1ra-1101/2014 — art. 164 alin.2 CP

1ra-1101/2014 — art. 164 alin.2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1101/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Constantin Alerguș, Elena Covalenco,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată recursul ordinar împotriva sentinței

Judecătoriei Fălești din 21 noiembrie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 05 martie 2014, declarat de avocatul Radu Holban, în numele

inculpaților

Motelica Vladimir Gheorghe, născut la

09 ianuarie 1971, originar și locuitor al or. Fălești, str.

M. Eminescu 20/1, ap. 39, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale;

Motelica Gheorghe Vladimir, născut la

10 noiembrie 1994, originar și locuitor al or. Fălești,

str. M. Eminescu 20/1, ap. 39, cetățean al R. Moldova,

fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 31 mai – 21 noiembrie 2013,

în instanța de apel: 10 decembrie 2013 – 05 martie 2014,

în instanța de recurs: 20 mai – 22 iulie 2014.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

Vladimir a fost condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. b), c), e), 90 Cod penal la 5

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

probă de 4 ani.

Motelica Gheorghe a fost condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. b), c), e),

90 Cod penal la 4 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

pe un termen de probă de 2 ani.

1

De la fiecare inculpat s-a încasat cîte 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral în

beneficiul părților vătămate Maxim Manoli și Igor Franchevici.

în jurul orei 15.00, avînd intenția de a răpi persoana cu scopul de a recupera

prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni de sustragere, cu

automobilul personal de model „Audi 100” cu n/î CHY 746 s-a deplasat la

domiciliul minorului Vasile Pușcuță, născut la 16.05.1999, situat în or. Fălești, str.

Moldovei 53, despre care cunoștea cu certitudine că nu are vîrsta de 18 ani,

profitînd de vîrsta fragedă a minorului și imposibilitatea de a opune rezistență, prin

constrîngere psihică a urcat minorul V. Pușcuță în automobilul său pe bancheta din

spate, apoi s-au deplasat la barul „Tandem” situat în or. Fălești, str. Pieții 9 A, de

unde împreună cu fiul său Motelica Gheorghe, născut la 10.11.1994, în vederea

continuării acțiunilor sale ilegale, avînd intenția de a răpi persoana, cu scopul de a

recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni de sustragere,

cu automobilul personal de model „Audi 100” cu n/î CHY 746, s-au deplasat prin

or. Fălești la domiciliul minorilor: Dumitru Șoldan, născut la 18.08.1996, locuitor

al or. Fălești, str. Moldovei 22; Maxim Manoli, născut la 10.08.1998, situat în or.

Fălești, str. Moldovei 43 B; Iurie Cușnir, născut la 11.05.1998, situat în or. Fălești,

str. Bălțului 7 ap. 17; Igor Franchevici, născut la 29.04.1997, situat în or. Fălești,

str. N. Testemițanu 98; Dumitru Dahis născut la 17.02.2001; Ion Dahis, născut la

31.03.1999, situat în or. Fălești, str. Decebal 13 și Constantin Roman, născut la

13.06.1996, situat în or. Fălești, str. Bucovina 14/1, despre care cunoșteau cu

certitudine că nu au vîrsta de 18 ani, profitînd de vîrsta fragedă a acestora și

imposibilitatea de a opune rezistență, prin constrîngere psihică, iar în cazul lui

Maxim Manoli prin înșelăciune, suspectînd că aceștia au participat la comiterea

unei sustrageri, i-au urcat în automobil transportînd-ui în localul barului „Tandem”

ce-i aparține lui Motelica Vladimir.

Instanța a reținut că, inculpatul Motelica V. nu a recunoscut vina și a

declarat că pe 23.11.2012 a depistat că din barul ce îi aparține, pe timp de noapte,

au fost sustrase mai multe bunuri. Din înregistrările vidio l-a recunoscut pe Pușcuță

V., ca fiind unul din cei care au pătruns noapte în bar și au săvîrșir furtul. La găsit

pe ultimul și acesta, recunoscînd faptele, a arătat locul unde a ascuns o parte din

bunurile furate și a indicat celelalte persoane cu care a comis sustragerea. Cînd era

cu V. Pușcuță în automobil, s-a întîlnit cu polițistul de sector Ceban V. cărui i-a

povestit despre cele întîmplate și l-a rugat să vină la bar unde pleacă cu V. Pușcuță,

pentru a clarifica lucrurile. Polițistul a zis că vine puțin mai tîrziu. El i-a adunat pe

toți cei bănuiți de implicare în bar, tot sunîndu-i sectoristului, apoi în Comisariatul

de poliție, deoarece colaboratorii respectivi întîrziau să vină. Părinții părților

vătămate tot au fost sunați, ultimii au venit la bar și cu ei a purtat discuții pînă a

veni polițiștii.

