1ra-1010/2016 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-1010/2016 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-1010/2016

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

08 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul

în procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Andrei Formusatii, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 03 februarie 2016, în

cauza penală privind-o pe

CIOBOTARU Oresta, născută la 09 iulie

1965, de etnie rom, originară din București,

România și domiciliată în or. Piatra Neamț,

România, str. Tîrnavele 6.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 11.06.2015 – 30.11.2015;

Instanța de apel: 17.12.2015 – 03.02.2016;

Instanța de recurs: 15.04.2016 – 08.06.2016.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 190 alin. (1) Cod penal la amendă în

mărime de 300 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea

de administrare a bunurilor materiale și a mijloacelor bănești pe un termen de 2 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă integral cu dispunerea încasării de la Ciobotaru O.

în beneficiu părții vătămate Gumenco V. suma de 3000 lei, cu titlu de prejudiciu

material.

O. la data de 28 aprilie 2015, aproximativ la ora 12.00, aflîndu-se în incinta casei de

schimb valutar ce aparține S.R.L. „Iutis Mag”, amplasată în or. Soroca, str.

Independenței 81, urmărind scopul dobîndirii ilicite a mijloacelor bănești, sub

pretextul că efectuează o operațiune de schimb valutar, a transmis casierului Gumenco

Al. bani în sumă de 500 dolari SUA, primind în schimb 8900 lei MDL, după care,

efectuînd mișcări cu degetele mîinii stîngi, a tăinuit din banii primiți de la casier,

1

suma de 3000 lei MDL, comunicîndu-i ultimului că de fapt, a dorit să schimbe dolarii

în lire sterline și nu în lei MDL.

Ulterior, tăinuind suma de 3000 lei MDL, dobîndiți prin înșelăciune de la casier,

i-a comunicat casierului că nu este de acord cu cursul de schimb al lirei sterline și i-a

restituit suma de 5900 lei, iar ultimul considerînd că a primit bani în sumă de 8900 lei,

i-a restituit suma de 500 dolari SUA. Primind de la casier banii în sumă de 500 dolari

SUA, Ciobotari O. a plecat într-o direcție necunoscută, dobîndind astfel intenționat,

prin înșelăciune, suma de 3000 lei MDL.

Cauza penală a fost examinată în absența inculpatei în conformitate cu

prevederile art.321 alin. (2) pct. l) Cod de procedură penală, din motiv că Ciobotaru

O. s-a sustras de la prezentarea în instanță.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal escrocheria, adică dobîndirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

procuror, care a solicitat casarea acesteia, în partea stabilirii pedepsei și înlocuirea

amenzii cu închisoarea pe un termen de doi ani și șase luni, cu executarea acesteia în

penitenciar pentru femei de tip semiînchis și cu privarea de dreptul de a exercita

activitatea de administrare a bunurilor materiale și a mijloacelor bănești pe un termen

de doi ani.

În motivarea cererii, apelantul a specificat despre gravitatea faptei comise de

inculpată, personalitatea acesteia, care deși a cunoscut despre examinarea prezentei

cauze, s-a eschivat de la judecarea ei, părăsind locul de trai permanent, fapt ce a

determinat necesitatea anunțării ei în căutare, respectiv necontribuind cu nimic la

repararea benevolă a prejudiciului material cauzat în urma acțiunilor sale ilegale,

astfel procurorul a considerat că la stabilirea pedepsei penale, instanța de fond nu a

acordat deplină eficiență prevederilor art. 61 Cod penal.

Totodată, în opinia apelantului, aplicarea unei pedepse pecuniare va crea

dificultăți la executarea ei, or după cum a relatat însăși inculpata Ciobotaru O. în

cadrul urmăririi penale, ea nu este angajată în câmpul muncii, nedispunând de o sursă

stabilă de venit pentru existență.

apelul procurorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate.

fond a stabilit corect starea de fapt ce corespunde probelor din dosar încadrînd just

acțiunile inculpatei în baza art. 190 alin. (1) Cod penal. Astfel, instanța de apel a

acceptat poziția instanței de fond în partea stabilirii circumstanțelor de fapt

determinante pentru calificarea faptei inculpatei, ca fiind una corectă și argumentată.

2

De asemenea, în viziunea instanței de apel pedeapsa stabilită inculpatei este una

echitabilă și proporțională faptei săvîrșite de aceasta. Mai mult, la stabilirea categoriei

și termenului pedepsei penale, instanța de fond a dat deplină eficiență dispozițiilor art.

61, 75, 76 Cod penal, care determină scopul de restabilire a echității sociale,

reeducarea făptuitorului și prevenirea săvârșirii de el pe viitor a altor fapte penale; de

criteriile generale de individualizare a pedepsei penale cum sunt: gravitatea

infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, chiar dacă în privința ei au fost instrumentate

și alte cauze penale pentru fapte analogice, dar care la data pronunțării prezentei

sentințe nu erau finisate, prezența prejudiciului material nerecuperat, precum și aflarea

la întreținere a copiilor minori.

