ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție

Sursă originală

CSJ 09.02.2016

1ra-89/2016 — art. 190 al. 5, 191 al. 5 CP

HOTĂRÂRE

09.02.2016

Pe scurt

Instanță: Curtea Supremă de Justiție
Obiect: art. 190 al. 5, 191 al. 5 CP
Temei legal: art. 427 alin. 1 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 12 CPP

RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

1ra-89/2016 — art. 190 al. 5, 191 al. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-89/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Ion Guzun, Elena Covalenco, Liliana Catan și Iurie Diaconu,

judecînd în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2015, în

cauza penală, declarat de inculpatul

Pavlîcev Dmitrii Serghei, născut la 01 aprilie 1977, domiciliat în

mun. Chișinău, str. 31 August, ap. 11.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 02.01.2014 pînă la 25.07.2014;

Instanța de apel de la 25.09.2014 pînă la 20.03.2015;

Instanța de recurs de la 13.10.2015 pînă la 09.02.2016.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală a fost

legal executată.

Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție asupra recursului ordinar în cauză în

baza actelor din dosar,

C O N S T A T Ă :

Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 25 iulie 2014, Pavlîcev

Dmitrii, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 190 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

exercita activități de administrare a bunurilor altor persoane pe un termen de 4 ani;

- art. 191 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare.

În baza art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al

pedepselor aplicate, lui Pavlîcev Dmitrii a fost stabilită pedeapsa definitivă 10 ani

închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activități de

administrare a bunurilor altor persoane pe un termen de 4 ani.

Acțiunile civile depuse de „Oxana-M” SA și „Filam Grup” SRL, referitoare la

încasarea prejudiciului material și moral s-au admis parțial.

S-a încasat din contul lui Pavlîcev Dmitrii în beneficiul „Oxana-M” SA,

prejudiciul material în sumă de 1 622 372 lei și 92 bani și prejudiciul moral în mărime

de 25 000 lei, iar în total 1 647 372 lei și 92 bani.

S-a încasat din contul lui Pavlîcev Dmitrii în beneficiul „Filam Grup” SRL,

prejudiciul material în sumă de 161 026 lei și prejudiciul moral în mărime de 5 000 lei,

iar în total 166 026 lei.

Pentru a se pronunța, instanța de fond a constatat că, Pavlîcev Dmitrii,

activînd conform ordinului nr. 3 din 10 ianuarie 2013 al directorului SRL „Filam Grup”

Svetlana Filatova, în funcția de depozitar - vînzător al SRL „Filam Grup”, cu sediul în

mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor nr. 17 și avînd răspundere materială individuală

deplină, urmărind scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane în proporții deosebit

de mari, folosind situația de serviciu, în perioada de timp: 10 august 2013 - 18

septembrie 2013, din depozitul situat pe str. Columna 60 din mun. Chișinău, al societății

nominalizate, a însușit ilegal următoarele bunuri materiale care se aflau în administrarea

sa:

- 200 saci, greutatea fiecăruia de 50 kg de zahăr „Cristal”, la prețul 1 kg 11 lei

60 bani, în sumă totală de 116 000 lei;

- 400 saci, greutatea fiecăruia de 50 kg de zahăr „Belorusia”, la prețul 1 kg de

11 lei 33 bani, în sumă de 226 600 lei;

- 42 320 kg de pui boiler congelat, la prețul 1 kg 25 lei 10 bani, în sumă de 1

062 232 lei;

- alte produse alimentare: crupe, paste făinoase, faină în saci, conserve,

cașcaval, orez, hrișcă, și altele, la prețul total de 378 566 lei.

În total bunuri materiale în sumă de 1 783 398, 65 lei, pe care le-a realizat, iar banii

obținuți i-a folosit în scopuri personale, astfel cauzînd societății SRL „Filam Grup”,

daună materială în proporții deosebit de mari.

Tot el, urmărind scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

și abuz de încredere, cu folosirea situației de serviciu, în proporții deosebit de mari prin

escrocherie, în perioada de timp: 01 februarie 2008 - 17 ianuarie 2013, în mun.

Chișinău, str. Columna nr. 60, prin abuz de încredere și înșelăciune, sub pretextul

efectuării unor tranzacții economice benefice pentru ambii, a estorcat, primit și dobîndit

ilicit de la directorul SRL „Lilia Solomon” Verbnîi Ghenadie Nicolae, suma de 19 000

dolari SUA, ce conform cursului oficial al Băncii Naționale al Moldovei la ziua

eliberării, adică 01 februarie 2008 și 24 martie 2008, constituia 208 190 lei și suma de

152 000 lei, în total suma de 360 190 lei MD, astfel cauzîndu-i daună materială în

proporții deosebit de mari” (f.d.78, vol. IV).

Nefiind de acord cu sentința primei instanțe, avocatul Bodnariuc Alexandr în

numele inculpatului Pavlîcev Dmitrii și ultimul, au atacat-o cu apeluri:

- avocatul Bodnariuc Alexandr, a solicitat casarea sentinței cu pronunțarea unei

noi hotărîri, prin care inculpatul Pavlîcev Dmitrii să fie achitat - în baza articolului 191

alin. (5) Cod penal, din motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii și în baza

articolului 190 alin. (5) Cod penal, din motivul că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

În susținerea apelului se invocă că, probele puse la baza condamnării și anume:

declarațiile acestuia, părții vătămate Cozlovschii Vadim, martorilor Grosu Vladimir și

Ignat Vladimir; descifrările convorbirilor telefonice a lui Pavlîcev Dmitrii; procesul-

verbal de examinare documentelor (f.d. 152); autorizația pentru amplasarea și

funcționarea depozitului nr. 25623 din 08.12.2013; ordinul nr. 5 din 18.09.2013;

inventarierea din 18.09.2013(f.d. 40), nu dovedesc vinovăția inculpatului Pavlîcev D. în

săvîrșirea infracțiunilor imputate, ci confirmă faptul unor relații civile între inculpat și

părțile vătămate, astfel prima instanță n-a apreciat corect probele administrate. În

context, solicită să fie dată o nouă apreciere probelor administrate în cauză relevînd

conținutul cu solicitarea enunțată.

