1ra-911/2016 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-911/2016 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-911/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

15 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

inculpatul Stînga Nicolai Vasilii și avocatul acestuia Grosu Eugen, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Cahul din 05 august 2015 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 21 ianuarie 2016, în cauza penală în

privința lui

Stînga Nicolai Vasilii, născut la 06.12.1975,

originar și domiciliat în s. Zîrnești, r-nul

Cahul.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 08.06. 2015 - 05.08.2015;

instanța de apel: 25.09.2015 - 21.01.2016;

instanța de recurs: 29.03.2016 - 15.06.2016.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu

executare în penitenciar tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activitate

financiară pe un termen de 2 ani.

jurul orei 1300, Stînga N. avînd scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane,

a intrat în barul ”Vulcan”, amplasat pe str. Prospectul Republicii, 20, din or.

Cahul, de unde, prin înșelăciune și abuz de încredere, a dobîndit de la casierul-

operator Cebotari N., un inel din aur la prețul de 4 125 lei, cauzînd părții

vătămate un prejudiciu material considerabil.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunile

sale să fie recalificate în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea unei

pedepse mai blînde, sub formă de amendă, invocînd că instanța de fond nu a

luat în considerație faptul că partea vătămată nu are careva pretenție față de

inculpat și a solicitat încetarea procesului penal, deoarece a depus cerere de

împăcare și suma prejudiciului cauzat pentru ea nu este considerabilă.

1

2016, apelul declarat a fost respins ca nefondat și menținută fără modificări

sentința.

administrate de către organul de urmărire penală și cercetate în ședința de

judecată a instanței de fond cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, confirmă vinovăția inculpatului Stînga N. în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Instanța de apel a respins ca fiind nefondate argumentele inculpatului

precum că, instanța nu a luat în considerație faptul că partea vătămată nu are

careva pretenții și ultima a depus cerere de împăcare, recunoscînd că prejudiciul

material cauzat în urma săvîrșirii infracțiunii nu este considerabil, or instanța de

fond respectînd prevederile art. 126 alin. (2) Cod de procedură penală, corect a

reținut că, valoarea inelului însușit de inculpat este de 4 125 lei, iar salariul părții

vătămate constituie 1 900 lei/lunar, fapt care denotă caracterul considerabil al

daunei cauzate.

În același context, instanța de apel a menționat că, în cadrul urmăririi

penale partea vătămată a declarat că paguba este considerabilă, însă după

restituirea inelului de către organul de urmărire penală, întru evitarea pedepsirii

cu închisoare a inculpatului, și-a schimbat depozițiile, afirmînd deja că paguba

materială nu mai este una considerabilă, fapt care a fost apreciat critic de către

instanța de judecată.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, temei pentru recalificarea

acțiunilor inculpatului Stînga N. din prevederile alin. (2) lit. c) în alin. (1) ale art.

190 Cod penal, nu au fost stabilite.

În conformitate cu prevederile art. 16 Cod penal, infracțiunea prevăzută de

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, se califică ca infracțiune gravă, astfel, instanța

de fond corect a respins demersul apărării privind încetarea procesul penal în

legătură cu împăcarea părților.

Cu referire la stabilirea și numirea pedepsei inculpatului Stînga N.,

instanța de apel a menționat că instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 și 82 Cod penal, ținîndu-se seama de criteriile generale de

individualizare a acesteia, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de persoana celui vinovat, care

anterior a fost condamnat de mai multe ori și la data comiterii infracțiuni

imputate (21.03.2015), se afla în stare de recidivă periculoasă, fiind eliberat din

penitenciar la 18.06.2013, adică pînă la expirarea termenului prescris la art. 111

lit. h) Cod penal, (6 ani după executarea pedepsei), pentru a considera ca

neavînd antecedente penale și prin urmare pedeapsa aplicată poate fi numai una

sub formă de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

2

și avocatul acestuia Grosu Eu., care solicită:

- inculpatul fără a invoca vreun temei prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală, cu referire la circumstanțele de fapt ale cauzei, casarea

acestora, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noii hotărîri prin care acțiunile

sale să fie reîncadrate în baza art. 190 alin. (1) Cod penal cu stabilirea unei

pedepse minime și executarea condiționată a acesteia.

În motivarea recursului ordinar, inculpatul invocă argumente similare cu

cele indicate în cererea de apel, suplimentar menționînd că, prejudiciul cauzat

părții vătămate nu este unul considerabil și ultima nu ar avea careva pretenții

față de dînsul deoarece s-ar fi împăcat.

Instanțele de fond nu au ținut cont de prezența circumstanțelor atenuante

la cauză (recunoașterea vinovăției, restituirea bunurilor părții vătămate,

inculpatul este bolnav de tuberculoză și are la întreținere un copil minor).

Totodată, inculpatul a mai indicat că, în cadrul examinării cauzei în

instanța de apel, nu i s-a oferit ultimul cuvînt.

