1ra-4-2015 — art.190 alin.5 CP

1ra-4-2015 — art.190 alin.5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr.1ra-4/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 februarie 2015 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecătorii Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorii în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron și Vitalie

Călugăreanu împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 iunie

2014, de avocații Alexandru Postica și Anatolie Ceachir în numele inculpatului Gherman

Ion și cel suplimentar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

19 iunie 2014 și încheierilor Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie

2014 și 05 iunie 2014 în cauza penală în privința lui

Gherman Ion Vasile, născut la 31 martie

1959, originar și domiciliat în

mun.Chișinău, str.N.Dimo 1/1, ap.1.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Ion a fost condamnat în baza art.190 alin.(5) Cod penal, la 12 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

de administrare și gestionare a mijloacelor financiare pe un termen de 4 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial, dispunîndu-se încasarea în mod solidar de la

Gherman Ion și SRL „Penomet-Grup” în beneficiul SRL „Elvitis-Com” a prejudiciului

material cauzat în mărime de 1 381422,05 lei și dobînda de întîrziere în mărime de

1140725,45 lei, în rest, a fost respinsă.

Grup” SRL, c/f 1002600051470, cu genul de activitate declarat construcții complete și

parțiale de clădiri și construcții inginerești, deținînd funcția de director al întreprinderii și

folosindu-se de aceasta, în anul 2005, urmărind scopul dobîndirii prin înșelăciune a

bunurilor SRL „Elvitis-Com” și-a asumat obligațiunea de a construi un atelier

pepinieristic în s.Sireț, r-nul Strășeni.

Astfel, întru realizarea scopului criminal, cît și în scopul voalării intenției sale

criminale, Gherman Ion, în calitatea sa de director al SRL „Penomet-Grup”, la 24

1

octombrie 2005, a semnat cu directorul SRL „Elvitis-Com”, Vutcarău Vasile, contractul

cu nr.PMG 8/10-2005, prin care primul se obliga să efectueze construcția unui atelier ,

iar al doilea să achite suma contractată, conform contractului de 171 541 euro, inclusiv

TVA, ceea ce conform cursului oficial al BNM constituia la data respectivă suma de 2

742 213,6 lei. Conform condițiilor contractuale prestabilite, pentru începerea realizării

prevederilor contractuale comandatarul urma să achite comanditarului, în rate, de la 30

pînă la 50 de procente din suma totală a contractului sub formă de avans, în dependență

de posibilitatea financiară, iar restul sumei - pînă la finisarea obiectului planificat spre

construcție, fiind stabilit termenul de executare a contractului pînă la 30.12.2005. Avînd

încredere în partener și bazîndu-se pe prevederile contractuale prestabilite, la 03.11.2005,

directorul SRL „Elvitis-Com”, Vutcarău Vasile, a transferat de la contul bancar

nr.2251746012252 la contul bancar al SRL „Penomet-Grup” nr.222452900952, la

18.11.2005, 23.11.2005 și 02.12.2005, în baza ordinelor de plată nr.284, 297, 301 și 309,

respectiv, 765 739,90 lei, 500 000 lei, 500 000 și 327 854,45 lei, iar în total suma de 2

093 594,3 lei, iar Gherman Ion, în calitate de persoană care gestiona întreprinderea, a

primit sumele de bani respective.

În continuarea acțiunilor sale criminale, Gherman Ion, folosindu-se de încrederea

obținută de la Vutcarău Vasile, 1-a orientat pe acesta spre a semna factura fiscală seria

BA nr.0652421 din 30.12.2005, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate în luna

decembrie 2005, motivînd cum că ar fi o formalitate, adică actele fiscale și juridice

privind montarea și recepționarea atelierului pepinieristic, care de fapt nu fusese încă

montat. Actele fictive semnate au fost luate la evidență contabilă în modul prevăzut de

codul fiscal de către ambii contribuabili cu calcularea impozitelor și altor plăți cuvenite

la buget.

Gherman Ion asigurîndu-și, în viziunea sa, o acoperire juridică a intenției sale

criminale de dobîndire a bunurilor ce nu i se cuvin, în continuarea acțiunilor sale

infracționale, cît și în scopul sporirii credibilității față de Vutcarău Vasile, or dorea să

mai însușească de la acesta mijloace bănești, precum și să-și voaleze adevăratele intenții,

a utilizat o parte din mijloacele bănești transferate de SRL „Elvitis-Com” procurînd

materiale de construcție în sumă totală de 595 899,14 lei, și anume sandwich izoterm

plus-1053 m2 la suma de 262 302,30 lei, panouri izoplast (pereți) - 437,7 m2 la suma de

119 492,10 lei, panou izoplast iluminatoare - 480 m2 la suma de 105 600,00 lei, accesorii

panouri 584 kg la suma de 27 088,70 lei, ferestre masă plastică 144,7 m la suma de 78

824,36 lei, pachet termopan 28 bucăți la suma de 2 591,68 lei. Ulterior, necătînd la faptul

că deși termenul în care urma să fie executat contractul a expirat, Gherman Ion 1-a

convins pe Vutcarău Vasile să continue finanțarea construcției, obținînd prin înșelăciune

de la acesta transferarea sumei de 349 611,2 lei de la contul bancar nr.251746012252 la

contul bancar al SRL „Penomet-Grup” nr.222452900952, și anume SRL „Elvitis-Com”

la 06.02.2006 și 12.04.2006, în baza ordinelor de plată nr.26 și nr.85 a transferat pe

contururile SRL „Penomet- Grup” suma de 249 611,20 lei și 100 000 lei, iar în total

suma de 2 443 205,57 lei. Primind sumele date, alte careva lucrări decît procurarea

materialelor, SRL „Penomet- Grup” nu a mai efectuat, iar mijloacele bănești obținute au

fost însușite de către Gherman Ion.

Concomitent, pentru a evita răspunderea penală pentru acțiunile infracționale

intenționat comise și a deduce fapta sa la un litigiu doar civil, Gherman Ion 1-a

învinovățit pe Vutcarău Vasile că acesta nu și-a onorat obligațiunile sale contractuale, iar

el a executat integral prevederile contractului semnat.

2

Astfel, prin acțiunile sale intenționate Gherman Ion, folosindu-se de situația de

serviciu, și anume de funcția de director al SRL „Penomet-Grup”, sub pretextul

executării contractului nr.8/10-2005, a obținut prin înșelăciune și a însușit mijloace

bănești de la SRL „Elvitis-Com”, care nu i se cuvin, în sumă totală de 1 847 306,40 lei,

ceea ce constituie proporții deosebit de mari.

în numele inculpatului I.Gherman, care au solicitat:

- avocatul A.Ceachir, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărîri de achitare a inculpatului, din motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii, invocînd că instanța neîntemeiat și-a întemeiat concluziile de vinovăție a

inculpatului pe declarațiile părții vătămate, care nu sînt veridice și în privința căruia a

fost pornită urmărirea penală pentru depunerea declarațiilor false și care vin în

contradicție cu restul probelor administrate la caz, cît și pe contractul nr.PMG 8/10-2005

din 24.10.2005, care a fost contrasemnat doar de către partea vătămată, fapt confirmat

prin raportul de expertiză;

- între părți de fapt nu a avut loc infracțiunea de escrocherie, dar niște relații civile,

fapt confirmat prin cererea inițială adresată de partea vătămată în vederea neexecutării

taxelor de stat în ordine civilă și contrar clauzelor contractuale, după care s-a purces la

pornirea cauzei penale;

- instanța nu a ținut seama că urmărirea penală a avut loc cu grave încălcări de

procedură penală, ce atestă caracterul ilegal al acesteia, deoarece inițial urmărirea penală

a fost pornită în baza art.195 alin.(2) Cod penal, iar pe indicii infracțiunii prevăzute de

art.190 alin.(5) Cod penal lipsește ordonanța de pornire a urmăririi penale, prin ce au fost

încălcate prevederile art.28 Cod de procedură penală;

- la caz lipsesc demersurile motivate a organului de urmărire penală privind

necesitatea prelungirii termenului de urmărire penală, ce contravine prevederilor art.259

Cod de procedură penală și duce la nulitatea actelor procesuale, efectuate în perioada de

05.04.2010 și 03.05.2010;

- calitatea de bănuit a inculpatului a încetat de drept la 08.11.2008, deoarece în

privința lui nu a fost dispusă scoaterea persoanei de sub urmărire penală și nici pus sub

învinuire, astfel dînsul a fost tras la răspundere penală de două ori pentru una si aceiași

faptă;

- rapoartele de expertiză nr.2483 și nr.093 din 19.10.2009 și 26.11.2009, urmează a

fi considerate nule, deoarece contravin prevederilor art.144,145 Cod de procedură

penală, fiindcă ordonanțele procurorului privind dispunerea expertizelor nu au fost aduse

la cunoștință bănuitului, prin ce i-au fost încălcate drepturile procesuale;

- procesele-verbale de comunicare a raportului de expertiză din 24.03.1010,

contravin prevederilor art.142-151 Cod de procedură penală, deoarece I.Gherman nu

avea statut de bănuit, fapt ce duce la nulitatea actelor procesuale;

- raportul de expertiză nr.1974 din 20.04.2010, nu poate fi luat în considerație,

deoarece a fost numit prin ordonanța altui procuror pe o altă cauză penală și nu servește

temei procesual de numire a expertizei în cauza penală nr.2008030943;

- ordonanța Procurorului General adjunct din 31.12.2009 a fost emisă cu încălcarea

competenței atît după persoană, cît și materială, iar ordonanțele procurorului A.Popenco

și A.Zanevici de prelungire a urmăririi penale contravin art.259 Cod de procedură

penală;

3

- ordonanța din 28.02.2011 de încetare a urmăririi penale pe cauza penală

nr.2008030943 din motivul lipsei în acțiunile inculpatului I.Gherman a elementelor

infracțiunii prevăzute de art.195 alin.(2) Cod penal, ilegal a fost anulată de către Prim-

adjunctul procurorului General A.Pîntea prin ordonanța din 26.04.2011, temeiul anulării

fiind unul ilegal, fără a fi invocate noi fapte sau viciul fundamental ce ar da temei de

anulare a ordonanței de încetare a urmăririi penale;

- instanța, în lipsa ordonanței de recunoaștere a lui V.Vutcarău în calitate de parte

vătămată, incorect a considerat că acesta poate fi reprezentantul legal al părții vătămate

SRL „Elvitis-Com” și audiat în această calitate la 09.03.2009;

- instanța a lăsat fără apreciere faptul că în cauză lipsește raportul organului de

urmărire penală de a recunoaște în calitate de învinuit pe I.Gherman, iar procurorul

V.Guzic nu era în drept să întocmească ordonanța din 02.05.2012, privind recunoașterea

lui I.Gherman în calitate de învinuit, din considerentul că lipsește ordonanța procurorului

privind reîncadrarea acțiunilor lui I.Gherman, lipsește ordonanța procurorului ierarhic

superior privind transmiterea cauzei penale altui procuror, astfel că V.Guzic nu avea

competență după materie și după calitatea persoanei să adopte decizii care intră în

competența procurorului ce conduce urmărirea penală;

- declarațiile martorului Iu.Focșa urmau a fi apreciate critic, deoarece între

declarațiile lui date la urmărirea penală și în instanță sînt divergențe, iar declarațiile date

la 10.08.2011 și 15.03.2012, contravin prevederilor art.105 Cod de procedură penală,

fiind efectuate în lipsa interpretului;

- instanța eronat a interpretat prezența elementelor infracțiunii art.190 alin.(5) Cod

penal în acțiunile inculpatului I.Gherman, atît a laturii obiective, cît și subiective,

deoarece după semnarea contractelor au fost efectuate transferurile bănești de către SRL

„Elvitis-Com”, însă SRL „Penomet Grup” nu putea să-și îndeplinească obligațiunile de a

construi obiectul din motivul că însăși SRL „Elvitis-Com” nu a putut prezenta autorizația

de construcție și proiectul, deoarece conform prevederilor pct.3.2, 3.3 a contractului

nr.PMG 8/10-2005 din 24.10.2005, anume beneficiarul SRL „Elvitis-Com”, urma să

prezinte toate actele necesare, autorizația și proiectul de construcție au fost eliberate abia

la data de 05.08.2008, pe cînd V.Vutcarău s-a adresat cu plîngere la poliție la

25.06.2008, fapt care denotă că la momentul adresării la organele de resort dînsul nici nu

avea actele de construcție conform procedurii legale, fapt ce exclude orice pretenție de

ordine penală sau civilă față de I.Gherman, mai mult că sumele transferate de

V.Vutcarău, au fost folosite conform contractului din 24.10.2005 la achiziția materialelor

de construcție, la achitarea taxelor și impozitelor statului, cît și la gestionarea

