1ra-1452/16 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1452/16 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1452/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21

martie 2016, declarate de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel

Chișinău, Constantin Miron, de avocatul Nicolae Fală și inculpata

Bunescu Claudia Andrei, născută la

19 iulie 1959, originară și locuitoare a s. Mingir, r-

nul Hîncești, cetățeancă a R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 29.06.2012 – 25.02.2013,

instanța de apel: 08.04.2013 – 20.02.2014,

instanța de recurs: 03.07.2014 – 04.11.2014,

instanța de apel: 01.12.2014 – 21.03.2016,

instanța de recurs: 27.06.2016 – 16.08.2016.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă :

Bunescu Claudia a fost achitată de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute

de art. 191 alin. (5) Cod penal, cu încetarea procesului penal, pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de SRL ”Clivasima” împotriva SA ”Minjir Agro”

privind încasarea prejudiciului material și moral, sau restituirea în natură a

seminței de floarea soarelui, a fost respinsă integral.

1

09.09.2010 – 02.02.2011, activând în calitate de administrator al SA ”Minjir

Agro”, cu scopul însușirii bunurilor altei persoane, având în administrare 141 tone

de semințe de floarea soarelui, conform facturii fiscale valorând 634.500 lei,

încredințate spre păstrare de SRL ”Clivasima”, în baza contractului nr. 267/10 din

18.05.2010, le-a însușit ilegal, cauzând părții vătămate daune în proporții deosebit

de mari.

Tot ea, se învinuiește că în perioada 25.07.2009 – 15.08.2009, activând în

calitate de administrator al SA ”Minjir Agro”, cu scopul însușirii bunurilor altei

persoane, având în administrare 300 tone de grâu, conform facturii fiscale în

valoare de 300.000 lei, încredințate spre păstrare de SRL ”Imexagro”, în baza

contractului de depozit din 25.07.2009, le-a însușit ilegal, cauzând părții vătămate

daune în proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut că inculpata nu a recunoscut vina, aceasta nefiind dovedită.

La moment există un raport juridic generat de relațiile dintre cele 3 persoane

juridice, SA ”Minjir Agro” în calitate de debitor, SRL ”Clivasima” și SRL

”Imexagro” în calitate de creditori.

Creditorii au solicitat executarea obligațiilor față de ei, acționând debitorul

în procedura civilă, existând și hotărâri judiciare irevocabile.

Acuzarea nu a prezentat probe care să dovedească că inculpata a sustras prin

metoda delapidării bunuri în beneficiul său nici de la SA ”Minjir Agro”, cu atât

mai mult de la SRL ”Clivasima” și SRL ”Imexagro”.

Potrivit probelor apărării, grâul și floarea soarelui, ce constituie obiectul

litigiului, au fost utilizate doar în procesul de activitate al întreprinderii și pentru

achitarea cu acționarii și cotașii, în baza hotărârilor consiliului de administrare al

întreprinderii, nefiind însușite de administrator.

Totodată, conținutul actului de acuzare este imprecis, neconcret și

incomplet, fără a arăta actul normativ în baza căruia inculpata a fost numită în

funcția dată, actele normative în temeiul cărora aceasta activează, împuternicirile și

atribuțiile de care dispune.

Învinuirea contravine cerințelor legislației procesual-penale și art. 6 CEDO,

conform cărora fiecare acuzat urmează să cunoască în mod detaliat și amplu despre

fapta ce i se incriminează, pentru a dispune de posibilitatea formării unei poziții de

apărare sigură, în sensul unui proces echitabil.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să

fie condamnată în baza art. 191 alin. (5) Cod penal la 12 ani închisoare.

Apelantul a invocat că instanța a ignorat probele acuzării, care confirmă că

părțile vătămate Culiuc V. și Scutari O. au procurat și au conștientizat faptul

procurării reale de la SA ”Minjir Agro” a grâului și seminței de floarea soarelui, pe

care, nedispunând de depozit, le-au încredințat spre păstrare, în continuare, în

depozitele SA ”Minjir Agro”, conform contractelor de depozit din 25.07.2009 și

18.05.2010.

Totodată, existența obiectelor contractuale a fost confirmată și prin

informația eliberată de Direcția Statistică Hîncești, potrivit căreia, în anul 2009 SA

2

”Minjir Agro” a recoltat 826 tone de grâu și 298 tone de semințe de floarea

soarelui, iar în anul 2010 - 608 tone de grâu și 323 tone de semințe de floarea

soarelui.

