1ra-1096/16 — art.186 alin.2 lit.b,c, d CP

Dosarul nr.1ra-1096/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 iunie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 februarie 2016, declarat de

avocatul Daniela Cojocaru, în numele inculpatului

Ochișor Adrian Mihail, născut la 01

octombrie 1996, originar și domiciliat în

mun.Chișinău, str.Alecu Russo 3/2, ap.23.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Adrian a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(2) lit.b), c) și d) Cod

penal, cu aplicarea art.70 alin.(3) Cod penal, la 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii pe un termen de probă de 2 ani.

procedură penală, a constatat că Ochișor Adrian, la 10 noiembrie 2013 spre 11 noiembrie

2013, în urma înțelegerii prealabile cu o persoană în privința căreia cauza a fost disjunsă într-

o procedură separată, avînd scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, distribuind

în prealabil rolurile, aflîndu-se pe str.A.Russo 13/3, mun.Chișinău, au deteriorat geamul de la

automobilul de model „Toyota Solara”, cu n/î K AN 987, parcat pe aceeași adresă, din care

tainic au sustras o scurtă de marcă „Nike”, la prețul de 3800 lei, o geantă din piele de marca

„Luciano”, la prețul de 2000 lei, în care se afla un set de acte de identitate și mijloace bănești

în sumă de 500 lei, cauzîndu-i părții vătămate Stoian Natalia o daună materială în proporții

considerabilă, în valoare totală de 6300 lei.

A.Ochișor, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care procesul penal să fie încetat în legătură cu împăcarea părților, invocînd că

instanța nu a constatat și apreciat circumstanțele de drept privind încetarea procesului penal în

privința inculpatului, pe motivul împăcărilor părților, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și dreptului material; a fost încălcat dreptul inculpatului la un

proces echitabil, garantat de art.6 CEDO.

1

3.1. Sentința a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care procesul penal în privința lui

A.Ochișor să fie încetat în legătură cu împăcarea părților.

La 16.12.2015, în temeiul art.407 alin.(2) Cod de procedură penală, procurorul a

formulat cerere de retragere a apelului.

admisă cererea procurorului privind retragerea apelului, procedura de apel fiind încetată în

această parte, iar apelul declarat de avocatul D.Cojocaru în numele inculpatului a fost respins,

ca nefondat.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de

drept și corect a încadrat fapta inculpatului în dispoziția art.186 alin.(2) lit.b), c), d) Cod

penal.

De asemenea, instanța de apel a considerat că prima instanță corect a individualizat

pedeapsa, ținînd cont de prevederile art.61 alin.(2) și 75 Cod penal, or, inculpatul a comis cu

intenție o infracțiune din categoria celor mai puțin grave pentru care se prevede ca pedeapsă

amendă, sau muncă neremunerată în folosul comunității, sau închisoare de pînă la 4 ani și

astfel, just a aplicat pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, reieșind din circumstanțele cauzei și

persoana inculpatului, care a săvîrșit infracțiunea în timpul minoratului, a recunoscut

vinovăția, conștientizînd gravitatea și consecințele faptei sale, pe care o regretă, a acceptat

judecarea cauzei în baza probelor administrate la urmărirea penală, anterior nu a fost judecat,

nu este angajat în cîmpul muncii.

Consecvent, instanța de apel a indicat că, potrivit art.109 Cod penal, împăcarea este un

act de voință personală, iar partea vătămată nu a manifestat personal o astfel de dorință,

acordul fiind semnat de avocat în numele părții vătămate în lipsa unui mandat acordat în acest

sens. Astfel, instanța a considerat ca fiind juste concluziile primei instanțe că, în speță,

încetarea procesului în legătură cu împăcarea părților, nu este posibilă.

numele inculpatului care, invocînd prevederile art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură

penală, solicită casarea acestora și încetarea cauzei penale în privința lui A.Ochișor în

legătură cu împăcarea părților, pe motiv că instanțele eronat au conchis că încetarea

procesului în legătură cu împăcarea părților nu este posibilă odată ce s-a dispus examinarea

cauzei în procedura prevăzută de art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală; - nu au constatat

și apreciat circumstanțele de drept privind încetarea procesului penal în privința inculpatului

în legătură cu împăcarea părților.

dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din

următoarele considerente.