întreprinderii prin achitarea salariilor muncitorilor;

- incorect instanța a admis acțiunea civilă, de rînd ce în cauză nu a fost recunoscută

prin ordonanță partea vătămată;

- avocatul A.Postică, casarea acesteia și remiterea cauzei la o nouă examinare în

prima instanță, considerînd că incorect instanța a ajuns la concluzia că acțiunile

inculpatului întrunesc elementele infracțiunii de escrocherie, pe cînd între SRL

„Penomet-Grup” și SRL „Elvitis-Com” au avut loc doar relații civile, care nu pot fi

încadrate în limitele legii penale, astfel atribuirea obligațiilor SRL „Penomet-Grup” către

fondatorul acestuia I.Gherman contravine legislației în vigoare, iar însuși SRL „Elvitis-

Com”, prin semnarea unor documente contabile, a recunoscut executarea totală sau

parțială a obligației asumate de către SRL „Penomet-Grup”;

4

- partea acuzării nu a prezentat probe întru stabilirea vinovăției lui I.Gherman, și

anume cînd a apărut intenția acestuia de a însuși bunurile părții vătămate, nu este clar

contextul și locul exact al comiterii infracțiunii, nu s-a stabilit timpul comiterii

infracțiunii și suma însușită de către I.Gherman, și că acesta ar fi avut un careva profit de

pe urma tranzacției încheiate cu SRL „Elvitis-Com”;

- instanța condamnîndu-l pe I.Gherman a constatat că o parte din obligațiunile SRL

„Penomet-Grup” au fost executate în proporție de 25 %;

- examinarea cauzei a avut loc în lipsa interpretului, iar inculpatul a fost

condamnat în baza unor probe care nu sînt traduse în limba rusă, fiindcă în urma

traducerii contractului de antrepriză din 04.10.2005, s-a stabilit că acesta constituie un

contract de prestări servicii, care presupune remunerarea serviciului doar după prestarea

lui;

- la dosar lipsește fișa de repartizare a dosarului prin intermediul PIGD, cauza

fiind examinată părtinitor;

- prin admiterea acțiunii civile instanța a recunoscut existența relațiilor de ordin

civil;

- avocatul, V.Pascal, casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărîri de achitare a

inculpatului și admiterea acțiunii civile în principiu, invocînd că termenul de trei luni de

menținere a lui I.Gherman în calitate de bănuit a expirat la 08.11.2008, iar la momentul

emiterii ordonanței de punere sub învinuire a acestuiadin 02.05.2012, a trecut o perioadă

de trei ani și mai mult de un an de la reluarea urmăririi penale din 26.04.2011;

- instanța nu a dat apreciere probelor ce au fost examinate în cadrul cercetării

judecătorești, și anume faptului că contractele au fost semnate între doi agenți economici,

datele fiind prelucrate de către contabilitatea SRL „Elvitis-Com”, factura fiscală de TVA

a fost trecută în declarația privind TVA pe anul 2005, obiectul recepționat a fost pus la

evidența contabilă a SRL „Elvitis-Com”, fapt care denotă creșterea venitului

întreprinderilor;

- instanța a lăsat fără apreciere raportul de expertiză din 21.02.2013, prin care se

demonstrează lipsa vinovăției lui I.Gherman și dînsul nu poate fi tras la răspundere

penală pentru neexecutarea obligațiilor civile dintre părți;

- instanța nu a analizat obiectiv declarațiile părții vătămate, a martorilor, a

inculpatului, raportul de expertiză, din care rezultă lipsa abuzului de încredere și a

intenției de înșelăciune a inculpatului de a dobîndi banii părții vătămate.

fost admise apelurile avocaților A.Ceachir, A.Postica și V.Pascal în numele inculpatului,

casată sentința și pronunțată o hotărîre nouă, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care lui Gherman Ion recunoscut vinovat pe art.190 alin.(5) Cod penal i-a

fost stabilită pedeapsa de 9 ani închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip închis,

cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții de administrare și gestionare a

mijloacelor financiare pe un termen de 3 ani. În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a constatat că probele cercetate de prima instanță, cu respectarea

prevederilor art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, confirmă vinovăția

inculpatului I.Gherman în comiterea infracțiunii imputate și acțiunile lui corect au fost

încadrate în baza art.190 alin.(5) Cod penal, care se confirmă prin probele administrate

pe dosar și cercetate în ședințele de judecată, și anume prin declarațiile:

5

- reprezentantului legal al părții vătămate SRL „Elvitis-Com”, V.Vutcarău, care a

declarat că avînd intenția de a-și construi un atelier modern, în septembrie-octombrie

2005 a făcut legătura cu SRL „Penomet Grup” și, la începutul lunii octombrie 2005, s-a

deplasat la oficiul acesteia din str.Dimo 1/1, mun.Chișinău, unde a discutat pe această

temă cu directorul I.Gherman, acesta informîndu-l că întreprinderea are licență de

activitate în construcție și se ocupă și de proiectare, i-a schițat atelierul pepinieristic, apoi

1-a făcut în formatul 3 D. Pe el l-a aranjat cum va arăta atelierul, dimensiunile,

capacitatea, inclusiv și culoarea. De la el s-a cerut doar contractul de vînzare-cumpărare

al trenului pe care se v-a efectua construcția și certificatul de urbanism, pe care dînsul

ulterior, împreună cu contractul de vînzare-cumparare al terenului, le-a transmis lui

I.Gherman și, în octombrie 2005, a fost încheiat contractul nr.PMG 8/10-2005, conform

căruia SRL „Elvitis-Com” s-a obligat să achite suma totală de 2 592 709,61 lei, iar SRL

„Penomet-Grup” să construiască atelierul din panouri sandwici. Contractul era compus

din compartimente care prevedeau: montarea panourilor perete și acoperișului, fabricarea

și montarea construcției metalice, procurarea și montarea ferestrelor termopane. Conform

pct.3.1 al contractului, era prevăzut că plățile urmau a fi efectuate pentru fiecare bloc în

parte, iar potrivit pct.3.2 beneficiarul, adică SRL „Elvitis-Com”, era obligat să prezinte

proiectul și autorizația de construcție. În urma discuțiilor, s-a ajuns la înțelegerea verbală

că, SRL „Elvitis-Com” are obligația să prezinte doar certificatul de urbanism, iar SRL

„Penomet-Grup” are obligația să elaboreze proiectul atelierului pepinieristic și, la prima

etapă, să procure materialele necesare, panourile și ferestrele, cantitățile necesare de

metal și să confecționeze construcția metalică, iar SRL „Elvitis-Com” și-a asumat

obligația să achite aceste costuri. Procurarea materialelor necesare și confecționarea

construcției metalice trebuiau efectuate pînă la 31.12.2005. Calculul materialelor

necesare pentru construcția atelierului pepinieristic a fost efectuat de către SRL

„Penomet-Grup” în baza proiectului, care urma a fi elaborat tot de ei, însă era imposibil

într-un termen de la 24.10.2005 pînă la 31.12.2005 să se construiască un asemenea

atelier pepinieristic, nefiind efectuate lucrările de terasament și fundațiile. Conform

dispozițiilor de plată nr.264 din 03.11.2005, SRL „Elvitis- Corm” a transferat suma de

765 739,92 lei pe contul SRL „Penomet-Grup” pentru panouri, fațade, acoperiș și

termopane, care au fost procurate de aceștia și depozitate pe un teren aproape de terenul

pe care urma să se construiască atelierul, iar ferestrele și sticla, accesoriile pentru

panouri, au fost depozitate într-un depozit din r-nul Strășeni, care la cel moment era

arendat de SRL „Elvitis-Com” de la Coopcolprod-Strășeni. Conform dispoziției de plată

nr.297 din 08.11.2005, SRL „Elvitis-Com” a mai transferat pe contul SRL „Penomet-

Grup” suma de 500 000 lei pentru procurarea metalului necesar pentru construcția

metalică, care a fost procurat și depozitat la baza SRL „Penomet-Grup” din str.Uzinelor.

Ulterior, I.Gherman 1-a rugat să efectueze următoarele transferuri pentru confecționarea

construcției metalice, în urma căreia la 23.11.2005, conform dispozițiilor de plată nr.301,

SRL „Elvitis-Com” a transferat 500 000 lei pentru asamblarea construcției metalice, iar

conform dispoziției de plată nr.309 din 02.12.2005 a transferat 327 854,45 lei. Pîna la

sfirșitul anului 2005 SRL „Elvitis-Com” a transferat suma de 2 093 593 lei din suma

totală de 2 592 709 lei prevăzută de contractul nr.8/10-2005, iar SRL „Penomet-Grup”

nu a construit atelierul pepinieristic, dar a procurat materiale doar în sumă de 596 562 lei.

La sfirșitul lunii decembrie 2005, a fost invitat de către I.Gherman la baza din

str.Uzinelor, care i-a arătat că construcția metalică este aproape finisată și că peste vre-o

4-5 zile va fi transportată la terenul din s.Sireț. La 29 sau 30 decembrie 2005, a fost

6

invitat împreuna cu contabila la oficiul SRL „Penomet Grup”, în cadrul discuției

I.Gherman i-a lămurit că primul bloc al contractului a fost îndeplinit, adică panourile și

ferestrele au fost procurate și a rămas numai montarea să fie efectuată, că construcția

metalică este asamblată, dar 1-a rugat să nu o transporte la locul construcției în s.Sireț,

din motiv că cînd vor începe lucrările de terasament, va fi destul de anevoios să le mute

dintr-o parte în alta, convenind ca construcția metalică să fie adusă la teren deja după ce

vor fi executate lucrările de terasament și fundații. Tot atunci, I.Gherman 1-a rugat să-i

semneze factura fiscală, precum că lucrările au fost efectuate, pentru că are nevoie să-și

restituie TVA de la Stat. La început dînsul nu a fost de acord, solicitînd timp să se

consulte, dar inculpatul i-a lămurit că la 30.12.2005 de către SRL „Elvitis-Com” a fost

transferată suma de 2 093 594,37 lei, iar costul materialelor procurate și transportate,

inclusiv cu costurile construcției metalice, nicidecum nu costă mai puțin. El a insistat să

se indice în factura fiscală numai materialele procurate și costurile lor. Însă I.Gherman i-

a spus că el nu-i vinde materiale, dar are obligația de a-i construi atelierul pepinieristic,

astfel el a semnat factura fiscală nr.BA 0652421 din 30.12.2005 la suma totală de 2 592

709,61 lei. Totodată, I.Gherman 1-a rugat să semneze actul de efectuare a lucrărilor în

luna decembrie 2005, lămurindu-i că aceasta este necesar pentru contabilitate. Astfel,

verbal s-au înțeles că în anul 2006, dînsul, ca director al SRL „Elvitis-Com” v-a mai

transfera restul sumei (pentru montare), iar SRL „Penomet-Grup”, îndată ce permite

timpul, începe lucrările de terasament. Conform dispoziției de plată nr.26 din

06.02.2006, la rugămintea lui I.Gherman, SRL „Elvitis-Com” a transferat pentru lucrările

de terasament suma de 24 911,20 lei, deoarece în contractul încheiat nu au fost prevăzute

aceste costuri. În luna aprilie 2006, împreună cu I.Gherman și o persoana necunoscută, s-

au deplasat la locul unde trebuia să fie construcția, au examinat terenul, s-a făcut calculul

lucrărilor de terasament în suma de 231 947 lei și I.Gherman a spus că începe aceste

lucrări, dar trebuie de transferat un avans măcar de 100 000 lei. La 12.04.2006, conform

dispoziției de plată nr.65, a fost transferată suma de 100 000 lei, destinată pentru lucrări

de pămînt conform devizului de cheltuieli nr.01.01-2000. Din momentul ultimului

transfer - aprilie 2006 și pînă în prezent I.Gherman nu s-a mai prezentat la teren, lucrările

de terasament nu au fost începute, fermele metalice confecționate și depozitate la baza

din str.Uzinelor, mun.Chișinău nu au mai fost aduse la terenul destinat. În perioada anilor

2006 și pînă în mai 2008 s-a adresat de nenumărate ori la oficiul din str.Dimo 1/1 pentru

a discuta cu I.Gherman, însă i se răspundea ca dînsul este plecat în România, iar cînd se

întîlneau, acesta motiva că nu poate începe lucrările din motiv că proiectul nu este încă

finisat. La începutul anului 2008, întîmplator s-a întîlnit cu Iu.Focșa, care îi era cunoscut

ca inginer-constructor la SRL „Penomet-Grup”, pe care 1-a întrebat din ce cauză nu se

încep lucrările, însă dînsul i-a comunicat că s-a eliberat de la întreprinderea dată și că

proiectul său a fost terminat încă cînd lucra d-lui, adică pîna la începutul anului 2006, dar