Instanța a concluzionat că luînd copiii nominalizați fără acordul părinților,

pentru a-i deplasa în barul „Tandem” cu scop de a ajuta colaboratorii de poliție,

inculpații au avut intenție directă de a-i răpi.

Răpirea acestora a fost ușor realizată, fără a recurge la capturare, căci

victimele se deplasau ca și cum benevol la barul „Tandem”.

2

În cazul dat acțiunea inculpaților a fost legată de scopul lor, de a ajuta

colaboratorilor de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, exercitînd un drept

al său presupus în mod arbitrar, ca în final să aibă posibilitate de a recupera

prejudiciul cauzat prin infracțiune. Deci, scopul inculpaților în cazul dat nu ține

de „interesul material” imputat, care nu și-a găsit suport probatoriu în cadrul

cercetării judecătorești din care motiv, instanța înlătură această agravantă. Ținînd

cont de scopul care a stat la baza săvîrșirii infracțiunii de răpire, în acțiunile

inculpaților sunt prezente semnele caracteristice samavolniciei, care vine în

concurs, alături de infracțiunea de răpire și nici de cum n-o exclude așa cum a

relatat partea apărării.

Faptul că acțiunile inculpaților au caracter ascuns se manifestă prin

neapelarea la părinții minorilor, care sunt unicii responsabili de fiecare pas al

acestora, iar apelul către organul de poliție nu îndreptățește acțiunile

inculpaților. Precum și întîlnirea cu colaboratorul de poliție, în timp ce se

deplasa spre bar împreună cu V. Pușcuță, la fel nu legiferează acțiunile lui

Motelica Vl.

Reținerea persoanelor în urma anunțului despre săvîrșirea unei crime

către autoritatea competentă, care nu a reacționat prompt, nu servește drept

temei de înlăturare a răspunderii penale.

Instanța a conchis că vinovăția inculpaților este dovedită prin probele

administrate și a încadrat acțiunile lor în baza art. 164 alin. (2) lit. b), c), e) Cod

penal, ca răpirea unei persoane, săvîrșită de două persoane asupra mai multor

persoane, cu bună știință asupra unui minor.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpații să fie

achitați, iar acțiunile civile să fie respinse.

Apelantul a invocat că în învinuire nu se conține nimic referitor la faptul că

părțile vătămate ar fi fost capturate, că ar fi fost reținute, că ar fi fost private de

libertate și în ce anume au constatat aceste acțiuni în raport cu fiecare parte

vătămată.

În învinuire s-a indicat în mod abstract că toate părțile vătămate au fost

urcate de inculpați în automobil prin înșelăciune și constrângere psihică, fără a

indica în ce a constatat „înșelăciunea și constrîngere psihică”, nemaivorbind de

faptul „înșelăciunea” exclude prin definiție „și constrîngerea psihică”.

Prin urmare însuși actul de învinuire este contradictoriu, neclar, și contrar

prevederilor de la art. 6 paragraf (3) lit. a) CEDO, art. 281 alin. (2), 296 alin. (2)

Cod de procedură penală.

Nici fapta reținută de instanța de fond în sarcina inculpaților în sentință nu

conține elementele obligatorii ale componenței infracțiunii de răpire a persoanei

(latura obiectivă), și anume, nu conține nimic referitor la faptul că părțile vătămate

ar fi fost capturate, că ar fi fost reținute, că ar fi fost private de libertate.

Mai mult, însăși instanța de fond a indicat în sentință că capturarea părților

vătămate nu a avut loc.

Instanța fond din oficiu a conchis că „constrîngerea psihică” din partea

inculpaților în privința părților vătămate a constat în aceea că consimțămîntul lor a

fost viciat prin faptul că ei sunt minori, că majoritatea părților vătămate îl

3

cunoșteau pe Motelica G. ca pe un băiat bun și nu aveau frică de el, ce i-a

determinat să accepte deplasarea la bar.

Însă circumstanțele invocate de instanță nu constituie elemente ale

constrîngerii (violenței) psihice, or, potrivit dreptului penal răpirea prin metoda

aplicării violenței psihice presupune aplicarea intenționată și deschisă de făptuitor

în privința victimei în momentul săvîrșirii infracțiunii a unor acțiuni directe și

exprese de amenințare a acesteia cu aplicarea violenței fizice, de răspîndire a unor

informații pe care victima nu le dorește etc., astfel încît victima percepe real acest

fapt, conștientizînd aplicarea în privința sa a violenței (constrîngerii) psihice.

