1ra-901/2015 — art. 187 alin. 2 lit. b, d, e, f CP

1ra-901/2015 — art. 187 alin. 2 lit. b, d, e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-901/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

04 august 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

TIMOFTI Vladimir

TOMA Nadejda

MORARU Petru

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de avocații Zamfir

Pavel în numele inculpatului Minenco Igor și Ceachir Anatolie în numele inculpatului

Kirciu Serghei, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 02 februarie 2015, în cauza penală privindu-i pe

KIRCIU Serghei Mihail, născut la 28 iunie 1987,

originar și domiciliat în or. Vulcănești, str. Cikalov 17;

MINENCO Igor Igor, născut la 22 septembrie

1994, originar și domiciliat în or. Vulcănești, str. P.

Rumeanțev 13, ap. 12.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 22.07.2014 – 16.05.2014;

Instanța de apel: 18.07.2014– 02.02.2015;

Instanța de recurs: 22.06.2015 –04.08.2015.

C O N S T A T Ă:

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d), e) și f) Cod penal

la 4 ani închisoare, fără aplicarea amenzii.

În baza art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, i s-a cumulat

parțial la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și partea neexecutată a pedepsei

stabilite prin sentința Judecătoriei Vulcănești din 18 mai 2013, prin care Kirciu S. a fost

condamnat în baza art. 349 alin. (2) lit. d) Cod penal la 4 ani închisoare, care potrivit art.

90 Cod penal a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 4 ani, fiindu-i

stabilită definitiv pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, fără amendă,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu deducerea din termen

perioada cît inculpatul s-a aflat în arest preventiv la domiciliu, începând cu 30 mai 2013

1

până la 10 septembrie 2013.

În temeiul art. 90 Cod penal pedeapsa aplicată lui Kirciu S. a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 5 ani.

Prin aceiași sentință Minenco Ig., învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute la art.

188 alin. (1) lit. b), d) și f) Cod penal a fost achitat, din motiv că fapta nu a fost săvârșită

de dînsul.

aprilie 2013, aproximativ la ora 08:40, avînd o înțelegere prealabilă cu alte persoane

neidentificate de organul de urmărire penală și urmărind scopul sustragerii bunurilor altei

persoane, prin acces liber a pătruns în apartamentul nr. 121 din str. Alecu Russo 24/2,

mun. Chișinău, unde aplicând violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei,

prin aplicarea loviturii și imobilizarea părții vătămate Țuvrila T., prin legarea mâinilor și

picioarelor cu un cablu, astupându-i gura cu mîina și cauzîndu-i ultimei, conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 923/D din 24 aprilie 2013, vătămări corporale

neînsemnate, după care în mod deschis au sustras bani în sumă de 9500 lei, cauzându-i

lui Țuvrila T. daune în proporții considerabile.

Totodată, instanța de fond a reținut că Minenco Ig. a fost învinuit de faptul că la 17

aprilie 2013, aproximativ la ora 08:40, împreună și prin înțelegere prealabilă cu Kirciu S.

și cu alte persoane neidentificate de organul de urmărire penală, având scopul sustragerii

bunurilor altei persoane, prin acces liber au pătruns în apartamentul nr. 121 din str. Alecu

Russo 24/2, mun. Chișinău, unde aplicând violența fizică și psihică, au imobilizat-o pe

Țuvrila T., prin legarea mâinilor și picioarelor cu un cablu, astupându-i gura cu mâna au

cerut să li se ofere mijloace financiare, totodată au continuat să-i aplice multiple lovituri

peste diferite regiuni ale capului, provocându-i vătămări corporale neînsemnate, după

care în mod deschis au sustras bani în sumă de 9500 lei, cauzându-i lui Țuvrila T. daune

în proporții considerabile.

Instanța de fond a ajuns la concluzia că inculpatul Minenco Ig. nu este vinovat de

comiterea infracțiunii încriminate și urmează a fi achitat, or el nu a participat la săvîrșirea

acesteia.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) b), d), e) și f) Cod penal – jaful, după semnele sustragerea

în mod deschis a bunurilor altei persoane, comisă de mai multe persoane, prin pătrundere

în locuință, comisă de mai multe persoane, prin pătrundere în locuință, cu aplicarea

violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, cu cauzarea daunelor în

proporții considerabile.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat

care a solicitat casarea sentinței din motivul ilegalității și netemeiniciei ei, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin

care Kirciu S. să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188

alin. (2) lit. b), d), f) Cod penal și ai stabili o pedeapsă sub formă de 9 ani închisoare. În

2

conformitate cu prevederile art. 84 alin. (4) Cod penal la pedeapsa stabilită a-i include

parțial pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Vulcănești din 18.05.2013 și a-i stabili

pedeapsa definitivă de 9 ani 6 luni închisoare, iar în conformitate cu art. 72 alin. (3) Cod

penal executarea pedepsei să fie dispusă în penitenciar de tip semiînchis, totodată a

include în termenul pedepsei perioada aflării inculpatului în stare de arest.

