu

art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

7

penal sau administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt

obligatorii, nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile

admise nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

În esență, potrivit argumentelor invocate de recurenți se constată că aceștia

formulează critici împotriva deciziei instanței de apel, în particular referindu-se

la erorile prevăzute la pct. 6), 8), 12) și 15) din alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală. Or, partea acuzării invocă că instanța de apel eronat a

reîncadrat acțiunile inculpatului din prevederile art. 190 alin. (5) Cod penal, în

cele ale alin. (4) a aceluiași articol, iar partea apărării menționează că, în general

instanța de apel greșit a dispus condamnarea inculpatului, dând astfel o

interpretare eronată circumstanțelor cauzei și criminalizând acțiunile lui, care ar

purta un caracter civil.

Astfel, reieșind din materialele cauzei penale supuse judecării, instanța de

recurs reține, că Tiunicov Ig. de către organul de urmărire penală a fost învinuit,

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal - escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere,

săvârșită în proporții deosebit de mari, însă prima instanță a dispus achitarea

acestuia din motiv că, nu s-a constatat existența faptei infracționale, concluzie,

care nu a fost menținută de către instanța de apel, fiind dispusă casarea sentinței

și condamnarea lui Tiunicov Ig. în baza art. 190 alin. (4) Cod penal - escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere,

săvârșită în proporții mari.

La acest capitol, Colegiul penal menționează, că învinuirea, adusă

persoanei, trebuie să fie clară, cu indicarea tuturor datelor, mijloacelor și

modului de săvârșire a faptei și consecințele ei, caracterului vinei, motivelor și

semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei. Această cerință fiind

reflectată atât în prevederile art. 281 alin. (2) cât și în cele ale art. 296 alin. (2) Cod

de procedură penală, din care rezultă că atât ordonanța de punere sub învinuire

cât și rechizitoriul, printre alte cerințe sus menționate, trebuie să cuprindă

semnele calificative pentru încadrarea juridică a faptei.

În continuare, instanța de recurs reține, că la judecarea cauzei în instanța

de fond cât și în instanța de apel, de către partea apărării, în susținerile verbale

consemnate în procesele-verbale a ședințelor de judecată (f.d. 171-173, vol. I; f.d.

10, 11, vol. II), a fost invocată neclaritatea învinuirii aduse inculpatului

(circumstanțele transmiterii sumelor bănești pretinse a fi însușite de partea vătămată și

mărimea acestora), afirmație, care a fost ignorată de către instanța de apel și care

nu a fost combătută prin careva probe indubitabile prezentate de partea acuzării.

În deplin acord cu cele enunțate, Colegiul reiterează că rechizitoriul, în

sensul art. 297 Cod de procedură penală, este actul de sesizare a instanței de

8

judecată, care se întocmește după prezentarea materialelor de urmărire penală și

care trebuie să cuprindă, printre altele, informații despre fapta incriminată

persoanei în privința căreia s-a efectuat urmărirea penală, adică, formularea

învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de săvârșire a infracțiunii și

consecințele ei, caracterul vinovăției, motivelor și semnelor calificative pentru încadrarea

juridică a faptei. Rigurozitatea dispozițiilor legale privind sesizarea instanței

impune ca învinuirea să fie clară, concretă și previzibilă, deoarece instanța de

judecată are obligația să se pronunțe asupra faptei reținute în sarcina

inculpatului în limitele determinate prin rechizitoriu.

Astfel, reieșind din cele menționate, instanța de apel urma să verifice

respectarea în această parte a exigențelor art. 6 § 1 al CoEDO, potrivit căruia -

„(...) orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (...) a cauzei sale, de

către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra

temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”.

În continuare, Colegiul remarcă fapta constatată prin decizia instanțe de

apel, privind condamnarea lui Tiunicov Ig. în baza art. 190 alin. (4) Cod penal:

”Tiunicov Igor pe parcursul anului 2012, în zile diferite, sub pretextul găsirii

fotbaliștilor și efectuării transferurilor între cluburile de fotbal, activitate care necesită

licență, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, abuzând de încrederea

lui Efros Petru cu care se afla în relații de prietenie, în diferite perioade de timp a însușit

de la Efros Petru bani, în rate, ultima parte de 700 dolari, primindu-i pe bd. Mircea cel

Bătrân 10/3, mun. Chișinău, iar în total prin înșelăciune și abuz de încredere a primit de

la partea vătămată bani în suma de 6 300 dolari SUA, care conform cursului oficial al

BNM la acea perioadă, constituia suma de 88 502 lei, cauzând lui Efros Petru daună

materială considerabilă și în proporții mari” (f.d. 19, 20, vol. II),

Însă, ulterior în motivarea concluziei instanța a indicat că, ”(...) suma de

6 300 dolari SUA, primită de Ig. Tiunicov de la P. Efros ca un împrumut bănesc și

pentru necesitățile sale personale și a familiei sale nu poate fi apreciată ca o investiție în

afaceri și nu poate fi catalogată ca tranzacție civilă, ori cert s-a dovedit că această sumă a

fost solicitată de către Ig. Tiunicov în interesele sale și nu era legată de activitatea pe care

urmau a o desfășura în comun el și P. Efros, banii nu au fost cheltuiți împreună și în

vederea identificării unor fotbaliști pentru a fi transferați la alte cluburi. Această sumă a

fost primită sub promisiune că va fi restituită după un anumit timp și nu era direct și

absolute condiționată de faptul că vor avea sau nu succes într-o eventuală activitate

comună (…)”(f.d. 23, vol. II).

Colegiul penal constată, că instanța de apel a pronunțat concluzii care se

exclud reciproc, pe de o parte constată că, suma în mărime de 6 300 dolari, a fost

însușită de către Tiunicov Ig. de la partea vătămată, iar ulterior în motivare

deciziei indică că, suma menționată a fost primită ca un împrumut bănesc.

9

Astfel, aceste constatări contradictorii nu pot fi acceptate într-o decizie a

instanței judecătorești, or, situația de fapt reținută de către instanța de apel nu

este în concordanță cu motivarea efectuată de această instanță.

Așadar, Colegiul constată, că la examinarea cauzei, instanța de apel nu a

respectat cerințele de judecare a apelului prevăzute în art. 414 Cod de procedură

penală, precum și nu a ținut cont de dispozițiile art. 417 alin.(1) pct.8) Cod de

procedură penală, astfel că hotărârea adoptată nu cuprinde temeiurile de fapt și

de drept ce au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide, că în prezenta speță și-

a găsit confirmare temeiul pentru recurs invocat de recurenți și prevăzute de art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, ceea ce duce la casarea deciziei

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt

complet de judecată, deoarece aceste erori nu pot fi corectate de către instanța de

recurs.

În aceste împrejurări, Colegiul penal lărgit consideră că, erorile comise de

către instanța de apel, nu pot fi reparate de către cea de recurs în prezenta

procedură, deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca

cauza pe fond, substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea

prevederilor procesual penale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de rejudecare

și limitele acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apelul

declarat, să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate inculpatului și să

verifice corectitudinea încadrării juridice a acțiunilor acestuia în coroborare cu

probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele

legii, să le evalueze cuvenit cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității

fiecărei probe examinate și toate în ansamblu, să-și argumenteze clar concluziile

sale la adoptarea deciziei, ținând cont de motivele casării deciziei atacate și de

practica unitară în acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să pronunțe o

hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de

procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina și avocatul Croitor Alexei în

numele inculpatului Tiunicov Igor, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui

10

Tiunicov Igor Piotr și dispune rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceiași

instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Decizia motivată pronunțată la 01 decembrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Petru Moraru

Nadejda Toma

11