1ra-1049/15 — art. 151 alin 4 CP

1ra-1049/15 — art. 151 alin 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-1049/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Moraru,

judecătorii – Iuliana Oprea și Maria Ghervas,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie

2015, declarat de avocatul Vladimir Cevdari în numele inculpatului

Cîrlig Andrei Alexei, născut la 22 octombrie

1981, originar or. Bender, și locuitor s. Chircăiești,

r-nul Căușeni,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.09.2010 - 20.12.2010;

Instanța de apel: 09.02. - 02.03.2011;

Instanța de recurs: 16.11.2011- 21.02.2012;

Instanța de apel: 26.03. - 19.06.2012;

Instanța de recurs: 15.11.2012- 29.01.2013;

Instanța de apel: 14.03. - 27.06.2013;

Instanța de recurs: 29.10.2013- 25.03.2014;

Instanța de apel: 25.06.2014 - 24.04.2015;

Instanța de recurs: 15.07.- 11.11.2015.

A C O N S T A T A T :

intentat în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, în privința lui A. Cîrlig, a fost încetat,

în legătură cu împăcarea părților.

În fapt, prima instanță a constatat, că A. Cîrlig, la 27.12.2009, aproximativ la

ora 1900, a venit în ospeție la vecinul său, Sandu Anatolie, locuitor al s. Chircăiești,

r-nul Căușeni, avînd cu sine o sticlă cu vin, unde împreună cu A. Grecu și

I. Untu, au servit vin.

Între A. Cîrlig și A. Sandu, care erau în stare de ebrietate alcoolică, s-a iscat

o ceartă, care s-a soldat cu bătaie.

Ulterior, aplicîndu-și lovituri reciproc cu pumnii peste față, A. Sandu, care

nu avea un picior, a căzut jos de pe pat, iar în urma căderii a primit leziuni

corporale în zona cutiei toracice, în rezultatul cărora a decedat.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip închis.

1

Apelantul a invocat, că prima instanță eronat a încadrat acțiunile inculpatului

în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, deoarece în cadrul cercetării judecătorești s-a

stabilit cu certitudine intenția acestuia de a provoca victimei vătămări intenționate

grave a integrității corporale, periculoase pentru viață, aplicîndu-i multiple lovituri

peste diferite părți ale corpului, profitînd de starea de neputință a acestuia

condiționată de handicap.

Mai mult, prima instanță a încetat procesul penal din motivul împăcării

părților, dar nu a ținut cont de faptul că împăcarea este personală și, ca urmare, de

acest drept nu poate să dispună succesorul părții vătămate.

apelul a fost admis, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre

prin care, A. Cîrlig a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (4)

Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Instanța de apel a reținut, că probele administrate dovedesc integral vina

inculpatului în săvîrșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității

corporale, periculoasă pentru viață, care a provocat decesul victimei, și acțiunile

inculpatului A. Cîrlig se încadrează în prevederile alin. (4) art.151 Cod penal.

decizia, solicitînd casarea acesteia cu menținerea sentinței fără modificări.

Recurentul a specificat, că decizia instanței de apel este fondată pe dubii și

presupuneri.

21 februarie 2012, a fost admis recursul și dispusă rejudecarea cauzei de către

aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a relevat, că modalitatea de motivare a soluției în speță,

fără audierea inculpatului, martorilor și fără a cerceta probele, denotă faptul că

instanța de apel a pronunțat o soluție care conține o eroare de drept, deoarece o

motivare a soluției trebuie să rezulte și dintr-o administrare legală a probelor, în

special atunci cînd se pronunță o nouă hotărîre după regula primei instanțe.

Instanța de apel nu a efectuat o verificare suplimentară și nemijlocită a

ansamblului probator administrat în cauză, dar s-a limitat la reaprecierea probelor

anexate.

a fost admis apelul procurorului, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre, prin

care A. Cîrlig a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (4)

Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Instanța de apel a constatat în fapt că, A. Cîrlig la 27.12.2009, ora 1900,

aflîndu-se în casa părții vătămate A. Sandu, amplasată pe adresa s. Chircăiești,

r-nul Căușeni, unde împreună cu ultimul întrebuința băuturi alcoolice, în urma unei

cerți, care s-a transformat în bătaie, aplicîndu-și lovituri reciproc cu mîinile peste

cap, A. Sandu a căzut jos din pat, primind leziuni corporale în zona cutiei toracice

în urma cărora ultimul a decedat.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut, că prima instanță greșit

a ajuns la concluzia că, A. Cîrlig a săvîrșit infracțiunea prevăzută de art. 149 alin.

(1) Cod penal.

2

La fel, instanța de apel a menționat, că prima instanță cu certitudine a

constatat și acest fapt a fost confirmat în ședința instanței de apel, că inculpatul

A. Cîrlig, profitînd de vîrsta și starea de invaliditate a părții vătămate, a săvîrșit

asupra acestuia vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, periculoasă

pentru viață, care a provocat decesul victimei.

Acțiunile inculpatului demonstrează, că el a săvîrșit vătămarea intenționată

gravă a integrității corporale, profitînd de starea de neputință a victimei și prin

urmare, analizînd în ședința de judecată probele acumulate, instanța de apel a

considerat dovedită integral vina inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 151 alin. (4) Cod penal.

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia

instanței de apel, solicitînd casarea acesteia și dispunerea rejudecării cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat, că la baza deciziei de condamnare au fost puse probe

necercetate în ședința de judecată, încălcîndu-se prevederile art. 419 Cod de

procedură penală, adică cauza nu a fost rejudecată potrivit regulilor generale.

29 ianuarie 2013 a fost admis recursul și dispusă rejudecarea cauzei de către

aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La adoptarea soluției date instanța de recurs a reținut:

În primul rînd, conform descriptivului deciziei atacate, instanța de apel,

rejudecînd cauza potrivit regulilor generale și încadrînd acțiunile acestuia în baza

art. 151 alin. (4) Cod penal, nu a constatat fapta săvîrșită de inculpat în raport cu

elementele constitutive ale acestei norme penale, cît și în raport cu circumstanțele

indicate în rechizitoriu.

