1ra-420/2016 — art. 201-1 al.3 lit.c CP

1ra-420/2016 — art. 201-1 al.3 lit.c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-420/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Bălți, Valentina Costaș, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 28 octombrie 2015, în privința inculpatei

Gherghelejiu Nadejda Semion, născută la

21 septembrie 1960 în s. Șofrîncani, r-nul Edineț,

locuitoare a s. Brătușeni, r-nul Edineț, cetățeancă a R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

în instanța de fond: 21.07.2014 – 02.06.2015,

în instanța de apel: 25.06.2015 – 28.10.2015,

în instanța de recurs: 14.01.2016 – 16.03.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

a fost condamnată în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal, la 7 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip închis, pentru femei, începând din 02 iunie 2015.

Gherghelejiu N. , aflându-se în gospodăria lui Leascovscaia R. , amplasată în s.

Șofrîncani, r-nul Edineț, unde domicilia împreună cu concubinul său, Retiș V., a

inițiat o ceartă cu ultimul, în timpul căreia, având în mână un cuțit de bucătărie, cu

lungimea lamei de 22 cm., i-a aplicat intenționat concubinului o lovitură cu vârful

lamei cuțitului în partea interioară a coapsei stângi, provocându-i o plagă tăiată-

înțepată, cu lezarea arterei femurale.

1

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 74 din 03.04.2014,

decesul lui Retiș V. a survenit în rezultatul șocului hemoragic, dezvoltat în urma

plăgii coapsei stângi cu lezarea arterei femurale, condiționând hemoragie externă

abundentă, care a fost produsă prin acțiunea traumatică a unui corp tăietor-

înțepător, la 31.03.2014, cu cuțitul prezentat la expertiză, care se califică ca

vătămare corporală gravă și se află în legătură cauzală cu decesul victimei.

Instanța a reținut, că în ședință inculpata a relatat că Retiș V. i-a răspuns cu

cuvinte necenzurate, apoi a lovit-o cu mâna peste față. Victima s-a îndreptat spre

ea cu un cuțit în mână. Încercând să se apere, împiedicându-se de picioarele lui

Retiș V., ea a căzut peste acesta. Când s-a ridicat, a văzut cuțitul înfipt în piciorul

drept al victimei. A scos cuțitul din picior, l-a bandajat, apoi a ieșit afară, solicitând

ajutor. Vecina sa, Vera, a intrat în casă și i-a spus că Retiș V. a decedat. Nu poate

explica cine i-a aplicat victimei lovitura cu cuțitul, fiind posibil ca, din întâmplare,

și ea să-l fi tăiat. Nu a avut intenția să-i aplice lovituri cu cuțitul victimei. Nu

cunoaște cum cuțitul, pe care l-a aruncat jos, a ajuns ulterior în iaz, indicând că

fratele l-a ascuns. Nu a comunicat procurorului că declarațiile date în cadrul

urmăririi penale, au fost influențate de polițist.

Totodată, vina inculpatei a fost dovedită prin probele administrate.

Astfel, martorul Galunca T. a declarat că, la 01.04.2014, a participat în

calitate de martor-asistent la acțiunile de reconstituire a faptei și a văzut cum

inculpata ținea cuțitul în mâna dreaptă, stătea în picioare, puțin înclinată, și cu

cuțitul a lovit de sus în jos, în piciorul manechinului. Inculpata a povestit despre

acțiunile întreprinse asupra victimei și nu a spus despre faptul că s-ar fi împiedicat.

Martorul Stambuleac N. a indicat că inculpata a venit la el pentru a suna la

salvare și i-a comunicat că victima s-ar fi tăiat la serviciu. Ulterior, în aprilie 2014,

a participat în calitate de martor la acțiunile de reconstituire a faptei. Inculpata a

relatat că a intrat în casă, s-a apropiat de Retiș V., care stătea în pat și curățea niște

fire de cablu, solicitându-i ajutorul. Acesta a lovit-o peste față, apoi în timpul

înfruntării apărute între ei, inculpata l-a lovit cu cuțitul în picior. Ea a arătat cum a

acționat. Nu-și amintește dacă inculpata a menționat că s-a împiedicat, că a aruncat

cuțitul în livadă.

