1ra-65/2016 — art.353 alin.1 CC

1ra-65/2016 — art.353 alin.1 CC (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-65/16

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

27 ianuarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate

de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie

Călugăreanu, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 07 aprilie 2015, de partea vătămată Durguz Olesea, prin

care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Slobozia din 06 martie 2014 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 aprilie 2015, în

cauza penală în privința lui

Arpentev Eugeniu Serghei,

născut la 20 februarie 1990, originar și domiciliat pînă

la reținere în r-nul Ștefan Vodă, s. Olănești, str.

Trandafirilor 23.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

penal de învinuire a lui Arpentev Eugeniu în săvîrșirea infracțiunii prevăzute

de art. 349 alin. (1) Cod penal a fost încetat, pe motiv că fapta lui constituie o

contravenție.

Totodată, Arpentev E. a fost recunoscut vinovat de comiterea

contravenției prevăzute de art. 353 alin. (1) Cod contravențional, cu încetarea

procesului contravențional, în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

Acțiunea civilă înaintată de Durguz Olesea privind încasarea

prejudiciului moral în sumă de 20000 lei, a fost lăsată fără examinare.

1

Eugen a fost învinuit că, la 28 februarie 2013, aproximativ la ora 11 40, aflîndu-

se în camera de audieri din Izolatorul de detenție preventivă al CPR Ștefan

Vodă, avînd intenția să sisteze activitatea procurorului în Procuratura r-lui

Ștefan Vodă, Durguz O., care este o persoană cu funcție de răspundere în

virtutea art. 123 alin.(1) Cod penal, în scop de răzbunare pentru că aceasta și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu și a fost prezentă la pronunțarea unei sentințe

în privința lui, a început să o insulte pe ultima, exprimîndu-se în adresa

acesteia cu cuvinte necenzurate, amenințînd-o cu răfuială fizică. Dorind să-și

realizeze intenția s-a ridicat în picioare și s-a îndreptat spre partea opusă a

mesei din camera pentru audieri din Izolatorul de detenție preventivă al CPR

Ștefan Vodă, unde se afla Durguz O. în același timp exprimînd amenințări cu

aplicarea violenței. Durguz O. a strigat la santinelă și în același timp a ieșit din

camera pentru audieri ca să evite maltratarea sa. În conflict a intervenit șeful

Izolatorului de detenție preventivă al CPR Ștefan Vodă, Muntean Leonid, care

a intrat în camera de audieri și s-a plasat în locul prin care i-a limitat accesul

lui Arpentev E. spre ieșire din camera de audieri și cealaltă parte a mesei,

ultimul continuînd să exprime amenințări în adresa procurorului Durguz O.

și să se comporte agresiv intenționînd să aplice violență în privința

procurorului.

Instanța de fond a menționat că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (1) Cod penal, dar constituie

o contravenție prevăzută de art. 353 alin. (1) Cod contravențional, deoarece în

acțiunile acestuia lipsește latura subiectivă a infracțiunii - intenția directă. O

condiție obligatorie al normei art. 349 alin.(1) CP, este săvîrșirea acțiunilor în

scopul sistării activității lor de serviciu sau obștești ori al schimbării

caracterului ei în interesul celui care amenință, sau al altei persoane, precum

și aceeași amenințare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu

participarea ei la prevenirea ori curmarea unei infracțiuni sau a unei fapte

antisociale. Astfel, fiind constatat că învinuirea adusă lui Arpentev E., se

referă la acțiunile inculpatului, comise după finisarea activității procurorului,

fiindu-i incriminat scopul de răzbunare pentru că acesta și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu și a fost prezentă la participarea pronunțării unei

sentințe în privința lui, fiind imposibilă sistarea acestei activități sau

schimbarea caracterului ei.

2

Durguz O., care au solicitat:

- procurorul, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, de condamnare a

lui Arpentev E. în baza art. 349 alin.(1) CP la 2 ani închisoare, iar în temeiul

art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, de stabilit pedeapsa definitivă de 11

ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. Totodată, să fie

admisă acțiunea civilă înaintată de partea vătămată.

Apelantul a menționat că în motivarea sentinței instanța a indicat că

învinuirea adusă inculpatului urma să conțină date concrete despre activitatea

procurorului Durguz O., care urma a fi sistată în urma acțiunilor inculpatului.

