1ra-1535/2016 — art. 145 alin. 2 lit. j CP

1ra-1535/2016 — art. 145 alin. 2 lit. j CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-1535/2016

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

28 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpatul Isac

Veniamin, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

16 martie 2016, în cauza penală privindu-l pe

ISAC Veniamin Grigore, născut la

03 octombrie 1972, originar și domiciliat

în sat. Calarașovca, r-nul Ocnița.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.11.2015 - 22.12.2015;

Instanța de apel: 08.02.2016 - 16.03.2016;

Instanța de recurs: 12.07.2016 – 28.09.2016.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, Isac V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.145 alin. (2) lit. j) Cod

penal la 13 ani și 4 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

august 2015, aproximativ la ora 1930, în timp ce se afla în curtea casei cet. Savinschi O. din

sat. Calarașovca, r-nul Ocnița, pe fundalul unor relații ostile spontan apărute, urmare a

întrebuințării băuturilor alcoolice, acționînd cu intenție directă și avînd scopul de a-1 omorî

pe consăteanul Caragodin D., i-a aplicat ultimului mai multe lovituri cu mîinele și

picioarele peste tot corpul pînă ce acesta a căzut la pămînt, după care cu ajutorul unui băț

și altor obiecte neidentificate și-a continuat acțiunile sale pînă ce a observat că Caragodin

D. nu are semne de viață, considerînd că l-a omorît. Apoi, la dezbrăcat de haine și la tîrît

aproximativ 70 metri, în afara gospodăriei cet. Savinschi O., unde la aruncat într-o

adîncitură din fîșia forestieră. Acolo, Caragodin D. a fost găsit de trecători în stare de

neputință, care au solicitat asistența medicală de urgență. La sosirea lucrătorilor medicali a

fost constatat decesul biologic al persoanei nominalizate.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr.107 din 02.09.2015, în urma

examinării cadavrului, s-a depistat că Caragodin D. a suferit leziuni corporale, care au fost

1

cauzate prin acțiunea traumatică a unor obiecte contondente dure, ce se califică ca

vătămare corporală gravă, incompatibilă cu viața. Moartea cet. Caragodin D. a survenit în

rezultatul traumei asociate: craniu-cerebrale deschise cu fractura oaselor craniene, contuzia

creierului, comei cerebrale și traumei torace închise: fractura sternului, contuzia cordului,

fractura coastelor 7, 8, 9, 10 pe dreapta cu lezarea plămînului drept, șocului traumatic.

Plăgile contuze în regiunea pieloasă a capului cu fracturarea oaselor craniene au fost

cauzate prin acțiunea traumatică a unor obiecte contondente dure cu suprafața de

interacțiune limitată, cu o putere fizică mare. Pătimașului i-au fost aplicate 4 lovituri

puternice în regiunea pieloasă a capului. De la momentul cauzării leziunilor corporale pînă

la momentul survenirii decesului s-a scurs o perioadă de timp, de la cîteva zeci de minute

pînă la o oră. O parte din leziuni puteau apărea în timpul cînd a fost tîrît. Majoritatea

leziunilor defunctul le-a primit aflîndu-se în poziția orizontală. La deschiderea stomacului

miros de alcool, prin urmare în momentul survenirii decesului se afla în stare de ebrietate

alcoolică.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal, adică omorul unei persoane săvîrșit cu o

deosebită cruzime.

art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către succesorul părții

vătămate Caragodina T., care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și aplicarea în

privința lui Isac V. a unei pedepse mai aspre sub formă de detenție pe viață, precum și

recunoașterea apelantei în calitate de parte civilă, cu admiterea integrală a acțiunii civile

înaintate în prima instanță în mărime de 1 000 000 lei - prejudiciul moral, 20 000 lei -

prejudiciul material și 5 000 lei - cheltuieli de judecată.

Apelanta a specificat că la urmărirea penală succesorul părții vătămate a fost lipsită

de dreptul de a face cunoștință cu dosarul, în conformitate cu art.293 Cod de procedură

penală, a fost lipsită de dreptul la apărare în cadrul urmăririi penale, nu a fost recunoscută

ca parte civilă pe dosar, însă judecata a trecut cu vederea aceste fapte. Mai mult ca atît,

instanța ignorînd cerințele art.319 Cod de procedură penală, conform căreia judecarea

cauzei poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate, nici nu a citat succesorul părții

vătămate Caragodina T.

