1ra-309/15 — Art.201-1 alin.3 CP

Prima instanță: 02.10.2013-17.02.2014;

Instanța de apel: 21.05.2014-13.11.2014;

Instanța de recurs: 12.02.2015-11.03.2015; CONSTATĂ: 1. Prin sentința Judecătoriei Botanica, municipiul Chișinău din 17 februarie 2014, Vrabii Ilia a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. c) Cod penal la închisoare pe termen de 12 (doisprezece) ani în penitenciar de tip închis, cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical. 2. Potrivit sentinței s-a stabilit că, Vrăbii Ilia la 23.07.2013, aproximativ între ora 01.00 - 03.00, fiind în stare de ebrietate alcoolică și aflîndu-se la domiciliu, amplasat pe str. Grenoble, 189, mun Chișinău, în urma unui conflict, i-a aplicat soției sale Vrabii Nina mai multe lovituri peste diferite părți ale corpului, provocîndu-i leziuni corporale grave în rezultatul cărora a decedat. 3.Fapta constatată de prima instanță a fost calificată în baza art. 2011 alin. (3), lit. c) Cod penal - violența în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat decesul victimei.

Sentința a fost atacată cu apel de inculpatul Vrabii I., prin care a solicitat repunerea în termen a apelului, din motivul că a primit cu întîrziere sentința, casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care să fie achitat din motivul, că nu a săvîrșit infracțiunea imputată În susținerea apelului a invocat, că vinovăția în săvîrșirea infracțiunii imputate nu este dovedită conform legii, iar probele puse la baza condamnării n-au fost administrate, cercetate și apreciate corect.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2014, apelul a fost respins ca depus peste termen, cu menținerea sentinței fără modificări. 1

În motivarea soluției adoptate instanța de apel a constatat că, copia sentinței motivate inculpatul Vrabii Ilia a primit-o la 17 februarie 2014, fapt confirmat prin dovada de înmînare din 17 februarie 2014 anexată la dosar cu semnătura acestuia (f.d.253). Dispoziția de executare, expediată pentru punerea în executare a sentinței, este datată cu 23.03.2014 (f.d.258). Conform articolului 402 Cod de procedură penală termenul de apel este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale. Prin urmare, în cazul dat termenul limită de apel declarat împotriva sentinței din 17 februarie 2014, comunicate inculpatului la aceiași dată, este ziua de 05 martie 2014. Apelul inculpatului Vrabii a fost declarat la 29 aprilie 2014 (f.d.268), adică după aproximativ o lună și jumate de la data expirării termenului prevăzut de lege, în timpul cînd executa efectiv pedeapsa stabilită prin sentința atacată. În ședința instanței de apel inculpatul n-a oferit instanței explicații convingătoare și n-a prezentat probe, din care ar rezulta că întîrzierea declarării apelului este motivată și a dus la imposibilitatea de a declara apelul în termenul legal. Prin urmare, s-a constatat că întîrzierea termenului de declarare a apelului nu a fost determinată de motive întemeiate și în atare situație, nu a existat temei pentru repunerea în termen a apelului pentru a fi judecat în fond, ceia ce a determinat respingerea apelului, ca fiind depus peste termen.

Hotărîrile menționate sunt atacate cu recurs ordinar de către inculpat, care solicită casarea acestora cu adoptarea unei noi hotărîri și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut prevăzute de art. 430 Cod de procedură penală. 9.Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza motivelor invocate în recurs și în raport cu materialele dosarului, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente. Potrivit art. 432 alin. (4) Cod de procedură penală, recursul se consideră admisibil în cazul în care acesta îndeplinește cerințele de formă și conținut, iar temeiurile invocate se încadrează în cele enumerate în art. 427 Cod de procedură penală – în cazul în care este prezentă încălcarea gravă a drepturilor persoanei, iar cauza prezintă un interes deosebit pentru jurisprudență. În sensul art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală recursul trebuie să fie motivat, iar art. 430 Cod de procedură penală indică expres cerințele cărora trebuie să corespundă cererea de recurs, în special, textul recursului trebuie să conțină argumentarea ilegalității hotărîrii atacate, cu indicarea temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală (unul sau mai multe din acestea) și cu invocarea problemei de drept ce persistă în cauză, indicînd care este eroarea comisă de instanță. În acest sens se reține, că art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede 16 temeiuri de declarare a recursului ordinar, astfel, dacă o parte a procesului consideră 2 că soluția instanței de apel conține erori de drept și o atacă în instanța superioară, atunci ea este obligată, conform art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală să motiveze recursul și să arate eroarea ce s-a comis în coraport cu cel puțin unul din temeiurile normei menționate. Prin urmare, criticile formulate de recurent nu conțin indicii unor erori de drept și respectiv nu sunt motivate sub aspectul casării hotărîriilor recurate, ca fiind ilegale. În cazul în care autorul nu invocă concret în recurs temeiul sau eroarea pe care se bazează din cele reglementate de norma procesuală penală, un asemenea recurs se consideră ca fiind necorespunzător după conținut, deoarece nu îndeplinește exigențele prevăzute de pct. 5) art. 430 Cod de procedură penală și urmează a fi respins ca inadmisibil. Astfel, Colegiul penal constată, că recursul ordinar declarat de inculpat nu întrunește condițiile legale de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze recursul cu circumstanțe în fapt și în drept care l-ar justifica sub acest aspect, întrucît potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii. Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrilor, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut, prevăzute în art.429 și 430 Cod de procedură penală. În acest context, Colegiul conchide că nu există temei legal pentru admiterea recursului ordinar și potrivit legii se impune inadmisibilitatea lui, deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut.

În conformitate cu art. 432 alin. (1), (2) pct.1) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție – DECIDE: Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Vrabii Ilia împotriva sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 17 februarie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2014, în propria cauză penală, pe motiv că recursul nu îndeplinește cerințele de conținut prevăzute de art. 430 Cod de procedură penală. Decizia este irevocabilă. Publicată integral la 11 martie 2015. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Liliana Catan Ion Guzun 3