1ra-179/2016 — art. 241 al.2 lit.e,f, 190 al.5 CP

1ra-179/2016 — art. 241 al.2 lit.e,f, 190 al.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-179/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15

septembrie 2015, declarate de avocatul Svetlana Moraru și de inculpatul

Cliucinicov Gheorghe Andrei, născut la

11 februarie 1966, originar și locuitor al s. Mitoc, r-nul

Orhei, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 10 octombrie 2010 – 04 decembrie 2013,

în instanța de apel: 18 martie 2014 – 15 septembrie 2015,

în instanța de recurs: 30 noiembrie 2015 – 16 februarie 2016.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

Cliucinicov Gheorghe a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii

prevăzute de art. 190 al. 5 CP, deoarece fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Tot el, a fost condamnat în baza art. 241 alin. (2) lit. f) Cod penal la amendă

în mărime de 3000 unități convenționale, ce constituie 60.000 lei.

Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Panico T. a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să hotărască instanța

civilă.

ex-soției sale Cliucinicov A. și Luncașu I., cu care este rudă de gradul II, care nu

cunoșteau intențiile lui criminale și că în perioada anilor 1999 - 2007 a desfășurat o

activitate de întreprinzător, exprimată prin prestarea serviciilor de împrumut cu

1

dobândă și anume: a împrumutat lui Prodan V. - în a.2001 în sumă de 1285 lei;

Prodan N. - în a.2005 în sumă de 45.120 lei; Prodan M. - în a.2003 în sumă de

9516 lei; Onofraș A. - în a.2001 în sumă de 5850 lei; Galașan F. - în a.2003 în

sumă de 41.970 lei; Ceban G. - în a.2001 în sumă de 28.539 lei; Gherțescu A. - în

a.2002 în sumă de 44.619 lei; Marițoi M. - în a.2004 în sumă de 27.677 lei;

Potîrniche V. - în a.2002 în sumă de 210 lei și în a.2003 în sumă de 838 lei; Roșca

L. - în a.2005, în sumă de 6291 lei; Dolghii V. - în a.2002 în sumă de 41.923 lei;

Maftior V. - în a.2006 în sumă de 24.719 lei; Croitor A. - în a.2003 în sumă de

20.872 lei; Luța M.- în a.2005 în sumă de 3860 lei; Luța E. - în a.2005 în sumă de

1606 lei; Viziru E. - în a.2003 în sumă de 132 lei; Zagorodniuc V. - în a.2003 în

sumă de 7315 lei; Colesnic N. - în a.2006 în sumă de 3549 lei, în a.2006 în sumă

de 102.992 lei; Magala C. și Magala I. - în a.2003 în sumă de 760 lei și în a.2006

în sumă de 2603 lei; Șeremet N. - în a.2003 în sumă de 2034 lei; Castraveț R. - în

a.2007 în sumă de 74.456 lei; Zbîrnea G. - în a.2005 în sumă de 7538 lei; Panico T.

- în a.2004 în sumă de 13.650 lei, în a.2006 în sumă de 137.133 lei; Gherjavschi T.

- în a.2006 în sumă de 38.298 lei, în a.2006 în sumă de 39.567 lei; Sclifos Z. și

Sclifos N. - în a.2005 în sumă de 104.438 lei.

Astfel, inculpatul, în anii 1999 - 2006, a împrumutat persoanelor fizice

nominalizate mijloace financiare în proporții deosebit de mari, cu dobânda în

mărime de 10% - 30% la sută, obținând profit ilicit (dobânzi) în proporții deosebit

de mari, în sumă totală de 476.563 lei.

Totodată, inculpatul, prin intermediul ex-soției sale Cliucinicov A. și

Luncașu I., cu care este rudă de gradul II, care nu cunoșteau intențiile lui criminale,

în perioada nominalizată, în scopul asigurării mijloacelor financiare, precum și a

dobânzilor aferente acestora, primea în gaj averea persoanelor fizice (casele de

locuit cu terenurile aferente și apartamente), ulterior în perioada 2005 - 2007, prin

instanțe de judecată devenind proprietar al acestor imobile. În rezultatul

comercializării la prețuri de piață a acestor imobile, a obținut profit ilicit în

proporții deosebit de mari, în sumă de 378.917 lei.

Tot el, în perioada anului 2001, urmărind scopul acaparării de bunuri și

valori materiale ale altor persoane, sub pretextul acordării împrumuturilor bănești

în condiții contrare legii, vădit dezavantajoase, a întocmit un plan criminal

îndreptat la însușirea prin înșelăciune a bunurilor de la diferite persoane.

Astfel, la 25.12.2003 Maftior V. a solicitat un împrumut de la inculpat în

sumă de 2500 dolari SUA, cu o dobândă de 15% lunar. În aceeași zi inculpatul,

folosindu-se de situația materială gravă a lui Maftior V., înaintând condiția

obligatorie de a lăsa casa de locuit în gaj pentru asigurarea restituirii împrumutului,

l-a impus să scrie o recipisă precum că a primit 3000 dolari în contul casei ce-i

aparține, precum și a lotului adiacent cu suprafața de 24 ari din s. Mitoc, raionul

Orhei.

Ulterior, inculpatul, urmărind scopul sustragerii bunului imobil care

aparținea lui Maftior V., a înaintat o acțiune civilă în instanța de judecată,

folosindu-se de lipsa reclamatului Maftior V. la locul permanent de trai, în care

invoca fals că ar fi încheiat la 25.12.2003 contractul de vânzare-cumpărare a casei

de locuit, ce nu corespundea realității, solicitând încasarea de la Maftior V. a sumei

2

împrumutului 2500 dolari SUA și recunoașterea valabilității contractului de

vânzare-cumpărare.

În baza hotărârii Judecătoriei Orhei din 29.09.2005, la 06.04.2006 Oficiul

Cadastral Teritorial Orhei, Filiala întreprinderii de Stat „Cadastru" a înregistrat

imobilul nominalizat în proprietatea lui Cliucinicov G., care la 19.05.2006 l-a

înstrăinat altei persoane contra sumei de 4900 dolari SUA, echivalentul a 63.748

lei BNM, însușind acești bani.

Tot el, abuzând de situația de vulnerabilitate din punct de vedere material a

lui Gherjavschi T., urmărind scopul acaparării casei de locuit a acestuia, a

împrumutat acestuia suma de 220 dolari SUA - ce urma a fi restituită la

26.02.2005, 422 dolari SUA - ce urma a fi restituită până la 16.02.2005 și 1105

dolari SUA - ce urma a fi restituită până la 27.02.2005, stabilind, în mod arbitrar, o

penalitate de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Ulterior, inculpatul urmărind realizarea scopului criminal, a înaintat la

15.07.2005 o cerere de chemare în judecată în Judecătoria Orhei, solicitând

încasarea de la Gherjavschi T. în folosul său a sumelor menționate (220, 422 și

1105 dolari), precum și dobânzile corespunzătoare în sumă de 286, 570 și 1448

dolari SUA.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 30.09.2005 a fost admisă acțiunea lui

Cliucinicov G., dispunându-se încasarea de la Gherjavschi T. a datoriei în sumă de

4891 dolari SUA.

Ulterior, în baza hotărârii Judecătoriei Orhei din 08.06.2006 casa de locuit

la prețul de 59.288 lei, ce-i aparținea lui Gherjavschi T., a fost trecută în

proprietate în contul datoriei invocate.

Prin acțiunile sale, inculpatul a dobândit prin escrocherie bunuri aparținând

lui Gherjavschi T. în sumă de 37.399 lei, diferența dintre datoria avută 1747 dolari

SUA (echivalentul a 21.889 lei) și valoarea casei de locuit.

Tot el, la finele anului 2001, data precisă nu a fost posibil de stabilit, a

împrumutat lui Panico T. suma de 100 dolari SUA, cu condiția rambursării acesteia

până la 07.01.2002, cu dobânda lunară de 15%. Ulterior, la 07.02.2002 Panico T.,

aflându-se într-o stare materială gravă, având nevoie de mijloace bănești pentru a

pleca la lucru în străinătate, a împrumutat de la inculpat suma de 1500 dolari SUA,

cu aceeași dobânda de 15 % lunar.

Abuzând de situația vulnerabilă din punct de vedere material a lui Panico T.,

necesitatea urgentă de mijloace bănești, inculpatul, sub pretextul asigurării

întoarcerii datoriei, întocmirii contractului de gaj, i-a impus pe soții Panico T. și

Panico A. să încheie la 07.02.2002 contractul de vânzare-cumpărare a casei de

locuit din s. Cișmea, r-nul Orhei. Ulterior, pe parcursul anilor 2002 - 2005 Panico

T, prin intermediul fiilor săi, Panico Viorel și Ion, i-a achitat în contul restituirii

datoriei cu dobândă, inculpatului suma 12.000 dolari SUA. Ulterior, în baza

contractului de vânzare-cumpărare nominalizat, precum și hotărârii Judecătoriei

Orhei nr. 2-1055 2002 din 08.05.2002, casa de locuit la 09.07.2002 a fost

înregistrată cu drept de proprietate pe numele lui Cliucinicov A., care la

07.02.2006 a înstrăinat-o cet. Damaschin V. la prețul de 12.000 dolari SUA,

echivalentul a 155.183 lei.

3

Astfel, inculpatul a însușit prin escrocherie de la soții Panico A. și T. suma

de 283.167 lei (12.000 dolari SUA restituiți de soții Panico, 12.000 dolari SUA

urmare a vânzării casei de locuit minus datoria 2100 dolari SUA).

Tot el, urmărind scopul însușirii prin escrocherie a bunurilor lui Castraveț

R., i-a împrumutat în toamna anului 2003 împreună cu feciorul său Șeremet I.

suma de 300 dolari SUA, cu condiția achitării dobânzii lunare în mărime de 10 %.

