1ra-406/2016 — art. 179 alin. 1, 197 alin. 1 CP

1ra-406/2016 — art. 179 alin. 1, 197 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-406/2016

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

01 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul Zmeu

Alexandru în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2015 și a sentinței Judecătoriei

Botanica mun. Chișinău din 27 iulie 2015, în cauza penală privindu-l pe

Țapu Vitalie Mihail, născut la 11 iunie 1972, originar din s.

Gribova r-nul Drochia, domiciliat mun. Chișinău str. N.

Zelinschi 5/2 ap. 31 .

Termenul de examinare a cauzei:

în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit,

A C O N S T A T AT:

încetat procesul penal privind învinuirea lui Țapu Vitalie Mihail de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) și art. 197 alin. (1) Cod penal, pe motivul

expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

Acțiunea civilă în partea încasării prejudiciului material și moral înaintată de

partea vătămată Timofti Georgeta a fost admisă în principiu, urmând ca asupra

cuantumului acestor cerințe să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) și art. 197 alin. (1) Cod penal, pentru faptul

că în perioada lunilor ianuarie-martie 2012, urmărind scopul violării de domiciliu,

fără consimțământul persoanei, a deteriorat lacătul de la poartă și a pătruns pe

teritoriul lotului de pământ nr. 5 din cadrul întovărășirii pomicole „Lira” din or.

Sîngera mun. Chișinău ce aparține cu drept de proprietate lui Timofti Georgeta, astfel

încălcând dreptul ultimei la inviolabilitatea domiciliului.

Tot el, Țapu V., în perioada lunilor ianuarie-martie 2012, urmărind scopul

distrugerii intenționate a bunurilor, a pătruns ilegal pe teritoriul lotului de pământ nr.

1

5 din cadrul întovărășirii pomicole „Lira” din or. Sîngera mun. Chișinău, ce aparține

cu drept de proprietate lui Timofti Georgeta, unde intenționat a tăiat 4 copaci de nuc,

5 copaci de cais, 1 copac de măr, 4 copaci de vișine, 1 copac de prun, fapt prin care i-a

cauzat ultimei pagubă materială în sumă de 106.000 lei, (stabilită de victima), ceea ce

constituie proporții deosebit de mari.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, respectivele acțiunii a lui Țapu V. au fost

calificate în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, pătrunderea ilegală în domiciliul unei

persoane, fără consimțământul acesteia, precum și în baza art. 197 alin. (1) Cod penal,

distrugerea intenționată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari.

3.1 Inculpat, care a solicitat casarea acesteia, considerând că este ilegală și

neîntemeiată, cu pronunțarea unei hotărâri prin care să fie dispusă achitarea lui.

3.2 Avocatul, Zmeu A., prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat, deoarece în fapta lui

lipsește componența de infracțiune.

În motivarea apelului său a invocat că:

- probele administrate în cadrul procesului penal nu demonstrează vinovăția

inculpatului în fapta incriminată, iar declarațiile lui Manole Ruslan vin în contradicție

cu declarațiile martorilor audiați în cadrul ședinței de judecată, Manol Tatiana, Pairele

Măria, Stratu Alexandru;

- sentința primei instanțe se bazează pe declarațiile unui martor, care nu a fost

audiat în cadrul ședinței de judecată și anume Manole Ruslan;

- prima instanță nu a luat în considerație declarațiile martorilor apărării, punând

la baza învinuirii doar declarațiile date de martorii acuzării, astfel examinând

unilateral și neobiectiv prezenta cauză penală;

- declarațiile lui Timofti Georgeta urmează a fi apreciate critic, deoarece acestea

nu corespund adevărului;

- consideră că prima instanță s-a bazat pe o învinuire cu caracter abstract și

nefondat și a emis o sentință de condamnare în privința lui Țapu V. bazată pe

presupuneri, deoarece culpabilitatea ultimului nu a fost confirmată incontestabil prin

ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată.

a fost respins ca fiind depus peste termen apelul declarat de către avocatul Zmeu A.,

în numele inculpatului și admis din alte motive apelul declarat de inculpat, fiind

casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit de prima

instanță, prin care Țapu V. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 179 alin. (1) și 197 alin. (1) Cod penal și liberat de pedeapsă penală în

legătură cu intervenirea prescripției tragerii la răspundere penală prevăzut de art. 60

Cod penal.