I.Gherman a refuzat să achite costurile. Atunci 1-a întrebat cît costă proiectul și cînd va fi

gata, la ce acesta i-a spus că dacă achită azi, mîine proiectul e gata, totodată informîndu-l

că trebuie schimbat certificatul de urbanism, că cel precedent este vechi. Prezentînd

certificatul de urbanism, peste o zi proiectul a fost gata. Ulterior, primind de la

I.Gherman răspuns l-a adresarea sa, în care acesta a indicat că a construit atelierul și nu

mai are careva obligații față de SRL „Elvitis-Com”, a înțeles că a fost înșelat și

deposedat de mijloace bănești, din care cauză s-a adresat la organele de resort;

- martorului Iu.Focșa, care a lămurit că pînă în august-septembrie 2006 a activat în

calitate de ajutor al directorului pe construcții la SRL „Penomet-Grup”, cunoaște că urma

7

să construiască un atelier pepinieristic pentru SRL „Elvitis-Com”, fiind însărcinat de

către I.Gherman să elaboreze proiectul atelierului, însă acesta nu a fost elaborat pînă la

sfîrșit de către SRL „Penomet-Grup”, iar pentru elaborarea proiectului urma să participe

firma care are licență în acest domeniu. Nu au fost efectuate careva construcții, însă în

anul 2006 s-au procurat careva materiale. Ulterior, a activat în calitate de director la SRL

„Forus-Grup” și în anul 2008 a efectuat în s.Sireț lucrări de construcție a atelierului

pepinieristic în sumă de circa 1 000000 lei. În decursul efectuării lucrărilor de

construcție, erau asigurate materiale de construcție ca: panelul metalic, ferestrele și

careva completări, restul materialelor erau procurate de SRL „Forus-Grup”. În timpul

efectuării construcției el l-a întrebat pe I.Gherman de ce firma sa nu construiește în

continuare atelierul, la ce acesta i-a spus că pînă cînd nu-i vor fi transferați banii de către

V.Vutcarău pentru viitoarele construcții dînsul nu va întreprinde nici o măsură pentru

efectuarea construcției. La aceeași întrebare V.Vutcarău i-a prezentat o scrisoare, prin

care SRL „Penomet-Grup” informa că a finisat lucrările de construcție, de aceea

V.Vutcarău nu mai dorea să întrețină careva relații cu firma dată. Cunoaște că SRL

„Penomet-Grup” nu are licență pentru proiectare, în ce privește tranzacțiile de bani

făcute în anul 2005-2006 între părți nu era la curent. Nu cunoaște dacă contractul

încheiat între SRL „Elvitis-Com” și SRL „Penomet-Grup” a fost semnat, el nu era

persoană de răspundere și nu este la curent cu actul de primire-predare a materialelor

descărcate în s.Sireț.

Ulterior, V.Vutcarău s-a adresat cu rugămintea de a finisa lucrările de proiectare și

de a trece la efectuarea lucrărilor de construcție a atelierului pepinieristic. În anul 2008,

dînsul a realizat tranzacții cu reprezentantul SRL „Interior” privind finisarea elaborării

construcției atelierului pepinieristic, construcția fiind ridicată pe terenul pe care a fost

preconizat inițial, în baza planului cadastral. El a primit de la V.Vutcarău pe contul SRL

„Forus-Grup” pentru proiectări suma de 18 000 lei, relațiile lui cu firma dată în anii

2008-2009 se bazau pe relații reciproce contractante și se confirmau prin facturile fiscale

pentru lucrul efectuat. În luna august 2008 Inspecția de stat în Construcție a efectuat

control la SRL „Forus-Group” și au fost prezentate actele pentru control: licența,

proiectul și cartea tehnică;

- martorului N.Rusu, care a relatat că cunoaște faptul că SRL „Elvitis-Com” a

încheiat un contract cu SRL „Penomet-Grup” privind prestarea unor lucrări de

construcție și pentru serviciile acordate a transferat sume bănești în contul SRL

„Penomet-Grup”, însă nu cunoaște ce sume. La solicitarea SRL „Elvitis-Com” a fost

emisă de către SRL „Penomet-Grup” factura fiscală și anexat procesul-verbal de

executare a lucrărilor, consideră că lucrările indicate în factură au fost executate,

deoarece contabilitatea lucrează cu documentele primare, iar procesul-verbal de

executare a lucrărilor este un document primar. Persoana responsabilă de la SRL

„Penomet-Grup” le-a prezentat actele reflectate în evidența contabilă, la contabilitate a

fost prezentat procesul-verbal de efectuare a lucrărilor care include impozite, servicii și

conform acestor acte SRL „Penomet-Grup” era obligată de a emite facturi fiscale în baza

procesului-verbal prezentat. În evidența contabilă a SRL „Penomet-Grup” a fost

reflectată procurarea tuturor materialelor indicate în procesul-verbal. În perioada

eliberării facturii, SRL „Penomet-Grup” presta lucrări de construcții și altor firme, nu

cunoaște care a fost venitul SRL „Penomet-Grup” de la SRL „Elvitis-Corm”, dat fiind că

venitul se realizează pe un an întreg și nu pe tranzacții aparte. Despre rezultatele

8

expertizei contabile realizate de CNEJ nu cunoaște, însă a conlucrat cu expertul în

perioada efectuării expertizei;

- și actele cauzei: notificarea SRL „Penomet-Grup” către SRL „Elvitis-Com” din

23.06.2008 privind achitarea sumei restante de 149 504,04 lei din suma totală de 2 592

709,61 lei;

- pretenția SRL „Elvitis-Com” expediată în adresa SRL „Penomet-Grup” din

04.07.2008, conform căreia conducerea SRL „Elvitis-Com” a informat SRL „Penomet-

Grup” despre faptul că, conform condițiilor contractuale în urma recepționării avansului

în sumă de 2 093 593 lei, ultima urma să procure materialele de construcție pentru

construcția atelierului pepinieristic, precum și să execute montarea atelierului și a

lucrărilor de pămînt, fapt ce nu a fost executat, solicitîndu-le transportarea tuturor

materialelor de construcție, precum și montarea atelierului pepinieristic;

- scrisoarea de răspuns expediată de SRL „Penomet-Grup” către SRL „Elvitis-

Com”, prin care directorul I.Gherman a informat conducerea SRL „Elvitis-Com”, că

lucrările de construcție a atelierului pepinieristic conform contractului de antrepriză au

fost executate;

- scrisoarea directorului SRL „Elvitis-Com” adresată directorului SRL „Penomet-

Grup”, conform căreia ultimul a fost chemat să arate locul unde a fost construit atelierul

pepinieristic;

- nota contabilă întocmită de către directorul SRL „Runat-Audit”, conform căreia

se atestă că de către SRL „Elvitis-Com” a fost transferată suma de 2 093 594, 37 lei la

contul SRL „Penomet-Grup” pentru construcția atelierului pepinieristic, luîndu-se în

calcul factura BA 0652421 din 31.12.2005, în sumă de 2 592 709, 61 lei;

- procesul-verbal de ridicare din 29.01.2009, conform căruia de la directorul SRL

„Elvitis-Com” au fost ridicate materialele contabile privind relațiile cu SRL „Penomet-

Grup”;

- dispozițiile de plată nr.284 din 03.11.2005 în sumă de 765 739,92 lei; nr.297 din

18.11.2005 în sumă 500 000 lei; nr.301 din 23.11.2005 în sumă de 500 000 lei; nr.309

din 02.12.2005 în sumă de 327 854,45 lei; nr.26 din 06.02.2006 în sumă de 249 611,20

lei; nr.85 din 12.04.2006 în sumă de 100 000 lei;

- contractul nr.8/10.2005 pentru construcția atelierului pepeneristic pentru SRL

„Elvitis-Com”, conform căruia suma estimativă a lucrărilor a fost evaluată la 171 541

euro;

- factura fiscală nr.BA 0652421 din 30.12.2005, în sumă de 2 592 709,61 lei,

eliberată de către SRL „Penomet Grup”;

- actul de primire-predare a lucrărilor de expertiză și proiectare a lotului de pămînt,

titular SRL „Elvitis-Com”, conform căruia au fost executate lucrări de către SRL

„Penomet-Grup” în sumă de 24 020 lei;

- procesul-verbal de recepție a lucrărilor din decembrie 2005, în sumă de 2 592

709,61 lei, semnat de către directorul SRL „Penomet-Grup”, I.Gherman și directorul

SRL „Elvitis-Com”, V.Vutcarău;

- raportul de expertiză nr.1974 din 20.04.2010, conform căruia s-a stabilit că

datoria SRL „Penomet-Grup” față de SRL „Elvitis-Com” la 20.04.2010, constituia suma

de 1 381 422,05 lei. Din cele menționate în expertiză reiese că nu există datorie a SRL

„Elvitis-Com” față de SRL „Penomet-Grup”;

- procesul-verbal de examinare a obiectului din 12.08.2011, în urma examinării

cărții tehnice a construcției atelierului pepinieristic în s.Sireț, s-a constatat că toate

9

lucrările de execuție a construcției sînt înscrise din luna mai 2008, lucrările executate la

construcția atelierului pepinieristic au fost înscrise de Iu.Focșa și Gh.Chintea. Careva

înscrieri privind lucrările executate de către SRL „Penomet-Grup” în cartea tehnică

lipsesc și nu au fost observate careva notițe despre executarea lucrărilor de către această

companie;

- extrasul din contul rulajului bancar al SRL „Penomet-Grup” din 01.07.2006-

31.12.2006;

- raportul de expertiză economico-financiară repetată nr.02/02-2013 din

21.02.2013, prin care s-a constatat că materialele indicate în procesul-verbal de recepție a

lucrărilor din decembrie 2005 au fost încasate de către SRL „Penomet-Grup” în costul

construcției atelierului pepinieristic la valoarea de deviz și nu au fost transmise

beneficiarului SRL „Elvitis-Com” prin careva documente primare.

Instanța de apel a constatat că aceste probe, analizate în ansamblu, coroboreză

între ele, nu trezesc careva dubii și demonstrează incontestabil vina inculpatului în

comiterea infracțiunii de escrocherie, acțiuni încadrate corect în baza art.190 alin.(5) Cod

penal.

În concluzie, instanța de apel, reținînd probatoriul adminsitrat la caz, a respins

argumentele apelanților referitor la încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

considerînd că acestea nu au suport de fapt și de drept.

Declarative a considerat instanța și afirmațiile apelanților, precum că declarațiile

părții vătămate sînt contrare celor date la urmărirea penală, deoarece acestea coroborează

cu celelalte probe administrate pe caz, iar faptul că la data de 29.01.2014 de către

Inspectoratul de Poliție Rîșcani, mun.Chișinău, a fost pornită cauza penală în baza

art.312 Cod penal pe faptul depunerii declarațiilor false de către partea vătămată

V.Vutcarău, nu afectează în careva mod veridicitatea și temeinicia acuzării aduse

inculpatului I.Gherman.

La fel, instanța de apel a respins argumentul apărării, precum că nu a fost pornită

urmărirea penală pe indicii infracțiunii prevăzuți de art.190 alin.(5) Cod penal,

considerînd că au fost încălcate prevederile art.28 alin.(1) Cod de procedură penală,

deoarece inițial urmărirea penală a fost pornită în baza art.195 alin.(2) Cod penal, însă în

urma modificărilor operate în Codul penal prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în

vigoare din 24.05.2009, a fost exclus art.195 Cod penal, cu includerea elementelor

calificative prezente în cauza dată în prevederile art.190 alin.(5) Cod penal - escrocherie,

adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere,

cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari, ceea ce nu constituie prin sine o

încălcare procesuală, astfel că, la caz, nu era necesară emiterea unei ordonanțe privind

modificarea învinuirii, deoarece fapta de escrocherie cu cauzarea de daune în proporții

deosebit de mari, conform legii vechi, se conținea în componența de infracțiune

prevăzută de art.195 alin.(2) Cod penal.

De asemenea, instanța de apel a considerat nefondat și argumentul aparării,

precum că la caz lipsesc demersurile motivate ale organului de urmărire penală, privind

necesitatea prelungirii arestului preventiv față de inculpatul I.Gherman, avînd în vedere

că conform prevederilor art.176, 177 Cod de procedură penală, măsura preventivă -

arestul preventiv, se prelungește în baza demersului motivat al procurorului, iar

examinarea demersului dat ține de competența judecătorului de instrucție. Astfel,

materialele privind aplicarea și prelungirea măsurii preventive, se dețin în exclusivitate la

judecătorul de instrucție, după caz, în arhiva judecătorului de instrucție, și faptul că

10

acestea lipsesc la materiale cauzei, în contextul art.251 Cod de procedură penală, nu

poate constitui temei de a recunoaște nule actele de procedură efectuate de organul de

urmărire penală.