Însă aceasta se referă la acțiunile lui Arpentev E. comise după finisarea

activității procurorului, fiindu-i incriminat „scop de răzbunare pentru că acesta

și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și a fost prezentă la pronunțarea unei sentințe în

privința lui”, astfel fiind imposibilă sistarea activității sau schimbarea

caracterului ei. Din aceste motive, instanța a apreciat că lipsește latura

subiectivă a infracțiunii. Consideră că aceste argumente sunt nefondate

deoarece instanța a conchis că acuzarea urma să identifice care activitate a

procurorului anume urma să fie sistată în acest caz, invocînd că activitatea

procurorului era finalizată și ea nu mai putea fi sistată. Inculpatul nu

percepea activitatea lui Durguz O. ca acuzator de stat, dar ca procuror, fără

pătrundere în esența acesteia. Atît din decarațiile părții vătămate, cît și ale

inculpatului rezultă, cu certitudine că Durguz O. i-a comunicat lui Arpentev

E. că ea se va autosesiza pe cazul dat și acțiunile acestuia vor avea consecințe,

însă inculpatul a continuat să o insulte și amenințe. La fel, a concluzionat că

inculpatul prin amenințările sale și comportamentul neadecvat dorea să nu o

mai vadă pe Durguz O. în calitate de procuror, iar motivul acestor acțiuni era

răzbunarea, deoarece el a apreciat că partea vătămată a acționat în activitatea

sa împotriva lui și în cazul dat nu poate fi individualizată activitatea

procurorului, ea urmînd a fi privită la general. Din aceste aprecieri,

procurorul nu putea invoca concret ce fel de activități a procurorului urma a fi

sistate, în învinuirea adusă inculpatului.

Astfel, latura subiectivă a infracțiunii nominalizate a fost realizată,

inculpatul prin exprimarea amenințărilor și insultelor în adresa procurorului

a dorit intimidarea acestuia, pentru ca partea vătămată, în calitate de procuror

să nu-și exercite atribuțiile în modul cuvenit.

3

- partea vătămată, casarea sentinței și condamnarea inculpatului la

închisoare, totodată să fie admisă acțiunea civilă înaintată. Sentința instanței

de fond o consideră ilegală și neîntemeiată, or, prin faptul că, acuzarea nu a

indicat direct în învinuire date despre activitatea părții vătămate și anume

exercitarea funcției de procuror, care urma a fi sistată în urma acțiunii

inculpatului, nu rezultă faptul că, învinuirea nu a fost completă, deoarece

aceasta nu reiese din prevederile normei stipulate la art. 281 alin. (2) CPP.

Astfel, acuzarea în învinuire era obligată și a făcut legătura cauzală a

acțiunilor inculpatului comise după finisarea activității părții vătămate de

acuzator, la pronunțarea sentinței din 28.02.2013, însă aceasta nu înseamnă că,

partea vătămată și-a finisat atribuțiile de serviciu, dar dimpotrivă, atribuțiile

s-au prelungit și după pronunțarea sentinței, prin urmare inculpatul i-a sistat

activitatea. Scopul fiind - sistarea activității de serviciu.

Acțiunile inculpatului au fost îndreptate spre cauzarea de prejudicii

pentru activitatea normală a persoanei cu funcție de răspundere și anume

inculpatul a dorit să se răzbune pe ea, amenințînd-o cu maltratarea fizică, iar

orice act de violență condiționează vătămarea integrității corporale, impune

efectuarea unor tratamente sau chiar spitalizarea persoanei, ceea ce

condiționează și sistarea activității de procuror. Scopul infracțiunii rezultă

anume din intenția făptuitorului.

A menționat că este evident faptul că Arpentev E. fiind deja de

nenumărate ori condamnat, aflîndu-se pe banca acuzaților nu pentru prima

dată, nu a perceput-o ca acuzator de stat, dar ca procuror. Respectiv, dînsul

nu putea și nici nu era obligat să cunoască parțial sau total atribuțiile de

serviciu a părții vătămate în calitate de procuror și în acest caz inculpatul a

perceput activitatea de procuror, fără a pătrunde în esența activității.