Instanța de apel nu a constatat modul săvîrșirii infracțiunii pentru care

A. Cîrlig a fost condamnat, adică nu a indicat și stabilit acțiunile infracționale

concrete efectuate de condamnat, mecanismul și legătura cauzală între aceste

acțiuni și cauzarea părții vătămate a unor vătămări intenționate grave a integrității

corporale, periculoase pentru viață, care au provocat decesul victimei.

Mai mult, instanța de apel și-a fondat concluziile doar pe fapta constatată de

prima instanță, indicînd că în sarcina inculpatului s-a reținut că: „Sandu Anatol a

căzut jos din pat, obținînd leziuni corporale în zona cutiei toracice în urma cărora

ultimul a decedat”.

Însă, constatînd că victima: „în urma căderii a obținut leziuni corporale în

zona cutiei toracice, în rezultatul cărora a decedat”, prima instanță a încadrat

acțiunile inculpatului în prevederile art. 149 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel, fără a constata altă faptă, a reîncadrat aceleași

evenimente în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, adică absolut neîntemeiat și

divergent.

Circumstanțele specificate atestă faptul, că instanța de apel, în cadrul

rejudecării cauzei potrivit regulilor generale, nu a soluționat aspectele de fapt și de

drept ale învinuirii înaintate inculpatului în condițiile legii.

În al doilea rînd, în partea descriptivă a deciziei contestate este eronat

indicat că: „Prima instanță a constatat cu certitudine... că inculpatul, profitînd de

3

vîrsta și starea de invaliditate a părții vătămate, a săvîrșit asupra acestuia

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, periculoasă pentru viață,

care a provocat decesul victimei”.

Asemenea circumstanțe lipsesc în descriptivul sentinței, dat fiind că prima

instanță a recalificat acțiunile inculpatului în baza art. 149 alin. (1) Cod penal și a

dispus încetarea procesului penal.

În al treilea rînd, în procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d. 238, vol. I),

instanța de apel nu a consemnat probele de la filele dosarului 14, 70, volumul I, și

„materialele cauzei penale”, la care se referă în descriptivul deciziei sale, pe care

își întemeiază soluția adoptată și nu a analizat și apreciat fiecare probă separat, iar

toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Deci, în viziunea instanței de recurs, instanța de apel nu a asigurat accesul

părților în egală măsură la verificarea tuturor probelor în conformitate cu principiul

contradictorialității în procesul penal, și-a întemeiat concluziile sale pe probele

cercetate de către prima instanță dar fără a le verifica în ședința de judecată,

acestea nefiind reflectate în procesul-verbal al ședinței de judecată.

În al patrulea rînd, recurentul a invocat în recursul ordinar că: „inculpatul a

fost pus sub învinuire peste termenul de 3 luni, la 05 august 2010 (f.d.102, vol. I),

procurorul încălcînd astfel prevederile art. art. 63, 230, 287 Cod de procedură

penală, fără a emite ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală și de reluare a

urmăririi penale și fără a efectua careva acțiuni de urmărire penală pentru

acumularea probelor privind vinovăția lui, și nelegal i-a înaintat învinuirea”.

Însă, potrivit procesului-verbal din 05 august 2010, de prezentare

învinuitului și apărătorului său a materialelor de urmărire penală, după ce au luat

cunoștință cu materialele urmăririi penale, ultimii nu au invocat încălcarea

prevederilor art. art. 63, 230, 287 Cod de procedură penală (f.d. 108, 109, vol. I).

Prin urmare, instanța de recurs a conchis, că recursul este neîntemeiat în

partea nominalizată, deoarece avocatul și inculpatul nu au abordat nulitatea actelor

procedurale, presupuse a fi viciate juridic, în termenul prevăzut de lege, adică la

terminarea urmăririi penale, ei au pierdut dreptul să conteste aceste acte ulterior,

adică în instanțele de judecată, prezumîndu-se că inculpatul și apărătorul său au

acceptat modul în care s-a desfășurat respectivul proces penal, iar instanța de apel,

potrivit art. 251 Cod de procedură penală, nu a avut temei și suport legal pentru a

invoca din oficiu chestiunile abordate.

Circumstanțele expuse denotă, în mod lucid că, instanța de apel nu a judecat

apelul procurorului în condițiile legii, deoarece a adoptat o hotărîre, care nu

cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

fost admis apelul procurorului, casată parțial sentința, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

A. Cîrlig a fost condamnat în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, la 3 ani închisoare,

iar în baza art. 90 Cod penal, pedeapsa închisorii a fost suspendată condiționat pe

un termen de probă de 5 ani.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut, că prima instanță, la

adoptarea sentinței, corect a constatat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei,

stabilind, că A. Cîrlig, la 27.12.2009, aproximativ la ora 1900, a venit în ospeție la

4

vecinul său, A. Sandu, locuitor al s. Chircăiești, r-nul Căușeni, avînd cu sine o

sticlă cu vin, unde împreună cu A. Grecu și I. Untu, au servit vin.

Între A. Cîrlig și A. Sandu, care erau în stare de ebrietate alcoolică, s-a iscat

o ceartă, care s-a soldat cu bătaie.

Ulterior, aplicîndu-și lovituri reciproc cu pumnii peste față, A. Sandu, care

nu avea un picior, a căzut jos de pe pat și în urma căderii a primit leziuni corporale

în zona cutiei toracice, în rezultatul cărora a decedat.

Concluzia menționată mai sus reieșind din probele administrate legal în

cadrul ședințelor primei instanțe, instanței de apel și anume: declarațiile

inculpatului A. Cîrlig; martorilor A. Grecu, I. Untu; raportul de expertiză

medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010 (f.d.70-71, vol. I); raportul de examinare

medico-legală nr. 499 din 29.12.2009 (f.d. 32, vol. I); procesul-verbal de cercetare

la fața locului (f.d.6, vol. I).

Astfel, instanța de apel, reieșind din declarațiile martorilor oculari, care nu

comunică despre faptul, că anume A. Cîrlig i-a cauzat leziunile corporale date, iar

raportul de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010 nu constată cu

certitudine modalitatea de formare a leziunilor corporale descrise, a considerat, că

vinovăția lui A. Cîrlig în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1)

Cod penal nu a fost dovedită, deoarece probe, ce ar confirma cu certitudine

existența în acțiunile inculpatului a intenției de vătămare gravă a integrității

corporale ale lui A. Sandu nu au fost prezentate.

