1ra-602/2015 — art. 320 al.1 CP

1ra-602/2015 — art. 320 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-602/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 iunie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

judecînd, în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar declarat de procuror împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 03 februarie 2015, în privința inculpatului

Marcu Oleg Valeriu, născut la

23 octombrie 1972, originar și locuitor al mun.

Chișinău, or. Codru, str. Prepeliței 28, cetățean al R.

Moldova, condamnat anterior:

1) prin sentința Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 15 februarie 2007, în baza art. 264 alin.

(6) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 5 ani.

Conform încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 10 ianuarie 2012, a fost liberat condiționat

de pedeapsă înainte de termen cu 2 ani și 4 luni.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 30 septembrie 2013 – 25 martie 2014,

în instanța de apel: 18 aprilie 2014 – 03 februarie 2015,

în instanța de recurs: 23 aprilie – 09 iunie 2015.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

Marcu Oleg a fost achitat de sub învinuirea săvîrșirii infracțiunii prevăzute de art.

320 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată, comisă după aplicarea

1

sancțiunii contravenționale în următoarele circumstanțe: la 24 septembrie 2008,

Curtea de Apel Chișinău a emis titlul executoriu nr. 2a-3338/2008 din 14.09.2008,

cu privire la încasarea de la Marcu Oleg în beneficiul lui Madan Ludmila

despăgubirea morală în mărime de 250.000 lei din toate veniturile, începînd cu

data indicată supra. Ulterior, la biroul executorului judecătoresc Gîlca Iurie, a fost

intentată procedura întru executarea titlului executoriu sus menționat, cu privire la

încasarea din contul lui Marcu Oleg în beneficiul lui Madan Ludmila, cu titlu de

despăgubire morală, suma de 250.000 lei. În rezultatul intentării procedurii de

executare și a acțiunilor întreprinse s-a constatat că debitorul Marcu Oleg nu

execută și se eschivează intenționat de la executarea documentului executoriu. La

14.05.2013, prin decizia nr. 4D-1955/13, emisă de către Judecătoria Rîșcani mun.

Chișinău, Marcu Oleg, a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenției

prevăzută de art. 318 Cod contravențional, fiindu-i aplicată sancțiunea sub formă

de amendă contravențională în mărime de 3000 lei, ultimul eschivîndu-se pînă în

prezent de la achitarea datoriei.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că a fost

informat despre necesitatea executării titlului executoriu, dar nu este angajat în

cîmpul muncii și nu are posibilitatea să achite. Este bolnav de epilepsie, dar

certificat nu are, deoarece nu se va putea angaja la serviciu. De cînd a ieșit din

penitenciar, din anul 2011, nu a activat oficial în cîmpul muncii. Neoficial a

activat o lună și jumătate la o spălătorie. La construcție a activat o săptămână și a

primit 500 lei. A achitat amenda contravențională 3000 lei într-o perioadă de două

luni de zile. Bani a avut din activitatea în SRL „Bemol”. Motivul neachitării

prejudiciului este că nu are posibilitate. Este de acord cu suma de 250.000 lei și în

cazul posibilității o va achita în volum deplin.

Latura obiectivă a infracțiunii menționate se realizează prin acțiune sau

inacțiune, iar latura subiectivă - doar prin intenție directă, însă conform

materialelor cauzei, rezultă, că în acțiunile inculpatului lipsește atît latura

obiectivă, cît și latura subiectivă a infracțiunii.

Probele administrate nu dovedesc eschivarea intenționată de la executarea

hotărârii judecătorești după aplicarea sancțiunii contravenționale. Or, atît

declarațiile martorului Madan L., cît și a executorului judecătoresc, confirmă faptul

neexecutării hotărârii judecătorești de către inculpat în perioada de pînă la

14.05.2014 - acțiuni care au fost calificate în baza art. 318 Cod contravențional,

pentru care inculpatul a fost supus sancțiuni contravenționale.

Materialele în baza căruia inculpatul a fost anunțat în căutare, au servit drept

probe pentru atragerea ultimului la răspundere contravențională și nu pot fi

acceptate ca probe pentru atragerea lui la răspundere penală în baza art. 320 alin.

(1) Cod penal, ținînd cont de prevederile art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală,

care stipulează, că nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală,

judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași

faptă.

Certificatul eliberat de SRL ,,Bemol Retail” care confirmă că inculpatul este

angajat oficial la această firmă începînd cu data de 23.05.2013 în funcție de

operator la stația de alimentare cu combustibil din mun. Chișinău, str. Grenoble,

134/2, salariul mediu lunar pentru perioada de decembrie 2013 - februarie 2014 a

2

constituit 3682 lei, achitat prin virament, nu poate fi acceptat ca probă întru

confirmarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, deoarece

acuzarea n-a indicat acest fapt în învinuire.