În privința lui Minenco Ig. procurorul a solicitat ca acesta să fie recunoscut vinovat

de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. b), d), f) Cod penal și în

conformitate cu prevederile art. 75 Cod penal, a-i numi o pedeapsă sub formă de

închisoare pe un termen de 9 ani, în conformitate cu art. 72 alin. (3) Cod penal,

executarea pedepse să fie dispusă în penitenciar de tip semiînchis, totodată a include în

termenul pedepsei perioada aflării inculpatului în stare de arest.

Astfel, procurorul a contestat sentința atât în partea ce ține de achitarea lui Minenco

Ig. învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. b), d), f) Cod

penal, cât și în partea ce ține de încadrarea acțiunilor lui Kirciu S. în baza art. 187 alin.

(2) lit. b), d), e) și f) Cod penal.

Prin urmare, procurorul a invocat că, în partea ce ține de achitarea inculpatului

Minenco Ig. instanța de fond a pus la bază declarațiile acestuia de nerecunoaștere a vinei,

pe care partea acuzării le consideră mincinoase, considerînd că aceasta este poziția lui de

apărare și o modalitate de a se eschiva atât de la răspunderea penală, cât și de la pedeapsa

penală. Mai mult ca atât, aceste declarații vin în contradicție cu materialele cauzei penale,

cu declarațiile date de către partea vătămată și martori, pe care instanța de fond pornind

de la poziția de apărare a inculpatului le-a interpretează eronat.

În esență, apelantul critică sentința din considerentul că, instanța de fond, cu toate

că a reținut corect starea de fapt în cauza deferită judecări, a încadrat juridic eronat

faptele lui Kirciu S., urmînd a fi menținută calificarea în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d)

și f) Cod penal, după cum i-a fost înaintată și învinuirea prin actul de sesizare a instanței.

pronunțată integral la 26 februarie 2015, a fost admis apelul procurorului s-a casat

sentința, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care Kirciu S. a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d), e) și f) Cod penal (în redacția Legii nr. 277

din 18.12.2008) la 4 ani închisoare, cu aplicarea amenzii de 500 unități convenționale

ceea ce constituie 10000 lei.

Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, la pedeapsa

stabilită lui Kirciu S. i s-a cumulat parțial parte neexecutată din pedeapsa stabilită prin

sentința Judecătoriei Vulcănești din 18 mai 2013, astfel lui Kirciu S. i-a fost aplicată

pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip

semiînchis și cu aplicarea amenzii în cuantum de 500 unități convenționale.

Minenco Ig. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

d), e) și f) Cod penal (în redacția Legii nr. 277 din 18.12.2008) la 4 ani închisoare cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu achitarea amenzii de 500 unități

convenționale.

3

cauzei penale instanța de fond, eronat a încadrat acțiunile săvîrșite de inculpatul Kirciu S.

în baza art. 187 Cod penal și incorect a dispus achitarea lui Minenco Ig. de cele

incriminate prin rechizitoriu.

Or, instanța de apel a apreciat critic atât declarațiilor inculpatului Minenco Ig.

privitor la nerecunoașterea vinei, deoarece este evidentă tendința acestuia de a duce în

eroare instanța de judecată în scopul eschivării de la răspunderea și pedeapsa penală, cât

și poziția prin care inculpatul Kirciu S. își recunoaște vina, indicînd că Minenco Ig. nu a

participat la comiterea infracțiunii, întrucît vinovăția inculpaților indubitabil a fost

dovedită prin probe incontestabile administrate și cercetate în cadrul cercetării

judecătorești, care din motive necunoscute nu au fost apreciate de instanță la justa lor

valoare.