Nefondat instanța a considerat și argumentele apelantului, precum că ordonanța

procurorului de fixare a termenului de urmărire penală din 18.07.2008, contravine

prevederilor art.259 alin.(3) și (4) Cod de procedură penală și că lipsește ordonanța

procurorului de prelungire a urmării penale din 05.04.2010 pînă la 03.05.2010, deoarece

ordonanța din 18.07.2008 corespunde tuturor rigorilor normei precedate în baza

demersului ofițerului de urmărire penală, procurorul a dispus prelungirea termenului de

urmărire penală, astfel că careva încălcări la întocmirea actelor nu au fost stabilite.

Respins a fost de instanță și argumentul, precum că rapoartele de expertiză nr.2483

din 19.10.2009 și nr.093 din 26.11.2008 s-au dispus cu încălcarea prevederilor art.144,

145 Cod de procedură penală, pe motiv că ordonanța procurorului din 08.09.2009 nu a

fost adusă la cunoștință inculpatului, deoarece la finisarea urmăririi penale, inculpatul a

luat cunoștință cu materialele cauzei, inclusiv și cu actele sus-menționate, prin urmare

acestea i-au fost cunoscute, iar neaducerea la cunoștință a ordonanței indicate, nu atrage

nulitatea ei.

Incorectă a considerat instanța și afirmația apărării că ordonanța Procurorului

General adjunct din 31.12.2009, prin care cauza a fost transmisă Procuraturii

Anticorupție, a fost emisă cu încălcarea competenței, din considerentul că la caz,

procurorul la emiterea ordonanței date, corect s-a bazat pe faptul că, organul de urmărire

penală al CCCEC în cauza penală nr.2009990087, pornită în baza art.195 alin.(2) Cod

penal la cererea cet.Tonconog, la acel moment cerceta fapte similare comise de către

I.Gherman și soția acestuia, astfel întru examinarea corectă și rapidă a cauzei, just și

legal s-a dispus concentrarea cauzelor penale la un singur organ de urmărire penală.

Instanța a respins și argumentul, precum că ordonanțele procurorului A.Popenco

de prelungire a urmăririi penale contravin art.259 Cod de procedură penală, deoarece

reținînd norma la care s-a făcut trimitere și art.20 alin.(2) Cod pe procedură penală,

rezultă că, conducătorul organului de urmărire penală, dispune fixarea termenului de

urmărire penală în termenul pe care î-1 consideră rezonabil pentru cercetarea obiectivă și

multiaspectuală a cauzei penale.

Instanța a menționat că, nu poate fi admis nici motivul, precum că raportul de

expertiză nr.1974 din 20.04.2010 contravine prevederilor art.142-151 Cod de procedură

penală, fiind numit într-o altă cauză penală, deoarece în cazul dat, organul de urmărire

penală, conducîndu-se de prevederile art.101 Cod de procedură penală, cercetînd cauza

penală și constatînd că raportul de expertiză menționat are tangențe cu această cauză

penală, este în drept de a anexa prin ordonanță actul dat la materialele cauzei penale, care

de rînd cu celelalte probe, este examinat și cercetat în procesul penal, or, dispunerea

expertizei într-o altă cauză penală și anexarea copiei acesteia la cauza penală vizată, nu

constituie prin sine o încălcare procesuală.

Neîntemeiat a considerat instanța și argumentul apărării, precum că este ilegală

ordonanța Prim-ajunctului Procurorului General A.Pîntea din 26.04.2011 privind

anularea ordonanței de încetare a urmăririi penale emisă de către procurorul A.Popenco

din 08.02.2011 cu reluarea urmăririi penale, deoarece în privința lui I.Gherman au fost

pornite mai multe cauze penale nr.2009990087, nr.209990433 și nr.2009990461, care la

momentul emiterii ordonanței vizate se aflau în procedura de efectuare a urmăririi penale

în cadrul CCCEC.

11

De asemenea, instanța a conchis că careva încălcări procesuale la audierea

martorului Iu.Focșa nu au fost stabilite și declarațiile lui corect au fost luate în

considerație de instanță, deoarece fiind audiat, acesta nu a solicitat să i se acorde

interpret, iar în procesul-verbal dînsul personal a scris în limba de stat că procesul-verbal

a fost scris corect, pentru ce și a semnat, ceea ce denotă că Iu.Focșa a înțeles conținutul

acestui act procedural, contrasemnîndu-l, prin urmare nu s-a adeverit afirmația avocatului

că procesele-verbale de audiere a martorului sînt contrafăcute, de rînd ce acestea în

cadrul urmării penale au fost obținute conform procedurii penale și nu contravin

dispoziției art.94 Cod de procedură penală.

Lipsită de temei a considerat instanța și afirmația apelanților, precum că

V.Vutcarău nu poate avea calitate de parte vătămată, nefiind recunoscut în această

calitate prin ordonanța procurorului, deoarece inițial acesta a fost audiat ca martor la data

de 18.07.2008, după care a și fost recunoscut ca parte civilă și ulterior audiat ca parte

vătămată la data de 06.03.2009. Mai mult, prin ordonanța din 18.07.2008, V.Vutcarău, a

fost recunoscut în calitate de reprezentant al părții vătămate „Elvitis-Com” SRL.

Respins a fost de instanță și afirmația apelanților, precum că raportul cu

propunerea de a înainta învinuirea a fost întocmit de către o altă persoană decît cea

numită, reieșind din faptul că norma art.280 Cod de procedură penală, nu prevede

obligativitatea numirii persoanei responsabile de efectuarea acțiunilor de urmărire penală

în baza ordonanței motivate, iar potrivit scrisorii de expediere nr.24-l-22d/l1-8127 din

27.07.2011, inițial șeful Secției urmărire penală al Comisariatului General de Poliție

I.Meaun, a dispus prin rezoluție organizarea urmăririi penale de către ofițerul de urmărire

penală D.Vasiloi, apoi la 28.07.2011 și 29.02.2012 a dispus prin rezoluție organizarea

urmăririi penale și efectuarea urmăririi penale de către ofițerul de urmărire penală

N.Cortac.

La fel, instanța a constatat că corect procurorul V.Guzic a dispus punerea lui

I.Gherman sub învinuire pentru infracțiunea de escrocherie în proporții deosebit de mari,

în baza ordonanței din 02.05.2012 și incorectă este afirmația apărării că acesta nu era în

drept să întocmească ordonanța dată din considerentul că lipsește ordonanța procurorului

privind reîncadrarea acțiunilor lui I.Gherman, deoarece reîncadrarea acțiunilor

inculpatului era necesară de drept în legătură cu intervenirea modificărilor în legea

penală, astfel încît s-a exclus norma art.195 alin.(2) Cod penal, care prevedea

răspunderea penală pentru însușirea de bunuri sub diferite forme, inclusiv prin

escrocherie, cu cauzare de daune în proporții deosebit de mari, respectiv, reîncadrarea

acțiunilor în baza art.190 alin.(5) Cod penal, care prevede răspunderea penală pentru

escrocherie cu cauzare de daune în proporții deosebit de mari, era necesară de drept, fără

a fi emisă ordonanța de modificare a învinuirii.

La capitolul lipsei probelor ce ar demonstra vinovăția inculpatului, reieșind din

contextul argumentelor invocate de partea apărării, instanța de apel a constatat că probele

administrate denotă incontestabil vinovăția inculpatului, interpretarea legală a acțiunilor

căruia de către prima instanță a fost făcută corect și fără careva abateri, astfel întrunind

latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, pe motiv că intenția inculpatul de a însuși

de la partea vătămată prin înșelăciune mijloace bănești în sumă totală de 2 443 205,57

lei, a apărut nemijlocit din momentul semnării contractului nr.PMG 8/10-2005 din

24.10.2005, deoarece sub pretextul încheierii acestui contract, prin care s-a stabilit costul

lucrărilor pentru construcția atelierului pipenieristic în sumă de 171 541 euro, SRL

„Penomet-Grup”, fondatorul căruia este I.Gherman, s-a obligat să construiască atelierul

12

pepinieristic, care de facto nu a fost construit, iar faptul că SRL „Penomet-Grup” a livrat

anumite materiale de construcție către SRL „Elvitis-Com”, nu denotă că I.Gherman ar fi

avut intenția de a-și executa obligațiunile asumate ca persoana juridică a cărei fondator

era.

Afirmațiile inculpatului că firma sa a livrat anumite materiale de construcție și că

urmau să înceapă lucrările de construcție, instanța a apreciat-o drept o metodă aleasă de

acesta pentru a ascunde intenția sa de însușire a bunurilor părții vătămate, avînd în

vedere că prețul materialelor de construcție returnate, este cu mult mai mică decît suma

de bani primită de către inculpat de la SRL „Elvitis-Com”.

Respinse au fost și argumentele apelanților, precum că lucrările de construcție nu

puteau fi începute din vina părții vătămate, care la acel moment nu a prezentat toată

documentația de proiect, deoarece acestea se combat prin însuși declarațiile inculpatului,

care a relatat că a comunicat cu SRL „Elvitis-Com” despre necesitatea semnării de noi

contracte, informînd despre faptul că lucrările de construcție a atelierului pepinieristic,

conform contractului de antrepriză, au fost executate, însă în ședințele de judecată a

declarat că refuzul de a construi atelierul s-a datorat lipsei actelor de autorizare a

construcției, precum și mărirea prețurilor la lucrări.

Instanța a conchis că, sînt neîntemeiate și afirmațiile apelanților, precum că între

părți au existat niște relații civile, deoarece reieșind din prevederile pct.4.6 din contractul

nr.PMG 8/10-2005, SRL „Elvitis-Com” urma să achite în avans nu mai mult de 30-50 %

din suma contractului, pe cînd a fost transmisă către SRL „Penomet-Grup” suma de 2

443 205,57 lei, ceea ce constituie 94,2 % din suma totală a prețului contrucției, însă

necătînd la faptul dat, SRL „Penomet-Grup” a transmis SRL „Elvitis- Com” materiale de

construcție doar în sumă de 595 899,14 lei, iar ulterior a solicitat încheierea altui contract

pentru pornirea lucrărilor de construcție. Prin urmare, la caz, a fost realizat și abuzul de

încredere, prin convingerea lui V.Vutcarău de a semna factura fiscală și procesul-verbal

de recepție a lucrărilor, precum că SRL „Penomet-Grup” a executat integral lucrările de

construcție, iar SRL „Elvitis-Com” a recepționat atelierul pepinieristic, pe cînd lucrările

de construcție la acel moment nu erau executate, fapt care de altfel a fost recunoscut și de

către inculpat, astfel că acțiunea contractului continua mai departe, iar semnarea acestor

acte a constituit doar o formalitate.

Nefondat instanța a considerat și argumentul apărării, precum că obiectul

recepționat a fost pus la evidența contabilă a SRL „Elvitis-Com”, fapt care denotă

creșterea venitului întreprinderii, deoarece faptul dat contravine raportului de expertiză

economico-financiară repetată nr.02/02-2013 din 21.02.2013, prin care s-a constatat că

SRL „Penomet-Grup”, în lipsa autorizației și cărții tehnice a construcției nu a putut

întocmi documentele de ordin tehnic, adică jurnalele de execuție a lucrărilor, lista

schemelor de execuție privind montarea construcțiilor și comunicațiilor, procesul-verbal

de recepție la terminarea lucrărilor, procesul-verbal de recepție finală, lista materialelor,

utilajelor, construcțiilor însoțite de certificate sau fișe tehnice, care oglindesc calitatea

lor, fișa tehnică a obiectului, documentele centralizate ale comisiei de recepție la

terminarea lucrărilor, de unde rezultă că firma dată, neavînd carte tehnică în construcții,

nu era în drept să întocmească procesul-verbal de recepție a lucrărilor, fapt ce denotă

intenția inculpatului de înșelăciune a părții vătămate, aceasta fiind întocmită abia în 2008

de către martorul Iu.Focșa. Intenția de însușire a bunurilor de către directorul SRL

„Penomet-Grup” I.Gherman, este adeverită și prin lipsa înscrierilor corespunzătoare de

către compania executantă de lucrări de construcție.

13

Instanța a constatat că, eschivarea inculpatului de la executarea obligațiunilor

asumate este demonstrată și prin declarațiile reprezentantului părții vătămate V.Vutcarău,

care a declarat că după transferarea mijloacelor bănești, a mers la oficiul SRL „Penomet-

Grup” pentru a afla motivul neefectuării lucrărilor, însă de fiecare dată i se spunea că

directorul I.Gherman este plecat în România, ori nu este pe loc, sau alte motive.

În concluzie, instanța a considerat neargumentată poziția părții apărării privind

prezența între SRL „Penomet-Grup” și SRL „Elvitis-Com” a relațiilor de ordin civil,

avînd în vedere că pînă la momentul actual nu au fost returnate nici sumele de bani

primite, dar nici nu au fost executate lucrările de construcție.

