1ra-158/2016 — art. 371 alin. 1 CP

1ra-158/2016 — art. 371 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-158/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Ursache Petru,

judecători – Timofti Vladimir și Alerguș Constantin,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015,

în cauza penală privindu-l pe

Voloșin Ruslan Mugbil Oglî, născut la 06 martie

1993, originar din Federația Rusă, domiciliat în or. Fălești,

str. Bucovinei 48;

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

al Curții Supreme de Justiție,

A CONSTATAT :

Oglî a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 371 alin. (1)

Cod penal, recalificând acțiunile acestuia din art. 371 alin. (2) lit. b) Cod penal, fiindu-

i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe termen de 3 ani.

Conform art.90 Cod penal, pedeapsa stabilită inculpatului Voloșin Ruslan Mugbil

Oglî a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

Prin sentința nominalizată în privința lui Gîscă Maxim Mircea a fost încetat procesul

penal de faptul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 371 alin. (2) lit. b) Cod penal, din

motivul existenței circumstanțelor care exclud urmărirea penală.

termen ai unității militare 1003 a DTC al MAI, caporalii Gîscă Maxim Mircea și Voloșin

Ruslan Mugbil Oglî, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2014, în jurul orei 03.00, ambii

îndeplinind serviciul militar în termen în unitatea militară menționată, în scopul

1

eschivării de la serviciul militar, fiind în stare de ebrietate provocată de alcool, au părăsit

dislocația unității militare deplasîndu-se pe străzile orașului Bălți, cînd în jurul orelor

04.00 au fost reținuți de către colaboratorii pazei particulare „Bercut” în preajma

magazinului „Smak” din centrul or. Bălți și predați la Inspectoratul de Poliție Bălți, apoi

reîntorși în unitatea militară pentru continuarea serviciului militar.

numele inculpatului Voloșin Ruslan, prin care a solicitat casarea sentinței în partea

vinovăției lui Voloșin Ruslan, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, potrivit căreia Voloșin Ruslan să fie

achitat din motivul că fapta incriminată inculpatului nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii și nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.

În susținerea apelului său, avocatul a invocat că nu este de acord cu sentința și o

consideră neîntemeiată și pasibilă casării în latura declarării inculpatului Voloșin Ruslan

vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 371 Cod penal deoarece legislația

penală nu stabilește termenele absenței samovolnice în cazul dezertării.

Concluzia instanței, precum că o absență de la serviciul militar atît de scurt timp, cît

și una definitivă, în sine se egalează cu un scop unic de eschivare de la serviciul militar,

ca o concluzie eronată. De către învinuire nu au fost prezentate probe pertinente,

concludente și nici de către instanța de judecată nu au fost stabilite elemente de fapt ce

ar demonstra intenția inculpatului, de a părăsi unitatea militară cu scopul eschivării în

continuare de la serviciul militar. Ba din potrivă, din materialele cauzei cu certitudine

rezultă că Voloșin Ruslan a părăsit samovolnic unitatea militară cu un singur scop,

satisfacerea propriei necesități, cum ar fi procurarea țigărilor de la magazinul aflat în

apropierea unității și acest fapt este confirmat prin declarațiile martorilor Prepeleac și

Didilică. Mai mult ca atît, însăși inculpații Voloșin R. și Gîscă M. au accentuat că au

părăsit unitatea militară cu un singur scop, de a procura ceva țigări și bere.

Astfel, apărarea consideră că acțiunile inculpatului incorect au fost calificate de către

instanța de judecată ca dezertare, deoarece acestea nu întrunesc în sine elementele

infracțiunii și anume latura subiectivă a dezertării, dar, însăși fapta săvârșită de către

inculpat nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune.

apelul declarat a fost admis, casată sentința Judecătoriei Militare din 24 octombrie 2014

și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instantă.

Voloșin Ruslan Mugbil Oglî învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 371

alin.(l) Cod penal a fost achitat din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infractiunii.

