1ra-845/2016 — art.201-1 alin.3 lit.c Cod penal

1ra-845/2016 — art.201-1 alin.3 lit.c Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-845/16

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

02 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecătorii – Constantin Alerguș, Elena Covalenco, Ion Guzun, Iurie Diaconu,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de inculpatul

Timofte Anatolie, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Timofte Anatolie Trofim,

născută la 20 august 1973, originar și domiciliat pînă

la reținere în mun. Chișinău, com. Bubuieci, s. Bîc, str.

Grădinarilor 17.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă :

Timofte Anatolie a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracțiunii

prevăzute la art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii incriminate.

Anatolie a fost învinuit de faptul că la 24 iunie 2013, aproximativ la ora 2200,

aflîndu-se la domiciliul său din mun. Chișinău, com. Bubuieci, s. Bîc, str.

Grădinarilor 17, fiind în relații ostile cu sora sa, Cebotari Tatiana, cu care

locuiește împreună, i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu mîinele peste

diferite regiuni ale corpului, cauzîndu-i conform raportului de expertiză-

medico legală nr. 1211 din 07.08.2013, traumă cranio-cerebrală închisă:

echimoze și excoriații pe față, hemoragii în țesuturile moi pericraniene în

regiunea temporală și parietală stînga, hematom sudoral la nivelul emisferei

1

drepte cu trecerea la baza craniului, hemoragii subarhoidiene pe fața convexă

a emisferei cerebrale drepte, care are legătură directă cu survenirea decesului

și se califică ca vătămare corporală gravă.

acesteia și pronunțarea unei hotărîri de condamnare a lui Timofte A. în baza

art. 2011 alin. (3) lit.c) Cod penal la 8 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip închis.

În susținerea cerințelor a invocat că instanței de judecată i-au fost

prezentate suficiente probe care demonstrează vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate, contrar faptului că Timofte A., atît în

cadrul urmăririi penale, cît și instanței de judecată nu și-a recunoscut

vinovăția, declarînd că el nu a comis fapta imputată. Totodată, instanța de

judecată nu a dat aprecierea corespunzătoare declarațiilor succesorului părții

vătămate care, atît la faza de urmărire penală, cît și în ședința de judecată a

declarat că la întrebările lui ce s-a întîmplat cu Cebotari T. i s-a comunicat că a

fost lovită de către Timofte A. Mai mult ca atît, în motivarea hotărîrii instanța

a menționat că partea acuzării nu a probat cine și în ce circumstanțe au fost

cauzate leziunile corporale victimei, constatînd că inculpatul nu avea nici un

motiv să o facă și nici o probă nu demonstrează acest fapt. La fel, nu s-a ținut

cont nici de concluzia raportului de expertiză, precum și declarațiile

medicului legist, potrivit cărora producerea leziunilor corporale constatate pe

cadavrul victimei în urma căderii este exclusă.

decembrie 2015, a fost admis apelul declarat de procuror, casată sentința

contestată și pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță.

- Timofte Anatolie a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit.c) Cod

penal la 7 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

comiterii infracțiunii de violență în familie, concluzionînd că, instanța de fond

nu a apreciat obiectiv și multilateral probele prezentate, adoptînd o hotărîre

greșită.

Astfel, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatului a fost

dovedită prin declarațiile succesorului părții vătămate Cebotari N., a

martorului Cebotari A., procesul-verbal de audiere a martorului Cebotari V.

2

din 09.07.2013, raportul de expertiză medico-legală nr. 1211 din 07.08.2013,

fiind constatat cu certitudine că Timofte A. i-a aplicat părții vătămate Cebotari

T. multiple lovituri cu mîinele peste diferite regiuni ale corpului, fiind

calificate ca vătămare corporală gravă, care au legătură cauzală directă cu

survenirea decesului.

Versiunea inculpatului precum că nu a săvîrșit infracțiunea a fost

apreciată ca declarativă fiind depusă cu scopul de a evita răspunderea penală,

mai mult că inculpatul a recunoscut, că a lovit-o pe Cebotari T. cu palmele

peste față.

Timofte A. întrunește condițiile prevăzute la art. 21 alin.(1) și 22 Cod

penal, totodată avînd și calitatea specială în raport cu victima, care îi este soră,

fiind membru a familiei.

Obiectul infracțiunii are un caracter complex, obiectul juridic principal îl

constituie relațiile sociale cu privire la familie, obiectul juridic secundar

constituie relațiile sociale cu privire la viața membrului de familie, iar obiectul

material fiind corpul acestei persoane.

