1ra-383/16 — art. 264 alin.3 lit. a CP

1ra-383/16 — art. 264 alin.3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-383/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Anatolie Barbacar în numele inculpatului Grăsun Mihail, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie

2015, în cauza penală în privința lui

Grăsun Mihail Ion, născut la 17 decembrie 1989,

originar din com. Manta, raionul Cahul și domiciliat str.

Ștefan cel Mare și Sfînt, f/n., com. Carabetovca, raionul

Basarabeasca,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.04.2015-01.07.2015;

Instanța de apel: 28.07.2015-13.10.2015;

Instanța de recurs: 11.01.2016-10.02.2016.

C O N S T A T Ă:

examinată în baza art. 3641 Cod de procedură penală, Grăsun Mihail a fost

condamnat în baza art. 264 alin.(3) lit. a) Cod penal cu aplicarea prevederilor art. 79

Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport.

În temeiul art. 90 Cod penal pedeapsa cu închisoare stabilită a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 2 (doi) ani.

Mihail Grăsun la data de 01 februarie 2015, în jurul orelor 03.15 min., deținînd

permis de conducere categoria „B și C”, conducînd autoturismul personal de model

1

„Mercedes C 180”, cu numărul de înmatriculare BS AF 329, în care se mai afla, în

calitate de pasager, pe bancheta din față-dreapta cet. Salagub Olga Mihail, a.n.

23.06.1996, la o curbă de pe str. Matrosov din or. Basarabeasca, manifestînd

imprudență totală și încălcînd regulile de securitate a circulației rutiere și de

exploatare a mijloacelor de transport, și anume prevederile pct. 39 alin. 1 și pct. 45

alin. 1 al Regulamentului Circulației Rutiere /RCR/, aprobat prin Hotărîrea

Guvernului nr. 357 din 13.05.2009, în vigoare de la 15.07.2009, conform cărora

conducătorul auto trebuia să țină cont de condițiile climaterice și să conducă

automobilul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținînd seama de următorii

factori și anume starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea

în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, precum și starea

tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii, situația rutieră și anume el

deplasîndu-se cu o viteză excesivă, mai mare de 50 km/oră, din direcția barului

„Ocean”, în direcția stației Basarabeasca, la lumina fazei scurte, neisprăvindu-se cu

conducerea, a derapat de pe carosabil și s-a tamponat cu partea din față a

automobilului condus, într-o plită din beton, cauzîndu-i pasagerului Salagub Olga

Mihail leziuni corporale sub formă de fractură închisă a femurului drept în treimea

medie cu deplasare a fragmentelor, care sunt periculoase pentru viață în momentul

cauzării, leziuni care conform raportului de expertiză medico-legală nr. 23 D din

02.03.2015, se califică ca vătămare corporală gravă.

casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care lui Grăsun Mihail să-i fie aplicată pedeapsa de 3

(trei) închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 (trei) ani. În conformitate cu art. 90 alin. (1) Cod penal, a suspenda

condiționat executarea pedepsei pe un termen de probă de 3 (trei) ani.

În argumentarea apelului procurorul a invocat că, pedeapsa stabilită de către

instanța de fond este una prea blîndă fapt care face imposibilă atingerea scopului

pedepsei penale și anume restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni. Totodată au fost aplicate eronat

prevederile art. 79 Cod penal și nemotivat instanța de fond nu a aplicat în privința

inculpatului pedeapsa complimentară prevăzută de sancțiunea alin. (3) al art. 264

Cod penal.

2015, s-a dispus admiterea apelului procurorului, casarea sentinței în partea numirii

pedepsei și pronunțarea în această parte a unei noi hotărîri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care:

2

S-a numit pedeapsa lui Grăsun Mihail în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal

sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 90 Cod penal pedeapsa cu închisoare stabilită a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 2 (doi) ani, cu obligarea să nu-și schimbe

domiciliul fără acordul Oficiului de Probațiune.

În rest sentința atacată a fost menținută.

4.1 În argumentarea soluției adoptate instanța de apel, audiind părțile,

examinînd materialele dosarului penal, apreciind probele cu respectarea prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor, a constatat că vina inculpatului este dovedită pe deplin prin

materialul probator administrat la faza de urmărire penală și examinat în instanța de

fond și apel.