Totodată a indicat că, învinuirea înaintată nu a fost dovedită, nu este susținută de

probe pertinente și concludente și cet. Pavlîcev Dmitrii este nevinovat. Nevinovăția cet.

Pavlîcev Dmitrii se confirmă prin următoarele probe.

Inculpatului a declarat că nu a primit bunurile indicate în rechizitoriu, însă fiind

dator d-lui Vadim Cozlovschii, la insistența ultimului, pentru a legaliza pretențiile a

semnat facturi fiscale pentru marfa care în realitate nu a fost primită de către Pavlîcev

Dmitrii. Ulterior peste o săptămînă a fost chemat să se prezinte la organul de urmărire

penală pe str. Tighina 6, unde a fost întrebat doar dacă este dator lui Vadim Cozlovschii.

La aceasta întrebare Pavlîcev Dmitrii a răspuns că întradevăr este dator. Atunci ofițerul

de urmărire penală a dat lui Pavlîcev să semneze proces-verbal de interogare în calitate

de bănuit, care a fost semnat de către Pavlîcev Dmitrii fără a citi conținutul, iar după

aceasta Pavlîcev Dmitrii a fost anunțat că este reținut.

Descifrări convorbirilor telefonice a lui Pavlîcev Dmitrii confirmă că, în ziua de 17

septembrie 2013, Pavlîcev nu se afla în raza celulei unde chipurile era predată și primită

marfa.

Proces-verbal de examinare a documentelor (f.d. 152), unde este indicat că la 13-

14, 18-21 septembrie 2013, Pavlîcev Dmitrii a fost sunat de către Grosu Vladimir. La 17

septembrie 2013, Grosu Vladimir nu a sunat pe Pavlîcev Dmitrii. Cum putea Grosu

Vladimir să asiste la predarea mărfii dacă el cu Pavlîcev Dmitrii nu s-a sunat și în acea

zi nu s-a aflat în raza celulei unde a avut loc presupusă predarea mărfii.

La fila dosarului nr. 31c se află autorizația pentru amplasarea și funcționarea

depozitului nr. 25623 din 08.12.2011, prin care se confirmă faptul că depozitul de care

se folosea SRL «Filam Grup» avea suprafața totală de 25 m2. Este evident că Grosu

Vladimir cunoștea că, suprafața depozitului este prea mică. Este absolut imposibil în

depozit de 25 m2 de încărcat 42 de tone de pui broiler congelat, mai ales că depozitul nu

este echipat cu frigider.

Luînd în considerație autorizația pentru amplasarea și funcționarea depozitului nr.

25623 din 08.12.2011, absurd și formal este Ordinul nr. 5 din 18.09.2013, despre

efectuarea inventarierii depozitului principal de 25 m2, în care teoretic nu avea

capacitatea să încapă marfa în cantitate de 42 de tone, care chipurile a fost adusă cu

patru fure.

Este întocmită formal inventarierea din 18.09.2013 (f.d. 40). În acest document se

indică că, au participat Caraseni Maria, Filatova Svetlana și Pavlîcev Dmitrii. Aceasta

intră în contradicție cu probele cercetate în instanța de judecată. Astfel, martorul Grosu

Vladimir a declarat că el cu Cozlovschii Vadim tot au participat la inventariere.

Faptul inexistenței mărfii, pui broiler congelat, se confirmă prin depozițiile

martorilor acuzării. Astfel, martorul Grosu inițial a declarat în instanța de judecată, că

pe data de 17.09.2013, firma ,,Alicomex” a livrat firmei SA «Oxana-M» pui congelați în

cantitate de 42 320 kg și marfa era adusă cu patru fure. Tot atunci marfa a fost transmisă

prin facturi fiscale de la SA «Oxana-M» către SRL «Filam Grup» în persoana lui

Pavlîcev Dmitrii. Toată marfa timp de 4 ore a fost descărcată și ulterior încărcată în

transport prezentat de către Pavlîcev Dmitrii. Aceleași depoziții Grosu Vladimir a dat la

etapa urmăririi penale. Ulterior, fiind audiat suplimentar la demersul procurorului,

deoarece Grosu Vladimir s-a încurcat în depoziții și ele nu se coroborau cu depozițiile

altor persoane și materialele cauzei, acesta a declarat că nu a avut loc descărcarea și

încărcarea mărfii la 17.09.2013, că marfa de la ,,Alicomex” SA a venit în automobile de

tip fura și tot cu aceste mașini a fost transmisă lui Pavlîcev Dmitrii. Depozițiile inițiale a

lui Grosu Vladimir au fost susținute la etapa urmăririi penale și ulterior în judecată

martorul Ignat Vladimir.

Depozițiile lui Cozlovschii Vadim (f.d. 86), care a declarat că directorul comercial

firmei ,,Alicomex” SA, Ignat Vladimir a spus că, la 17 septembrie 2013, ,,Alicomex”

SA primește de la firma ,,Vispas” pui broiler congelați și pot deodată livrat aceasta

marfa către firma ,,Oxana-M”, deoarece singur nu dispune de pui broiler în astfel de

cantități mari. Directorul comercial firmei ,,Alecomex” SA, Ignat Vladimir în ședința de

judecată a susținut depozițiile sale de la urmărirea penală și a lui Cozlovschii Vadim și a

declarat că întradevăr firma ,,Alicomex” SA, nu dispunea de pui broiler congelați și au

primit aceasta marfa de la SRL ,,VISPAS”, și în aceeași zi prin facturi fiscale a transmis

marfa firmei ,,Oxana-M” SA. Atunci apărătorul a întrebat pe Ignat dacă poate prezenta

instanței facturi fiscale din 17.09.2013, prin care marfa a fost livrată de către ,,Vispas”