2015, a fost respins, ca nefondate apelurile declarate de procuror și partea

vătămată.

obiectiv probele examinate în cadrul cercetării judecătorești, corect și motivat

a respins probele aduse în acuzarea lui Arpentev E., constatînd că fapta

inculpatului nu constituie o infracțiune, dar o contravenție prevăzută de art.

353 alin. (1) Cod contravențional, iar din motiv că a expirat termenul

prescripției răspunderii contravenționale procesul contravențional a fost

4

încetat.

Prin urmare, instanța de fond corect a constatat că, necătînd la faptul că

au fost administrate probe în vederea demonstrării comportamentului ilegal

al inculpatului, manifestat prin exprimarea de către Arpentev E. a cuvintelor

înjurioase în adresa părții vătămate, precum și amenințarea ultimei, acțiunile

lui nu pot fi calificate în baza art. 349 alin.(1) Cod penal.

Totodată, judecarea cauzei se face numai în privința persoanei puse sub

învinuire și numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Astfel, art. 349 alin.(1) Cod penal, prevede răspunderea penală pentru

amenințarea cu moarte, cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății, fie

cu nimicirea bunurilor persoanei cu funcție de răspundere, rudelor ei

apropiate, în scopul sistării activității ei de serviciu ori schimbării caracterului

ei în interesul celui care amenință sau al altei persoane. O condiție obligatorie

fiind săvîrșirea acțiunilor în scopul sistării activității de serviciu ori al

schimbării caracterului ei în interesul celui care amenință sau al altei

persoane.

Instanța a constatat că învinuirea formulată lui Arpentev E. în

rechizitoriu urma să conțină date concrete despre activitatea procurorului

Durguz O., care urma a fi sistată în urma acțiunilor inculpatului, sau,

învinuirea adusă, se referă la acțiunile inculpatului, comise după finisarea

activității procurorului, fiindu-i incriminat scopul de răzbunare pentru ca

acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și a fost prezentă la participarea

pronunțării unei sentințe în privința lui Arpentev E., fiind imposibilă sistarea

acestei activități sau schimbarea caracterului ei.

De către organul de urmărire penală nu au fost prezentate probe în

vederea elucidării scopului săvîrșirii acțiunilor lui Arpentev E., astfel,

acuzarea nu a indicat direct ce fel de acțiuni sau inacțiuni ale părții vătămate

urmau a fi sau au fost sistate în urma comportamentului lui Arpentev E..

Reținînd cele nominalizate, instanța de fond just a menționat că în speță

lipsește latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (1) Cod

penal.

ordinar procurorul și partea vătămată Durguz O., care au solicitat:

- procurorul, invocînd temeiurile prevăzute la art. 427 alin.(1) pct. 6), 12)

Cod de procedură penală, solicită, casarea hotărîrii contestate și dispunerea

5

rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată. Afirmă, că

probele administrate de către organul de urmărire penală, care au fost

cercetate în cadrul ședințelor de judecată, confirmă cu certitudine că Arpentev

E. prin acțiunile sale intenționate a comis fapta incriminată, însă instanța nu

le-a apreciat la justa lor valoare. Prin urmare, concluzia instanțelor

judecătorești este una unilaterală, deoarece nu s-a luat în considerație motivul

pentru care inculpatul a comis infracțiunea imputată și anume, că urmărea un

singur scop, răzbunarea față de procurorul Durguz O. pentru activitatea sa de

serviciu. Scopul comiterii infracțiunii fiind sistarea activității ei de serviciu.

Prin sistare, se înțelege întreruperea temporară sau permanentă a unei

activități, adică orice act de intimidare, amenințare sau violență, asupra unui

funcționar public, care își exercită atribuțiile funcției pe care o deține,

îndreptate în scopul sistării activității ei de serviciu.

Componența de infracțiune prevăzută de art. 349 alin.(1) Cod penal este

una formală, care a fost consumată încă din momentul în care amenințările au

fost percepute de partea vătămată ca reale.

Astfel, în cazul în care procurorul aflat în exercițiu a chemat în ajutor

colaboratorii de poliție care se aflau în incinta IDP, iar ultimii intrînd în celulă

s-au poziționat la mijloc, adică între inculpat și procuror, consideră că a fost

demonstrată perceperea părții vătămate cît și a martorilor, amenințării de

către inculpat, ca una reală.