Prin încheierea Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie

2015, a fost corectată omisiunea din dispozitivul deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din aceiași dată și s-a adăugat că acțiunea civilă în partea încasării

prejudiciului material și moral înaintată de partea vătămată Timofti Georgeta a fost

2

admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului acestor cerințe să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile.

prezent la examinarea cauzei penale în privința inculpatului, Țapu V., în ședința

primei instanțe, a cunoscut despre soluția adoptată, a fost prezent la pronunțarea

sentinței, a primit o copie a acesteia în aceeași zi în care a fost pronunțată - la

27.07.2015. Însă, avocatul Zmeu A. a înaintat apel, abia la data de 13.10.2015, adică

peste termenul de 15 zile prevăzut de legislația procesuală, pentru declararea

apelului. Astfel, instanța de apel a concluzionat că avocatul a omis termenul de atac

împotriva sentinței, iar întârzierea nu a fost determinată de careva motive întemeiate,

motiv pentru care apelul declarat de către ultimul a fost respins, ca fiind depus peste

termen.

Totodată, deoarece prima instanță în partea descriptivă a sentinței nu a constatat

faptele comise de către inculpat, indicând doar că Țapu V., este învinuit în comiterea

acestor fapte, motiv pentru care instanța de apel a constatat, că Țapu V. urmărind

scopul violării de domiciliu, fără consimțământul persoanei, a deteriorat lacătul de la

poartă și a pătruns pe teritoriul lotului de pământ nr. 5 din cadrul întovărășirii

pomicole „Lira” or. Sîngera mun. Chișinău ce aparține cu drept de proprietate lui

Timofti Georgeta, astfel încălcând dreptul ultimei la inviolabilitatea domiciliului.

Tot el, Țapu V. în perioada de timp luna ianuarie-martie 2012, urmărind scopul

distrugerii intenționate a bunurilor, a pătruns ilegal pe teritoriul lotului de pământ nr.

5 din cadrul întovărășirii pomicole „Lira” din or. Sîngera mun. Chișinău, ce aparține

cu drept de proprietate lui Timofti Georgeta, unde intenționat a tăiat 4 copaci de nuc,

5 copaci de cais, 1 copac de măr, 4 copaci de vișine, 1 copac de prun, fapt prin care i-a

cauzat lui Timofti Georgeta pagubă materială în sumă de 106.000 lei, (stabilită de

victima), ceea ce constituie proporții deosebit de mari.

Instanța de apel a menționat, că deși inculpatul nu și-a recunoscut vina în cele

incriminate, aceasta se confirmă prin declarațiile părții vătămate Timofti G.,

martorilor Timofti-Rusanovscaia T., Șeica E., Șamardin M., precum și prin probele

scrise cercetate de prima instanță și verificate de instanța de apel, și anume: procesul

verbal de confruntare din 24.06.2013 efectuată între învinuitul Țapu V. și partea

vătămată Timofti G. (f.d. 113 v. 1); procesul-verbal de cercetare la fața locului din

25.06.2013 (f.d. 40-55 v. 1); procesul-verbal privind actele de constatare din 25.06.2012

și din 01.07.2012 (f.d. 62-63 v. 1); planșa ilustrativă (f.d. 56 v. 1); răspunsul parvenit de

la Agenția Ecologică Chișinău nr. 01-09/926 din 16.07.2012 (f.d. 66 v. 1); răspunsul

parvenit de la ÎCS „Red Union Fenosa” nr. 0505/60529-20120730 (f.d. 67 v. 1);

răspunsul parvenit de la Camera Înregistrării de Stat nr. 05/1118 din 31.03.2014;

procesul-verbal al Adunării Generale a membrilor ÎP „Lira” din 21.04.2007 (f.d. 158 v.

1); certificatul eliberat de Institutul Științifico-Practic de Horticultură și Tehnologii

Alimentare (f.d. 78 v.1); răspunsul Agenției „Moldsilva” nr. 01-07/1168 din 04.07.2014

(f.d. 186 v. 1).