Plus la aceasta, reieșind din prevederii art. 6 CEDO, 24 alin. (2) și art. 325

alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de fond nu a fost în drept să facă din

oficiu concluziile sus-indicate în situația în care partea acuzării nu a formulat în

actul de învinuire expres în modul prevăzut de art. 6 alin. (3) lit. a) CEDO și art.

281 alin. (2), art. 296 alin. (2) Cod de procedură penală în ce au constat acțiunile

de „înșelăciune” și de „constrîngere psihică” incriminate inculpaților.

Realmente, la 23.11.2012, în jurul orei 15.00 nu a existat faptul deplasării

inculpatului Motelica V. la domiciliul minorului V. Pușcuță și al transportării lui la

barul „Tandem”, cum s-a indicat în actul de învinuire și cum a reținut instanța de

fond în sentința din 21.11.2013. Or, în ședință de judecată s-a stabilit cu certitudine

că inculpatul Motelica Vl. s-a deplasat la domiciliul minorului la 23.11.2012 în

jurul orei 9.30 - 10.30, fapt confirmat prin declarațiile inculpatului Motelica V., ale

părții vătămate V. Pușcuță, și ale martorului V. Cebanu.

Inculpatul Motelica Vl. nu s-a deplasat la domiciliul acestuia cu intenția de

a-l răpi în scopul de a-și recupera prejudiciul material cauzat printr-o infracțiune de

sustragere, după cum i s-a incriminat în rechizitoriu și a reținut instanța de fond în

sentință.

De asemenea, inculpatul Motelica Vl.. nu l-a constrîns psihic pe minorul V.

Pușcuță și nu a existat îndeobște faptul ca inculpatul Motelica V. să-l urce pe

minorul V. Pușcuță în automobilul, cum a fost indicat în rechizitoriu și a reținut ca

fiind constatat de instanța de fond în sentință.

Din cele expuse este evident că la 23.11.2012, în jurul orei 15.00 nu a existat

faptul deplasării inculpatului Motelica Vl. la domiciliul lui V. Pușcuță.

Inculpatul Motelica Vl. s-a deplasat la domiciliul lui V. Pușcuță pe

23.11.2012, în jurul orei 9.30 - 10.30, fără a avea intenția de a-l răpi, adică de a-l

captura și de a-1 transporta contrar voinței sale la barul „Tandem” pentru a-l priva

de libertate, cu scopul de a-și recupera prejudiciul material cauzat printr-o

infracțiune de sustragere.

De asemenea minorul V. Pușcuță nu a fost capturat și privat de libertate.

Deci, fiind conștient de faptul că nu comite nimic ilegal și că organul de

poliție este sesizat oficial, inculpatul Motelica V., care avea statut de victimă a unei

infracțiuni de sustragere, l-a solicitarea șefului de post V. Ceban s-a deplasat cu

automobilul liber, deschis și benevol cu V. Pușcuță la barul „Tandem”, ca să-l

aștepte pe sectorist pentru a cerceta cazul.

În ședință de judecată s-a constatat că în jurul orelor 15.00 V. Pușcuță la fel

în mod liber și benevol s-a deplasat cu inculpații la domiciliile persoanelor la care

dînsul a indicat ca fiind implicate în săvîrșirea unor infracțiuni de sustragere.

4

Faptul că această deplasare a fost benevolă și liberă, fără careva forțare și

privare de libertate rezultă atît din declarațiile lui V. Pușcuță, cît și din declarațiile

date în ședință de judecată de celelalte părți vătămate: D. Șoldan, I. Cușnir, C.

Roman, I. Dahis, D. Dahis, din care se vede că acesta se simțea și circula liber, se

deplasa liber în automobil, ieșea și se întorcea liber în el.

Inculpații nu au capturat și nu au urcat pe nimeni prin înșelăciune și

constrîngere fizică în mașină.

Însă, instanța nu a indicat în ce anume a constat profitarea inculpaților de

vîrsta fragedă și imposibilitatea de a opune rezistență a persoanelor sus-indicate în

raport cu fiecare din ele, în raport cu circumstanțele particulare referitoare la

fiecare, inclusiv vîrsta, precum și care sunt probele care dovedesc aceste fapte.

În ședință de judecată inculpații au declarat că nu au cunoscut la 23.11.2012

că partea vătămată D. Șoldan nu are vîrsta de 18 ani, menționînd că nu l-au

cunoscut pe acesta pînă la cazul dat, că reieșind din faptul că el lucra la salonul de

internet care activează în regim non-stop și munca minorilor nu este admisă, au

considerat că este matur. Partea acuzării nu a prezentat careva probe care ar

demonstra cu certitudine că inculpații cunoșteau că D. Șoldan nu are împlinită

vîrsta de 18 ani.