Ulterior, în primăvara anului 2004, inculpatul i-a propus lui Castraveț R. să o

transporte în Italia și s-o angajeze în câmpul muncii, iar odată cu acumularea

mijloacelor financiare să se achite cu el pentru fiul Șeremet I. Recompensa pentru

serviciile prestate era de 2000 dolari SUA.

Inculpatul intenționat, în scopul deposedării de bunuri, sub pretextul

asigurării restituirii datoriei, a determinat-o să depună în gaj casa cu toate

acareturile. La 17.05.2004 inculpatul împreună cu soția sa Cliucinicov A. și

Castraveț R. la notarul Lencuța din or. Orhei au încheiat un contract fictiv de

vânzare-cumpărare a casei de locuit, de fapt, avându-se în vedere contractul de gaj

al casei în scopul restituirii datoriei.

Astfel, inculpatul a dobândit prin înșelăciune de la Castraveț R. bunul

imobil, evaluat la suma de 78.466 lei, în contul unei datorii de 300 dolari SUA.

Tot el, în anul 2000 a împrumutat soților Colesnic N. și Colesnic A. din s.

Mitoc, r-nul Orhei, 400 dolari SUA cu condiția rambursării sumei cu o dobândă de

15% lunar.

În toamna anului 2004, inculpatul, urmărind scopul dobândirii prin

înșelăciune a bunurilor altei persoane, le-a cerut soților Colesnic restituirea datoriei

în sumă de 3000 dolari SUA, inclusiv 400 dolari datoria propriu-zisă și 2600 dolari

dobândă, propunându-i lui Colesnic N. din contul datoriei să o transporte în Italia.

Sub pretextul asigurării restituirii acestor mijloace bănești, inculpatul le-a

cerut să pună în gaj casa de locuit, ce aparținea soților Colesnic.

Ulterior, inculpatul, abuzând de situația materială grea a soților Colesnic, i-a

obligat să întocmească un contract de vânzare-cumpărare fictiv la 08.12.2004, prin

care casa de locuit trece în proprietatea acestuia, iar când vor restitui împrumutul și

dobânda, va fi întocmit un alt contract de vânzare-cumpărare, conform căruia ei

din nou vor căpăta dreptul de proprietate asupra casei. Colesnic N. a restituit

împrumutul de 400 dolari SUA, i-a achitat 700 dolari SUA și dobânda de 300

dolari. În luna februarie 2006 inculpatul a înstrăinat casa de locuit lui Sumgiu M.

Astfel, prin acțiunile sale inculpatul, a dobândit prin înșelăciune bunuri în sumă

de 8000 dolari SUA echivalentul a 102.992 lei, însușindu-i.

Tot el, la 27.01.2001 a împrumutat bani în sumă de 2000 dolari SUA cu

dobândă de 15 % lunar lui Galașan F., pentru ca soțul acesteia, Galașan V. să plece

la lucru în Portugalia, iar pentru asigurarea rambursării împrumutului și dobânzii

procentuale, soții Galașan din s. Mitoc, r-nul Orhei au pus casa în gaj, încheind

preventiv cu inculpatul un contract de vânzare-cumpărare. Având nevoie în

continuare de bani, Galașan F. a mai împrumutat de la inculpat bani în sumă de

600 dolari SUA, cu condiția rambursării sumei cu o dobândă de 15% lunar.

Ulterior, pe parcursul anilor 2001-2003, Galașan F. îi achita treptat

inculpatului bani din datoria care o avea față de ultimul, în luna ianuarie 2003

restituindu-i 5000 dolari SUA, adică 2000 dolari împrumutul și 3000 dolari

4

dobânda. Din suma de 600 dolari SUA, care se socoteau aparte, inclusiv și

dobânda, inculpatul, la finele lunii le-a comunicat soților Galașan că îi sunt datori

cu încă 800 dolari SUA.

Ulterior, la 12.08.2003, instanța de judecată a recunoscut valabil contractul

de vânzare-cumpărare a casei din 23.01.2001, încheiat între Galașan F. și Galașan

V., pe de o parte și inculpat de altă parte și ca rezultat, imobilul cu pricina, care

valora 10.000 dolari SUA, a devenit proprietatea Cliucinicov A., pe care ulterior,

conform contractului de vânzare-cumpărare din 25.10.2006 l-a vândut lui Luncașu

I., iar acesta, la rândul său, în baza contractului de vânzare-cumpărare din

20.11.2006, l-a comercializat d-nei Codrean M., operațiunea fiind întreprinsă în

timp de mai puțin de o lună, la prețul de 12.000 dolari SUA, echivalentul a 155.183

lei BNM.

Astfel, inculpatul a însușit prin escrocherie de la soții Galașan V. și Galașan

F. suma de 31.200 lei (2400 dolari SUA restituiți de soții Galașan) și 130.000 lei

(10.000 dolari SUA, urmare a vânzării casei de locuit).

Prin urmare, inculpatul în perioada 1999 - 2007, contrar prevederilor art.5

„Noțiuni generale” pct.16 „Activitate de întreprinzător” al Codului Fiscal nr. H63-

XIII din 24.04.1997, a obținut profit ilicit în sumă de 855.480 lei, ce constituie

proporții deosebit de mari, săvârșind acțiuni ce cad sub incidența art. 241 alin. (2)

lit. e), f) Cod Penal, iar urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane,

profitând de faptul că părțile vătămate aveau nevoie de mijloace financiare, prin

înșelăciune și abuz de încredere, a comis sustragerea bunurilor din avutul

proprietarilor în sumă totală de 726.972 lei, ceea ce constituie proporții deosebit

de mari, acțiuni ce cad sub incidența art. 190 alin. (5) Cod penal.

Tot inculpatul, având scopul dobândirii banilor de la Galașan V. în sumă de

157 dolari SUA, care conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei

constituie 2225,97 lei și 4000 euro, care conform cursului oficial al Băncii

Naționale a Moldovei constituie 61.281,2 lei, la 08 februarie 2003 a întocmit

personal o recipisă din numele lui Galașan V. prin care ultima se obliga să

restituie suma dată.

Tot el, folosind o foaie de hârtie curată cu semnătura lui Galașan V., cu care

ulterior a activat în cadrul asociației de economii și împrumut "Mitoceanca”,

personal a scris textul cu privire la obligația lui Galașan V. de restituire a sumelor

inexistente.

În continuare, inculpatul dorind să-și atingă scopul infracțional, la 07 aprilie

2006 a înaintat în Judecătoria raionului Orhei cererea de chemare în judecată cu

privire la încasarea datoriei de la Galașan V., prezentând instanței recipisa din

08.02.2003 în original, ca să-și camufleze intențiile sale infracționale și să le dea

un caracter legal. Continuând activitatea sa ilegală, îndreptată spre însușirea

banilor de la Galașan V., inducând instanțele de judecată în eroare despre

virtuala datorie a lui Galașan V., prin decizia Colegiului civil și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție din 22.10.2008, a obținut câștig de

cauză, decizia fiind irevocabilă la pronunțare.

Ca urmare a acțiunilor lui Cliucinicov G., exprimate prin obținerea unei

recipise din numele lui Galașan V., care nu corespunde adevărului și inducerea în

eroare a instanțelor de judecată, părții vătămate Galașan V. i-au fost cauzate daune

5

în proporții mari, în sumă de 63.507,17 lei.

Instanța a menționat, că acțiunile inculpatului se organizau pe fonul prestării

serviciilor de împrumut bănesc persoanelor cu obținerea dobânzii.

Interpretarea activității inculpatului rezultă din Legea cu privire la

antreprenoriat și întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992, art. 5 pct. 16 Cod fiscal,

unde acesta, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, profitând de

faptul că părțile vătămate aveau nevoie de mijloace financiare, le acorda bani și

aceste acțiuni urmează a fi calificate ca practicarea ilegală a activității de

întreprinzător, soldată cu obținerea unui profit în proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut ca fiind dovedită vina inculpatului în baza art. 241 alin. (2)

lit. f) Cod penal, ca practicarea ilegală a activității de întreprinzător, soldată cu

obținerea unui profit în proporții deosebit de mari, lit. e) din art. 241 Cod penal,

odată cu modificările din 18.12.2008, fiind exclusă prin Lege nr. 277-XVI din

18.12.2008, în vigoare din 24.05.2009.

Totodată, organul de urmărire penală a calificat acțiunile inculpatului și în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, inculpatul fiind pus

sub învinuire în baza declarațiilor părților vătămate, care sunt contradictorii cu

materialele cauzei.

Astfel, pe episodul de escrocherie, incriminat inculpatului față de Maftior V.

există hotărârea Judecătoriei Orhei din 29 septembrie 2005, definitivă și

irevocabilă, de recunoaștere a valabilității contractului de vânzare-cumpărare a

casei de locuit încheiat între Cliucinicov G. și Maftior V., cu încasarea de la

Maftior V. a sumei de 2500 euro. Fiind constatată legalitatea contractului de

vânzare-cumpărare, încheiat între Cliucinicov G. și Maftior V., procurorul nu a

prezentat nici o probă care ar confirma că contractul nominalizat a fost încheiat

prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Pe episodul de escrocherie, incriminat inculpatului față de Gherjavschii T.,

prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 30 septembrie 2005, definitivă și irevocabilă,

s-a încasat de la Gherjavschii T. în beneficiul lui Cliucinicov G. suma de 4891

dolari SUA. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 08 iunie 2006, casa de locuit ce-i

aparținea lui Gherjavschii T. a fost transmisă în proprietate inculpatului, în contul

datoriei invocate. Probe ce ar confirma că inculpatul a acționat prin înșelăciune sau

abuz de încredere nu au fost prezentate.