- avocatul Grosu Eu., care invocînd temei de drept prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6), 10) și 12) Cod de procedură penală, solictiă casarea acestora,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri cu reîncadrarea faptei în

prevederile art. 190 alin. (1) Cod penal și încetarea procesului penal în privința

acestuia, în legătură cu împărcarea părților.

În motivarea recursului ordinar avocatul invocă următoarele argumente:

- la individualizarea pedepsei inculpatului, instanțele inferioare nu au dat

deplină eficiență prevederilor art. 61, 75, 76 Cod de procedură penală;

- pedeapsa stabilită inculpatului este una prea aspră;

- instanțele ierarhic inferioare nu au ținut cont de circumstanțele atenuante

(căința sinceră și recunoașterea vinovăției);

- instanța de fond incorect a calificat fapa lui Sînga N. conform

prevederilor art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal;

6.1. Procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

declarate, invocînd că acestea urmează a fi declarate inadmisibile, deoarece

temeiurile invocate de recurenți nu se încadrează în cele prevăzute de art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală. Astfel recurenții solicită reaprecierea probelor,

iar un asemenea temei nu se regăsește în prevederile normei menționate.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora

din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

3

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Precum a fost menționat supra, recurenții invocă drept temeiuri pentru

casarea deciziei instanței de apel pct. 6), 10) și 12) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, care stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale și faptei

săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Colegiul penal constată că temeiurile invocate de recurenți nu sunt

aplicabile din punct de vedere al prezenței erori de drept, care ar fi temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii,

fiind legală și întemeiată.

După cum rezultă din conținutul recursurilor, autorii acestora nu sunt de

acord cu aprecierea probelor de către instanțele de fond, indicînd că acuzarea nu

a demonstrat prin probe că prejudiciul cauzat părții vătămate ar fi unul

considerabil, solicitînd recalificarea acțiunilor lui Stînga N. în prevederile art. 190

alin. (1) Cod penal.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală.

În scopul aplicării corecte a prevederilor legale enunțate vine practica

judiciară stabilită potrivit căreia erorile de drept pot fi erori de drept formal sau

procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică

dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărîrile atacate și dacă

aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și

material.

La acest capitol, Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor

art. 314 Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate

aspectele probele prezentate de părți, a audiat inculpatul, care a recunoscut vina,

partea vătămată Cebotari N., martorii, precum și actele cauzei, cărora le-a dat o

apreciere obiectivă și care au format convingerea instanței că vinovăția

inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură penală,

a supus unei verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra

temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță, expusă mai sus, considerînd

4

argumentele inculpatului privind recalificarea acțiunilor sale în baza art. 190 alin.

(1) Cod penal, ca nefondate.

Instanța de apel a conchis că vinovăția lui Cebotari A. în săvîrșirea

infracțiunii incriminate se dovedește prin probele acumulate legal în cadrul

urmăririi penale, precum și administrate în cadrul cercetării judecătorești și

recercetate în cadrul instanței de apel și anume: - declarațiile: inculpatului Stînga

N., care a recunoscut vina parțial (f.d. 96, 146); părții vătămate Cebotari N., care

la faza urmăririi penale a relatat că prejudiciul cauzat de către inculpat este unul

considerabil (f.d. 17); - martorului Dandeș T., care a relatat că inelul pe care

partea vătămată i l-a dat inculpatului era din aur (f.d. 95); - materialele cauzei:

procesul-verbal de consemnare a plîngerii (f.d. 3).

Astfel, Colegiul penal reține că instanțele de fond întemeiat au ajuns la

concluzia că în acțiunile lui Stînga N. sînt prezente elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, just condamnîndu-l în

baza articolului nominalizat, vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită prin

probele sus menționate, detaliat expuse în conținutul hotărîrilor contestate.

Prin urmare, argumentele recurenților, precum că acțiunile inculpatului

urmează a fi recalificate în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, deoarece nu s-a

dovedit că prejudiciul cauzat părții vătămate ar fi unul considerabil, sînt

neîntemeiate și contravin materialelor cauzei.

Astfel, instanța de recurs va respinge ca neîntemeiate argumentele

recurenților precum că, instanțele inferioare nu au luat în considerație faptul că

partea vătămată Cebotari N. nu are careva pretenții față de inculpat, a depus

cerere de împăcare și prejudiciul material cauzat în urma săvîrșirii infracțiunii nu

ar fi unul considerabil, or potrivit declarațiilor acesteia, relatate la faza urmăririi

penale, suma de 4 000 de lei pentru ea este una considerabilă, iar schimbarea

poziției părții vătămate în cadrul cercetării judecătorești cu privire la prejudiciul

cauzat este un drept al acesteia, dar nu o obligațiune pentru instanță.

Totodată, conform prevederilor art. 126 alin. (2) Cod penal, caracterul

considerabil sau esențial al daunei cauzate se stabilește luîndu-se în considerare

valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și

venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, alte circumstanțe care

influențează esențial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii

drepturilor și intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Cu referire la cererea de împăcare depusă de către partea vătămată,

instanța de recurs menționează că conform prevederilor art. 109 alin. (1) Cod

penal, împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o

infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în cazul minorilor și pentru o

infracțiune gravă infracțiuni prevăzute la capitolele II - VI din Partea specială,

precum și în cazurile prevăzute de procedura penală.

