Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.03.2016

1r-2/2016 — art.201 CPP

HOTĂRÂRE
15.03.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art.201 CPP
Temei legal
art.449 CPP
Citează această cauză
1r-2/2016 — art.201 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1r-2/2016

D E C I Z I E 15 martie 2016 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte Ursache Petru judecători Toma Nadejda Timofti Vladimir a judecat în ședința publică recursul declarat de avocatul Cocoș Mariana împotriva încheierii protocolare a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 octombrie 2015 privind aplicarea amenzii judiciare. Procedura de citare a fost legal executată. În ședință s-au prezentat: Avocatul Cocoș Mariana, care a solicitat admiterea recursului în sensul declarat. Procurorul Suvac Nicolae, care a solicitat admiterea recursului.

În baza actelor din dosar, Colegiul penal, C O N S T A T Ă: 1. Prin încheierea protocolară a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 octombrie 2015, în privința avocatului Cocoș Mariana a fost aplicată amenda judiciară în mărime de 15 unități convenționale, echivalentul a 300 lei în beneficiul statului, indicînd că, avocata Cocoș Mariana, cunoscînd despre continuarea examinării cauzei, din motive necunoscute instanței a părăsit ședința de judecată. 2. Nefiind de acord cu încheierea nominalizată, la 15 februarie 2016, avocatul Cocoș Mariana declară recurs, prin care solicită casarea acesteia, invocînd în susținerea acestuia faptul că, la data de 22.10.2015 ora 10:00 a fost stabilită spre examinare în ordine de apel cauza penală de învinuirea lui Dumbrava Tatiana în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.264/1 alin.(3) lit. a) Cod penal și pînă la ora 16:00 cauza nu a fost examinată.

Menționează faptul că, în aceiași zi, la orele 16:00 a fost stabilită examinarea demersului părții acuzării cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de arest, la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, și despre acest fapt, instanța de apel a fost informată prin cererea în scris, solicitînd amînarea ședinței, care a lăsat-o clientei sale pentru a fi prezentată instanței. 1 Ulterior, în ședința următoare a prezentat instanței confirmare de la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, potrivit căreia a fost prezentă cu întîrziere la ședința pentru prelungirea mandatului de arest. 3. Judecînd recursul declarat în raport cu actele cauzei și prevederile legale, Colegiul penal conchide că acesta urmează a fi admis, reieșind din următoarele considerente.

Potrivit art. 235 alin. (1) Cod de procedură penală, citarea în procesul penal constituie acțiunea procedurală prin care organul de urmărire penală, judecătorul de instrucție sau instanța de judecată asigură prezentarea unei persoane în fața sa pentru desfășurarea normală a procesului penal. Alin.(2) și (3) al articolului menționat prevede că, persoana citată este obligată să se prezinte conform citației, iar în caz de imposibilitate de a se prezenta la data, ora și locul la care a fost citată, ea este obligată să informeze organul respectiv despre aceasta, indicînd motivul imposibilității de a se prezenta, însă în cazul în care persoana citată nu anunță despre imposibilitatea de a se prezenta la data, ora și locul indicat și nu se prezintă nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanță, această persoană poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii silite.

Conform art.201 alin.(4) pct.3) Cod de procedură penală, neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului, interpretului, traducătorului sau apărătorului legal citați la organul de urmărire penală sau instanță, precum și a procurorului la instanță și neinformarea acestora despre imposibilitatea prezentării, cînd prezența lor este necesară, se sancționează cu amendă judiciară în mărime de la 1 la 25 de unități convenționale. Din materialele cauzei, Colegiul penal constată că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată în instanța de apel din 22 octombrie 2015 s-au prezentat procurorul Tăut D., reprezentantul părții vătămate Spînu O., inculpata Dumbrava T. și avocata Cocoș M. La etapa formulării și soluționării cererilor sau demersurilor avocata Cocoș M. a înaintat o cerere, prin care a solicitat efectuarea expertizei complexe medico-legală și trasologică.

După audierea opiniilor celorlalte părți asupra cerințelor înaintate, colegiul s-a retras în camera de deliberare și după revenirea în sala de ședință a pronunțat dispozitivul încheierii, a explicat termenul și forma căii de atac, apoi depistînd faptul că, avocata Cocoș Mariana a părăsit ședința de judecată, în temeiul art.201 Cod de procedură penală a fost sancționată cu amendă în mărime de 15 unități convenționale, în sumă de 300 lei (f.d.173-174, vol. II).