Astfel, acuzatorul de stat nu a prezentat instanței de judecată careva probe de

confirmare a existenței unui venit ce ar fi permis inculpatului achitarea totală a

prejudiciului încasat prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie

2008, sau de eschivare a acestuia de la executarea hotărîrii menționate, după

aplicarea sancțiunii contravenționale - 14.05.2013.

Astfel, instanței de judecată nu au fost prezentate probe incontestabile întru

confirmarea vinovăției inculpatului.

și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art.

320 alin. (1) Cod penal la 2 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Apelantul a invocat că instanța nu a luat în considerație declarațiile

executorului judecătoresc, a martorului, cît și celelalte probe prezentate de către

acuzare, dar s-a bazat doar pe declarațiile inculpatului.

Numai în ultima ședință de judecată, cînd de către acuzatorul de stat a fost

prezentat certificatul eliberat de către SRL ,,Bemol Retail”, care atestă faptul că

inculpatul activează oficial la întreprinderea respectivă începînd cu 23.05.2013,

pînă la moment, cu salariul lunar de 3682 lei, achitat prin virament, doar atunci

inculpatul a recunoscut instanței că activează la această întreprindere și că nu a

recunoscut inițial faptul dat, deoarece se temea de consecințe.

La momentul înaintării învinuirii, acuzarea nu a cunoscut că inculpatul

activează oficial la întreprinderea respectivă, fiind indusă în eroare de către el,

invocînd că s-a eliberat pe motiv că a avut un acces de epilepsie, fapt dezmințit

ulterior de către acuzatorul de stat prin prezentarea certificatului respectiv, ca

probă suplimentară.

Referindu-se la faptul, că inculpatul a fost deja sancționat pentru acțiunile

sale, instanța nu a lut în considerație faptul, că acesta nu putea fi pedepsit penal

pentru comiterea prezentei infracțiuni, fără a fi sancționat contravențional. Prin

urmare, instanța nu s-a bazat pe faptul că infracțiunea revăzută la art. 320 alin. (1)

Cod penal este una continuă și urmează a fi inițiată, doar după aplicarea pedepsei

contravenționale.

Inculpatul nu s-a prezentat la Biroul de Probațiune pentru a fi luat la

evidență. Fiind angajat oficial în cîmpul muncii, intenționat nu a înștiințat organul

competent, tăinuind faptul dat pînă la ultima ședință de judecată.

Conform hotărîrii nr. 13 din 11.06.2013 a Curții Constituționale, sintagma

„dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale” din

alineatul (1) și sintagma „dacă aceste fapte au fost comise după aplicarea sancțiunii

contravenționale” din alineatul (2) ale articolului 320 Cod penal, contravin

articolelor 4, 20 alin. (1), 21 și 25 alin. (1) din Constituție, precum și principiului

non bis in idem (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași

faptă) prevăzut la articolul 4 al Protocolului nr. 7 la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și articolul 14 alin. 7 al Pactului

internațional cu privire la drepturile civile și politice.

3

Astfel, în acțiunile inculpatului se regăsesc elementele laturii obiective a

componenței de infracțiune prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal și anume:

neexecutarea intenționată a hotărîrii instanței de judecată, comisă după aplicarea

sancțiunii contravenționale.

Latura subiectivă a infracțiunii date este caracterizată prin vinovăția

inculpatului, în formă de intenție directă, scopul urmărit de acesta fiind unul

cupidant.

februarie 2015, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că latura obiectivă a infracțiunii incriminate

inculpatului se realizează prin acțiune sau inacțiune, iar latura subiectivă doar prin

intenție directă, însă conform materialelor cauzei, rezultă, că în acțiunile

inculpatului lipsește atît latura obiectivă, cît și latura subiectivă a infracțiunii.

Instanța de fond just a stabilit că probele administrate nu dovedesc

eschivarea intenționată de la executarea hotărârii judecătorești, după aplicarea

sancțiunii contravenționale.

Or, atît declarațiile martorului Madan L., cît și a executorului judecătoresc,

confirmă faptul neexecutării hotărîrii judecătorești de către inculpat în perioada de

până la 14.05.2014 - acțiuni care au fost calificate în baza art. 318 Cod

contravențional, pentru care inculpatul a fost supus sancțiunii contravenționale.

Prima instanță corect nu a acceptat ca probă întru confirmarea vinovăției

inculpatului, certificatul eliberat de SRL „Bemol Retail” care confirmă că

inculpatul este angajat oficial la această firmă începînd cu data de 23.05.2013 în

funcție de operator la stația de alimentare cu combustibil din mun. Chișinău, str.

Grenoble 134/2, salariul mediu lunar pentru perioada de decembrie 2013 -

februarie 2014 a constituit 3682 lei, achitat prin virament, deoarece acuzarea n-a

indicat acest fapt în învinuire.

Instanța de fond întemeiat a conchis că acuzatorul de stat fără a cerceta

minuțios, sub toate aspectele materialele prezentate de executorul judecătoresc, la

01.08.2013 a intentat cauza penală în privința inculpatului în baza art. 320 alin. (1)

Cod penal, bazîndu-se pe probele prezentate de executor, care au servit temei

pentru sancționarea inculpatului în baza art. 318 Cod contravențional.

În acest sens, instanța de apel a reținut și decizia Curții Supreme de Justiție

nr. 1ra-546/14 din 04.06.2013 în cauza penală Darii Tudor la fel învinuit în

săvîrșirea infracțiuni prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, potrivit cărei

instanța de fond a achitat inculpatul, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele

infracțiunii, după ce instanța de apel a admis apelul, fiind casată sentința instanței

de fond și pronunțată o nouă hotărâre prin care Darii Tudor a fost condamnat în

baza art. 320 alin. (1) Cod penal, iar instanța de recurs a constatat că în speță

acuzarea nu a prezentat instanței de judecată careva probe de confirmare a

existenței unui venit ce ar fi permis inculpatului achitarea totală a prejudiciului

încasat prin hotărârea instanței de judecată din 05 noiembrie 2007 sau de eschivare

a acestuia de la executarea hotărârii menționate.

Astfel, avînd în vedere că argumentele din apelul acuzării sunt nefondate, iar

sentința contestată a primei instanțe este legală și întemeiată, apelul declarat

urmează a fi respins ca fiind nefundat, cu menținerea sentinței contestate.

4

și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a invocat că instanța nu a ținut cont și nu a apreciat totalitatea

probelor care demonstrează vinovăția inculpatului.

Inculpatul, știind că a fost tras la răspunderea contravențională pentru

eschivarea de la executare a deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie

2008, a ascuns de executorul judecătoresc faptul că activează începînd cu luna

decembrie anul 2013 în calitate de operator la SRL ,,Bemol Retail” și are un venit

lunar de 3682 lei. Or, acest fapt a fost probat de acuzare în procesul examinării

cauzei penale.

Potrivit Hotărîrii nr. 13 din 11.06.2013 a Curții Constituționale a Republicii

Moldova, sintagma „dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii

contravenționale” din alineatul (1) și sintagma ,,dacă aceste fapte au fost comise

după aplicarea sancțiunii contravenționale” din alineatul (2) ale articolului 320 Cod

penal, contravin articolelor 4, 20 alin. (1), 21 și 25 alin. (1) din Constituție, precum

și principiului non bis in idem (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

pentru aceiași faptă) prevăzut la articolul 4 al Protocolului nr. 7 la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și articolul 14

alin. 7 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Deci, instanțele de fond și apel eronat s-au expus asupra faptului, că

inculpatul a fost deja pedepsit contravențional pentru fapta comisă, bazîndu-se în

acest sens pe principiul: dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru

aceiași faptă.

Instanța de apel a ignorat și hotărârea adoptată de Judecătoria Rîșcani, mun.

Chișinău la 14.05.2013, prin care inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea

contravenției prevăzute de art. 318 Cod contravențional, cît și activitatea

executorului judecătoresc Iurie Gîlca, care a inițiat procedura de executare în

privința inculpatului.

În astfel de circumstanțe, este probat faptul că, cît pînă la tragerea

inculpatului la răspunderea contravențională, atît și după aceasta, dînsul fiind

angajat oficial în cîmpul muncii și dispunînd de anumite venituri, cu rea voință s-a

eschivat de la executarea hotărîrii judecătorești, indicate mai sus. Acțiuni, contrare

prevederilor articolului 16 Cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârile

judecătorești sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice și se execută cu strictețe

pe întreg teritoriul R. Moldova.

Cu referire la reținerea instanțelor de fond și de apel, precum, că învinuirea

înaintată inculpatului în baza art. 320 alin. (1) Cod penal, nu corespunde

prevederilor art. 281 alin. (2) Cod de procedură penală, și anume că nu este clară,

or, instanța de fond nici nu a constatat fapta, iar Colegiul instanța de apel în acest

caz a reținut doar niște frînturi de text al învinuirii aduse inculpatului, fără a

specifica în care parte acest act de procedură penală nu corespunde normelor

legale. Anume asupra acestor circumstanțe importante la caz, cît instant de fond,

atît și ce-a de apel nu s-au expus.

În drept, recursul este bazat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

5

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală hotărîrile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, cînd hotărîrea atacată nu

cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rînd, potrivit art. 93 alin. (1), 94 alin. (1), 100 alin. (1) și (3), 101

alin. (1), 384 alin. (3), 390 alin. (1) pct. 2) și 3), 394 alin. (3) pct. 2) Cod de

procedură penală, sentința instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și

motivată. Probele sînt elemente de fapt dobîndite în modul stabilit de prezentul

cod, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la

identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor

împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei. Administrarea probelor

constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, care presupune

strîngerea și verificarea probelor, în favoarea și în defavoarea învinuitului,

inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor

participanți la proces, precum și de către instanță, la cererea părților, prin

procedeele probatorii prevăzute de prezentul cod. Acuzatorul este în drept să

prezinte informații scrise și documente care pot fi utilizate ca mijloace de probă.

Fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor. În procesul penal nu pot fi admise ca probe și, prin

urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi

puse la baza sentinței sau a altor hotărîri judecătorești datele care au fost obținute

cu încălcări de către organul de urmărire penală a dispozițiilor prezentului cod.

Sentința de achitare se adoptă dacă fapta nu a fost săvîrșită de inculpate sau dacă

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii. Partea descriptivă a

sentinței de achitare trebuie să cuprindă enunțarea temeiurilor pentru achitarea

inculpatului, cu indicarea motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în

sprijinul acuzării. Nu se admite introducerea în sentința de achitare a unor

formulări ce ar pune la îndoială nevinovăția celui achitat.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței (f.d. 118,

pct. 2. din decizie), instanța de fond:

a) nu a apreciat separat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării, cu indicarea motivelor legale pentru care instanța a

respins probele aduse în sprijinul acuzării, inclusiv a certificatului SRL ,,Bemol

Retail”.

6

Or, concluzia instanței că acest certificat: „nu poate fi acceptat ca probă

întru confirmarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate,

deoarece acuzarea n-a indicat acest fapt în învinuire” nu este întemeiată pe vre-o

normă procedurală și nu este coroborată în nici un fel cu prevederile art. 93, 94,

100, 101 și alte norme din Codul de procedură penală, ce vizează procedura

administrării și aprecierii probelor în procesul penal;

b) nu a indicat norma de drept în temeiul cărei a dispus achitarea

inculpatului, concluzionînd în mod divergent că: „în acțiunile inculpatului lipsește

atît latura obiectivă, cît și latura subiectivă a infracțiunii…, nu au fost prezentate

probe incontestabile întru confirmarea vinovăției inculpatului” – diferite

temeiuri prescrise la art. 390 alin. (1) pct. 2) și 3) Cod de procedură penală.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărîre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În al doilea rînd, potrivit art. 414 alin. (1), (2), (5) și (6), 417 alin. (1) pct.

8), 419 Cod de procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel verifică declarațiile

și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de

judecată, cu consemnarea în procesul-verbal, se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel și nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate

de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de

apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Chestiunile de fapt asupra cărora

s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit

instanței de apel sînt dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, dacă

probele corect au fost apreciate în ansamblu, prin prisma cumulului de dovezi

anexate la dosar. Chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel

sunt dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă normele de drept procesual

și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale

prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărîrea instanței de fond

urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei. Rejudecarea cauzei de către

instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului deciziei adoptate (f.d. 167, pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept

comise de instanța de fond, le-a repetat întocmai și nu a desființat sentința, cu

rejudecarea cauzei în raport cu circumstanțele de fapt și de drept invocate în

rechizitoriu;

b) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile

inculpatului de la f.d. 114, 158, certificatul eliberat de SRL ,,Bemol Retail”,

încheierea judecătorului de instrucție din 04.11.2011 de la f.d. 31, explicațiile

inculpatului adresate executorului judecătoresc din 08.05.2013 și Comisarului CPs

Rîșcani din 05.06.2012 de la f.d. 20, 23 și a reținut decizia Curții Supreme de

7

Justiție nr. 1ra-546/14 din 04.06.2013 în cauza penală Darii Tudor, dar fără a

argumenta sub ce aspect, și fără a formula o concluzie în acest sens, raportată la

circumstanțele speței de pe rol (f.d. 167-185, pct. 4. din decizie);

c) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelul declarat de procuror,

inclusiv cele reproduse în pct. 3. din prezenta decizie și repetate în recursul

acuzării la pct. 5. din decizie.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărîri care nu cuprind motive

legale pe care se întemeiază soluția, instanța de apel nepronunțîndu-se asupra

tuturor motivelor invocate în apel, și că recursurile de pe rol este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărîrea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărîre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procuror, casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 februarie 2015, în privința

inculpatului Marcu Oleg Valeriu, și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 07 iulie

2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

8