1ra-1398/15 — art. 328 al. 2 lit. a CP

1ra-1398/15 — art. 328 al. 2 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1398/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Dondușeni din 12

decembrie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 22 iulie 2015,

declarat de inculpatul

Cvasiuc Ion Andrei, născut la

19 august 1986 în or. Călărași, locuitor al s. Scăieni, r-nul

Dondușeni, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 24 iulie 2012 – 12 decembrie 2014,

în instanța de apel: 12 ianuarie – 22 iulie 2015,

în instanța de recurs: 17 septembrie – 09 decembrie 2015.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal la 3 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții în sistemul organelor de drept pe un termen de

3 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 3 ani.

post, ofițer operativ superior de sector al postului de poliție Scăieni al CPR

Dondușeni, numit în funcția dată prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne, nr. 135

ef., din 08.04.2011, având gradul special de locotenent de poliție, fiind în

conformitate cu art. 123 alin. (1) Cod penal persoană publică și cu funcție de

răspundere, căreia prin numire, i-au fost acordate drepturi și obligații în vederea

1

exercitării funcțiilor autorităților publice, contrar art. 3 CEDO, art. 24 alin. (2) din

Constituția R. Moldova, încălcând grav prevederile art. 4 al Legii cu privire la poliție,

care stipulează că în activitatea sa poliția mizează pe respectarea personalității

cetățenilor, constituind un garant al apărării demnității, drepturilor, libertăților și

intereselor lor legitime, precum și prevederile art. 12-15 ale aceleiași Legi,

dispozițiile pct. 1), 3), 4) ale capitolului I și pct. 1), 2) ale capitolului II din ,,Regulile

de aplicare a mijloacelor speciale de către colaboratorii organelor de interne și

militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne”, aprobate prin

Hotărârea Parlamentului nr. 1275-XII din 15.02.1993, care reglementează condițiile

și limitele aplicării forței fizice și a mijloacelor speciale, contrar prevederilor lit. a),

b) pct. 16 din Codul de etică și deontologie al polițistului, aprobat prin Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 481 din 10.05.2006, a săvârșit infracțiunea de

exces de putere în următoarele circumstanțe.

La 10 decembrie 2011, aproximativ ora 00.30, Cvasiuc Ion, fiind persoană

publică și cu funcție de răspundere, acționând cu titlu oficial, reprezentând MAI,

după recepționarea unui apel verbal de la Rusu O. privind încălcarea de către Bețivu

V. și altor persoane necunoscute a ordinii publice, nu a reacționat în modul stabilit,

nu a inițiat examinarea propriu-zisă a unei eventuale sesizări conform prevederilor

art. 12 pct. 3) și art. 13 pct. 4) din Legea cu privire la poliție, contrar acestor

prevederi legale, presupunând că Bețivu V. se află la el acasă, în s. Scăieni, r-nul

Dondușeni împreună cu alte persoane și consumă abuziv băuturi alcoolice în prezența

celor 3 copii minori ai săi, a intrat în casa ultimului și fără a solicita explicații,

depășindu-și în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, i-a

aplicat lui Tiutiunic V., care se afla în casa lui Bețivu V., mai multe lovituri cu palma

peste față și cu piciorul în regiunea pieptului, în rezultatul căror i-a cauzat vătămări

corporale sub formă de excoriație a regiunii parietale dreapta, echimoză a acestei

regiuni, excoriație a frunții pe dreapta, excoriație și edemul țesuturilor moi a regiunii

parietale stânga, care conform raportului de expertiză medico-legală nr. 7d din

25.01.2012 se atribuie vătămărilor corporale neînsemnate.