S-a demonstrat intenția directă a lui Arpentev E. de a comite

infracțiunea incriminată, deoarece făptuitorul înțelegea că prin acțiunile sale,

amenință cu moartea și cu vătămarea corporală un procuror, ce se află în

exercițiul funcției, în timpul orelor de lucru.

- partea vătămată, făcînd referire la temeiul de drept prevăzut la art. 427

alin. (1) pct.6) CPP, solicită, casarea hotărîrilor judecătorești cu condamnarea

inculpatului în baza art. 349 alin.(1) Cod penal. În argumentarea recursului a

invocat motive similare ca în cererea de apel.

Suplimentar a menționat că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor

circumstanțelor invocate în apeluri, mai mult ca atît au fost copiate textele

sentinței și apelurile înaintate. Instanța de apel în dispozitivul deciziei nu a

ținut cont de prevederile art. 417 alin.(2) pct.10) CPP, nu a indicat modalitatea

- calea de atac, fiind doar indicat că decizia este definitivă, însă poate fi atacată

la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 zile de la pronunțare.

6

Deși, la 05.05.2015 urma să fie dată citirii decizia motivată, instanța și-a

rezervat dreptul prevăzut la art. 338 alin. (3) CPP, care se efectuiază doar în

situații excepționale, motivînd despre complexitatea cauzei.

Prin urmare, consideră încălcarea examinării cauzei într-un termen

rezonabil, cauza penală aflîndu-se pe rol în instanța de apel mai mult de 1 an,

fiindu-i aduse prejudicii, încălcîndu-se dreptul la un proces echitabil și

desfășurarea procesului penal în termen rezonabil. Totodată, a invocat că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile înaintate de ea. Or,

practica CEDO nu face diferență între infracțiune penală și cea

contravențională, fiindcă în ambele cazuri a fost prejudiciată moral. În

asemenea circumstanțe, instanța recunoscîndu-l vinovat pe inculpat de

comiterea contravenției prevăzute la art. 353 alin.(1) CC, urma să se pronunțe

și asupra acțiunii civile înaintate de ea.

declarate, în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal

decide inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

Cu referire la recursurile ordinare declarate de procuror și partea vătămată

Durguz Olesea

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile

stipulate în acest articol.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Recurenții invocă în recursurile declarate temeiurile de drept prevăzute

la pct. 6) și 12) alin.(1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că:

- hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanța de fond și de apel atunci cînd instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

7

După cum rezultă din conținutul recursurilor, acuzatorul de stat și

partea vătămată nu sunt de acord cu încetarea procesului penal în privința lui

Arpentev E. în baza art. 349 alin.(1) Cod penal, deoarece fapta nu întrunește

elementele infracțiunii, dar constituie o contravenție prevăzută de art. 353

alin.(1) Cod contravențional și încetat procesul contravențional în legătură cu

expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere

contravențională, considerînd că acțiunile acestuia corect urmau a fi încadrate

în baza art. 349 alin.(1) Cod penal - amenințarea cu vătămarea integrității

corporale sau a sănătății a persoanei cu funcție de răspundere în scopul sistării

activității ei de serviciu.

Colegiul penal constată că aceste temeiuri pe care s-a bazat autorii

recursurilor, nu persistă în cauză, deoarece din decizia instanței de apel

rezultă că ultima a analizat obiectiv probele administrate și a dat răspuns la

toate motivele expuse în apelurile procurorului și a părții vătămate. În fapt,

decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, ea fiind legală și întemeiată.

Instanța de apel, judecînd apelurile, a examinat cauza sub toate

aspectele complet și obiectiv, astfel respectînd prevederile art. 414, 417 Cod de

procedură penală, a interogat suplimentar inculpatul, partea vătămată, a

verificat declarațiile martorilor, a cercetat probele administrate în cauză, care

au fost analizate și apreciate prin prisma art.101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, care

în ansamblu coroborează cu alte probe.

Colegiul atestă că instanța de apel, reieșind din prevederile legilor

nominalizate, a dat o apreciere corectă declarațiilor inculpatului, părții

vătămate Durguz O., a martorilor Dulghieru O., Murzac I., Lebedev T.,

Muntean L., Chetrari Vl., actele cauzei care, analizate în ansamblu, dovedesc

lipsa în acțiunile inculpatului a componenței de infracțiune incriminată în

baza art. 349 alin. (1) Cod penal, adică amenințarea cu vătămarea integrității

corporale sau a sănătății a persoanei cu funcție de răspundere în scopul

sistării activității ei de serviciu.

