1ra-877/2014 — art.186 alin.1 CP

1ra-877/2014 — art.186 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-877/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată recursul ordinar împotriva sentinței

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 14 august 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2014, declarat de avocatul Serghei

Golban, în numele inculpatului

Șendrea Dorel Lavrentie, născut la

30 mai 1949 în s. Cruzești, mun. Chișinău, locuitor al

mun. Chișinău, s. Tohatin, str. Fîntînilor, 14/2, cetățean

al R. Moldova, anterior condamnat:

1) prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun.

Chișinău din 09 iunie 2008, în baza art. 166 alin. (2), lit.

c), 220 alin. (1), 90 Cod penal, la 5 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de probă de 5 ani.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 13 iulie 2012 - 14 august 2013,

în instanța de apel: 07 octombrie 2013 – 12 ianuarie 2014,

în instanța de recurs: 01 aprilie – 15 iulie 2014.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

Șendrea Dorel a fost condamnat în baza art. 186 alin. (1), 85 Cod penal la 5 ani și 6

luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, de la reținere.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Gheorghe Macari, a fost admisă

în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța

în ordinea procedurii civile.

1

Șendrea Dorel, avînd scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflîndu-se pe lotul

de teren situat pe str. Sf. Vineri 15, din com. Tohatin, mun. Chișinău, pe ascuns, a

sustras 79 de ,,carcase pentru sere”, confecționate din oțel zincat, cu lungimea de 9

metri și accesoriile pentru completarea lor, căuzîndu-i, astfel, părții vătămate o

daună materială.

Instanța de fond a reținut că vinovăția inculpatului este probată integral și a

reîncadrat acțiunile lui de la art. 186 alin. (4) în baza art. 186 alin. (1) Cod penal,

ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, din următoarele

considerente.

Din cumulul de probe prezentate poate fi stabilit doar numărul de 77 carcase

simple și 2 carcase mai voluminoase. Existența și sustragerea celorlalte 16 sere nu

este probată, lipsind orice mijloc de probă în acest sens.

Mai mult, nu a fost stabilit prețul real al unei carcase. Cu certitudine poate fi

stabilit faptul că fratele părții vătămate și partea vătămată au procurat carcase

pentru sere din oțel zincat cu o suprafață totală de 6500 m.p. la prețul de 10790

euro. Partea vătămată nu a putut comunica cu exactitate prețul unei sere.

Deasemenea, nu se poate constata, reieșind din modelul serii, cîte carcase formează

o seră. Nu este clar din ce considerente a reieșit partea acuzării cînd a stabilit prețul

de 47 euro pentru o carcasă, fiind stabilit prejudiciul final în rechizitoriu, fără

indicarea prețului accesoriilor, de 4450 euro (pe cînd 47 euro/carcas x 95 carcase =

4465 euro). Este primordial de a stabili prețul fiecărei carcase pentru stabilirea

limitelor valorii bunurilor sustrase, însă la materialele dosarului lipsesc careva

probe (înscrisuri, expertiză merceologică etc.) ce ar indica la prețul exact al

carcaselor. Simpla operațiune de împărțire a sumei achitate pentru o seră la

numărul carcaselor ce formează o seră nu poate fi acceptată deoarece: 1) nu este

stabilit cu certitudine numărul carcaselor ce formează o seră; 2) au fost sustrase

carcase de două tipuri. Un tip de carcase care sunt mai voluminoase (numite de

participanți și martori „barabane”) presupun și un preț mai mare față de celelalte

carcase; 3) însăși partea vătămată a declarat că, la momentul procurării, serele nu

erau completate integral, în unele locuri lipsind cîteva carcase.

Carcasele incriminate inculpatului au fost demolate. În aceste condiții,

urmează a fi stabilit prețul real ținînd cont și de acest aspect, deoarece există

posibilitatea reală ca în procesul demolării valoarea acestor carcase să scadă,

nefiind exclusă posibilitatea deteriorării acestora. De asemenea, există posibilitatea

inversă, ca în virtutea unor aspecte socio-economice la momentul comiterii

sustragerii, prețul carcaselor demolate să fie mai mare decît cel al carcaselor în

starea procurată, adică instalate.

Sarcina probei revine acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel

acuzat (in dubio pro reo). Astfel, în lipsa unor probe ce indică prețul unei carcase

sau ar putea fi dedus, probabilitatea că prețul real al bunurilor sustrase, și prin

urmare a prejudiciului material ca element obligatoriu al componenței de furt, să

fie în proporții mari, considerabile sau neconsiderabile este aceeași.