Inculpata, în calitate de administrator al întreprinderii, având obligația de a

asigura păstrarea bunurilor, acționând în interesul personal, intenționat a înstrăinat

cerealele ce nu aparțineau asociației, refuzând în continuare să restituie bunurile

proprietarilor legali.

Instanța incorect a concluzionat că paralel cu derularea procedurii penale,

SRL ”Imexagro” a acționat SA ”Minjir Agro” în judecată, ultima fiind obligată să

elibereze creditorului 300.000 kg. de grâu, acest fapt urmând să se răsfrângă doar

asupra acțiunii civile, nu și la încadrarea juridică a acțiunilor inculpatei, la

momentul adresării SRL ”Imexagro” în judecată, infracțiunea incriminată fiind

deja consumată.

Au fost incorect apreciate probele administrate, nefiind luate în considerare

procesul-verbal de cercetare la fața locului, în depozitele SA ”Minjir Agro”, prin

care s-a constatat lipsa bunurilor depozitate, cererile SRL ”Clivasima” către SA

”Minjir Agro” de eliberare a bunurilor aflate spre păstrare, lista cotașilor care au

primit semințe de floarea soarelui.

Astfel, a fost stabilit că inculpata a întreprins acțiuni îndreptate spre

însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, cu cauzarea persoanelor juridice a

pagubelor materiale în proporții deosebit de mari, acuzarea prezentând suficiente

probe concludente și pertinente în acest sens, sentința adoptată fiind contrară legii.

3.1. A declarat apel și avocatul Grigore Păduraru, în numele părții vătămate

SRL ”Clivasima”, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care să fie admisă integral acțiunea civilă.

Apelantul a indicat că instanța nu a apreciat în calitate de probă contractul

nr. 267/10 din 18.05.2010, încheiat între SA ”Minjir Agro” și SRL ”Clivasima”,

prin care SA ”Minjir Agro” și-a asumat obligațiunea să primească la păstrare 141

tone de semințe de floarea soarelui, în sumă de 634.500 lei, livrate de aceasta în

contul datoriei avute pentru produsele petroliere furnizate.

Inculpata, în calitate de administrator al SA ”Minjir Agro”, având la

dispoziție cele 141 tone de semințe de floarea soarelui, le-a însușit ilegal,

cauzându-i SRL ”Clivasima” daune în proporții deosebit de mari, în mărime de

634.500 lei. Astfel, aceasta, având posibilitatea reală de a sustrage marfa aflată la

păstrare în depozitul SA ”Minjir Agro”, a realizat-o, folosindu-se de ea la dorința

sa, fiind dovedită învinuirea adusă inculpatei în comiterea infracțiunii incriminate.

Instanța de fond nu s-a expus asupra rapoartelor financiare de activitate a SA

”Minjir Agro” pe anii 2009-2010, inclusiv și asupra certificatului parvenit în

adresa Procuraturii Hîncești nr. 5 din 06.02.2013, din care rezultă că în anul 2009

de către SA ”Minjir Agro” cu cultura agricolă ”grâu” au fost însămânțate 456 ha,

iar volumul producției obținute recoltate a fost de 826 tone, cu floarea soarelui au

fost însămânțate 318 ha, fiind recoltate 298 tone. În anul 2010 au fost însămânțate

400 ha cu grâu și 318 ha cu floarea soarelui, fiind obținută o recoltă de 608 tone de

grâu și 323 tone de floarea soarelui.

3

Deci, inculpata era în deplină responsabilitate și posibilitate de a se achita

atât cu persoanele fizice, acționarii și cotașii a căror pământuri erau arendate de

întreprindere, cât și cu persoanele juridice, inclusiv SRL ”Clivasima”, față de care

avea o datorie în mărime de 711.378,21 lei.

3.2. Reprezentantul părții vătămate SRL ”Imexagro”, Scutari O., la fel a

declarat apel, solicitând repunerea în termen a apelului, casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie condamnată în baza art.

191 alin. (5) Cod penal, fiind admisă și acțiunea civilă în mărime de 659.100 lei.

Apelantul a invocat că probele administrate sunt suficiente pentru a fi

recunoscută vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191

alin. (5) Cod penal.