La fel, instanța de apel a reținut că prima instanță incorect nu a constatat

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor imputate, nici în partea descriptivă a

sentinței și nici în partea dispozitivă, ajungând totodată la o soluție greșită de încetare

a procesului penal, pe motivul expirării termenului de prescripție, deoarece

3

inculpatul în prima instanță nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunilor

imputate, nu a solicitat de a fi încetat procesul penal pe motivul expirării termenului

de prescripție, dar a pledat nevinovat și a optat pentru obținerea sentinței de achitare.

Astfel, prima instanță a examinat fondul cauzei, cercetând probele prezentate de către

părți, urmând să se expună referitor la vinovăția inculpatului sau nevinovăția lui în

comiterea infracțiunilor imputate, iar prin prisma art. 389 alin. (1) și alin. (4) pct. 3) ale

Codului de procedură penală, trebuia să adopte o sentința de condamnare numai în

condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de

judecată; sentința de condamnare se adoptă fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de

pedeapsă în cazul expirării termenului de prescripție.

Prin urmare, instanța de apel a considerat necesar de a admite din alte motive

apelul inculpatului și a-l recunoaște vinovat în comiterea infracțiunilor incriminate, cu

liberarea de pedeapsă în legătură cu expirarea termenului prescripției tragerii la

răspundere penală, prevăzut de art. 60 Cod penal, fiindcă infracțiunile imputate au

fost comise de inculpat, în luna ianuarie-martie 2012, iar potrivit art. 16 Cod penal

acestea se încadrează în categoria celor ușoare.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța de apel a considerat că prima

instanță urma să-l libereze pe inculpat de pedeapsă penală, în legătură cu intervenirea

prescripției tragerii la răspundere penală, prevăzut de art. 60 Cod penal și nu să

înceteze procesul penal în privința inculpatului.

avocatul Zmeu A. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel;

- consideră ilegală decizia instanței de apel, deoarece în partea dispozitivă a

acesteia a fost formulat greșit, că inculpatul Țapu V. este liberat de pedeapsă penală,

în legătură cu intervenirea prescripției tragerii la răspundere penală, prevăzută de art.

60 Cod penal, iar potrivit art. 53 lit. g) și 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, astfel ultimul

urma să fie eliberat de răspundere penală, ci nu de pedeapsă penală;

- instanța de apel a indicat în decizia sa că avocatul Zmeu A. a depus apel

suplimentar peste termen, respingându-l din acest motiv, fără a-l examina și fără a se

expune pe marginea acestuia. Consideră că instanța de apel a interpretat greșit

prevederile legale, deoarece apelul motivat nu este egal cu apel suplimentar. Apelul

motivat fiind depus ca o continuare a apelului inculpatului, depus în termen, cu

invocarea prevederilor legale, a temeiurilor de fapt și de drept, ce au importanță

pentru examinarea apelului, iar instanța eronat a considerat apelul avocatului ca unul

separat respingându-l ca tardiv. Respingerea apelului motivat depus de către apărător

nu reprezintă altceva, decât încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil;

- instanța de apel intenționat a respins apelul avocatului, ca depus peste termen,

pentru a nu se expune asupra acestuia;

4

- fiica părții vătămate, exercită funcția de procuror în cadrul Procuraturii sect.

Botanica, ceea ce pune la dubii legalitatea hotărârilor judecătorești adoptate de către

instanțele de fond, în prezenta speță;

- hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005 Cu privire la

practica examinării cauzelor penale în ordine de apel, nu există în baza de date

electronică a CSJ, dacă ar fi fost aceasta urma să fie publicată, inclusiv și pe site-ul

instanței, pentru a fi accesibilă justițiabililor. Astfel, rezultă că soluția instanței de apel

este fundamentată pe o hotărâre inexistentă, ceea ce determină ilegalitatea deciziei

adoptate;

- instanța de apel a reținut spre cercetare doar probele acuzării, contrar

principiului contradictorialității și egalității părților, fără a cerceta probele la care a

făcut referire partea apărării și anume: procesul-verbal al Adunării Generale a

membrilor ÎP „Lira” din 26.11.2010, declarațiile inculpatului, martorilor Manol

Tatiana, Stratu A.;

- consideră că nu a fost confirmată vinovăția inculpatului în cele incriminate lui,

urmând a fi achitat, deoarece în fapta lui lipsește componența de infracțiune, respectiv

solicită și respingerea acțiunii civile, din motiv că lipsește raportul cauzal.