SRL către ,,Alicomex” SA, ca să ne convingem că marfa real exista. Ignat Vladimir a

răspuns că poate, însă ulterior nu a prezentat informația solicitată. Atunci, acuzator de

stat fiind conștient de faptul că martorii acuzării dau depoziții care intru în contradicție

cu poziția inculpatului, deși sunt identice cu cele de la urmărirea penală, a solicitat

audierea suplimentară martorului Ignat Vladimir. Fiind audiat suplimentar martorul

Ignat Vladimir a fost întrebat de către procuror iarăși despre circumstanțele cauzei de la

început. Avocatul a afirmat că a obiectat asupra întrebărilor procurorului deoarece s-a

început audierea din nou, dar nicidecum nu audierea suplimentară. Atunci Ignat

Vladimir a declarat contrariu celor declarate la etapa urmăririi penale și în instanța de

judecată - că ,,Alicomex” SA, nu a primit marfa de la SRL ,,Vispas”. În sentința instanța

de fond nu s-a expus referitor la depozițiile martorilor date în instanța de judecată și la

etapa de urmărire penale, deoarece sunt contradictorii, și care sunt acceptate ca proba de

către instanța de judecată. Multe declarații menționate în sentința nu au fost date de

către persoanele în cadrul cercetării judecătorești.

- inculpatul Pavlîcev D. a solicitat casarea sentinței cu pronunțarea unei

hotărîri, prin care să fie achitat în baza art. 191 alin. (5) și 190 alin. (5) Cod penal, din

motivul că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În susținerea apelului s-a invocat că, probele puse la baza condamnării în baza art.

190 alin. (5) Cod penal și anume: recipisele prezentate de Verbnîi G. și declarațiile

acestuia, nu dovedesc vinovăția inculpatului Pavlîcev D. în săvîrșirea infracțiunii

imputate, ci confirmă faptul unor relații civile între inculpat și partea vătămată, astfel

prima instanță n-a apreciat corect probele administrate.

La fel, invocă că probele puse la baza condamnării în baza art. 191 alin. (5) Cod

penal și anume: declarațiile părților vătămate Caraseni Maria, Cozlovschi Vadim,

Filatova Svetlana; declarațiile martorilor Grosu Vladimir, Ignat Vladimir, Gorepiochin

Constantin, Bobea Ion, Balan Mihai, Androsovici Mihail; documentele contabile;

descifrările convorbirilor telefonice, nu dovedesc vinovăția inculpatului Pavlîcev D. în

săvîrșirea infracțiunii imputate, astfel prima instanță n-a apreciat corect probele

administrate. În context, a solicitat să fie dată o nouă apreciere probelor prezentate de

procuror, relevînd conținutul cu solicitarea enunțată.

Inculpatul a invocat aceleași motive declarate de către apărătorul său.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2015,

au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de avocatul Bodnariuc A., în numele

inculpatului și de inculpatul Pavlîcev D., cu menținerea sentinței.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, starea de fapt constatată

și de drept apreciată de prima instanță, concordă cu circumstanțele stabilite și probele

administrate, relevate și analizate în sentință, care cuprinde elementele definitorii

condamnării prevăzute de articolul 394 alin. (l) și (2) Cod de procedură penală.

Probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza sentinței, fiind obținute

legal, sunt admisibile conform prevederilor art. 95 Cod de procedură penală și sunt

apreciate conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală.

Concluziile primei instanțe sînt motivate și argumentate din punct de vedere al

temeiniciei și legalității, sub aspectul că, vinovăția inculpatului în săvîrșirea

infracțiunilor imputate este dovedită în cadrul procesului penal, astfel faptele acestuia,

reținute prin sentință, întrunesc elementele infracțiunilor imputate.

Față de lucrul judecat de primă instanță, se constată motivarea amplă și temeinică a

sentinței pronunțate cu privire la procesul de evaluare și apreciere a probelor prezentate

de părți în raport cu faptele reținute în sarcina inculpatului, astfel corespund exigențelor

art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Se constată cu certitudine că, fapta inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

conține latura subiectivă a infracțiunii imputate, adică, urmărind scopul de cupiditate, la

momentul primirii banilor de la partea vătămată Verbnîi Gh., asumîndu-și un

angajament declarativ și fictiv în timp ce nu avea capacitatea funcțională respectivă,

inculpatul avea intenția să-i sustragă ilicit.

La fel, fapta inculpatului conține latura obiectivă a infracțiunii imputate, adică se

constată cu desăvîrșire înșelăciunea. Inculpatul în relațiile cu partea vătămată Verbnîi

Gh., a prezentat vădit fals realitatea, a ascuns faptele și circumstanțele care trebuiau

comunicate în cazul săvîrșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției

patrimoniale. Se evidențiază, că după transmiterea benevolă și conștientă a banilor de

către partea vătămată și, respectiv, primirea acestor bani de către inculpat, ultimul se

eschiva cu rea - credință de la restituirea banilor.

Copia de pe recipisele din 24.03.2008, 26.12.2011 și 17.01.2013, semnate de

inculpat, prin care se atestă primirea banilor de la partea vătămată Verbnîi Gh., anexate

la dosar, nu confirmă prezența unui raport de natură juridică civilă între aceste două

persoane, de vreme ce probele respective nu se coroborează cu alte probe și nu combat

circumstanțele stabilite în cauză.

Or, practica judiciară (decizia Curții Supreme de Justiție în cauza lra-1408/2014)

relevantă la caz stabilește, că relații civile pot fi atunci cînd părțile se comportă cu bună

credință în executarea obligațiilor reciproce din contracte civile.