De asemenea, în ședința de judecată, instanța de apel a constatat că chiar dacă

violența aplicată părții vătămate a luat forma intimidantă, findu-i legate mâinile și

picioarele, acesteia i-au fost cauzate vătămări corporale neînsemnate ale sănătății, astfel

din declarațiile ei nu rezultă și nici nu se conturează în nici un mod că violența a fost

percepută drept reală și periculoasă pentru viață și sănătate, astfel că fapta imputată lui

Minenco Ig. și Kirciu S. îmbracă forma jafului în acest aspect cerințele formulate în

apelul procurorului fiind nefondate și nu au fost acceptate de instanța de apel.

Astfel, instanța de apel a stabilit cu certitudine că ambii inculpați au săvîrșit

infracțiunea cu scopul de a sustrage, prin înțelegere prealabilă, în mod deschis, a

bunurilor altei persoane, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în locuință cu

aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, cu amenințarea de

a aplica o asemenea violență, cu cauzare de daune în proporții considerabile, adică

faptele infracționale prevăzute la art. 187 alin. (2) lit. b), d) e) și f) Cod penal.

În consecință, instanța de apel a conchis că instanța de fond totuși corect a

reîncadrat acțiunile inculpatului S. Kirciu conform art. 187 alin. (2) lit. b), d), e) și f) Cod

penal, dar incorect a apreciat starea de fapt și de drept în privința inculpatului Minenco

Ig. pronunțînd în mod ilegal în privința lui o sentință de achitare, deși el se face vinovat

de săvîrșirea aceleiași infracțiuni. Or, apreciind probele instanța a ajuns la concluzia că și

faptele inculpatului Minenco Ig. urmează a fi încadrate conform art. 187 alin. (2) lit. b),

d), e) și f) Cod penal (în redacția Legii nr. 277 din 18.12.2008) – jaful, după semnele

sustragerea în mod deschis a bunurilor altei persoane, comisă de mai multe persoane, prin

pătrundere în locuință, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea

persoanei, cu cauzarea daunelor în proporții considerabile.

Mai mult, instanța de apel a considerat nerelevante și nefondate motivele invocate

de procuror în cererea de apel despre necesitatea încadrării acțiunilor inculpatului Kirciu

S. în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d), f) Cod penal, fiindcă s-a stabilit cu certitudine că

atacul propriu zis asupra părții vătămate a cauzat vătămarea corporală neînsemnată a

integrității corporale și sustragerea bunurilor.

Cu privire la chestiunea privind măsura de pedeapsă în privința inculpatului

Minenco Ig., instanța a reținut faptul că acesta a comis o infracțiune care conform art. 16

Cod penal se califică ca gravă, pentru care legea prevede, inclusiv pedeapsă cu

4

închisoare. Ținând cont de toate circumstanțele în ansamblul, Colegiul penal a considerat

necesar a stabili lui Minenco Ig. pedeapsa principală cu închisoare, cu aplicarea pedepsei

complementare sub forma de amendă în limitele sancțiunii prevăzute de art.187 alin. (2)

Cod penal, ținând cont și de faptul, că inculpatul nu a recunoscut vina si nu s-a căit sincer

de cele comise.

Zamfir P. în numele inculpatului Minenco Ig. și Ceachir A. în numele inculpatului Kirciu

S. au declarat recursuri ordinare.

6.1. Potrivit cererii de recurs ordinar a avocatului Zamfir P. declarate în interesele

lui Minenco Ig. se solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței de

achitare în privința ultimului.

În esență, recurentul specifică că hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția și nu au

fost întrunite elementele infracțiunii în baza căreia Minenco Ig. a fost condamnat.

Așadar, apărătorul menționează că consideră hotărîrea instanței de apel drept

neîntemeiată și ilegală din următoarele considerente.

Instanța de apel, dispunînd condamnarea inculpatului, nu a indicat concret timpul,

locul, modul săvîrșirii infracțiunii, forma și gradul lui de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii, or nu a făcut o descriere completă a faptei comise de către

inculpat, după cum o cer rigorile legii.

Titularul dreptului de recurs mai menționează că instanța de apel nu a motivat

aplicarea față de Minenco Ig., a pedepsei cu închisoarea, nu a individualizat această

pedeapsă și nu a invocat în acest sens circumstanțele atenuate (sau agravente), care

puteau (sau nu) influența în final categoria și mărimea pedepsei aplicate, prin prisma

prevederilor art. 75, 78 Cod penal. Cel puțin această motivare lipsește din textul copiei

deciziei, înmînate părții apărării.