În drept, recurentul și-a întemeiat recursul în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

penală, procurorul, a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

prin care solicită respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece recurentul îl motivează

prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, ceea ce nu se conține în

temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. Respectiv criticile

formulate de recurent nu conțin indicii a unor erori de drept, iar la stabilirea pedepsei

inculpatului corect s-a ținut cont de prevederile art. 60 Cod penal, din motivul

intervenirii prescripției tragerii la răspundere penală.

concluzionează că acesta urmează a fi respins, din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs judecând recursul, este în drept de al respinge ca inadmisibil, cu menținerea

hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu

respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal

(este nefondat). Recursul este nefondat în cazul când hotărârea atacată este legală,

întemeiată și motivată.

Reieșind din prevederile art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs

judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și

numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces și examinează cauza numai

în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 aceluiași Cod.

În conformitate cu art. 427 Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și apel în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol.

Din studiul recursului declarat, se atestă că autorul acestuia invocă temeiul

prevăzute în pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume, că hotărârile

5

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, fiindcă l-a respins neîntemeiat ca tardiv, considerându-l ca unul

suplimentar și nu ca apel motivat.

Așadar, temeiul pentru recurs invocat de către recurent, în cauza supusă

judecării este aplicabil atunci când instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor

motivelor invocate în apel și nu s-a motivat întemeiat hotărârea judecătorească. Adică,

este necesar ca hotărârea pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și în drept.

Analizând hotărârea atacată a instanței de apel, Colegiul consideră, că motivele

invocate de recurent nu sânt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii de

drept, ce ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării acestei

hotărâri judecătorești adoptată, în această cauză.

În viziunea Colegiului penal, instanța de apel judecând apelurile declarate în

speța dată, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de procedură penală, precum

și alte dispoziții procesual-penale, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate,

pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și

cercetate de instanța de apel, pronunțându-se asupra tuturor motivelor invocate în

apel.

Astfel, instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, a examinat complet și obiectiv probele administrate în prezenta cauză,

verificându-le sub aspectul pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării

reciproce, atât pe cele obținute în cadrul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării

judecătorești, atât ale acuzării cât și ale apărării, stabilind aspectele de fapt și de drept,

ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 179 alin. (1) și art. 197 alin. (1) Cod penal.

Totodată, Colegiul lărgit consideră, că instanța de apel pronunțând o nouă

hotărâre prin care inculpatul Țapu V. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunilor imputate, această instanță întemeiat a dispus liberarea acestuia de

pedeapsă, din motivul intervenirii prescripției tragerii la răspundere penală, iar

criticile invocate de apărătorul inculpatului în acest sens și menționate în pct. 6 al

prezentei decizii, sânt nefondate.

La acest capitol, instanța de recurs menționează, că infracțiunile prevăzute de art.

179 alin. (1) și art. 197 alin. (1) Cod penal, de comiterea cărora a fost învinuit

inculpatul, conform art. 16 alin. (2) Cod penal se consideră infracțiuni ușoare.

Conform art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, persoana se liberează de răspundere

penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat 2 ani de la săvârșirea unei

infracțiuni ușoare.

În asemenea circumstanțe, ținând cont de considerentele teoretice, Colegiul

remarcă acel fapt, că prescripția răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului

de a pedepsi și a obligațiunii infractorului de a suporta consecințele faptei sale, după

trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârșirii

infracțiunii, indiferent dacă acesta a fost sau nu descoperită ori infractorul -

identificat.

6

Prin urmare, în conformitate cu alin. (1) art. 389 Cod de procedură penală,

sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin

ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată.

Din lucrările dosarului și probele administrate la caz, instanțele de fond au ajuns

la concluzia că vina inculpatul în comiterea infracțiunilor imputate s-a confirmat.