Conform art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de apel.

Potrivit textului recursului, partea apărării invocă ca temei de casare a deciziei instanței

de apel pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței

de apel conține o eroare de drept atunci cînd instanța a aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Analizînd acest temei în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal constată

că acesta nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat.

Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt stabilită

de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului în baza

art.186 alin.(2) lit.b), c) și d) Cod penal și critică hotărîrea instanței de apel numai referitor la

2

măsura de pedeapsă aplicată, considerînd-o neîntemeiată, cauza penală în privința acestuia

urmînd a fi încetată, deoarece a încheiat acord de împăcare cu partea vătămată.

Motivul recurentului, precum că instanța neîntemeiat nu a încetat cauza penală în

privința inculpatului în baza art.109 Cod penal, Colegiul penal î-l consideră neîntemeiat.

Colegiul penal reține că, potrivit art.60 alin.(1) pct.13) Cod de procedură penală, partea

vătămată dispune de un șir de drepturi, inclusiv și de dreptul de a se împăca cu bănuitul,

învinuitul, inculpatul în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art.109 Cod penal, împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale

pentru infracțiunile ușoare sau mai puțin grave, prevăzute la capitolele II–VI din Partea

specială, precum și în cazurile prevăzute de procedura penală, și produce efecte juridice din

momentul pornirii urmăririi penale și pînă la retragerea completului de judecată pentru

deliberare.

La acest capitol se atestă că, instituția împăcării părților, ca o condiție pentru aplicarea

ei, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-împăcarea trebuie să se realizeze în cazul acelor infracțiuni expres determinate de

lege, în cazul cărora legiuitorul a legat de acest act drept consecință înlăturarea răspunderii

penale;

-împăcarea părților trebuie să se realizeze între persoana vătămată și infractor;

-împăcarea trebuie să fie exprimată în mod clar, și nu presupusă pe baza anumitor

situații și împrejurări;

-împăcarea trebuie să fie totală, necondiționată și definitivă;

-împăcarea trebuie să fie personală.

Astfel că, caracterul personal prevăzut de art.109 alin.(2) Cod penal, produce efecte în

persoana făptuitorului și a persoanei care dorește împăcarea, partea vătămată, fie direct, fie

reprezentată.

Conform art.80 alin.(1)-(2) Cod de procedură penală, reprezentantul victimei, părții

vătămate, părții civile exercită, în cursul desfășurării procesului penal, drepturile acestora, cu

exepția drepturilor indisolubile de persoana acestora. Pentru protejarea intereselor persoanei

reprezentate, reprezentantul are dreptul, inclusiv să încheie tranzacții de împăcare cu bănuitul,

învinuitul, inculpatul. Acest drept trebuie să fie confirmat prin procură întocmită și legalizată

conform legislației civile. Deci, în lipsa părții vătămate, avocatul, ca reprezntant al ei, trebuie

să prezinte instanței de judecată, nu numai mandatul dar și procura privind împuternicirea

acestuia de a efectua procedura împăcării.

Potrivit mandatului nr.0436323 din 04.02.2014, reprezentantul părții vătămate,

avocatul V.Jarovlea, în baza contractului de asistență juridică nr.2150 din 26.05.2011, a fost

împuternicit să acorde asistență juridică în prezenta cauză penală, reprezentînd interesele lui

N.Stoian și G.Stoian privind încasarea pagubei materiale (f.d.118 v.1).

Reieșind din cererea de încetare a procesului penal și acordul de împăcare din

28.09.2015, împăcarea a avut loc între inculpatul A.Ochișor și reprezentantul părții vătămate,

avocatul V.Jarovlea, care nu a avut împuternicirea corespunzătoare, prevăzută la art.80 Cod

de procedură penală citat supra (f.d.218-219 v.1).