În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că cercetarea

judecătorească de către prima instanță s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor

procesual-penale privind administrarea probelor, însă prima instanță nu a analizat

2

cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității si coroborării și a dat o apreciere greșită situației

de fapt și de drept a acțiunilor inculpatului Voloșin Ruslan.

Astfel, acțiunile inculpatului Voloșin Ruslan au fost calificate greșit de către prima

instanță în baza art. 371 alin. (1) Cod penal, după semnele calificative: „dezertarea -

părăsirea unității militare în scopul eschivării de la serviciul militar, săvârșită de către

un militar ”.

Instanța de apel a analizat următoarele probe administrate de prima instanță, cum ar

fi : declarațiile martorilor Cadanțev Evgheni, Didilică Petru, Grușca Ivan, Goriuc

Anatolii, declarațiile inculpatului Voloșin Ruslan, precum și materialele dosarului

penal: extrasul din ordinul comandantului unității militare 1003 a DTC nr.109 din 12

iunie 2013, extrasul din ordinul comandantului unității militare 1003 a DTC nr.3 din 09

ianuarie 2014 și a hotărârii comandantului de companie privind repartizarea efectivului

pentru executarea serviciului pentru 10.01.2014, extrasul din ordinul comandantului

unității militare 1003 a DTC nr.6 din 20 ianuarie 2014, extrasul din ordinul

comandantului unității militare 1003 a DTC nr.215 din 08 noiembrie 2013, extrasul din

registrul de evidență a comunicărilor privind evenimentele cu indicațiile infracțiunilor,

incidentelor și abaterilor disciplinare, extrasul din procesul-verbal nr.12 din 04.06.2013

de la încorporare, extrasul din procesul-verbal nr.1 din 29.03.2013 de la încorporare,

certificatul-decizie medicală nr. 20 din 16.04.2014, raportul de expertiză medico-legală

nr.195 din 06.08.2014.

Astfel, instanța de apel în urma analizei ansamblului de probe prezentate, prin

cercetarea si verificarea minutioasă a acestora în modul stabilit, efectuând o nouă

apreciere a acestora, a ajuns la concluzia că Voloșin Ruslan învinuit în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 371 alin. (2) lit. b) Cod penal și condamnat în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 371 alin. (1) Cod penal urmează a fi achitat din motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, ori părăsirea temporară a unității

militare cu un alt scop decît cel de a se eschiva de la serviciul militar nu poate fi apreciat

ca acțiuni de dezertare, astfel fapta nu întrunește elementele constituitive ale infracțiunii.

Ba mai mult, conform ordinului comandantului unității militare din 20.01.2014

Voloșin Ruslan a fost sancționat în mod disciplinar pentru aceiași faptă de părăsire a

unității militare la 4 zile de arest.

În opinia instanței de apel scopul eschivării de la serviciul militar poate fi atît absența

de la serviciul militar pentru o anumită perioadă de timp, cît și absența definitivă de la

serviciul militar, dar care urmărește ținta de a nu reveni în activitate militară preferînd

alte ocupații.

Instanța de apel a respins concluzia primei instanțe, precum că o absență de la

serviciu militar atît de scurt timp cît și una definitivă, în sine se egalează cu un scop unic

de eschivare de la serviciul militar, ori în atare situație nu ar fi prevederi legate de

3

sancționare pentru părăsirea samovolnică a unității militare dar cu întenție de a reveni

în serviciu.

În cazul dezertării nu este important timpul absenței în unitatea militară ci intenția

și scopul făptuitorului de a se sustrage de la serviciul militar și acest scop se înțelege ca

intenția directă a făptuitorului de a se eschiva în continuare de la serviciul militar, ceia

ce și formează latura subiectivă a dezertării, și în acest context nu au fost stabilite

elementele de fapt ce ar demonstra intenția inculpatului de a părăsi unitatea militară cu

scopul eschivării în continuare de la serviciul militar.