Totodată, instanța de apel a conchis că, prima instanță corect a ajuns la

concluzia despre vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 149 alin. (1) Cod penal - lipsirea de viață din imprudență, deoarece, aplicîndu-i

lovituri, A. Cîrlig putea și trebuia să prevadă căderea lui A. Sandu la un nivel mai

jos din poziția în care se afla și urmarea unor consecințe nefavorabile pentru

ultimul, în circumstanțe cînd lui A. Sandu, îi lipsește un picior, era în stare de

ebrietate, fiind în imposibilitate de a-și menține echilibrul.

La fel, instanța de apel a constatat, că prima instanță greșit a aplicat

prevederile art. 109 alin. (1) Cod penal, dispunînd încetarea procesului penal în

legătură cu împăcarea inculpatului cu succesorul părții vătămate E. Sandu, care a

solicitat încetarea procesului penal, motivînd prin faptul, că inculpatul a restituit

dauna, nu are careva pretenții de ordin material și moral față de acesta, s-a împăcat

cu inculpatul.

Instanța de apel a menționat, că prima instanță nu a ținut cont de faptul, că

împăcarea părților este personală, și ca urmare, de acest drept nu poate dispune

succesorul părții vătămate.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. art. 7,

61, 75-77 Cod penal, de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite,

de persoana inculpatului, căința sinceră, prezența copiilor minori în familia

inculpatului, săvîrșirea infracțiunii în stare de ebrietate, provocarea prin infracțiune

a unor urmări grave, recuperarea prejudiciului material, caracteristica pozitivă la

locul de trai, condamnarea anterioară a inculpatului pentru infracțiuni similare.

penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel solicitînd casarea

5

acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de

judecată.

În argumentarea recursului procurorul a invocat, că instanțele de judecată,

nemotivat au admis versiunea expusă de către inculpatul A. Cîrlig și au respins

învinuirea adusă ultimului, prin aprecierea critică a învinuirii formulate și a

probelor administrate de către acuzare, și anume aprecierea greșită a următoarelor

probe: raportul de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010 (f.d. 70,

vol. I); raportul de examinare medico-legală nr. 248 (f.d. 11, vol. I); procesul

verbal de cercetare la fața locului din 28.12.2009 (f.d. 6, vol. I).

De asemenea, recurentul a invocat că instanța de apel nu a dat apreciere

corectă procesului-verbal menționat mai sus în coraport cu procesul-verbal de

verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din 02.02.2010 (f.d. 61, vol. I) anume

referitor la masa la care face referire inculpatul, că partea vătămată la cădere s-a

lovit de acea masă.

Versiunea dată de inculpat, era diferită după combaterea acesteia de către

acuzare, inculpatul pînă la urmă nefiind sigur că victima s-a lovit cu capul sau cu

coastele de acea masă, ultimul își schimba versiunile înaintate după fiecare proces

de judecată, încercînd să combată fiecare argument al acuzării.

Prima instanță și instanța de apel, la baza hotărîrilor neîntemeiat au pus

declarațiile martorului A. Grecu date în cadrul cercetării judecătorești (f.d.135,

vol. I), fără a da o careva apreciere din punct de vedere al veridicității acestora în

raport cu cele date în cadrul urmării penale la 20.01.2010 (f.d.43, vol. I) și cu cele

depuse la 28.12.2009 (f.d.18, vol. I), unde se constată divergențe esențiale între

acestea.

La fel, procurorul a invocat, că prima instanță și instanța de apel greșit au

ignorat declarațiile martorului I. Untu și E. Sandu prin care se confirmă că

inculpatul a bătut partea vătămată și a lovit-o pe I. Untu peste față.

În opinia recurentului, prima instanță și instanța de apel urmau să atragă

atenția și la explicația inițială depusă de către inculpatul A. Cîrlig (f.d. 14, vol.I) în

care dînsul recunoaște că i-a aplicat multiple lovituri lui A. Sandu, iar cînd acesta a

căzut jos, îl lovea cu piciorul unde nimerea.

10.1. Avocatul Vladimir Cevdari în numele inculpatului, în temeiul

art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, la fel a contestat cu recurs

ordinar decizia instanței de apel, solicitînd casarea acesteia cu menținerea sentinței,

fără modificări.

În motivarea recursului apărarea a invocat, că concluzia instanței de apel

referitor la împăcarea părților prin prisma art. 109 Cod penal, fiind eronată și

contrară prevederilor art. 81 alin. (1) Cod de procedură penală, coroborat cu art. 60

alin. (1) pct. 13) Cod de procedură penală.

Astfel, infracțiunea pentru care a fost condamnat A. Cîrlig face parte

conform art. 16 alin. (2) Cod penal, din categoria infracțiunilor mai puțin grave,

prin urmare, succesorul părții vătămate E. Sandu dispune de drepturile și obligațiile

prevăzute de art. 60 Cod de procedură penală, inclusiv și de dreptul de a se împăca

cu inculpatul A. Cîrlig.

25 martie 2014, a fost respins ca inadmisibil recursul apărării și admis recursul

6

procurorului, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei de către Colegiul

penal al Curții de Apel Chișinău.

La adoptarea soluției date, instanța de recurs a reținut:

Referitor la recursul ordinar declarat de procuror, instanța de apel nu a

pătruns în esența problemei de fapt și de drept, a susținut o poziție eronată a primei

instanțe în ce privește înțelesul noțiunii „lipsirea de viață din imprudență”,

acceptînd niște concluzii eronate cu privire la conținutul declarațiilor inculpatului

și a rapoartelor de expertiză efectuate.

În cazul în care instanța de apel nu este de acord cu aprecierea probelor de

către procuror și a ajuns la concluzia precum că prima instanță corect a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, ea urma să dezvăluie

această concluzie expunîndu-și punctul său de vedere asupra fiecărei probe aduse

în sprijinul învinuirii și puse la baza sentinței, fapt ce pe caz nu a avut loc, fiind

înfăptuită o apreciere prematură și formală de ordin general a probelor și

circumstanțelor cauzei penale.