Latura obiectivă a infracțiunii este compusă din:

- acțiunile manifestate fizic, loviturile cu mîinele aplicate de inculpat

victimei peste diferite regiuni ale corpului;

- urmările prejudiciabile, care se exprimă în vătămarea gravă a

integrității corporale și deces;

- legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpatului și urmările

prejudiciabile.

Latura subiectivă este caracterizată prin intenție față de urmările

prejudiciabile primare, acțiunea intenționată, manifestată fizic, comisă de

inculpat, care a provocat suferință fizică victimei și prin imprudență față de

urmările prejudiciabile secundare – decesul victimei.

inculpatul Timofte A., care făcă a invoca vre-un temei de drept prevăzut la

art. 427 Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu menținerea

sentinței.

A invocat că atît pe parcursul urmăririi penale, cît și judecării cauzei el

nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii imputate, indicînd că la

momentul cînd sora sa Tatiana se afla pe pat și i s-a făcut rău, el, ușurel i-a

aplicat două palme peste față cu scopul ca aceasta să-și revină, dar nicidecum

3

pentru a aplica violență față de ea. Cele descrise au fost confirmate și de

martorii prezenți la locul faptei, precum nimeni din ei nu i-au reproșat nimic,

din motiv că toți au înțeles acțiunile sale care au fost comise cu scopul de a o

aduce la cunoștință.

Totodată, a menționat că subiectul infracțiunii prevăzute la art. 2011

alin.(3) Cod penal are o calitate specială în raport cu victima infracțiunii: este

membru al familiei victimei.

Însă, acuzatorul de stat nu a prezentat instanței nici o probă care ar

confirma faptul că el a comis infracțiunea imputată.

Astfel, el nu poate fi considerat membru de familie, deoarece locuiește

cu concubina sa Vrabie Elena și nu formează o familie cu sora sa, iar în ziua

respectivă el cu concubina sa a vizitat-o pe mama, Timofte E. Acolo au stat la

masă mai multe rude, consumînd băuturi alcoolice, iar spre seară victima a

început să se simtă rău, dînd ochii peste cap, făcînd spumă la gură. Pentru a o

aduce la cunoștință, el i-a aplicat două palme peste față și a spălat-o cu apă

sfințită. După care partea vătămată a rămas să doarmă pe patul de afară și a

doua zi a fost găsită jos în coridor, udă, într-o stare confuză, fiind culcată pe

podea.

Toate probele examinate de către instanțele judecătorești nu

demonstrează învinuirea adusă și anume că se afla în relații ostile cu Cebotari

T., dimpotrivă toți martorii au declarat că se afla în relații foarte bune cu sora

sa, precum și că locuia împreună cu sora, aceștia au relatat că Timofte A.

locuiește de doi ani la concubina sa Balbecov E. pe adresa mun. Chișinău, str.

Grebencea 5.

Prin urmare, relațiile dintre inculpat și victimă nu erau nicidecum ostile

și nu avea nici un motiv de ură sau răzbunare față de ea, permanent o ajuta pe

sora sa, neavînd nici un conflict cu aceasta, se împăcau foarte bine, astfel

lipsind în cauză latura subiectivă și obiectivă a infracțiunii de violență în

familie.

La fel, nu a fost demonstrat în nici un mod că anume inculpatul i-a

aplicat lui Cebotari T. loviturile care i-au cauzat vătămarea corporală gravă și

ulterior au dus la decesul acesteia.

Vinovăția inculpatului nu a fost confirmată prin probe pertinente și

concludente, iar sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri,

dubiile în probarea învinuirii urmînd a fi interpretate în favoarea

4

inculpatului, iar fapta imputată nu întrunește elementele infracțiunii

incriminate.

Recurentul a făcut trimitere la cauza Mischie vs România din 16.09.2014,

constatînd că este inadmisibilă condamnarea în apel, după achitare, fără a fi

administrate probe noi care să răstoarne probatoriul de la fond. N. Mischie a

invocat încălcarea art. 6 § 1 CEDO dreptul la un proces echitabil. Curtea a

acordat reclamantului suma de 3000 euro ca daună morală pe motiv că Înalta

Curte de Casație și Justiție nu i-a asigurat fostului președinte al Consiliului

Județean Gorj un proces echitabil.

Cod de procedură penală, a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat de către inculpat, solicitînd inadmisibilitatea acestuia,

argumentînd, că recurentul nu a indicat în ce constă problema de drept de

importanță generală abordată în cauză și care este eroarea de drept comisă

de instanță, solicitînd doar reaprecierea probelor, însă la examinarea cauzei

în instanța de apel, aceasta a ținut cont de prevederile art. 93-101, 26-27

CPP și în baza probelor acumulate just s-a reținut starea de fapt și de drept,

încadrînd corect acțiunile inculpatului.

Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins, din următoarele

considerente.

Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în

raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele

temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să

judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără însă a i se agrava situația.

Din conținutul recursului declarat de inculpatul Timofte Anatolie se

întrevede că, recurentul nefăcînd trimitere la art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală, contestă hotărîrea instanței de apel sub aspectul temeiului

prevăzut de pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală - că fapta

inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Instanța de recurs, menționează că temeiul invocat de recurent – „nu

sunt întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, cînd instanța ce a

judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin

care în hotărîrea judecătorească s-a făcut referire la săvîrșirea infracțiunii, dar

5

nu au fost stabilite faptele sau împrejurările de fapt care corespund

elementelor constitutive ale infracțiunii respective.

Colegiul constată că acest temei, la care se referă autorul recursului, nu

este aplicabil din punctul de vedere al prezenței erorii de drept, care ar fi

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel.

Sub acest aspect, se enunță și prevederile pct.18 din Hotărîrea Plenului

Curții Supreme de Justiție din 30.10.2009 „Cu privire la judecarea recursului

ordinar în cauza penală”, potrivit căreia „< erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. În atare situație,

instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și/sau material”.

Însă, pentru o atare concluzie trebuie să se țină seama de fapta săvîrșită

și cum aceasta a fost stabilită de către instanța de apel și dacă această faptă a

fost încadrată în norma penală corectă.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute

de norma penală.

Colegiul constată că, instanța de apel a conchis că, fapta a fost săvîrșită

de inculpatul Timofte Anatolie și acțiunile lui au fost încadrate corect în baza

art. 2011 alin.(3) lit.c) Cod penal – violența în familie, adică acțiunea intenționată,

manifestată fizic, comisă de un membru al familie asupra unui alt membru al familiei,

care a provocat suferință fizică și decesul victimei.

Infracțiunea prevăzută la art.2011 Cod penal este o infracțiune materială.

Ea se consideră consumată din momentul producerii suferinței fizice,

vătămări ușoare a integrității corporale sau a sănătății, suferinței psihice ori a

prejudiciului material sau moral.

Obiectul material al infracțiunii de violență în familie îl reprezintă

corpul persoanei (în acele cazuri cînd săvîrșirea violenței în familie presupune

influențarea directă infracțională asupra corpului victimei).

Colegiul precizează că, în raport cu circumstanțele agravante indicate la

alin.(2) și (3) art. 2011 Cod penal, făptuitorul manifestă intenție.

Dispoziția art. 17 Cod penal reproduce întocmai definiția intenției, ca

6

formă a vinovăției. Intenția în norma penală citată este caracteristică sub

aspectul manifestării ei în două modalități: a) intenția directă care se

manifestă în situația în care persoana își dă seama de caracterul prejudiciabil

al acțiunii sau inacțiunii sale, prevede urmările prejudiciabile ale acesteia și

dorește survenirea acestor urmări; b) intenția indirectă manifestată în situația

în care persoana își dă seama de gradul prejudiciului faptei, prevede urmările

ei prejudiciabile, nu dorește, însă admite în mod conștient survenirea acestor

urmări.

Despre caracterul intenției făptuitorului, a fost directă sau indirectă, se

constată analizînd circumstanțele faptice ale celor comise: obiectul vulnerabil

folosit; zona corpului spre care au fost îndreptate și exercitate actele de

violență; intensitatea actelor de violență; gravitatea leziunilor corpoale;

comportamentul ante- și postagresional al făptuitorului etc.

Motivele infracțiunii pot fi diverse: răzbunare, gelozie, invidie, ură,

interes material, motive huliganice etc.

În speța data, Timofte A. i-a aplicat multiple lovituri surorii sale,

Cebotari T., cu mîinele peste diferite regiuni ale corpului, cauzîndu-i vătămări

corporale grave a integrității corporale, care are legătură cauzală directă cu

survenirea decesului victimei.

Referitor la argumentele invocate de inculpat în recursul său, în ce

privește că subiectul infracțiunii în cauză este persoana fizică responsabilă

care la momentul săvîrșirii infracțiunii a atins vîrsta de 16 ani, și anume

subiectul infracțiunii prevăzute de art. 2011 Cod penal are o calitate specială

în raport cu victima infracțiunii – este membru al familiei acestuia, însă el,

Timofte A. locuiește cu concubina Vrabie E., astfel nu formează o familie cu

sora sa, iar la data comiterii infracțiunii, 24 iunie 2013, el cu Vrabie E. a vizitat-

o pe mama sa, Timofte Elena, Colegiul ține să menționeze următoarele.