Cu referire la pedeapsa aplicată, Colegiul penal a considerat că, instanța de fond

nu a dat apreciere în deplină măsură caracterului și gradului de pericol social al

infracțiunii săvîrșite de inculpat, care este una gravă, de personalitatea inculpatului,

care anterior a fost supus răspunderii penale prin sentința judecătoriei Basarabeasca

din 23 iulie 2010, în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa cu aplicarea art. 79 Cod penal, de 2 ani închisoare, fără amendă, cu

suspendarea executării pedepsei pe un termen de 2 ani, antecedentul penal fiind stins,

însă acesta nu a revizuit comportamentul său, continuînd prin neglijarea,

desconsiderarea și încălcarea normelor morale și juridice, la 01 februarie 2015, a

comis infracțiunea incriminată.

Colegiul penal a mai reținut că, inculpatul Mihail Grăsun a beneficiat de

prescripțiile art. 79 Cod penal anterior, iar încrederea acordată nu a îndreptățit, pe

calea corectării și reeducării nu a fost posibil de adus, circumstanțe în care aplicarea

repetată a prevederilor art. 79 Cod penal cu stabilirea unei pedepse mai blînde decît

cea prevăzută de lege nu poate duce la atingerea scopului pedepsei. Mai mult ca atît

potrivit cazierului contravențional, anexat la f.d. 98, inculpatul a admis încălcarea

prescripțiilor Regulamentului Circulației Rutiere, fiind supus răspunderii

contravenționale la 30.09.2013 în baza art. 236 alin. (1) Codul contravențional, la

06.01.2014 în temeiul art. 236 alin. (1) Cod contravențional, la 11.04.2014 în temeiul

art. 232 alin. (2) Cod contravențional, la 22.07.2014 în temeiul art. 235 alin. (1)

Cod contravențional, la 04.08.2014 în temeiul art. 236 alin. (2) Cod contravențional.

S-a mai menționat că, totalitatea de circumstanțe atenuante invocate de către

prima instanță ar duce doar la aplicarea unei pedepse mai blînde prevăzute de

3

sancțiunea art. 264 alin. (3) Cod penal prin utilizarea procedurii speciale prevăzute

la art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, dar nu și posibilitatea aplicării

prevederilor art. 79 Cod penal, excluzînd pedeapsa complementară, deoarece în

cadrul procesului nu au fost stabilite efectiv circumstanțe excepționale, iar totalitatea

circumstanțelor atenuante nu sunt suficiente pentru a aplica asemenea prevederi,

astfel acestea nu pot fi considerate și ca circumstanțe excepționale, or careva

excepție de la normele sociale la cazul concret nu au fost constatate.

Reieșind din cele expuse și ținînd cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal și

recomandările stabilite prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din

11.11.2013, Colegiul a conchis că, circumstanțele invocate de prima instanță nu

îndreptățesc fapta comisă de către inculpat și deci, nu poate genera aplicarea unei

pedepse inechitabile, mai mult, soluția adoptată de către instanța de fond, nu-și va

atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului, pentru a nu admite pe viitor

săvîrșirea de astfel de infracțiuni, inclusiv și prevenirea comiterii infracțiunilor de

către alți cetățeni, or aplicarea unei pedepse penale mai blînde decît cea prevăzută

de lege, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, nu ar asigura

conștientizarea de către Grăsun Mihail a celor comise cu adoptarea unor concluzii

corecte ce țin de securitatea la trafic.

Barbacar în numele inculpatului Grăsun Mihail, care invocînd temeiul prevăzut de

art. 427 alin.(1) pct. 10 Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și emiterea unei noi hotărîri, prin care să fie menținută sentința

Judecătoriei Basarabeasca din 01.07.2015.

În motivare, recurentul făcînd trimitere la prevederile art. 75,76 și 79 Cod

penal, menționează că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă și fără

aplicarea pedepsei complementare – privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport, consideră că astfel crează o situație precară inculpatului care este angajat

în cîmpul muncii în calitate de șofer, aceasta fiind unica sursă de întreținere a

acestuia.