La 23.11.2012 nu a existat faptul deplasării inculpaților la domiciliul lui D.

Șoldan, pe adresa or. Fălești, str. Moldovei 22.

În însăși actul de învinuire s-a incriminat deplasarea la salonul internet situat

pe str. M. Eminescu din or. Fălești, dar nu la domiciliul lui D. Șoldan pe str.

Moldovei 22, or. Fălești.

În învinuirea formulată nu s-a indicat absolut nimic despre „reținerea” și/sau

„privarea de libertate” a părților vătămate de către inculpați, iar potrivit art. 24 alin.

(2) și art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de judecată nu este organ

de urmărire penală și nu se manifestă în favoarea acuzării, iar judecarea cauzei se

efectuează strict în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

2014, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că totalitatea de probe administrate pe caz confirmă

vinovăția inculpaților și totalmente combat argumentele aduse de apelant în apel.

Prima instanță corect a încadrat acțiunile inculpaților pe art. 164 alin. (2) lit.

b), c), e) Cod penal, cu semnele calificative: răpirea unei persoane, săvîrșită de

două persoane asupra mai multor persoane, cu bună știință asupra unui minor.

Inculpații, luînd părțile vătămate, fără acordul părinților, pentru a-i deplasa

în barul „Tandem” cu scopul de a ajuta colaboratorii de poliție, au avut intenție

directă de a-i răpi.

Răpirea acestora fiind ușor realizată, fără a recurge la capturare, căci

victimele se deplasau ca și cum benevol la barul „Tandem”.

Pe caz, nu poate fi reținut argumentul inculpaților precum că ei au acționat în

mod deschis cînd au mers și au luat pe toți minorii, căci au anunțat autoritățile

despre furt în care îi considerau pe aceștia implicați. Acțiunea inculpaților a fost

legată de scopul lor de a ajuta colaboratorilor de poliție în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, exercitînd un drept al său presupus în mod arbitrar, ca în

final să aibă posibilitate de a recupera prejudiciul cauzat prin infracțiune. Deci,

5

scopul inculpaților în cazul dat nu ține de „interesul material” imputat, care nu și-a

găsit suport probatoriu în cadrul cercetării judecătorești din care motiv, prima

instanța întemeiat a înlăturat această agravantă din învinuirea adusă inculpaților.

Faptul că acțiunile inculpaților au caracter ascuns se manifestă prin neapelarea la

reprezentanții legali ai minorilor, iar apelul către organul de poliție nu

îndreptățește acțiunile inculpaților. Precum și întîlnirea cu colaboratorul de

poliție, în timp ce se deplasa spre bar împreună cu V. Pușcuță, la fel nu

legiferează acțiunile inculpatului Motelica Vl.

Reținerea părților vătămate în urma anunțului despre săvîrșirea unei crime

către autoritatea competentă, care nu a reacționat, nu servește drept temei de

înlăturare a răspunderii penale.

hotărîrilor judecătorești și dispunerea achitării inculpaților.

Recurentul a invocat că instanța de apel s-a limitat la o simplă expunere a

declarațiilor inculpaților, părților vătămate și martorilor date în prima instanță după

care a enunțat, practic cuvînt în cuvînt, concluziile cu caracter general ale primei

instanțe, fără a ține cont și a se pronunța asupra motivelor apelului.

Apelul a fost motivat și prin faptul că învinuirea formulată inculpaților în

rechizitoriu, contravine prevederilor art. 6 alin. (3) lit. a) din CEDO și

jurisprudenței CțEDO la acest articol. Însăși învinuirea în rechizitoriu nu conține

elementele infracțiunii prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. b), c), e) Cod penal.

Însă instanța de apel nu s-a pronunțat deloc asupra acestor motive ale

apelului.

În învinuire s-a indicat în mod abstract că toate părțile vătămate au fost

urcate de inculpați în automobilul inculpatului Motelica V. prin înșelăciune și

constrîngere psihică, fără a indica în ce a constat așa numita „înșelăciunea” și

,,constrîngere psihică”, nemaivorbind de faptul că prin „înșelăciune” se exclude

prin definiție „și constrângerea psihică”.

Prin urmare, actul de învinuire este contradictoriu, neclar și contrar

prevederilor de la art. 6 paragraf (3) lit. a) CEDO, art. 281 alin. (2), 296 alin. (2)

Cod de procedură penală.

Eapta reținută de instanțe în sarcina inculpaților nu conține elementele

obligatorii ale componenței infracțiunii de răpire a persoanei (latura obiectivă),

adică nu conține nimic referitor la faptul că părțile vătămate ar fi fost capturate, că

ar fi fost reținute, că ar fi fost private de libertate.