Lipsit de temei instanța a considerat și argumentele apelanților, precum că de către

acuzatorul de stat nu a fost stabilită vinovăția lui I.Gherman, nefiind constatat cînd a

apărut intenția acestuia de a însuși bunurile părții vătămate, locul și timpul comiterii

infracțiunii și suma însușită de către I.Gherman, și nu s-a adeverit că acesta ar fi avut un

careva profit de pe urma tranzacției încheiate, deoarece toate aceste circumstanțe au fost

determinate cu certitudine de către organul de urmărire penală și probate prin probele

administrate la caz.

La fel, instanța a considerat ca declarative argumentele privind părtinirea

judecătorilor care au examinat cauza, deoarece repartizarea cauzei penale a fost efectuată

în mod aleatoriu, lipsind temeiuri ce ar dovedi contrariul. Mai mult că, avocații s-au

folosit de drepturile sale înaintînd cereri de recuzare în privința judecărorilor pe care i-au

considerat nepărtinitori, cereri ce au fost respinse, ca nefondate.

Totodată, instanța de apel a conchis de a interveni în hotărîrea primei instanțe, în

partea stabilirii pedepsei inculpatului, considerînd că în cazul de față, la etapa urmăririi

penale, de către organul de urmărire penală au fost admise unele erori procesuale, care nu

atrag nulitatea acțiunilor procesuale, dar condiționează reducerea termenului de pedeapsă

fixat de prima instanță inculpatului I.Gherman, drept recompensă pentru încălcările date,

și anume pentru faptul că a fost menținut în calitate de bănuit mai mult de 3 luni în lipsa

unei ordonanțe privind prelungirea menținerii în această calitate emisă de Procurorul

General sau adjuncții lui și că dosarul penal vizat a fost conexat cu un alt dosar, fiindu-i

atribuit nr.2009990087, însă după aceasta organul de urmărire penală nu a dispus prin

ordonanță motivată disjungarea cauzelor penale.

Referitor la pedeapsa stabilită, necătînd la reducerea acesteia, instanța a conchis că

prima instanță, a ținut cont de prevederile art.61, 75, 76, 77 Cod penal și că pedeapsa

aplicată este proporțională faptei comise de inculpat.

Cît privește acțiunea civilă în cadrul dosarului penal, instanța a menționat că

aceasta corect a fost soluționată, deoarece acțiunea civilă a fost înaintată de către

V.Vutcarău nu în calitate de parte vătămată, dar în calitate de reprezentant al părții

vătămate SRL „Elvitis-Com”, din care motiv argumentul apărării în aceste sens, este

nefondat. Mai mult, prin admiterea acțiunii civile, instanța a dispus restituirea

prejudiciului cauzat în sumă de 1 381 422,05 lei, dar nicidecum nu a recunoscut prezența

relațiilor civile dintre inculpat și partea vătămată, astfel argumentele apărării din acest

punct de vedere sînt pur declarative și nebazate pe careva temeiuri de drept.

La fel, instanța de apel a statuat că prima instanță, reținînd prevederile art.585 și

art.619 Cod civil, just a dispus încasarea dobînzii de întîrziere în mod solidar atît de la

inculpatul I.Gherman, cît și de la partea civilmente responsabilă SRL „Penomet-Grup”.

14

C.Miron și V.Călugăreanu, avocații A.Ceachir și A.Postica în numele inculpatului, care

au solicitat:

- procurorii care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod

de procedură penală, casarea acesteia și menținerea sentinței, pe motiv că instanța de apel

casînd sentința în partea stabilirii pedepsei și reducîndu-i inculpatului din pedeapsa

stabilită de prima instanță, incorect a tras concluzia că acesta a fost deținut mai mult de 3

luni în calitate de bănuit, deoarece la acel moment, adică la 08.11.2008, erau în vigoare

prevederile art.63 alin.(6) Cod de procedură penală, astfel că organul de urmărire penală,

după expirarea termenului de 3 luni, acumulînd probe suficiente, concludente ce

demonstrau vinovăția lui I.Gherman, i-au înaintat învinuirea în strictă conformitate cu

legea procesual penală în vigoare la acel moment și prevederile art.385 alin.(4) Cod de

procedură penală, la caz nu pot fi aplicate, astfel pedeapsa stabilită de prima instanță este

în corespundere cu criteriile generale de individualizare a pedepsei;

- avocatul A.Postica care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.2),

6), 8), 16) Cod de procedură penală, casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în

aceiași instanță de apel, precum și a încheierilor aceleiași instanțe din 16.01.2014 și

05.06.2014, cu schimbarea măsurii preventive arestul, invocînd că instanța nu a fost

compusă potrivit legii, fiind încălcate prevederile art.30, 31, 33 Cod de procedură penală;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii și norma de drept aplicată în hotărîrea

atacată contravine unei hotărîri aplicabile a aceleiași norme date anterior de către Curtea

Supremă de Justiție, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, care demonstrează că în cauză sînt prezente relații civile între două persoane

juridice;

- instanța și-a întemeiat concluziile doar pe declarațiile părții vătămate care sînt

contradictorii și pe rapoartele de expertiză imparțiale, dispuse cu grave încălcări

procesuale;

- nu a fost demonstrat faptul întrunirii elementelor infracțiunii, și în special nu a

fost stabilită vinovăția lui I.Gherman în comiterea infracțiunii de escrocherie;

- nu a fost stabilit cuantumul pretinsului prejudiciu cauzat, cum a fost comisă

escrocheria, prin abuz de încredere sau prin înșelăciune;

- nu a fost stabilit faptul că inculpatul în calitate de unic fondator și administrator

ar fi însușit din contul SRL ,,Penomet-Grup” mijloace bănești care ar aparține SRL

,,Elvitis Com”, astfel că nu este demonstrată ridicarea oricăror mijloace bănești din

conturile firmei către unicul fondator;

- repartizarea dosarului atît în prima instanță, cît și în apel nu a fost aleatorie,

lipsind la caz extrasele din PIGD, ceea ce pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor ce

au examinat cauza;

- încheierile instanței din 16.01.2014 și 05.06.2014 sînt abuzive și neîntemeiate, în

ce privește starea de arest și liberarea din această stare a inculpatului, deoarece sentința

nu a devenit definitivă, fiind atacată cu apel, aceasta are efect suspensiv, astfel că la caz

nu se poate vorbi despre o sentință de condamnare și aflare a lui I.Gherman în stare de

detenție, prin urmare afirmația instanței că aflarea inculpatului în stare de detenție în

vederea executării sentinței de condamnare, este o eroare gravă de drept, ce duce la

încălcarea prevederilor art.8, 10, 11, 20 Cod de procedură penală și a art.5 din Convenție,

în rest, exprimîndu-și dezacordul cu decizia instanței de apel pe aceliași motive invocate

în apel, descrise la pct.3 al prezentei decizii.

15

- avocatul A.Ceachir care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.2),

6), 8), 14), 16) Cod de procedură penală, casarea acesteia, cît și a încheierilor din

16.01.2014 și 05.06.2014, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță, repetat

invocînd aceleași motive ca și în apel descrise detaliat la pct.3 al prezentei decizii.

La fel, la 04.11.2014 și 19.12.2014, împotriva aceleiași decizii, au declarat

recursuri suplimentare avocații A.Postica și A.Ceachir, solicitînd casarea deciziei

instanței de apel și a închierilor din 16.01.2014 și 05.06.2014, ca fiind ilegale și

neîntemeiate și constatarea violării art.5 alin.(4) din Convenție în privința lui I.Gherman

și încasarea prejudiciului moral în beneficiul acestuia în mărime de 5000 euro, invocînd

că:

- instanța nu s-a expus asupra motivului privind imparțialitatea judecătorului

O.Melniciuc la judecarea cauzei în prima instanță, ceea ce constituie o încălcare a

dreptului la un proces echitabil garantat de art.6 §1 din Convenție;

- instanța nu s-a expus asupra argumentelor părții apărării privind încetarea calității

de bănuit a lui I.Gherman și punerea lui sub învinuire peste termen, prin ce a fost încălcat

dreptul lui de a nu fi urmărit și judecat de mai multe ori pentru una și aceiași faptă;

- instanța nu s-a expus asupra apelurilor declarate împotriva încheierii de

respingere a cererii privind încetarea procesului penal, prin urmare instanța de apel

potrivit art.415 alin.(2) Cod de procedură penală, era obligată să admită integral apelurile

declarate împotriva sentinței și să caseze atît încheierea privind respingerea cererii de

încetare a procesului penal, cît și sentința de condamnare, iar în temeiul art.391 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, să dispună încetarea procesului penal pe motivul

încălcării dreptului inculpatului de a nu fi urmărit și judecat de mai multe ori pentru una

și aceiași faptă, garantat de art.7 alin.(2) Cod penal, art.22 Cod de procedură penală, ceea

ce exclude tragerea la răspundere penală.

materialele dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opiniile procurorului, a

reprezentantului părții vătămate V.Vutcarău și a avocatului A.Ceachir, expuse în

referință, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora din următoarele considerente.

Cu referire la recursul procurorilor.

Potrivit textului recursului, procurorii invocă ca temei de casare a deciziei instanței

de apel prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, care stipulează

că hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept

în cazul cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori instanța a

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal

constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,

lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel.

După cum rezultă din conținutul recursului, unicul motiv din care cauză procurorii

nu sînt de acord cu concluzia instanței de apel este sub aspectul aplicării prevederilor

art.385 alin.(4) Cod de procedură penală, în urma căruia inculpatului I.Gherman i s-a

redus 3 ani închisoare din pedeapsa stabilită de prima instanță, considerînd că pe

parcursul efectuării urmăririi penale nu s-a constatat încălcări ale drepturilor inculpatului,

deoarece la 08.11.2008, cînd acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit, erau în vigoare

16

prevederile art.63 alin.(6) Cod de procedură penală, astfel că organul de urmărire penală,

după expirarea termenului de 3 luni, acumulînd probe suficiente, concludente ce

demonstrau vinovăția lui I.Gherman, în termeni legali i-a înaintat învinuirea, adică în

strictă conformitate cu legea procesual penală în vigoare la acel moment.

Analizînd textul deciziei instanței de apel, Colegiul penal constată că, în partea

dată, concluzia instanței de apel este una întemeiată, din considerentul că în privința

persoanei care a fost recunoscută ca bănuită I.Gherman la 08.08.2008, după expirarea

termenului de trei luni, de către organul de urmărire penală nu au fost respectate

prevederile art.63 alin.(2) pct.3), alin.(3) Cod de procedură penală, care prevede că

calitatea de bănuit, după termenul de 3 luni, poate fi menținută cu acordul Procurorului

General și al adjuncților săi - mai mult de 6 luni, la caz lipsind ordonanța de prelungire a

menținerii în calitate de bănuit a lui I.Gherman de către Procurorul General sau adjuncții

lui, ori să fi pus sub învinuire.

Afirmația recurenților, precum că la caz nu au fost încălcate prevderile art.63

alin.(2) pct.3) Cod de procedură penală, fiindcă la acel moment erau în vigoare

prevederile art.63 alin.(6) Cod de procedură penală, ce permitea în cazul acumulării

ulterioare a probelor suficiente, de a pune persoana sub învinuire pentru același fapt, este

lipsit de temei, deoarece la data cînd i-a fost înaintată învinuirea inculpatului -

02.05.2012, prevederile art.63 alin.(6) Cod de procedură penală au fost declarate

neconstituționale prin Hotărîrea Curții Constituționale nr.26 din 23.11.2010. Pe lîngă

aceasta, instanța a constatat și o altă eroare - lipsa unei ordonanțe privind prelungirea

menținerii în calitate de bănuit a acestuia de către Procurorul General sau adjuncții lui și

că dosarul penal vizat a fost conexat cu un alt dosar, fiindu-i atribuit nr.2009990087, însă

după aceasta organul de urmărire penală nu a dispus prin ordonanță motivată disjungarea

cauzelor penale.

În concluzie, argumentul recurenților, precum că decizia instanței nu cuprinde

motivele reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru această încălcăre, este

neîntemeiat, dimpotrivă, decizia este bine argumentată, motivată, soluție expusă detaliat

în textul deciziei, și nu contravine prevederilor art.385, 394 Cod de procedură penală.

Mai mult, Colegiul menționează că, la stabilirea pedepsei inculpatului I.Gherman

instanța de apel a ținut seama pe deplin de principiile generale de aplicare a pedepsei,

prevăzute de art.61 alin.(2) Cod penal, precum și de criteriile generale de individualizare

a pedepsei, stipulate în art.75 Cod penal, fiindu-i aplicată o pedeapsă echitabilă,

individualizată conform prevederilor legale.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept la care fac referire recurenții.

