1ra-1040/2016 — art.164 alin.2 lit.b,e,g CP

1ra-1040/2016 — art.164 alin.2 lit.b,e,g CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-1040/16

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

09 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecătorii – Constantin Alerguș, Elena Covalenco, Ion Guzun, Iurie Diaconu,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în

cadrul Procuraturii de nivelul Curții de Apel Cahul, Mihail Tomița, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 19

ianuarie 2016, în cauza penală în privința lui

Popa Nicolae Gheorghe,

născut la 16 martie 1981, originar și domiciliat în r-

nul Cahul, s. Crihana Veche.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă :

a fost condamnat în baza art. 164 alin.(2) lit. b), e), g) Cod penal, cu aplicarea

art. 79 Cod penal la 4 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 4 ani.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Barbu C. a fost lăsată spre

examinare în ordinea procedurii civile.

Nicolae, în seara de 17 aprilie spre 18 aprilie 2014, de comun acord și printr-o

înțelegere prealabilă cu alte persoane neidentificate de organul de urmărire

penală, cu automobilul de model Volvo XC50, cu n/î CH BB 919, s-au deplasat

1

din com. Crihana Veche, r-nul Cahul, în s. Acui, r-nul Cantemir, unde prin

constrîngere fizică și psihică, intenționat, cu o bîtă din lemn, pregătită din

timp, adaptată special pentru vătămare corporală, a aplicat mai multe lovituri

peste tot corpul lui Maslin Vasile și Barbu Constantin, amenințîndu-i cu

răfuială fizică, în timp ce aceștia se aflau în barul din centul s. Acui, r-nul

Cantemir. Apoi, forțat, i-a urcat pe aceștia în portbagajul automobilului,

deplasîndu-se în pădurea din preajma s. Acui, unde, le-a aplicat lovituri peste

tot corpul, cauzîndu-i lui Barbu C. leziuni corporale ușoare iar lui Maslin V.

dureri fizice.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de

condamnare, cu stabilirea pedepsei inculpatului de 8 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis. Corpurile delicte: automobilul de

model „VolvoXC60” cu n/î CH BB 919 ce aparține lui Popa N. potrivit art.106

CP de transmis forțat și gratuit în folosul statului, iar telefonul mobil de

restituit proprietarului. Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Barbu C.

să fie admisă integral.

A menționat că instanța eronat a aplicat prevederile art. 79 Cod penal,

neluînd în considerare că în speță lipsesc circumstanțe excepționale. Mai mult

că inculpatul nu a conștientizat acțiunile comise, nerecunoscînd vina.

La fel, nu s-a luat în considerare că automobilul de model „VolvoXC60”

cu n/î CH BB 919 ce aparține cu drept de proprietate inculpatului a servit

direct la comiterea infracțiunii, deoarece cu acesta s-a deplasat în s. Acui,

ulterior victimele au fost transportate în automobil.

ianuarie 2016, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de procuror.

aspectele, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat și apreciat

probele administrate în cauză, care dovedesc cu certitudine vinovăția lui Popa

N. în săvîrșirea infracțiunii imputate, corect a stabilit circumstanțele de fapt și

vinovăția inculpatului, just a încadrat în drept acțiunile lui, circumstanțe care

nici nu se contestă.

De asemenea, instanța a conchis că și măsura de pedeapsă a fost aplicată

legal și corect de către instanța de fond, că la stabilirea acesteia s-a ținut seama

de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de circumstanțele atenuante, iar ilegalitatea

2

și imoralitatea acțiunilor părților vătămate care au dus la provocarea

infracțiunii, au servit temei de aplicare a art. 79 Cod penal, precum și de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

considerînd totodată irațională executarea reală a pedepsei cu închisoarea, pe

motiv că corectarea acestuia este posibilă fără izolarea de societate, în

condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei, nefiind stabilite

careva impedimente pentru aplicarea acestor prevederi legale.

Totodată, instanța a menționat că este neîntemeiat argumentul

acuzatorului de stat precum că automobilul de model „VolvoXC60” cu n/î CH

BB 919 care a fost utilizat la săvîrșirea infracțiunii cade sub incidența

confiscării speciale.