În această ordine de idei, instanța de apel a constatat că din materialele cauzei

rezultă că Voloșin Ruslan a părăsit samovolnic unitatea militară cu un singur scop,

satisfacerea propriei necesități, cum ar fi procurarea țigărilor de la magazinul aflat în

apropierea unității și acest fapt este confirmat prin declarațiile martorilor Prepeleac

Corneliu și Didilică Petru și chiar însăși inculpații Voloșin R. și Gîscă M au accentuat

că au părăsit unitatea militară doar cu scopul de a procura ceva țigări si bere.

Astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță neîntemeiat a ajuns la concluzia

de vinovăție a inculpatului Voloșin Ruslan, incorect și ilegal 1-a condamnat, încălcînd

și ignorînd într-o atare situație art. 1 alin. (2) din Codul de procedură penală, care

stipulează că „procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societății și statului de

infracțiuni, precum și protejarea persoanei și societății de faptele ilegale ale persoanelor

cu funcții de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracțiunilor presupuse

sau săvârșite, astfel că orice persoană care a săvîrșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit

vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și

condamnată”.

Instanța de apel a ajuns la concluzia că la baza sentinței adoptate prima instanță a pus

probe care nu dovedesc vinovăția inculpatului Voloșin Ruslan, ci dimpotrivă confirmă

lipsa în acțiunile acestuia a elementelor constitutive a componenței de infracțiune

prevăzute de art. 371 alin. (1) din Codul penal.

Astfel, analizînd în ansamblu totalitatea de probe cercetate și verificate în modul

stabilit, instanța de apel a conchis că vina inculpatului Voloșin Ruslan nu a fost dovedită,

ori careva probe directe ce ar demonstra vinovăția nu au fost prezentate, învinuirea fiind

bazată exclusiv pe presupuneri, care nu au o susținere bazată pe probe, faptele constatate

nu întrunesc elementele infracțiunii pentru care inculpatul a fost pus sub acuzare.

În această ordine de idei, instanța de apel a luat în considerație și prevederile art. 8

alin. (l) Cod procedură penală, „Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este

prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut

de prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate

garanțiile necesare apărării sale, și nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească

de condamnare definitivă.”, precum și potrivit alin.(2) „Nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa.”, plus la toate sunt aplicabile și prevederile alin.(3) a

4

aceluiași articol „Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu

pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi

înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului”.

În concluzie, instanța de apel a stabilit cu certitudine că organul de urmărire penală

nu a prezentat probe de vinovăție a inculpatului Voloșin Ruslan, prin ce au fost încălcate

drepturile lui la o cercetare multilaterală și sub toate aspectele ale cauzei, acesta fiind

achitat.

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, prin care indicînd

temeiurile prevăzute de art.427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat

casarea totală a deciziei atacate, cu menținerea sentinței Judecătoriei Militare din 24

octombrie 2014, fără modificări.

În argumentarea recursului, recurentul a invocat următoarele motive :

- hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivului hotărîrii, și acesta este expus neclar, temei prevăzut de

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală;

- instanța de apel nu a respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală și nu

a respectat explicațiile date de către Plenul Curții Supreme de Justiție la pct.14 al

Hotărîrii nr.22 din 12 decembrie 2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale

în ordine de apel”;

- decizia instanței de apel prin care inculpatul Voloșin Ruslan a fost achitat, este

neîntemeiată și pasibilă casării, deoarece în cazul în care instanța de apel nu este de

acord cu mijlocul probatoriu, adus de către acuzare în sprijinul învinuirii formulate

inculpatului și a ajuns la concluzia adoptării unei soluții de achitare, urma să dezvăluie

această concluzie, expunîndu-și punctul său de vedere asupra fiecărei probe, fapt ce pe

caz recurentul consideră că nu a avut loc, fiind înfăptuită o apreciere eronată și formală

de ordin general a probelor și circumstanțelor cauzei penale;

- instanța de apel, achitîndu-l pe Voloșin Ruslan, nu a luat în considerație toate

probele acuzării și nu le-a apreciat la justa lor valoare, fiind respinsă puterea de acuzare

fără o motivare plauzibilă sau bazată pe probe ce ar combate învinuirea incriminată

inculpatului, astfel încălcînd prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală,

conform căruia fiecare probă urmează a fi apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor;