Conform contractului de vânzare-cumpărare din 07 februarie 2002,

autentificat notarial și confirmat prin declarația notarială de înstrăinare a

imobilului, semnată de Panico T., Panico A. a înstrăinat lui Cliucinicov G. casa de

locuit cu suprafața de 86,90 m.p., amplasată pe un teren cu suprafața de 0,0728 ha,

situată în s. Cișmea, r-nul Orhei. Notarul Galina Digori a confirmat că contractul a

fost întocmit în corespundere cu voința părților, fără careva presiune din partea

inculpatului, contractul nefiind anulat până în prezent.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 mai 2004, autentificat notarial

și înregistrat la Oficiul cadastral Orhei, Castraveț R. a înstrăinat lui Cliucinicov G.

casa de locuit cu nr. cadastral 645600004.5, situată în s. Podgoreni, r-nul Orhei la

prețul de 76.466 lei. Argumentele procurorului privind fictivitatea contractului

menționat, având în vedere un contract de gaj încheiat cu scopul asigurării

6

restituirii datoriei, nu au fost probate, legalitatea contractului încheiat nefiind

invocată de către părți.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 08 decembrie 2014,

Cliucinicov A. a procurat de la Colesnic A. casa de locuit situată în s. Mitoc, r-nul

Orhei. Prin declarația notarială din 19 noiembrie 2004, Colesnic N. a dat acordul

soțului său, Colesnic A. la înstrăinarea imobilului menționat, legalitatea

contractului încheiat nefiind contestată de părți. Totodată, nu au fost stabilite în

acțiunile inculpatului, fapte de înșelăciune sau abuz de încredere.

Conform recipisei din 23 ianuarie 2003, Galașan V. și Galașan F. au

împrumutat de la inculpat suma de 4300 dolari SUA. Prin hotărâre judecătorească,

în vigoare, acțiunea civilă a lui Cliucinicov G. și Cliucinicov A. către Galașan V. și

Galașan F. a fost recunoscută valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare a

casei de locuit din s. Mitoc, r-nul Orhei. Faptul că imobilul nominalizat a fost

înstrăinat de Cliucinicov A., care la moment se considera proprietar al casei de

locuit, lui Luncașu I., care ulterior, l-a înstrăinat lui Codrean M. nu poate servi

drept temei pentru a califica drept escrocherie acțiunile inculpatului, procurorul

neadministrând probe care ar confirma că inculpatul a acționat prin înșelăciune sau

abuz de încredere.

Instanța a concluzionat că nu au fost prezentate alte probe care ar confirma

cu certitudine vinovăția inculpatului pe art. 190 alin. (5) Cod penal, de aceea, pe

episodul dat el urmează a fi achitat, deoarece nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

apel, solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie liberat de pedeapsă penală pe art. 241 alin. (2)

lit. f) Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de prescripție de atragere la

răspundere, și condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 9 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Apelantul a indicat, că potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, persoana se

liberează de răspundere penală dacă au expirat 2 ani din ziua săvârșirii unei

infracțiuni ușoare, urmând ca în cadrul ședinței de judecată să fie demonstrată doar

vinovăția faptei imputate.

La adoptarea sentinței de condamnare cu liberarea de pedeapsă penală,

instanța urma să argumenteze temeiurile legale care au stat la baza adoptării

acesteia.

Instanța a apreciat eronat circumstanțele de fapt și de drept pe care a fost

bazată învinuirea inculpatului în temeiul art. 190 alin. (5) Cod penal, probele

administrate demonstrând incontestabil vinovăția acestuia de săvârșirea infracțiunii

incriminate.

Nefiind clar motivul achitării inculpatului pe art. 190 alin. (5) Cod penal,

acuzarea a fost în imposibilitate de a prezenta argumente care ar combate poziția

instanței.

Or, există o neconcordanță între partea descriptivă și cea dispozitivă a

sentinței, în partea descriptivă fiind indicat motivul de drept prevăzut de art. 390

alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală – nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii, iar în dispozitivul sentinței motivul de drept este prevăzut de art. 390

7

alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală – fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Totodată, instanța, fără a ține cont de modalitățile de săvârșire a infracțiunii

de escrocherie, de circumstanțele și motivele comiterii, de structura acesteia, la

argumentarea motivului din care urmează a fi achitat inculpatul, s-a limitat la

faptul existenței unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu părțile

vătămate, contracte, care nemijlocit au constituit modalitatea de săvârșire a

infracțiunii de escrocherie, inculpatul camuflând intențiile sale și scopul de

cupiditate.

Circumstanțele de fapt sunt specifice, latura subiectivă a infracțiunii

incriminate este una ascunsă, fiind evidențiată prin încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare.

Instanța nu a ținut cont de fondul atitudinii de afecțiune care a fost artificial

creată și susținută prin eforturile inculpatului, exploatând raporturile de încredere

care au fost stabilite între el și victime, prin încheierea contractelor de vânzare-

cumpărare.

2.1. A declarat apel și partea vătămată Maftior M., solicitând casarea parțială

a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul

să fie condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Recurenta a indicat că contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în

lipsa ei, fără actele necesare și nu a fost semnat de către ea.

2.2. Avocatul Lilian Maliga a declarat apel în numele părții vătămate Panico

T., în care a solicitat casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 241 alin. (2) lit.

f) și 190 alin. (5) Cod penal, cu admiterea acțiunii civile.

Recurentul a invocat că instanța de judecată a apreciat greșit probele

administrate, în acțiunile inculpatului fiind prezente elementele constitutive ale

infracțiunilor incriminate.

2.3. Avocatul Alexandru Stanțieru a declarat apel în numele moștenitorului

legal al părții vătămate Gherjavschi G., Gherjavschi V. și părții vătămate Castraveț

R., solicitând casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 241 alin. (2) lit. f) și

190 alin. (5) Cod penal.

Recurentul a indicat că instanța de fond a ignorat materialele cauzei și

probele obținute, declarațiile martorilor, argumentele părților vătămate privind

circumstanțele pricinii și nu a luat atitudine întru soluționarea obiectivă,

investigarea minuțioasă și sub toate aspectele a tuturor circumstanțelor cauzei,

concluziile expuse în motivarea sentinței fiind în contradicție cu probele

administrate.

2.4. Avocatul Dionis Panov a declarat apel în numele inculpatului, solicitând

casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care acesta să fie achitat în baza art. 241 alin. (2) lit. f) Cod penal, iar acțiunea

civilă să fie lăsată fără soluționare.

Recurentul a invocat că inculpatul urma a fi liberat de răspundere penală pe

art. 241 alin. (2) lit. f) Cod penal, infracțiunea fiind una din categoria celor ușoare.

8

Admiterea în principiu a acțiunii civile înaintată de partea vătămată Panico

T. este ilegală, pretențiile fiind bazate pe faptul dobândirii ilicite a bunurilor prin

înșelăciune, inculpatul fiind achitat pe art. 190 alin. (5) Cod penal, circumstanțe în

care instanța lasă acțiunea civilă fără soluționare.

Conform art. 125 Cod penal, prin desfășurare ilegală a activității de

întreprinzător se înțelege: a) desfășurarea activității de întreprinzător fără

înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; b) desfășurarea unor genuri de

activitate interzise de legislație; c) desfășurarea activității de întreprinzător prin

intermediul filialelor, reprezentanțelor, sucursalelor, secțiilor, magazinelor,

depozitelor, unităților comerciale și altor unități neînregistrate în modul stabilit de

legislație; d) desfășurarea activității de întreprinzător fără utilizarea mărcilor

comerciale și de fabrică și fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul

când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislație, ori desfășurarea acestei

activități cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate.

Nici acuzarea și nici instanța de fond nu au invocat nici un element

semnificativ din articolul precizat, nefiind constatată componența infracțiunii

prevăzute de art. 241 Cod penal.

Totodată, în cazul în care împrumutul este o activitate de întreprinzător, nu

contează suma banilor dați cu împrumut, dar suma profitului obținut, acuzarea

reieșind din suma de bani care urma să-i primească inculpatul, inclusiv banii dați

cu împrumut, dobânda și averea gajată în asigurarea obligațiunilor contractuale,

din care inculpatul doar parțial și-a recuperat cheltuielile suportate.

Astfel, până în prezent, Galașan V. urmează să restituie inculpatului 4000

euro și 342 dolari, Maftior V. - 2538 dolari, Gherjavschi F. - 1646 lei, Colesnic N.

și Colesnic A. - 4686 dolari, Castraveț R. - 859 dolari și 69 euro, Galașan F. și

Galașan V. - 5479 dolari, Panico T., Panico A. și Panico I. - 1745 dolari, 950 euro

și 80 lei, Potîrniche V. și Cebotari M - 640 dolari, și alte persoane în privința

cărora sunt hotărâri definitive și irevocabile, care nu au fost executate din motiv că

nu a fost soluționată cauza penală. Părțile vătămate, făcând abuz de încredere, au

luat bani de la inculpat, ca ulterior, prin escrocherie și declarații mincinoase, să nu-

și onoreze obligațiile asumate.

septembrie 2015, toate apelurile au fost admise, casată sentința în parte și

pronunțată o nouă hotărâre.

Procesul penal în privința lui Cliucinicov Gheorghe pe art. 241 alin. (2) lit. f)

Cod penal a fost încetat, pe motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere

la răspunderea penală.

Cliucinicov Gheorghe a fost condamnat în baza art. 190 alin.(5) Cod penal la

9 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de administrarea

și gestionarea bunurilor altor persoane pe un termen de 4 ani, cu executarea

pedepsei închisorii în penitenciar de tip închis, de la reținere.

A fost admisă în principiu acțiunea civilă înaintată de Maftior M. către

Cliucinicov G. despre încasarea daunei materiale, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor să se expună instanța civilă.

În rest, sentința a fost menținută.