Respectiv, instanța de apel a conchis că instanța de fond corect a statuat asupra

posibilității aplicării în privința inculpatei a pedepsei sub formă de amendă, cu

privarea de dreptul de a exercita activitatea de administrare a bunurilor materiale și a

mijloacelor bănești pe un termen de doi ani.

o cu recurs ordinar solicitînd casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, invocînd ca temei pentru

declararea recursului ordinar prevederile art.427 alin.(l) pct.6) Cod de procedură

penală, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel și decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și pct.10) dat

fiind că, la caz, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Recurentul susține că instanța de apel eronat a conchis că instanța de fond la

stabilirea pedepsei sub formă de amendă în privința lui Ciobotaru O. a acordat deplină

eficiență principiilor generale de aplicare a pedepsei, precum și de criteriile generale

de individualizare a pedepsei, ținînd cont de circumstanțele reale și personale ale

inculpatei.

Într-adevăr, la caz, există circumstanțele la care a făcut referire instanța de apel

și anume lipsa antecedentelor penale, aflarea la întreținere a 2 copii minori, însă

acestea eronat au fost considerate ca factori decisivi la aprecierea felului de pedeapsă

și greșit s-a ajuns la concluzia că corectarea inculpatei poate avea loc în condiții non-

privative de libertate, cu aplicarea pedepsei principale - amenda. Procurorul consideră

că aceste circumstanțe sunt insuficiente pentru stabilirea unei atare pedepse coroborat

cu împrejurările reale ale cauzei.

Astfel, atît instanța de fond, cît și cea de apel nu au respectat criteriile generale

de individualizare a pedepsei. Or, doar faptul lipsei antecedentelor penale, fără ca

inculpata să fi conștientizat pe deplin fapta săvîrșită, nu și-a cerut iertare de la partea

vătămată și nu a recuperat prejudiciul cauzat prin infracțiune, lipsa veniturilor stabile,

precum și învinuirea ei de comiterea mai multor infracțiuni de escrocherie (4 la

număr), nu pot conduce la aplicarea unei pedepse pecuniare.

3

Circumstanțele invocate și reținute de instanța de fond și susținute de instanța de

apel nu îndreptățesc fapta comisă de inculpată și, deci, nu pot genera aplicarea

pedepsei sub formă de amendă.

Aplicarea pedepsei amenzii lui Ciobotaru O., indică la ineficiența legii penale în

raport cu restabilirea echității sociale, corectarea condamnatei, precum și prevenirea

săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea ei, cît și a altor persoane, ceea ce duce, în

final, la neatingerea scopului pedepsei penale.

E de menționat, că, instanța de apel, de rînd cu alte motive invocate în cererea de

apel de procuror, a ignorat expunerea pe marginea faptului că inculpata deși a

cunoscut despre instrumentarea prezentei cauze, s-a eschivat de la judecarea ei,

părăsind locul de trai permanent, fapt ce a determinat necesitatea anunțării ei în

căutare, respectiv necontribuind cu nimic la repararea benevolă a prejudiciului

material cauzat în urma acțiunilor sale ilegale.

Totodată, aplicarea unei pedepse pecuniare va crea dificultăți în executarea ei.

Or, după cum a relatat însăși inculpata în cadrul urmăririi penale dînsa nu este

angajată în câmpul muncii, nedispunînd de o sursă stabilă de venit pentru existență.

În drept, procurorul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct.

6), 10) Cod de procedură penală.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, iar în

vederea acestei statuări se expun următoarele argumente de fapt și de drept.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se

reține că instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul

este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și motivate

corespunzător de recurent.

Din conținutul recursului ordinar declarat de procuror se constată că acesta

invocă ca temeiuri de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală, în particular referindu-se la faptul că prin decizia instanței de apel

nu s-a dat răspuns la argumentele specificate de partea acuzării în cererea de apel,

decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și greșit a fost

individualizată pedeapsa.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel, de altfel și cea a primei

instanțe, din considerentul că acestea, în viziunea sa, greșit au dispus condamnarea lui

Ciobotaru O. în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, la o pedeapsă pecuniară, care nu este

proporțională faptei infracționale săvîrșite de ultima și va fi imposibil de executat.

4

În același timp, instanța de recurs constată că, recurentul este de acord cu starea

de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

reținute în sarcina inculpatei, însă hotărîrea instanței de apel este criticată în partea

stabilirii pedepsei, care se consideră a fi una prea blîndă reieșind din modalitatea în

care a acționat Ciobotaru O. și comportamentul ei după săvîrșirea infracțiunii.

Verificînd argumentele expuse în textul recursului, în raport cu actele cauzei,

Colegiul penal constată că criticele invocate de procuror sunt vădit neîntemeiate, iar

judecînd apelul, instanța a examinat dosarul sub toate aspectele și a dat răspuns la

toate chestiunile importante pentru cauza dată.

La fel, se specifică că, recurentul invocînd eroarea de drept prevăzută de pct. 6),

menționează despre faptul că instanța de apel nu s-a expus argumentat asupra tuturor

motivelor din cererea sa de apel, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs în această parte și reiterează că invocarea unor pretinse

erori admise la etapa judecării cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate de o

motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a

circumstanțelor cauzei cărora se circumscriu.

