1ra-541/2015 — art. 186 alin.2 lit. d CP

1ra-541/2015 — art. 186 alin.2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-541/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

06 mai 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători –Covalenco Elena, Diaconu Iurie,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

inculpatul Cheptuș Mihail și avocatul său Țurcanu Igor, reprezentantul părții

vătămate Iușan Vasile – Iușan Alic, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Edineț din 29 septembrie 2014 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 14 ianuarie 2015, în cauza penală privindu-l pe

Cheptuș Mihail Nicolae, născut la 24 octombrie 1981,

originar din s. Hlinaia, r-nul Edineț, domiciliat s. Rotunda r-

nul Edineț

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 2 ani 6

luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

A fost dispusă încasarea de la Cheptuș M.N. în beneficiul lui Iușan Vasile

Eroslav, a prejudiciului material în mărime de 1200 lei.

intenția de profit și îmbogățire cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane, a

sustras de la gardul gospodăriei cet. Iușan V.E., situată în s. Rotunda, r-l Edineț, 12

elemente confecționate din fontă, în formă de flori, cu dimensiunile de 100x40 cm,

astfel, cauzînd ultimului prejudiciu material în mărime de 1200 lei.

Acțiunile lui Cheptuș M.N. au fost încadrate în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod

penal, furtul, adică, sustragere pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune

în proporții considerabile.

acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care procesul penal în cauză să fie încetat

conform art. 391 alin. (1) pct. 1) CPP, în legătură cu împăcarea părților, invocînd

1

ilegalitatea judecări cauzei în lipsa părții vătămate, precum și neexecutarea de către

procuror a obligației de aducere silită a părții vătămate, luînd în considerație faptul

împăcării inculpatului cu partea vătămată.

3.1. Sentința a fost atacată cu apel și de către partea vătămată, care a solicitat

casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de încetare a procesului penal în

cauză, invocînd faptul împăcării cu inculpatul și restituirea prejudiciului material

cauzat de către acesta.

fost respinse ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea sentinței contestate.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a menționat că instanța de fond, în

conformitate cu prevederile art.101 CPP, a verificat complet sub toate aspectele și în

mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, corect

ajungînd la concluzia privind vinovăția inculpatului care se confirmă prin probele

acumulate pe dosar, cercetate în instanța de fond și de apel, precum și declarațiile

inculpatului din cadrul ședinței judiciare în instanța de fond și de apel, acțiunile

acestuia fiind corect calificate de către instanța de fond, după indicii art.186 alin.(2)

lit.d) CP: „Furtul-sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrșită cu

cauzarea de daune în proporții considerabile."

Argumentele inculpatului și a părții vătămate invocate în apelurile declarate,

privind examinarea cauzei în instanța de fond în lipsa părții vătămate, care nu a fost

legal citată pentru participare la ședința de judecată - sînt declarative și lipsite de

careva temei. Colegiul penal studiind materialele cauzei, a reținut faptul, că partea

vătămată a fost prezentă la cîteva ședințe de judecată în instanța de fond și anume

din 27.05.2014 (f.d.66) cînd a fost amînată ședința din motivul lipsei inculpatului, din

11.07.2014 (f.d.82) cînd partea vătămată a depus declarații, invocînd faptul, că are

pretenții materiale față de inculpat, ședința respectivă a fost amînată pentru data de

18.09.2014, partea vătămată primind citație, pentru care fapt a semnat și avizul de

recepție (f.d.88).

Din aceste considerente instanța de apel a apreciat motivele invocate în

apelurile declarate de inculpat și partea vătămată ca fiind nefondate și necesar a fi

respinse.

către inculpat, prin care solicită casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărîri, de

aplicare a unei pedepse mai blînde.

5.1. Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar și de către avocatul

Țurcanu Igor, în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia, cu

dispunerea încetării procesului penal, în legătură cu împăcarea părților. În motivarea

recursului, apărătorul invocă nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor

motivelor indicate în apeluri, admiterea unei erori grave de fapt, judecarea cauzei în

instanța de fond fără citarea legală a părții vătămate, precum și ignorarea declarației

autentificate notarial de către instanța de apel.