În rezultatul acțiunilor ilegale ale inculpatului, au fost cauzate daune

considerabile intereselor publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale părții

vătămate Tiutiunic V. La fel, a fost prejudiciată imaginea poliției ca organ de drept,

care conform art. 1 al Legii cu privire la poliție, este un organ armat de drept al

autorităților publice, chemat să apere, pe baza respectării stricte a legilor, viața,

sănătatea și libertățile cetățenilor, interesele societății și ale statului de atentate

criminale și de alte atacuri nelegitime.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că intrând în

casă, a depistat dezordine, fum de țigări, pe masă era o sticlă de rachiu. Pe pat

dormeau Stratu O., Vozian A. și Tiutiunic V. Trezindu-l pe Tiutiunic V., acesta s-a

revoltat și a început să se certe cu cumnatul său, Arapu I., care i-a aplicat vreo două

lovituri în regiunea feței. Tiutiunic V., încercând să se ridice, nu a putut să-și mențină

echilibrul și a căzut la podea. L-a ajutat să se ridice, l-a scos din odaie și le-a spus lui

Stratu O. și Vozian A. să-l conducă pe Tiutiunic V. acasă. Plângerea depusă de Rusu

O. nu a fost înregistrată din motiv că faptele s-au întâmplat în noaptea de vineri spre

sâmbătă, luni a fost ocupat, iar cazul nu era ieșit din comun. Nu a reacționat nici la

2

acțiunile lui Arapu I., nu s-a autosesizat nici când concubina lui Tiutiunic V. i-a spus

că ultimul a venit acasă bătut.

Totodată, vinovăția inculpatului a fost dovedită pe deplin prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Tiutiunic V. a relatat că a intrat în vizită la Bețivu V.,

unde se mai aflau Burbulea, Vozian și Ovidiu. Împreună au servit băuturi alcoolice,

ulterior el a adormit acolo. Trezindu-se, i-a văzut pe Cvasiuc I. și Arapu I. Inculpatul

l-a apucat de păr și l-a izbit cu capul de masă, Arapu I. l-a lovit cu pumnul în față,

apoi ambii l-au trântit în coridor și l-au bătut cu picioarele. După aceasta i-a spus lui

Vozian A. să-l ducă acasă, însă acesta s-a speriat și a fugit, fiind dus acasă de altă

persoană. Revenindu-și, a constatat că avea capul spart, pe corp avea vânătăi.

Ulterior, s-a adresat cu o plângere la procuratură prin care a solicitat să fie întreprinse

măsuri față de acțiunile lui Cvasiuc I. și Arapu I. Inculpatul i-a promis că-i va finanța

intervenția chirurgicală necesară, motiv din care anterior, la rugămintea lui, și-a

schimbat declarațiile.

Instanța de fond a luat în considerație mărturiile inițiale ale părții vătămate și

cele date la sfârșitul cercetării judecătorești prin care a indicat concret că a fost bătut

de inculpat și de Arapu I., a invocat circumstanțele în care i-au fost aplicate loviturile

și motivul modificării declarațiilor în folosul inculpatului, fiind influențat de

inculpatul care i-a promis o compensare financiară.

Martorul Sîrbu V. a declarat că Tiutiunic V. a fost adus acasă deja bătut. A

doua zi a aflat de la el că a fost bătut de inculpat.

Martorul Căldăruș S. a indicat că fiul său, Vozian A., i-a povestit că în timp ce

se aflau la Bețivu V. în casă, au intrat inculpatul și Arapu I., care au început să-i bată.

Conform declarațiilor martorului Vozian A., date în cadrul urmăririi penale,

inculpatul, ridicându-l din pat pe Tiutiunic V. care dormea, l-a lovit cu palma peste

față și de mai multe ori cu piciorul în regiunea pieptului.

Instanța de fond a reținut ca fiind veridice și corespunzătoare cauzei

declarațiile martorului Vozian A. expuse în cadrul urmăririi penale, acestea fiind

confirmate în ședința de judecată de martorul Căldăruș S., în prezența căreia au fost

depuse declarațiile la urmărire penală, ea având calitate de reprezentant legal.

Totodată, la urmărirea penală martorul a depus declarații în lipsa inculpatului, nefiind

influențat psihologic de prezența acestuia, spre deosebire de declarațiile invocate în

cadrul ședinței de judecată, făcute în prezența inculpatului, care activează în cadrul

Inspectoratului de Poliție Dondușeni, fiind o persoană influentă.

Martorul Bețivu V. a declarat că în timpul conflictului cu Tiutiunic V., în casă

a intrat inculpatul, spunându-i că se vor clarifica singuri ultimul a plecat.