Declarațiile inculpatului făcute la etapa judecării cauzei diferă esențial de cele de la

urmărirea penală. Așadar, din declarațiile ultimului, reiese că nu și-a recunoscut vina și nu

recunoaște probele din dosarul penal, inclusiv și declarațiile făcute de acesta la urmărirea

penală. În așa circumstanțe, instanța de fond nu putea să examineze cauza în baza art.3641

Cod de procedură penală. Succesorul părții vătămate fiind fără apărător la urmărirea

penală, nu a știut despre faptul că avea dreptul la o acțiune civilă. Procurorul și ofițerul de

urmărire penală nu i-a explicat succesorului părții vătămate drepturile sale.

declarat de succesorul părții-vătămate Caragodina T. a fost admis în parte, cu casarea

sentinței în latura civilă și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru

2

prima instanță, prin care acțiunea civilă înaintată de succesorul părții-vătămate Caragodina

T. a fost admisă parțial, cu încasarea de la Isac V. în beneficiul lui Caragodina T.

prejudiciul material în sumă de 15000 (cincisprezece mii) lei, prejudiciu moral în sumă de

100000 (una sută mii) lei și cheltuielile de judecată în sumă de 5000 (cinci mii) lei.

Dispozițiile sentinței în latura penală și cu privire la corpurile delicte au fost

menținute fără careva modificări.

stabilit corect starea de fapt ce corespunde probelor din dosar, încadrînd just acțiunile

inculpatului în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal și corect stabilindu-i acestuia

pedeapsa prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Pe marginea apelului declarat de succesorul părții vătămate Caragodina T., instanța a

specificat că, potrivit art.1423 alin.(l) Cod civil, coroborat cu art.219 alin. (4) Cod de

procedură penală, mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină de către

instanță în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate

persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al făptuitorului prejudiciului și de măsura în

care compensarea poate aduce satisfacerea persoanei vătămate. Ținând cont de aceste

împrejurări, se urmărește scopul ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se

ajunge la o îmbogățire fără just temei.

Atît în cadrul urmăririi penale, cît și în instanța de fond, succesorul părții vătămate a

înaintat acțiune civilă, a solicitat admiterea acesteia cu încasarea prejudiciului moral, fapt

care a fost ignorat de instanța de fond. Astfel, instanța de apel în funcție de caracterul și

gravitatea suferințelor psihice și fizice cauzate persoanei vătămate, ținînd seama de gradul

de vinovăție al făptuitorului prejudiciului și de măsura în care compensarea poate aduce

satisfacerea persoanei vătămate și urmărind scopul ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori

pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, consideră că suma de 100000 lei este

o despăgubire echitabilă pentru daunele morale, cauzate succesorului părții vătămate

Caragodina T.

În susținerea celor enunțate, instanța a menționat și jurisprudența CtEDO, cauza

Ernst c. Belgiei (15 iulie 2003), unde Curtea a statuat, în principiu, că „atunci când victima

unei infracțiuni se constituie parte civilă în procesul penal, aceasta semnifică introducerea

unei cereri în despăgubiri. Chiar dacă ea nu a cerut, în mod expres, repararea

prejudiciului suferit. Prin dobândirea calității de parte civilă în procesul penal, ea are în

vedere nu numai condamnarea penală a autorului infracțiunii, ci și repararea pecuniară a

prejudiciului pe care 1-a suferit”.

Cu privire la solicitarea apelantei privind încasarea prejudiciului material în sumă de

20000 lei, instanța de apel a ajuns la concluzia de a o admite parțial, încasînd suma de

15000 mii lei, ca fiind dovadă a sumei date, prezența certificatului eliberat de Primăria

comunei Calarașovca r-lui Ocnița.

Totodată, a fost admisă cerința apelantei cu privire la încasarea cheltuielilor de

judecată în sumă de 5000 lei, fiind dovedită suma dată prin bonul de plată seria DH

nr.699446.

3

recurs ordinar solicitînd casarea acesteia, în partea individualizării pedepsei. Inculpatul

menționează că se căiește sincer de cele săvîrșite și solicită aplicarea unei pedepse mai

blînde, dat fiind că nu a dorit survenirea decesului prietenului său, el doar se apăra, iar

instanța de apel nu a ținut seama de toate circumstanțele cauzei și i-a aplicat o pedeapsă

prea aspră.

procurorul și succesorul părții vătămate în referințele depuse privind opinia lor asupra

recursului declarat de inculpat, menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca

fiind vădit neîntemeiat, cu menținerea hotărîrii atacate, fără careva modificări.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, iar în vederea

statuării date se expun următoarele argumente de drept și de fapt.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se reține că

instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și motivate corespunzător de

recurent.