2

5.2. Cererea de recurs este declarată și de către partea vătămată, care solicită

casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea încetării procesului penal, în

legătură cu împăcarea părților, invocînd necitarea legală a părții vătămate pentru

ședința de judecată din 29 septembrie 2014.

penală, procurorul depune referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate,

solicitînd respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece recurenții nu au indicat în

ce constă problema de drept de importanță generală abordată în cauză. Cu referire la

declarația depusă la notar, procurorul menționează că aceasta a fost întocmită după

pronunțarea sentinței.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Analizînd conținutul recursurilor declarate, Colegiul constată că argumentele

principale invocate de către recurenți sunt: necitarea legală a părții vătămate în

instanța de fond și dezacordul cu faptul neadmiterii de către instanța de apel a

procesului de împăcare dintre părți, cu ulterioara încetare a procesului penal. Astfel,

luînd în considerație faptul necontestării de către recurenți a vinovăției inculpatului

în cele încriminate și încadrării juridice a acțiunilor acestuia, instanța de recurs nu se

va expune asupra lor.

Efectuînd o retrospectivă cronologică a acțiunilor părții apărării și a părții

vătămate, referitoare la procesul împăcării acestora, în cadrul judecării cauzei în

instanța de fond și de apel, Colegiul stabilește următoarele.

În instanța de fond, la ședințele de judecată din:

- 17 aprilie 2014, a fost prezent avocatul inculpatului Ciumac Natalia, nu s-au

prezentat: partea vătămată și inculpatul (f.d. 58);

- 12 mai 2014, au fost prezenți: inculpatul și avocatul inculpatului, nu s-a

prezentat partea vătămată (f.d. 63);

- 27 mai 2014, au fost prezenți: avocatul inculpatului și partea vătămată, nu s-a

prezentat inculpatul (f.d. 66);

- 13 iunie 2014, au fost prezenți: avocatul inculpatului, inculpatul și partea

vătămată (f.d. 73-75);

- 26 iunie 2014, nu s-au prezentat: avocatul inculpatului, partea vătămată și

inculpatul (f.d. 77);

- 11 iulie 2014, au fost prezenți: avocatul inculpatului, partea vătămată și

inculpatul (f.d. 82);

- 18 septembrie 2014, a fost prezent avocatul inculpatului și nu s-au prezentat:

partea vătămată și inculpatul (f.d. 90);

3

- 29 septembrie 2014, au fost prezenți avocatul inculpatului și inculpatul, nu s-a

prezentat partea vătămată (f.d. 96).

Colegiul menționează că la ședința de judecată din 11 iulie 2014, în cadrul căreia

au fost prezenți: avocatul inculpatului, inculpatul și partea vătămată, apărătorul

inculpatului a solicitat: „Acordarea unui termen suplimentar inculpatului Cheptuș M. cu

privire la întoarcerea prejudiciului material”. Ca urmare, instanța de fond audiind

opinia participanților la proces, a decis acordarea termenului suplimentar, cu

amînarea ședinței de judecată pentru data de 18 septembrie 2014 (f.d.82-83). Astfel,

participanții la această ședință de judecată au fost citați legal despre data următoarei

ședințe de judecată, fapt confirmat prin avizele de primire anexate la materialele

cauzei (f.d.88).

La ședința de judecată din 18 septembrie 2014, deși participanții la proces au

fost citați legal, însă s-a prezentat doar apărătorul inculpatului, iar la ședința de

judecată din 29 septembrie 2014, s-au prezentat doar inculpatul și apărătorul

acestuia.

În acest context, Colegiul consideră necesar de specificat prevederile:

- art. 235 alin. (2) Codul de procedură penală: “Persoana citată este obligată să se

prezinte conform citației, iar în caz de imposibilitate de a se prezenta la data, ora și locul la

care a fost citată, ea este obligată să informeze organul respectiv despre aceasta, indicînd

motivul imposibilității de a se prezenta”;

- alin. (2) al art. 319 Codul de procedură penală: “Partea prezentă la un termen de

judecată nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă va lipsi la vreunul dintre

aceste termene”;

- alin. (5) al aceluiași articol: “Cînd judecata se desfășoară în continuare, părțile și

ceilalți participanți la proces nu se mai citează”.

Raportînd normele de drept menționate la cazul supus examinării, Colegiul

conchide că partea vătămată fiind citată legal pentru ședința de judecată din 18

septembrie 2014, în cazul imposibilității de prezentare pentru această dată era

obligată să informeze instanța despre acest fapt, cu indicarea motivului

imposibilității, circumstanță ignorată de către partea vătămată. Astfel, instanța de

fond îndeplinind obligația sa de citare legală a părții vătămate pentru data de 18

septembrie 2014, nu mai era obligată s-o citeze și pentru data de 29 septembrie 2014.