Art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal prevede răspunderea penală pentru

violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată

fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al

familiei, care a provocat suferință fizică și decesul victimei.

Conform art. 1331 Cod penal, prin membru de familie, se înțelege:

a) în condiția conlocuirii: persoanele aflate în relații de căsătorie, de

concubinaj, persoanele divorțate, persoanele aflate în relații de tutelă și

curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau colaterală, soții rudelor;

7

b) în condiția locuirii separate: persoanele aflate în relații de căsătorie, copiii

lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuți în afara căsătoriei, cei aflați sub curatelă.

Din art. 3 al Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în

familie, rezultă că subiecți ai violenții, sunt aceleași persoane indicate în

norma art. 1331 Cod penal.

Potrivit probelor administrate, instanța conchide că inculpatul și victima

se află în relații de rudenie, inculpatul fiind fratele victimei. Deci, Cebotari T.

fiind cea asupra căreia a fost îndreptat atentatul criminal în calitate de

membru al familiei, iar inculpatul urmînd a fi subiectul violenței în familie.

Faptul că inculpatul la momentul comiterii infracțiunii nu domicilia pe adresa

unde a avut loc infracțiunea (mun. Chișinău, s. Bîc, str. Grădinarilor 17), iar

victima Cebotari T., de facto locuia pe adresa dată, inculpatul păstrîndu-și

viza de reședință la domiciliul acesteia, nu poate fi motiv de a nu îl recunoaște

în calitate de membru al familiei, ultimul păstrînd acest statut. Mai mult ca

atît, din materialele cauzei și declarațiile martorilor rezultă că inculpatul și

victima locuiesc pe una și aceiași adresă.

Totodată, Colegiul reține, că potrivit legislației penale este supusă

răspunderii penale numai persoana vinovată de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de legea penală. În conformitate cu aceste prevederi legale,

răspunderea penală și obligațiunea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde

penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu legea penală.

În opinia Colegiului lărgit, faptul că în speță sunt prezente leziuni

corporale grave care au legătură directă cu decesul victimei, nu exclude

răspunderea penală a lui Timofte A. și nu poate fi interpretat în favoarea

inculpatului, or legea penală prevede răspunderea penală față de consecințele

survenite, chiar și dacă inculpatul nu are calitatea specială. La fel, dispozițiile

art. 2011 Cod penal, prevăd ca subiect al infracțiunii respective și persoana

fizică responsabilă care la momentul săvîrșirii infracțiunii a atins vîrsta de 16

ani, precum și acesta are o calitate specială în raport cu victima.

Astfel, din acest punct de vedere, corect instanța de apel a conchis că,

inculpatul întrunește condițiile prevăzute la art. 21 alin.(1) și 22 Cod penal,

totodată avînd și calitatea specială în raport cu victima, care-i este soră.

Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă dezacordul cu

aprecierea probelor și a vinovăției lui în cele imputate.

8

După cum rezultă din decizia instanței de apel, ultima rejudecînd cauza

în fapt și în drept, a audiat inculpatul, succesorul părții vătămate Cebotari N.,

martorul Cebotari A. și a cercetat toate probele prezentate de părți și actele

cauzei, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală,

cărora le-a dat o apreciere obiectivă din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității probelor adunate în cauză, care în

ansamblu lor au confirmat vinovăția lui Timofte A.

Argumentele recurentului, precum că instanța de apel a apreciat

incorect și unilateral probele administrate în cauză nu au nici un suport legal.

Instanța de recurs consideră că argumentele inculpatului, precum că el

nu a comis infracțiunea imputată este neîntemeiată, deoarece instanța de apel

just a considerat că vinovăția lui Timofte A. în fapta comisă este dovedită prin

cumulul de probe administrate de organul de urmărire penală și cercetate în

cadrul ședinței de judecată, care cert denotă că el a acționat cu o intenție

directă, fiind conștient de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale și

posibilitatea survenirii urmărilor grave.

Cît privește temeiul invocat de inculpat privind încălcarea dreptului la

un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO și anume că instanța de apel la

baza condamnării sale a pus aceleași probe, potrivit cărora instanța de fond l-

a achitat, făcînd referire la cauza Mischie vs România, unde Curtea a statuat că

este inadmisibilă condamnarea în apel, după achitare, fără a se administra

probe noi care să răstoarne probatoriul de la fond, instanța reține următoarele.