9

Instanța de apel a concluzionat că sentința urmează a fi casată, cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță și a

constatat că Cliucinicov G., în perioada anului 2001, urmărind scopul acaparării de

bunuri și valori materiale ale altor persoane, sub pretextul acordării împrumuturilor

bănești în condiții contrare legii, vădit dezavantajoase, a întocmit un plan criminal

îndreptat la însușirea prin înșelăciune a bunurilor de la diferite persoane.

Astfel, la 25.12.2003, Maftior V. a solicitat un împrumut de la inculpat în

sumă de 2500 dolari SUA, cu o dobândă de 15% lunar, în aceeași zi, ultimul,

folosindu-se de situația materială gravă a lui Maftior V., înaintând condiția

obligatorie de a lăsa casa de locuit în gaj, pentru asigurarea restituirii

împrumutului, l-a impus să scrie o recipisă precum că a primit 3000 dolari în

contul casei ce-i aparține, precum și a lotului adiacent cu suprafața de 24 ari din s.

Mitoc, r-nul Orhei.

Ulterior, inculpatul, urmărind scopul sustragerii bunului imobil aparținând

lui Maftior V., a înaintat o acțiune civilă în instanța de judecată, folosindu-se de

lipsa reclamatului Maftior V. la locul permanent de trai, în care invoca fals că ar fi

încheiat la 25.12.2003 contractul de vânzare-cumpărare a casei de locuit, ce nu

corespundea realității, solicitând încasarea de la Maftior V. a sumei împrumutului

2500 dolari SUA și recunoașterea valabilității contractului de vânzare-cumpărare.

În baza hotărârii Judecătoriei Orhei din 29.09.2005, la 06.04.2006 Oficiul

Cadastral Teritorial Orhei, Filiala întreprinderii de Stat „Cadastru" a înregistrat

imobilul nominalizat în proprietatea lui Cliucinicov G., care la 19.05.2006 l-a

înstrăinat altei persoane, contra sumei de 4900 dolari SUA echivalentul a 63.748

lei BNM, însușind acești bani.

Tot el, abuzând de situația de vulnerabilitate din punct de vedere material a

lui Gherjavschi T., urmărind scopul acaparării casei de locuit a acestuia, a

împrumutat acestuia suma de 220 dolari SUA ce urma a fi restituită la 26.02.2005,

422 dolari SUA ce urma a fi restituită până la 16.02.2005 și 1105 dolari SUA ce

urma a fi restituită până la 27.02.2005, stabilind, în mod arbitrar, o penalitate de 1

% pentru fiecare zi de întârziere.

Ulterior, inculpatul urmărind realizarea scopului criminal a înaintat la

15.07.2005 cerere de chemare în judecată în Judecătoria Orhei, solicitând încasarea

de la Gherjavschi F. în folosul său a sumelor menționate (220, 422 și 1105 dolari)

precum și dobânzile corespunzătoare în sumă de 286, 570 și 1448 dolari SUA.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 30.09.2005 a fost admisă acțiunea lui

Cliucinicov G. dispunându-se încasarea de la Gherjavschi T. datoriei în sumă de

4891 dolari SUA.

Ulterior, în baza hotărârii Judecătoriei Orhei din 08.06.2006 casa de locuit

cu prețul de 59.288 lei, ce-i aparținea lui Gherjavschi T., a fost trecută în

proprietatea inculpatului în contul datoriei invocate.

Prin acțiunile sale, inculpatul a dobândit prin escrocherie bunuri

aparținând lui Gherjavschi T. în sumă de 37.399 lei, diferența dintre datoria avută

1747 dolari SUA (echivalentul a 21.889 lei) și valoarea casei de locuit.

Tot el, la finele anului 2001, data precisă nu a fost posibil de stabilit, a

împrumutat lui Panico T. suma de 100 dolari SUA, cu condiția rambursării acesteia

până la 07.01.2002, cu dobânda lunară de 15%. Ulterior, la 07.02.2002 Panico T.,

10

aflându-se într-o stare materială gravă, având nevoie de mijloace bănești pentru a

pleca la lucru în străinătate, a împrumutat de la inculpat suma de 1500 dolari SUA,

cu aceeași dobânda de 15 % lunar.

Abuzând de situația vulnerabilă din punct de vedere material a lui Panico T.,

necesitatea urgentă de mijloace bănești, inculpatul, sub pretextul asigurării

întoarcerii datoriei, întocmirii contractului de gaj, i-a impus pe soții Panico T. și

Panico A. să încheie la 07.02.2002 contractul de vânzare-cumpărare a casei de

locuit din s. Cișmea, r-nul Orhei.

Pe parcursul anilor 2002 - 2005 Panico T. prin intermediul fiilor săi, Panico

Viorel și Ion, i-a achitat în contul restituirii datoriei cu dobândă inculpatului suma

12.000 dolari SUA.

Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare nominalizat precum și

Hotărârii Judecătoriei Orhei nr. 2-1055/2002 din 08.05.2002, casa de locuit a

fost înregistrată cu drept de proprietate pe numele lui Cliucinicov A., care la

07.02.2006 a înstrăinat-o lui Damaschin V. la prețul de 12.000 dolari SUA,

echivalentul a 155.183 lei.

Astfel, inculpatul a însușit prin escrocherie de la soții Panico A. și T. suma

de 283.167 lei (12.000 dolari SUA restituiți de soții Panico, 12.000 dolari SUA

urmare a vânzării casei de locuit minus datoria 2100 dolari SUA).

Tot el, urmărind scopul însușirii prin escrocherie a bunurilor lui Castraveț

R., a împrumutat în toamna anului 2003 împreună cu feciorul său Șeremet I. suma

de 300 dolari SUA, cu condiția achitării dobânzii lunare în mărime de 10%.

Ulterior, în primăvara anului 2004, inculpatul i-a propus lui Castraveț R. să o

transporte în Italia și s-o angajeze în câmpul muncii, iar odată cu acumularea

mijloacelor financiare să se achite cu el pentru fiul Șeremet I. Recompensa pentru

serviciile prestate era de 2000 dolari SUA.

Inculpatul intenționat, în scopul deposedării de bunuri, sub pretextul

asigurării restituirii datoriei, a determinat-o să depună în gaj casa cu toate

acareturile. La 17.05.2004 acesta, împreună cu soția sa Cliucinicov A. și Castraveț

R. la notarul Lencuța din or. Orhei au încheiat un contract fictiv de vânzare-

cumpărare a casei de locuit, de fapt avându-se în vedere contractul de gaj al casei

în scopul restituirii datoriei.

Astfel, inculpatul a dobândit prin înșelăciune de la Castraveț R. bunul imobil

evaluat la suma de 78.466 lei, în contul unei datorii de 300 dolari SUA.

Tot el, în anul 2000 a împrumutat soților Colesnic N. și Colesnic A. din s.

Mitoc, r-nul Orhei 400 dolari SUA, cu condiția rambursării sumei cu o dobândă de

15% lunar.

În toamna anului 2004, inculpatul, urmărind scopul dobândirii prin

înșelăciune a bunurilor altei persoane, le-a cerut soților Colesnic restituirea datoriei

în sumă de 3000 dolari SUA, inclusiv 400 dolari datoria propriu-zisă și 2600 dolari

dobândă, propunându-i lui Colesnic N. din contul datoriei să o transporte în Italia.

Sub pretextul asigurării restituirii acestor mijloace bănești inculpatul le-a

cerut să pună în gaj casa de locuit ce aparținea soților Colesnic.

Ulterior, inculpatul, abuzând de situația materială grea a soților Colesnic, i-a

obligat să întocmească un contract de vânzare-cumpărare fictiv la 08.12.2004, prin

care casa de locuit trece în proprietatea acestuia, iar când vor restitui împrumutul și

11

dobânda, va fi întocmit un alt contract de vânzare-cumpărare conform căruia, ei

din nou vor căpăta dreptul de proprietate asupra casei. Colesnic N. a restituit

împrumutul de 400 dolari SUA, i-a achitat 700 dolari SUA și dobânda de 300

dolari. În luna februarie 2006, inculpatul a înstrăinat casa de locuit lui Surugiu M.

Astfel, prin acțiunile sale, inculpatul a dobândit prin înșelăciune bunuri în

sumă de 8000 dolari SUA echivalentul a 102.992 lei, însușindu-i.

Tot el, la data de 27.01.2001 a împrumutat bani în sumă de 2000 dolari SUA

cu dobândă de 15 % lunar lui Galașan F., pentru ca soțul acesteia Galașan V. să

plece la lucru în Portugalia, iar pentru asigurarea rambursării împrumutului și

dobânzii procentuale, soții Galașan din s. Mitoc, r-nul Orhei au pus casa în gaj,

încheind preventiv cu inculpatul un contract de vânzare-cumpărare.

Având nevoie în continuare de bani, Galașan F. a mai împrumutat de la

inculpat bani în sumă de 600 dolari SUA, cu condiția rambursării sumei cu o

dobândă de 15% lunar.

Pe parcursul anilor 2001-2003, Galașan F. îi achita treptat lui Cliucinicov G.

bani din datoria care o avea față de ultimul, în luna ianuarie 2003 având dați

acestuia 5000 dolari SUA, adică 2000 dolari împrumutul și 3000 dolari dobândă.

Din suma de 600 dolari SUA care se socoteau aparte, inclusiv și dobândă,

inculpatul la finele lunii le-a comunicat soților Galașan că îi sunt datori cu încă 800

dolari SUA.

Ulterior, la data de 12.08.2003, instanța de judecată a recunoscut valabil

contractul de vânzare-cumpărare a casei din 23.01.2001, încheiat între Galașan

V. și Galașan F. pe de o parte și Cliucinicov G., de altă parte și ca rezultat,

imobilul cu pricina, care valora 10.000 dolari SUA a devenit proprietatea

Cliucinicov A., pe care ulterior, conform contractului de vânzare-cumpărare din

25.10.2006 l-a vândut lui Luncașu I., iar acesta la rândul său în baza contractului

de vânzare-cumpărare din 20.11.2006 l-a comercializat dnei Codrean M.,

operațiunea fiind întreprinsă în timp de mai puțin de o lună, la prețul de 12.000

dolari SUA, echivalentul a 155.183 lei.