Martorii Cernei I. și Fetco T. au relatat similar că, conform informației

primite, s-au deplasat la fața locului. Inculpata le-a comunicat că concubinul său a

venit tăiat din sat. În urma acțiunilor de investigație, fratele inculpatei a recunoscut

că inculpata i-a aplicat o lovitură cu cuțitul lui Retiș V., apoi l-a rugat să ascundă

cuțitul. Tot atunci, acesta le-a arătat locul unde a aruncat cuțitul – iazul, care se află

la o distanță de 400-500 m. de casă. În urma căutărilor, a fost depistat cuțitul cu

care a fost comisă crima, fiind întocmit procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Ulterior, inculpata a recunoscut că, încercând să-l sperie pe concubin, care era în

stare de ebrietate, l-a înjunghiat cu cuțitul în picior, acesta decedând în urma

pierderii de sânge.

Potrivit procesului-verbal de reconstituire a faptei din 01.04.2014, a planșei

fotografice anexate, martorul Vilihov V. a arătat de unde sora sa, Gherghelejiu N.,

2

i-a transmis cuțitul cu care l-a înjunghiat pe Retiș V. și locul în iaz unde a aruncat

cuțitul în cauză.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului din 01.04.2014, a

planșei fotografice anexate, a fost efectuată cercetarea iazului, fiind ridicat cuțitul

cu care a fost înjunghiat Retiș V., și aruncat în iazul respectiv de către Vilihov V.

Potrivit procesului-verbal de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din

01.04.2014, a planșei fotografice anexate, inculpata a explicat și a demonstrat cum

i-a aplicat lovituri cu cuțitul concubinului său.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 74 din 03.04.2014, s-a constatat

că decesul lui Retiș V. a survenit în rezultatul șocului hemoragic, care s-a dezvoltat

în urma plăgii coapsei stângi cu lezarea arterei femurale, condiționând hemoragie

externă abundentă, care a fost produsă prin acțiunea traumatică a unui corp tăietor-

înțepător la 31.03.2014, cu cuțitul prezentat la expertiză, care se califică ca

vătămare corporală gravă, periculoasă pentru viață și se află în legătură cauzală cu

decesul victimei. La expertiza medico-legală a cadavrului lui Retiș V., s-a simțit

miros de alcool.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 409 din 01.04.2014, în

proba de sânge de la Gherghelejiu N., s-a depistat alcool etilic în cantitate de 0,53

%, echivalent a 0,53 g/l.

Potrivit actului de expertiză psihiatrico-legală nr. 176a-2-14 din 29.04.2014,

Gherghelejiu N. a fost recunoscută responsabilă, nefiind necesară aplicarea

măsurilor cu caracter medical.

Conform art. 21 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit căror nimeni nu

poate fi silit să mărturisească împotriva sa, poziția aleasă de inculpată în ședința de

judecată și schimbarea ulterioară a declarațiilor sale, este un drept al ei, și o formă

de exonerare de la răspunderea pentru infracțiunea săvârșită.

Necătând că inculpata a recunoscut vina parțial, indicând că fapta a fost

comisă din imprudență, probele administrate au dovedit pe deplin caracterul

infracțional al faptei, cât și vinovăția acesteia în comitere infracțiunii incriminate.

Astfel, intenția inculpatei de a se eschiva de la răspunderea penală, prin

schimbarea cu rea-voință a declarațiilor date în cadrul urmăririi penale, a fost

constatată prin:

explicația inculpatei din 31.03.2014, despre modul în care i-a aplicat

victimei lovitura cu cuțitul și faptul că l-a rugat pe fratele său să arunce cuțitul în

iaz;

procesul-verbal de reconstituire a faptei, prin care Vilihov V., fratele

inculpatei, a descris faptele comise de inculpată față de Retiș V. și la rugămintea ei

de a arunca cuțitul în iaz, indicând unde a aruncat cuțitul;

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 01.04.2014, potrivit căruia, în

prezența lui Vilihov V., a fost găsit cuțitul în iaz;

procesul-verbal potrivit căruia Gherghelejiu N., fiind audiată în calitate de

bănuită în prezența avocatului N. Baban, a declarat că în urma unei cerți apărute

spontan, ambii fiind în stare de ebrietate, a fost lovită de concubin cu pumnul în

față, fiindu-i rupt un dinte. Ea, smulgându-i cuțitul din mână, a încercat să-l sperie

3

și i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în piciorul stâng, aruncând cuțitul afară, după

beci. A încercat să-i oprească hemoragia, apoi a transmis cuțitul fratelui său să-l

ascundă.

Conform planșei fotografice, inculpata, în prezența martorilor-asistenți, a

demonstrat pe un manechin cum a aplicat o lovitură cu cuțitul victimei, apoi a

demonstrat cum i-a fixat garoul mai sus de plaga provocată.