- instanța de apel nu a apreciat la justa valoare probele administrate legal la faza de

urmărire penală și supuse cercetării în cursul procesului, în ambele instanțe de judecată,

cum ar fi : declarațiile martorului Cadanțev Evgheni, declarațiile martorului Didilică

Petru, declarațiile martorului Grușca Ivan, declarațiile martorului Goriuc Anatolii;

5

- instanța de judecată nu a dat o apreciere justă și altor probe materiale cercetate în

instanță, care de asemenea dovedesc vinovăția inculpatului, cum ar fi : extrasul din

ordinul comandantului unității militare 1003 a DTC nr.109 din 12 iunie 2013, extrasul

din ordinul comandantului unității militare 1003 a DTC nr.03 din 09 ianuarie 2014 și a

hotărîrii comandantului de companie privind repartizarea efectivului pentru executarea

serviciului pentru 10.01.2014, extrasul din ordinul comandantului unității militare 1003

a DTC nr.6 din 20 ianuarie 2014, extrasul din ordinul comandantului unității militare

1003 a DTC nr. 215 din 08 noiembrie 2013, extrasul din registrul de evidență a

comunicărilor privind evenimentele cu indicațiile infracțiunilor, incidentelor și

abaterilor disciplinare, extrasul din procesul-verbal nr. 12 din 04.06.2013 de la

încorporare;

- instanța de apel la adoptarea deciziei de achitare în privința inculpatului Voloșin

Ruslan, era obligată să invoce în cuprinsul deciziei motivele și respectiv necesitatea

reaprecierii suportului probatoriu, relevînd dezacordul cu aprecierea probelor efectuată

de către prima instanță;

- la adoptarea deciziei instanța de apel a admis o eroare de drept, fără a acorda o

valoare primară probelor care în opinia acuzării demonstrează vinovăția inculpatului,

astfel încît concluzia instanței de apel este inacceptabilă.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal menționează că potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept

pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea

atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal

și material.

Colegiul penal constată că temeiul invocat de recurent, prevăzut de pct. 6) alin. (1)

art.427 Cod de procedură penală nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile

art. 414 alin. (1), (5), 417 alin.(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând

motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

6

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc că instanța de apel

se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin.(8) Cod de procedură penală decizia instanței de

apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Colegiul penal consideră că criticile aduse de recurent în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală și anume: hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este

expus neclar, nu și-au găsit confirmarea. Instanța de apel s-a expus detaliat și motivat

asupra sentinței și învinuirii (f.d. 165-172, vol.II), așa cum este indicat în prezenta

decizie, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește și repetarea căreia nu o

consideră necesară.

Ce ține de argumentul recurentului referitor la faptul că „decizia instanței de apel

prin care inculpatul Voloșin Ruslan a fost achitat, este neîntemeiată și pasibilă casării,

deoarece în cazul în care instanța de apel nu este de acord cu mijlocul probatoriu, adus

de către acuzare în sprijinul învinuirii formulate inculpatului și a ajuns la concluzia

adoptării unei soluții de achitare, urma să dezvăluie această concluzie, expunîndu-și

punctul său de vedere asupra fiecărei probe, fapt ce pe caz recurentul consideră că nu

a avut loc, fiind înfăptuită o apreciere eronată și formală de ordin general a probelor

și circumstanțelor cauzei penale”, Colegiul penal menționează că instanța de apel corect

a motivat în decizia sa faptul că Voloșin Ruslan învinuit în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 371 alin. (2) lit. b) Cod penal și condamnat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 371 alin. (1) Cod penal urmează a fi achitat din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, ori părăsirea temporară a unității

militare cu un alt scop decît cel de a se eschiva de la serviciul militar nu poate fi apreciat

ca acțiuni de dezertare, astfel fapta nu întrunește elementele constituitive ale infracțiunii.