Totodată, în cadrul urmăririi penale, martorul Bețivu V. a indicat că inculpatul

a intrat în odaie, iar Arapu I. a rămas în coridor. Persoanele prezente au ieșit din

încăpere, ulterior a ieșit și inculpatul. Nu cunoaște ce s-a întâmplat cu ceilalți

deoarece s-a culcat.

Instanța de fond a pus la îndoială veridicitatea declarațiilor martorului Bețivu

V. depuse în ședința de judecată, fiindcă la examinarea procesului-verbal de

consemnare a plângerii penale din 13.12.2011 a indicat că la 10.12.2011, când în casă

a intrat inculpatul cu Arapu I., la el se aflau Tiutiunic V. și Artur cu care serveau

3

băuturi alcoolice. Reproșându-le că nu au dreptul să intre în casă, aceștia au lovit pe

cineva din casă. Inculpatul l-a chemat în coridor, i-a aplicat câteva lovituri cu pumnul

în față și în regiunea stângă a coastelor. Nu a văzut cum a fost maltratat Tiutiunic V.

Astfel, de la consemnarea plângerii penale din 13.12.2011 până la interogarea

în calitate de martor în timpul urmăririi penale și depunerii mărturiilor în ședința de

judecată, martorul Bețivu V. și-a modificat de fiecare dată declarațiile în favoarea

inculpatului, fiind atestat faptul exercitării influenței psihologice de către ultimul

asupra martorului prin prezența sa în ședința de judecată, prin faptul că sunt consăteni

și deține o funcție publică influentă, instanța apreciind ca fiind veridice declarațiile

inițiale ale martorului, care sunt în concordanță cu materialele dosarului.

Martorul Arapu I. a relatat că inculpatul i-a cerut lui Tiutiunic V. să iasă din

casă, iar el l-a lovit cu pumnul de vreo două ori pentru că acesta vorbea urât. Acesta,

ieșind pe prag, a căzut jos, iar ei au plecat. Nu a văzut ca inculpatul să-l fi lovit pe

Tiutiunic V. În privința lui a fost intentată procedură contravențională pentru

provocarea leziunilor corporale lui Tiutiunic V., procesul fiind încetat în legătură cu

expirarea termenului de prescripție.

Astfel, martorul Arapu I., conștientizând că în cadrul urmăririi penale a fost

recunoscut vinovat de maltratarea părții vătămate, a recunoscut vinovăția sa doar în

instanța de judecată, intenționând astfel să protejeze inculpatul, în scopul evitării

răspunderii penale, ei fiind rude. Declarațiile martorului Arapu I. nu pot fi reținute,

fiind demonstrat prin probe contrare că mărturiile lui sunt nefondate.

Conform procesului-verbal de consemnare a plângerii verbale din 12.12.2011

Tiutiunic V. a indicat direct că a fost bătut de inspectorul de sector Cvasiuc I. și de

Arapu I.

Din procesul-verbal de consemnare a plângerii verbale depuse de Bețivu V.

rezultă că la 09.12.2011, inculpatul împreună cu Arapu I. au intrat la el în casă și i-au

lovit pe cei prezenți.

Potrivit raportului de examinare medico-legală nr. 327 din 12.12.2011, lui

Tiutiunic V. i-au fost cauzate următoarele leziuni corporale: excoriația regiunii

parietale dreapta, echimoza acestei regiuni, excoriația frunții pe dreapta, excoriația și

edemul țesuturilor moi a regiunii parietale stânga, care au fost cauzate de un obiect

contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate, fiind calificate ca

vătămări corporale neînsemnate.

Raportul de expertiză medico-legală în comisie nr. 126 din 26.03.2014 atestă

că echimoza depistată la Tiutiunic V. a fost produsă prin mecanismul de lovire cu sau

de un obiect dur contondent. Leziunile depistate s-au produs în diferite circumstanțe,

inclusiv și cu mâinile proprii (excoriații) sau ale capului, la lovire (echimoză) de

obiecte dure contondente. Producerea unor astfel de leziuni de la căderea de la

proprie înălțime sau de la căderea de pe prag este puțin probabilă.

