1ra-1280/2015 — art. 248 alin. 5 lit. b CP

1ra-1280/2015 — art. 248 alin. 5 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-1280/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

04 noiembrie 2015 ` mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, prin care se solicită

casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2015, în

cauza penală privindu-l pe

HATMANU Veaceslav Vasile, născut la 23

februarie 1986, originar din mun. Chișinău și

domiciliat în s. Ivanovca, r-nul Hîncești.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.02.2015 -23.04.2015;

Instanța de apel: 02.06.2015- 02.07.2015;

Instanța de recurs: 20.08.2015 – 04.11.2015.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, Hatmanu V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 248 alin. (5) lit. b)

Cod penal la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea stabilită în privința lui

Hatmanu V. a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani, cu obligarea

acestuia de a nu-și schimba domiciliul fără consimțământul organului competent.

împreună și prin înțelegere prealabilă cu alte persoane în privința cărora materialele

cauzei penale au fost disjunse într-o procedură separată și o persoană neidentificată de

către organul de urmărire penală, la data de 10 iunie 2011, aproximativ la ora 19:00, în r-

nul Hîncești, în regiunea semnului de frontieră 1142, amonte 300 m, avînd intenția

1

obținerii unui profit personal, intenționat, eludînd controlul vamal al punctului de trecere a

frontierei de stat „Leușeni-Albița”, ilegal a trecut cu barca de cauciuc peste rîul Prut, ce

reprezintă frontieră naturală a Republicii Moldova, 16885 pachete cu țigări de marca

„Plugarul”, cu prețul unui pachet de 3,14 lei, în valoare totală de 53 018,9 lei, pe care le-a

încărcat într-un autoturism de tip dubă „Mercedes Sprinter”, de culoare albă, la volanul

căruia se afla Cojocaru R., care ulterior a fost reținut în flagrant de către reprezentanții

autorităților de drept ale României.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, după indicii calificativi trecerea peste

frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor în proporții mari, eludîndu-se

controlul vamal, săvîrșite de mai multe persoane.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a

solicitat casarea sentinței din motivul blîndeții pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Hatmanu V. să fie recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal și

condamnat la o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că instanța de fond, aplicînd principiul

individualizării pedepsei, nu a luat în considerație caracterul și gravitatea infracțiunii

săvîrșite de inculpat, motivul și scopul celor comise, personalitatea vinovatului, caracterul

prejudiciului, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea.

De asemenea, apelantul a opinat că stabilirea circumstanțelor atenuante precum

personalitatea inculpatului și recunoașterea vinei nu sunt suficiente pentru constatarea

necesității aplicării prevederilor art. 90 din Codul penal. Acuzatorul de stat a indicat că o

asemenea măsură de pedeapsă aleasă de instanță în privința inculpatului influențează în

mod negativ asupra modului în care societatea percepe gradul de restabilire a echității

sociale prin actul de justiție.

La fel, s-a mai remarcat că instanța de fond incorect a aplicat prevederile art. 90 Cod

penal și din motiv că inculpatul după comiterea infracțiunii s-a eschivat de a se prezenta

în fața organului de urmărire penală, fiind dat în căutarea subdiviziunilor MAI, nu a

contribuit la descoperirea infracțiunii în cauză, nu a dat dovadă de căință sinceră de fapta

săvîrșită, prin urmare concluzia instanței de fond nu-și găsește suport faptic obiectiv.

procurorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea hotărîrii atacate fără careva

modificări.

de fond a stabilit corect starea de fapt ce corespunde probelor din dosar încadrînd just

2

acțiunile inculpatului în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal și condamnîndu-l la o

pedeapsă cu suspendarea condiționată.

Prin urmare, argumentele invocate de apelant nu și-a găsit confirmarea la judecarea

apelului declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de apel în sensul casării hotărîrii

contestate în partea individualizării și stabilirii pedepsei în privința lui Hatmanu V.

Afirmațiile procurorului precum că instanța de fond incorect a individualizat pedeapsa și

greșit a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, au fost considerate neîntemeiate, or,

persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o

pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară

vinovată. De asemenea, la caz, au fost aplicate corect și dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, potrivit cărora inculpatul care a recunoscut săvîrșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul

comunității și de o reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu amendă. Astfel, prin reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă

cu o treime se stabilește o nouă limită minimă și maximă de pedeapsă, sub formă de

închisoare de la 2 ani la 6 ani și 8 luni.

Astfel, instanța de fond i-a stabilit corect pedeapsa lui Hatmanu V. prin prisma art.

364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, sub formă de 3 ani închisoare, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip semiînchis și cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, cu obligarea acestuia să nu-și schimbe

domiciliul fără consimțământul organului competent.

Mai mult, s-a constatat că potrivit textului sentinței, instanța de fond a menționat că

la aplicarea pedepsei s-a ținut cont de prevederile art. 61, 75, 90 Cod penal, de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, și anume de faptul că prin acțiunile lui Hatmanu V. inculpatul a

comis o infracțiune gravă, de motivul infracțiunii, de persoana inculpatului, care anterior

nu a fost judecat, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, de faptul că se

caracterizează pozitiv la locul de trai, că nu are observații din partea organelor

administrative și de drept, că are doi copii minori la întreținere, sincer se căiește de cele

comise, de circumstanțele atenuante - recunoașterea vinovăției, căința sinceră, precum și

de faptul că circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

În consecință, instanța de apel a statuat că, la stabilirea pedepsei în privința

inculpatului au fost respectate exigențele legii, iar careva interdicții de a suspenda

condiționat executarea pedepsei de 3 ani stabilite acestuia, legea nu prevede, deoarece

suspendarea executării condiționate a pedepsei, conform art. 90 alin. (4) Cod penal, poate

avea loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni grave, astfel fiind combătut argumentul

acuzatorului de stat precum că instanța de fond nu a ținut cont de pct. 19 a Hotărîrii

explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 16 din 31.05.2004 cu privire la

aplicarea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale.