În raportul de expertiză medico-legală nr. 213, medicul legist a indicat că,

din spusele expertizatei, ea a fost lovită de concubinul său cu pumnul în față și în

alte regiuni ale corpului, fiindu-i cauzate echimoze și excoriația la față, brațul drept

și regiunea lombară pe dreapta, survenind amputarea traumatică a dintelui la

mandibula pe stânga.

Conform actului nr. 176a-2014 de expertiză psihiatrico-legală, comisia a

indicat că, din spusele inculpatei, inițiind o ceartă, i-a aplicat concubinului o

lovitură cu lama cuțitului în partea anterioară a coapsei stângi, victima decedând în

urma hemoragiei. Inculpata nu suferă de maladii psihice, se afla în stare de

ebrietate alcoolică simplă, nefiind lipsită de capacitatea de prevedere și deliberare a

acțiunilor sale, fiind responsabilă.

Conform procesului-verbal de audiere a învinuitei, în prezența apărătorului

și translatorului, inculpata a comunicat că, ambii fiind în stare de ebrietate, în

timpul cerții, concubinul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, rupându-i un

dinte. Ea i-a smuls cuțitul din mână și a început să-l sperie, aplicându-i o lovitură

cu lama cuțitului în piciorul stâng. L-a stropit cu apă, încercând să oprească

hemoragia. Ulterior i-a comunicat lui Scutelnic A. despre cele întâmplate, s-a

întors înapoi, a luat cuțitul de după beci și l-a transmis fratelui său, să-l ascundă.

Sunt neîntemeiate afirmațiile inculpatei, precum că declarațiile din timpul

urmăririi penale au fost depuse sub influența colaboratorilor de poliție.

Astfel, aceste declarații, conform proceselor-verbale, au fost făcute în

prezența apărătorului și ofițerului de urmărire penală, inculpata luând cunoștință cu

materialele cauzei și neavând careva obiecții. Totodată, inculpata benevol a descris

circumstanțele comiterii infracțiunii, manifestând intenția de a tăinui urmele, prin

ascunderea corpului delict.

Sunt neîntemeiate și declarațiile inculpatei, precum că a săvârșit infracțiunea

fără intenție și din imprudență, acestea fiind combătute prin totalitatea probelor

administrate.

Potrivit probelor, inculpata a manifestat intenție directă la cauzarea

vătămărilor corporale concubinului său, cât privește survenirea urmărilor cauzate

prin acțiunile sale – decesul victimei – ea nu le-a dorit, manifestând imprudență

față de urmările prejudiciabile survenite.

Este nefondat argumentul apărării, precum că inculpata nu a avut intenția de

a-i provoca vătămări lui Retiș V., acțiunile ei fiind săvârșite din imprudență,

deoarece pentru aplicarea loviturii cu cuțitul, ea urma să-l ia de pe masă, ce

demonstrează că inculpata, în mod intenționat i-a provocat victimei vătămări

grave, soldate cu decesul. Mai mult, inculpata, cu scopul de a tăinui urmele

infracțiunii, a transmis cuțitul fratelui său, pentru a-l ascunde, ce demonstrează

4

incontestabil faptul provocării intenționate a vătămărilor grave și nu din

imprudență.

În baza probelor administrate, instanța a concluzionat ca fiind dovedită pe

deplin vinovăția inculpatei, acțiunile acesteia fiind încadrate în baza art. 201 alin.

(3) lit. c) Cod Penal, ca violență în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată

fizic, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, soldată

cu decesul victimei.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpata a recunoscut parțial vina și s-a căit, că a comis o infracțiune

deosebit de gravă, că lipsesc circumstanțe atenuante și agravante, că este

caracterizată pozitiv, că și-a schimbat declarațiile pe parcurs cu rea-voință, că este

cu antecedente penale, concluzionând că corectarea și reeducarea ei este posibilă

prin izolare de societate.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatei să

fie recalificate în baza art. 149 alin. (1) Cod penal.

Apelantul a indicat că acuzarea și instanța de fond au calificat acțiunile

inculpatei în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal incorect, neîntemeiat și fără a

avea vreun suport probant, nefiind confirmat că aceasta forma la acel moment o

familie sau ducea o gospodărie comună cu Retiș V.

Fiind audiată în instanța de fond, inculpata a confirmat că anterior a

concubinat cu victima însă, de aproximativ un an, nu mai locuiesc împreună.

Deoarece, Retiș V. nu avea unde locui, ruda ei, Leascovscaia R., i-a propus să

locuiască la ea, urmând să îngrijească de livadă și grădină. Inculpata, la rugămintea

rudei sale, venea în gospodăria acesteia, însă nu concubina cu Retiș V., prin

certificatul anexat la dosar fiind confirmat că aceasta locuia permanent, de una

singură, în com. Brătușenii Vechi, str. Leningradskaia 45.