Admițînd faptul că, inițial, între părți a existat un acord de împrumut de bani, la

prima vedere avînd caracter civil, ca urmare a comportamentului viclean a inculpatului,

care a primit banii, pe parcursul timpului, nerestituind banii primiți, fără motive

întemeiate, aceste acțiuni constituie elementele escrocheriei.

Limita între un raport civil, care are la bază un contract de împrumut al banilor și

un raport penal, care are la bază componența infracțiunii de escrocherie este latura

subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-credință a părților,

iar în cazul escrocheriei este caracterizată prin abuz de încredere și înșelăciune. Lipsa

intenției infracționale la momentul intrării în raporturi juridice civile nu presupune

excluderea posibilității trecerii pe parcurs a raporturilor civile în sfera penalului.

Se evidențiază, că inculpatul a dus o activitate de convingere a părții vătămate

despre veridicitatea faptului că are o poziție impunătoare referitor la activitatea de

întreprinzător, precum și o stare materială bună reieșind din presupusa activitate

investițională pe care o prestează, de fapt ascunzînd situația reală în ce privește

activitate și starea materială, care erau dificile. Procedînd în asemenea mod, inculpatul

încă la momentul intrării în stăpînire asupra bunurilor, urmărea scopul însușirii și nu

avea scopul să execute angajamentele asumate, adică să-i restituie părții vătămate.

În acest sens, relevante sunt împrejurările stabilite pe aceste epizoade, cînd sub

pretext camuflat, prin acțiuni de inducere în eroare, inculpatul ilegal a însușit banii

primiți de la partea vătămată, or inculpatul a susținut constant pe parcursul cercetării

judecătorești că era în imposibilitate să restituie banii în termenele indicate în recipise

deoarece nu dispunea de așa o posibilitate, venitul său lunar fiind unul mic.

Se remarcă, că și în ședința de judecată, inculpatul susține că-i va restitui banii

părții vătămate, însă nu oferă explicații serioase care-i soarta lor și nu arată modalitatea

și căile de achitare reală.

În această ordine de idei, nu poate admis argumentul părții apărării, precum că în

acțiunile inculpatului lipsește forma de comitere a infracțiunii prin înșelăciune, or se

atestă că pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost

indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări.

Înșelăciunea, în cazul dat, se manifestă în sine, prin variate metode, procedee și

tehnici de operare ale inculpatului - denaturarea informațiilor despre sine sau prin

ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie. Datele false se referă atît la

personalitatea inculpatului sau a altor persoane, cît și la unele obiecte, fenomene. Actele

de înșelăciune sînt înfăptuite pe cale verbală, în scris și folosind ambele căi simultan.

Înșelăciunea reținută în sarcina inculpatului este probată prin faptul că, acesta crea

imaginația că în urma afacerilor pe care le deține, cunoscuților care îi are, dispune de

posibilitatea de a soluționa orice problemă, or însăși partea vătămată a confirmat în

ședința de judecată că inculpatul crea impresia unei persoane de bună-credință și în caz

dacă nu își va onora obligația îi va întoarce în termen banii, astfel a căzut de acord

asupra propunerii acestuia, transmițîndu-i banii ceruți.

În atare situație, delimitînd escrocheria de încălcarea normelor de drept civil, după

cum pretind apelanții, instanța i-a în considerație atitudinea inculpatului față de

angajamentul asumat în fața părții vătămate în momentul transmiterii și primirii banilor,

precum și prezența disponibilității efective a inculpatului de a restitui banii primiți de la

partea vătămată.

Aceste două aspecte de maximă importanță pentru soluționarea justă a cauzei sînt

puse la baza circumstanțelor stabilite: a) maniera de comportament manifestată de

inculpat după ce a primit banii de la partea vătămată (i-a cheltuit imediat și nejustificat,

fără a oferi explicații de rigoare); b) inculpatul a primit banii de la partea vătămată pe

care cu bună-știință nu i-a valorificat conform angajamentului asumat (nu este probat

faptul că, banii primiți de la partea vătămată, inculpatul i-a folosit pentru dezvoltarea

activității de întreprinzător, așa cum a declarat inițial în momentul transmiterii banilor,

precum și inculpatul și-a arogat funcții și calități pe care în realitate nu le-a avut, astfel

inducînd în eroare partea vătămată); c) inculpatul, după primirea banilor de la partea

vătămată, sistematic afirma că este în stare să-i restituie, însă prin acțiunile săvîrșite

demonstra nedorința sa de a-și executa angajamentele, în final, eschivîndu-se de la

întîlniri sau discuții cu partea vătămată ( în perioada de timp în care trebuia să restituie

banii părții vătămate Verbnîi Gh., inculpatul a delapidat averea SRL „Filam Grup” în

proporții deosebit de mari, încredințate în administrare).

Alături de aceste circumstanțe, intenția cu privire la dobîndirea ilicită a banilor

părții vătămate, prin înșelăciune, în proporții deosebit de mari este demonstrată și prin:

a) situația financiară neprielnică a inculpatului la momentul transmiterii și primirii

banilor; b) lipsa de fundamentare economică a activității desfășurate de inculpat, care nu

era una aducătoare de beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor bănești necesare

executării angajamentului asumat față de partea vătămată; c) caracterul irealizabil al

angajamentului asumat față de partea vătămată și imitarea prin diverse căi achitarea

sumei de bani primiți de inculpat.

În raport cu circumstanțele stabilite, prin prisma celor două aspecte enunțate, nu

poate fi invocată imposibilitatea inculpatului de a găsi mijloace materiale pentru a-și

îndeplini obligațiile asumate față de partea vătămată — ca temei pentru a nu fi aplicată

răspunderea penală, dat fiind că în atare situație, există indici care exced limitele

încălcării normelor dreptului civil, astfel se impune intervenția legii penale în baza

articolului 190 alin. (5) Cod penal.