Mai mult, instanțele de fond și de apel au conchis că capturarea părților

vătămate nu a avut loc.

Este necesar de menționat că în învinuirea formulată inculpaților în

rechizitoriu nu le-a fost incriminat „abuzul de încredere” ca metodă de comitere a

infracțiunii, și în ce au constat acțiunile de „înșelăciune” și de „constrîngere

psihică” incriminate inculpaților, iar, reieșind din prevederii art. 6 CEDO, 24 alin.

(2) și art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de fond și de apel nu au

fost în drept să facă din oficiu asemenea concluzii ce depășesc limitele învinuirii

formulate.

În apel a fost invocat că prima instanță nu a indicat în sentință în ce anume a

constat profitarea inculpaților de vîrsta fragedă și imposibilitatea de a opune

6

rezistență a persoanelor sus indicate în raport cu fiecare din ele, în raport cu

circumstanțele particulare referitoare la fiecare, inclusiv vîrsta, precum și care sunt

probele care dovedesc aceste fapte. Partea acuzării nu a prezentat probe care ar

demonstra cu certitudine că inculpații cunoșteau că D. Șoldan nu are împlinită

vârsta de 18 ani. Instanțele nu s-au pronunțat în această latură, întemeindu-și

condamnarea pe presupuneri.

În realitate, pe 23.11.2012 nu a existat faptul deplasării inculpaților la

domiciliul lui D. Șoldan, pe adresa or. Fălești, str. Moldovei 22.

În învinuirea formulată în rechizitoriu inculpaților nu li s-a incriminat faptul

deplasării și răpirii minorului D. Șoldan de la domiciliul lui, amplasat pe str.

Moldovei 22, or. Fălești.

Însă, instanța de apel nu s-a pronunțat deloc asupra acestui motiv al apelului.

La enunțarea concluziilor sale privitor la existența faptului infracțiunii de

răpire în acțiunile inculpaților și a vinovăției acestora, instanța de judecată a

invocat că infracțiunea de răpire se consideră consumată din momentul reținerii

persoanei.

Însăși fapta reținută de instanță în sentință în sarcina inculpaților nu este

indicat nimic referitor la „reținerea” și/sau „privare de libertate” a persoanelor

recunoscute de organul de urmărire penală ca părți vătămate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, acesta este

expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală hotărîrile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția. În conformitate cu art. 424 alin. (2) Cod de procedură

penală, instanța de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate,

fără a agrava situația inculpatului.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanțele de fond și de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rînd, potrivit art. 8 alin. (3), 24 alin. (2), 66 alin. (2), 101 alin. (1),

281, 296, 325 alin. (1), 384 alin. (3), 385 alin. (1) pct. 1) - 4), 389 alin. (2), 394

alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, formularea învinuirii trebuie să cuprindă

indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de săvîrșire a infracțiunii și

consecințele ei, caracterului vinei, motivelor și semnelor calificative pentru

încadrarea juridică a faptei. Inculpatul are dreptul să știe pentru ce faptă este

7

învinuit. Concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi

înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului,

învinuitului, inculpatului. Judecarea cauzei în primă instanță se efectuează în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Sentința instanței de judecată trebuie să

fie legală, întemeiată și motivată. La adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de săvîrșirea căreia este învinuit

inculpatul, dacă această faptă a fost săvîrșită de inculpat, dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii și de care anume lege penală este prevăzută ea, dacă

inculpatul este vinovat de săvîrșirea acestei infracțiuni. Partea descriptivă a

sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale,

considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma

și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii. Fiecare probă urmează

să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor. Sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri. Instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

Aceste prevederi legale nu au fost respectate cu strictețe de către instanța de

fond.

Astfel, conform rechizitoriului, inculpații sunt învinuiți că:

„la 23.11.2012, în jurul orei 15.00, Motelica V., avînd intenția de a răpi

persoana, cu scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei

infracțiuni de sustragere, cu automobilul personal de model „Audi 100” cu n/î

CHY 746 s-a deplasat la domiciliul minorului V. Pușcuță, a.n. 16.05.1999, situat

în or. Fălești, str. Moldovei 53, despre care cunoștea cu certitudine că nu are

vîrsta de 18 ani, profitînd de vîrsta fragedă a minorului și imposibilitatea de a

opune rezistență, prin înșelăciune și constrîngere psihică a urcat minorul V.

Pușcuță în automobilul său pe bancheta din spate, apoi s-au deplasat la barul

„Tandem” situat în or. Fălești, str. Pieții 9 A, de unde împreună cu fiul său

Motelica Gh., a.n. 10.11.1994, în vederea continuării acțiunilor sale ilegale s-au

deplasat cu automobilul prin or. Fălești, pentru a identifica și transporta alte

persoane pe care le suspecta ca participante la comiterea infracțiunii de

sustragere, la barul „Tandem”, ulterior transportîndu-l pe V. Pușcuță în localul

barului „Tandem” ce-i aparține.