Astfel, instanțele de fond practic motivează recalificarea acțiunilor lui

A. Cîrlig prin lipsa în acțiunile dînsului a intenției de a cauza leziuni corporale lui

A. Sandu, fapte care nu corespund circumstanțelor infracțiunii săvîrșite.

Instanța de apel, în soluția adoptată, facînd referire numai la înscrisurile cum

ar fi raportul de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010 (f.d. 70, vol. I)

prin care nu se constată cu certitudine modalitatea de formare a leziunilor

corporale descrise, însă nu a argumentat această opinie, indicînd doar că nu și-a

găsit confirmare prin probele administrate, ceea ce în opinia instanței de recurs este

o concluzie prematură, neargumentată, formulată la general.

Astfel, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din

03.03.2010 (f.d. 70, vol. I) și celui de examinare medico-legală nr. 248 (f.d.11,

vol. I) la A. Sandu s-au depistat o multitudine de leziuni corporale după cum

urmează: trauma cutiei toracice cu fractura corpului stern și a vertebrelor 2-6 pe

stînga și dreapta, contuzie a inimii cu hemoragie în peretele de înainte de pericard

și puncte mici de hemoragie în miocard, contuzia plămînilor cu hemoragie în

pleura pulmonară, leziuni ce se califică ca grave, periculoase pentru viață și care au

dus la decesul ultimului.

Prin urmare, se constată că leziunile corporale sunt în legătură directă cu

decesul lui A. Sandu, iar analizînd multitudinea acestor leziuni corporale se

exclude că acestea puteau fi formate doar de la 2-3 lovituri peste față și „de la

căderea peste acea masă din casă” conform versiunii inculpatului A. Cîrlig, ceea

ce pune la îndoială această poziție, și versiunea inculpatului precum că „… în

timpul cerții pătimitul, fiind numai cu un picior, și aflîndu-se pe pat, a căzut de pe

el cu fața în jos, s-a lovit de masa de lîngă pat, unde s-a spart vesela,… de pe pat

el a căzut cu spatele la mine și eu fiind enervat i-am aplicat două lovituri cu

piciorul, probabil în partea mușchiului de la picior…” (f.d.30, 62, vol. I).

În acest context, instanța de recurs a menționat, că instanța de apel nu a luat

în considerație și nu s-a expus asupra raportului de expertiză medico-legală

nr. 13 „D” din 03.03.2010 (f.d. 70, vol. I) prin care s-a constatat că în partea

picioarelor lui A. Sandu, nu au fost depistate careva leziuni, precum și asupra

7

raportului de expertiză medico-legală nr. 215 „D” din 27.07.2010 (f.d.94-96,

vol. I).

De asemenea, instanța de recurs a constatat că instanța de apel a dispus

condamnarea inculpatului pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 149

alin. (1) Cod penal, apreciind greșit și procesul-verbal de cercetare la fața locului

din 28.12.2009 (f.d. 6, vol. I), din care rezultă, că la domiciliul lui A. Sandu

amplasat pe adresa s. Chircăiești, r-nul Căușeni, a fost depistat cadavrul acestuia,

vizual cu moarte violentă, pe pereții odăii s-au depistat pete asemănătoare cu

sîngele, iar studiul planșei fotografice, anexă a procesului-verbal de cercetare la

fața locului dovedește că aceste pete au formă de picătură și sunt formate de jos în

sus, ceea ce dovedește că puteau fi formate doar ca urmare a loviturilor aplicate în

regiunea de jos a odăi, prin urmare afirmațiile inculpatului precum că a aplicat doar

2-3 lovituri în opinia instanței de recurs fiind combătute, la fel ca și versiunea

inculpatului, că aceste pete brune, asemănătoarele cu sîngele au fost lăsate de către

victima A. Sandu care s-a sprijinit cu mîna de perete, acestea fiind aplicate sub

formă de stropi.

În același context, instanța de recurs a menționat, că instanța de apel greșit a

apreciat procesul-verbal menționat mai sus în coraport cu procesul-verbal de

verificare a declarațiilor la locul infracțiunii (f.d. 61, vol. I), referitor la masa la

care face referire inculpatul, că partea vătămata la cădere s-a lovit de acea masă,

deoarece fiind audiați martorii I. Untu, A. Grecu (f.d. 50, 51, vol. II) aceștia au

declarat că:

- martora I. Untu „...în cameră ardea o candelă care era pe masă.....,

măsuța era lîngă sobă, mai departe, era o masă micuță, scîndurile erau mici

undeva de 40-50 cm, măsuța era șubredă..., am venit dimineața aproximativ la ora

0800, era murdar ..., candela era stinsă și era pe masă, iar masa era întreagă, la

poliție tot așa am declarat...”;

- martorul A. Grecu: „...candela era pe măsuța lîngă sobă..., A. Sandu avea

undeva 75 kg....”.

Instanța de recurs a mai conchis, că inculpatul fiind audiat repetat în cadrul

apelului a declarat că „... el era pe pat, dar eu stăteam pe scaun, el a dorit să se

țină de perete, dar a căzut jos pe niște cratițe...”, neinvocînd nimic despre masă.

Mai mult, instanțele de fond referindu-se la declarațiile martorului A. Grecu

date în cadrul ședinței de judecată (f.d.135. vol. I), fără a da o careva apreciere din

punct de vedere al veridicității acestora în raport cu cele date în cadrul urmării

penale la 20.01.2010 (f.d.43, vol. I) și cu cele depuse la 28.12.2009 (f.d.18, vol. I),

unde se constată divergențe esențiale între acestea, nu au înlăturat aceste

divergențe, fiind astfel ignorate explicațiile inculpatului A. Cîrlig din 28.12.2009

(f.d.14 verso, vol. I), declarațiile martorului L. Eni și succesorului părții vătămate

E. Sandu.

Reieșind din situația descrisă mai sus, instanța de recurs a reiterat, că deși în

cadrul examinării apelului instanța a audiat suplimentar inculpatul, martorii L. Eni,

A. Grecu, I. Untu așa și nu a înlăturat divergențele existente în propriile declarații,

declarațiile lor raportate la declarațiile inculpatului și concluziile rapoartelor de

expertiză.