În acest sens, s-a făcut referire la prevederile art. 106 Cod penal, precum

și s-a concluzionat că instanța de fond corect a stabilit de a restitui

automobilul de model „VolvoXC60” cu n/î CH BB 919, persoanei de la care a

fost ridicată, din motiv că aceasta nu-i aparține cu drept de proprietate lui

Popa N. La materialele cauzei, nu este anexat certificatul de înregistrare a

automobilului, prin care s-ar confirma că proprietarul automobilului ar fi

inculpatul Popa N.

Astfel, just instanța a ajuns la concluzia de a restitui automobilul

persoanei de la care a fost ridicată, deoarece acuzarea nu a prezentat probe ce

ar demonstra că automobilul dat aparține cu drept de proprietate

inculpatului. Or, una din condițiile aplicării confiscării speciale este că

făptuitorul să utilizeze la săvîrșirea infracțiunii cum este în speța dată,

automobilul care aparține lui, sau complicilor, ceea ce nu a fost demonstrat,

din care considerente automobilul a fost restituit. Mai mult ca atît, nici în

instanța de apel nu au fost prezentate careva probe ce ar confirma dreptul de

proprietate a lui Popa N. asupra automobilului de model „Volvo XC 60” cu

n/î CH BB 919, iar inculpatul a declarat că mașina îi aparține unei persoane pe

numele „Lazăr” din s. Pașcani, cerînd automobilul de la el pentru a se

deplasa, însă nu a fost demonstrat faptul că proprietarul a cunoscut despre

folosirea mijlocului de transport pentru a săvîrși infracțiunea incriminată,

ceea ce este o circumstanță esențială pentru examinarea posibilității confiscării

speciale.

Prin urmare, nefiind prezentate probe întru demonstrarea contrariului,

instanța de fond corect a procedat prin neconfiscarea acestuia, cu toate că s-a

3

declarat că acest bun îi aparține cu drept de proprietate, însă în acest sens nu a

fost prezentat un contract de vînzare-cumpărare din care să rezulte că Popa

N. a dobîndit cu titlu de proprietate și este proprietarul automobilului al cărui

confiscare se solicită, materialele cauzei nedemonstrînd faptul că inculpatul

deține acest automobil cu drept de proprietate.

care invocînd temeiul prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de

procedură penală solicită, casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei de

către instanța de apel.

În argumentarea recursului a invocat că la stabilirea pedepsei instanțele

eronat au interpretat regulile de individualizare a pedepsei penale și

neîntemeiat au aplicat art. 79 și 90 Cod penal. Potrivit legii penale și practicii

judiciare, săvîrșirea unei infracțiuni grave nu exclude posibilitatea stabilirii

unei pedepse mai blînde decît cea prevăzută de lege. Însă, instanțele trebuie

să verifice prezența în cauză a circumstanțelor excepționale care servesc drept

temei pentru aplicarea normei art. 79 CP și să le reflecte în partea descriptivă a

sentinței, precum și alte circumstanțe care ar permite suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Astfel, instanțele judecătorești au recunoscut doar o singură

circumstanță atenuantă și una excepțională în baza cărora au aplicat art.79

Cod penal, iar la stabilirea art.90 CP careva circumstanțe nu s-au stabilit,

limitîndu-se doar la prevederi generale, neluînd în considerare că inculpatul

vina nu a recunoscut.

Popa N., care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nefondată,

totodată, a menționat că recursul ordinar declarat este depus peste termen,

deoarece decizia motivată a fost pronunțată la 19.01.2016, iar recursul este

depus la 23.03.2016, ceea ce reprezintă o încălcare a termenului stipulat la art.

422 CPP.

și motivele invocate, Colegiul penal consideră că acesta urmează a fi admis,

din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanța de apel, inclusiv și în temeiul cînd instanța de apel nu s-a

4

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau cînd hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și cînd s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Reieșind din prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală,

și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel, este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au

dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Instanța de apel, judecînd apelul, n-a respectat întocmai aceste

prevederi obligatorii ale legii procesual-penale.

