1cs-157/2015 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-157/2015 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)
Dosarul nr. 1cs-157/2015 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 29 septembrie 2015 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte Gordilă Nicolae Judecători Diaconu Iurie Guzun Ion soluționând cererea petiționarului Țopa Iurii cu privire la strămutarea examinării plîngerii sale înaintate Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău, în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, la o altă instanță egală în grad, A C O N S T A T A T : 1. Petiționarul, Țopa Iurii, a înaintat Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău în ordinea prevăzută de art. 313 Cod de procedură penală, plîngere împotriva ordonanței din 20 iulie 2015, emisă de procurorul în Procuratura Anticorupție, Ivanov Mihail, privind refuzul în pornirea urmăririi penale referitor la acțiunile ilegale ale judecătorului Boico Victor și ordonanței din 05 august 2015, emisă de Procurorul interimar al Procuraturii Anticorupție, Popenco Adrian, privind respingerea plîngerii înaintate de Țopa I. 2. Ulterior, petiționarul Țopa I. a înaintat Curții Supreme de Justiție cerere prin care solicită strămutarea examinării plîngerii menționate de la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău, la o altă instanță egală în grad din mun. Chișinău.
În motivarea cererii sale, petiționarul a invocat că plîngerea sa înaintată în baza art. 313 Cod de procedură penală în care este vizat judecătorul Boico Victor, care este și membru al Colegiului disciplinar pe lîngă Consiliului Superior al Magistraturii și judecător al Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, se examinează în procedura judecătorului de instrucție al Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, adică în aceiași instanță, fapt ce va influența imparțialitatea judecătorului la examinarea plîngerii menționate și va împiedica soluționarea obiectivă și completă a acestei plîngeri, precum și va influența asupra desfășurării normale a acestui proces. 3. Soluționând cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă reieșind din următoarele considerente.
Potrivit art. 46 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. 1 Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Prin urmare, Colegiul penal, menționează că la judecarea unei cauze judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească criterii obiective de imparțialitate, ci să fie percepuți ca fiind imparțiali. Miza este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor dintr-o societate democratică.
Totodată, o instanță de judecată trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar, iar justiția nu trebuie doar făcută, dar trebuie să se și vadă că s-a făcut justiție. Percepția de imparțialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil. Deci, instanța trebuie să fie imparțială și din punct de vedere obiectiv, adică trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință. Aceste concluzii se regăsesc în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Gregory vs Marea Britanie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1997) 25 EHRR 577). Avînd în vedere cele expuse mai sus și circumstanțele cauzei, luînd în considerație faptul că, judecătorul Boico Victor activează în cadrul Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău și ținînd cont de pretențiile petiționarului indicate în pct. 2 al prezentei încheieri, pentru a asigura criteriile obiective de imparțialitate a judecătorului de instrucție la examinarea plîngerii înaintate în temeiul art. 313 Cod de procedură penală, a încrederii justițiabililor în actul de justiție, întru evitarea tuturor suspiciunilor și obținerii soluționării obiective, rapide și complete a cauzei, precum și asigurării desfășurării normale a procesului, Colegiul conchide de a strămuta examinarea plîngerii sus menționate, de la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău, la o altă instanță egală în grad.
4. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal, D I S P U N E: Se admite cererea petiționarului Țopa Iurii, cu strămutarea examinării plîngerii sale, înaintate în ordinea art. 313 Cod de procedură penală, împotriva ordonanței din 20 iulie 2015, emisă de procurorul în Procuratura Anticorupție, Ivanov Mihail, privind refuzul în pornirea urmăririi penale referitor la acțiunile ilegale ale judecătorului Boico Victor și ordonanței din 05 august 2015, emisă de Procurorul interimar al Procuraturii Anticorupție, Popenco Adrian, privind respingerea plîngerii înaintate de Țopa I., de la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău, la Judecătoria Botanica mun. Chișinău. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la data de 29 septembrie 2015. Președinte Gordilă Nicolae Judecător Diaconu Iurie Judecător Guzun Ion 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.