Cu referire la recursurile suplimentare declarate de avocații A.Postica și

A.Ceachir.

În conformitate cu prevederile art.422 Cod de procedură penală, termenul de

declarare a recursului ordinar împotriva hotărîrii instanței de apel este de 30 de zile de la

data pronunțării deciziei.

Astfel, decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19.06.2014, care se

contestă, a fost pronunțată integral la 09.07.2014, iar recursurile suplimentare declarate

de avocații A.Postica și A.Ceachir au fost înregistrate la Curtea Supremă de Justiție la

04.11.2014 și 19.12.2014, după expirarea termenului legal de declarare a recursului

ordinar.

17

În speța dată, durata termenului de recurs de 30 zile, în temeiul art.230-231 Cod de

procedură penală, a început să curgă la 10.07.2014 și a expirat la 11.08.2014.

Colegiul penal remarcă că, legea procesual penală nu face careva mențiuni

referitor la declararea suplimentară a recursului ordinar și nu stabilește alte termene

pentru actele suplimentare, decît cele prevăzute la art.422 Cod de procedură penală, or,

acestea trebuie să se încadreze în termenul de declarare a recursului oferit tuturor

particpanților la proces.

De aceea, recursurile suplimentare, depuse de persoanele care au declarat în

termen recurs ordinar, se vor considera ca depuse peste termen, dacă ele nu se încadrează

în termenul de 30 zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel, prevăzut de

dispoziția art.422 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul penal conchide că, recursurile suplimentare declarate de avocați la

04.11.2014 și 19.12.2014, sînt depuse peste termenul legal, prevăzut de art.422 Cod de

procedură penală, deoarece termenul de declarare a recursului împotriva deciziei

instanței de apel a expirat la data de 11.08.2014.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.2) Cod de procedură penală, instanța de recurs va

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta a fost

declarat peste termen.

Prin urmare, prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

conchidă asupra inadmisibilității recursurilor suplimentare din 04.11.2014 și 19.12.2014

declarate de avocații A.Ceachir și A.Postica, ca fiind declarate peste termen.

Cu referire la recursurile ordinare declarate de avocații A.Ceachir și A.Postica.

Drept temei pentru recurs avocații în numele inculpatului au invocat prevederile

art.427 alin.(1) pct.2), 6), 8), 14), 16) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, ori nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal

constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursurilor

declarate, lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor

recurate.

După cum rezultă din conținutul recursurilor, autorii acestora nu sînt de acord cu

condamnarea lui I.Gherman în baza art.190 alin.(5) Cod penal, considerînd că lipsesc

probe certe ce ar confirma vinovăția acestuia în săvîrșirea infracțiunii imputate, invocînd

că între părți au avut loc niște raporturi juridico-civile.

La acest capitol, Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art.314

Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele

probele prezentate de părți, a audiat inculpatul I.Gherman, reprezentantul părții vătămate

V.Vutcarău, martorii Iu.Focșa, N.Rusu, a cercetat actele cauzei, pe care le-a apreciat în

mod obiectiv, ce au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului în săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5) Cod penal, referitoare la existența elementelor

constitutive ale infracțiunii, a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus

unei verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra temeiniciei

18

soluției pronunțate de prima instanță, expusă mai sus, deoarece argumentele apărării nu

și-au găsit confirmare în ședința de judecată.

Totodată, Colegiul penal reține că, instanța de apel, ținînd cont de prevederile

art.414 alin.(2), (6) Cod de procedură penală, de faptul că partea apărării a solicitat doar

cercetarea probelor existente la dosar, neavînd probe suplimentare, respecînd aceste

prevederi, a audiat suplimentar inculpatul I.Gherman, reprezentantul părții vătămate

V.Vutcarău, martorii Iu.Focșa, N.Rusu, a cercetat și verificat probele cauzei - notificarea

SRL „Penomet-Grup” către SRL „Elvitis-Com” din 23.06.2008, pretenția și scrisoarea

directorului SRL „Elvitis-Com” expediate în adresa SRL „Penomet- Grup” din

04.07.2008, scrisoarea de răspuns expediată de SRL „Penomet-Grup” către SRL „Elvitis-

Com”, nota contabilă întocmită de către directorul SRL „Runat-Audit”, procesul-verbal

de ridicare din 29.01.2009, dispozițiile de plată nr.284 din 03.11.2005 în sumă de 765

739,92 lei; nr.297 din 18.11.2005 în sumă 500 000 lei; nr.301 din 23.11.2005 în sumă de

500 000 lei; nr.309 din 02.12.2005 în sumă de 327 854,45 lei; nr.26 din 06.02.2006 în

sumă de 249 611,20 lei; nr.85 din 12.04.2006 în sumă de 100 000 lei, contractul

nr.8/10.2005 pentru construcția atelierului pepeneristic pentru SRL „Elvitis-Com”, actul

de primire-predare a lucrărilor de expertiză și proiectare a lotului de pămînt, procesul-

verbal de recepție a lucrărilor din decembrie 2005 în sumă de 2 592 709,61 lei, raportul

de expertiză nr.1974 din 20.04.2010, procesul-verbal de examinare a obiectului din

12.08.2011, extrasul din contul rulajului bancar al SRL „Penomet-Grup” din 01.07.2006-

31.12.2006, raportul de expertiză economico-financiară repetată nr.02/02-2013 din

21.02.2013, probe care sînt descrise amănunțit în decizia instanței de apel.

Instanța de recurs, fără a reitera întreaga motivare a instanțelor de fond, pe care și-

o însușește sub aspectul stării de fapt și de drept reținute, conchide asupra existenței

faptei și vinovăției inculpatului I.Gherman în comiterea infracțiunii prevăzute de art.190

alin.(5) Cod penal, fiind stabilite în cauză toate elementele constitutive ale escrocheriei în

acțiunile acestuia. Astfel, atît prima instanță, cît și instanța de apel s-au pronunțat asupra

circumstanțelor de fapt și și-au motivat concluzia prin cumulul de probe administrate în

cauză, cărora le-au dat o apreciere justă și obiectivă, prin prisma art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității

și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelurilor în partea ce ține de

nevinovăția inculpatului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în

prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Afirmațiile recurenților, precum că instanțele de fond incorect au apreciat probele

cauzei punîndu-le la baza sentinței de condamnare, nu pot fi reținute ca temei de

admitere a recursului, deoarece, ca probe, acestea sînt administrate cu respectarea

procedurii penale, verificate și apreciate de instanțe conform legislației în vigoare. Mai

mult ca atît, că critica referitor la procedura de apreciere a probelor ține de starea de fapt

a cauzei și care deja a fost efectuată de ambele instanțe de fond.

Astfel, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării referitor la

prezența în acțiunile inculpatului I.Gherman a dobîndirii ilicite a bunurilor părții

vătămate prin înșelăciune, deoarece cert a fost dovedit că inculpatul a avut intenția de a

însuși banii acestuia din urmă și de a nu construi atelierul pepinieristic, fapta inculpatului

întrunind elementele infracțiunii de escrocherie.

19

Sub aspectul dat, Colegiul penal atestă că obiectul juridic special al infracțiunii de

escrocherie este constituit din relațiile sociale cu caracter patrimonial, nașterea și

dezvoltarea cărora trebuie să se bazeze pe buna-credință și încrederea între subiecții

afacerilor, fie persoane fizice, fie juridice; buna-credință și încrederea subiecților

raporturilor juridice patrimoniale se prezumă, iar în anumite cazuri este și protejată prin

legea penală.

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobîndirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Astfel, prin dobîndirea ilicită a bunurilor legiuitorul prezumă un act opus celui

licit, efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține transmiterea voită în

proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau

dreptul asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de operare ale

făptuitorului - denaturarea informațiilor despre sine sau prin ascunderea unor informații a

căror anunțare era obligatorie. Datele false se pot referi atît la persoana făptuitorului sau

a altor persoane, cît și la unele obiecte, fenomene.

Prin modalitatea înșelăciunii făptuitorul induce victima în eroare, îi crează o falsă

reprezentare a realității, indiferent de mijloacele utilizate, pentru a realiza transmiterea

voită, sub incidența sa ori a altei persoane, a bunului sau dreptului asupra lui.

Pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost indusă

în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări. Iar latura

subiectivă a infracțiunii date se manifestă prin vinovăție sub formă de intenție directă.

Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca

escrocherie în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpînire asupra

acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze

angajamentul asumat.

De aici rezultă că, limita între un acord civil și o componență de infracțiune este

latura subiectivă, care în cadrul relațiilor civile este caracterizată prin buna-credință a

părților, iar în cazul escrocheriei este carcterizată prin abuz de încredere și înșelăciune.

Lipsa intenției infracționale la momentul intrării în raporturi juridice civile nu

presupune excluderea posibilității trecerii pe parcurs a raporturilor civile în sfera

penalului.

Astfel, reieșind din probele administrate în cauză, inițial între părți au existat niște

acorduri civile, însă ulterior, în urma comportamentului viclean al inculpatului

I.Gherman, care sub pretextul de a construi atelierul pepinieristic a primit mijloacele

bănești în sumă totală de 2 443 205,57 lei, adică 94,2% din suma contractului de

antrepriză, și procurînd anumite materiale de construție în sumă de 595 899,14 lei, a

creat imaginea de un executor de bună-credință, asigurîndu-l pe directorul SRL “Elvitis-

Com” V.Vutcarău că în curînd vor fi demarate lucrările de construcție a atelierului. Iar

ulterior, i-a prezentat acestuia o construcție metalică, precum că este atelierul, ducîndu-l

în eroare că în curînd aceasta va fi transportată la locul destinației, după care l-a convis

să semneze factura fiscală și procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate, precum că

SRL “Penomet-Grup” a executat lucrările de construcție a atelierului pepinieristic, care

de facto nu au fost executate, fapt dovedit ș i prin rapoartele de expertiză nr.2483 din

19.10.2009 și nr.093 din 26.11.2008, asigurînd în așa mod legalizarea însușirii sumelor

bănești.

20

Mai mult, I.Gherman, în lipsa actelor necesare ce i-ar fi permis să efectuieze

lucrările de construcție - autorizației de construcție și cărții tehnice a construcției, nu

avea dreptul de a întocmi procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate, ceea ce este

inadmisibil în cadrul unor raporturi juridice civile, unde părțile trebuie să se comporte cu

bună-credință și în limitele legii. Adică, inculpatul urma să înștiințeze partea adversă din

care cauză lucrările de construcție s-au stopat și să restituie sumele bănești primite de la

SRL “Elvitis-Com”, ceea ce nu a fost făcut, așa că în cazul dat acțiunile lui I.Gherman au

depășit limitele cadrului civil, trecînd în sfera penalului.

Sub acest aspect, Colegiul conchide că inculpatul a dus o activitate de convingere

a lui V.Vutcarău despre veridicitatea intenției sale de a construi atelierul pepinieristic,

procurînd chiar și unele materiale de construcție într-o sumă simbolică, ulterior

prezentîndu-i și o construcție metalică, convigîndu-l că atelierul este aproape finisat și că

peste vre-o 4-5 zile va fi transportat la terenul din s.Sireți. Prin aceste acțiuni, cert se

confirmă intenția inculpatului de a însuși prin înșelăciune mijloacele bănești ale părții

vătămate, care nu au fost folosite pentru construcția atelierului pepinieristic, adică

conform destinației stabilite de părți.

Prin urmare, este neîntemeiată trimiterea avocaților la art.1 din Protocolul nr.4 al

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale -

interzicerea privării de libertate pentru datorii, deoarece, la caz, aceste prevederi nu pot fi

atribuite lui I.Gherman. Instanța menționează că, în cazul cînd una din părți, asumîndu-și

angajamente, din start cunoaște că nu are posibilitate și nici dorință să le execute (în

prealabil fiindu-i transmise bunuri de cealaltă parte, care astfel își pierde dreptul de

proprietate asupra lor), este necesară intervenția legii penale.

Astfel, în esență, delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil, se

face luîndu-se în considerație două aspecte de maximă importanță: atitudinea

făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor și disponibilitatea efectivă a

acestuia de a-și executa angajamentele. Aceste două aspecte sînt puse la baza

circumstanțelor care trebuie cercetate în vederea constatării lipsei sau prezenței scopului

de cupiditate.

Colegiul penal constată că, inculpatul a fost supus pedepsei închisorii nu pentru că

nu a fost în măsură să execute o obligație contractuală, ci pentru faptul că, avînd intenția

de a însuși prin înșelăciune mijloacele financiare ale SRL „Elvitis-Com” în proporții

deosebit de mari, a încheiat contractul de antreprinză, fără a avea actele necesare ce i-ar

fi permis să efectuieze lucrările de construcție, a indus în eroare reprezentantul părții

vătămate referitor la construcția atelierului, convingîndu-l să transfere 94,2% din costul

construcției, apoi să semneze factura fiscală și procesul-verbal de recepție a lucrărilor

executate, care de fapt nu erau efectuate.

