1ra-548/2016 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-548/2016 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-548/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

avocații Gligor Vadim și Buliga Ion în numele inculpatului Bușovschii Roman, prin

care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Fălești din 13 martie 2014 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 15 aprilie 2015, în cauza penală privindu-l

pe

Bușovschii Roman Oleg, născut la 04 august 1985, originar și

domiciliat în or. Fălești str. Ștefan Neaga 24/2.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, la 9 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis și cu privarea de dreptul de a

exercita activitate de antreprenor pe un termen de 5 ani.

Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Trofimciuc S., a fost admisă în

principiu urmând ca asupra cuantumului să se expună instanța în procedură civilă.

aflându-se în or. Fălești, urmărind scopul de dobândire ilicită a bunurilor altei

persoane, fără scop de a le restitui costul lor, intenționat, prin abuz de încredere și

înșelăciune, a dobândit ilegal de la Trofimciuc S. domiciliată în or. Fălești, str.

Nistrului 6, cantitatea de 9.000 kg de zahăr, la prețul unui kg de zahăr de 14.80 lei, sub

pretextul de a-l comercializa și de a-i restitui din banii acumulați și o parte din

împrumutul bănesc avut către ultima, conform recipisei scrise personal din 14

octombrie 2009, cauzând astfel părții vătămate menționate prejudiciu material în

proporții deosebit de mari, în sumă totală de 133.200 lei.

Tot el, în lunile iunie-iulie 2010, aflându-se în s. Sărata Nouă com. Sărata Veche,

r-nul Fălești, urmărind același scop cupidant, de dobândire ilicită a bunurilor altei

1

persoane, intenționat, prin abuz de încredere și înșelăciune, sub pretextul că, dispune

de cunoștințe în administrația Spitalului r-nul Fălești și o poate ajuta pe Mahu V., care

este fiica lui Mahu L., de a o angaja în calitate de soră medicală în instituția medicală

menționată, a dobândit ilegal de la ultima, bani în sumă totală de 500 dolari SUA,

echivalentul sumei de 6.450 lei, pricinuindu-i astfel părții vătămate prejudiciu

material în suma indicată.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Bușovschii R. a fost calificată de drept în baza art. 190 alin. (5) Cod penal

și anume – escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune,

săvârșită în proporții deosebit de mari.

3.1. Avocatul Gligor Vadim în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Bușovschii R.

să fie achitat de învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal.

În motivarea apelului a invocat că:

- instanța de judecată pronunțând sentința de condamnare a încălcat prevederile

art. 394 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, adică hotărârea nu cuprinde

descrierea faptei criminale, considerente ca fiind dovedită cu indicarea formei,

motivelor, modalității clară și corectă de săvârșire a faptelor infracționale și metodele

de operare și realizare a laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod

penal;

- instanța de judecată nereținând cuantumul prejudiciului cauzat, urmând ca

asupra cuantumului să se expună instanța în ordine civilă, or infracțiunea prevăzută

de art. 190 Cod penal este patrimonială, iar în dependență de suma prejudiciului

cauzat necisită șă fie încadrate acțiunile făptuitorului;

- referitor la epizodul cu partea vătămată Mahu L., în acțiunile inculpatului se

regăsesc semnele infracțiunii prevăzute de art. 326 Cod penal, astfel nici instanța de

judecată nici organul de urmărire penală nu au analizat această versiune.

3.2. Avocatul Buliga I. în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Bușovschii R.

să fie achitat de învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, deoarece faptele inculpatului nu întrunesc elementele infracțiunii.

În motivarea apelului a invocat că:

- la data de 13 septembrie 2011 de la partea vătămată Trofimciuc S. a fost ridicat

un CD de culoare verde cu inscripția KAKTUZ, însă ce se conține pe acest disc și care

a fost scopul ridicării, nu este reflectat în materialele dosarului, întru-cât nici nu a fost

examinat, cu anexarea stenogramei, nici nu a fost anexat prin ordonanța respectivă la

materiale, deși instanța face referire directă la această probă în sentință;

- inculpatul a fost recunoscut în calitate de bănuit la data de 18 octombrie 2011,

iar ordonanța de punere sub învinuire a fost emisă la 17 ianuarie 2012, efectiv

inculpatul a fost pus sub învinuire și ordonanța i s-a adus la cunoștință la 19 ianuarie

2012 astfel încălcindu-se prevederile art. 6 pct. 44) Cod de procedură penală.