Ba mai mult, conform ordinului comandantului unității militare din 20.01.2014,

Voloșin Ruslan a fost sancționat în mod disciplinar pentru aceiași faptă de părăsire a

unității militare la 4 zile de arest. În speța dată lipsește latura subiectivă a infracțiunii

specificate la art.371 alin. (1) Cod penal, care se caracterizează prin intenție directă. La

fel lipsește scopul infracțiunii de dezertare care este unul special – scopul eschivării de

la serviciul militar definitiv, nu temporar, cum a fost prevăzut de dispozițiile art.246,

247 Cod penal al RM (red.24.03.1961).

Acțiunile descrise în dispozițiile art. 246, 247 Cod penal al RM (red.24.03.1961),

nu s-au regăsit în Codul penal al RM Nr. 985-XV din 18.04.2002, rezultă că au fost

7

dezincriminate de Parlament și în prezent ele pot constitui abateri disciplinare.

Cu privire la argumentul precum că „instanța de apel nu a apreciat la justa valoare

probele administrate legal la faza de urmărire penală și supuse cercetării în cursul

procesului, în ambele instanțe de judecată, cum ar fi : declarațiile martorului Cadanțev

Evgheni, declarațiile martorului Didilică Petru, declarațiile martorului Grușca Ivan,

declarațiile martorului Goriuc Anatolii”, Colegiul penal îl respinge, deoarece potrivit

declarațiilor martorilor Didilică Petru și Goriuc Anatolii se atestă clar nevinovăția lor în

săvîrșirea infracțiunii incriminate, aceștia afirmînd că „…Voloșin Ruslan și Gîscă

Maxim au spus că se duc în oraș pe vre-o 40 minute ca să cumpere țigări…, …. ei s-au

deplasat într-acolo unde au văzut pe cei doi carabinieri în stare de ebrietate, care

vorbeau cu taximetriștii cu voce ridicată și cuvinte necenzurate, cerînd de la aceștia

țigări….”.

Referitor la argumentul recurentului precum că „instanța de judecată nu a dat o

apreciere justă și altor probe materiale cercetate în instanța de judecată, care de

asemenea dovedesc vinovăția inculpatului”, Colegiul penal reiterează că instanța de

apel în urma analizei ansamblului de probe prezentate, prin cercetarea și verificarea

minuțioasă a acestora prin prisma prevederilor art. 101 alin (1) Cod de procedură penală,

efectuînd o nouă apreciere a acestora, corect a ajuns la concluzia că Voloșin Ruslan

urmează a fi achitat în comiterea infracțiunii imputate lui, din motiv că fapta inculpatului

nu întrunește elementele infracțiunii, lipsind latura subiectivă a infracțiunii.

Referitor la argumentul recurentului „instanța de apel la adoptarea deciziei de

achitare în privința inculpatului Voloșin Ruslan, era obligată să invoce în cuprinsul

deciziei motivele și respectiv necesitatea reaprecierii suportului probatoriu, relevînd

dezacordul cu aprecierea probelor efectuată de către prima instanță”, Colegiul penal

îl respinge și menționează că este opinia subiectivă a recurentului, deoarece instanța de

apel a analizat probele prezentate în instanță în conformitate cu prevederile art. 100

alin.(4), art. 101 Cod procedură penală, verificând toate probele administrate sub toate

aspectele, complet și obiectiv, iar fiecare probă fiind apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludentei, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, Colegiul penal constată că instanța de apel just l-a achitat pe inculpatul

Voloșin Ruslan de sub învinuirea înaintată în baza art.371 alin. (1) Cod penal, conform

prevederilor art.390 alin (1) pct.3) Cod de procedură penală, deoarece fapta inculpatului

nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiul invocat de recurent

prevăzut la art. 427 alin. (1) pct.6) Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmare la

examinarea recursului. Astfel de erori de drept în speța examinată nu s-au comis, prin

urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat

inadmisibil ca fiind vădit neîntemeiat.

8

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015, în cauza penală privindu-l pe Voloșin

Ruslan Mugbil Oglî, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 17 martie 2016.

Președinte Ursache Petru

Judecătorii Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

9