O altă alegație a recurentului se focusează pe aprecierea eronată a probelor și

descrierea parțială a conținutului acestora în partea descriptivă a deciziei instanței de

apel, ceea ce contravine exigențelor unui proces echitabil, cu atît mai mult că instanța de

fond a dispus achitarea lui Minenco Ig., iar cea de apel l-a condamnat, punînd la bază

aceleași probe.

În consecință, apărătorul menționează că culpabilitatea lui Minenco Ig. în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) Cod penal nu a fost probată, așa cum o cer

prevederile art. 100, 101 Cod de procedură penală. Or, instanța de apel, contrar

prevederilor procesuale, practicii judiciare naționale și CtEDO., a condamnat persoana,

fără a administra probe noi.

De drept, titularul de a declara cererea de recurs o întemeiază pe prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

6.2. În continuare, potrivit textului recursului ordinar declarat de avocatul Ceachir

A. în numele inculpatului Kirciu S. se solicită casarea hotărîrii adoptate de instanța de

apel și menținerea în vigoare a sentinței.

În motivarea cererii de recurs, recurentul invocă că instanța de apel nu s-a pronunțat

5

asupra tututror motivelor invocate în apel, iar hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția.

Instanța de apel prin admiterea apelului procurorului a agravat situația inculpatului

Kiciu S. prin excluderea art. 90 Cod penal, termenul de probă și aplicarea amenzii, fapt

ce se consideră că, această agravare este nejustificată iar ca urmare a încălcat prevederile

art. 75 Cod penal. Or, instanța de apel nu a motivat în soluția sa necesitatea și temeinicia

agravării pedepsei, mai mult ca atît sau prezentat probe ce caracterizează pozitiv

personalitatea inculpatului și starea familiară, fiind căsătorit are la întreținere un copil

doar de o lună de zile, fiind totodată unicul întreținător al familiei, angajat în cîmpul

muncii.

Totodată, recurentul a specificat că partea vătămată Țuvrila T. atît în instanța de

fond cît și în instanța de apel a confirmat faptul că îl iartă pe inculpatul Kirciu S., careva

pretenții nu are, deoarece au fost restituite integral și dorește ca ultimul să nu fie pedepsit

aspru și privat de libertate.

De drept, titularul de a declara cererea de recurs o întemeiază pe prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și art. 5 și 6 CEDO.

acuzatorul de stat a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat de către

apărătorii inculpaților, pledînd pentru inadmisibilitatea recursurilor din următoarele

considerente. Recurentul potrivit art. 430 Cod de procedură penală este obligat să indice

temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală și în ce constă problema de

drept de importanță generală abordată în cauză, care este eroarea de drept comisă de

instanță ce duce la casarea hotărîrii. Astfel, recurentul Zamfir P. solicită reaprecierea

probelor considerînd că au fost administrate nu în raport cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, fiind comise încălcări de procedură.

Din materialele cauzei rezultă că acțiunile efectuate sunt legale în cadrul dosarului

penal și nu au fost admise încălcarea anumitor prevederi ale legii procesual penale,ce ar fi

condiționat comiterea unor erori grave de drept.

ajunge la concluzia că acestea urmează a fi admise, cu casarea totală a deciziei instanței

de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată, iar în vederea susținerii acestei statuări se expun următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală a hotărîrii

atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Așadar, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și

să o caseze, atunci cînd se constată comiterea erorilor de drept, care au dus la adoptarea

unei hotărîri ilegale, totodată, verificîndu-se dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

6

Prin urmare, Colegiul lărgit menționează că, declanșînd o continuare a judecării

cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucît odată

exercitat, produce un efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control integral

atît în fapt, cît și în drept, în privința persoanelor care l-au declarat.

În susținerea acestei ipoteze, călăuzitoare sunt și prevederile din pct. 14.7 a Hotărîrii

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005 cu privire la practica judecării

cauzelor penale în ordine de apel //Buletinul CSJ a RM 7/10, 2006//, unde se stipulează

că, potrivit art.414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței

de apel sînt următoarele: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvîrșită ori nu,

dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, în ce

constă participația, contribuția materială a fiecărui participant, dacă există circumstanțe

atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate, dacă toate în ansamblu au

fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel, acestea

sînt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect

calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept

procesual, penal ori civil au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

menționate supra, hotărîrea instanței de apel urmează a fi desființată, cu trimiterea cauzei

la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Relevant este de specificat în acest context că, hotărîrea instanței de apel, potrivit

art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă, printre altele, și fapta constatată ca

fiind săvîrșită de inculpați.

