1ra-93/15 — Art. 201/1 alin.1 CP

Prin sentința Judecătoriei Comrat din 07 aprilie 2014, Novac Dmitri a fost condamnat în baza art. 201/1 alin. (1), 90 Cod penal la 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de probă de 1 an.

În fapt, instanța de fond a constatat că la 04 noiembrie 2012, orele 14.00, inculpatul Novac D., aflîndu-se la domiciliul din or. Comrat, str. Benderskaia 46, în timpul unei cerți, intenționat i-a aplicat tatălui său Novac Nicolae lovituri cu o lopată, ciocan și picioare peste diferite părți ale corpului, cauzîndu-i vătămări corporale neînsemnate. Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a explicat că tatăl a luat un cuțit și a încercat să-i aplice lovituri. El s-a apărat cu o lopată, de care s-a lovit partea vătămată. Martorii I. Junea și V. Pușkin au fost ocularii conflictului. 1 Dar, instanța a statuat că vinovăția inculpatului este dovedită integral de probele administrate pe caz. Astfel, partea vătămată a explicat că în toiul cerții, inculpatul a luat un ciocan și i-a aplicat multiple lovituri. El nu a lovit în inculpat. Martorii Elena Popova, Maria Gherciolo și Tatiana Varban au declarat similar că partea vătămată este tatăl lor și că el a venit la ele îndată după conflict, comunicîndu-le că a fost bătut de inculpat și le-a arătat vătămările corporale. Conform actului de cercetare medico-legal nr. 207 din 04.11.2012 și concluziei expertizei medico-legale nr. 9d din 23.01.2013, părții vătămate i-au fost cauzate vătămări corporale neînsemnate în regiunea brațului stîng, umăr, față și piept. Instanța a respins explicațiile martorilor I. Junea și V. Pușkin, că ei ar fi văzut cum partea vătămată lovea în inculpat, deoarece din declarațiile părții vătămate și a celorlalți martori în timpul conflictului în casă nu era nimeni Instanța nu a luat în considerare nici declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a vinovăției și că s-ar fi apărat de loviturile unui bătrîn de optzeci de ani, ca fiind date în scop de apărare. Nu este dovedită nevinovăția inculpatului nici prin fractura bazei falangei degetului cinci a mînei stîngi, dimpotrivă aceasta dovedește prezența conflictului iscat. Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 201/1 alin. (1) Cod penal, ca violență în familie, adică acțiunea intenționată, manifestată fizic, comisă de un membru al familiei asupra altui membru al familiei, care a cauzat vătămare neînsemnată integrității corporale și a sănătății.

Inculpatul a declarat apel, solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să fie achitat. Apelantul a indicat că nu este vinovat, deoarece nu a comis infracțiunea incriminată. Sentința de condamnare este bazată pe declarațiile părții vătămate cu care se află în litigiu civil. El s-a apărat de loviturile părții vătămate, autoapărîndu-se. Declarațiile martorilor I. Junea și V. Pușkin au fost respinse neîntemeiat.

Potrivit deciziei Curții de Apel Comrat din 09 iulie 2014, apelul a fost respins, ca nefondat. Instanța de apel a conchis că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la concluzia că inculpatul a săvîrșit infracțiunea imputată. Aceste împrejurări și vinovăția inculpatului a fost constatată din totalitatea de probe acumulate la cauza penală, care au fost corect apreciate, respectîndu-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor. Vina inculpatului se confirmă integral și prin materialele și probele scrise, anexate la dosarul penal, cum ar fi și procesul-verbal de înregistrare a plîngerii părții vătămate, că la 04 noiembrie 2012 inculpatul i-a aplicat lovituri cu ciocanul, 2 lopata și cu picioarele, declarațiile martorilor E. Popova, M. Gherciolo și T. Varban, actul de cercetare medico-legal nr. 207 din 04.11.2012 și concluzia expertizei medico-legale nr. 9d din 23.01.2013. Depozițiile martorilor V. Pușkin și I. Junea just au fost apreciate de instanță ca neveridice, deoarece vin în contradicție cu declarațiile celorlalți martori și a părții vătămate.

Inculpatul a declarat recurs ordinar, în care solicită, casarea hotărîrilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să fie achitat. Recurentul a indicat că hotărîrile judecătorești sunt pronunțate numai pe presupuneri, nefiind apreciate obiectiv depozițiile sale, ale martorilor V. Pușkin și I. Junea, și materialele dosarului. Probele care au fost cercetate în ședințele judiciare nu dovedesc că el a săvîrșit crima imputată și în acțiunile lui lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii. Conflictul s-a început din motivul unei cauze civile, privind un litigiu succesoral. Nu neagă că vătămările părții vătămate sunt rezultatul autoapărării sale împotriva acțiunilor acestuia, iar ultimul singur s-a lovit de mai multe ori de lopata cu care inculpatul se apăra. În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii. Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursul ordinar (pct. 5 din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concret definite, se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 și 4 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în baza art. 201/1 alin. (1) Cod penal, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate N. Novac, martorilor E. Popova, M. Gherciolo și T. Varban, actul de cercetare medico-legal nr.207 din 04.11.2012 și concluzia expertizei medico- legale nr. 9d din 23.01.2013, probele, inclusiv cele invocate de apărare – 3 declarațiile martorilor V. Pușkin și I. Junea, fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor. Mai mult, recursul dat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5 din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei și probele administrate. Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens decît cel pe care îl propune inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu este temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel este lipsită de orice suport legal. Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că în acțiunile inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunilor imputate și că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat. Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit neîntemeiat. Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, DECIDE : inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Novac Dmitri Nicolai împotriva sentinței Judecătoriei Comrat din 07 aprilie 2014 și deciziei Curții de Apel Comrat din 09 iulie 2014, pe motiv că este vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 februarie 2015. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Iurie Diaconu Elena Covalenco 4