Astfel, ținând cont de prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, potrivit art. 389 alin.

(4) pct. 3) Cod de procedură penală, se adoptă sentința de condamnare cu liberarea de

pedeapsă în cazul prevăzut de art. 93 din Codul penal sau al expirării termenului de

prescripție. Respectiv, în cazul dat, instanța de apel învederând alin. (6) art. 389 Cod

de procedură penală, a argumentat în baza cărui temei, prevăzut de Codul penal, a

adoptat o sentință de condamnare cu liberare de pedeapsă.

În consecință, Colegiul consideră, că deoarece pe parcursul judecării apelurilor

declarate s-a constatat expirarea termenului prescripției de tragere la răspundere

penală, instanța de apel era obligată să libereze inculpatul de pedeapsă penală, chiar

dacă vina acestuia în săvârșirea infracțiunilor s-a confirmat, ceea ce și a făcut în cazul

de față.

Argumentele apărătorului, referitoare la faptul că instanța de apel a considerat

apelul ultimului, ca unul suplimentar și nu ca unul motivat, respingându-l în cele din

urmă, ca fiind declarat peste termen, instanța de recurs le apreciază ca nefondate.

Opozant, celor invocate de recurent la acest capitol, din analiza conținutului hotărârii

contestate, Colegiul lărgit atestă, că instanța de apel în decizie, atât în partea

introductivă și descriptivă, cât și în partea dispozitivă, nu a considerat și nu a

menționat apelul declarat de avocatul Zmeu A., ca un apel suplimentar, ci ca unul

declarat în numele inculpatului. Totodată, instanța de recurs statuează că apelul

declarat de către apărător, în speța dată, întemeiat a fost respins de către instanța de

apel ca depus peste termen, deoarece din materialele cauzei se reține că sentința a fost

pronunțată integral la data de 27.07.2015, fiind înmânate copii ale acesteia,

procurorului, inculpatului, inclusiv și avocatului Zmeu A., fapt confirmat prin

recipisa anexată (f.d. 245 v. 1). Respectiv, potrivit art. 402 alin. (1) Cod de procedură

penală, termenul de apel este de 15 zile de la data pronunțării integrale, dacă legea nu

dispune altfel. Așadar, în prezenta speță, ultima zi de depunere a apelului a fost 11

august 2015, însă avocatul Zmeu A., a declarat apel, abia la data de 13 octombrie 2015,

adică peste termenul prevăzut de lege. Tot aici, instanța de recurs nu poate reține

alegațiile recurentului precum că, apelul său a fost unul motivat, ca urmare a celui

declarat de către inculpat, deoarece rezultând din dispozițiile legale ale secțiunii 1 a

Capitolului IV Cod de procedură penală, ce reglementează calea ordinară de atac –

apelul, nu este prevăzută asemenea noțiune și prevederi legale, cum ar fi apelul

motivat – indicat de recurent. Mai mult ca atât, că în conformitate cu prevederile art.

230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui drept

procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

De altfel, instanța de apel just a notat în hotărârea sa, că art. 402 alin. (5) Cod de

procedură penală, prevede în cazul când inculpatul declară apel în termen și își

7

înlocuiește apărătorul, noul apărător, în termen de 15 zile de la data primirii de către

parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar pentru inculpat, în

care poate invoca motive adăugătoare de apel. Însă, precum rezultă din materialele

cauzei, avocatul Zmeu A., în cazul dat nu a intervenit la etapa apelului, ca nou

apărător, ci a participat atât la etapa urmăririi penală, cât și la judecarea cauzei în

prima instanță, din care motiv nici prevederile art. 402 alin. (5) Cod penal, nu sânt

incidente în speță, pentru a justifica declararea apelului peste termenul prevăzut de

lege.

Astfel, în opinia Colegiului lărgit, în cazul dat, soluția instanței de apel privind

respingerea apelului declarat de apărător, ca depus peste termen, este compatibilă cu

principiul egalității armelor, ce rezultă din prevederile art. 6§1 CEDO, la caz fiind

relevante și considerentele Curții Europene expuse în cauza Ghirea c. Moldovei.