Inculpata a relatat că, intrând în casă, a fost agresată și lovită cu pumnul în

față de Retiș V., fiindu-i rupt un dinte, fapt ce a fost probat prin actul de examinare

medico-legală nr. 213 din 01.04.2014, care certifică și alte vătămări corporale:

echimoze și excoriații pe față, brațul drept, regiunea lombară pe dreapta, subluxația

dinților 2 la mandibula pe stânga, și 1, 2 pe dreapta.

La fel, inculpata a explicat că Retiș V. a amenințat-o cu cuțitul pe care îl

avea în mână, ea l-a apucat cu ambele mâini de mâna în care ținea cuțitul, a căzut

peste el, iar cuțitul s-a înfipt în picior, aceste declarații nefiind făcute în scop de

autoapărare, expertul S. Vremea confirmând că vătămările corporale puteau fi

cauzate în asemenea circumstanțe.

Toate circumstanțele și probele administrate, de rând cu faptul că lovitura de

cuțit a fost la picior și nu la unul din organele vitale, denotă lipsa intenției

inculpatei la cauzarea morții părții vătămate.

Astfel, acțiunile inculpatei urmează a fi calificate conform art. 149 alin. (1)

Cod penal, ca omor din imprudență, latura subiectivă fiind caracterizată prin faptul

că aceasta nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deși

trebuia să le prevadă.

5

La stabilirea pedepsei, urmează a fi ținut cont că inculpata nu are

antecedente penale, nu se află le evidența medicului narcolog și psihiatru, se

caracterizează pozitiv, succesorul părții vătămate nu are pretenții de ordin material

sau moral.

Acțiunile inculpatei au fost incorect calificate, fiindu-i aplicată o pedeapsă

greșit individualizată, în circumstanțele date fiind posibilă stabilirea unei pedepse

mai blânde, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

2015, apelul a fost admis, casată parțial sentința, rejudecată cauza și pronunțată o

nouă hotărâre.

Gherghelejiu Nadejda a fost condamnată în baza art. 2011 alin. (3) lit. c), 79

Cod penal la 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis,

pentru femei, începând din 28 octombrie 2015, cu includerea în termenul de

pedeapsă a timpului aflării ei în stare de arest, din 02 iunie 2015 până la 28

octombrie 2015.

În rest sentința a fost menținută.

Instanța de apel a constatat că instanța de fond a apreciat probele

administrate conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, ajungând la concluzia

corectă privind condamnarea inculpatei în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal.

Vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii imputate și-a găsit confirmare

prin declarațiile inculpatei, reprezentantului legal al părții vătămate, Musiuc O., a

martorilor și a probelor scrise.

Instanța de apel a reținut că conflictul a avut loc între concubinii, care

conform certificatului din 09.04.2014, eliberat de Consiliul Sătesc Șofrîncani, au

locuit în gospodăria lui Leascovscaia R. din octombrie 2013 până la 31.03.2014,

conflictul fiind generat de partajarea atribuțiilor de întreținere a gospodăriei.

La încadrarea juridică a faptei incriminate inculpatei, instanța de fond a ținut

cont de prevederile art. 1331 lit. a) Cod penal, potrivit căror inculpata și victima se

aflau în relații de concubinaj, fiind aplicabile prevederile art. 2011 alin. (3) lit. c)

Cod penal, ca violență în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic,

comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a

provocat suferință fizică, soldată cu decesul victimei.

Argumentele apărării privind recalificarea acțiunilor inculpatei în temeiul

art. 149 Cod penal sunt neîntemeiate, însă sentința urmează a fi casată în latura

pedepsei, aceasta fiind una prea aspră și neechitabilă în raport cu circumstanțele

cauzei.

Instanța de fond a făcut trimitere la existența antecedentelor penale, din

conținutul revindecării fiind evident că inculpata este la prima abatere, nefiind

anterior judecată.

La fel, instanța de fond a invocat schimbarea cu rea-voință a declarațiilor de

către inculpată, neglijând faptul, că anume ea a informat despre infracțiunea

comisă, a colaborat cu organul de urmărire penală și a recunoscut vina la etapa

6

intentării cauzei penale, nefiind descris în ce constă ”rea-voința”, dacă din

conținutul declarațiilor există unele divergențe care nu schimbă situația existentă

pe caz, însă a omis comportamentul victimei care a provocat acțiunile inculpatei.

