1ra-1812/2016 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-1812/2016 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-1812/2016

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

19 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte: URSACHE Petru

judecători: NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul din

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Ciobanu Sergiu, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2016, în cauza penală

privind-o pe

SANDU Tatiana Mihail, născută la 21 mai

1989, originară din r-nul Leova, sat. Tachile

Răducani și domiciliată în mun. Chișinău, str. Haltei

21/1, ap. 13;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.12.2014 – 11.03.2016;

Instanța de apel: 18.04.2016 – 14.06.2016;

Instanța de recurs: 23.08.2016 – 19.10.2016.

C O N S T A T Ă :

încetarea procesului penal în privința lui Sandu T. privind săvîrșirea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (1) Cod penal, din motivul împăcării părților.

începutul lunii decembrie 2013, avînd scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane,

sub pretextul perfectării actelor pentru viză în Polonia, a dobîndit de la cet. Arama A. bani

în sumă de 1700 lei, pe care i-a primit la intersecția străzilor Valea Crucii și Grenoble din

mun. Chișinău, cauzîndu-i astfel lui Arama A. un prejudiciu material considerabil în sumă

de 1700 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin rechizitoriu, Sandu T. a fost învinuită de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

1

401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat

casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Sandu T. să fie condamnată în baza art. 190 alin.(2) lit. c) Cod penal, cu

stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu privarea de dreptul de

a ocupa funcții legate cu răspunderea materială pe un termen de 2 ani, iar în temeiul art. 90

Cod penal să fie suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de 2 ani.

În motivarea apelului acuzatorul de stat a indicat că, la adoptarea sentinței urma să fie

luată în considerație starea financiară a părții vătămate la momentul comiterii infracțiunii.

Prin urmare, instanța de fond eronat a recalificat fapta inculpatei din art. 190 alin. (2)

lit. c) Cod penal în art. 190 alin. (1) Cod penal, motiv ce condiționează necesitatea casării

sentinței pronunțate în privința inculpatei, cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care aceasta

să fie condamnată corect în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

respins, ca nefondat, apelul procurorului și menținută sentința instanței de fond, fără careva

modificări.

a stabilit circumstanțele cauzei și încadrarea juridică a faptelor imputabile inculpatei.

La pronunțarea sentinței instanța de fond corect a ajuns la concluzia că în acțiunile

inculpatei se conțin elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute anume de art. 190 alin.

(1) Cod penal și nu ale alin. (2) lit. c), precum i-a fost înaintată învinuirea, iar în

conformitate cu art. 109 Cod penal, procesul penal corect a fost încetat în legătură cu

împăcarea părților.

Astfel, partea vătămată Arama A. a declarat că „paguba pricinuită este considerabilă,

însă ulterior a concretizat că nu a înțeles semnificația cuvântului considerabil și suma de

1700 lei nu era una considerabilă pentru el. Acum deja știe că cuvîntul mare se echivalează

cu cuvîntul considerabil, însă în ședința anterioară nu a înțeles ce înseamnă sumă

considerabilă”.

Potrivit art. 126 alin.(2) Codul penal caracterul considerabil sau esențial al daunei

cauzate se stabilește luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor

pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, alte

circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul

prejudicierii drepturilor și intereselor ocrotite de lege — gradul lezării drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Mai mult ca atât, în ședința de judecată a instanței de fond inculpata și partea vătămată

Arama A. s-au împăcat, nu are fața de ea careva pretenții și a solicitat încetarea cauzei

penale (f.d. 130), iar conform art. 109 Codul penal, împăcarea este actul de înlăturare a

răspunderii penale pentru infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, infracțiuni prevăzute la

capitolele II - VI din Partea specială și în cazurile prevăzute de procedura penală. Împăcarea

este personală și produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la

retragerea completului de judecată pentru deliberare. Instanța de apel a respins, ca nefondat,

argumentul apelantului, precum că, odată ce partea vătămată a declarat la urmărirea penală

că dauna materială în sumă de 1700 lei este pentru dânsul considerabilă, înseamnă că așa și

este, chiar dacă mai apoi, suplimentar, în instanța de judecată a declarat că dauna materială

2

nu este pentru dânsul considerabilă, or, prevederile art. 126 alin.(2) Cod penal, citat supra,

nu pune la baza recunoașterii daunei ca considerabilă afirmațiile părții vătămate că dauna

materială pentru ea este considerabilă, ci pune la bază alte criterii: valoarea, cantitatea, și

însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența

persoanelor întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a

victimei.