Verificînd argumentele inculpatului, în raport cu actele cauzei, Colegiul

conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea

soluției de admitere a apelului declarat de procuror, cu casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărîri de condamnare a lui Timofte A. în baza art. 2011

alin.(3) lit.c) Cod penal, a respectat prevederile legale, adoptînd o soluție

corectă și întemeiată.

Colegiul a statuat asupra acestei concluzii reieșind din următoarele

considerente.

În primul rînd, relevant este de menționat că la această etapă a

procedurilor instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă,

nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de

9

fapt, decît cea constatată de instanțele ierarhic inferioare, or aceasta fiind

atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel. Deci, instanța de recurs va

verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de apel,

corectitudinea condamnării inculpatului de cele imputate prin rechizitoriu.

Totodată, în același context, se remarcă că în cadrul procesului penal

aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente, deoarece

întregul volum de muncă depus de către organele de urmărire, instanțele

judecătorești, cît și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi

dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere a

judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă

se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu, sub toate

aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că probele admisibile sunt

apreciate după pertinența, concludența și utilitatea acestora, iar toate probele

în ansamblul lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării.

Raportînd cele expuse mai sus la verificarea și aprecierea probelor

efectuată de instanța de apel, instanța constată că, instanța de apel corect a

ajuns la concluzia despre vinovăția inculpatului de cele imputate prin

rechizitoriu și just a apreciat probatoriu.

Prin urmare, față de cele nominalizate de inculpat, instanța verificînd

materialele cauzei, constată că instanța de apel judecînd apelul a examinat

cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, a supus unei cercetări

suplimentare probele administrate, inclusiv a audiat inculpatul, succesorul

părții vătămate, martorul Cebotari A., a verificat și actele cauzei procesul-

verbal de audiere a martorului Cebotari V. depuse în cadrul urmăririi penale,

care a fost dat citirii potrivit prevederilor art. 371 alin.(1) pct.2) CPP, deoarece

martorul este decedat, precum și raportul de expertiză medico-legală nr. 1211

din 07.08.2013, adoptînd o soluție corectă de condamnare a lui Timofte A. în

baza art.2011 alin.(3) lit.c) Cod penal, respectînd prevederile art.414-417 Cod

de procedură penală, principiul contradictorialității în procesul penal, precum

și ținînd cont de dispozițiile art.6 din Convenție, dreptul la un proces

echitabil, și anume că după o hotărîre de achitare instanța de apel nu este în

drept să pronunțe o hotărîre de condamnare, bazîndu-se exclusiv pe dosarul

din prima instanță.

10

Colegiul penal constată, că motivele invocate de Timofte A. sunt

declarative, deoarece în instanța de apel nu au fost încălcate prevederile art. 6

CEDO și anume, cauza penală în privința acestuia a fost judecată cu

respectarea dreptului la un proces echitabil, în mod public și în termen

rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege,

fiind adoptată o hotărîre legală și întemeiată.

Dezacordul autorului recursului cu aprecierea probelor de către instanța

de apel, nu se încadrează în temeiurile de recurs, prevăzute la art. 427 Cod de

procedură penală.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că el nu a comis

infracțiunea pentru care a fost recunoscut vinovat, sunt neîntemeiate și

contravin materialelor din dosar, iar nerecunoașterea vinovăției de către

acesta nu echivalează cu achitarea acestuia, de vreme ce există probe

pertinente și concludente, care, în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăția lui Timofte A. în săvîrșirea

infracțiunii imputate.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și s-o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept,

însă va ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea

judecătorească devenită definitivă.

Reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul consideră că faptelor

săvîrșite de către Timofte A. li s-a dat o apreciere și încadrare juridică corectă,

iar măsura de pedeapsă acestuia i s-a stabilit cu respectarea prevederilor art.

61, 75 Cod penal, ținîndu-se seama de gradul prejudiciabil al faptelor comise,

de persoana celui vinovat și de toate circumstanțele cauzei, care agravează ori

atenuează răspunderea, fiindu-i numită o pedeapsă în limitele sancțiunii

normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, astfel temeiuri de a

interveni în hotărîrea judecătorească în această parte la fel nu s-a stabilit.

În acest context, instanța conchide că la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise la art. 414-419

Cod de procedură penală și a pronunțat o hotărîre legală și întemeiată, iar

temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de inculpat nu există

și, potrivit legii, se impune respingerea lui ca inadmisibil, cu menținerea

hotărîrii atacate.

11

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de inculpat,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11

decembrie 2015, în cauza penală în privința lui Timofte Anatolie Trofim, cu

menținerea hotărîrii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 septembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Elena Covalenco

Ion Guzun

Iurie Diaconu

12