Comportamentul victimei micșorează esențial gravitatea faptei și a

circumstanțelor ei, gradul și pericolul social al persoanei vinovatului.

Drept circumstanțe atenuante sunt - autodenunțarea și contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii, recunoașterea vinovăției, ilegalitatea acțiunilor victimei

care au și provocat infracțiunea, acestea nefiind luate în considerație de instanța de

fond.

Ținând cont de condițiile de viață a concubinilor Gherghelejiu N. și Retiș V.,

luând în considerație gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul acesteia, persoana

inculpatei și stabilirea împrejurărilor care constituie excepție de la starea obișnuită

a lor și în special aplicarea loviturii de către victimă, urmată de provocarea de

vătămări corporale ușoare inculpatei, sub formă de echimoze și excoriații pe față,

brațul drept și regiunea lombară pe dreapta, amputarea traumatică a dintelui 1 la

mandibula pe stânga, subluxația dinților 2 la mandibula pe stânga și 1-2 pe dreapta,

care au servit drept catalizator și au generat acțiunile violente ale inculpatei,

pedeapsa-i urmează a fi stabilită cu aplicarea prevederilor art. 79 alin. (1) Cod

penal, fiind una echitabilă faptei comise, în corespundere cu normele legale și

circumstanțele cauzei, și va atinge scopul de corectare și reeducare al inculpatei.

Costaș, a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și

menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a indicat că decizia privind aplicarea față de inculpată a art. 79

Cod penal și stabilirea unei pedepse sub limita minimă a sancțiunii articolului

incriminat, este neîntemeiată și neproporțională circumstanțelor stabilite.

Prevederile art. 79 Cod penal nu sunt aplicabile cazului, în condițiile în care

inculpata nu a recunoscut vina, în apelul înaintat fiind solicitată reîncadrarea

acțiunilor ei în baza art. 149 alin. (1) Cod penal.

Totodată, inculpata nu a contribuit la descoperirea infracțiunii,

dimpotrivă, după aplicarea loviturii cu cuțitul, în scopul tăinuirii urmelor

infracțiunii, a transmis cuțitul fratelui său, pentru a-l ascunde.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel nu a luat în considerare gradul și

pericolul social al infracțiunii săvârșite, faptul că inculpata și-a schimbat

declarațiile pe parcursul procesului penal.

Astfel, aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută la articolul

incriminat nu este proporțională prejudiciului cauzat de inculpată, or, aceasta a

comis o crimă deosebit de gravă, urmată de decesul unei persoane, acțiune ce nu

poate fi recuperată, iar aplicarea unei pedepse cu închisoarea, mai aspră ar duce la

corectarea și reeducarea ei.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

7

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare

gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor,

prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul procurorului este fondat în drept pe art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri -

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. (pct. 5 din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, asupra căror motive concrete invocate în apelul avocatului nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel și care ar fi esența circumstanțelor că hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare

gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care

a afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității

hotărârii atacate în acest sens (pct. 5 din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul dat nu întrunește condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze

din oficiu recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-

ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

8

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatei, just și

argumentat ținând cont de prevederile art. 61, 75, 79 Cod penal, conform căror

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Ținând cont de circumstanțele excepționale

ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea

infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte

circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea

penală pentru infracțiunea respectivă.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatei în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune procurorul, este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală, și invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită

de orice suport legal (pct. 5. din decizie).

Mai mult, conform art. 66 alin. (2) pct. 2) și 8) Cod de procedură penală,

inculpatul are dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, să facă declarații

9

sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu

va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea

fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Potrivit art. 103 alin. (3), 104 alin. (2)

Cod de procedură penală, inculpatul nu poate fi forțat să mărturisească împotriva

sa sau să-și recunoască vinovăția și nu poate fi tras la răspundere pentru refuzul de

a face astfel de declarații.

Deci, argumentul recurentului că, la stabilirea pedepsei inculpatei, instanța

de apel urma să ia în considerare faptul că: „...în apelul înaintat fiind solicitată

reîncadrarea acțiunilor inculpatei..., inculpata nu a contribuit la descoperirea

infracțiunii..., inculpata și-a schimbat declarațiile pe parcursul procesului

penal”, este absolut neîntemeiat (pct. 5 din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea atacată

cuprinde motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

pedepse inculpatei individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol, în raport cu motivele invocate, este

vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Bălți, Valentina Costaș, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 28 octombrie 2015, în privința inculpatei Gherghelejiu

Nadejda Semion, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 aprilie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10