Elocvent în acest sens este și jurisprudența CEDO, cauza Kattan împotriva

României din 21 ianuarie 2014, unde Curtea a concluzionat că în cazul cînd instanța

de judecată și-a îndeplinit obligația pozitivă de a asigura prezența persoanei în fața

instanței, cînd nici acesta nu a indicat vreo cauză de împiedicare a înfățișării lui în

instanță, se consideră că el a contribuit în mare măsură la crearea unei situații care l-

a împiedicat să se prezinte în fața instanței și că, în mod rezonabil, a putut prevedea

consecințele comportamentului său.

În aceste condiții, Colegiul constată neincidența argumentului invocat de către

recurenți, referitor la necitarea legală a părții vătămate în instanța de fond, în cazul

supus examinării.

4

Revenind la retrospectiva cronologică a acțiunilor părții apărării și părții

vătămate în instanța de apel, Colegiul remarcă faptul că, la 08 octombrie 2014,

inculpatul a declarat apel, iar la 10 octombrie 2014 și partea vătămată a declarat apel,

ambii solicitînd admiterea procedurii de împăcare a părților, cu ulterioara încetare a

procesului penal în cauză.

În cadrul ședinței de judecată în instanța de apel din 14 ianuarie 2015,

reprezentantul părții vătămate Iușan Alic Vasile, a solicitat anexarea la materialele

cauzei a procurii din 03 octombrie 2014, prin care partea vătămată îl împuternicește

pe Iușan A.V. să-i apere drepturile și interesele sale, cu dreptul de a încheia

tranzacții de împăcare (f.d.149) și a declarației autentificate notarial din 03 octombrie

2014, prin care se confirmă faptul restituirii integrale a prejudiciului material de către

inculpat, careva pretenții de ordin moral față de inculpat partea vătămată nu are,

circumstanțe ce ca efect juridic, trebuie să ducă la eliberarea inculpatului de

răspundere penală în conformitate cu prevederile art. 109 Cod penal (f.d.150).

Solicitarea data a fost admisă de către instanța de apel, cu anexarea actelor

menționate la materialele cauzei (f.d.151-152).

Conform deciziei din 14 ianuarie 2015, instanța de apel a decis respingerea

apelurilor declarate cu următoarea argumentare: “Referitor la argumentele din apelurile

declarate pe caz cu privire la împăcarea părților, Colegiul menționează prevederile art.109

alin.(2) CP, conform cărora împăcarea produce efecte juridice din momentul pornirii

urmăririi penale și pînă la retragerea completului de judecată pentru deliberare. Potrivit

Recomandării Curții Supreme de Justiție nr.56 cu privire la aplicarea art.109 CP și 276 CPP

în cazurile împăcării părților, prin reglementarea în art. 109 CP a momentului pînă cînd

poate avea loc împăcarea părților, se consideră, că legiuitorul a avut în vedere că momentul

final este atunci cînd cauza se judecă de către instanța de fond, cînd completul s-a retras

pentru deliberare cu adoptarea sentinței respective. Acest înțeles al legii rezultă din

construcția și plasamentul procedurilor ce le parcurge cauza penală pusă pe rol. Prin urmare,

pînă la acest moment părțile se pot împăca în cazul infracțiunilor prevăzute de art.109

alin.(1) CP al RM. Imposibilitatea de a admite împăcarea părților la următoarele căi a

procesului penal, căi ordinare de atac - apelul și recursul, rezultă din prevederile art.230

alin.(2) CPP, care stipulează, că în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este

prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și

nulitatea actului efectuat peste termen. Fazele următoare a judecării cauzei sunt căi de

verificare a temeiniciei și legalității hotărîrii judecătorești, inclusiv și în partea aplicării

procedurii împăcării părților, potrivit legii materiale și procesual penale.

Cu atît mai mult, se menționează de către Colegiul penal, că declarația depusă de către

partea vătămată în fața notarului privind lipsa cărorva pretenții față de inculpat, care a fost

anexată la materialele cauzei, a fost întocmită după pronunțarea sentinței pe cauza

respectivă, adică la data de 03.10.2014 (f.d. 150).

Din aceste considerente Colegiul penal consideră motivele invocate în apelurile

declarate de inculpat și partea vătămată ca fiind nefondate și necesar a fi respinse”.