5

Astfel, potrivit prevederilor art. 16 Cod penal, infracțiunea prevăzută de

art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, se califică ca infracțiune gravă și prin urmare,

instanța nu are temei legal de a aplica actul de împăcare și de a înceta procesul

penal.

Revenind la textul recursurilor declarate, Colegiu penal conchide că, în

esență, recurenții nu neagă săvîrșirea infracțiunii de către inculpat, însă critică

decizia contestată în latura stabilirii pedepsei acestuia, menționînd că, instanțele

inferioare la stabilirea pedepsei nu au ținut cont de faptul că inculpatul și-a

recunoscut vina, a recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate, este bolnav de

tuberculoză și are o fiică și o nepoțică la întreținere, astfel instanțele inferioare au

individualizat greșit pedeapsa, stabilindu-i una prea aspră, din care

considerente, solicită aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Potrivit art. 75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se

conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare

persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o

posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării

răspunderii penale și a pedepsei penale, ținînd cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, echitabilă, în limitele sancțiunii legii în baza căreia persoana

se declară vinovată. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice

sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

La acest capitol, Colegiul reține că sancțiunea art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, în baza căruia a fost recunoscut vinovat Stînga N. prevede pedeapsă cu

amendă în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale sau cu închisoare de la

2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau

de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.

Instanța de recurs constată că, instanța de apel judecînd apelul, a verificat

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, concluzionînd că instanța de fond

corect a stabilit și numit inculpatului Stînga N. o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 4 ani, cu executare în penitenciar tip închis, cu

privarea de dreptul de a exercita activitate financiară pe un termen de 2 ani, or la

data comiterii infracțiuni (21.03.2015), inculpatul se afla în prezența stării de

recidivă, fiind eliberat din penitenciar la 18.06.2013, adică nu au expirat 6 ani

după executarea pedepsei, pentru a considera ca neavînd antecedente penale

(art. 111 lit. h) Cod penal) și potrivit art. 82 Cod penal, pedeapsa pentru

6

săvîrșirea infracțiunii comise poate fi numai cu închisoare, astfel solicitare

recurenților de a aplica amenda nu este admisibilă în cazul dat.

Prin urmare, în sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de

drept care au dus la respingerea apelului declarat și menținerea fără modificări a

sentinței, soluție enunțată în pct. 4. al prezentei decizii.

Colegiul penal reiterează, că argumentele invocate de recurenți au fost

invocate și în instanța de apel de către inculpat, cărora le-a fost dat o apreciere

justă, fiind argumentate atît în fapt, cît și în drept în decizia contestată.

Astfel, instanța de recurs verificînd procesul-verbal al ședinței de judecată

a instanței de apel și lecturînd textul deciziei, conchide că instanța ierarhic

inferioară a verificat legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate, și-a motivat soluția

adoptată punînd la baza acesteia probele administrate și verificate în cadrul

ședinței instanței de apel, fapt care se confirmă prin procesul verbal al ședințelor

de judecată. Ținînd cont de cele menționate Colegiul penal atestă că conținutul

deciziei corespunde prevederilor legale sus menționate, fiind oferite răspunsuri

la toate motivele invocate în apel.

Critica adusă de recurenți referitor la procedura de apreciere a probelor

ține de starea de fapt, care deja a fost efectuată de două instanțe de judecată și

careva îndoieli privind corectitudinea aprecierii lor nu sînt.

O nouă reapreciere a probelor în modul propus de autorii recursurilor nu

poate fi efectuată de către instanța de recurs, deoarece aceasta judecă numai

temeiurile de drept.

Colegiul menționează că, la etapa recursului ordinar instanța de recurs nu

declanșează un control asupra fondului cauzei, ci verifică doar dacă s-au aplicat

corect normele de drept la faptele constatate de instanța de fond și, după caz, de

instanța de apel. Colegiul constată că erori de drept în speța nominalizată nu

s-au stabilit.

Astfel, Colegiul conchide că faptei săvîrșite de către Stînga N. i s-a dat o

apreciere și încadrare juridică corectă, iar măsura de pedeapsă inculpatului s-a

stabilit cu respectarea prevederilor art. 75 Cod penal, ținîndu-se seama de gradul

prejudiciabil al faptei comise, de persoana celui vinovat și de toate

circumstanțele cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea, fiindu-i numită

o pedeapsă în limitele sancțiunii normei penale în baza căreia a fost declarat

vinovat, astfel temeiuri de a interveni în hotărîrea judecătorească în această parte

la fel nu s-au stabilit.

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursurilor declarate pe motiv că acestea

sunt vădit neîntemeiate.

7

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpatul Stînga

Nicolai și avocatul acestuia Grosu Eugen, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Cahul din 21 ianuarie 2016, în cauza penală în privința lui Stînga

Nicolai Vasilii, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 iulie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

8