Astfel, inculpatul a însușit prin escrocherie de la soții Galașan V. și

Galașan F. suma de 31.200 lei (2400 dolari SUA restituiți de soții Galașan) și

130.000 lei (10.000 dolari SUA urmare a vânzării casei de locuit).

Tot inculpatul, având scopul dobândirii banilor de la Galașan V. în sumă de

157 dolari SUA, care conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei

constituie 2225,97 lei și 4000 euro, care conform cursului oficial al Băncii

Naționale a Moldovei constituie 61.281,2 lei, la 08 februarie 2003 a întocmit

personal o recipisă din numele lui Galașan V. prin care ultima se obligă să restituie

suma dată.

Tot el, folosind o foaie de hârtie curată cu semnătura lui Galașan V., cu care

ulterior a activat în cadrul asociației de economii și împrumut „Mitoceanca”,

personal a scris textul cu privire la obligația lui Galașan V. de restituire a sumelor

inexistente.

În continuare, inculpatul, dorind să-și atingă scopul infracțional, la 07 aprilie

2006 a înaintat în Judecătoria Orhei cererea de chemare în judecată cu privire la

încasarea datoriei de la Galașan V., prezentând instanței recipisa din 08.02.2003 în

original ca să-și camufleze intențiile sale infracționale și să le predea caracter legal.

12

Continuând activitatea sa ilegală, îndreptată spre însușirea banilor de la

Galașan V., inducând instanțele de judecată în eroare despre virtuala datorie a

lui Galașan V., prin decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție din 22.10.2008, a obținut câștig de cauză, decizia fiind

irevocabilă la pronunțare.

Ca urmare a acțiunilor inculpatului, exprimate prin obținerea unei recipise

din numele lui Galașan V., care nu corespunde adevărului și inducerea în

eroare a instanțelor de judecată, părții vătămate Galașan V. i-au fost cauzate

daune în proporții mari în sumă de 63.507,17 lei.

Instanța de apel a concluzionat, că inculpatul a comis, prin înșelăciune și

abuz de încredere, sustragerea bunurilor din avutul proprietarilor în proporții

deosebit de mari, în sumă totală de 790.479, 17 lei, și a încadrat acțiunile lui în

baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită în proporții

deosebit de mari.

Totodată, instanța de apel a reținut, că instanța de fond corect a constatat în

acțiunile inculpatului infracțiunea prevăzută de art. 241 alin.(2) lit. f) Cod penal,

însă, din motiv că a expirat termenul de prescripție de tragere a inculpatului la

răspunderea penală, procedura urmează a fi încetată.

Instanța de fond, eronat a apreciat probele referitor la infracțiunea prevăzută

de art. 190 alin. (5) Cod penal, vinovăția inculpatului fiind dovedită prin probele

administrate.

Astfel,declarațiile martorilor au combătut argumentele apărării că inculpatul

n-a obținut profit ilicit în sumă de 855.480 lei, dimpotrivă, fiind confirmat, că

inculpatul a practicat ilegal activitatea de întreprinzător și a obținut profit ilegal

de la părțile vătămate.

Vina inculpatului în comiterea escrocheriei și a practicării ilegale a activității

de întreprinzător a fost confirmată integral, fiind dovedit că inculpatul a comis

infracțiunea prevăzută la art. 241 alin. (2) lit. e), f) Cod penal și la art. 190 alin. (5)

Cod penal.

Astfel, inculpatul, urmărind scopul sustragerii bunurilor imobile care

aparțineau părților vătămate, înainta acțiune civilă în instanța de judecată,

folosindu-se de lipsa reclamanților la locul permanent de trai, în care invoca fals,

că ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare a caselor de locuit, ce nu

corespundea realității, solicita încasarea de la părțile vătămate a sumei

împrumutului și recunoașterea valabilității contractului de vânzare-cumpărare și în

baza hotărârilor instanței de judecată, Oficiul Cadastral Teritorial înregistra

imobilele în proprietatea inculpatului, care ulterior le înstrăina altor persoane,

însușind acești bani.

Faptul existenței unei hotărâri judecătorești în ordine civilă de încasare de

la părțile vătămate a unor sume de bani nu demonstrează poziția apărării

precum că, inculpatul ar fi parte vătămată, or s-a demonstrat că chiar din

momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a imobilelor cu părțile

vătămate, dânsul nu avea intenția de a le întoarce ultimilor.

Instanța de fond unilateral și superficial a analizat și a verificat probele, nu a

ținut cont de prevederile art. 101 Cod de procedură penală. În sentință nu au fost

13

analizate și apreciate declarațiile martorilor Maftior I., Magală C., Viziru E., Rusu

N. și Poclitari A.

Astfel, probele administrate indică incontestabil la componența

infracțiunii incriminate inculpatului prevăzute de art. 241 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal, ca practicarea ilegală a activității de întreprinzător, soldată cu obținerea

unui profit în proporții deosebit de mari.

judecătorești, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie

achitat pe art. 241 alin.(2) lit. e), f) și 190 alin. (5) Cod penal, din lipsa elementelor

infracțiunii.

Recurentul a invocat că, instanța de apel nu s-a expus motivat asupra

argumentelor apărării și nu a respectat principiile generale ce reglementează

desfășurarea procesului penal referitor la administrarea și prezentarea probelor de

către părți.

Conform art. 125 Cod penal prin desfășurare ilegală a activității de

întreprinzător se înțelege: a) desfășurarea activității de întreprinzător fără

înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; b) desfășurarea unor genuri de

activitate interzise de legislație; c) desfășurarea activității de întreprinzător prin

intermediul filialelor, reprezentanțelor, sucursalelor, secțiilor, magazinelor,

depozitelor, unităților comerciale și altor unități neînregistrate în modul stabilit de

legislație; d) desfășurarea activității de întreprinzător fără utilizarea mărcilor

comerciale și de fabrică și fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul

când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislație, ori desfășurarea acestei

activități cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate.

Nici acuzarea și nici instanța de fond nu au invocat nici un element

semnificativ din articolul menționat, nefiind constatată componența infracțiunii

prevăzute de art. 241 Cod penal.

Totodată, hotărârile civile prin care s-a constatat legalitatea acțiunilor sale,

nu pot sta la baza încadrării acțiunilor în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

Potrivit art. 190 Cod penal, escrocheria constă în dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, iar părțile vătămate

au împrumutat benevol mijloacele bănești de la el.

Astfel, este incorect reținut că el, prin înșelăciune și abuz de încredere, ar fi

însușit bunurile părților vătămate, acestea luând cu împrumut banii, prin orice

metode posibile s-au eschivat de la obligațiile de restituire a banilor datorați. Deci,

anume părțile vătămate, prin abuz de încredere i-au însușit acești bani.

Nu pot fi reținute argumentele instanței de apel, invocate în motivarea

condamnării lui în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, că el, prin inducerea în eroare

a instanțelor de judecată, obținea câștig de cauză și hotărâri irevocabile. Or, nu

pot fi puse la îndoială competența profesională a tuturor judecătorilor care

examinau cauzele civile și emiteau hotărâri judecătorești, care nu pot fi supuse

unor critici fără temei de către instanța de apel.

Totodată, instanța de apel nu a dat o apreciere cuvenită probelor

administrate, deoarece nicio faptă incriminată nu întrunește elementele sustragerii -

luarea ilegală și gratuită a bunurilor.

14

Pe episodul cu Panico T., casa a procurat-o la prețul de 18.000 lei,

perfectând toate actele la notar.

Lui Gherjavschi T. i-a împrumutat o sumă de bani, cu condiția achitării unei

penalități, în caz de nerambursare a banilor în termen. În cadrul dosarului civil

ultimul a recunoscut cerințele, iar după decesul lui, în baza plângerii depuse de

moștenitorul lui legal a fost învinuit de comiterea escrocheriei, necătând că dreptul

de proprietate asupra imobilului a fost înregistrat legal.

Fosta soție, Cliucinicov A., a procurat casa de la Castraveț R., fiind achitat

prețul și perfectate legal actele. Ulterior, s-a constatat, că ultima a gajat neoficial

casa, pentru obținerea unui credit, creditorii solicitând desfacerea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între Cliucinicov A. și Castraveț R. ca fiind fictiv.

Ultima a fost categoric împotrivă, celelalte declarații fiind fără suport juridic și

calomnioase.

Pe episodul cu Galașan V., Curtea Supremă de Justiție a constatat că

afirmațiile ei cu privire la faptul că semnătura de pe recipisa în litigiu el ar fi

obținut-o prin viclenie, poartă un caracter declarativ, fără a avea un suport

probatoriu. Până la moment, aceasta nu a întreprins măsuri în vederea stingerii

datoriei pe care o are față de el.

Casa de la Colesnic N. și Colesnic A. a fost procurată de fosta sa soție,

Cliucinicov A., fiind achitat prețul în rezultatul negocierilor și perfectate legal toate

actele.

De la Galașan F. a procurat casa la prețul de 4300 dolari SUA, fiind

întocmită o recipisă. Ulterior, conform hotărârii instanței de judecată a fost

recunoscută valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.

De la Maftior V. și Maftior M. a procurat casa, achitând 3000 dolari SUA,

fiind semnată o recipisă. Prin hotărârea instanței de judecată a fost recunoscută

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Nu a împrumutat niciodată bani persoanelor social vulnerabile.

Instanța de apel incorect a constatat, că lui Maftior V. i-a împrumutat bani la

25.12.2003, în realitate împrumutul fiind acordat la 20.12.2003 și nu a fost restituit

până în prezent.