Instanța a ignorat probele acuzării, care dovedesc cu certitudine că SRL

”Imexagro” a procurat de la SA ”Minjir Agro” 300 tone de grâu, la prețul de 1.000

lei/tona, pe care, nedispunând de depozite speciale, le-a încredințat spre păstrare, în

continuare, SA ”Minjir Agro”, conform contractului de depozit din 25.07.2009 și

actului de predare-primire a grâului din 25.07.2009.

Astfel, inculpata, în calitatea sa de administrator, fără a avea vreun drept, a

însușit ilegal bunuri străine, iar grâul eliberat cotașilor urma să fie restituit SRL

”Imexagro”.

februarie 2014, toate apelurile au fost admise, casată sentința, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărâre.

Bunescu Claudia a fost condamnată în baza art. 196 alin. (4) Cod penal la

amendă în mărime de 1.000 unități convenționale, ce constituie 20.000 lei.

Acțiunea civilă înaintată de SRL ”Clivasima” și SRL ”Imexagro” privind

încasarea de la SA ”Minjir Agro” a prejudiciului material sau restituirea în natură a

seminței de floarea soarelui, a fost admisă în principiu, urmând ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în ordinea procedurii civile.

Instanța de apel a constatat că inculpata, de la 09.09.2010 până la

02.02.2011, exercitând funcția de administrator al SA ”Minjir Agro”, având în

administrare 141 tone de semințe de floarea soarelui, în valoare de 634.500 lei,

încredințate spre păstrare de SRL ”Clivasima” în baza contractului nr. 267/10 din

18.05.2010, urmărind scopul de cupiditate, ce nu cuprinde însușirea averii străine,

fără acordul proprietarului, le-a predat lucrătorilor SA ”Minjir Agro”, astfel, prin

înșelăciune și abuz de încredere, a cauzat părții vătămate SRL ”Clivasima” daune

în proporții deosebit de mari.

Tot ea, în perioada 25.07.2009 – 15.08.2009, exercitând funcția de

administrator al SA ”Minjir Agro”, având în administrare 300 tone de grâu,

conform facturii fiscale în valoare de 300.000 lei, încredințate spre păstrare de SRL

”Imexagro”, în baza contractului de depozit din 25.07.2009, fără acordul

proprietarului, le-a predat lucrătorilor SA ”Minjir Agro”, astfel, prin înșelăciune și

abuz de încredere, a cauzat părții vătămate SRL ”Clivasima” daune în proporții

deosebit de mari.

Instanța de apel a statuat că în rechizitoriu nu a fost arătată metoda și forma

de delapidare, care avere străină, încredințată în administrarea inculpatei, a fost

4

însușită ilegal, nefiind stabilit obiectul juridic special al componenței de infracțiune

– delapidarea averii, adică însușirea ilegală a bunurilor altor persoane, încredințate

în administrarea vinovatului, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Acuzarea nu a prezentat probe ce ar confirma învinuirea înaintată inculpatei,

fiind neîntemeiat imputată componența de infracțiune prevăzută de art. 191 alin.

(5) Cod penal.

Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei în primă

instanță se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Prin urmare, apreciind probele administrate în cauză și stabilind starea de

fapt, acțiunile inculpatei urmează a fi încadrate în baza art. 196 alin. (4) Cod penal,

ca cauzarea de daune materiale în proporții mari proprietarului prin înșelăciune sau

abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că instanța de apel eronat a interpretat fapta

prejudiciabilă comisă de inculpată, încadrând-o în baza art. 196 alin. (4) Cod penal,

care prevede cauzarea de daune materiale în proporții mari proprietarului prin

înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

Încadrarea dată nu reflectă comportamentul infracțional al inculpatei, care,

în calitate de administrator al SA ”Minjir Agro” a însușit ilegal 300 tone de grâu,

încredințate spre păstrare SA ”Minjir Agro”, conform contractului de depozit din

25.07.2009 și actului de predare-primire a grâului din 25.07.2009, acțiunile

acesteia încadrându-se în baza art. 191 alin. (5) Cod penal.

noiembrie 2014, recursul a fost admis, casată total decizia atacată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de apel nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, nu a apreciat minuțios acțiunile inculpatei și nu s-a

expus dacă aceste acțiuni conțin elemente de înșelăciune, dacă aceasta a făcut abuz

de încrederea părților vătămate, dacă prin acțiunile sale a cauzat daune materiale în

proporții deosebit de mari proprietarului, acțiuni, care au fost calificate în baza art.