2

fost respinse apelurile declarate ca nefondate și menținută sentința.

respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală,

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a reținut, că soluția primei instanțe privind constatarea

vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate se bazează pe declarațiile

părților vătămate, martorilor, precum și probelor administrate, și cercetate în cadrul

ședinței de judecată și anume: procesul-verbal de ridicare din 13 septembrie 2011 (f.d.

55 vol. 1); contractul de comodat nr. 1 (f.d. 56 vol. 1); procesul verbal de ridicare din

21 ianuarie 2012 (f.d. 104 vol. 1); facturi fiscale (f.d. 61-65, 106-114 vol. 1); procesul

verbal de ridicare a CD din 21 ianuarie 2012 (f.d. 96 vol. 1); stenograma CD-ului (f.d.

97 vol. 1); ordonanța de recunoaștere și atașare a stenogramelor ca mijloace de probă

(f.d. 102 vol. 1); certificat nr. 147 din 29 februarie 2012 (f.d. 6 vol. 2); procesul-verbal de

ridicare din 06 martie 2012 (f.d. 22-23 vol. 2); ordonanța din 06 martie 2012 (f.d. 24 vol.

2); certificatul nr. 05/904 din 14 martie 2012 (f.d. 26 vol. 2); certuficatul nr. 171 din 13

martie 2012 (f.d. 28 vol. 2); copia certificatului de înregistrare a ÎI ”Bușovscaia

Liudmila” (f.d. 78 vol. 2).

Astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță corect a pus la baza sentinței

de condamnare probele administrate și cercetate în ședințele de judecată, a stabilit

starea de fapt și just a ajuns la concluzia că acțiunile inculpatului se încadrează în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Cu referire la motivele invocate în apel de către avocatul Gligor V., instanța de

apel a menționat că, ordonanța de punere sub învinuire din 27 iunie 2012, precum și

ordonanța de concretizare a învinuirii din 03 decembrie 2013, prin care a fost

concretizat anul comiterii infracțiunii sunt întocmite în conformitate cu legislația în

vigoare, fiind suficient motivate sub aspectul informării cu privire la învinuirea

înaintată.

Totodată, instanța de apel a statuat, că nu poate fi reținut ca agravare a situației

inculpatului, nici argumentul privind admiterea acțiunii civile în principiu,

infracțiunea prevăzută de art. 190 Cod penal, fiind una patrimonială, iar

îndependență de suma prejudiciului cauzat necesită a fi încadrate acțiunile

inculpatului, deoarece prima instanță a reținut suma prejudiciului la momentul

consumării infracțiunii, astfel acțiunile inculpatului au fost încadrate corect.

La fel, a fost reținut neîntemeiat și argumentul invocat, cu referire la CD-ul cu

inscripția KAKTUZ, nu a fost examinat cu anexarea stenogramei, instanța de apel a

menționat că, CD-ul dat a fost ridicat de la Trofimciuc S. prin ordonanță și respectiv

procesul-verbal de ridicare, ambele din 13 septembrie 2011 (f.d. 54, 55 vol. 1), totodată

la filele dosarului 97-101 vol. 1 a fost anexată și stenograma conținutului CD-ului.

3

Instanța de apel a reținut, că prima instanță corect a apreciat măsura de pedeapsă

aplicată inculpatului, ținând cont de gradul de pericol social al faptei săvârșite,

personalitatea inculpatului, de circumstanțele cauzei, care atenuează sau agravează

răspunderea, astfel considerând că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă

doar în condițiile izolării de societate.

De asemenea, instanța de apel a considerat că, prima instanță la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75

Cod penal și în așa mod corect a concluzionat, că atingerea scopului pedepsei se va

asigura prin aplicarea pedepsei cu închisoare și executarea reală a acesteia.

Gligor V. și Buliga I. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia,

rejudecare cauzei prin care inculpatul să fie achitat pe motiv că acțiunile sale nu

întrunesc elementele infracțiunii.

În motivarea recursurilor, recurenții Gligor V. și Buliga I. au invocat argumente

identice cu cele invocate în apel, subsidiar menționând că instanța de apel s-a expus

superficial ori nu s-a expus nici într-un mod asupra argumentelor invocate.