8

Din aceste perspective, raportat la speța dedusă judecății, instanța de recurs a

constatat, că instanța de apel urma să cerceteze minuțios cauza și să se expună

amănunțit asupra fiecărui argument invocat în apel de către procuror, printre care

aprecierea eronată a declarațiilor inculpatului cu privire la aplicarea loviturilor de

către acesta victimei și aprecierea eronată a rapoartelor de expertiză menționate

mai sus.

În opinia instanței de recurs, după cum deja s-a menționat mai sus, deși au

fost cercetate probele pe cauză, nu au fost înlăturate divergențele existente între

declarațiile inculpatului, martorilor și concluziile experților, nu s-a regăsit răspuns

la un șir de întrebări formulate în apelul acuzatorului și anume:

- dacă leziunile depistate la victimă, conform expertizelor efectuate, puteau

fi produse în urma loviturii ultimului de masă, cratițe, podea etc. (versiuni înaintate

de către inculpat la diferite etape ale derulării procesului și nereflectate în actele

de expretiză);

- puteau sau nu, din descrierile făcute de martori, apărea leziunile corporale

respective la lovirea de masa descrisă amănunțit și ținînd cont de constituția

victimei fără a fi deteriorată masa și fără a fi schimbată poziția lucrurilor (candela

de pe masă, lipsa pretinsei vesele stricate etc.)

- în urma căror acțiuni din partea inculpatului și a victimei a apărut sîngele

pe pereți, anume la nivelul de jos al pereților, și sub formă de stropi, dar nu pete

sau ștersături specifice sprijinirii de perete, etc.

- ținînd cont de concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 13 „D”

din 03.03.2010, la A. Sandu s-au depistat o multitudine de leziuni corporale.

Astfel, modalitatea de motivare a soluției denotă, că instanța de apel nu a

apreciat probele sus-menționate în ansamblu, din punct de vedere al pertinenței,

utilității, coroborării acestora, apreciind eronat o parte din probele prezentate de

părți.

Cu referire la recursul declarat de avocatul Vladimir Cevdari în numele

inculpatului Andrei Cîrlig, din considerentele expuse supra, ce rezultă din

admiterea recursului procurorului, instanța de recurs a ajuns la concluzia de a

respinge ca inadmisibil recursul declarat de avocat în numele inculpatului.

2015, a fost admis apelul procurorului, casată sentința, rejudecată cauza și

pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

Andrei Cîrlig a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (4)

Cod penal (red. 2008), la 8 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

închis.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat în fapt că, A. Cîrlig, la

27.12.2009, aproximativ la ora 1900, aflîndu-se la domiciliul consăteanului și

vecinului său A. Sandu amplasat pe adresa s. Chircăiești, r-nul Căușeni, unde

consuma băuturi alcoolice împreună cu cet. A. Grecu și I. Untu, în urma unui

conflict iscat între A. Cîrlig și A. Sandu, A. Cîrlig avînd intenția de a-l maltrata pe

A. Sandu, fiind în stare de ebrietate, urmărind scopul vătămării grave a sănătății,

l-a maltratat cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului pe A. Sandu,

cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din

9

03.03.2010, vătămări corporale grave, și care la 28.12.2009 aproximativ la ora

0100, în rezultatul maltratărilor a decedat.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate A. Cîrlig a săvîrșit infracțiunea

prevăzută de art. 151 alin. (4) Cod penal, vătămarea intenționată gravă a integrității

corporale, periculoasă pentru viață, care a provocat decesul victimei.

Așadar, instanța de apel a stabilit, că vinovăția inculpatului de săvîrșirea

infracțiunii imputate se confirmă prin următoarele probe: declarațiile martorilor

A. Grecu din cadrul urmăririi penale (f.d. 43-46, vol. I), I. Untu din cadrul ședinței

primei instanțe (f.d. 137, 138, vol. I), L. Eni din cadrul ședinței primei instanțe

(f.d. 139, vol. I), Iu. Caraman din cadrul ședinței primei instanțe (f.d. 125, vol. I);

succesorului părții vătămate E. Sandu din cadrul ședinței primei instanțe (f.d. 134,

vol. I).

La acest compartiment, instanța de apel a enunțat, că deși declarațiile

martorilor I. Untu, L. Eni, Iu. Caraman și E. Sandu nu indică direct la inculpatul

A. Cîrlig că l-ar fi maltratat cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului

pe A. Sandu, ele direct confirmă declarațiile martorului A. Grecu date în cadrul

urmăririi penale, mai mult, aceste declarații coroborează și cu alte probe care

confirmă vinovăția inculpatului A. Cîrlig de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 151 alin. (4) Cod penal, și anume: procesul-verbal de cercetare la fața locului

din 28.12.2009 și planșa foto (f.d. 6-9, vol. I); raportul de expertiză medico-legală

nr. 13 „D” din 03.03.2010 (f.d. 70-71, vol. I); procesul-verbal de verificare a

declarațiilor la fața locului și planșa foto din 02.02.2010 (f.d. 61-65, vol. I);

raportul de examinare medico-legală nr. 499 din 29.12.2009 (f.d. 32, vol. I).

Avînd în vedere probatoriul descris supra, instanța de apel cu referire la

declarațiile inculpatului A. Cîrlig (f.d. 133, vol. I) a menționat, că nerecunoașterea

vinovăției de către inculpat, nu echivalează cu achitarea acestuia sau cu încadrarea

acțiunilor acestuia în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, mai mult, nerecunoașterea

de către inculpat a săvîrșirii infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal,

instanța de apel a considerat-o drept o metodă de apărare.