Argumentele recurenților, precum că probele administrate au fost

apreciate incorect și unilateral, nu au nici un suport legal.

Instanța de apel corect a menționat în acest sens, concluziile instanței de

fond care, în urma cercetării probelor, a stabilit că Arpentev E. prin acțiunile

8

sale a comis ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de

drept, adică jignirea premeditată a onoarei și demnității procurorului aflat în

exercițiul funcțiunii, exprimată prin acțiune și verbal, fapt pentru care

întemeiat s-a conchis că acțiunile acestuia nu întrunesc elementele infracțiunii

prevăzute de art. 349 alin.(1) Cod penal, în același timp au stabilit că fapta

comisă este o contravenție prevăzută de art. 353 alin.(1) Cod contravențional.

Verificînd legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialelor cauzei,

Colegiul reține că instanța de apel corect a stabilit starea de fapt și vinovăția

lui Arpentev Eugeniu anume în săvîrșirea contravenției prevăzute de art. 353

alin. (1) Cod contravențional în concordanță deplină cu probele administrate

în baza principiului contradictorialității, amplu analizate și just apreciate.

Astfel, instanța de apel a menționat că din probele administrate în

cauză, și anume din declarațiile părții vătămate nu s-au stabilit elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (1) Cod penal.

În acest aspect, instanța de recurs menționează că, scopul infracțiunii

este unul special: sistarea activității de serviciu ori schimbării caracterului ei

în interesul celui care amenință sau al altei persoane.

Potrivit rechizitoriului Arpentev E. este învinuit că a comis acțiunile

sale, după finisarea activității procurorului Durguz O., fiindu-i incriminat

scopul de răzbunare pentru că acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și a

fost prezentă la participarea pronunțării unei sentințe în privința lui.

Astfel, în rechizitoriu trebuia să se conțină date concrete privind

activitatea procurorului, care urma a fi sistată prin acțiunile inculpatului, fiind

imposibilă sistarea acestei activități sau schimbarea caracterului ei.

Prin urmare, instanțele judecătorești corect au menționat că

argumentele invocate de partea vătămată precum că inculpatul prin acțiunile

sale a sistat activitatea sa, adică a procurorului Durguz O. și anume de control

al IDP CPR Ștefan Vodă, nu poate fi reținută, nefiind confirmate prin careva

probe, deoarece aceste acțiuni nu au fost incriminate inculpatului, iar

suferințele psihice suportate de partea vătămată au survenit ca rezultat al

comportamentului lui Arpentev E.

Latura subiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 349 alin.(1) Cod penal se

manifestă prin vinovăție intenționată, intenție directă. Făptuitorul înțelege că

prin acțiunile sale amenință cu moartea, cu vătămarea integrității corporale

sau a sănătății, cu distrugerea și deteriorarea bunurilor ce aparțin

9

colaboratorului poliției sau altei persoane cu funcție de răspundere, rudelor

lor apropiate și dorește aceasta.

O condiție obligatorie este comiterea acțiunilor în scopul sistării

activității lor de serviciu sau obștești ori al schimbării caracterului ei în

interesul celui care amenință, sau al altei persoane, precum și aceeași

amenințare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu

participarea ei la prevenirea ori curmarea unei infracțiuni sau a unei fapte

antisociale.

Sub acest aspect, instanța conchide că atît acuzatorul, cît și partea

vătămată Durguz O. nu au prezentat probe în vederea realizării scopului

săvîrșirii acțiunilor lui Arpentev E., nefiind indicat direct ce fel de acțiuni sau

inacțiuni ale părții vătămate urmau a fi sau au fost sistate în urma

comportamentului lui Arpentev E., fiind omisă condiția obligatorie -

săvîrșirea acțiunilor în scopul sistării activității lor de serviciu.