Mai mult, incidentă cazului în acest context este și jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, potrivit căreia s-a statuat că motivarea unei hotărîri judecătorești este

un proces de analiza și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor de amănunt, atîta timp cît sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale.

Astfel, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, urma să expună în hotărîrea adoptată situația de fapt reținută pe

baza probatoriului administrat și să formuleze niște concluzii temeinice, cu suport

probator, privitor la vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor săvîrșite de

aceștia.

Însă, contrar celor stipulate de legea procesual-penală, în cauza deferită judecății

instanța de apel nu a exercitat în deplină măsură aceste atribuții legale reglementate

exhaustiv de legislator.

Or, statuînd asupra principiului respectării normelor de drept menționate, Colegiul

lărgit constată că, instanța de apel la adoptarea soluției prin care a admis apelului

procurorului, cu casarea sentinței de achitare și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

7

Kirciu S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d), e) și

f) Cod penal (în redacția Legii nr. 277 din 18.12.2008) la 4 ani închisoare, cu aplicarea

amenzii de 500 unități convenționale ceea ce constituie 10000 lei, iar Minenco Ig. a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d), e) și f) Cod penal (în

redacția Legii nr. 277 din 18.12.2008) la 4 ani închisoare cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis și cu achitarea amenzii de 500 unități convenționale, a

încălcat prevederile stipulate în art. 394 Cod de procedură penală.

Totodată, înainte de a desfășura argumentele instanței de recurs, care au dus la

adoptarea soluției expuse în dispozitivul prezentei decizii, se reține că, la caz, au fost

declarate două recursuri, unul de avocatul Zamfir P. în numele inculpatului Minenco Ig.

și altul de avocatul Ceachir A. în numele inculpatului Kirciu S., fiind criticată decizia

instanței de apel din motivul nemotivării acesteia.

Așadar, apărătorul inculpatului Minenco Ig., menționează în textul recursului

declarat că instanța de apel, dispunînd condamnarea inculpatului, nu a indicat concret

timpul, locul, modul săvîrșirii infracțiunii, forma și gradul lui de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii, or nu a făcut o descriere completă a faptei comise de către

inculpat, după cum o cer rigorile legii.

Titularul dreptului de recurs mai menționează că instanța de apel nu a motivat

aplicarea față de Minenco Ig., a pedepsei cu închisoarea, nu a individualizat această

pedeapsă și nu a invocat în acest sens circumstanțele atenuate (sau agravente), care

puteau (sau nu) influența în final categoria și mărimea pedepsei aplicate, prin prisma

prevederilor art. 75, 78 Cod penal. Cel puțin această motivare lipsește din textul copiei

deciziei, înmînate părții apărării.

P e de altă parte, avocatul Ceachir A., acționînd în numele inculpatului Kirciu S. a

invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tututror motivelor invocate în apel, iar

prin admiterea apelului procurorului a agravat situația inculpatului Kiciu S. prin

excluderea art. 90 Cod penal, termenul de probă și aplicarea amenzii, fapt ce se consideră

că, această agravare este nejustificată iar ca urmare a încălcat prevederile art. 75 Cod

penal.

În primul rînd amintim că, conform actului de învinuire înaintat de acuzatorul de

stat, inculpatul Minenco Ig. a fost învinuit în baza art. 188 alin. (2) lit. b), d) și f) Cod

penal, deoarece fapta lui întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tîlhărie,

adică atacul săvîrșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de

amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru viața și sănătatea persoanei

agresate, săvîrșite de mai multe persoane, prin pătrundere în locuință, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

Prima instanță, a dispus achitarea lui Minenco Ig., învinuit de comiterea infracțiunii

prevăzute la art. 188 alin. (1) lit. b), d) și f) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost

săvârșită de dînsul.

Ulterior, legalitatea și temeinicia sentinței de condamnare în termenul și modul

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

8

acuzatorul de stat, care a criticat, inclusiv, și dispunerea achitării în privința lui Minenco

Ig.

După care, se constată că instanța de apel, prin decizia Colegiului penal din 02

februarie 2015, pronunțată integral la 26 februarie 2015, a admis apelul procurorului, a

casat sentința, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care Kirciu S. a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d), e) și f) Cod penal (în redacția

Legii nr. 277 din 18.12.2008) la 4 ani închisoare, cu aplicarea amenzii de 500 unități

convenționale ceea ce constituie 10000 lei. Conform art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni, la pedeapsa stabilită lui Kirciu S. i s-a cumulat parțial parte

neexecutată din pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Vulcănești din 18 mai 2013,

astfel lui Kirciu S. i-a fost aplicată pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip semiînchis și cu aplicarea amenzii în cuantum de 500 unități

convenționale.