În continuare, instanța de apel a relevat, că prima instanță incorect a apreciat

forma vinovăției inculpatului A. Cîrlig, că dînsul a acționat, față de provocarea

vătămărilor corporale cu intenție, iar față de consecințele mai grave, - decesul lui

A. Sandu, din imprudență, și greșit a calificat acțiunile ultimului în baza art. 149

alin. (1) Cod penal, în coraport cu modul în care a acționat ultimul și anume:

aplicîndu-i lui A. Sandu multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți

ale corpului, fapt confirmat prin raportul de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din

03.03.2010, potrivit căruia decesul victimei A. Sandu a survenit în rezultatul

vătămărilor corporale grave, sub formă de traumă provocată de un obiect bont a

cutiei toracice, cu fracturarea osului stern și a coastelor 2-6 pe stînga și dreapta,

contuzie a inimii cu hemoragie în peretele de înainte de pericard și puncte mici de

hemoragie în miocard, la fel contuzie a plămînilor cu hemoragie în pleura

pulmonară, leziuni corporale, soldate cu decesul victimei.

Astfel, instanța de apel a conchis că în asemenea circumstanțe fapta

inculpatului A. Sandu, nu poate fi apreciată ca lipsirea de viață din imprudență,

deoarece inculpatul A. Cîrlig urma să prevadă consecințele acțiunilor sale.

10

Totodată, instanța de apel a admis faptul, că inculpatul A. Cîrlig nu a dorit

să-i provoace decesul lui A. Sandu, însă și în cazul respectiv nu persistă

imprudență, în ce privește cauzarea vătămărilor grave a integrității corporale,

deoarece inculpatul A. Cîrlig a săvîrșit infracțiunea cu intenție indirectă: ce a stat la

baza acțiunii inițiale, adică dînsul a înțeles caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, și anume aplicînd lui A. Sandu multiple lovituri cu pumnii și picioarele pe

diferite părți ale corpului, a prevăzut caracterul, survenirea consecințelor

prejudiciabile, adică vătămarea intenționată gravă a sănătății lui A. Sandu, și chiar

dacă n-a dorit survenirea acestor consecințe, le-a admis în mod conștient.

De asemenea, instanța de apel a constatat, că prima instanță a dispus

condamnarea inculpatului pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 149

alin. (1) Cod penal, apreciind eronat și procesul - verbal de cercetare la fața locului

din 28.12.2009 (f. d. 6, vol. I), din care rezultă că la domiciliul lui A. Sandu a fost

depistat cadavrul acestuia, vizual cu moarte violentă, pe pereții odăii s-au depistat

o mulțime de pete asemănătoare cu sîngele, iar studiul planșei fotografice, anexă a

procesului - verbal de cercetare la fața locului, dovedește că aceste pete au formă

de picătură și sunt formate de jos în sus, ceea ce dovedește că puteau fi formate

doar ca urmare a loviturilor aplicate în regiunea de jos a odăii, prin urmare cele

expuse de inculpat că a aplicat doar 2-3 lovituri se combat, precum se combate și

versiunea inculpatului A. Cîrlig, că aceste pete brune, asemănătoare cu sîngele au

fost lăsate de către victima A. Sandu care s-a sprijinit cu mîna de perete, acestea

fiind aplicate sub formă de stropi.

Astfel, cu certitudine s-a stabilit faptul că decesul victimei, a survenit ca

urmare a loviturilor aplicate de inculpatul A. Cîrlig și se află în legătură cauzală cu

acțiunea intenționată inițială de lovire din partea inculpatului A. Cîrlig.

În asemenea împrejurări, instanța de apel a considerat starea de fapt stabilită

precum și a demonstrat faptul că inculpatul a săvîrșit intenționat fapta social

periculoasă, atît sub aspectul elementului material al laturii obiective, cît și al

laturii subiective, care în speță îmbracă forma intenției directe (infractorul își

dădea seama că a săvîrșit o infracțiune în prezența victimei care percepea

caracterul acțiunilor lui, dar a ignorat această circumstanță), și instanța de apel a

încadrat acțiunile lui A. Cîrlig în baza art. 151 alin. (4) Cod penal (red. 2008)

- vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, periculoasă pentru viață,

care a provocat decesul victimei.

La o așa concluzie instanța de apel a ajuns făcînd trimitere la prevederile

art. art. 8, 10 Cod penal.

Prin urmare, avînd în vedere că Legea nr. 252 din 08.11.2012 nu conține

careva prevederi, care ar înlătura caracterul infracțional al faptei, care ar ușura

pedeapsa ori în alt mod ar ameliora situația persoanei care a comis infracțiunea,

aceasta nu are efect retroactiv în speța dată, și acțiunile subiectului infracțiunii care

cad sub incidența legii în cauză, urmează a fi calificate, potrivit prevederilor art. 8

Cod penal, în baza legii penale în vigoare la dată săvîrșirii infracțiunii.

Mai mult, instanța de apel a conchis, că prima instanță eronat a încetat

procesul penal din motivul împăcării părților și nu a ținut cont de faptul că potrivit

prevederilor art. 109 alin. (2) Cod penal, împăcarea este personală și ca urmare, de

acest drept nu poate să dispună succesorul părții vătămate.

11

La individualizarea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de circumstanțele

reale și personale, cum ar fi: caracterul, gradul prejudiciabil și de pericol social al

infracțiunii săvîrșite, că a fost săvîrșită cu intenție, conform art. 16 Cod penal, se

referă la categoria infracțiunilor deosebit de grave, de personalitatea inculpatului,

care este fără antecedente penale, careva circumstanțe atenuate sau agravante în

speță nu au fost reținute.

alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia

instanței de apel solicitînd casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în

aceiași instanță de apel în alt complet de judecată.

În susținerea cerințelor sale, apărarea a invocat, dezacordul cu modalitatea

de apreciere a probelor și cu recalificarea acțiunilor inculpatului din prevederile

art. 149 alin. (1) Cod penal în art. 151 alin. (4) Cod penal.

În acest context, apărarea a invocat, că instanța de apel și-a bazat soluția pe

declarațiile martorilor A. Grecu și I. Untu, care infirmă versiunea de cauzare a

vătămărilor grave din partea inculpatului în privința victimei A. Sandu, iar raportul

de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010, pe care l-a folosit instanța

de apel în calitate de probă decisivă, nu confirmă vinovăția inculpatului de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, deoarece acesta nu

constată modalitatea de formare a leziunilor corporale descrise la victimă, or, nu

este exclus că ele puteau să se formeze de la căderea corpului propriu a victimei,

mai mult, raportul de examinare medico-legală nr. 449 din 29.12.2009, potrivit

căruia la A. Cîrlig au fost depistate leziuni corporale în regiunea feței, confirmă

faptul că inculpatul și victima își cauzau lovituri reciproce.