Potrivit textului recursului, recurentul nu este de acord cu măsura de

pedeapsă stabilită lui Popa N. de prima instanță cu aplicarea prevederilor art.

79 Cod penal, menținută de instanța de apel, din considerentul că decizia

contestată nu cuprinde motivele de aplicare a art. 79 Cod penal.

Conform prevederilor art. 7 Cod penal la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana

celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală.

Dispoziția art.61 alin. (2) Cod penal, prevede că pedeapsa are drept scop

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni

atît din partea condamnaților, cît și a altor persoane.

Prevederile art. 75 Cod penal, stipulează că persoanei recunoscute

vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a Codului penal. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În speță, instanța de apel nu a îndeplinit aceste stricte prevederi ale

legii, precum și explicațiile date de către Plenul Curții Supreme de Justiție la

5

pct. 14 al Hotărîrii nr. 22 din 12 decembrie 2005 „Cu privire la practica judecării

cauzelor penale în ordine de apel”, cu modificările ulterioare, unde, una din

chestiunile de drept pe care trebuie să le soluționeze instanța de apel este:

dacă pedeapsa a fost individualizată și respectiv, just aplicată, din sensul

cărora rezultă că nerespectarea acestor cerințe ale legii echivalează cu

nerezolvarea fondului apelului, fapt ce atrage după sine casarea deciziei

instanței de apel.

Judecînd cauza, instanța de apel a conchis că la numirea pedepsei în

privința lui Popa N., instanța de fond a ținut seama de prevederile art. 61 alin.

(2) și art. 75 Cod penal, inclusiv și de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea, precum și de personalitatea inculpatului.

Reieșind din sensul legislației în vigoare cu privire la aplicarea în

practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale, la

examinarea cauzelor penale în ordine de recurs este necesar de verificat

minuțios respectarea de către instanțele ierarhic inferioare a cerințelor legii la

aplicarea pedepselor și de a lichida la timp erorile comise.

Ce ține de individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de către

instanța de fond, menținută de cea de apel conform art. 79 Cod penal, instanța

de recurs consideră că în speța de referință, din materialele dosarului soluția

nu este argumentată sub aspectul existenței cirumstanței excepționale, dar

prin prezența mai multor circumstanțe atenuante.

Raționamentul unei asemenea concluzii rezultă din însăși dispoziția art.

79 Cod penal: „Ținînd cont de circumstanțele excepționale ale cauzei, legate

de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvîrșirea infracțiunii, de

comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte

circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvîrșite în

grup la descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă

sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă,

sau una mai blîndă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa

complementară obligatorie”.

Așadar, pornind de la faptul că inculpatul a comis cu intenție directă

infracțiunea, motivul comiterii acesteia constituind, din circumstanțele faptei,

răzbunarea pentru amenințările primite din partea părților vătămate atît prin

intermediul apelurilor telefonice, cît și prin intermediul internetului.

6

Lecturînd textul sentinței se observă că instanța de fond a numit

pedeapsa inculpatului cu trimitere la art. 79 Cod penal, menționînd ca

circumstanță excepțională - ilegalitatea și imoralitatea acțiunilor părților vătămate,

care au provocat infracțiunea.

Circumstanțele menționate, nu poate servi temei pentru aplicarea

prevederilor art. 79 Cod penal, mai mult o asemenea argumentare este

inadmisibilă, or în speță părților vătămate nu i se aduce nici o acuzație.

În acest sens, instanța menționează că aprecierea instanței privind

aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, nu trebuie să fie limitată doar asupra

prezenței circumstanțelor atenuante atribuite inculpatului, dar inclusiv, să

acorde atenție circumstanțelor agravante, persoanei inculpatului, condițiilor

de comitere a infracțiunii etc.

Relevantă în cazul vizat este Hotărîrea Plenului Curții Supreme de

Justiție cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei

penale nr. 8 din 11 noiembrie 2013, unde la pct. 11) este specificat că „În

spiritul acestei norme penale, se înțelege că trebuie să existe ori în

împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind

personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări, particularități, situații

sau stări de lucruri, care constituie excepție de la starea obișnuită a lor ori a

personalității inculpatului. Împrejurările obișnuite sînt cele care predomină și

caracterizează majoritatea cetățenilor și nu pot fi considerate excepționale.