Astfel, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 326 din 13.09.2013,

leziunile corporale depistate la Tiutiunic V. nu sunt caracteristice unei maltratări.

Totodată, potrivit raportului de expertiză medico-legală în comisie nr. 126 din

26.03.2014 ,,constatarea noțiunii de maltratare ține de competența organelor de

urmărire penală sau a instanței de judecată”.

4

La pronunțarea hotărârii instanța a ținut cont de concluziile expertizei efectuate

în comisie, acestea fiind veridice, aflându-se în concordanță și coroborare cu

materialele cauzei.

Instanța de fond nu a reținut argumentele inculpatului că leziunile corporale au

fost cauzate părții vătămate doar de către Arapu I., recunoscut vinovat

contravențional, acestea fiind nefondate. Versiunea dată, apărută în ședința de

judecată, a fost combătută prin probele administrate, este contradictorie

circumstanțelor cauzei și urmăresc scopul evitării răspunderii penale pentru fapta

comisă.

Instanța concluzionând că inculpatul fiind persoană publică, prin acțiunile sale

a depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, acțiuni

care au cauzat daune în proporții considerabile intereselor publice și drepturilor și

intereselor ocrotite de lege ale lui Tiutiunic V., însoțite de aplicarea violenței,

încadrând acțiunile lui în baza art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal, că

inculpatul anterior nu a fost condamnat, este caracterizat pozitiv, concluzionând că

este oportun de a aplica față de el prevederile art. 90 Cod penal.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 328

alin. (2) lit. a) Cod penal la 3 ani închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții în sistemul organelor de drept pe un termen de 3 ani.

Apelantul a invocat că aplicarea art. 90 Cod penal nu a fost apreciată de

instanța de fond ca un mijloc preventiv de apărare socială, care derivă din

organizarea unei politici penale adaptată la realitatea socială, ci a fost privită ca un

avantaj acordat de lege inculpatului.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Apelantul a indicat că vinovăția sa nu a fost dovedită. Nu au fost prezentate

probe care să confirme depozițiile date de partea vătămată, nefiind luat în

considerație raportul de expertiză medico-legală în comisie nr. 126 din 28.05.2014.

Organul de urmărire penală și instanța de judecată nu s-au autosesizat asupra

schimbării declarațiilor de mai multe ori de către Bețivu V., instanța manifestându-se

în favoarea acuzării, fiind încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 24

Cod de procedură penală.

Prin ordonanța din 18.04.2012, Arapu I. a fost scos de sub urmărire penală din

motiv că fapta comisă de acesta nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art.

151, 152, 328 Cod penal sau al altui articol din legislația penală, fiind încadrată în

baza art. 78 alin. (2) Cod contravențional. Instanța nu s-a expus și nu a dat vreo

apreciere privind delimitarea acțiunilor lui Arapu I. și ale lui personale, ce țin de

cauzarea vătămărilor corporale părții vătămate.

Instanța nu a ținut cont de raportul de expertiză medico-legală în comisie nr.

126 din 26.04.2014, potrivit căruia leziunile la pătimaș s-au produs în diferite

circumstanțe, inclusiv și cu mâinile proprii sau la mișcări ale capului, la lovire de

obiecte dure contondente. Instanța nu a ținut cont că partea vătămată, fiind în stare de

ebrietate alcoolică avansată și pierzându-și capacitatea de a se deplasa de sine

5

stătător, a fost dus acasă cu căruța, circumstanțe în care putea să-și cauzeze leziuni

corporale.

Nu a fost stabilit dacă partea vătămată a primit leziunile corporale în timpul

circumstanțelor indicate în actul de sesizare, ori în alte circumstanțe.

Totodată, în situațiile în care urmările prejudiciabile sub formă de daune în

proporții considerabile nu pot fi stabilite, persoana cu funcție de răspundere poate fi

supusă doar răspunderii contravenționale, potrivit art. 313 Cod contravențional.

Acuzarea nu a prezentat probe directe și concludente care să confirme că el a

depășit atribuțiile de serviciu cu aplicarea violenței, probele prezentate fiind

contradictorii, instanța acceptând probele indirecte, bazate pe presupuneri.

ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a stabilit starea de fapt și de

drept, descriind fapta criminală, considerată ca fiind dovedită, indicând probele pe

care se întemeiază vinovăția inculpatului și determinând just încadrarea juridică a

faptei săvârșite în dispoziția art. 328 alin. (2) lit. a) Cod penal, ca exces de putere,

adică săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit

limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, care a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice, drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanei fizice, însoțite de aplicarea violenței.

Pedeapsa stabilită este echitabilă faptelor infracționale săvârșite, în

corespundere cu împrejurările cauzei, va duce la corectarea și reeducarea

inculpatului, nefiind stabilite careva temeiuri de casare a sentinței.

Instanța de fond, a respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o

apreciere legală, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele

în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, soluția instanței de fond privind constatarea vinovăției inculpatului se

bazează pe declarațiile părții vătămate, ale martorilor, pe probele administrate și

cercetate în ședința de judecată: procesul-verbal de consemnare a plângerii lui

Tiutiunic V. din 12.12.2011, procesul-verbal de consemnare a plângerii lui Bețivu V.,

raportul de examinare medico-legală nr. 327 din 12.12.2011, copia fișei de evidență a

lucrului de profilaxie în privința lui Bețivu V., extras din ordinul MAI nr. 135 din

08.04.2011 în privința lui Cvasiuc I., fișa postului a șefului de post, ofițerului

operativ superior de sector, certificat CPR Dondușeni nr. 287 din 23.01.2012,

raportul de expertiză medico-legală nr. 7 ”D” din 25.01.2012, în privința lui Tiutiunic

V., raportul de expertiză medico-legală nr. 326 din 13.09.2013 în privința lui

Tiutiunic V., raportul de expertiză medico-legală în comisie nr. 126 din 26.03.2014

în privința lui Tiutiunic V.

Instanța nu a reținut argumentele inculpatului pe motiv că, indiferent de

declarațiile părții vătămate, prezența leziunilor corporale la partea vătămată se

dovedesc prin rapoartele de expertiză medico-legale efectuate.

Astfel, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 7D din 25.01.2012,

la Tiutiunic V. s-a depistat excoriația regiunii parietale dreapta, echimoza acestei

6

regiuni, excoriația frunții pe dreapta, excoriația și edemul țesuturilor moi a regiunii

parietale stânga, cauzate de un obiect contondent dur, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, fiind calificate ca vătămări corporale neînsemnate. Formarea

acestor leziuni corporale în rezultatul căderii de la înălțimea propriului corp se

exclude. Formarea acestor leziuni corporale de însăși pătimaș e puțin probabilă, însă

nu se exclude.

La fel și prin raportul de expertiză medico-legală în comisie nr. 126 din

26.03.2014 echimoza depistată la Tiutiunic V. a fost produsă prin mecanismul de

lovire cu sau de un obiect dur contondent. Leziunile depistate s-au produs în diferite

circumstanțe, inclusiv și cu mâinile proprii (excoriații) sau la mișcări ale capului, la

lovire (echimoză) de obiecte dure contondente. Producerea unor astfel de leziuni de

la căderea de la propria înălțime sau de la căderea de pe prag este puțin probabilă.

Totodată, cauzarea acestor leziuni de către inculpat se dovedește prin

declarațiile părții vătămate, care a concretizat că informația din plângerea depusă la

procuratură este veridică și anume că inculpatul l-a lovit.

Cauzarea leziunilor de către inculpat se confirmă și prin declarațiile martorului

Căldăruș S. care a indicat că fiul său i-a povestit că în casă la Bețivu V. a intrat

inculpatul și Arapu I., și au început să se bată, a doua zi partea vătămată la fel i-a

comunicat că a fost bătut de sectorist.

Martorul Vozian A., în cadrul urmăririi penale a declarat că inculpatul i-a

aplicat părții vătămate o lovitură peste față și mai multe cu piciorul în regiunea

pieptului.