13.1. La fel, recurentul a considerat încetarea de către prima instanță a

procesului penal în legătură cu împăcarea părților prin prisma prevederilor art. 109

Cod penal, întemeiată și legală, iar concluzia instanței de apel în acest sens este

lipsită de suport probant, venind în contradicție cu prevederile art. 81 alin. (1) Cod

de procedură penală, coroborat cu art. 60 alin. (1) pct. 13) Cod de procedură

penală.

Astfel, infracțiunea pentru care corect a fost condamnat A. Cîrlig de către

prima instanță face parte conform art. 16 alin. (2) Cod penal, din categoria celor

mai puțin grave, prin urmare, succesorul părții vătămate E. Sandu dispune de

drepturile și obligațiile prevăzute de art. 60 Cod de procedură penală, inclusiv și de

dreptul de a se împăca cu inculpatul A. Cîrlig.

13.2. Totodată, apărarea făcînd trimitere la prevederile art. art. 95 alin. (1),

251 alin. (1) Cod de procedură penală, a considerat că la baza deciziei de

condamnare de către instanța de apel au fost puse următoarele probe inadmisibile

cum sunt: procesul-verbal de cercetare la fața locului din 28.12.2009 (f.d. 6-7,

vol. I), deoarece este contrar prevederilor art. art. 118, 260 alin. (4) Cod de

procedură penală; raportul de expertiză medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010

(f.d. 70, vol. I), deoarece acest raport a fost întocmit în limba rusă contrar

prevederilor art. art. 16, 85 Cod de procedură penală; ordonanța de punere sub

învinuire din 05 august 2010 (f.d. 102, vol. I) este lovită de nulitate deoarece este

contrară prevederilor art. art. 63, 230, 287 Cod de procedură penală (prin

12

ordonanța din 28.12.2009 (f.d. 26) A. Cîrlig a fost recunoscut în calitate de

bănuit).

solicitînd respingerea acestuia, deoarece aprecierea probelor criticată de recurent,

ține de starea de fapt a cauzei, stabilirea căreia este de competența instanțelor de

fond și respectiv un asemenea temei nu este prevăzut de lege pentru judecarea

cauzei în ordine de recurs.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Din textul recursului declarat, se constată că recurentul invocă drept temei

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, iar potrivit

acestor norme hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara

o eroare de drept, comisă de aceasta, atunci cînd instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

Din analiza minuțioasă a deciziei instanței de apel, Colegiul penal constată

că temeiurile invocate de recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al

prezenței unei erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei contestate.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvîrșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală.

În cauza deferită judecării, este important să se țină seama de fapta săvîrșită

și cum aceasta a fost stabilită de către instanțele judecătorești și dacă această faptă

a fost încadrată în norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă

normă penală, înseamnă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Revenind la textul recursului, se conchide că, în esență, apărarea își

focusează tactica apărării privitor la săvîrșirea de către inculpat a infracțiunii de

lipsire de viață din imprudență, nu de vătămare intenționată gravă a integrității

corporale sau a sănătății, care a provocat decesul victimei, or, în viziunea

recurentului probele administrate în cauză cum ar fi: declarațiile martorilor

A. Grecu, I. Untu, L. Eni precum și rapoartele de expertiză medico-legală

nr. 13 „D” din 03.03.2010 și nr. 449 din 29.12.2009 confirmă că nu se constată

prezența laturii subiective și obiective a infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4)

Cod penal.

Avînd în vedere argumentele enunțate de apărare la pct. 13. al prezentei

decizii, și, verificînd materialele dosarului în raport cu cererea de recurs, Colegiul

13

penal conchide, că acestea sunt vădit neîntemeiate reieșind din următoarele

considerente.

În primul rînd, instanța de recurs amintește că la etapa judecării recursului

nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, asta fiind atributul exclusiv al primei

instanțe și al instanței de apel.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapă instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond, în baza temeiurilor stipulate

expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt

reținute în speță.

Deci, în continuare, Colegiul penal nu se va expune asupra celor invocate

referitor la greșita reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța

de apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor săvîrșite de inculpatul

A. Cîrlig.

În opinia Colegiului penal, critica recurentului referitor la încadrarea juridică

greșită a acțiunilor inculpatului în baza art. 151 alin. (4) Cod penal, întrucît s-a

făcut o apreciere greșită a probelor, nu este relevantă în cazul supus examinării, din

motiv că, chiar dacă instanța de apel, care și-a motivat soluția avînd în vedere

calificarea solicitată inițial de apelanți sub aspectul art. 149 alin. (1) Cod penal,

aceasta a făcut o analiză completă și obiectivă a tuturor probelor administrate,

stabilind corect vinovăția inculpatului de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 151 alin. (4) Cod penal.

Din textul deciziei recurate, se constată că instanța de apel a cercetat toate

probele prezentate și le-a apreciat din punct de vedere al pertinenței, concludenței

și utilității acestora și care, în ansamblul lor, au confirmat vinovăția inculpatului

A. Cîrlig, de săvîrșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității

corporale, care a provocat decesul victimei.

Astfel, instanța de apel corect a pus la baza condamnării lui A. Cîrlig

următoarele probe: declarațiile martorilor A. Grecu din cadrul urmăririi penale

(f.d. 43-46, vol. I), I. Untu din cadrul ședinței primei instanțe (f.d. 137, 138, vol. I),

L. Eni din cadrul ședinței primei instanțe (f.d. 139, vol. I), I. Caraman din cadrul

ședinței primei instanțe (f.d. 125, vol. I); succesorului părții vătămate E. Sandu din

cadrul ședinței primei instanțe (f.d. 134, vol. I); procesul-verbal de cercetare la fața

locului din 28.12.2009 și planșa foto (f.d. 6-9, vol. I); raportul de expertiză

medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010 (f.d. 70-71, vol. I); procesul-verbal de

verificare a declarațiilor la fața locului și planșa foto (f.d. 61-65, vol. I).

