1ra-1354/16 — art.145 alin.1 CP

1ra-1354/16 — art.145 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.1ra-1354/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Soroca din 28 iulie 2014 și a deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 13 aprilie 2016, declarate de avocații Gagiu Ion și Tănase Constantin în

numele inculpatului

Petcu Viorel Anatolii, născut la 05 mai

1976, originar și domiciliat în

s.Rublenița, r-nul Soroca.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

vinovat și condamnat în baza art.145 alin.(1) Cod penal, la 10 ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă înaintată de către succesorul părții vătămate Usatîi Valeriu a fost

admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile.

23.45, fiind în stare de ebrietate alcoolică și aflîndu-se în gospodăria cet.Petcu Maria din

s.Rublenița, r-nul Soroca, fiind maltratat cu puțin timp înainte de către Usatâi Mihai, avînd

intenția de a-1 omorî pe acesta din motiv de răzbunare, intenționat a luat din casa cet.Petcu

Maria două cuțite și i-a aplicat cu acestea lui Usatâi Mihai o lovitură în cutia toracică, în

rezultatul căreia ultimul a decedat pe loc.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr.108 din 09.10.2013, moartea lui

Usatîi Mihai a survenit în rezultatul plăgii înțepate-tăiate a toracelui, penetrantă, cu lezarea

aortei, hemotorax pe stînga.

inculpat, care au solicitat casarea integrală a sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin

care să se dispună achitarea inculpatului, pe motiv că instanța nu a ținut cont de

circumstanțele obiective și reale în care s-a produs incidentul; - instanța a apreciat eronat și

arbitrar probele administrate; - nu a luat în considerație declarațiile martorilor și faptul că

V.Petcu se afla în legitimă apărare, respectiv, în privința inculpatului urma a fi aplicate

prevederile art.36 Cod penal; - instanța a încălcat principiul prezumției nevinovăției; -

declarațiile medicului-legist N.Rusu nu corespund realității; - instanța neîntemeiat a respins

solicitarea privind numirea unei expertize medico-legale suplimentară.

declarate de avocatul B.Onică în numele inculpatului și inculpat, au fost respinse ca

nefondate.

1

Instanța de apel a indicat că, verificînd legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate, pe

baza probelor administrate și cercetate de prima instanță, și suplimentar de către instanța de

apel, a stabilit că apelurile declarate sînt neîntemeiate și că instanța a respectat normele

procesuale, a cercetat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei, și

a dat probelor administrate o apreciere legală, prin prisma prevederilor art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității și

coroborării lor, corect ajungînd la concluzia privind vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dînd faptei săvîrșite o

încadrare juridică corectă.

A precizat instanța de apel că prevederile art.36 Cod penal, nu sînt aplicabile speței din

considerentul că apărarea nu este legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după

consumarea atacului, iar reieșind din circumstanțele cauzei și cele relatate chiar de către

inculpat, după ce a fost maltratat de către partea vătămată, a intrat în casa din gospodăria lui

M.Petcu, de unde a luat cuțitele și ieșind afară, l-a înjunghiat pe M.Usatâi.

Subsecvent, ținînd cont de prevederile art.7, 61 și 75 Cod penal, de circumstanțele

cauzei, de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui

vinovat, care nu recunoaște vina, anterior a fost judecat, caracterizat negativ de către

inspectorul de sector și satisfăcător la locul de trai, că circumstanțe atenuante sau agravante

nu au fost constatate, instanța de apel a considerat că prima instanță i-a aplicat inculpatului o

pedeapsă echitabilă, corespunzător faptei comise și normelor legale, și care va atinge scopul

de corectare și reeducare a făptuitorului.

C.Tănase în numele inculpatului care, invocînd prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 8) și 12)

Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei și sentinței, cu dispunerea rejudecării

cauzei și pronunțării unei noi hotărîri, prin care V.Petcu să fie achitat, pe motiv că faptei

săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită; - instanțele au apreciat eronat și arbitrar probele

administrate; - au ignorat existența circumstanțelor care înlătură caracterul penal al faptei; -

nu au luat în considerație declarațiile martorilor și faptul că V.Petcu se afla în stare de

legitimă apărare; - fapta incriminată nu întrunește elementele infracțiunii prevăzută de art.145

alin.(1) Cod penal; - nu a fost probată intenția inculpatului de a-i suprima viața lui M.Usatâi; -

faptele inculpatului urmau a fi calificate în baza art.149 Cod penal; - instanța de apel nu a

examinat faptele invocate în apel, lăsîndu-le fără apreciere, precum și nu și-a motivat decizia.

materialele dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în

referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursurilor ordinare, Colegiul penal

decide asupra inadmisibilității acestora din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de apel.

Recurenții în recursuri au invocat ca temeiuri de casare a hotărîrilor judecătorești

pct.6), 8) și 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel în cazul cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau

nu au fost întrunite elementele infracțiunii, precum și atunci cînd faptei săvîrșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursurile declarate,

Colegiul penal constată că nici unul din ele nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursurilor.