196 alin. (4) Cod penal.

Astfel, potrivit încheierii executorului judecătoresc din 23.01.2013, SRL

”Imexagro” a acționat SA „Minjir-Agro” în judecată și prin actul executoriu

eliberat de Judecătoria Botanica, mun. Chișinău la 20.11.2012, ultima a fost

obligată să elibereze creditorului grâu în cantitate de 300.000 kg, astfel, instanța nu

a verificat pretinsul prejudiciu cauzat SRL ”Imexagro”, cât și aspectul că între părți

pe parcursul anilor 2007-2010 au existat relații contractuale civile, că SA „Minjir-

Agro” se achita cu creditorii cu producție agricolă - semințe de floarea soarelui și

rapiță, fapt confirmat de reprezentanții SRL „Clivasima” și SRL ”Imexagro”.

Totodată, conținutul actului de acuzare este unul imprecis, neconcret și

incomplet, nefiind indicat actul normativ în baza căruia inculpata a fost desemnată

în calitate de administrator al organizației comerciale, actele normative în temeiul

cărora aceasta activează, împuternicirile și atribuțiile de care dispune.

5

Instanța de apel urma să verifice dacă învinuirea înaintată nu contravine

cerințelor legislației procesual-penale și exigențelor art. 6 CEDO care prevede că

fiecare acuzat urmează să cunoască în mod detaliat și amplu despre fapta ce i se

incriminează, pentru a dispune de posibilitatea formării unei poziții de apărare

sigură, în sensul unui proces echitabil.

La judecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare,

instanța de apel nu a ținut cont că procurorul nu a modificat învinuirea în cadrul

judecării cauzei în instanța de fond și nici în apel nu a invocat careva motive în

problema dată, și nici nu a solicitat reîncadrarea acțiunilor (învinuirea nu parcurge

triplul grad de jurisdicție).

Nu a fost asigurată respectarea dreptului la un proces echitabil, care cere în

materie penală o informare precisă și completă cu privire la faptele care se

reproșează acuzatului și a calificării lor juridice, care reprezintă o condiție esențială

a unui proces echitabil.

Instanța de apel era obligată să verifice vinovăția ori nevinovăția inculpatei

conform învinuirii înaintate în baza art. 191 alin. (5) Cod penal, însă prematur a

calificat acțiunile acesteia în baza art. 196 alin. (4) Cod penal.

Instanța urma să se expună asupra fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii,

în baza evaluării proprii, readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și

contradictorialitate la etapa cercetării judecătorești, cu respectarea drepturilor

părților, în aceasta fază procesuală.

Încălcările enunțate determină incontestabil instanța de recurs să

concluzioneze asupra necesitații de a casa total decizia instanței de apel cu

dispunerea rejudecării cauzei, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, de

către aceeași instanță, în alt complet de judecată, la rejudecarea cauzei, instanța de

apel urmând să se conducă de prevederile art. 436 Cod de procedură penală.

2016, a fost admisă cererea înaintată de reprezentantul părții vătămate SRL

„Imexagro”, Scutari O., privind retragerea apelului, cu încetarea procedurii

judecării apelului declarat de reprezentantul părții vătămate SRL „Imexagro”,

Scutari O.

Apelurile procurorului și al avocatului părții vătămate SRL „Clivasima",

Grigore Păduraru, au fost admise, casată sentința și pronunțată о nouă hotărâre.

Bunescu Claudia Andrei a fost condamnată în baza art. 191 alin. (5), 79 Cod

penal, la 5 ani și 4 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru

femei, de la reținere.

Acțiunea civilă înaintată de SRL ”Clivasima” și SRL ”Imexagro”, privind

încasarea de la SA ”Minjir Agro” a prejudiciului material sau restituirea în natură a

seminței de floarea soarelui, a fost admisă în principiu, urmând ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în ordinea procedurii civile.

Instanța de apel a reținut că reprezentantul părții vătămate SRL „Imexagro”,

Scutari O., până la începerea cercetării judecătorești, a depus cerere de retragere a

apelului, pe care a susținut-o în cadrul ședinței instanței de apel.