S-a constatat cu certitudine existența faptei infracțiunii săvîrșită de inculpat în baza

art. 191 alin. (5) Cod penal, adică ocupînd funcția de depozitar-vînzător al SRL „Filam

Grup”, folosind situația de serviciu și avînd răspundere materială individuală deplină, a

însușit ilegal bunuri materiale în proporții deosebit de mari, încredințate în administrare.

Urmărind scopul de cupiditate, prin intenție directă, inculpatul a însușit ilegal

bunurile SRL „Filam Grup”, încredințate în administrarea sa în virtutea funcției de

răspundere pe care o exercita conform ordinului nr. 3 din 10.01.2013.

Sub aspectul laturii subiective, scopul de cupiditate, cuprinde: a) acțiunile

prejudiciabile de însușire ilegală a averii străine; b) urmările prejudiciabile sub forma

prejudiciului patrimonial efectiv cauzat; c) legătura de cauzalitate dintre acțiunile

prejudiciabile și urmările prejudiciabile, ce rezultă din infracțiunea săvîrșită de inculpat.

Exercitînd funcția de depozitar-vînzător, inculpatul dispunea de dreptul de a deține

și a administra bunurile încredințate, astfel revenindu-i răspunderea pentru respectarea

regimului de păstrare și utilizare a acestor bunuri, precum și pentru asigurarea

integrității lor.

Din materialul probator al cauzei, cu certitudine se constată, că bunurile în valoare

totală de 1 783 398,65 lei, încredințate în administrarea inculpatului, lipsesc cu

desăvîrșire, ultimul neoferind explicații temeinice privind soarta acestor bunuri.

Se evidențiază, că în ședința de judecată în apel, inculpatul a recunoscut, că este

dator cu bani SRL „Filam Grup”, însă nu-i de acord cu mărimea cerută, precum și

respinge, că ar fi însușit ilegal bunurile materiale încredințate în administrare.

La fel, se evidențiază explicația scrisă la 18.09.2013 de către inculpat și procesul-

verbal de audiere a bănuitului din 30.09.2013., în care Pavlîcev D. recunoaște însușirea

ilegală a bunurilor SRL „Filam Grup” în valoare totală de 1 783 398,65 lei, încredințate

în administrarea sa.

Faptul că, inculpatul, în virtutea funcției de răspundere exercitate, în cadrul

raportului de muncă, a primit bunurile încredințate, iar ulterior le-a însușit ilegal, rezultă

și din: factura, seria HB nr. 0539145 din 17 septembrie 2013, factura fiscală, seria BV

nr. 9751906 din 17 septembrie 2013, ex. l și 3, factura fiscală, seria BV nr. 9751905 din

17 septembrie 2013, ex. l și 3, factura seria HB nr. 0539144 din 17 septembrie 2013, ex.

l, factura fiscală, seria BV nr. 9751902 din 10 septembrie 2013, ex. l și ex.3, factura,

seria HB nr.0539143 din 23 august 2013, ex. l, factura fiscală, seria F6484100 din 22

august 2013, ex. l și ex. 3, factura, seria HB nr. 0539137 din 20 ianuarie 2013, ex 1,

factura, seria HB nr. 0539139 din 30 mai 2013, ex. l, factura fiscală, seria JJ nr.

0907824 din 30 mai 2013, ex. l, factura, seria HB nr. 0539138 din 28 martie 2013, ex. l,

factura fiscală, seria FV nr. 7504810 din 28 martie BC 13, ex. l, factura fiscală, seria BV

nr. 5590535 din 28 martie 2013, ex. l, copia facturii fiscale, seria FA nr. 2237089 din 17

septembrie 2013, copia facturii fiscale, seria FA nr 2237090 din 17 septembrie 2013,

copia facturii fiscale, seria FA nr. 2237091 din 17 septembrie 2013, copia facturii

fiscale, seria FA nr. 2237092 din 17 septembrie 2013 - documente semnate de inculpat

și care corespund cerințelor de întocmire, evidență și păstrare la unitatea economică.

Faptul că ulterior, inculpatul s-a dezis de declarațiile inițiale privind vinovăția sa în

delapidarea averii străine nu poate influența asupra procesului penal, astfel, în contextul

considerentelor relevate, instanța a înlăturat apărările apelanților, în sensul cerințelor de

achitare, și le-a apreciat ca neîntemeiate.

Nerecunoașterea vinovăției și, respectiv, susținerile că, inculpatul nu este vinovat,

din punct de vedere penal, de săvîrșirea infracțiunii imputate nu echivalează cu

achitarea acestuia, devreme ce probele prezentate în sprijinul învinuirii, administrate și

apreciate de prima instanță - relevate în cuprinsul sentinței, verificate în ședința instanței

de apel, dovedesc cu certitudine săvîrșirea infracțiunii respective de către inculpat.

Versiunea inculpatului nu are acoperire probatorie și urmărește scopul de a evita

răspunderea penală pentru faptele săvîrșite.

Faptul invocat de inculpat în apel, precum că, fiind presat de Cozlovschi V., inițial

a semnat documentele în care a recunoscut vina în însușirea ilegală a bunurilor SRL

„Filam Grup” în valoare totală de 1 783 398,65 lei, încredințate în administrarea sa, nu

s-a confirmat, astfel se apreciază ca o tentativă de a induce în eroare instanța.

Se evidențiază, că inculpatul n-a sesizat organul de urmărire penală cu privire la

acțiunile părților vătămate, în special a lui Cozlovschi Vadim; totodată n-a contestat

acțiunile organului de urmărire penală și a procurorului, presupuse de el ca fiind ilegale.

În această ordine de idei, sînt declarative motivele invocate de inculpat, precum că

Ignat Vladimir, Grosu Vladimir, Gorepiochin Constantin, Filatova Svetlana și

Cozlovschii Vadim au dat depoziții false, săvîrșind infracțiuni, precum și că sînt ilegale

acțiunile organului de urmărire penală.