În cazul stabilirii unor asemenea împrejurări, instanța de judecată este

obligată să indice în sentință care anume circumstanțe ale cauzei sunt

considerate excepționale și în corelație cu care date despre persoana

vinovatului ele servesc drept temei pentru aplicarea art. 79 CP. Instanțele de

judecată trebuie să studieze multilateral, în deplină măsură și obiectiv, toate

circumstanțele și datele care caracterizează atît negativ, cît și pozitiv persoana

inculpatului și care au o importanță esențială pentru stabilirea categoriei și

mărimii pedepsei”.

Această eroare de drept nu a fost corectată de instanța de apel, care prin

respingerea apelului procurorului a menținut sentința în vigoare, reținînd că

corect s-a ținut cont de existența circumstanței excepționale – ilegalitatea și

imoralitatea acțiunilor părților vătămate care au dus la provocarea

infracțiunii, aplicînd art. 79 CP, fără a da răspuns la motivul dacă aceste

circumstanțe sunt în legătură cu personalitatea inculpatului, cu scopul,

7

motivele și rolul lui în timpul săvîrșirii infracțiunii, cu comportamentul

acestuia pînă sau după săvîrșirea infracțiunii, prevederi indicate expres în

norma art. 79 Cod penal.

Mai mult ca atît, instanța de apel nu a verificat nici corectitudinea

aplicării de către instanța de fond a prevederilor art. 90 Cod penal și anume,

în cazul în care instanța de judecată a constatat circumstanțe atenuante și a

redus pedeapsa, aceste circumstanțe nu mai pot servi temei de aplicare a

art.90 Cod penal, deoarece ar însemna că aceleași situații de drept i se acordă

o dublă valență juridică.

La stabilirea pedepsei cu aplicarea prevederilor art. 79 și 90 Cod penal,

instanța urmează să identifice circumstanțe excepționale pentru stabilirea

unei pedepse sub limita minima sau altă pedeapsă mai blîndă și alte

circumstanțe importante care ar permite condamnarea cu suspendarea

pedepsei, ceia ce în speță nu a fost făcut.

Cele menționate denotă faptul, că instanța de apel nu s-a pronunțat clar

asupra argumentelor procurorului privitor la pedeapsa aplicată inculpatului

Popa Nicolae, însă a dat un răspuns în termeni vagi.

Instanța de recurs consideră că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

acestor motive, mărginindu-se doar la constatarea că individualizarea

pedepsei a fost efectuată corect, ceea ce echivalează cu nerezolvarea fondului

apelului.

Prin urmare temeiul prevăzut de art. 427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de

procedură penală - că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse în alte limite decît cele prevăzute de

lege, invocate de recurent, persistă în cauză, deoarece circumstanțele invocate

de instanța de fond nu pot fi considerate ca circumstanțe excepționale, ce ar

justifica aplicarea unei pedepse mai blînde decît cea prevăzută de lege, deci

instanța de apel în cauza dată nemotivat și incorect a menținut concluzia

instanței de fond.

Încălcările enunțate determină, incontestabil, Colegiul să concluzioneze

asupra necesității de a casa decizia instanței de apel cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță în alt complet de judecători.

În procesul rejudecării cauzei instanța urmează să țină cont de

argumentele formulate în apel și cele expuse în prezenta decizie, să înlăture

omisiunile admise, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

8

recurs, iar la stabilirea pedepsei să țină cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal și să adopte o hotărîre legală și întemeiată în conformitate cu

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în cadrul Procuraturii

de nivelul Curții de Apel Cahul, Mihail Tomița, casează total decizia

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 19 ianuarie 2016, în cauza

penală în privința lui Popa Nicolae Gheorghe și dispune rejudecarea cauzei

de către aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la 01

septembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Elena Covalenco

Ion Guzun

Iurie Diaconu

9