Instanța de apel a constatat că inculpata Bunescu Claudia, în perioada

09.09.2010- 02.02.2011, activând în calitate de administrator al SA ”Minjir Agro”,

6

cu scopul însușirii bunurilor altei persoane, având în administrare 141 tone semințe

de floarea soarelui, conform facturii fiscale valorând 634.500 lei, încredințate spre

păstrare de SRL „Clivasima” în baza contractului nr. 267/10 din 18.05.2010, le-a

însușit ilegal, cauzând părții vătămate daune în proporții deosebit de mari.

Tot ea, în perioada 25.07.2009-15.08.2009, activând în calitate de

administrator al SA ”Minjir Agro”, cu scopul însușirii bunurilor altei persoane,

având în administrare 300 tone grâu, conform facturii fiscale în valoare de 300.000

lei, încredințate spre păstrare de SRL ”Imexagro”, în baza contractului de depozit

din 25.07.2009, le-a însușit ilegal, cauzând părții vătămate daune în proporții

deosebit de mari.

Instanța de fond, contrar prevederilor art. 24 Cod de procedură penală, a pus

la baza sentinței de achitare declarațiile inculpatei și probele apărării, fără a da o

apreciere obiectivă probelor acuzării.

Situația de fapt a fost temeinic stabilită în baza unei analize obiective a

întregului ansamblu probator administrat, fapta reținută în sarcina inculpatei fiind

just încadrată juridic, în baza art. 191 alin. (5) Cod penal, ca delapidarea averii

străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în

administrarea vinovatului, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Miron a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că instanța de apel, la rejudecarea cauzei, nu era în

drept să admită apelurile procurorului și al avocatului părții vătămate SRL

„Clivasima", Grigore Păduraru, de încadrare a acțiunilor inculpatei în baza art. 191

alin. (5) Cod penal, odată ce reprezentantul părții vătămate SRL „Imexagro”,

Scutari O. și-a retras apelul.

Or, potrivit art. 436 alin. (4) Cod de procedură penală, la rejudecarea cauzei

este interzisă aplicarea unei pedepse mai aspre sau aplicarea legii privind o

infracțiune mai gravă decât numai dacă hotărârea inițială a fost casată în baza

recursului declarat de procuror sau în interesul părții vătămate din motivul că

pedeapsa fixată era prea blândă, sau în baza recursului procurorului care a solicitat

aplicarea legii privind o infracțiune mai gravă.

Procurorul și nici reprezentantul părții vătămate SRL „Clivasima", Grigore

Păduraru, nu au contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel din 20

februarie 2014, iar partea vătămată SRL „Imexagro”, la recursul căreia a fost

dispusă rejudecarea cauzei, și-a retras apelul, fiind încetată procedura de apel. În

situația dată, instanța de apel nu era în drept să reîncadreze acțiunile inculpatei în

baza art. 191 alin. (5) Cod penal, adică în una mai gravă, deoarece starea de fapt

care a existat la soluționarea recursului ordinar era alta, și anume acțiunile acesteia

fiind încadrate în baza art. 196 alin. (4) Cod penal.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

8.1. Avocatul Nicolae Fală și inculpata, la fel, au declarat recurs ordinar, în

care solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței.

7

Recurenții au indicat că instanța de apel nu s-a expus asupra probelor care

confirmă faptul adresării SRL „Clivasima" cu cerere de validare a dreptului de

creanță în procesul de insolvabilitate intentat în privința SA ”Minjir Agro”, fapt ce

denotă că părți ale raporturilor juridice sunt persoane juridice, relațiile contractuale

dintre ele fiind soluționate în procedura ordinii civile.

Or, potrivit art. 1 al Protocolului 4 la CEDO, nimeni nu poate fi privat de

libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație

contractuală.

Totodată, învinuirea înaintată este imprecisă și neconcretă, nefiind indicat

actul normativ în baza căruia inculpata a fost desemnată în calitate de administrator

al organizației comerciale, actele normative în temeiul cărora aceasta activează,

împuternicirile și atribuțiile de care dispune.

Instanța de apel, ignorând prevederile art. 436 Cod de procedură penală, a

depășit limitele principiului rejudecării, aplicând o normă privind o infracțiune mai

gravă, cu toate că decizia din 20 februarie 2014 a fost casată și trimisă cauza la

rejudecare nu în baza recursului procurorului, care în referința la recurs a solicitat

menținerea deciziei respective.