Instanța de apel a conchis că, criticile cu privire la aprecierea probelor efectuată de

instanța de judecată exprimă opinia subiectivă a apelanților, care nu sînt motivate, în

sensul de a da o nouă apreciere probelor puse la baza condamnării inculpatului în

vederea achitării acestuia în baza art. 191 alin. (5) Cod penal.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 190 alin. (5) și 191 alin. (5)

Cod penal, instanța de apel a menționat că, la soluționarea chestiunii respective s-a

acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 și 84 Cod penal, astfel, pedeapsa

penală fiind aplicată în limitele prevăzute de lege.

Totodată instanța de apel a reiterat că, în sentință, se cuprind datele privind

persoana inculpatului și circumstanțele care influențează asupra pedepsei, fiind dată o

apreciere adecvată în raport cu gravitatea infracțiunilor săvîrșite, comportamentul lui în

cadrul urmăririi penale și judecății și în așa mod, prima instanță corect a concluzionat că

atingerea scopului pedepsei se v-a asigura prin aplicarea închisorii.

Pe această linie de considerente, corect s-au aplicat prevederile art. 84 Cod penal,

dat fiind că există cazul unui concurs de infracțiuni.

În sentință s-au constatat circumstanțe agravante: săvîrșirea infracțiunii cu folosirea

încrederii acordate și provocarea prin infracțiune a unor urmări grave, însă aceste

circumstanțe urmează a fi excluse în temeiul art. 77, alin. (2) Cod penal, dat fiind că

folosirea încrederii acordate se cuprinde în normele corespunzătoare – art. 190 alin. (5)

și 191 alin.(5) Cod penal în calitate de semne ale acestor componențe de infracțiune, iar

provocarea prin infracțiune a unor urmări grave nu este probată. Acest fapt, însă nu

influențează asupra pedepsei, de vreme ce inculpatului i-a fost stabilită măsura de

pedeapsă minimă, prevăzută în sancțiunea art. 190 alin. (5) și 191 alin. (5) Cod penal,

iar temei pentru aplicarea unei pedepse mai ușoare decît cea prevăzută de lege nu se

constată.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, inculpatul Pavlîcev Dmitrii la

data de 14 mai 2015 și 21 ianuarie 2016, declară recursuri ordinare care se vor examina

ca unul singur, făcînd trimitere la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 4), 5), 6), 7), 8), 9),

12) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărîri de

achitare în privința sa. Recurentul invocă aceleași motive declarate în apel (pct. 3).

Totodată, mai menționează că, partea vătămată Verbnîi Ghenadie, nu indică careva

pretenții pe art. 190 Cod penal, cererea a fost depusă la poliție deoarece nu știa unde se

afla inculpatul (el fiind reținut de poliție); în instanța de apel, inculpatul a fost lipsit de

ultimul cuvînt; neîntemeiat a fost respins demersul de a fi audiați din nou părțile

vătămate Verbnîi Ghenadie, Cozlovschii Vadim, Caraseni Maria, martorii Grosu

Vladimir, Ignat Vladimir, Gorepiochin Constantin, de a solicita documente contabile și

descifrările telefonice de la Orange și Moldcell; instanța de apel nu s-a expus asupra

faptului că el la 17.09.2013 nu se afla pe str. Uzinelor – locul descărcării mărfii; a fost

încălcat principiul contradictorialității; în baza art. 190 Cod penal nu este componență

de infracțiune însă sunt niște relații civile (nu a fost luat în considerație certificatul din

01.02.2008); procesul-verbal al instanței de apel a fost întocmit cu încălcări; toate actele

privind marfa au fost falsificate.

5.1. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

procurorul a prezentat referință privind opinia asupra recursului declarat de inculpatul

Pavlîcev Dmitrii, prin care a menționat că, recursul ordinar urmează a fi decis ca

inadmisibil motivînd că, instanța de apel argumentat s-a expus asupra vinovăției

inculpatului.

Judecînd recursul în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal lărgit

concluzionează că, acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil din următoarele

considerente.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd recursul,

instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate.

În conformitate cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod procedură penală instanța de

recurs judecă cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a

agrava situația inculpatului.

Din conținutul art. 427 Cod de procedură penală, rezultă că temeiurile pentru

recursul ordinar declarat împotriva deciziei instanței de apel nu pot fi decît de drept,

fiind determinate expres de lege. Temeiurile menționate pot fi invocate în recurs doar în

cazul în care au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Astfel, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond.

Referitor la recursul ordinar al inculpatului, care face trimitere la prevederile art.

427 alin. (1) pct. 4), 5), 6), 7), 8), 9), 12) Cod de procedură penală, adică judecata a

avut loc fără participarea inculpatului, cauza a fost judecată fără citarea legală a unei

părți, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor și hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a admis o cale de atac

neprevăzută de lege sau a fost introdus tardiv, nu au fost întrunite elementele infracțiunii

imputate inculpatului, a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea

penală și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Colegiul penal lărgit menționează că, aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la

examinarea recursului menționat, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate de

recurent.

Instanța de apel, examinînd apelurile apărătorului și inculpatului, a supus unei

cercetări suplimentare și minuțioase toate probele administrate la dosar, a verificat și

cercetat actele cauzei, care, fiind coroborate cu înscrisurile anexate la dosar și cu

celelalte probe, au permis instanței de apel de a conchide că vina inculpatului în

săvîrșirea infracțiunilor imputate, sunt dovedite.

Astfel, deși inculpatul Pavlîcev Dmitrii vina în comiterea infracțiunilor imputate nu

a recunoscut-o, culpabilitatea acestuia este demonstrată pe deplin prin următorul sistem

de probe pertinente, concludente, utile și veridice, care coroborează între ele, cum ar fi:

- declarațiile părților vătămate Verbnîi Ghenadie, Cozlovschi Vadim, Caraseni

Maria și Filatova Svetlana;

- declarațiile martorilor Ignat Vladimir, Grosu Vladimir, Bobea Ion, Androsovici

Mihail, Balan Mihai, Gorepiochin Constantin;

- contractul individual de muncă nr. 1/2013 din 10 ianuarie 2013 (f.d.61-64 vol.