În atare circumstanțe Colegiul penal, apreciază ca fiind corectă situația de

fapt, stabilită de către instanța de apel, iar conținutul probelor și valoarea lor

probatorie este analizată în textul hotărîrii recurate și temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea acestor probe, instanța de recurs nu a stabilit.

De asemenea, Colegiul penal constată că, instanța de apel, invocînd corect

comentariile din literatura juridică de specialitate, la analiza elementelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, întemeiat a

14

ajuns la concluzia că, prima instanță la delimitarea infracțiunii de omor, în special,

de lipsire de viață din imprudență (art. 149 Cod penal), de vătămarea intenționată

gravă a integrității corporale sau a sănătății, care a provocat decesul victimei

(art. 151 alin. (4) Cod penal) nu a luat în considerație că la lipsirea de viață din

imprudență nu se are în vedere un act de violență, dar o conduită greșită a

făptuitorului într-o situație periculoasă, susceptibilă să producă lipsirea de viață din

imprudență, care se comite în mod frecvent prin inacțiune, atunci cînd făptuitorul

omite să facă ceea ce este obligat potrivit legii, altor reglementări sau împrejurări,

pentru a nu cauza moartea unei persoane.

Pentru a verifica temeinicia afirmațiilor făptuitorului că a lipsit de viață

persoana din neglijență, că a acționat fără intenție, aceste afirmații trebuie

confruntate cu datele ce caracterizează: acțiunea (inacțiunea) în momentul

infracțiunii; ambianța în care a fost săvîrșită infracțiunea; relațiile făptuitorului cu

victima; conduita făptuitorului după lipsirea victimei de viață etc.

Structural, infracțiunea de vătămare intenționată gravă a integrității corporale

sau a sănătății, care a provocat decesul victimei (art. 151 alin. (4) Cod penal),

cuprinde vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății (urmările

prejudiciabile primare), care, la rîndul său, a implicat producerea unor urmări

prejudiciabile și mai grave - decesul victimei (urmările prejudiciabile secundare)

sau conform art. 19 Cod penal este o infracțiune cu două forme de vinovăție.

În cazul dat, decesul victimei trebuie să se găsească într-o legătură de

cauzalitate directă cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, mai

mult, această legătură de cauzalitate trebuie să fie cuprinsă de vinovăția

făptuitorului.

În planul laturii subiective, fapta prevăzută la art. 151 alin. (4) Cod penal se

caracterizează prin intenție față de urmările prejudiciabile primare și prin

imprudență față de urmările prejudiciabile secundare.

În virtutea considerentelor expuse, constatînd că, în cauză, există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de

instanța de apel cu privire la inculpatul A. Cîrlig, nefiind identificată de instanța de

recurs careva probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat

afirmată de instanța de apel sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce

este evident și fără posibilitate de controversă, Colegiul penal consideră că nu este

incident cazul de casare prevăzut de dispoziția art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de

procedură penală, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub aceste

aspecte de către avocatul Vl. Cevdari în numele inculpatului A. Cîrlig.

15.1. Din conținutul recursului, Colegiul penal observă că recurentul critică

decizia instanței de apel și sub aspectul art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală, care prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanța de apel, în cazul în care aplicarea

pedepsei a fost înlăturată de împăcarea părților în cazul prevăzut de lege.

Însă, la acest compartiment argumentele invocate de recurent nu și-au găsit

confirmare în cadrul judecării cauzei, fiindcă critica recurentului în partea

neaplicării de către instanța de apel a art. 109 Cod penal, este neîntemeiată,

deoarece prima instanță greșit a încetat procesul penal din motivul împăcării

părților și nu a ținut cont de faptul că potrivit prevederilor art. 109 alin. (2) Cod

15

penal, împăcarea este personală și ca urmare, de acest drept nu poate să dispună

succesorul părții vătămate.

15.2. Distinct de considerentele relatate, Colegiul penal referitor la alegațiile

recurentului specificate la pct. 13.2. al prezentei decizii, reiterează concluziile

expuse în decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29.01.2013,

care s-a expus deja pe marginea acestor argumente detaliat, și anume: că potrivit

procesului-verbal din 05 august 2010, de prezentare învinuitului și apărătorului

său a materialelor de urmărire penală, după luarea cunoștinței cu materialele

urmăririi penale, ultimii nu au invocat încălcarea prevederilor art. art. 63, 230 și

287 Cod de procedură penală (f.d. 108, 109, vol. I).

Prin urmare, recursul este neîntemeiat în partea nominalizată (inclusiv și în

partea încălcării de către organul de urmărire penală a prevederilor art. art. 118,

260 alin. (4) Cod de procedură penală, care se exprimă prin nesemnarea de către

ofițerul de urmărire penală N. Tudorean a procesului-verbal de cercetare la fața

locului din 28.12.2009 (f.d. 6-7, vol. I) și întocmirea raportului de expertiză

medico-legală nr. 13 „D” din 03.03.2010 în limba rusă, pe care inculpatul nu o

cunoaște), deoarece avocatul și inculpatul nu au abordat nulitatea actelor

procedurale, presupuse a fi viciate juridic, în termenul prevăzut de lege, adică la

terminarea urmăririi penale, ei au pierdut dreptul să conteste aceste acte ulterior,

adică în instanțele de judecată, prezumîndu-se că inculpatul și apărătorul său au

acceptat modul în care s-a desfășurat respectivul proces penal, iar instanța de apel,

potrivit art. 251 Cod de procedură penală, nu a avut temei și suport legal pentru a

invoca din oficiu chestiunile abordate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar, declarat de

avocatul Vladimir Cevdari în numele inculpatului Andrei Cîrlig, se declară

inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Vladimir Cevdari

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 24 aprilie 2015, în cauza penală privindu-l pe Cîrlig Andrei Alexei,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 decembrie 2015.

Președinte Petru Moraru

Judecătorii Iuliana Oprea

Maria Ghervas

16