Astfel, instanța de apel, la rejudecarea cauzei după casarea deciziei de către

instanța de recurs, nu poate agrava situația inculpatei prin aplicarea unei legi pentru

o infracțiune mai gravă dacă decizia instanței de apel nu a fost casată și trimisă la

rejudecare în apel la recursul procurorului.

Decizia instanței de apel este vădit ilegală, nefiind întrunite elementele

infracțiunii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, persoanele juridice fiind

atrase la răspundere penală în baza unor raporturi contractuale, precum și a fost

depășit principiul limitei rejudecării.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod

de procedură penală – nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în

hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. În

8

corespundere cu art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 385 alin. (1) pct.

1) și 2) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit

inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat. Potrivit art. 394 alin. (3)

pct. 2), alin. (4) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de achitare

trebuie să cuprindă descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța de

judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea

motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării. Partea

descriptivă a sentinței de încetare a procesului penal trebuie să conțină descrierea și

motivarea temeiurilor pentru încetarea procesului penal. Conform art. 396 pct. 2)

Cod de procedură penală, dispozitivul sentinței de achitare sau de încetare a

procesului penal trebuie să cuprindă dispoziția de achitare a inculpatului sau de

încetare a procesului penal și motivul pe care se întemeiază achitarea sau încetarea

procesului.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) nu a indicat în descriptivului sentinței niciun temei de fapt și de drept

privind achitarea inculpatei sau încetarea procesului penal.

Totodată, în dispozitivul sentinței a indicat absolut divergent că Bunescu C.

se achită, cu încetarea procesului penal, deoarece fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

Astfel, nu este clar ce fel de hotărâre a adoptat instanța – de achitare sau de

încetare, în situația când în dispozitivul acestei hotărâri se regăsesc elemente

proprii ambelor acte judiciare menționate;

b) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate

în rechizitoriu, nu a indicat motivele pentru care a respins probele aduse în

sprijinul acuzării.

Prin urmare, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu

rigorile prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe

care se întemeiază soluția.

În al doilea rând, potrivit art. 436 alin. (4) Cod de procedură penală, la

rejudecarea cauzei este interzisă aplicarea legii privind o infracțiune mai gravă

decât numai dacă hotărârea inițială a fost casată în baza recursului procurorului

care a solicitat aplicarea legii privind o infracțiune mai gravă.

Dar, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate.

9

Astfel, decizia precedentă a instanței de apel, adică din 20.02.3014, privind

condamnarea inculpatei pe art. 196 alin. (4) Cod penal la amendă în mărime de

1000 unități convenționale, ce constituie 20.000 lei, a fost atacată cu recurs ordinar

doar de către reprezentantul părții vătămate SRL ”Imexagro”, Scutari O., care a

solicitat casarea ei și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel (pct. 4., 5. din

decizie).

Prin decizia din 04.11.2014, instanța de recurs a admis recursul ordinar al

părții vătămate, a casat decizia contestată și a dispus rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată (pct. 6. din decizie).

Totodată, conform deciziei din 21.03.2016, instanța de apel, rejudecând

ulterior cauza, a condamnat inculpata pentru o infracțiune mai gravă, prevăzută de

art. 191 alin. (5) Cod penal, la 5 ani și 4 luni închisoare, cu executare (pct. 7. din

decizie).

Această soluție, însă, este una absolut neîntemeiată, deoarece instanța de

apel nu a luat în considerare că decizia inițială a instanței de apel nu a fost casată în

temeiul unui recurs ordinar al procurorului, care să fi solicitat aplicarea unei legii

privind o infracțiune mai gravă, adică a depășit vădit limitele rejudecării cauzei

stipulate în art. 436 alin. (4) Cod de procedură penală (pct. 4. - 7. din decizie).

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu

au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, și că recursurile ordinare sunt

întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei

contestate, deoarece încetarea procedurii judecării apelului declarat de

reprezentantul părții vătămate SRL „Imexagro”, Scutari O. a avut loc, la fel, în

contextul condamnării incorecte a inculpatei pe art. 191 alin. (5) Cod penal, și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, de prescripțiile art. 419 și 436 Cod de procedură penală, să înlăture erorile

menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu legea, să adopte o hotărâre

legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

10

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron, de avocatul Nicolae Fală și

inculpata Bunescu Claudia Andrei, casează total decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 21 martie 2016, și dispune rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 01

septembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

11