I);

- anexa nr.l la Contractul individual de muncă nr. 1/2013 din 10 ianuarie 2013

(f.d. 63 vol.I);

- contractul despre răspunderea materială individuală deplină din 10 ianuarie 2013

f.d. 36 vol.I);

- procesul-verbal de ridicare a documentelor de la cet.Caraseni Maria Mihail din

25 septembrie 2013 (f.d.27-28 vol. I);

- procesul-verbal de ridicare a documentelor de la cet.Cozlovschi Vadim Ion din

26 noiembrie 2013 (f.d. 89-90 vol. I);

- procesul-verbal de ridicare din 17 octombrie 2013 a descifrărilor telefonice de

pe cartelele SIM folosite de cet.Pavlîcev Dmitrii Serghei din SA „Orange- Moldova"

(f.d. 138 vol.I);

- procesul-verbal de ridicare din 28 octombrie 2013 a descifrărilor telefonice de

pe cartelele SIM folosite de cet. Pavlîcev Dmitrii Serghei din SA „Moldcell" (246 vol.

I);

- procesul-verbal de ridicare a obiectelor de la cet.Androsovici Mihail Vladimir

din 16 octombrie 2013 (f.d. 122 vol. I);

- copia recipisei lui Dmitrii Pavlîcev din 24.03.2008, copia recipisei lui Dmitrii

Pavlîcev din 26.12.2011, copia recipisei lui Dmitrii Pavlîcev din 17.01.2013.

Probatoriul invocat se coroborează cu alte probe: factura, seria HB nr. 0539145 din

17 septembrie 2013, factura fiscală, seria BV nr. 9751906 din 17 septembrie 2013, ex. l

și 3, factura fiscală, seria BV nr. 9751905 din 17 septembrie 2013, ex. l și 3, factura

seria HB nr. 0539144 din 17 septembrie 2013, ex. l, factura fiscală, seria BV nr.

9751902 din 10 septembrie 2013, ex. l și ex.3, factura, seria HB nr. 0539143 din 23

august 2013, ex. l, factura fiscală, seria F 6484100 din 22 august 2013, ex. l și ex.3,

factura, seria HB nr. 0539137 din 20 ianuarie 2013, ex. 1, factura, seria HB nr. 0539139

din 30 mai 2013, ex. l, factura fiscală, seria JJ nr. 0907824 din 30 mai 2013, ex. l,

factura, seria HB nr. 0539138 din 28 martie 2013, ex. l, factura fiscală, seria FV nr.

7504810 din 28 martie BC 13, ex. l, factura fiscală, seria BV nr. 5590535 din 28 martie

2013, ex. l, copia facturii fiscale, seria FA nr. 2237089 din 17 septembrie 2013, copia

facturii fiscale, seria FA nr. 2237090 din 17 septembrie 2013, copia facturii fiscale,

seria FA nr. 2237091 din 17 septembrie 2013, copia facturii fiscale, seria FA nr.

2237092 din 17 septembrie 2013, explicația scrisă la 18.09.2013 de către inculpat și

procesul-verbal de audiere a bănuitului din 30.09.2013, în care Pavlîcev Dmitrii

recunoaște însușirea ilegală a bunurilor SRL „Filam Grup” în valoare totală de 1 783

398,65 lei, încredințate în administrarea sa.

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii, inclusiv vinovăția inculpatului, după cum rezultă din decizia instanței de

apel, care s-a pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și și-a motivat concluzia prin

cumulul de probe pertinente, concludente și utile, administrate pe parcursul judecării

cauzei și ulterior apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, în mod obiectiv.

Referitor la temeiul inculpatului prin care menționează că neîntemeiat în ședința

instanței de apel a fost lipsit de posibilitatea de a participa la cercetarea probelor în

ședință, Colegiul penal lărgit menționează că sunt neîntemeiate, or potrivit procesului-

verbal al instanței de apel (f.d. 230-239, vol. II), inculpatul a participat în ședințele

instanței.

Cît privește declarațiile părții vătămate Verbnîi Ghenadie, Colegiul penal lărgit

consideră că, acesta indică asupra vinovăției inculpatului, partea vătămată solicitînd în

instanța de fond ca acesta să fie pedepsit conform legii. Mai mult, partea vătămată a

realizat că sumele bănești nu îi vor mai fi returnate și de aceea s-a adresat la organele de

poliție.

Referitor la motivul recurentului, precum că i-a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil, fiind lipsit de posibilitatea de a avea ultimul cuvînt în fața instanței de apel,

Colegiul penal lărgit menționează că, potrivit procesului-verbal, inculpatului i-a fost

oferit ultimul cuvînt (f.d. 2381-2382, vol. IV). Faptul că inculpatul a fost întrerupt în

timpul acordării ultimului cuvînt, Colegiul penal nu consideră ca încălcare a dreptului la

un proces echitabil acestuia, or potrivit prevederilor art. 380 alin. (2) Cod de procedură

penală, stabilește că în timpul în care inculpatul are ultimul cuvînt, el poate fi întrerupt

în cazul în care el se referă la alte împrejurări decît cele care se referă la cauză.

Colegiul penal lărgit consideră că, ar fi constituit o violare gravă a dreptului la

apărare și la un proces echitabil al condamnatului numai în situația în care acesta nu ar

fi beneficiat în genere de ultimul cuvînt, pe cînd în cauza dată inculpatul a avut ultimul

cuvînt, iar intervenirea instanței s-a efectuat în limitele legale. Prin urmare, în acest

motiv nu se constituie prezența unei încălcări la un proces echitabil.