Prin urmare, reținând în speța dată că a fost o daună considerabilă, acuzatorul de stat n-

a adus nici un argument din cele sus-indicate, care ar demonstra însemnătatea bunurilor

pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, alte

circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei.

Astfel, partea acuzării, înaintându-i învinuirea inculpatei pe art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, nu a adus nici o probă ce ar confirma că dauna în mărime de 1700 lei pentru partea

vătămată este una considerabilă.

contestă decizia cu recurs ordinar solicitînd casarea totală a acesteia și dispunerea

rejudecării cauzei.

Recurentul menționează că atît prima instanță, cît și cea de apel, au reținut că partea

vătămată Arama A. a declarat că paguba pricinuită este considerabilă, însă ulterior a

concretizat că nu a înțeles semnificația cuvîntului considerabil, iar suma de 1700 lei nu era

una considerabilă pentru el și acum deja cunoaște semnificația acestui cuvînt.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond în

cazurile cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ambele fiind prezente

în această cauză.

Procurorul menționează că, potrivit materialelor cauzei penale, la momentul comiterii

infracțiunii, parte vătămată avea un salariu lunar de 700 lei, iar în cadrul urmăririi penale și

în instanța de fond el a declarat că suma de 1700 lei este una considerabilă. Respectiv,

motivarea instanțelor de judecată, precum că el nu cunoștea semnificația acestui cuvînt, este

lipsită de temei, fiind una abuzivă, care nu poate fi pusă la baza unei hotărîri judecătorești.

În asemenea circumstanțe, acuzarea consideră că vina inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate și-a găsit pe deplin confirmarea prin argumentele enumerate, iar

instanța de apel, în cauza dată, nu a îndeplinit cu strictețe prevederile art. 414 alin. (5) Cod

de procedură penală și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, ceea ce

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului.

În drept, titularul cererii își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

hotărîrii instanței de apel, în baza materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, pentru considerentele ce urmează.

Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursului declarat de procuror se

întemeiază în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit

căreia instanța examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

3

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate corespunzător de către

recurent.

Prin urmare, recursul este declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, atunci cînd

titularul acestuia invocă în cerere temeiuri care în mod evident nu sunt aplicabile

circumstanțelor cauzei, sau cînd nu este descrisă și argumentată esența încălcării.

La caz, din textul recursului se reține că procurorul, invocînd temeiul de drept stipulat

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, menționează că decizia instanței de

apel urmează a fi casată, din motiv că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în cererea de apel, iar hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

În esență, titularul dreptului de recurs critică soluția instanțelor de fond din

considerentul că acestea, în opinia sa, eronat au conchis asupra faptului că părții vătămate

nu i-a fot cauzat un prejudiciu considerabil și au reîncadrat juridic acțiunile inculpatei în

baza art. 190 alin. (1) Cod penal, aplicînd și art. 109 Cod penal.

Verificînd criticele invocate de procuror, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal

ajunge la concluzia că acestea sunt vădit nefondate, iar decizia instanței de apel urmează a fi

menținută fără careva modificări, aceasta fiind legală și întemeiată, bazată pe probe

verificate sub toate aspectele și just apreciate la intima convingere de instanță, care în

ansamblu au dovedit cu certitudine existența tuturor elementelor componenței de infracțiune

prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal, reținute în sarcina inculpatei.

Or, Colegiul penal a statuat asupra acestei concluzii reieșind din considerentele de

drept și de fapt expuse în contextul ce urmează.

În primul rînd, este relevant de a specifica că invocînd eroarea de drept prevăzută de

pct. 6), procurorul menționează despre faptul că instanța de apel nu s-a expus argumentat

asupra tuturor motivelor din cererea sa de apel, cu toate acestea dînsul nu relevă expres

asupra căror anume motive nu s-a pronunțat instanța.

Din atare considerente, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile titularului

dreptului de recurs în această parte și reiterează că invocarea unor pretinse erori admise la

etapa judecării cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare

corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora

se circumscriu.

Mai mult, Colegiul penal apreciază că decizia instanței de apel cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a expus în

partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor din

art.6 CEDO. Tot aici, urmează a se reține că motivarea hotărîrii este un proces de analiză și

sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor

elementelor amănunțit, atîta timp cît sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de

vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărîrii

penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față. Investită cu o situație de fapt,

instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt

4

reținută și a concluzionat corect că aceasta se circumscrie încadrării juridice în baza art. 190

alin. (1) Cod penal, pentru care Sandu T. și a fost găsită vinovată.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificînd

suplimentar materialele dosarului, specifică că judecînd apelul instanța a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de menținere a

condamnării în privința lui Sandu T. în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, care este

argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în

ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată,

care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-a

stabilit cu certitudine că inculpata a săvîrșit infracțiunea nominalizată.