În situația respingerii apelului declarat de către avocatul Zmeu A. în numele

inculpatului, ca depus peste termen, Colegiul statuează că, instanța de apel întemeiat

nu a purces la verificarea hotărârii atacate, prin prisma argumentelor invocate în

apelul dat, întrucât această instanță nu poate proceda la o verificare de fapt și de drept

a acesteia, decât în cadrul unui apel exercitat în mod legal, fapt menționat și în pct. 16

al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005.

În altă ordine de idei, instanța de recurs nu poate reține ca temei de a interveni și

a desființa o hotărâre judecătorească, faptul nepublicării hotărârii de Plen al Curții

Supreme de Justiție, menționate mai sus, pe site-ul instanței, fiind considerată astfel

inaccesibilă justițiabililor și inexistentă. Contrar, alegațiilor invocate de recurent in

sensul vizat, Colegiul specifică, că această hotărâre de Plen a fost publicată în

Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2006, nr. 7, pag. 10,

devenind publică și accesibilă justițiabililor, totodată aceasta fiind accesibilă și pe alte

surse informaționale de specialitate. Tot la acest capitol, instanța de recurs

menționează că, hotărârile de Plen ale Curții Supreme de Justiție nu au puterea

actului normativ, ci poartă un caracter explicativ și de recomandare, de care s-a și

ghidat la argumentarea soluției sale instanța de apel, însă hotărârea adoptată fiind

întemeiată pe prevederile legale ale Codului de procedură penală și Codul Penal.

Nu poate fi acceptată de către Colegiul lărgit, critica referitoare la aceea că fiica

părții vătămate exercitând funcția de procuror în cadrul Procuraturii sect. Botanica

mun. Chișinău, putea influența asupra pronunțării unor hotărâri judecătorești

obiective. Referitor la aceste motive invocate în prezentul recurs, Colegiul remarcă, că

în cauza deferită judecării fiica părții vătămate avea statut de martor și nu era

acuzator în procesul penal, pentru a fi incidentă prevederilor art. 54 Cod de

procedură penală, ce stipulează cazurile de abținere și recuzare a procurorului. La fel,

partea apărării fiind în drept, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) Cod de

procedură penală, de a solicita strămutarea judecării cauzei, nu și-a realizat acest

drept, în cazul în care considera că se va obține o soluționare mai obiectivă, rapidă și

completă, asigurându-se desfășurarea normală a procesului.

Privitor la celelalte argumente invocate de autorul recursului ce țin de

modalitatea de apreciere a probelor și stabilirea vinovăției inculpatului, menționate și

în apelul său, Colegiul consideră că acestea nu pot constitui obiect de discuție în

8

instanța de recurs, deoarece nu au fost verificate în procedura apelului, din motivul

tardivității utilizării acestei căi de atac. În acest context, Colegiul lărgit notează, ca

urmare a apelului declarat în termen de către inculpat, totuși, probele și vinovăția

inculpatului, în cazul dat, au fost verificate de către instanța de apel, iar

raționamentele vizate în sensul dat, sânt apreciate de instanța de recurs ca întemeiate.

De altfel, Colegiul lărgit reiterează că, indiscutabil, chestiunea cu privire la

aprecierea probelor dată de instanțele ierarhic inferioare, care este invocată și de

recurent, ține de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea ei este de competența instanțelor

de fond.

Generalizând cele expuse mai sus, Colegiul lărgit, apreciază ca juste concluziile

instanței de apel, privind constatarea vinovăției inculpatului Țapu V. în săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 179 alin. (1) și 197 alin. (1) Cod penal, cu liberarea de

pedeapsă în legătură cu intervenirea prescripției tragerii la răspundere penală

prevăzută de art. 60 Cod penal, precum și concluzia de respingere a apelului declarat

de către avocatul Zmeu A. în numele inculpatului, ca depus peste termen.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit concluzionează că recursul declarat în

prezenta cauză este neîntemeiat și urmează a fi respins ca inadmisibil.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul Zmeu

Alexandru în numele inculpatului, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 15 octombrie 2015, în cauza penală privindu-l pe Țapu Vitalie

Mihail.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 29 martie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

9