În ce privește indicarea în dispozitivul deciziei pe care recurentul o consideră ca o

eroare de drept, și anume pag. 9 din decizia instanței de apel (f.d. 247, vol. IV) ,,

…săvîrșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune lui Ghirișan V.…”,

Colegiul penal lărgit o consideră ca o greșeală materială admisă de către instanța de

apel, însă aceasta nu constituie eroarea de drept ce ar duce la casarea deciziei instanței

de apel și pronunțarea unei hotărîri de achitare.

Privind argumentul inculpatului precum că cauza a fost judecată fără citarea

legală a unei părți, referindu-se la părțile vătămate, Colegiul penal lărgit menționează

că, potrivit procesului-verbal al instanței de apel, părțile au fost citate legal, dintre care

unele din ele au solicitat judecarea cauzei fără participarea lor, iar alții fiind citați legal

nu s-au prezentat din motive necunoscute.

Prin prisma art. 369 alin. (1) Cod de procedură penală, audierea părții vătămate se

efectuează în conformitate cu dispozițiile ce se referă la audierea martorilor și care se

aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 371 alin. (l) pct. 2) Cod de procedură penală,

citirea în ședința de judecată a declarațiilor martorului depuse în cursul urmăririi penale

se efectuează atunci cînd martorul lipsește în ședință și absența lui este justificată fie

prin imposibilitatea absolută de a se prezenta în instanță, fie prin motive de

imposibilitate de a asigura securitatea lui, cu condiția că audierea martorului a fost

efectuată cu confruntarea dintre acest martor și bănuit, învinuit sau martorul a fost

audiat în conformitate cu art. 109 și 110 Cod de procedură penală. La fel, se evidențiază

că, în ședința de judecată în prima instanță a părților vătămate și a martorilor s-a

desfășurat în condițiile stabilite de art. 369-371 Cod de procedură penală.

Referitor la invocarea ilegalității procesului-verbal al instanței de apel, Colegiul

penal lărgit le consideră neîntemeiate, or părțile nu au contestat acest proces-verbal.

Cît privește argumentul inculpatului că are ,,alibi”, precum că nu a fost pe str.

Uzinelor și nu a fost telefonat la data de 17.09.2013, Colegiul penal lărgit menționează

că, în ședința instanțelor de fond s-a stabilit că Pavlîcev Dmitrii avea mai multe numere

de telefon și martorul Grosu Vladimir a specificat că inculpatul l-a telefonat de pe un alt

număr. Astfel, acest argument este neîntemeiat.

De asemenea, Colegiul penal lărgit menționează că, din textul recursului înaintat,

se evidențiază că recurentul în mod decisiv, își motivează recursul prin dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor și a nevinovăției sale, or, motivele de reapreciere a

probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, astfel, criticele formulate de recurent nu sunt motivate sub aspectul casării

hotărîrii recurate, ca fiind ilegală.

Instanța de recurs menționează că, temeiul invocat de recurenți precum că „nu

sînt întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, cînd instanța ce a judecat

cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin care în hotărîrea

judecătorească s-a făcut referire la săvîrșirea infracțiunii, dar nu au fost stabilite faptele

sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale infracțiunii

respective. Prin urmare, temeiul, la care se face trimitere în recurs, nu este aplicabil în

speța examinată din punctul de vedere al prezenței erorii de drept, care ar determina

necesitatea casării hotărîrilor pronunțate în cauza penală privindu-l pe Pavlîcev Dmitrii.

Or, temeiul invocat include cazurile cînd nu a fost stabilită fapta care corespunde

elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul căror

s-au constatat elementele constitutive, ori cînd nu au fost stabilite faptele care invocă

circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii. Din conținutul hotărîrilor

menționate supra rezultă că instanțele ierarhic inferioare corect au constatat fapta și

circumstanțele săvîrșirii infracțiunii incriminate inculpatului, descriindu-le în partea

descriptivă, ulterior motivîndu-se concluzia de vinovăție acestuia.

Astfel, s-a constatat că, fapta inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod penal

conține latura subiectivă a infracțiunii imputate, adică, urmărind scopul de cupiditate, la

momentul primirii banilor de la partea vătămată Verbnîi Gh., asumîndu-și un

angajament declarativ și fictiv în timp ce nu avea capacitatea funcțională respectivă,

inculpatul avea intenția să-i sustragă ilicit.

La fel, fapta inculpatului conține latura obiectivă a infracțiunii imputate, adică se

constată cu desăvîrșire înșelăciunea. Inculpatul în relațiile cu partea vătămată Verbnîi

Gh., a prezentat vădit fals realitatea, a ascuns faptele și circumstanțele care trebuiau

comunicate în cazul săvîrșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției

patrimoniale. Se evidențiază, că după transmiterea benevolă și conștientă a banilor de

către partea vătămată și, respectiv, primirea acestor bani de către inculpat, ultimul se

eschiva cu rea - credință de la restituirea banilor.

Copia recipiselor din 24.03.2008, 26.12.2011 și 17.01.2013, semnate de inculpat,

prin care se atestă primirea banilor de la partea vătămată Verbnîi Gh., anexate la dosar,

nu confirmă prezența unui raport de natură juridică civilă între aceste două persoane, de

vreme ce probele respective nu se coroborează cu alte probe și nu combat

circumstanțele stabilite în cauză. Or, relații civile pot fi atunci cînd părțile se comportă

cu bună credință în executarea obligațiilor reciproce din contracte civile.

Admițînd faptul că, inițial, între părți a existat un acord de împrumut de bani, la

prima vedere avînd caracter civil, ca urmare a comportamentului viclean a inculpatului,

care a primit banii, pe parcursul timpului, nerestituind banii primiți,fără motive

întemeiate, aceste acțiuni constituie elementele de escrocherie.

Limita între un raport civil, care are la bază un contract de împrumut al banilor și

un raport penal, care are la bază o componență de infracțiune de escrocherie este latura