Ulterior, președintele ședinței, punînd în discuție posibilitatea continuării examinării cauzei în lipsa avocatului Cocoș Mariana, a ascultat opiniile părților prezente asupra acestei chestiuni, și anume, a inculpatei Dumbrava Tatiana, care a solicitat amînarea examinării cauzei pentru o altă dată, precum și, a procurorului și avocatului Spînu O., care au considerat că este imposibilă continuarea examinării cauzei în lipsa avocatului Cocoș Mariana, ca urmare, instanța a dispus amînarea ședinței de judecată pentru data de 05 noiembrie 2015. 2 Colegiul penal menționează faptul că, instanța de apel, la depistarea lipsei avocatului Cocoș Mariana în ședința de judecată, potrivit legislației procesual penale urma mai întîi de toate să soluționeze chestiunea posibilității continuării examinării cauzei în lipsa acesteia, iar ulterior, să decidă în modul prevăzut de dispozițiile respective ale capitolului I din titlu II.

Mai mult ca atît, Colegiul reține că, la materialele cauzei este anexată cererea avocatei Cocoș Mariana adresată Curții de Apel Chișinău, judecătorului Corochi N., datată cu 22 octombrie 2015, ora 16.00, prin care a solicitat amînarea cauzei penale pentru o altă dată, pe motiv că, în aceiași zi, la ora 16.00 a fost fixat spre examinare demersul procurorului privind prelungirea mandatului de arest în privința lui Guțaliuc D., la judecătorul Papuha (f.d.172, vol. II). Acest fapt, fiind confirmat de judecătorul Papuha S. de la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, confirmarea, de asemenea, anexată la materialele cauzei (f.d.180, vol. II).

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal conchide că, instanța de apel contrar prevederilor legale a adoptat încheierea protocolară privind amendarea avocatului Cocoș Mariana în baza art.201 Cod de procedură penală, deoarece instanța a fost anunțată de către avocat despre imposibilitatea prezenței sale la continuarea examinării cauzei, indicînd motivul imposibilității prin cererea scrisă și anexată la materialele cauzei. Astfel, Colegiul penal consideră că recursul avocatului Cocoș Mariana este întemeiat și urmează a fi admis, iar încheierea protocolară a instanței de apel privind aplicarea amenzii judiciare urmează a fi casată, ca nefondată cu dispunerea încetării procedurii.

4. În conformitate cu prevederile art. 447 - 449 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E: Admite recursul, casează încheierea protocolară a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 octombrie 2015 privind sancționarea avocatului Cocoș Mariana cu amendă judiciară în mărime de 15 unități convenționale, echivalentul a 300 lei și dispune încetarea procedurii. Decizia este irevocabilă. Pronunțată integral la data de 22 martie 2016. Președinte Ursache Petru Judecător Toma Nadejda Judecător Timofti Vladimir 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-03-22
0,94
1ra-68/2016 — art.186 alin.2 lit.b,c,d CP
Dosarul nr. 1ra-68/2016 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE D E C I Z I E 22 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul lărgit în următoarea componenţă: preşedinte Ursache Petru judecători Toma Nadejda Nicolaev Ghenadie Timofti Vladimir Alerguş Constantin j
CSJ 2016-03-22
0,94
1r-3/2016 — amenda judiciara
Dosarul 1r-3/2016 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 22 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte Nicolae Gordilă, Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, cu participarea: proc
CSJ 2016-10-25
0,94
1r-9-2016 — art.201 CPP
Dosarul 1r-9/16 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 25 octombrie 2016 mun.Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Nicolae Gordilă, Judecători – Elena Covalenco, Iurie Diaconu, cu participarea: procurorului – Nico
CSJ 2017-08-10
0,93
1ra-1005/2017 — art. 179 alin. 2 CP
Dosarul 1ra-1005/2017 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ţ i e D E C I Z I E 12 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Petru Ursache, Judecătorii – Constantin Alerguş, Vladimir Timofti, examinând
CSJ 2016-02-03
0,93
1re-8/2016 — art. 190 alin. 5 Cod penal
Dosarul nr. 1re-8/2016 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE D E C I Z I E 03 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte: Petru URSACHE Judecători: Nadejda TOMA Vladimir TIMOFTI examinînd admisibilitatea în princi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă