1ra-1280/2015 — art. 248 alin. 5 lit. b CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 248 alin. 5 lit. b CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 10 CPP
1ra-1280/2015 — art. 248 alin. 5 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)
Dosarul 1ra-1280/2015
CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE
D E C I Z I E 04 noiembrie 2015 ` mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte URSACHE Petru judecători NICOLAEV Ghenadie MORARU Petru examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, prin care se solicită casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2015, în cauza penală privindu-l pe HATMANU Veaceslav Vasile, născut la 23 februarie 1986, originar din mun. Chișinău și domiciliat în s. Ivanovca, r-nul Hîncești. Termenul de examinare a cauzei: Prima instanță: 05.02.2015 -23.04.2015; Instanța de apel: 02.06.2015- 02.07.2015; Instanța de recurs: 20.08.2015 – 04.11.2015.
Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Hîncești din 23 aprilie 2015, adoptată în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Hatmanu V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea stabilită în privința lui Hatmanu V. a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani, cu obligarea acestuia de a nu-și schimba domiciliul fără consimțământul organului competent.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond, în fapt, a constatat că Hatmanu V. împreună și prin înțelegere prealabilă cu alte persoane în privința cărora materialele cauzei penale au fost disjunse într-o procedură separată și o persoană neidentificată de către organul de urmărire penală, la data de 10 iunie 2011, aproximativ la ora 19:00, în r- nul Hîncești, în regiunea semnului de frontieră 1142, amonte 300 m, avînd intenția 1 obținerii unui profit personal, intenționat, eludînd controlul vamal al punctului de trecere a frontierei de stat „Leușeni-Albița”, ilegal a trecut cu barca de cauciuc peste rîul Prut, ce reprezintă frontieră naturală a Republicii Moldova, 16885 pachete cu țigări de marca „Plugarul”, cu prețul unui pachet de 3,14 lei, în valoare totală de 53 018,9 lei, pe care le-a încărcat într-un autoturism de tip dubă „Mercedes Sprinter”, de culoare albă, la volanul căruia se afla Cojocaru R., care ulterior a fost reținut în flagrant de către reprezentanții autorităților de drept ale României. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, după indicii calificativi trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor în proporții mari, eludîndu-se controlul vamal, săvîrșite de mai multe persoane.
Legalitatea și temeinicia sentinței de condamnare în termenul și modul prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat casarea sentinței din motivul blîndeții pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Hatmanu V. să fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal și condamnat la o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis. În motivarea apelului, procurorul a indicat că instanța de fond, aplicînd principiul individualizării pedepsei, nu a luat în considerație caracterul și gravitatea infracțiunii săvîrșite de inculpat, motivul și scopul celor comise, personalitatea vinovatului, caracterul prejudiciului, circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea. De asemenea, apelantul a opinat că stabilirea circumstanțelor atenuante precum personalitatea inculpatului și recunoașterea vinei nu sunt suficiente pentru constatarea necesității aplicării prevederilor art. 90 din Codul penal. Acuzatorul de stat a indicat că o asemenea măsură de pedeapsă aleasă de instanță în privința inculpatului influențează în mod negativ asupra modului în care societatea percepe gradul de restabilire a echității sociale prin actul de justiție. La fel, s-a mai remarcat că instanța de fond incorect a aplicat prevederile art. 90 Cod penal și din motiv că inculpatul după comiterea infracțiunii s-a eschivat de a se prezenta în fața organului de urmărire penală, fiind dat în căutarea subdiviziunilor MAI, nu a contribuit la descoperirea infracțiunii în cauză, nu a dat dovadă de căință sinceră de fapta săvîrșită, prin urmare concluzia instanței de fond nu-și găsește suport faptic obiectiv.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2015 apelul procurorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea hotărîrii atacate fără careva modificări.
În partea descriptivă a deciziei adoptate, instanța de apel a menționat că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt ce corespunde probelor din dosar încadrînd just 2 acțiunile inculpatului în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal și condamnîndu-l la o pedeapsă cu suspendarea condiționată. Prin urmare, argumentele invocate de apelant nu și-a găsit confirmarea la judecarea apelului declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de apel în sensul casării hotărîrii contestate în partea individualizării și stabilirii pedepsei în privința lui Hatmanu V. Afirmațiile procurorului precum că instanța de fond incorect a individualizat pedeapsa și greșit a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, au fost considerate neîntemeiate, or, persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată. De asemenea, la caz, au fost aplicate corect și dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, potrivit cărora inculpatul care a recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de o reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Astfel, prin reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă cu o treime se stabilește o nouă limită minimă și maximă de pedeapsă, sub formă de închisoare de la 2 ani la 6 ani și 8 luni. Astfel, instanța de fond i-a stabilit corect pedeapsa lui Hatmanu V. prin prisma art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, sub formă de 3 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, cu obligarea acestuia să nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului competent. Mai mult, s-a constatat că potrivit textului sentinței, instanța de fond a menționat că la aplicarea pedepsei s-a ținut cont de prevederile art. 61, 75, 90 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, și anume de faptul că prin acțiunile lui Hatmanu V. inculpatul a comis o infracțiune gravă, de motivul infracțiunii, de persoana inculpatului, care anterior nu a fost judecat, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, de faptul că se caracterizează pozitiv la locul de trai, că nu are observații din partea organelor administrative și de drept, că are doi copii minori la întreținere, sincer se căiește de cele comise, de circumstanțele atenuante - recunoașterea vinovăției, căința sinceră, precum și de faptul că circumstanțe agravante nu au fost stabilite. În consecință, instanța de apel a statuat că, la stabilirea pedepsei în privința inculpatului au fost respectate exigențele legii, iar careva interdicții de a suspenda condiționat executarea pedepsei de 3 ani stabilite acestuia, legea nu prevede, deoarece suspendarea executării condiționate a pedepsei, conform art. 90 alin. (4) Cod penal, poate avea loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni grave, astfel fiind combătut argumentul acuzatorului de stat precum că instanța de fond nu a ținut cont de pct. 19 a Hotărîrii explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 16 din 31.05.2004 cu privire la aplicarea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale. 3
Nefiind de acord cu soluția pronunțată de instanța de apel procurorul a atacat-o cu recurs ordinar solicitînd casarea parțială a deciziei, în partea aplicării art. 90 Cod penal și dispunerea condamnării lui Hatmanu V. în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Recurentul specifică că conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, având ca scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Însă, atât instanța de fond cât și cea de apel fără a lua în considerație cele menționate supra au aplicat neîntemeiat inculpatului o pedeapsă sub formă de închisoare, cu suspendarea condiționată. Astfel, hotărârea instanței de apel emisă pe caz este pripită și neîntemeiată în privința inculpatului, deoarece s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe dispozițiile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele argumente. Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat. Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Din conținutul recursului ordinar declarat de procuror se constată că ultimul invocă ca temei de drept pct. 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. În același timp, instanța de recurs constată că, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina inculpatului, însă hotărîrea instanței de apel este criticată în partea stabilirii pedepsei cu suspendarea condiționată a executării acesteia, care se consideră a fi una prea blîndă reieșind din modalitatea în care a acționat Hatmanu V. și comportamentul lui ulterior săvîrșirii infracțiunii. Față de cele ce preced, Colegiul penal amintește că, pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a 4 condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia, cît și a altor persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat prin rechizitoriu inculpatului, la caz, art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat Hatmanu V. Astfel, Colegiul penal menționează că pedeapsa se consideră echitabilă cînd aceasta impune inculpatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți perturbate prin infracțiune. În cauza deferită judecății, potrivit sentinței adoptate în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, Hatmanu V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoarea stabilită în privința lui Hatmanu V. a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani, cu obligarea acestuia de a nu- și schimba domiciliul fără consimțământul organului competent. În același context, se remarcă că una din condițiile expuse expres în alin. (1) al art. 90 din Cod penal privind aplicabilitatea acestei norme, se referă la aceea că instanța de judecată urmează să formuleze o concluzie precum că nu este rațional ca inculpatul să execute în penitenciar pedeapsa stabilită. Adică, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea acestei convingeri, instanța de judecată urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege. Deși legea nu îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze hotărîrea de suspendare condiționată a executării pedepsei, indicînd precis acele motive pe care s-a întemeiat concluzia ei. La caz, Colegiul penal reține că instanțele au efectuat o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpatului urmărind în acest sens comportamentul său în viața socială, la locul de muncă, precum și cel din înainte și după săvîrșirea infracțiunii incriminate. Prin urmare, instanța de recurs găsește neîntemeiate alegațiile titularului dreptului de recurs în partea excluderii art. 90 Cod penal și constată că concluzia instanțelor inferioare 5 precum că corijarea inculpatului este posibilă și prin aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, este una corectă, motivată și întemeiată. Subsidiar la cele ce preced, Colegiul penal constată că corect s-a statuat de instanța de apel că inculpatul și-a recunoscut vina, a comis o infracțiune gravă, motivul săvîrșirii infracțiunii, de persoana inculpatului, care anterior nu a fost judecat, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, de faptul că se caracterizează pozitiv la locul de trai, că nu are observații din partea organelor administrative și de drept, că are doi copii minori la întreținere, sincer se căiește de cele comise, de circumstanțele atenuante - recunoașterea vinovăției, căința sinceră. Din atare considerente, Colegiul penal opinează că temeiul pentru recurs invocat de recurent nu este relevant cauzei, iar instanțele ierarhic inferioare și-au motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 și 90 din Codul penal la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilite conform sancțiunii articolului incriminat acestuia prin rechizitoriu. În consecință, Colegiul penal consideră că, la caz, nu se constată vreun temei pentru aplicarea unei pedepse mai aspre în privința lui Hatmanu V., iar pedeapsa, astfel cum a fost stabilită de către instanța de fond și menținută de către instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și de prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea acestuia, cît și a altor persoane. Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de drept prevăzută în pct. 10) a alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care se face referință, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate de instanța de apel, pentru care considerente se dispune inadmisibilitatea recursului declarat de procuror, ca fiind vădit neîntemeiat.
În temeiul art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vasile Bolduratu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 iulie 2015, în cauza penală privindu-l pe Hatmanu Veaceslav Vasile, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată integral la 03 decembrie 2015. Președinte URSACHE Petru Judecător NICOLAEV Ghenadie Judecător MORARU Petru 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.