5

Analizînd argumentarea dată în baza criticei formulate de către recurenți, cu

privire la dezacordul cu faptul neadmiterii de către instanța de apel a procesului de

împăcare dintre părți, Colegiul reține că, instanța de apel în mod just a reiterat

stipulările menționate în Recomandarea nr. 56, “Cu privire la aplicarea art. 109 CP și

276 CPP în cazurile împăcării părților”, ce țin de perioada intervenirii faptului

împăcării. Ca urmare, în viziunea instanței de recurs, instanța de apel a conchis

întemeiat că, momentul final pînă cînd poate avea loc împăcarea în conformitate cu

art. 109 Cod penal este atunci cînd cauza se judeca de către instanța de fond, cînd

completul s-a retras pentru deliberare cu adoptarea sentinței.

Însă, cu titlu de precizare Colegiul consideră necesar de evidențiat în acest

aspect și exemplul dat în această Recomandare, care este relevant și la cazul supus

examinării: „Ca exemplu ar servi cazul cînd prima instanță nu a admis împăcarea părților

deși legea permitea și părțile au făcut declarațiile respective privitor la împăcare, însă prima

instanță a omis să soluționeze această chestiune. Împăcarea este o problemă de drept, deci ține

de legalitatea sentinței instanței de fond, astfel că eroarea comisă, poate, la caz, fi examinată

în ordinea căii de atac – apelul. Într-o eventuală situație, cînd nici instanța de apel nu a

soluționat în mod legal această eroare de drept, comisă de instanța de fond, numai atunci

soluțiile, precum a instanței de fond așa și a instanței de apel, cad sub incidența prevederii

art.427 alin.(1) pct.11) CPP – temei de declarare a recursului ordinar”.

Astfel, Colegiul reieșind din materialele cauzei constată că, declarațiile în sensul

procedurii de împăcare a părților, au fost efectuate în instanța de apel, prin

solicitarea anexării la materialele dosarului a procurii și declarației în acest sens. De

asemenea, Colegiul remarcă și faptul că procura și declarația autentificată notarial,

ce confirmă intenția și acordul părților de a se împăca, au fost întocmite la 03

octombrie 2014, după adoptarea sentinței din 29 septembrie 2014, iar prezentate

instanței de judecată, în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel la 14 ianuarie

2015, astfel fiind depășit momentul final prevăzut de legislator, pentru împăcarea

părților în baza art. 109 Cod penal.

Rezumînd cele antemenționate, Colegiul în acord cu instanța de apel, apreciază

că nu și-au găsit confirmare în cazul supus examinării criticele recurenților, privind

necitarea legală a părții vătămate în instanța de fond și neadmiterea de către instanța

de apel a procesului de împăcare dintre părți.

Analizînd conținutul recursurilor declarate, Colegiul atestă că recurenții în

calitate de temei pentru recurs au indicat art. 427 alin. (1) pct. 5) și 6) Cod de

procedură penală, „Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor indicate în

apelurile inculpatului și a părții vătămate, a admis o eroare gravă de fapt și cauza a fost

judecată în prima instanță fără citarea legală a părții vătămate”.

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și apel în cazul în care cauza a fost judecată în primă

instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

6

Cu referire la temeiul dat, Colegiul consideră că acesta nu este incident la cazul

supus examinării, cu argumentarea concluziilor sale în pct. 7 al prezentei decizii.

Aceiași situație Colegiul o remarcă și la temeiul pentru recurs menționat de

recurenți și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, unde este

stipulat că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului, atunci cînd instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Astfel, temeiul invocat de recurent că „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel” nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursurilor

declarate, dat fiind faptul că el poate fi aplicat numai în cazul când nu s-a motivat

hotărârea judecătorească, pe când instanța de apel respectând prevederile art. 414

alin. (5) Cod de procedură penală, în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apelurile declarate. Cu referire la temeiul “a admis o

eroare gravă de fapt”, prin interpretarea eronată de către instanța de apel a datei

întocmirii procurii și declarației la 03 octombrie 2014, adică după pronunțarea

sentinței, Colegiul de asemenea îl consideră neîntemeiat, acesta fiind supus analizei

în pct. 7 al prezentei decizii.

În temeiul celor expuse, Colegiul penal nu constată prezența erorilor de drept

ce ar genera casarea hotărîrii atacate sub aspectele invocate, impunându-se în

consecință inadmisibilitatea recursurilor, ca fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către inculpatul Cheptuș

Mihail și avocatul său Țurcanu Igor, reprezentantul părții vătămate Iușan Vasile –

Iușan Alic, împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 29 septembrie 2014 și a

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 ianuarie 2015, în cauza penală

privindu-l pe Cheptuș Mihail Nicolae, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la data de 20 mai 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

7