Colegiul penal reține că, instanțele de judecată, în baza probelor administrate legal de

către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor

art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă, potrivit art.101, din punct

2

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungînd la concluzia privind vinovăția lui

V.Petcu în comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(1) Cod penal, încadrarea juridică a

acțiunilor acestuia fiind justă.

Concluziile instanțelor judecătorești contestate sînt corecte și se confirmă prin cumulul

de probe administrate, cum sînt: declarațiile succesorului părții vătămate V.Usatîi, a martorilor

S.Vieru, A.Bejenari, M.Petcu, T.Sochirca, L.Călin și V.Dubinschii și actele cauzei - rapoartele

de expertiză medico-legală nr.108 din 09.10.2013, nr.579 din 10.10.2013, procesele-verbale de

cercetare la fața locului din 20.09.2013 și tabelul fotografic, de ridicare de la M.Petcu a două

cuțite și tabelul fotografic, corpurile delicte propriu-zise (două cuțite).

Conținutul probelor menționate mai sus, care au fost amplu analizate și obiectiv

apreciate de instanțele de fond, confirmă cu certitudine săvîrșirea de către inculpatul V.Petcu a

faptei imputate, care întrunește elementele infracțiunii de omor intenționat, adică atît latura

obiectivă, cît și cea subiectivă a acestei infracțiuni, or, acesta, aflîndu-se în gospodăria lui

M.Petcu, fiind maltratat, cu puțin timp înainte, de către victima M.Usatâi, avînd intenția de a-1

omorî din motiv de răzbunare, intenționat a intrat în casă de unde a luat două cuțite, cu care i-a

aplicat acestuia din urmă o lovitură în cutia toracică, în rezultatul căreia ultimul a decedat.

Nu pot fi acceptate argumentele avocatului I.Gagiu, precum că V.Petcu a săvîrșit

infracțiunea fiind în stare de legitimă apărare din următoarele considerente.

Potrivit art.36 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta, prevăzută de legea penală,

săvîrșită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrșește

fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat împotriva sa, a altei

persoane sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile

celui atacat ori interesul public. Este în legitimă apărare și persoana care săvîrșește fapta,

prevăzută la alin.(2), pentru a împiedica pătrunderea, însoțită de violență periculoasă pentru

viața sau sănătatea persoanei ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, într-un

spațiu de locuit sau într-o altă încăpere.

Respectiv, Colegiul penal menționează că legitima apărare este condiționată de un atac

direct, imediat, material și real.

Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănțuit și se află în curs de desfășurare,

și care se consumă o dată cu încetarea agresiunii.

Apărarea nu poate fi considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă

după consumarea atacului.

Prin atac direct se înțeleg acțiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de

lege. Vice-versa, atacul nu este direct în cazul în care între agresor și victimă se află un

obstacol material sau o distanță mai mare în spațiu.

La fel, nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. În

cazul unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul, inclusiv anunțînd

organele abilitate cu funcții de combatere a criminalității.

În speță, se constată că inculpatul, după ce față de el au fost comise de către victimă acte

de agresiune fizică, avînd scopul de a se răzbuna, a intrat în casa din gospodăria lui M.Petcu, a

luat două cuțite de bucătărie cu care a ieșit în curte, unde se afla M.Usatâi și i-a aplicat acestuia

o lovitură în cutia toracică, în rezultatul căreia, victima a decedat.

Coroborînd cele expuse, Colegiul penal conchide că acțiunile inculpatului nu pot fi

apreciate drept legitimă apărare, or, un factor ce elimină starea de legitimă apărare este anume,

lipsa atacului. Consecvent, replica inculpatului a avut loc după consumarea acțiunilor violente

îndreptate către acesta din partea victimei.

De asemenea, este cert faptul că între inculpat și victimă, primul fiind în casă și ultima -

în curte, a existat un spațiu suficient de mare între ei, V.Petcu avînd posibilitate reală să

apeleze organele abilitate cu funcții de combatere a criminalității. Contrar însă, el a ales să i-a

3

cuțitele și să iasă în curte, unde se afla victima, să se îndrepte către aceasta și să-i aplice

lovitura de cuțit, care i-a fost fatală.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, prevederile art.36 Cod penal, nu sînt aplicabile

speței, starea de legitimă apărare, invocată de avocatul I.Gagiu, nefiind stabilită, faptei

săvîrșite fiindu-i dată o încadrare juridică corectă.

Într-o altă ordine de idei, nu pot fi acceptate argumentele avocatului C.Tănase, precum

că fapta incriminată nu întrunește elementele infracțiunii prevăzută de art.145 alin.(1) Cod

penal, din motiv că nu a fost probată intenția inculpatului de a-i suprima viața lui M.Usatâi, iar

faptele acestuia urmau a fi calificate în baza art.149 Cod penal, din următoarele considerente.

Omorul intenționat, în sensul art.145 alin.(1) Cod penal, este lipsirea ilegală și

intenționată de viață a unei alte persoane.

Un element caracteristic al laturii subiective a acestei infracțiuni este motivul și scopul.