5.1 În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului

declarat solicitînd respingerea acestuia, cu menținerea hotărîrii contestate,

menționînd că pedeapsa sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijlocul de

transport este o pedeapsă stabilită de legislator ca complementară obligatorie, care

are drept scop prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

4

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia din următoarele considerente.

Colegiul menționează că în conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4)

Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu

a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că hotărîrile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Raportînd aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal reține, că

recursul depus de recurent are ca temei pct.10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

penală care stipulează că, deciziile instanței de apel pot fi supuse recursului, pentru

a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel cînd, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal constată că, temeiul de casare prevăzut la pct. 10) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală la care se referă autorul recursului nu este aplicabil

din punct de vedere al prezentei erori de drept, care ar fi temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor procesual-

penale fiind legală și întemeiată. Totodată, Colegiul reține că recurentul este de acord

cu starea de fapt stabilită de instanța de apel precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor făptuitorului, însă critică hotărîrea contestată în partea pedepsei

complementare, considerînd că instanța de apel nejustificat a privat inculpatul de

dreptul de a conduce mijloace de transport.

Astfel, Colegiul penal consideră că, temeiul pentru recurs semnalat de recurent

nu este incident în prezenta cauză, iar instanța de apel și-a motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal și art. 3641

Cod de procedură penală.

5

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni

instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținînd seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza

căruia a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu – gradul de pericol social al faptei săvîrșite care se măsoară după

cuantumul pedepsei prevăzute de textul încriminator, urmînd ca celelalte două

criterii alăturate și distincte – persoana infractorului și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală să fie luate în considerație după ce instanța și-a

format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale

săvîrșite.

În speță, la aplicarea pedepsei inculpatului în privința căruia a fost admisă

procedura simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, instanța de apel a luat în considerare atît prevederile alin. (8) art. 3641 Cod

de procedură penală, cît și prevederile art. 61,75 și 76 Cod penal care reglementează

modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei instanța de apel a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, just s-a reținut că

inculpatul anterior a fost judecat, însă antecedentele penale sunt stinse, la evidența

medicului psihiatru și narcolog nu se află (f.d. 96), se caracterizează pozitiv la locul

de trai (f.d. 94). Prin urmare, Colegiul penal consideră că instanța de apel corect a

conchis că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza penală dată,

poate fi atins prin stabilirea și a pedepsei complementare sub formă de privare a

dreptului de conducere a mijloacelor de transport.

Situația la care face referire recurentul precum că privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport îi crează inculpatului o situație financiară precară,

Colegiul o apreciază ca una obișnuită, nefiind considerată ca excepțională și nu poate

fi utilizată la înlăturarea pedepsei complimentare obligatorii în sensul art. 79 Cod

penal.

6

În acest context este de menționat că, în conformitate cu art.79 alin.(1) lit.c)

Cod penal, instanța de judecată poate să nu aplice pedeapsa complementară

obligatorie inculpatului în cazul existenței circumstanțelor excepționale, legate de

scopul, motivele, rolul vinovatului și comportamentul acestuia pînă la săvîrșirea

infracțiunii, în timpul și după săvîrșirea infracțiunii.

Astfel, ca circumstanțe excepționale, instanța urmează să stabilească astfel de

împrejurări care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum

și date privind personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate -I, II (persoana cu

dizabilități severe și accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe

de importanță majoră), în cazul din speță nefiind stabilite astfel de circumstanțe.

Colegiul mai reține că criticile formulate de recurent au format obiect de

discuție la judecarea cauzei penale în instanța de apel și cărora li s-a dat o motivare

corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie, soluție pe care

instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune, avînd

în vedere și faptul că verificînd hotărîrea atacată în raport cu prevederile art. 424

alin.(2) Cod de procedură penală temeiuri de casare a hotărîrii nu s-au stabilit.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis

eroarea de drept prevăzută în pct. 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală

la care se face trimitere deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate,

pedeapsa stabilită inculpatului fiind aplicată de către instanța de apel în limitele legii,

din care considerente se impune inadmisibilitatea recursului ca fiind vădit

neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Anatolie Barbacar în

numele inculpatului Grăsun Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 13 octombrie 2015, în cauza penală în privința ultimului, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 02 martie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7