3

recurs ordinar solicitînd casarea parțială a deciziei, în partea aplicării art. 90 Cod penal și

dispunerea condamnării lui Hatmanu V. în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Recurentul specifică că conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de

instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând

anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, având ca scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane.

Însă, atât instanța de fond cât și cea de apel fără a lua în considerație cele menționate

supra au aplicat neîntemeiat inculpatului o pedeapsă sub formă de închisoare, cu

suspendarea condiționată.

Astfel, hotărârea instanței de apel emisă pe caz este pripită și neîntemeiată în privința

inculpatului, deoarece s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin. (1)

pct. 10) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele argumente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Din conținutul recursului ordinar declarat de procuror se constată că ultimul invocă

ca temei de drept pct. 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, potrivit căruia

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

În același timp, instanța de recurs constată că, recurentul este de acord cu starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

reținute în sarcina inculpatului, însă hotărîrea instanței de apel este criticată în partea

stabilirii pedepsei cu suspendarea condiționată a executării acesteia, care se consideră a fi

una prea blîndă reieșind din modalitatea în care a acționat Hatmanu V. și comportamentul

lui ulterior săvîrșirii infracțiunii.

Față de cele ce preced, Colegiul penal amintește că, pedeapsa penală, potrivit art. 61

Cod penal, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

4

condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia, cît și a altor

persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o

finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat prin rechizitoriu

inculpatului, la caz, art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat

Hatmanu V.

Astfel, Colegiul penal menționează că pedeapsa se consideră echitabilă cînd aceasta

impune inculpatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor statului și întregii societăți perturbate prin infracțiune.

În cauza deferită judecății, potrivit sentinței adoptate în conformitate cu art. 3641

Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Hatmanu V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod

penal la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În

temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea stabilită în privința lui Hatmanu V. a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani, cu obligarea acestuia de a nu-

și schimba domiciliul fără consimțământul organului competent.

În același context, se remarcă că una din condițiile expuse expres în alin. (1) al art.

90 din Cod penal privind aplicabilitatea acestei norme, se referă la aceea că instanța de

judecată urmează să formuleze o concluzie precum că nu este rațional ca inculpatul să

execute în penitenciar pedeapsa stabilită.

Adică, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei poate

fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea acestei convingeri, instanța

de judecată urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege. Deși

legea nu îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la

posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă

instanța să-și motiveze hotărîrea de suspendare condiționată a executării pedepsei,

indicînd precis acele motive pe care s-a întemeiat concluzia ei.

La caz, Colegiul penal reține că instanțele au efectuat o analiză complexă a

circumstanțelor cauzei și a personalității inculpatului urmărind în acest sens

comportamentul său în viața socială, la locul de muncă, precum și cel din înainte și după

săvîrșirea infracțiunii incriminate.

Prin urmare, instanța de recurs găsește neîntemeiate alegațiile titularului dreptului de

recurs în partea excluderii art. 90 Cod penal și constată că concluzia instanțelor inferioare

5

precum că corijarea inculpatului este posibilă și prin aplicarea suspendării condiționate a

executării pedepsei, este una corectă, motivată și întemeiată.

Subsidiar la cele ce preced, Colegiul penal constată că corect s-a statuat de instanța

de apel că inculpatul și-a recunoscut vina, a comis o infracțiune gravă, motivul săvîrșirii

infracțiunii, de persoana inculpatului, care anterior nu a fost judecat, la evidența medicului

narcolog și psihiatru nu se află, de faptul că se caracterizează pozitiv la locul de trai, că nu

are observații din partea organelor administrative și de drept, că are doi copii minori la

întreținere, sincer se căiește de cele comise, de circumstanțele atenuante - recunoașterea

vinovăției, căința sinceră.

Din atare considerente, Colegiul penal opinează că temeiul pentru recurs invocat de

recurent nu este relevant cauzei, iar instanțele ierarhic inferioare și-au motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 și 90 din Codul penal la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului,

stabilite conform sancțiunii articolului incriminat acestuia prin rechizitoriu.

În consecință, Colegiul penal consideră că, la caz, nu se constată vreun temei pentru

aplicarea unei pedepse mai aspre în privința lui Hatmanu V., iar pedeapsa, astfel cum a

fost stabilită de către instanța de fond și menținută de către instanța de apel, răspunde atît

principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal de

restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și de prevenirea săvîrșirii de

noi infracțiuni atît din partea acestuia, cît și a altor persoane.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept prevăzută în pct. 10) a alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care se face

referință, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate de instanța de apel, pentru

care considerente se dispune inadmisibilitatea recursului declarat de procuror, ca fiind

vădit neîntemeiat.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 02 iulie 2015, în cauza penală privindu-l pe Hatmanu Veaceslav

Vasile, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 03 decembrie 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

6