În speță, se constată că recurentul nu invocă expres nici un temei din cele prevăzute

de alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, însă criticele lui se cuprind în pct. 10) al

normei menționate, care prevede că, hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

În cererea de recurs, inculpatul consemnează că se căiește sincer de cele săvîrșite și

solicită aplicarea unei pedepse mai blînde în privința sa, dat fiind că nu și-a dorit

survenirea decesului prietenului său, ci doar se apăra de dînsul în urma conflictului iscat

între cei doi, iar instanța de apel nu a ținut seama de toate circumstanțele cauzei și i-a

aplicat o pedeapsă prea aspră pentru fapta comisă.

În același timp, instanța de recurs constată că, inculpatul este de acord cu starea de

fapt stabilită de instanțele de fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor reținute în

sarcina sa, respectiv în această parte Colegiul nu se va expune.

În continuare, pornind de la expunerea argumentelor instanței de recurs, care au stat

la baza adoptării soluției de inadmisibilitate pe acest dosar, se enunță că, pedeapsa penală,

potrivit art. 61 Cod penal, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia,

cît și a altor persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său

represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

4

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat prin rechizitoriu

inculpatului, la caz, fiind incident art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal, în baza căruia a fost

condamnat Isac V.

Astfel, Colegiul penal menționează că pedeapsa se consideră echitabilă cînd aceasta

impune inculpatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor statului și întregii societăți perturbate prin infracțiunea comisă.

În cauza deferită judecății, potrivit sentinței adoptate în conformitate cu art. 3641 Cod

de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Isac V. a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal la 13 ani și 4

luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În acest punct de analiză, este relevant de a specifica despre faptul că instanța de

fond, a reținut în cauză, ca circumstanțe atenuante: recunoașterea vinovăției, căința sinceră

a inculpatului de cele comise, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, precum și

circumstanțele agravante: săvîrșirea infracțiunii în stare de ebrietate alcoolică.

Cauza dată a fost judecată în procedura simplificată reglementată de art. 3641 Cod de

procedură penală, iar potrivit alin. (8) al normei date, inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor

administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către instanță prin

încheiere, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

în cazul pedepsei cu închisoare ori cu muncă neremunerată în folosul comunității și de

reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

amendă.

Totodată, se specifică că, procedura simplificată a judecării cauzelor penale pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală reprezintă de fapt o procedură abreviată

ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiții:

1) cererea inculpatului să intervină pînă la începerea cercetării judecătorești în prima

instanță;

2) cererea inculpatului trebuie să conțină mențiune privind recunoașterea totală și

necondiționată a faptei/faptelor incriminate în legătură cu care a fost diferit justiției și

renunțarea la dreptul de a solicita examinarea altor probe;

3) probele administrate în faza de urmărire penală să fie suficiente și de natură să

permită stabilirea unei pedepse.

Înscrisul autentic al inculpatului cuprinde atît recunoașterea faptei descrise în

rechizitoriu, cît și solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

5

În acest context, urmează a se consemna că recunoașterea vinovăției care atrage

incidența procedurii simplificate nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă

judiciară, deoarece asta ar însemna că aceleiași situații de drept i se acordă deja o dublă

valență juridică.

Făță de cele ce preced, Colegiul penal reține că instanța de fond a efectuat o analiză

complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpatului urmărind în acest sens

comportamentul său din înainte și după săvîrșirea infracțiunii incriminate, precum și de

circumstanțele săvîrșirii acesteia. Din atare considerente, Colegiul penal opinează că

temeiul pentru recurs invocat de recurent nu este relevant cauzei, iar pedeapsa a fost

stabilită în deplin acord cu prevederile art. 61 și 75 Cod penal.

În cazul concret, față de toate aspectele expuse, Colegiul apreciază că criticile

formulate de recurent sunt vădit neîntemeiate, iar circumstanțele reale ale săvîrșirii faptei

infracționale și cele personale ale inculpatului nu sunt de natură să atragă după sine

adoptarea unei soluții de redozare a pedepsei aplicate, mai mult, neexistând nici motive

care, examinate din oficiu, ar determina instanța de recurs să caseze hotărîrea atacată.

În consecință, Colegiul penal conchide că, la caz, nu se constată vreun temei pentru

casarea soluției instanței de apel, iar pedeapsa, astfel cum a fost stabilită de către instanța

de fond, menținută și de instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și

scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpatului, precum și de prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea acestuia, cît

și a altor persoane.

Avînd în vedere considerentele menționate supra și raportînd situația reținută în

cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal

concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile

legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar argumentele

invocate în cererea de recurs ordinar declarat de inculpat, sunt vădit neîntemeiate.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Isac Veniamin Grigore,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 16 martie 2016, în propria

cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 28 octombrie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

6