Prin urmare, reieșind din circumstanțele stabilite în cauză, instanțele de fond corect au

concluzionat că în cauză nu pot fi aplicate prevederile art.109 Cod penal, privind încetarea

procesului penal în legătură cu împăcarea părților, deoarece partea vătămată nu și-a exprimat

personal și expres voința de a se împăca cu inculpatul total, necondiționat și definitiv, sau să-l

fi împuternicit, în conformitate cu prevederile art.80 Cod de procedură penală, pe

reprezentantul său pentru a încheia tranzacții de împăcare cu inculpatul, acordul fiind semnat

de către avocat, în lipsa împuternicirilor corespunzătoare.

3

După cum s-a menționat mai sus, potrivit art.109 Cod penal, împăcarea produce efecte

juridice din momentul pornirii urmăririi penale și pînă la retragerea completului de judecată

pentru deliberare. În cauză, sentința a fost pronunțată la 02.11.2015, iar xerocopia acordului

de împăcare anexat de partea apărării la recursul ordinar este datat cu 28.01.2016, adică după

retragerea completului de judecată pentru deliberare. Cu atît mai mult că aceasta este o

xerocopie a acordului din 28.09.2015, în care s-a introdus modificări privind data întocmirii

acestuia, iar textul fiind completat cu familia părții vătămate (f.d.56 v.2).

Nu pot fi reținute nici argumentele recurentului, precum că în cauză sînt aplicabile

prevederile art.276 Cod de procedură penală.

Astfel, potrivit normei menționate, urmărirea penală se pornește numai în baza

plîngerii prealabile a părții vătămate în cazul infracțiunii de furt al avutului proprietarului

săvîrșit de minor, de soț, rude, în paguba tutorelui, ori de persoana care locuiește împreună cu

victima sau este găzduită de aceasta. Prin ,,furt” trebuie de înțeles săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art.186 Cod penal, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor ca proprietate

personală a soțului (în cazul săvîrșirii de către celălalt soț), a rudelor (persoanelor prevăzute

de art.134 Cod penal). În ce privește furtul săvîrșit în paguba tutorelui se are în vedere

persoana numită în această calitate în modul prevăzut de art.142-143 Codul familiei, tutela

fiind instituită asupra copiilor minori rămași fără ocrotire părintească în scopul educației și

instruirii acestora, precum și a apărării drepturilor și intereselor lor legitime.

Potrivit materialelor cauzei, partea vătămată nu este rudă sau tutore a inculpatului, care

a săvîrșit furtul avutului proprietarului, astfel că prevederile art.276 alin.(5) Cod de procedură

penală nu pot fi aplicate în privința acestuia.

Totodată, instanța de recurs remarcă că, potrivit art.61 Cod penal, pedeapsa penală este

o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a inculpatului ce se

aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvîrșit infracțiuni,

cauzînd anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, avînd drept scop restabilirea echității

sociale și corectarea inculpatului.

Colegiul penal reține că, persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni

trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată. Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele au ținut seama pe deplin de principiile de

aplicare a pedepsei, prevăzute de art.61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a

ei, stipulate în art.75 Cod penal, de circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, care a

săvîrșit infracțiunea în timpul minoratului, a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, a

conștientizat gravitatea și consecințele faptei sale, a acceptat judecarea cauzei în baza

probelor administrate la urmărirea penală, nu este angajat în cîmpul muncii, anterior nu a fost

judecat.

Complementar, la numirea pedepsei inculpatului, instanțele au ținut cont inclusiv de

prevederile art.70 alin.(3) Cod penal și art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, acesta

beneficiind de o reducere cu o treime din limita de pedeapsă prevăzută de lege, adică din

maximul prevăzut de sancțiunea art.186 alin.(2) Cod penal, care prevede pedeapsa închisorii

pînă la 4 ani.

Reieșind din prevederile art.70 alin.(2) Cod penal, limita minimă generală a pedepsei

închisorii este de 3 luni. La caz, limita minimă a pedepsei, avînd în vedere stipulările

normelor penale sus menționate, nu mai poate fi redusă. Prin urmare, argumentele

4

recurentului, precum că instanțele neîntemeiat nu au aplicat în privința inculpatului

prevederile art.79 Cod penal, nu pot fi reținute.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat de către avocatul D.Cojocaru în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Daniela Cojocaru, în numele

inculpatului Ochișor Adrian, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 04 februarie 2016, în cauza penală în privința lui Ochișor Adrian, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 29 iunie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5