La fel, instanța de apel, abuziv a constatat că el a însușit de la Gherjavschi T.

dobânzi în mărime de 286, 570 și 1448 dolari SUA, împrumutul fiind acordat fără

dobândă, iar conform contractului de împrumut au fost încasate penalități.

Totodată, constatarea instanței de apel, că a însușit, prin escrocherie, suma

de 12.000 dolari SUA de la soții Panico este lipsită de suport juridic, fiind

întemeiată doar pe afirmațiile lui Panico T. Declarațiile, că el ar fi luat suplimentar

de la Panico T. suma de 10.500 dolari SUA nu au fost probate.

Astfel, familia Panico îi datorează 380 dolari SUA pe care urma să-i restituie

la 27.07.2001, 150 dolari SUA - la 25.07.2001, 104 dolari SUA - la 16.12.2002,

950 euro - la 18.12.2002, 130 dolari SUA - la 09.07.2001, sume confirmate prin

recipisele întocmite.

La fel, conform acestor recipise, Panico T. a împrumutat și respectiv, a

restituit sumele de 114 dolari SUA - la 07.01.2002, 95 dolari SUA - la 07.09.2002.

Până la moment, familia Panico nu i-a restituit integral banii, probele

administrate dovedind nevinovăția lui.

15

Constatarea instanței de apel că Castraveț R. a împrumutat de la el 300 dolari

SUA în toamna anului 2003, a fost combătută prin recipisele care confirmă că

Castraveț R. și Șeremet N. urmau să întoarcă 290 dolari SUA până la 19.05.2002,

Castraveț R. și Șeremet I. - 287,5 dolari SUA până la 02.06.2001, Castraveț R. și

Șeremet I. - 57,5 dolari SUA până la 05.06.2001, Castraveț R. și Șeremet Igor -

130 dolari SUA până la 15.08.2001, Castraveț R. și Șeremet N. - 63 euro până la

07.06.2004, Castraveț R. - 95 dolari SUA până la 24.09.2004, sume care nu au fost

achitate până în prezent.

Colesnic N. și Colesnic A. au împrumutat până în anul 2000 suma de 400

dolari SUA, la 18.05.2005 fiindu-i restituiți 200 dolari SUA din suma

împrumutată, perfectându-se o recipisă în acest sens. La 15.01.2005 le-a

împrumutat 190 dolari SUA până la 28.05.2005, la 28.12.2004 - 120 dolari SUA,

la 30.01.2005 - 3720 dolari SUA până la 18.08.2005, echivalentul a 477,5 dolari

SUA în lei moldovenești până la 30.05.2005, echivalentul a 179 dolari SUA în

ruble rusești până la 01.05.2005, bani care nu i-au fost restituiți până în prezent.

Nu este bazată pe probe constatarea, că Galașan F. i-a achitat în a. 2001 -

2003 suma de 5000 dolari SUA. Recipisele anexate confirmă că el le-a împrumutat

soților Galașan în perioada 2000 - 2003, suma de 5520 dolari SUA, bani care nu i-

au fost restituiți până la moment.

Decizia instanței de apel privind condamnarea în baza art. 190 Cod penal se

bazează pe afirmații declarative și presupuneri, probele materiale și declarațiile

martorilor oculari au fost apreciate subiectiv, nefiind luate în calcul. Astfel, toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, au fost interpretate în

defavoarea sa, fiindu-i încălcate drepturile și prevederile art. 8 Cod de procedură

penală.

Nu este de acord și cu condamnarea în baza art. 241 Cod penal. Dispoziția

art. 241 Cod penal este de blanchetă, iar în scopul evitării unor interpretări

extensive sau restrictive a elementului material al incriminării art. 241 Cod penal,

acesta este redat exclusiv, prin dispoziția art. 125 Cod penal. În așa mod, legislația

abstractizează anumite fapte supuse răspunderii contravenționale și în baza

anumitor condiții esențiale, le supune răspunderii penale. Astfel, prin desfășurare

ilegală a activității de întreprinzător în sensul penal, potrivit art. 125 Cod penal se

înțelege: 1. desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrarea la organele

autorizate, 2. desfășurarea unor genuri de activitate interzisă de legislație, 3.

desfășurarea activității de întreprinzător prin intermediul filialelor, secțiilor,

magazinelor, depozitelor, unităților comerciale și altor unități neînregistrate, 4.

desfășurarea activității de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale și de

fabrică și fără indicarea în documente a codurilor fiscale ori desfășurarea acestei

activități cu utilizarea unor coduri fiscale străine.

Din dispozitivul art. 125 Cod penal rezultă că, această normă cuprinde toate

acțiunile care determină latura obiectivă a infracțiunii. Potrivit acuzării ”activitatea

ilicită de întreprinzător se exprimă prin prestarea serviciilor de împrumut cu

dobândă și procurarea-vânzarea imobilelor”, acțiuni ce nu rezultă din 125 Cod

penal. Prin urmare, învinuirea adusă nu cuprinde ”calificarea infracțiunii” –

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile și semnele componenței infracțiunii prevăzute de art. 113 Cod penal.

16

Astfel, se poate constata, că lipsește latura obiectivă a infracțiunii, iar fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

Totodată, acuzarea a indicat în învinuire, că infracțiunea a fost comisă în

perioada 1999-2006, datorită împrumuturilor acordate persoanelor fizice, cu

dobândă de 10% - 30%, prin obținerea unui profit în proporții deosebit de mari, în

sumă totală de 476.563 lei, 30% constituind penalitatea.

Potrivit învinuirii, până la intrarea în vigoare a Codului penal, în redacția

Legii nr. 985 din 19.04.2002, au fost comise fapte infracționale care urmează a fi

interpretate în conformitate cu prevederile art. 8 Cod penal, potrivit căruia

caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilește de legea în

vigoare la momentul săvârșirii faptei. La soluționare urma a fi ținut cont că,

potrivit art. 164 Cod penal în redacția a. 1961, era prevăzută sancțiunea penală

pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător, dacă aceste fapte au fost

săvârșite după aplicarea unei sancțiuni administrative pentru aceleași încălcări.

Nu a fost sancționat administrativ pentru desfășurare ilegală a activității de

întreprinzător. Astfel, episoadele privind persoanele Prodan V., Onofraș A., Ceban

G., Gherțescu A., Pătîrniche V., Dolghii V., Prodan M., Galașan F., Croitor A.,

Viziru E., Magala C., Magala I., Șeremet N., Marițoi M., Roșca L., Luța M., Luța

E., Zagorodniuc V., Colesnic N., Panico T și Sclifos Z. nu pot constitui infracțiuni,

fapte prejudiciabile prevăzute de art. 14 Cod penal.

Totodată părțile vătămate Roșca L., Croitor A., Luța M., Zagorodniuc V.,

Magala C., Zbîrnea G., Sclifos Z. nu au pretenții, iar Prodan V., Prodan M.,

Castraveț R. și moștenitorii lui Gherjavschi T. nu au participat la proces.

Nu practica acordarea împrumuturilor bănești ca o îndeletnicire, ci doar la

insistența părților vătămate, care îi propuneau recompense exagerate, la moment

nefiindu-i restituiți 22.580 dolari SUA, 5020 euro și 84.927 lei.

Decizia instanței de apel este bazată pe presupuneri și contravine

prevederilor art. 389 Cod de procedură penală, care stipulează că sentința de

condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetărilor judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

probe cercetate de instanța de judecată. Sentința de condamnare nu poate fi bazată

pe presupuneri sau în mod exclusiv, pe declarațiile martorilor, depuse în cadrul

urmăririi penale și citite în instanță în lipsa lor.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6 Cod de

procedură penală.

5.2. A declarat recurs ordinar și avocata Svetlana Moraru, solicitând casarea

deciziei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să

fie achitat pe art. 241 alin. (2) lit. f) și 190 alin. (5) Cod penal.

Recurentul a invocat că nu a fost probată dobândirea ilicită a averii prin

înșelăciune sau abuz de încredere, relațiile descrise fiind civile.

Pe episodul de escrocherie incriminat inculpatului față de Galașan F. există o

hotărâre judecătorească privind recunoașterea valabilității contractului de vânzare-

cumpărare a casei de locuit din s. Mitoc, r-nul Orhei și recipisa din 23.01.2003,

prin care se confirmă, că Galașan V. și Galașan F. au luat de la inculpat un

împrumut bănesc în mărime de 4300 dolari SUA.

17

Declarațiile părții vătămate Galașan V., că ”În perioada activității asociației,

ea a lăsat o foaie curată cu semnătura sa, lui Cliucinicov G. pentru a întocmi o

cerere de a fi membru al asociației. Scrisul din recipisă este a lui Cliucinicov G.,

însă ea nu a împrumutat bani de la Cliucinicov G.” nu sunt veridice, prin decizia

Curții Supreme de Justiție din 02.10.2008 fiind stabilit că afirmațiile invocate de

Galașan V. au un caracter declarativ, fără suport probatoriu. Mai mult, inculpatul

fiind recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de escrocherie față de Galașan

V., instanța a lăsat fără rezolvare această cerință, proba dată nefiind veridică,

concludentă, pertinentă și utilă și nu dovedește vinovăția inculpatului.

Pe episodul de escrocherie, incriminat inculpatului față de Maftior V. a fost

adoptată hotărârea judecătorească privind valabilitatea contractului de vânzare-

cumpărare a casei de locuit, încheiat între Cliucinicov G. și Maftior V. Ultimul a

confirmat, că intenția de a vinde casa i-a aparținut lui, totodată, nu a indicat nici o

acțiune întreprinsă de inculpat care ar fi avut indicii infracțiunii de escrocherie.

Maftior M., în mod greșit a fost recunoscută în calitate de parte vătămată, relațiile

fiind între inculpat și Maftior V., cu care aceasta era în divorț, acțiunea civilă

înaintată de ea, urmând a fi respinsă.