Tot el, la 23.11.2012, în jurul orei 15.00, avînd intenția de a răpi persoana,

cu scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni

de sustragere, împreună cu fiul său Motelica G., a.n. 10.11.1994, cu automobilul

personal de model „Audi 100” cu n/î CHY 746, s-a deplasat la sediul salonului de

internet situat pe str. M. Eminescu în or. Fălești, unde era la acel moment minorul

D. Șoldan, a.n. 18.08.1996, locuitor al or. Fălești, str. Moldovei 22, despre care

cunoștea cu certitudine că nu are vîrsta de 18 ani, unde profitînd de vîrsta fragedă

a minorului și imposibilitatea de a opune rezistență, prin înșelăciune și

constrîngere psihică, suspectînd că a participat la comiterea unei sustrageri, a

urcat minorul D. Șoldan în automobilul său pe bancheta din spate și în vederea

continuării acțiunilor sale ilegale s-au deplasat cu automobilul prin or. Fălești,

8

pentru a identifica și transporta alte persoane pe care le suspecta ca participante

la comiterea infracțiunii de sustragere, la barul „Tandem”, ulterior transportînd-

ul pe D. Șoldan în localul barului „Tandem” ce-i aparține.

Tot el, la 23.11.2012, în jurul orei 15.00 , avînd intenția de a răpi persoana,

cu scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni

de sustragere, împreună cu fiul Motelica G., a.n. 10.11.1994, cu automobilul

personal de model „Audi 100” cu n/î CHY 746 s-a deplasat la domiciliul

minorului M. Manoli, a.n. 10.08.1998, situat în or. Fălești, str. Moldovei 43 b,

despre care cunoștea cu certitudine că nu are vîrsta de 18 ani, unde profitînd de

vîrsta fragedă a minorului și imposibilitatea de a opune rezistență, suspectînd că a

participat la comiterea unei sustrageri, prin înșelăciune și constrîngere psihică a

urcat minorul M. Manoli în automobilul său pe bancheta din spate și în vederea

continuării acțiunilor sale ilegale s-au deplasat cu automobilul prin or. Fălești,

pentru a identifica și transporta alte persoane pe care le suspecta ca participante

la comiterea infracțiunii de sustragere, la barul „Tandem”, ulterior transportîndu-

l pe M. Manoli în localul barului „Tandem” ce-i aparține.

Tot el, la 23.11.2012, în jurul orei 15.00 avînd intenția de a răpi persoana, cu

scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni de

sustragere, împreună cu fiul Motelica Gh., a.n. 10.11.1994, cu automobilul

personal de model „Audi 100” cu n/î CHY 746 s-a deplasat la domiciliul

minorului I. Cușnir, a.n. 11.05.1998, situat în or. Fălești, str. Bălțului 7 ap. 17,

despre care cunoștea cu certitudine că nu are vîrsta de 18 ani, unde profitînd de

vîrsta fragedă a minorului și imposibilitatea de a opune rezistență, prin

înșelăciune și constrîngere psihică, suspectînd că a participat la comiterea unei

sustrageri, a urcat minorul I. Cușnir în automobilul său pe bancheta din spate și în

vederea continuării acțiunilor sale ilegale s-au deplasat cu automobilul prin or.

Fălești, pentru a identifica și transporta alte persoane pe care le suspecta ca

participante la comiterea infracțiunii de sustragere, la barul „Tandem”, ulterior

transportîndu-l pe I. Cușnir în localul barului „Tandem” ce-i aparține.

Tot el, la 23.11.2012, în jurul orei 15.00 avînd intenția de a răpi persoana, cu

scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni de

sustragere, împreună cu fiul Motelica G., a.n. 10.11.1994, cu automobilul personal

de model „Audi 100” cu n/î CHY 746 s-a deplasat la domiciliul minorului I.

Franchevici, a.n. 29.04.1997, situat în or. Fălești, str. N. Testemițanu 98, despre

care cunoștea cu certitudine că nu are vîrsta de 18 ani, unde profitînd de vîrsta

fragedă a minorului și imposibilitatea de a opune rezistență, prin înșelăciune și

constrîngere psihică suspectînd că a participat la comiterea unei sustrageri, de

lîngă poarta gospodăriei unde locuiește, a urcat minorul I. Franchevici în

portbagajul automobilului său și în vederea continuării acțiunilor sale ilegale s-au

deplasat cu automobilul prin or. Fălești, pentru a identifica și transporta alte

persoane pe care le suspecta ca participante la comiterea infracțiunii de

sustragere, la barul „Tandem”, ulterior transportîndu-l pe I. Cușnir în localul

barului „Tandem” ce-i aparține.