În desfășurarea acestei idei, instanța de recurs specifică că, așa cum rezultă din textul

deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417

alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de

drept care au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de procuror, cu menținerea

sentinței, prin care s-a dispus încetarea procesului penal în privința lui Sandu T. privind

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal, din motivul împăcării

părților.

De altfel, pentru a formula un răspuns argumentat în susținerea celor expuse supra,

urmează a se clarifica disputa din această speță ce se referă la aprecierea prejudiciului

cauzat prin infracțiune părții vătămate.

Așadar, partea acuzării susține că Sandu T. urmează a fi recunoscută vinovată și

condamnată în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, dat fiind că prejudiciul suportat de

partea vătămată Arama A. este unul considerabil.

Cu toate acestea, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din data de 19

februarie 2016, se constată că partea vătămată a menționat expres că: „Suma de 1700 lei nu

era o sumă însemnată, ca valoare o percepeam ca o sumă obișnuită. În ședința anterioară

cînd am fost întrebat nu am înțeles semnificația cuvîntului considerabil.”

În cauza deferită judecății, se constată că prima instanță a conchis asupra recalificării

acțiunilor săvîrșite de inculpată încadrîndu-le în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, reieșind

din aceia că: „ ... în ședința de judecată s-a constatat cu certitudine că dauna adusă părții

vătămate Arama A., la data comiterii infracțiunii nu era considerabilă și aceasta pornind

de la faptul că ultimul fiind audiat suplimentar în ședința de judecată a declarat despre

aceasta, menționând totodată că nu a înțeles sensul cuvîntului considerabil, însă cînd i s-a

explicat a concretizat că suma de 1700 lei pentru el nu este una mare și de aceea dauna

pricinuită, care ulterior a fost recuperată, nu poate constitui drept una considerabilă.

Pentru aceste considerente, raportate la circumstanțele constatate instanța de

judecată ajunge la concluzia fermă că acțiunile inculpatei Sandu T. urmează a fi încadrate

corect conform art. 190 alin. (1) Cod penal.

Totodată, luînd în considerație faptul că partea vătămată și inculpata Sandu T. au

prezentat acord de împăcare, confirmat și efectuat prin intermediul avocatului V.

Sanduleac, prin care au solicitat încetarea procesului.”

În continuare, Colegiul reiterează că, potrivit art. 126 alin. (2) Cod penal, caracterul

considerabil sau esențial al daunei cauzate se stabilește luîndu-se în considerare valoarea,

5

cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia,

existența persoanelor întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării

materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor și intereselor ocrotite de lege –

gradul lezării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pe cale de consecință, se relevă că, una din condițiile esențiale care trebuie întrunite

pentru a fi în prezența componenței de infracțiune prevăzute de art. 190 alin.(1) Cod penal,

este faptul că prejudiciul cauzat prin infracțiune nu trebuie să fie de gradul celui

considerabil pentru partea vătămată, ceea ce Arama A. a confirmat în cadrul ședinței de

judecată a instanței de fond din data de 19 februarie 2016. (f.d. 137)

Respectiv, instanța de recurs se raliază statuărilor expuse în sentință și decizia instanței

de apel și susține că, la caz, fapta inculpatei întrunește elementele infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (1) Cod penal, corect fiind aplicat și art. 109 Cod penal, procesul penal fiind

încetat în legătură cu împăcarea părților.

Din atare considerente, soluția instanței de apel prin care s-a respins, ca nefondat,

apelul procurorului, în accepțiunea Colegiului penal este una corectă, legală și întemeiată,

care urmează a fi menținută, fără careva modificări.

În consecință, statuînd asupra faptului că titularul cererii de recurs nu a invocat careva

argumente temeinice privitor la pretinsele erori admise de instanța de apel la etapa

precedentă de judecare a cauzei, iar hotărîrea acestei instanțe este legală și întemeiată, fiind

adoptată în corespundere cu prevederile prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală,

recursul procurorului urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul din procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Ciobanu Sergiu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 14 iunie 2016, în cauza penală privind-o pe Sandu Tatiana Mihail, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 18 noiembrie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

6