Nu a fost probat nici episodul de escrocherie comis față de Colesnic A.,

contractul de vânzare-cumpărare, nefiind întocmit pe numele inculpatului,

tranzacția încheiată între Cliucinicov A. și Colesnic A. fiind legală.

La fel, lipsesc indicii infracțiunii de escrocherie pe episodul incriminat

inculpatului față de Castraveț R., contractul de vânzare-cumpărare fiind autentificat

notarial.

Totodată, Panico A. a vândut casa cu acordul soției sale Panico T.,

declarațiile acesteia fiind contradictorii, nu au fost verificate obiectiv și sub toate

aspectele.

Pe episodul de escrocherie față de Gherjavschi T. există hotărâri

judecătorești, în baza cărora de la ultimul a fost încasată suma de 4891 dolari SUA

în beneficiul inculpatului și în contul datoriei a fost înregistrat dreptul de

proprietate al inculpatului asupra casei de locuit, estimată la prețul de 59.288 lei.

Declarațiile reprezentantului părții vătămate Gherjavschi V., Alexandru

Stanțieru, că ”Cliucinicov G. l-a amenințat pe Gherjavschi T. și ultimul a

recunoscut datoria” sunt declarative și nu pot fi puse la baza sentinței.

Declarațiile martorului Rusu N., menționate în susținerea faptului comiterii

de către inculpat a infracțiunii de escrocherie față de Castraveț R. nu sunt probe

pertinente, concludente, utile și veridice din punct de vedere al coroborării lor cu

declarațiile lui Castraveț R.

Declarațiile lui Dimitriu E., Băleanu V. și Șeremet N. nu pot fi puse la baza

sentinței, aceștia cunoscând din spusele părților vătămate, că ultimii au împrumutat

bani și au pus în gaj casele. Afirmațiile instanței de apel, precum că aceste probe

indică direct la faptul comiterii de inculpat a infracțiunii imputate, sunt eronate.

Declarațiile date nu demonstrează că în acțiunile inculpatului se conțin indicii

infracțiunilor imputate.

Martorul Mihalachi E., la fel, nu a confirmat că tranzacțiile au fost efectuate

prin înșelăciune sau abuz de încredere.

18

Instanța de apel eronat a constatat că, declarațiile martorilor Ciorici I. și

Rudei T. indică direct la faptul comiterii de către inculpat a infracțiunii de

escrocherie, fiind stabilit că ultimul nu a săvârșit nimic interzis de lege.

Potrivit Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.12/2014 din

22.12.2014, obiectul material al escrocheriei îl pot constitui bunurile, precum și

drepturile asupra acestora, dobândite în mod ilicit. Drepturile dobândite ilicit

asupra bunurilor vor constitui obiect material al escrocheriei, dacă ele asigură în

continuare posibilitatea de a deține, a folosi și a dispune de obiectul escrocheriei.

Astfel, inculpatul urmează a fi considerat nevinovat, relațiile între el și

Galașan V., Galașan F., Maftior V., Panico T., Colesnic N., Castraveț R. și

Gherjavschi T. fiind de ordin civil, confirmate prin contracte de vânzare-

cumpărare, hotărâri judecătorești și recipise.

Mai mult, constatarea făcută, în urma examinării dosarului civil nr. 2-

614/2006, aflat în arhiva Judecătoriei Orhei cu privire la cererea de chemare în

judecată înaintată de Cliucinicov G. către Galașan V. privind încasarea datoriei,

referitor la lipsa filei nr. 17 a dosarului, în urma ruperii, nu poate servi ca probă

pusă la baza sentinței, nefiind constatat cine a avut acces la dosar și a sustras acea

filă, a avut posibilitate inculpatul sau nu să rupă fila.

Conform art. 94 Cod de procedură penală nu pot fi puse la baza sentinței

date care nu au fost cercetate în modul stabilit de lege.

Potrivit materialelor rezultă, că recipisa, la momentul examinării cauzei

civile exista în dosar, însă instanța de apel nu a dat nici o apreciere acestei probe.

Totodată, în calitate de părți vătămate au fost recunoscuți Sclifos Z.,

Potîrniche V., Croitoru A., Luța M., Zbîrnea G., Zagorodniuc V., Roșca L. și

Magala C., care au confirmat că au împrumutat bani de la inculpat, dar nu au fost

amenințate, careva plângeri nu au depus și pretenții față de inculpat nu au, nefiind

clare circumstanțele în care acestora le-a fost atribuită această calitate.

Potîrniche V. a confirmat că inculpatul i-a acordat un împrumut bănesc la

solicitarea ei. Din declarațiile lui Zbîrnea G. rezultă, că cererea depusă la poliție

privind atragerea la răspundere penală a inculpatului nu a fost semnată de el.

Necătând că Viziru E., Onofraș A. și Croitoru G. au luat cu împrumut bani

de la inculpat, au calitatea de martori, nefiind clar în baza căror criterii au fost

recunoscuți martorii și părțile vătămate.

Instanța de apel nu a luat în considerare decizia Curții de Apel Chișinău din

02.06.2009, prin care a fost anulată hotărârea nr. 03-1/420 H din 17.06.2008 emisă

de CCCEC, și neîntemeiat a pus la baza deciziei actul reviziei tematice din

23.05.2008, care a stat la baza hotărârii anulate nr. 03-1/420 H din 17.06.2008.

Conform Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.23 din 28.06.2004

cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor, se

consideră sustragere, luarea ilegală și gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a

cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în scop acaparator.

Nu a fost demonstrată luarea ilegală și gratuită, existând contractele de

vânzare-cumpărare a imobilelor, hotărârile judecătorești privind imobilele, care

apar ca obiecte ale infracțiunii incriminate inculpatului și recipisele privind

împrumuturile acordate. Mai mult, în instanța de apel nu a fost probat prejudiciul

patrimonial cauzat părților vătămate.

19

Asupra acțiunii civile înaintată de Panico T., admisă de instanța de fond,

instanța de apel nu s-a expus și a recunoscut acțiunea civilă înaintată de Maftior

M., necătând că există o hotărâre judecătorească prin care a fost declarat valabil

contractul de vânzare-cumpărare a casei de locuit din s. Mitoc, r-nul Orhei,

încheiat între Cliucinicov G. și Maftior V.

Instanța de apel nu a respectat dreptul la un proces echitabil, neavând dreptul

să pronunțe o sentință de condamnare fără audierea martorilor și părților vătămate,

inculpatul fiind achitat în instanța de fond pe art. 190 Cod penal.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8 Cod de

procedură penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei în primă instanță se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. Conform art. 326 alin. (1) Cod de procedură penală,

procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanță este în drept

să modifice, prin ordonanță, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi

penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în ședința de judecată dovedesc

incontestabil că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai gravă decât cea incriminată

anterior, aducând la cunoștință inculpatului și apărătorului lui noua învinuire. În

corespundere cu art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală. Potrivit art. 281 alin. (2) și 296 alin. (2) Cod de procedură penală,

ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriul trebuie să cuprindă formularea

învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de săvârșire a

infracțiunii și consecințele ei, caracterului vinei, motivelor și semnelor calificative

pentru încadrarea juridică a faptei. Conform art. 385 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de

procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează

chestiunile dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă

această faptă a fost săvârșită de inculpat. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1), alin. (3)

pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare

trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită,

indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție,

20

motivele și consecințele infracțiunii, iar partea descriptivă a sentinței de achitare

trebuie să cuprindă indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privința învinuitului

a fost trimisă în judecată, descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța

de judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului. În corespundere

cu art. 390 alin. (1) pct. 1) și 3) Cod de procedură penală, sentința de achitare se

adoptă dacă nu s-a constatat existența faptei infracțiunii sau dacă fapta inculpatului

nu întrunește elementele infracțiunii. Potrivit art. 394 alin. (3) pct. 2) Cod de

procedură penală, partea descriptivă a sentinței de achitare trebuie să cuprindă

indicarea motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul

acuzării.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța

de fond (pct. 2. din decizie):

a) nu a soluționat chestiunea în baza cărui act de învinuire, din cele 3

prezente pe caz, urmează a fi judecat inculpatul.

Or, potrivit învinuirii formulate în rechizitoriul din 31.07.2008, inculpatul

este acuzat că ar fi desfășurat activitate ilicită de întreprinzător față de 27 de părți

vătămate, obținând un profit ilicit de 855.480 lei, din care 476.563 lei constituie

dobânda din sumele împrumutate, iar 378.917 lei – dobânda din procurarea-

vânzarea imobilelor, acțiunile lui fiind încadrate în baza art. 241 alin. (2) lit. e) și

f) Cod penal.

Totodată, conform ordonanței de modificare a învinuirii în sensul

agravării ei din 06.10.2010, indicându-se că în ședința de judecată s-a constatat că

probele administrate demonstrează incontestabil că inculpatul a comis o infracțiune

mai gravă, adică escrocherie, el este învinuit deja că a dobândit ilicit bunuri a doar

6 părți vătămate din cele 27 inițiale, dar obținând același profit ilicit de 855.480 lei

și a mai comis sustragerea bunurilor din avutul proprietarilor în sumă de

726.972 lei, calificând acțiunile lui, fapte pe art. 241 alin. (2) lit. e), f) și art. 190

alin. (5) Cod penal.

Pe lângă aceasta, potrivit rechizitoriului din 07.10.2010, inculpatul mai este

învinuit că ar fi dobândit ilicit de la partea vătămată Galașan Vasilița bunuri în

sumă de 63.507,17 lei, acțiunile lui fiind încadrate pe art. 190 alin. (4) Cod penal.