De asemenea, cît privește criticele recurenților, că în acțiunile

inculpatului există componența de infracțiune prevăzută la art. 349 alin. (1)

Cod penal, Colegiul penal conchide că, instanțele ierarhic inferioare corect au

menționat că în speță lipsește latura subiectivă a infracțiunii imputate, legal și

întemeiat indicînd că fapta comisă de Arpentev E. constituie contravenția

prevăzută de art. 353 alin. (1) Cod contravențional.

Cu atît mai mult că critica referitor la procedura de apreciere a probelor

ține de stare de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de două instanțe de

judecată. Prin urmare, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că

la etapa de judecare a recursului ordinar instanța de recurs, verifică erorile de

drept comise de instanțele de fond și apel, în baza temeiurilor stipulate expres

de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt

reținute în speță.

Din textul deciziei rezultă că, instanța de apel și-a motivat soluția

adoptată în sensul oferirii răspunsurilor la motivele apelurilor declarate de

procuror și partea vătămată. Autorii recursurilor nu aduc careva argumente,

care ar combate concluzia instanțelor de judecată, dimpotrivă argumentele

invocate de recurenți repetă întocmai argumentele expuse anterior în apeluri,

la care instanța de apel deja a dat un răspuns motivat.

Totodată, partea vătămată Durguz O., critică hotărîrea instanței de apel

în latura civilă, pe motiv că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia.

10

Însă, Colegiul constată că în latura civilă, argumentele formulate în

recurs nu își găsesc relevanță în prezenta speță, deoarece din materialele

cauzei rezultă că partea vătămată Durguz Olesea a înaintat acțiune civilă în

care solicită încasarea de la inculpat a prejudiciului moral în mărime de 20 000

lei.

Potrivit prevederilor art. 225 alin.(4) Cod de procedură penală, instanța

de judecată lasă acțiunea civilă fără soluționare în procesul penal în cazul

adoptării sentinței de încetare a procesului penal.

Astfel, instanța de apel a menținut sentința primei instanțe, care,

reieșind din prevederile art. 225 alin. (4) CPP, a lăsat fără examinare acțiunea

civilă înaintată de partea vătămată Durguz O., fapt ce nu împiedică persoana

care a inițiat acțiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.

Referitor la argumentele părții vătămate privind judecarea cauzei într-

un termen rezonabil, pe motiv că cauza penală s-a aflat pe rol în instanța de

apel mai mult de 1 an de zile, fiindu-i aduse prejudecări în coraport cu

satisfacția ca parte vătămată la un proces echitabil și desfășurarea procesului

penal în termen rezonabil, instanța de recurs le consideră neîntemeiate,

menționînd următoarele.

Dreptul la un proces judiciar în termen rezonabil este un drept protejat

de art. 6 par.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 20 Cod de procedură penală, rezonabilitatea duratei

procedurilor trebuie să fie apreciată prin prisma circumstanțelor cauzei

concrete, ținîndu-se cont de criteriile stabilite de lege cum sunt:

- complexitatea cazului,

- comportamentul participanților la proces,

- conduita organului de urmărire penală și a instanței de judecată,

- importanța procesului pentru cel interesat,

- și vîrsta de pînă la 18 ani a victimei.

Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de

către procuror, iar la judecarea cazului - de către instanța respectivă.

Verificarea respectării termenului rezonabil se face de instanța de

judecată ierarhic superioară în procesul judecării cauzei în cadrul căilor

ordinare sau extraordinare de atac atît la cerința părților aflate în proces, cît și

din oficiu în caz de tergiversare exagerată.

11

În acest context, Colegiul penal conchide că în speța respectivă aceste

prevederi au fost respectate de către instanța de apel, deoarece după cum

reiese din materialele cauzei, cauza penală în privința lui Arpentev E. a

parvenit în instanța de apel la 07 octombrie 2014, fiind numită ședința de

judecată pentru 18.11.2014.

Astfel, conform procesului-verbal al instanței de apel din 18 noiembrie

2014, s-au prezentat procurorul, avocatul Pelevaniuc A. în numele

inculpatului Arpentev E. și partea vătămată Durguz O., însă nu a fost escortat

inculpatul, care a refuzat escortarea sa pe motiv de boală, din care motiv

ședința de judecată a fost amînată pentru data de 23.12.2014.