De asemenea, Colegiul penal consideră neîntemeiată afirmația recurenților,

precum că instanța de apel nu și-a motivat soluția în baza căror probe a constatat

existența în acțiunile inculpatului a semnelor componenței infracțiunii prevăzute de

art.190 alin.(5) Cod penal, dar nu a unor raporturi juridice civile, deoarece concluzia

instanței privind vinovăția inculpatului a fost formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate, apreciate conform propriei convingeri.

Instanța de recurs constată că temeiurile invocate de recurenți cu referire la lipsa

elementelor constitutive ale infracțiunii în acțiunile lui I.Gherman și a motivelor pe care

se întemeiază soluția, se combat prin materialele cauzei și nu se semnalizează în esență

presupusele erori de drept, astfel încît, hotărîrea atacată cuprinde motivele pe care se

21

întemeiază soluția, fiind descrise detaliat și argumentat în decizia instanței de apel,

acceptate și de către instanța de recurs, care în totalitatea lor resping argumentele apărării

că inculpatul nu ar fi săvîrșit infracțiunea imputată.

Afirmațiile părții apărării, precum că inculpatul nu a săvîrșit fapta de care a fost

recunoscut vinovat, deoarece SRL „Elvitis-Com” în persoana derectorului V.Vutcarău nu

a îndeplinit pct.3.2 din contractul de antrepriză, unde este indicat că ultimul trebuia să

obțină documentația de proiect și autorizația de construcție, din care motiv SRL

„Penomet-Grup” nu a putut să-și execute obligația contractuală și că toate lucrările de

terasament, de pregătire a terenului pentru construcție, precum și ridicarea fundației

urmau să fie executate de SRL „Elvitis-Com”, este neîntemeiat și contravine actelor

cauzei, deoarece, potrivit actului de primire-predare din 27.10.2005, devizului local

nr.01-01-2000 și procesului-verbal de recepție a lucrărilor executate în luna decembrie

2005 (f.d 209-213, v.1), anume SRL „Penomet-Grup” s-a obligat să efectueze lucrările la

pămînt. Mai mult, acesta din urmă avînd ca gen de activitate lucrări de proiect pentru

toate tipurile de construcție, reieșind din actul de primire-predare (f.d.52, v.1), a pregătit

actele necesare pentru obținerea certificatului de urbanism de către SRL „Elvitis-Com”,

care a fost eliberat ultimei la 07.04.2006 și care a fost prezentat lui I.Gherman, fapt

confirmat prin ștampila aplicată de SRL „Penomet-Grup” pe acest certificat.

Prin urmare, inculpatul, avînd la mîină certificatul de urbanism pentru proiectare,

în continuare ca beneficiarul să poată obține autorizația de construcție, urma să execute

proiectul de execuție, pe baza schiței de proiect 3 D, inițial proiectate de SRL „Penomet-

Grup”, astfel că, la caz, trimiterea părții apărării la Legea privind calitatea în construcții

nr.721, nu are relevanță, reținînd Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18.04.1997 despre

aprobarea Regulametului privind certificatul de urbanism și autorizarea construirii sau

desfințării construcțiilor și amenajărilor.

Sub acest aspect, Colegiul mai reține declarațiile reprezentantului părții vătămate

V.Vutcarău, a martorului Iu.Focșa și răspunsul SRL „Penomet-Grup” în persoana

directorului I.Gherman la adresarea nr.35 din 04.07.2008 a SRL „Elvitis-Com” (f.d.38,

v.1), prin care SRL „Penomet-Grup” informează că și-a executat în termen și în modul

corespunzător obligațiile asumate prin contractul nr.PMG 8/10-2005 din 24.10.2005, ca

dovadă servind procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate din luna decembrie

2005, iar din motiv că de la momentul recepției lucrării și pînă în prezent nu a parvenit

nici o reclamație privind calitatea lucrării sau referitoare la executarea necorespunzătoare

a obligațiilor contractuale, făcînd trimitere la prevederile art.642, 643 Cod civil, a indicat

că stingerea obligațiilor are ca efect încetarea raporturilor juridice dintre părți. Acest fapt

dovedește că, scopul inculpatului de a dobîndi mijloacele bănești ale părții vătămate a

fost bine gîndit, acesta știind că prin semnarea actelor sus menționate se demonstrează

executarea construcției.

Circumstanțele date combat argumentele părții apărării, precum că SRL „Penomet-

Grup” nu a refuzat nici cînd să continuie executarea contractului, iar I.Gherman nu a avut

intenția de a se eschiva de la executarea obligațiilor asumate de companie, că nu s-au

constatat care obligații nu au fost executate de companie și care este suma prejudiciului

cauzat.

Prin urmare, inculpatul își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, a admis în mod conștient survenirea acestor

urmări, de unde rezultă că dînsul a acționat cu intenție directă de a însuși prin înșelăciune

mijloacele bănești de la SRL „Elvitis-Com”.

22

Neîntemeiat, la caz, este și trimiterea părții apărării la art.9 al Legii privind

societățile cu răspundere limitată, care are aplicabilitate în cadrul procesului civil dar nu

penal, deoarece în cadrul unui proces penal se aplică legea penală, și anume art.21

alin.(3) Cod penal, care explică că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude

răspunderea persoanei fizice pentru infracțiunea săvîrșită, astfel că afirmațile recurentului

referitor la subiectul infracțiunii, precum că urma să fie tras la răspundere SRL

“Penomet-Grup” dar nu I.Gherman, este declarativ.

Nu poate fi reținut nici argumentul apărării, precum că incorect a fost soluționată

acțiunea civilă și neîntemeiat s-a dispus încasarea prejudiciului în mod solidar de

I.Gherman și SRL „Penomet-Grup”, precum și dobînda pe perioada întîrzierii, care este o

obligație pecuniară ce decurge din acte juridice și nu poate fi aplicată prejudiciului

cauzat prin infracțiune, deoarece după cum rezultă din actele cauzei, prin ordonanța din

18.07.2008 V.Vutcarău a fost recunoscut ca reprezentant legal al SRL „Elvitis-Com”, iar

SRL „Penomet-Grup”, în temeiul art.73 alin.(1), (2) Cod de procedură penală, prin

ordonanța din 02.05.2012, a fost recunoscută în calitate de parte civilmente responsabilă,

astfel că instanța în temeiul art.1398, 1416 Cod civil, soluționînd acțiunea civilă, corect a

dispus încasarea în mod solidar atît de la I.Gherman, cît și de la SRL „Penomet-Grup” a

prejudiciului material, acesta fiind cauzat în urma activității sale în calitate de

administrator al SRL „Penomet-Grup” și prin intermediul persoanei juridice. Cît privește

încasarea dobînzii de întîrziere, Colegiul penal conchide că aceasta corect a fost

soluționată de instanțele de fond, reținîndu-se prevederile art.585, 619 Cod civil,

deoarece în procesul penal acțiunea civilă este o modalitate de reparare a prejudiciului

cauzat prin infracțiune, ce are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului,

precum și a părții civilmente responsabile. Tragerea la răspundere civilă a persoanelor

menționate se realizează prin obligarea lor la repararea prejudiciului cauzat prin

infracțiune, acesta fiind și scopul exercitării acțiunii civile de către partea civilă. Astfel,

art.219 Cod de procedură penală, stabilește că persoanele fizice și juridice cărora le-a

fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acțiunile interzise de legea penală pot înainta o

acțiune civilă privitor la despăgubiri prin compensarea venitului ratat în urma acțiunii

interzise de legea penală.

Faptul dat este reținut și de CtEDO în cauza Ernst vs Belgia din 15.07.2003, unde

Curtea a statuat, în principiu, că „atunci cînd victima unei infracțiuni se constituie parte

civilă în procesul penal, aceasta semnifică întroducerea unei cereri în despăgubiri. Prin

dobîndirea calității de parte civilă în procesul penal, ea are în vedere nu numai

condamnarea penală a autorului infracțiunii, ci și repararea pecuniară a prejudiciului pe

care l-a suferit”.

Prin urmare, reieșind din faptul că există legătură cauzală dintre infracțiunea

săvîrșită și prejudiciul reclamat în urma încheierii contractului de antrepriză, prin care s-a

convenit că SRL „Penomet-Grup” pînă la 31.12.2005 trebuia să construiască atelierul

pipieneristic, însă neexecutînd în timp obligațiile contractuale asumate și prin omisiunea

timp de mai mulți ani (circa 8 ani) de a lua măsuri necesare pentru a executa aceste

lucrări, ori a restitui suma mijloacelor bănești rămase restante, partea civilă a fost lezată

de dreptul său de a dispune de acest atelier pepinieristic, cît și de suma de bani

transferată, astfel că dobînda de întîrziere, confirmată prin raportul de expertiză nr.1974

din 20.04.2010, la caz constituie suma de bani de adjudecare a bunului, adică a

mijloacelor nevalorificate de SRL „Penomet-Grup”.

23

În acest sens, instanța de recurs atestă că, potrivit jurisprudenței CEDO (hotărîrea

Tonchev vs Bulgaria din 19.11.2009) Curtea a statuat că, în situația în care sistemul

intern permite reclamanților să introducă o acțiune civilă alăturată procesului penal,

statul are obligația să se asigure că aceștia se bucură de garanțiile fundamentale

prevăzute de art.6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Colegiul penal consideră întemeiată și concluzia instanței de apel, care a respins

afirmațiile avocaților, precum că rapoartele de expertiză nu puteau fi admise ca probe,

urmînd a fi excluse din motiv că au fost efectuate contrar prevederilor legale, deoarece

invocarea acestora urma a avea loc în cursul efectuării acțiunii sau la terminarea

urmăririi penale, cînd partea i-a cunoștință cu materialele dosarului, fapt ce nu a fost

făcut. Iar potrivit art.230 alin.(2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen. Mai mult, fiindu-i aduse la cunoștință inculpatului concluziile rapoartelor de

expertiză, acesta careva obiecții asupra lor nu a înaintat, adică a fost de acord cu

concluziile date, astfel că corect instanțele de fond le-au dat apreciere prin prisma

art.101 Cod de procedură penală și le-au reținut ca acte ce demonstrează vinovăția

inculpatului, nefiind necesară reluarea ori completarea argumentelor deja expuse în

decizia recurată, astfel că și pe acest motiv agrumentele avocaților sînt neîntemeiate.

Declarativ este și argumentul avocatului A.Postică, precum că instanța de apel

nu a respins motivat demersul său privind numirea unei expertize complexe

economico-financiare, deoarece încheierea instanței din 12.06.2014 (f.d.188-191), prin

care s-a respins prezenta solicitare este bine motivată și argumentată, pe care instanța

de recurs și-o însușește pe deplin. Mai mult, instanța reține că, în cazul în care raportul

de expertiză nu este clar sau are careva deficiențe, pentru înlăturarea cărora nu sînt

necesare investigații suplimentare, ori a apărut necesitatea investigației de a preciza

metodele aplicate de către expert, recurenții aveau tot dreptul de a înainta un demers

privind audierea acestuia în instanță, adresînd în scris întrebările față de expert, dar nu

de a solicita efectuarea unei expertize suplimentare ce avea să ducă la tergiversarea

examinării cauzei, prin ce nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil garantat

de art.6 § 1 al CEDO.

Nejustificat este și argumentul părții apărării, precum că inculpatului i-a fost

încălcat dreptul la interpret, prin faptul că majoritatea contractelor încheiate dintre cele

două companii, rezultatele expertizelor efectuate în cadrul urmăririi penale au fost

întocmite în limba rusă, fără a fi traduse în limba pe care o posedă inculpatul, deoarece

contractele ce au stat ca probă în cauza penală, au fost întocmite și semnate între

părțile contractante pînă la pornirea urmăririi penale, de unde rezultă că inculpatului,

ca adminsitrator al SRL „Penomet-Group”, i-a fost cunoscut conținutul acestora, pe

care le-a contrasemnat, iar rapoartele de expertiză nr.1974, din 20.04.2010, nr.2483 din

19.10.2009, nr.093 din 26.11.2009 și nr.093 din 16.01.2010 au fost întocmite în limba

de stat, pe care o posedă inculpatul, astfel că prevederile art.16 Cod penal, în cadrul

procesului penal au fost respectate.

Ca temei de recurs este invocat și pct.14) art.427 Cod de procedură penală - Curtea

Constituțională a recunoscut neconstituțională prevederea legii aplicate în cauza

respectivă.