Minenco Ig. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

d), e) și f) Cod penal (în redacția Legii nr. 277 din 18.12.2008) la 4 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu achitarea amenzii de 500 unități

convenționale.

În partea descriptivă a deciziei nominalizate instanța de apel a specificat că: „ambii

inculpați au săvîrșit infracțiunea cu scopul de a sustrage, prin înțelegere prealabilă, în

mod deschis, a bunurilor altei persoane, de două sau mai multe persoane, prin

pătrundere în locuință cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea

persoanei, cu amenințarea de a aplica o asemenea violență, cu cauzare de daune în

proporții considerabile, adică faptele infracționale prevăzute la art. 187 alin. (2) lit. b),

d) e) și f) Cod penal.”

Așadar, Colegiul lărgit statuează că la adoptarea hotărîrii judecătorești, partea

descriptivă a acesteia se începe cu expunerea succintă a faptelor de săvîrșirea cărora

inculpatul Kirciu S. este declarat vinovat și a învinuirii sub care a fost pus inculpatul

Minenco Ig., apoi se expune fondul apelului, conținutul solicitărilor părților participante

în ședința judiciară. În continuare, în decizie se expune concluzia generală a instanței pe

marginea apelului, fără a fi constatată fapta săvîrșită de inculpați, prin participație, în

baza căreia ulterior, în dispozitivul deciziei, aceștia sunt declarați vinovați. Nerespectarea

acestor cerințe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului.

În consecință, din textul deciziei atacate, se conchide că aceasta nu îndeplinește

exigențele legale cu privire la modalitatea de întocmire a unei hotărîri judecătorești de

condamnare, care trebuie să cuprindă obligatoriu descrierea faptei criminale, considerată

ca fiind dovedită reieșind din prevederile art. 394 alin. (1) Cod de procedură penală.

Prin urmare, procedîndu-se în asemenea mod, a avut loc o încălcare a art. 6

paragraful 1 al Convenției Europene, potrivit căruia - „... orice persoană are dreptul la

judecarea în mod echitabil, (...) a cauzei sale, de către o instanță independentă și

imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în

materie penală îndreptată împotriva sa”.

9

Rezumînd cele menționate supra, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel

urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, încadrarea juridică corectă a

acțiunilor inculpaților, să verifice și aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității

și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în

concluziile sale să descrie fapta comisă de inculpați și probele puse la baza condamnării

lui Kirciu S. și Minenco Ig. și să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței, fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

În speța deferită judecării, instanța de apel urma să-și expună punctul său de vedere

asupra fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii și menționate în cererile de apel, în baza

evaluării proprii, juste, a probelor administrate în cursul urmăririi penale, și ca urmare să

rețină corect starea de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptelor comise

de către aceștia.

În asemenea condiții, instanța de recurs conchide că, decizia instanței de apel

urmează a fi casată cu remiterea cauzei în instanța de apel pentru rejudecare în alt

complet de judecători, în cadrul căreia urmează a fi constatată fapta și apreciate probele

toate în cumul, la justa lor valoare pentru adoptarea unei soluții corecte.

În lumina lacunelor descrise mai sus, Colegiul lărgit constată că erorile procesuale

admise de către Curtea de apel cad sub incidența prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală și nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs, deoarece

instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra

legalității sentinței, substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor

procesuale penale la pronunțarea hotărîrii judecătorești.

Încălcările enunțate determină incontestabil Colegiul lărgit să concluzioneze asupra

necesității de a casa decizia instanței de apel cu dispunerea rejudecării cauzei.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii

procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și să țină seama de cele

invocate în prezenta decizie, să verifice și să aprecieze probele administrate și examinate

în instanța de fond și cele prezentate de partea apărării, să le dea apreciere cuvenită cu

argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, ținînd cont de

motivele casării deciziei atacate, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre

legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

10

lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de avocații Zamfir Pavel în numele

inculpatului Minenco Igor și Ceachir Anatolie în numele inculpatului Kirciu Serghei,

casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 februarie 2015, în

cauza penală privindu-i pe Kirciu Serghei Mihail și Minenco Igor Igor, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată integral la 26 august 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător TIMOFTI Vladimir

Judecător TOMA Nadejda

Judecător MORARU Petru

11