În drept, recurenții își întemeiază recursurile declarate în baza art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) și 9) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate,

solicitând respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece instanțele de fond au

analizat obiectiv probele prezentate, hotărârea cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția de condamnare, totodată corespunde prevederilor art. 414, 417

Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, ca fiind

vădit neîntemeiate din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Din cuprinsul recursurilor declarate de către apărătorii inculpatului se reține că

aceștia invocă ca temei de drept pct. 6), 8) și 9) din alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală și anume că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii; acțiunile inculpatului nu au întrunit elementele

infracțiunii; inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu referire la cele invocate de recurenți și reieșind din jurisprudența constantă a

Curții Europene, Colegiul penal reiterează că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor de amănunt, atâta timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

4

obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în

prezenta cauză. Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută în cauză și a concluzionat

corect că aceasta se circumscrie încadrării juridice în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

În aceiași ordine de idei, instanța de recurs specifică, așa cum rezultă din textul

deciziei atacate, că instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile

art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de

fapt și de drept care au dus, la caz, la respingerea apelurilor declarate, precum și

motivele adoptării soluției date.

La fel, Colegiul penal reține că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecând apelurile a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform

materialelor din dosar, ajungând la concluzia corectă că sentința urmează a fi

menținută, din considerentele expuse pe larg în partea descriptivă a deciziei adoptate.

Respectiv, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recurs invocate de

recurenți privitor la chestiunea de apreciere a probelor, Colegiul remarcă că la etapa

judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de

către instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de

fond. Deci, Colegiul penal nu va examina criticile referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci va

verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de prima instanță și cea de apel,

corectitudinea condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii imputate.

În cauza deferită judecării o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs. Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurenți, Colegiul, verificând

materialele dosarului, consideră că instanța de apel a examinat cauza sub toate

aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de menținere a sentinței în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal, care este argumentată și corespunzătoare cumulului

de probe administrate și nemijlocit verificate în ședințele de judecată în condițiile art.

100 alin. (4) Cod de procedură penală, și totodată fiind just apreciate prin prisma art.

101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității,

concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu

certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată.

Referitor la criticile privitor la epizodul cu partea vătămată Mahu L. potrivit

căruia partea apărării invocă că urma să fie aplicat art. 326 Cod penal, Colegiul penal

reține că, atunci când influenta făptuitorului asupra persoanei publice, persoanei cu

funcție de demnitate publică, persoanei publice străine sau funcționarului

internațional nu este reală, ci numai afirmată de făptuitor, această influență trebuie să

îndeplinească și condițiile definite de legiuitor prin expresia ”susține că are influență”.

Cu alte cuvinte, aceasță influență trebuie să fie posibilă și credibilă, nu însă o pretinsă

influență ce apare irealizabilă sau absurdă, imposibil de a exista și a avea efect. Dacă

5

influiența nu este posibilă (atât în sensul efectuării, cât și al finalității), fapta nu va

putea fi calificată în baza art. 326 Cod penal, în asemenea cazuri, cele săvârșite vor

reprezenta una dintre infracțiunile prevăzute la art. 189 sau 190 Cod penal.

Totodată Colegiul menționează, că în cadrul cercetării judecătorești s-a confirmat

prin probe concludente și pertinente (expuse la pct. 5 al prezentei decizii), faptul că

inculpatul de la bun început a avut scopul să intre în posesia banilor prin înșelăciune

și abuz de încredere, deoarece din materialele cauzei rezultă că inculpatul nu a

încercat să o angajeze pe Mahu V., mai mult acesta pentru a o induce în eroare pe

partea vătămată i-a spus lui Mahu V. să scrie cerere de angajare, după care să o

transmită lui. Astfel, după începerea urmăririi penale cererea menționată nu a fost

depistată în cadrul spitalului din Fălești fapt ce demonstrează că inculpatul nu avea

careva influență asupra a careva angajați ai instituției medicale.

În continuare, instanța de recurs statuează, că primirea bunurilor cu condiția

îndeplinirii unui angajament poate fi calificată conform art. 190 Cod penal, doar în

cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri,

urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul

asumat. Acest fapt se confirmă și prin modalitatea în care inculpatul a restituit banii

timp de doi ani, or inculpatul din momentul primirii sumei a avut intenția de a-i

folosi in alte scopuri persionale decât cel destinat, astfel mereu găsind diferite scuze

sau solicitând ca Mahu V. să scrie cerere de angajare, având drept scop a se eschiva de

la onorarea angajamentului.

În virtutea considerentelor expuse mai sus, de fapt, în cauză nu au fost comise

erori de drept, invocate prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

deci nu persistă temeiuri de casare a soluției adoptate și în consecință Colegiul penal

concluzionează că la judecarea cauzei în ordine de apel, această instanță a respectat

prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, dând

răspuns la toate argumentele invocate de recurenți.