Ulterior, la data respectivă, nu s-a prezentat avocatul inculpatului, fiind

dispusă amînarea cauzei pentru data de 03.02.2015. La 03.02.2015 și respectiv

10.03.2015, inculpatul a depus cereri de amînare a judecării cauzei, pe motiv

de boală, din care considerente, ședințele de judecată au fost amînate.

La ședința de judecată din 07 aprilie 2015, s-au prezentat participanții la

proces, cauza fiind examinată, unde a fost pronunțat și dispozitivul deciziei,

cu anunțarea părților că pronunțarea integrală a deciziei motivate va avea loc

la 05.05.2015.

La data fixată, s-a prezentat procurorul, inculpatul și avocatul acestuia,

partea vătămată fiind absentă, după care, în conformitate cu prevederile art.

338 alin. (3) CPP, instanța a amînat pronunțarea hotărîrii pentru data de

12.05.2015.

Reieșind din procesul-verbal din 12 mai 2015, la ședința nominalizată s-

a prezentat doar apărătorul inculpatului, necătînd la faptul că părțile

cunoșteau că anume la această dată va fi pronunțată hotărîrea motivată.

La pronunțarea hotărîrii adoptate legea nu solicită obligatoriu prezența

părților. Pentru părțile care nu s-au prezentat la pronunțare, se consideră că

au luat cunoștință de conținutul hotărîrii motivate la data pronunțării, mai

mult că hotărîrile se plasează pe portalul web al instanței de judecată, astfel

devenind publică pentru toți.

Călăuzitoare în acest sens este și Hotărîrea explicativă a Plenului Curții

Supreme de Justiție nr. 10 din 24.12.2010 cu modificări și completări „Cu

privire la practica examinării cauzelor penale în ordine de apel” unde la pct.14.1.

Măsurile premergătoare pentru desfășurarea ședinței de judecată în instanța

12

de apel, este stipulat că, în cazul în care una din părți nu a fost citată și nu s-a

prezentat la judecată sau dacă inculpatul arestat nu a fost adus, sau dacă

apărătorul nu s-a prezentat, deși asistența juridică este obligatorie, judecarea

apelului se amînă pentru altă dată, la care aceste cerințe urmează să fie

îndeplinite.

Astfel, cauza penală s-a aflat pe rol în instanța de apel pe perioada a

șapte luni de zile, dintre care cîteva ședințe de judecată fiind amînate din

motivul neprezentării inculpatului (care era arestat), unde, fiind pusă în

discuție posibilitatea examinării cauzei în lipsa lui Arpentev E., participanții

la proces, inclusiv partea vătămată au considerat imposibil examinarea cauzei,

prin urmare, instanța de apel a întreprins toate măsurile privind asigurarea

prezenței inculpatului în ședințele de judecată.

Colegiul penal constată, că motivele invocate de partea vătămată

Durguz O. sunt declarative, deoarece în instanța de apel nu au fost încălcate

prevederile art. 6 CEDO și anume, cauza penală în privința lui Arpentev

Eugeniu a fost judecată cu respectarea dreptului la un proces echitabil, în mod

public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială,

instituită prin lege, fiind adoptată o hotărîre legală și întemeiată.

În privința motivului invocat de partea vătămată Durguz O. că în

dispozitivul deciziei instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 417

alin.(2) pct.10) Cod de procedură penală, neindicînd modalitatea - calea de

atac, fiind indicat doar că decizia este definitivă, însă poate fi atacată la Curtea

Supremă de Justiție în termen de 30 zile de la pronunțare, Colegiul penal

conchide că, cu toate că în dispozitiv lipsește mențiunea privitor că decizia

este executorie, aceasta nu poate servi temei de casare a deciziei contestate,

mai mult că, nici nu schimbă soluția adoptată.

Reieșind din cele enunțate, instanța de recurs, conchide că temeiul

indicat de partea vătămată Durguz O. nu s-a confirmat în instanța de recurs

din punct de vedere al prezenței erorii de drept, care ar fi temei de implicare a

instanței de recurs în decizia instanței de apel, în sensul rejudecării hotărîrii

judecătorești și potrivit legii, se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursurilor declarate, pe motiv că sunt

vădit neîntemeiate.

13

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Călugăreanu și partea

vătămată Durguz Olesea, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 07 aprilie 2015, în cauza penală în privința lui Arpentev

Eugeniu Serghei, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 25 februarie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecători Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

14