Instanța de fond corect a reținut ca veridice probele date la etapa incipientă,

depuse în imediata apropiere a conflictului și just a concluzionat că versiunea

inculpatului urmărește scopul evitării răspunderii penale pentru fapta comisă și nu

poate servi ca temei pentru absolvirea inculpatului de răspundere pentru acțiunile sale

ilegale.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Recurentul a invocat că instanțele de fond și de apel nu au dat apreciere

probelor prezentate de apărare, fiind respinse ca nefondate, nefiind demonstrată

vinovăția sa.

Instanța nu a luat în considerație că partea vătămată și Bețivu V. și-au schimbat

de mai multe ori declarațiile.

Prin ordonanța din 18.04.2012, Arapu I. a fost scos de sub urmărire penală din

motiv că fapta comisă de acesta nu întrunește elementele infracțiunii, acțiunile

ultimului fiind încadrate în baza art. 78 alin. (2) Cod contravențional. Instanța nu s-a

expus și nu a dat vreo apreciere privind delimitarea acțiunilor lui Arapu I. și ale lui

personale, ce țin de cauzarea vătămărilor corporale părții vătămate.

Instanța nu a ținut cont de raportul de expertiză medico-legală în comisie nr.

126 din 26.04.2014, potrivit căruia leziunile la pătimaș s-au produs în diferite

circumstanțe, inclusiv și cu mâinile proprii sau la mișcări ale capului, la lovire de

obiecte dure contondente. Partea vătămată, fiind în stare de ebrietate alcoolică

avansată și pierzându-și capacitatea de a se deplasa de sine stătător, a fost dus acasă

cu căruța, circumstanțe în care putea să-și cauzeze leziuni corporale.

7

Nu s-a stabilit dacă partea vătămată a primit leziunile corporale în timpul

circumstanțelor indicate în actul de sesizare, ori în alte circumstanțe.

Totodată, în situațiile în care urmările prejudiciabile sub formă de daune în

proporții considerabile nu pot fi stabilite, persoana cu funcție de răspundere poate fi

supusă doar răspunderii contravenționale, potrivit art. 313 Cod contravențional.

Acuzarea nu a prezentat probe directe și concludente care să confirme că el a

depășit atribuțiile de serviciu cu aplicarea violenței, probele prezentate fiind

contradictorii, instanța acceptând probele indirecte, bazate pe presupuneri.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederilor art. 427 Cod de procedură

penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Însă, în recursul declarat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici

un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul dat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția inculpatului

și încadrarea juridică a acțiunilor lui, în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de

8

probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate Tiutiunic V., ale

martorilor Sîrbu V., Căldăruș S. și Vozian A., procesul-verbal de consemnare a

plângerii lui Tiutiunic V. din 12.12.2011, procesul-verbal de consemnare a plângerii

lui Bețivu V., raportul de examinare medico-legală nr. 327 din 12.12.2011, copia

fișei de evidență a lucrului de profilaxie în privința lui Bețivu V., extras din ordinul

MAI nr. 135 din 08.04.2011 în privința lui Cvasiuc I., fița postului a șefului de post,

ofițerului operativ superior de sector, certificat CPR Dondușeni nr. 287 din

23.01.2012, raportul de expertiză medico-legală nr. 7D din 25.01.2012, în privința lui

Tiutiunic V., raportul de expertiză medico-legală nr. 326 din 13.09.2013 în privința

lui Tiutiunic V., raportul de expertiză medico-legală în comisie nr. 126 din

26.03.2014 în privința lui Tiutiunic V., fiecare probă fiind apreciată în conformitate

cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul inculpatului.

Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanțele de fond și de apel și-au

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau

infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de

recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei).

Mai mult, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și menționate la pct.

erori de drept, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanțele au apreciat

circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura pedepsei, în alt sens decât cel

pe care îl propune inculpatul, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu este un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427

Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită

de orice suport legal.

Pe lângă aceasta, motivele invocate în apel și repetate în recurs au constituit

deja obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO

(hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova), nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei.

9

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Cvasiuc Ion Andrei

împotriva sentinței Judecătoriei Dondușeni din 12 decembrie 2014 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 22 iulie 2015, deoarece este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 30 decembrie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10