Drept motiv pentru săvîrșirea omorului intenționat poate servi răzbunarea, care are la bază

supărarea și nemulțumirea de faptele altei persoane, însoțite de năzuința de a primi satisfacție

pentru prejudiciile pricinuite.

Pe de altă parte, lipsirea de viață din imprudență, infracțiune prevăzută la art.149 Cod

penal, este rezultatul indisciplinei, neatenției și lipsei de precauție a făptuitorului.

Prin comparație, fapta de omor dă expresie unei conduite violente, reprezentînd o formă

de manifestare a făptuitorului care a luat hotărîrea de a suprima viața unei persoane și se

folosește de mijloacele apte să realizeze acest scop, iar lipsirea de viață din imprudență nu

presupune un act de violență, ci o conduită greșită a făptuitorului într-o situație periculoasă,

susceptibilă să producă, în anumite împrejurări, urmările prejudiciabile sub formă de moarte

cerebrală a victimei.

Pentru a verifica temeinicia afirmațiilor făptuitorului că a lipsit de viață persoana, din

neglijență, că a acționat fără intenție, aceste afirmații trebuie confruntate cu datele ce

caracterizează: acțiunea (inacțiunea) în momentul infracțiunii; ambianța în care a fost săvîrșită

infracțiunea; relațiile făptuitorului cu victima; conduita făptuitorului după lipsirea victimei de

viață etc.

Astfel, Colegiul penal reiterează că V.Petcu, deși se afla în casă, iar M.Usatâi în curte,

existînd un spațiu suficient de mare între ei și în cazul în care se simțea amenințat, a avut

posibilitate reală să nu iasă din casă și să apeleze organele abilitate cu funcții de combatere a

criminalității, pe cînt acesta, avînd intenția de a-i suprima viața lui M.Usatâi din răzbunare

pentru faptul că, cu puțin timp în urmă, acesta îl maltratase, a luat cuțitele de bucătărie și ieșind

din casă, i-a aplicat victimei o lovitură în cutia toracică, în rezultatul căreia, aceasta a decedat.

Prin aceste acțiuni, cert rezultă intenția directă a inculpatului de a curma viața victimei.

Mai mult, potrivit materialelor dosarului, după fapta comisă, cunoscînd că la înjunghiat

pe M.Usatâi, inculpatul nu a întreprins nimic pentru a preîntîmpina survenirea decesului, sau în

orice caz, nu a prezentat interes și nu a solicitat intervenția instituțiilor specializate - serviciu

salvare, poliție, preferînd să părăsească locul faptei.

În aceste circumstanțe, este indubitabil faptul că elementele caracteristice infracțiunii de

lipsire de viață din imprudență, lipsesc, subsecvent, acțiunile inculpatului nu pot fi calificate în

baza art.149 Cod penal.

Din conținutul hotărîrilor recurate, rezultă că instanțele de judecată corect au constatat

faptele și circumstanțele săvîrșirii infracțiunii incriminate inculpatului, descriindu-le în partea

descriptivă, ulterior motivînd concluzia de vinovăție prin cumulul de probe administrate în

cauză, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de către recurenți.

Complementar, Colegiul penal menționează că, potrivit art.430 pct.5) Cod de procedură

penală, cererea de recurs trebuie să conțină conținutul și motivele recursului cu argumentarea

ilegalității hotărîrii atacate și solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în

art.427 invocate în recurs și în ce constă problema de drept de importanță generală abordată în

cauza dată.

4

Contrar, însă, Colegiul penal a sesizat că recurenții, deși, indică drept temeiuri pentru

recurs pct.8) și 12) alin.(1) al art.427 Cod de procedură penală, în motivarea acestuia a adus

doar argumente ce se referă la aprecierea probelor de către instanțele de fond, care consideră că

este eronată.

Aceste argumente nu pot fi reținute de către instanța de recurs, deoarece aprecierea

probelor ține de soluționarea fondului cauzei de către instanțele de fond, și nu poate constitui

temei pentru recurs.

Colegiul penal reține că solicitările recurenților privind pronunțarea unei hotărîri de

achitare a inculpatului, nu au suport probatoriu și contravin probelor administrate în cauză, iar

nerecunoașterea vinovăției de către acesta în comiterea infracțiunii imputate, este apreciată de

către instanța de recurs drept o modalitate de exercitare a dreptului său la apărare.

Astfel, decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept

care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează

în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

La aplicarea pedepsei instanțele de fond just au ținut cont de criteriile generale de

individualizare a pedepsei, de circumstanțele cauzei, de caracterul și gradul de pericol social al

infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, care nu a recunoscut vina, anterior a fost

judecat, fiind caracterizat negativ de către inspectorul de sector și satisfăcător la locul de trai,

că circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost constatate, aplicîndu-i o pedeapsă

echitabilă, în limitele sancțiunii normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, cu

respectarea prevederilor art.7, 61, 75 Cod penal, pedeapsa fiind individualizată conform

prevederilor legale.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursurilor ordinare

declarate de avocați în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocații Gagiu Ion și Tănase

Constantin în numele inculpatului Petcu Viorel, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 13 aprilie 2016, în cauză penală în privința lui Petcu Viorel, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 august 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5