Totodată, instanța de recurs consideră că, în prezenta speță nu și-a găsit

confirmarea nici temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, în ce privește vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii baza art.

190 alin. (5) Cod penal.

La analiza prezenței temeiului de casare invocat și anume – nu au fost întrunite

elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă

decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde. Așadar, temeiul pentru recurs

invocat, în cauza supusă judecării este aplicabil atunci când nu a fost stabilită fapta

care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii, ori când nu au fost stabilite

faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

Analizând textele hotărârilor judecătorești atacate instanța de recurs consideră,

că, motivele invocate de recurenți nu sânt aplicabile din punct de vedere al prezentei

erorii de drept, ce ar servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării

hotărârilor judecătorești adoptate în această cauză.

6

În viziunea Colegiului penal, instanța de apel judecând apelurile declarate în

speța dată, a respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală, verificând

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar și cercetate de instanța de apel, care s-a

pronunțat asupra motivelor invocate în apel.

Din studiul hotărârilor judecătorești, în prezenta speță, se constată că, concluziile

instanțelor de judecată privind vinovăția inculpatului în săvârșirea escrocheriei, au

fost bazate pe cumulul de probe enunțat în punctul 5. al prezentei decizii. Așa cum

reiese în mod evident din lucrările dosarului, prima instanță a dat deplină eficiență

probelor cercetate, evaluându-le în mod unitar și evidențiind aspectele concordante ce

confirmă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii ce i-a fost imputată prin

rechizitoriu. La fel, reieșind din analiza textuală a deciziei instanței de apel, Colegiul

lărgit constată că și această instanță a respectat această obligație, apreciind în mod

obiectiv atât declarațiile martorilor, inculpatului, cât și alte probe cercetate și verificate

în cadrul ședinței de judecată.

După cum rezultă din textul deciziei, instanța de apel a descris conținutul acestor

probe în modul în care martorii și părțile vătămate au relatat informațiile cunoscute

de ei și care întemeiat au permis de a conchide vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, făcând o apreciere obiectivă și

corectă a tuturor probelor.

De altfel, Colegiul reiterează că, indiscutabil, chestiunea cu privire la aprecierea

probelor dată de instanțele ierarhic inferioare, care este invocată de recurenți, ține de

starea de fapt a cauzei, iar stabilirea ei este de competența instanțelor de fond.

La capitolul incidenței temeiului invocat de recurent și prevăzut de pct. 9) alin.

(1) art. 427 Codul de procedură penală, Colegiul penal relevă că, condiția esențială

pentru tragerea persoanei la răspundere penală constă în aceea că fapta imputată să

fie prevăzută de legea penală ca infracțiune. Totodată, acest motiv de casare poate fi

aplicat și în cazul când la momentul săvârșirii fapta a fost prevăzută de lege ca

infracțiune, însă la momentul examinării în recurs a încetat a mai fi considerată ca

infracțiune, fiind exclusă din codul penal, fiindcă nu se poate dispune condamnarea

pentru o faptă neîncriminată de lege și nu poate exista pedeapsă fără infracțiune.

În viziunea Colegiului penal, în prezenta speță temeiul invocat de către recurent

nu este incident ca motiv de casare a hotărârilor judecătorești atacate, deoarece fapta

imputată inculpatului este prevăzută de legea penală ca infracțiune și anume conform

art. 190 alin. (5) Cod penal, ca – escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere și înșelăciune, cu cauzarea de daune în proporții

deosebit de mari. De asemenea, instanța de recurs menționează că fapta săvârșită de

către inculpat nu a fost dezincriminată, neîncetând a mai fi infracțiune și nu a fost

exclusă din Codul penal. Prin urmare, instanța de recurs constată că inculpatul a fost

condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală a Republicii Moldova.

Prin urmare, având în vedere și jurisprudența constantă a Colegiului penal al

Curții Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la etapa de judecare a recursului

7

ordinar instanța de recurs verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau

face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Generalizând cele expuse mai sus, Colegiul penal, apreciază ca juste concluziile

instanței de apel, privind constatarea vinovăției inculpatului Bușovschii R. în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Din considerentele expuse, Colegiul penal concluzionează că recursurile

declarate sânt neîntemeiate și urmează a fi respinse ca vădit neîntemeiate.

penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocații Gligor Vadim și

Buliga Ion în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 15 aprilie 2015, în cauza penală privindu-l pe Bușovschii Roman Oleg, ca

fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 23 martie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

8