Tot el, la 23.11.2012, în jurul orei 15.00 avînd intenția de a răpi persoana, cu

scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni de

sustragere, împreună cu fiul Motelica G., a.n. 10.11.1994, cu automobilul personal

9

de model „Audi 100” cu n/î CHY 746 s-a deplasat la domiciliul fraților D. Dahis,

a.n. 17.02.2001 și I. Dahis, a.n. 31.03.1999, situat în or. Fălești, str. Decebal 13,

despre care cunoștea cu certitudine că nu au vîrsta de 18 ani, unde profitînd de

vîrsta fragedă a minorilor și imposibilitatea de a opune rezistență, prin înșelăciune

și constrîngere psihică, suspectînd că au participat la comiterea unei sustrageri,

din apropierea gospodăriei lor a urcat minorii D. Dahis și I. Dahis în portbagajul

automobilului său și în vederea continuării acțiunilor sale ilegale s-au deplasat cu

automobilul prin or. Fălești, pentru a identifica și transporta alte persoane pe care

le suspecta ca participante la comiterea infracțiunii de sustragere, la barul

„Tandem”, ulterior transportîndu-i pe minorii D. Dahis și I. Dahis în localul

barului „Tandem” ce-i aparține.

Tot el, la 23.11.2012, în jurul orei 15.00 avînd intenția de a răpi persoana, cu

scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei infracțiuni de

sustragere, împreună cu fiul Motelica Gh., a.n. 10.11.1994, cu automobilul

personal de model „Audi 100” cu n/î CHY 746 s-a deplasat la domiciliul

minorului C. Roman, a.n. 13.06.1996, situat în or. Fălești, str. Bucovina 14/1,

despre care cunoștea cu certitudine că nu are vîrsta de 18 ani, unde profitînd de

vîrsta fragedă a minorului și imposibilitatea de a opune rezistență, prin

înșelăciune și constrîngere psihică, suspectînd că a participat la comiterea unei

sustrageri, de la domiciliu a urcat minorul C. Roman în portbagajul automobilului

său și l-a transportat în localul barului „Tandem” ce-i aparține”.

Acțiunile lor au fost încadrate în baza art. 164 alin. (2) lit. b), c), e), f) Cod

penal, ca: „răpirea unei persoane, săvîrșită de două sau mai multe persoane,

asupra a două sau mai multe persoane, cu bună știință asupra unui minor, din

interes material”.

Însă, în pofida prescripțiilor de drept enunțate, potrivit descriptivului

sentinței, prima instanță:

a) nu a judecat fondul cauzei în raport cu circumstanțele invocate în

rechizitoriu, pe fiecare episod în parte, cu indicarea locului, timpului, modului

săvîrșirii faptelor, forma și gradul de vinovăție a fiecărui inculpat, motivele și

consecințele infracțiunii (v. 1 f.d. 266, v.2. f.d. 183, pct. 2 din decizie);

b) a depășit limita învinuirii formulate. Or, în descriptivul sentinței s-a

referit la diverse acțiuni ale inculpaților, dar neconstatate inițial și neregăsite în

rechizitoriu.

În acest sens instanța a ignorant faptul că în rechizitoriu nu este indicat, deci

nici constatat de organul de urmărire penală, care este esența acțiunilor “prin

înșelîciune și constrîngere psihică”, care ar fi acțiunile infracționale concrete ale

inculpaților, în special a lui Motelica G., în raport cu elementele infracțiunii

prevăzute la art. 164 alin. (2) lit. b), c), e), f) Cod penal, cît și a celor reflectate în

doctrina dreptului penal că răpirea unei persoane presupune: 1. capturarea victimei,

reținerea persoanei cu privarea de libertate împotriva voinței sau neluarea în seamă

a voinței acesteia.

Mai mult, instanța a omis să observe că fiecare episod din rechizitoriu se

finisează cu constatarea: ,,transportat în localul barului”. Însă, în actul de învinuire

lipsește cu desăvîrșire descrierea, deci și incriminarea inculpaților, a eventualelor

10

evenimente și fapte derulate ulterior în respectivul bar, locul amplasării și

caracteristicele acestui local. Or, nu este clar în ce circumstanțe concrete, în

viziunea acuzării, a derulat și s-a consumat infracțiunea de răpire de persoane,

imputată inculpaților.

Se pare că învinuirea înaintată inculpaților este una neclară și incompletă,

adică dubioasă, care a afectat dreptul inculpaților de a ști pentru ce fapte sunt

acuzați, adică dreptul la apărare.