În această consecutivitate, însă, instanța nu a stabilit dacă, în raport cu

prevederile art. 326 alin. (1) Cod de procedură penală, ordonanța de modificare a

învinuirii în sensul agravării ei din 06.10.2010 este sau nu una nouă și care este

volumul ei, și dacă rămâne valabilă prima învinuire înaintată inculpatului prin

rechizitoriul din 31.07.2008.

La fel, instanța urma să aprecieze faptul, că suma de 855.480 lei figurează în

ambele învinuiri, doar că numărul de părți vătămate este diferit, că această sumă

este compusă, potrivit învinuirii din 31.07.2008, din alte două - 476.563 lei

dobânda din sumele împrumutate și 378.917 lei dobânda din procurarea-vânzarea

imobilelor, iar în ordonanța de modificare a învinuirii apare și o a treia sumă de

726.972 lei, din sustragerea bunurilor din avutul proprietarilor, tot din

procurarea-vânzarea acelorași imobile. Aceste sume, în esența lor se repetă, sunt

divergente și neclare, incluzând în sine și sumele personale pe care inculpatul le-a

împrumutat părților vătămate. Or, rezultă într-un paradox, că ultimul ar fi dobândit

ilicit și banii ce-i aparțin legal;

21

b) nu a argumentat în descriptivul sentinței soluția în fapt și în drept privind

învinuirea inculpatului pe art. 190 alin. (4) Cod penal, în cazul părții vătămate

Galașan Vasilița.

Mai mult, a constatat în acțiunile inculpatului pe toate capetele de acuzare

sustragerea bunurilor din avutul proprietarilor…, urmărind scopul sustragerii

bunului…, acaparării casei de locuit… – elemente ce nu se conțin în dispozițiile

articolelor imputate prin actele de învinuire, adică a art. 241 alin. (2) lit. e), f) și art.

190 alin. (4), (5) Cod penal.

Pe lângă aceasta, utilizând în descriptiv abordări confuze de felul „în baza

hotărârilor Judecători… a dobândit prin escrocherie bunuri… inducând

instanțele de judecată în eroare… a obținut câștig de cauză… prin ce părții

vătămate i-au fost cauzate daune în proporții mari” instanța de fond și-a asumat

atribuții incompetente, neprevăzute de legea procesual-penală, de a formula

estimări cu tentă de suspiciuni și aluzii neîntemeiate și inadmisibile față de

hotărârile judecătorești civile irevocabile, și față de activitatea instanțelor

judecătorești care le-au adoptat;

c) a constatat în descriptivul sentinței comiterea de către inculpat a tuturor

faptelor incriminate în cele trei acte de învinuire, apoi a concluzionat că el urmează

a fi achitat pe art. 190 alin. (5) Cod penal, deoarece nu s-a constatat existența

faptei infracțiunii, iar în dispozitiv, în mod absolut divergent, a condamnat

inculpatul în baza art. 241 alin. (2) lit. f), nefiind clar pentru care fapte concrete, și

l-a achitat pe art. 190 alin. (5) Cod penal, la fel fără a preciza și faptele concrete în

acest sens, deoarece fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege, în limitele faptelor și circumstanțelor concrete imputate

inculpatului în actele de învinuire, raportate la exigențele art. 325 alin. (1), 326

alin. (1), 281 alin. (2), 296 alin. (2), 385 alin. (1) pct. 1) și 2), 390, 394 alin. (1) pct.

1), alin. (3) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, art. 113 alin. (1) Cod penal,

adică a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au

dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date. Conform art.

419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se

desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță,

care se aplică în mod corespunzător. În corespundere cu art. 415 alin. (21) Cod de

procedură penală, judecând apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța

de apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare fără audierea din

nou a martorilor acuzării în cazul în care declarațiile lor constituie o mărturie

acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea

inculpatului. Potrivit art. 24 Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii. În conformitate cu prevederile art.

26 alin.(3) Cod de procedură penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine

procurorului.

22

Potrivit jurisprudenței naționale, având în vedere dispozițiile art. 6 din

CEDO, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanță, instanța de apel

nu poate, nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare, bazându-se

exclusiv pe dosarul din prima instanță, care conține depozițiile martorilor și

declarațiile inculpatului, același dosar, în temeiul căruia fusese achitat în primă

instanță. Instanța de apel urmează să procedeze la o nouă audiere atât a

inculpatului, cât și a anumitor martori ai acuzării solicitați de părți (hotărârile CEDO

Popovici împotriva Moldovei din 27 noiembrie 2007, §72, și Dănila împotriva României din 8

martie 2007, §62-63). Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care depozițiile

lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod

substanțial condamnarea învinuitului (hotărârea CEDO Spînu împotriva României din 29

aprilie 2008, §60).

În baza principiului contradictorialității în procesul penal, principiu unanim

recunoscut și susținut de jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului,

sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și în instanța de apel îi

revine acuzatorului de stat, fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama

procurorului. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în hotărârea Capean

contra Belgiei din 13 ianuarie 2005, a constatat că, în domeniul penal, problema

administrării probelor trebuie să fie abordată din punctul de vedere al articolului 6

Nerespectarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și încălcarea

prevederilor art.24 și art.26 din Codul de procedură penală, care îl obligă pe

acuzatorul de stat, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanța, să

solicite audierea inculpatului în instanța de apel și să prezinte în ședința de judecată

anumite probe în susținerea acuzațiilor penale aduse inculpatului, urmează să fie

apreciată ca nesusținere a acuzațiilor penale în privința inculpatului în cadrul

examinării apelului declarat împotriva sentinței de achitare. Ignorarea

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și încălcarea prevederilor art.

24 și art. 26 din Codul de procedură penală lezează dreptul inculpatului la un

proces echitabil, drept garantat de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22

Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Instanța de apel nu a respectat aceste prescripții de drept, deoarece, potrivit

părții descriptive a deciziei contestate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în nici un fel asupra erorilor de drept comise de

instanța de fond și le-a repetat întocmai, acestea fiind valabile, astfel, și pentru

instanța de apel:

nu a soluționat chestiunea în baza cărui act de învinuire, din cele 3 prezente

pe caz, urmează a fi judecat inculpatul, nu a stabilit dacă, în raport cu prevederile

art. 326 alin. (1) Cod de procedură penală, ordonanța de modificare a învinuirii în

sensul agravării ei din 06.10.2010 este sau nu una nouă și care este volumul ei, și

dacă rămâne valabilă prima învinuire înaintată inculpatului prin rechizitoriul din

31.07.2008, nu a apreciat faptul că suma de 855.480 lei figurează în ambele

învinuiri, doar că numărul de părți vătămate este diferit, că această sumă este

compusă, potrivit învinuirii din 31.07.2008, din alte două - 476.563 lei dobânda

din sumele împrumutate și 378.917 lei dobânda din procurarea-vânzarea

23

imobilelor, iar în ordonanța de modificare a învinuirii apare și o a treia sumă de

726.972 lei, din sustragerea bunurilor din avutul proprietarilor, tot din

procurarea-vânzarea acelorași imobile. Aceste sume, în esența lor se repetă, sunt

divergente și neclare, incluzând în sine și sumele personale pe care inculpatul le-a

împrumutat părților vătămate. Or, rezultă într-un paradox, că ultimul ar fi dobândit

ilicit și banii ce-i aparțin legal. Nu a argumentat în descriptivul sentinței soluția în

fapt și în drept privind învinuirea inculpatului pe art. 190 alin. (4) Cod penal, în

cazul părții vătămate Galașan Vasilița. Mai mult, a constatat în acțiunile

inculpatului pe toate capetele de acuzare sustragerea bunurilor din avutul

proprietarilor…, urmărind scopul sustragerii bunului…, acaparării casei de

locuit… – elemente ce nu se conțin în dispozițiile articolelor imputate prin actele

de învinuire, adică a art. 241 alin. (2) lit. e), f) și art. 190 alin. (4), (5) Cod penal.

Pe lângă aceasta, utilizând în descriptiv abordări confuze de felul „în baza

hotărârilor Judecători… a dobândit prin escrocherie bunuri… inducând

instanțele de judecată în eroare… a obținut câștig de cauză… prin ce părții

vătămate i-au fost cauzate daune în proporții mari” și instanța de apel și-a asumat

atribuții incompetente, neprevăzute de legea procesual-penală, de a formula

estimări cu tentă de suspiciuni și aluzii neîntemeiate și inadmisibile față de

hotărârile judecătorești civile irevocabile, și față de activitatea instanțelor

judecătorești care le-au adoptat;

b) a concluzionat în descriptivul deciziei că sentința urmează a fi casată, cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, dar

prin dispozitivul deciziei a casat, în mod divergent și neclar, doar parțial sentința

instanței de fond;

c) rejudecând cauza și apelul împotriva unei sentinței de achitare, potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, nu a audiat din

nou părțile vătămate și martorii acuzării declarațiile căror constituie o mărturie

acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea

inculpatului.

Mai mult, în pofida principiului contradictorialității în procesul penal și a

jurisprudenței nominalizate, se observă că, conform procesului-verbal al ședinței

de judecată a instanței de apel, procurorul, în cadrul rejudecării cauzei potrivit

regulilor generale, nu a solicitat să fie cercetate direct și nemijlocit probele decisive

ale acuzării, inclusiv cele scrise.

Este adevărat că instanța de apel a dat citirii probelor scrise, examinate de

prima instanță, consemnându-le în procesul verbal al ședinței de judecată, dar din

propria inițiativă, încălcând astfel principiul contradictorialității procesului penal,

deoarece a selectat și invocat din oficiu probe pe care le-a utilizat și pus la baza

hotărârii de condamnare a inculpatului, adică în defavoarea ultimului, subminând

astfel competența exclusivă a acuzatorului de stat.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

24

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursurilor declarate, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Svetlana Moraru și de

inculpatul Cliucinicov Gheorghe Andrei, casează total decizia Curții de Apel

Chișinău din 15 septembrie 2015 și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 10 martie

2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

25