Din partea descriptivă a deciziei instanței de apel, Colegiul penal constată că

aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe

care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o

motivare conformă rigorilor și exigențelor din art.6 CEDO.

În același context, Colegiul penal relevă că, deși art. 6 § 1 al Convenției obligă

instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, însă Curtea a clarificat că acest lucru

nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de parte (Van de Hurk v.

the Netherlands). Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești

poate varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor

cauzei (Hiro Balani v. Spain).

În opinia instanței de recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul declarat de procuror și a adoptat o hotărîre legală,

întemeiată și motivată, însușindu-și legal argumentele instanței de fond, argumente

fundamentate în fapt și în drept, prezentate în hotărîrea atacată și corect a considerat

că probele puse la baza sentinței nu conțin erori procesuale ce ar putea influența

autenticitatea concluziilor, dovedind indubitabil vinovăția inculpatei în baza art. 190

alin. (1) Cod penal și, totodată, fiind corect dispus aplicarea față de inculpată a

pedepsei sub formă de amendă.

Cu privire la criticele procurorului privind blîndețea pedepsei stabilite în privința

lui Ciobotaru O., Colegiul penal amintește că, pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod

penal, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea

acestuia, cît și a altor persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă

5

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Colegiul remarcă că, potrivit

dispozițiilor art. 75 Cod penal, text de lege care stipulează criteriile generale de

individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora, instanța urmează să

țină seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă

fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Din

examinarea textului de lege invocat, rezultă că aceste criterii sunt obligatorii și trebuie

avute în vedere în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei.

La caz, aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, s-au

valorificat anume în această ordine, fiindu-i stabilit inculpatei pedeapsa prevăzută de

art. 190 alin. (1) Cod penal, în limitele sancțiunii normei date.

Legislatorul a stabilit că, pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(1) Cod penal se aplică pedeapsa cu amendă în mărime de la 200 la 500 unități

convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore,

sau închisoare de pînă la 3 ani, adică instanța poate alege una din sancțiunile

alternative enumerate.

Amenda - ca măsură pecuniară limitează patrimoniul persoanei care a săvîrșit

infracțiunea. Totuși ea are un avantaj pentru infractor, fiind cea mai blîndă în sistemul

pedepselor stabilite de legiuitor. Executarea pedepsei - amenda poate fi imediată și la

achitarea ei, în conformitate cu art.111 alin.(1) lit. (e) Cod penal, se sting

antecedentele penale.

Totodată, Colegiul penal menționează că pedeapsa se consideră echitabilă cînd

aceasta impune inculpatei lipsuri și restricții ale drepturilor sale proporționale cu

gravitatea infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale,

adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți perturbate prin infracțiune.

De altfel, Colegiul penal remarcă că este prerogativa instanței de judecată să

aprecieze dacă scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea față de inculpată a unei

pedepse sub formă de amendă. În formarea acestei convingeri, instanța de judecată

urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, precum s-a

procedat și în cauza dată.

Prin urmare, Colegiul penal reține că instanța de fond, precum și cea de apel au

efectuat o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpatei

urmărind în acest sens circumstanțele săvîrșirii infracțiunii, gravitatea acesteia, lipsa

antecedentelor penale, chiar dacă în privința lui Ciobotaru O. au fost pornite și alte

cauze penale pentru fapte analogice, dar care la data pronunțării prezentei sentințe nu

erau finisate, prezența prejudiciului material nerecuperat, precum și aflarea la

întreținere a copiilor minori.

6

Respectiv, instanța de recurs găsește neîntemeiate alegațiile titularului dreptului

de recurs și constată că concluzia instanței de apel, privitor la faptul că corijarea lui

Ciobotaru O. este posibilă și prin aplicarea față de dînsa a unei pedepse sub formă de

amendă, este una legală, corectă, motivată și întemeiată.

Din considerentele arătate, Colegiul penal conchide că temeiurile pentru recurs

invocate de recurent nu sunt incidente cauzei, iar instanța ierarhic inferioară și-a

motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75

Codul penal la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în

privința inculpatei, stabilindu-i o pedeapsă proporțională faptei săvîrșite de aceasta și

în limitele sancțiunii art. 190 alin. (1) Cod penal.

În consecință, Colegiul penal consideră că, la caz, nu se constată vreun temei

pentru aplicarea unei pedepse cu închisoarea în privința lui Ciobotaru O., iar

pedeapsa, astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond, răspunde atît

principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal de

restabilire a echității sociale, corectare a inculpatei, precum și de prevenire a săvîrșirii

de noi infracțiuni, atît din partea ei, cît și a altor persoane, iar recursul procurorului

este inadmisibil, ca vădit neîntemeiat.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

nivelul Curții de Apel Bălți, Andrei Formusatii, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 03 februarie 2016, în cauza penală privind-o pe Ciobotaru

Oresta, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 07 iulie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

7