Totodată, instanța nu a apreciat în niciun fel declarațiile martorilor oculari a

transportării părților vătămate către bar și a evenimentelor avute loc aici,cum ar fi

cele ale colaboratorilor de poliție V. Ceban, L. Condrat, R. Catlabuga, V. Călin, ale

colaboratorilor ÎS “Serviciul Pază”, care activau în timpul respective pe teritoriul

pieței unde este amplasat barul în cauză, I. Bulgac, și M. Deaciuc, ale vînzătoarei

acestui bar A. Savciuc.

Instanța nu a apreciat aceste probe în coroborare și în raport cu argumentele

apărării că răpirea unei persoane este incompatibilă cu acțiuni de deplasare a

acesteia în mod deschis și cu înștiințarea prealabilă a colaboratorilor de poliție și a

martorilor oculari despre acțiunile întreprinse (v.2. f.d. 183, pct. 2 din decizie).

c) a constatat în mod divergent că: “…avînd intenția de a răpi persoana

cu scopul de a recupera prejudiciul material cauzat prin comiterea unei

infracțiuni de sustragere…, scopul inculpaților în cazul dat nu ține de

„interesul material” imputat, care nu și-a găsit suport probatoriu în cadrul

cercetării judecătorești..., cu scop de a ajuta colaboratorii de poliție..., au

avut intenție directă de a-i răpi..., fără a recurge la capturare..., acțiunile

inculpaților au caracter ascuns..., apelul către organul de poliție nu

îndreptățește acțiunile inculpaților... întîlnirea cu colaboratorul de poliție în

timp ce se deplasa spre bar nu legiferează acțiunile..., reținerea persoanelor

în urma anunțului despre săvîrșirea unei crime către autoritatea competentă,

care nu a reacționat prompt, nu servește drept temei de înlăturare a

răspunderii penale” în final că: „în acțiunile inculpaților sunt prezente semnele

caracteristice samavolniciei...”, dar i-a condamnat, contradictoriu, pentru o altă

infracțiune - de răpire a unei persoane (v.2. f.d. 183, pct. 2 din decizie).

Deci, instanța de fond nu a respectat prescripția că instanța de judecată nu

este abilitată să completeze din oficiul învinuirea adusă inculpaților în agravarea

situației acestora, dubiile în probarea învinuirii se interpretează în favoarea

inculpatului, iar sentința de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri.

Prin urmare, instanța de fond nu a judecat fondul cauzei penală în condițiile

legii și a adoptat o sentință care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția.

În al doilea rînd, potrivit art. 414 alin. (1), (2), (5) și (6) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de

apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de apel verifică

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în

ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal. Instanța de apel nu este în

drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele

11

nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost

consemnate în procesul-verbal. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept

care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

În corespundere cu jurisprudența națională, chestiunile de fapt și de drept

asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin

apel, se transmit instanței de apel sînt dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvîrșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă normele de drept procesual și penal au fost

corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale

referitoare la chestiunile menționate, hotărîrea instanței de fond urmează a fi

desființată, cu rejudecarea cauzei. Potrivit art. 419 Cod de procedură penală,

rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale

pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece:

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond și le-a repetat întocmai (f.d. 183, 252, pct. 2 și 4 din decizie).

b) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelul avocatului, inclusiv

cele reproduse în pct. 3 din prezenta decizie (f.d. 210);

c) și-a întemeiat concluziile pe probe necitite în ședință și neconsemnate în

procesul-verbal, cum ar fi declarațiile reprezentatului legal al părții vătămate V.

Pușcuță, mama acestuia N. Pușcuță, declarațiile reprezentatului legal al părții

vătămate D. Șoldan, reprezentatul Secției Asistență Socială și Protecția Familiei

din cadrul Consiliului Raional, V. Gavdiuc, declarațiile reprezentatului legal al

părții vătămate M. Manoli, unchiul acestuia O. Clișciuc; declarațiile

reprezentatului legal al părților vătămate I. Dahis și D. Dahis, mama acestora R.

Dahis, declarațiile martorului N. Danileico.

Astfel, instanța de apel nu a judecat apelul apărării în condițiile legii,

deoarece nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și a adoptat o

hotărîre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu a judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărîri care nu cuprind motive

legale pe care se întemeiază soluția, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apelul apărării.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărîrea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului declarat, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

12

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărîre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Radu Holban, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05 martie 2014, în privința

inculpaților Motelica Vladimir Gheorghe și Motelica Gheorghe Vladimir, și

dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată la 22 august 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Constantin Alerguș

Elena Covalenco

Ion Guzun

13