24

La acest capitol, Colegiul menționează că instanța de apel, verificînd

argumentele părții apărării referitor la încălcarea, în opinia acestora, a prevederile

art.63 Cod de procedură penală și a drepturilor lui I.Gherman, care s-a aflat mai mult

timp în calitate de bănuit, cît și asupra celorlalte motive invocate de recurenți în recurs:

că procurorul anulînd ordonanța de încetare a urmăririi penale, nu a invocat careva

fapte noi sau recent descoperite, inculpatul fiind tras la răspundere penală a doua oară

pentru aceiași faptă, că ordonanțele de fixare a termenului de urmărire penală sînt

ilegale, că procurorul V.Guzic nu a fost în drept să întocmească ordonanța de punere

sub învinuire, în lipsa ordonanței procurorului privind reîncadrarea acțiunilor lui

I.Gherman și că acesta nu avea calitatea de organ de urmărire penală, adică nu avea

competență după materie și după calitatea persoanei, a dat răspuns argumentat și

detaliat asupra acestora, care sînt descrise în decizia instanței (f.d.196-224, v.8),

concluzie reținută și de către instanța de recurs, din care motiv instanța nu se va repeta.

Totodată, instanța de recurs, sub aspectul enunțat mai sus, reține că avocatul

Gh.Ulianovschi în numele inculpatului a adresat plîngere judecătorului de instrucție,

prin care a solicitat anularea ordonanței Prim adjunctului Procurorului General,

A.Pîntea din 26.04.2011, prin care s-a dispus anularea ordonanței de încetare a

urmăririi penale, considerînd că prin anularea ordonanței date i-a fost încălcat dreptul

lui I.Gherman garantat de art.6 § 1 din Convenție, art.4 al Protoclului 7 la Convenție și

art.21 din Constituție, precum și dreptul garantat de art.63 alin.(2) pct.3) și alin.(3)

Cod de procedură penală; că toate acțiunile de urmărire penală efectuate în cauză după

reluarea urmăririi penale urmează a fi anulate, inclusiv și ordonanța Procurorului

General din 27.12.2011 de respingere a plîngerii prealabile. Plîngerea avocatului a fost

soluționată la 14.02.2012 de judecătorul de instrucție, dispunîndu-se respingerea

acesteia pe motiv că ultimul nu a respectat prevederile art.313 alin.(3) Cod de

procedură penală, adică plîngerea a fost declarată tardiv, încheiere ce a fost menținută

și prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 13.06.2012, astfel că,

hotărîrea în cauză a căptat autoritatea lucrului judecat. Mai mult că, instanța de apel,

ținînd cont de încălcările comise de organul de urmărire penală nominalizate în speță,

luînd în calcul și natura acestora, a considerat posibilă aplicarea prevederilor art.385

alin.(4) Cod de procedură penală, prin reducerea pedepsei stabilite inculpatului

I.Gherman, drept recompensă pentru încălcările produse.

Recurenții mai invocă ca temei de anulare a hotărîrii judecătorești și pct.2) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală – instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost

încălcate prevederile art.30, 31 și 33 Cod de procedură penală, pe motiv că cauza în

prima instanță și în apel nu a fost repartizată aleatoriu, adică lipsește extrasul din PIGD,

ceea ce pune la îndoială obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ce au fost

desemnați de a judeca prezenta cauză.

La acest temei, Colegiul penal reține că, potrivit art.344 alin.(1) Cod de procedură

penală, cauza penală parvenită în instanța de judecată se repartizează în termen de o zi,

judecătorului sau, după caz, completului de judecată în mod aleatoriu, prin intermediul

programului informațional automatizat de gestionare a dosarelor.

Procedura propriu-zisă de distribuire aleatorie a dosarelor, pînă la 05.02.2013, era

reglementată de prevederile Regulamentului privind repartizarea aleatorie a cauzelor în

instanțele judecătorești, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii

nr.68/3 din 01.03.2007, instanțele fiind obligate să aplice criteriul obligatoriu în sistem

ciclic, adică dosarele se înregistrau în ordinea sosirii în instanță și se repartizau în aceeași

25

ordine de către președinte sau vicepreședinte, care erau investiți prin lege cu asemenea

împuterniciri (a se vedea art.27, 39 din Legea privind organizarea judecătorească).

Astfel, la intrarea dosarului penal în instanță, cancelaria îi atribuia numărul de ordine

conform registrului respectiv, apoi îl transmitea președintelui, care, la rîndul său, îl

distribuia judecătorului căruia îi revenea numărul de pe dosar.

La acel moment, cum s-a reținut mai sus, modul de repartizare a cauzelor implica

două opțiuni de distribuire a dosarelor manuală și automată. Astfel, în cadrul aplicării

opțiunii de repartizare manuală a dosarelor în cadrul Modului de repartizare a cauzelor

din cadrul PIGD, utilizatorul cu statut de președinte repartiza judecătorului care urma să

judece cauza din lista tuturor judecătorilor instanței. Tehnic, repartizarea aleatorie a

cauzelor se efectua prin intermediul PIGD, după care președintele instanței, emitea

încheierea privind repartizarea aleatorie a cauzei, care se anexa la dosarul cauzei penale.

Prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr.110/5 din 5.02.2013, a fost

aprobat noul Regulament privind modul de distribuire aleatorie a dosarelor pentru

examinare în instanțele judecătorești, publicat la 27.04.2013 în Monitorul Oficial nr.96,

prin care s-a interzis implicarea președintelui și vicepreședintelui instanței în procesul de

înregistrare și distribuire aleatorie a dosarelor, însă s-a instituit că persoana responsabilă

de înregistrarea cauzelor în PIGD va extrage din PIGD confirmarea înregistrării cauzei,

care trebuie să fie anexată la dosar.

În concluzuie, cauza penală în privința lui I.Gherman atît de președintelele

Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău, cît și de președintele Curții de Apel Chișinău a fost

repartizată în mod aleatoriu, atît judecătorului O.Melniciuc, cît și judecătorilor instanței

de apel L.Catan, M.Buruiană, Gh.Iovu și I.Secrieru și Gh.Lîsîi (f.d.1, v.5, 1, 80 v.6, 63,

v.7, 1-2, v.8). Pe temeiul invocat, Colegiul penal reține și faptul că avocatul A.Postica s-a

adresat cu solicitări către ÎS „Centrul de Telecomunicații Speciale”, prin care a solicitat

comunicarea informației din PIGD în cauza penală I.Gherman, unde cu titlu de răspuns i

s-a adus la cunoștință, confirmîndu-i-se că atît în prima instanță, cît și în apel cauza a fost

repartizată o singură dată, că la momentul efectuării repartizării nu erau setați judecători

incompatibili, și că la momentul repartizării cauzei în prima instanță, versiunea PIGD

utilizată la acel moment, nu prevedea înregistrarea evenimentelor privind modalitatea de

distribuire a dosarelor, iar în instanța de apel, aceasta funcționa în regim de repartizare

manuală, așa că la caz au fost respectate principiile repartizării aleatorii și continuității,

asigurîndu-se judecarea echitabilă a cauzei în condiții de independență și imparțialitate a

judecătorului, în sensul art.6 § 1 din CEDO.

La fel, recurenții odată cu decizia recurată contestă și legalitatea încheirilor

instanței de apel din 16.01.2014 și 05.06.2014, prin care s-au respins cererile inculpatului

și avocaților A.Ceachir și A.Postica cu privire la înlocuirea măsurii preventive și

liberarea inculpatului de sub arest, precum și verificarea legalității deținerii acestuia în

stare de arest.

Conform art.420 alin.(3) Cod de procedură penală, recursul declarat împotriva

deciziei instanței de apel se consideră făcut și împotriva încheierilor acesteia, chiar dacă

acestea au fost adoptate după pronunțarea hotărîrii recurate, însă acestea sînt hotărîrile

judecătorești care soluționează chestiuni premergătoare fondului cauzei și au fost date în

timpul judecății, și anume: încheieri prin care instanța dispune asupra administrării

probelor sau cererilor formulate de părți; încheieri prin care instanța ia măsuri pentru

buna desfășurare a procesului penal, cum sînt cele privind respingerea cererii de recuzare

a unui membru al completului de judecată ori cele privind extinderea procesului penal;

26

încheieri care au fost date după pronunțarea deciziei recurate ( ex: de înlăturare a unor

omisiuni vădite sau corectarea erorilor materiale).

Articolul 186 Cod de procedură penală, reglementează termenul reținerii persoanei

în stare de arest și prelungirea lui doar în faza judecării cauzei, cînd, la trimiterea cauzei

în judecată, persoana se afla în stare de arest.

Prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău din 26.06.2013, I.Gherman a fost

condamnat în baza art.190 alin.(5) Cod penal la 12 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții de administrare și gestionare a mijloacelor financiare pe un termen de

4 ani. Pînă la pronunțarea sentinței, inculpatul nu s-a aflat în stare de arest.

Instanța, stabilind inculpatului pedeapsa reală cu închisoare, ținînd cont de

prevederile art.395 alin.(1) pct.5) Cod de procedură penală, a dispus aplicarea măsurii

preventive arestul preventiv pînă cînd sentința va deveni definitivă.

Astfel, o persoană condamnată de prima instanță, fie că a fost sau nu în stare de

arest pînă la acel moment, se găsește în situația precizată de art.5 § 1 lit.a) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, care autorizează privarea de libertate a persoanelor pe

baza condamnării, chiar și nedefinitive.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, după pronunțarea unei

hotărîri de condamnare, privarea de libertate a unei persoane, chiar în timpul judecării

propriului apel, este întemeiată pe cazul specificat în art.5 § 1 lit.a) din Convenție,

neavînd drept scop aducerea unei persoane în fața autorității competente, după cum

prevede art.5 § 1 lit.c).

La fel, Colegiul penal menționează că, reieșind din art.329 alin.(2) Cod de

procedură penală, cît și art.66 al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.1 din

15.042013 „despre aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale

legislației de procedură penală privind arestarea preventivă și arestarea la domiciliu”

încheierea primei instanțe sau a instanței de apel privind înlocuirea sau revocarea,

precum și refuzul înlocuirii sau revocării arestului în privința inculpatului, cu excepția

încheierii privind aplicarea arestului, nu este pasibilă de atacare în instanța ierarhic

superioară, deoarece în ședința de judecată inculpatului îi sînt garantate toate drepturile

procesuale. Prevederea unei căi de atac pentru asemenea încheieri ar periclita procesul de

judecare a cauzei într-un termen rezonabil.

Prin urmare, încheierile instanței de apel din 16.01.2014 și 05.06.2014, prin care s-

au respins ca nefondate demersurile inculpatului și avocaților A.Ceachir și A.Postica

privind înlocuirea măsurii preventive – arestarea preventivă cu o altă măsură preventivă

neprivativă de libertate, fiind irevocabile, nu sînt posibile de a fi atacate cu recurs.

În privința argumentului invocat de recurenți privind neexpunerea asupra tuturor

temeiurilor invocate în apel, Colegiul reiterează practica CEDO (cazul Ruiz Torija v.

Spain din 09.12.1994), unde Curtea menționează că instanțele judecătorești naționale

trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției. Totuși,

instanțele judecătorești nu sînt obligate să ofere răspuns detaliat la fiecare argument și

extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta motive poate să varieze în

dependență de caracterul deciziei. Motivele deciziei pot fi, de asemenea, deduse din

circumstanțele cauzei.

Astfel, analizînd materialele cauzei și decizia instanței de apel atacată, Colegiul

penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea acesteia.

Pedeapsa este stabilită inculpatului cu respectarea prevederilor art.61, 75-76 Cod

penal, în limita sancțiunii normei penale în baza căreia a fost declarat vinovat, ținîndu-se

27

seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gradul pericolului social al

infracțiunii comise, de persoana acestuia și de toate circumstanțele cauzei, care

agravează ori atenuează răspunderea, precum și de prevederile art.385 alin.(4) Cod de

procedură penală

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

recursurilor ordinare declarate de procurori și avocații A.Ceachir și A.Postica în numele

inculpatului, fiind vădit neîntemeiate, iar recursurile suplimentare din 04.11.2014 și

19.12.2014 declarate de avocații A.Ceahir și A.Postica - ca depuse peste termen.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorii în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Miron Constantin și Călugăreanu Vitalie și de avocații

Ceachir Anatolie și Postica Alexandru în numele inculpatului Gherman Ion, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 iunie 2014, și de ultimii

împotriva încheierilor Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2014 și

05 iunie 2014, ca fiind vădit neîntemeiate, iar recursurile suplimentare declarate de

avocații Ceachir Anatolie și Postica Alexandru în numele inculpatului Gherman Ion, ca

fiind depuse peste termen, în cauza penală în privința lui Gherman Ion.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 25 martie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

28