Reieșind din caracteristica arcurilor sustrase (arcuri cu lungimea de 9

metri din metal), costul celor sustrase este mai mare de 500 lei, însă nu se poate

stabili dacă cele sustrase costă, de exemplu, 10.000 lei, 49.000 lei, 51.000 lei etc.

2

În lipsa unor norme imperative care ar obliga stabilirea cu exactitate a

prețului bunurilor sustrase, limitele prejudiciului stabilite în cadrul cercetării

judecătorești permit a recalifica fapta, fiind prezente și toate elementele

componenței de furt.

Existența accesoriilor pentru completarea serelor nu este probată cu

certitudine. Niște piese accesorii sunt stipulate în procesul-verbal de cercetare la

fața locului din 08.05.2012, însă a fost ridicat „un kg de bolturi”. Nu poate fi

stabilit cu certitudine dacă aceste „bolturi” au fost sustrase de pe terenul respectiv

sau de la altă persoană, dacă au fost procurate separat sau dacă aceste „bolturi”

sunt părți indispensabile ale serelor și nu pot fi procurate separat. Astfel, nu poate

fi reținută incriminarea sustragerii accesoriilor pentru completarea serelor.

În cadrul cercetării judecătorești, s-a constatat cu certitudine că posesorul

arcurilor sustrase este partea vătămată Gheorghe Macari, iar inculpatului îi era

cunoscut acest fapt, conform chiar propriilor declarații. Astfel, fiind apărate

relațiile de posesiune prin incriminarea componenței de furt, nu sînt relevante

pentru existența componenței de infracțiune respective, faptul că dreptul de

proprietate asupra serelor respective este contestat de către unii deținători ai cotelor

valorice. Acest fapt este irelevant deoarece, legea penală apără posesiunea și nu

proprietatea în cazul dat. Din acest considerent, urmează a fi respins argumentul

părții apărării referitor la legalitatea luării arcurilor respective, deoarece constituiau

cote valorice ale inculpatului și altor persoane.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie

achitat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Apelantul a invocat că instanța corect a stabilit că învinuirea adusă lui

Șendrea D. este imprecisă, bazată pe presupuneri neîntemeiate în ceia ce privește

specificarea bunurilor care se presupun că au fost sustrase, de cantitatea și valoarea

acestora.

Necătînd la aceasta, instanța a constatat că, costul arcurilor este mai mare de

500 lei, însă nu se poate stabili dacă costă, de exemplu, 10.000 lei, 49.000 lei,

51.000 lei etc. și din acest motiv l-a condamnat pe Șendrea D. în baza art. 186 alin.

(1) Cod penal.

Instanța de judecată nu este în drept să repare erorile organului de urmărire

penală în defavoarea inculpatului.

Poziția instanței că Șendrea D., pe ascuns a sustras 70 de arcuri ce-i aparțin

lui G. Macari și că acțiunile acestuia întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. 1 Cod penal, este greșită și nu corespunde adevărului.

Pe parcursul procesului penal, s-a constatat, că după desființarea sofhozului

„Valea Trandafirului” din s. Tohatin, Șendrea D. a încheiat un contract de

răspundere materială și folosire temporară a serelor menționate cu V. Braghiș, care

la acel moment era liderul asociației țărănești nou formate. Ulterior, serele date au

fost repartizate membrilor fostului sovhoz în număr de 343 de persoane, fiecare

devinind proprietar asupra cotei părți repartizate dintre care face parte și inculpatul.

Conform datelor obținute de la OCT, S. Dodon a cumpărat cotele părți de la

231 persoane, iar ceilalți proprietari au rămas în continuare cu cota parte. În anul

2009, S. Dodon i-a vîndut lui M. Dobrojan terenul de pămînt pe care erau instalate

3

serele. În anul 2011, S. Dodon, prin intermediul lui M. Dobrojan, înstrăinează

serele, dintre care 12 le cumpără I. Macari. Astfel, în mod fraudulos S. Dodon și

M. Dobrojan i-au deposedat de cotele valorice deținute în serele agricole pe cei

112 proprietari, care nu au cunoscut despre aceasta pînă la demolarea serelor.

Persoanele care au procurat serele, cu timpul le-au demolat. G. Macari a luat o

parte din sere, iar o parte au rămas. În această perioadă, mai multe persoane

necunoscute sustrăgeau părți componente ale serelor. În luna aprilie 2012, Oleg

Ciupac, care procurase terenul de pămînt de la M. Dobrojan, l-a rugat pe Șendrea

D. să anunțe proprietarii serelor ca să le evacueze, deoarece el începe lucrări de

construcție pe acest teren. De la consăteni, Șendrea D. a aflat că S. Dodon nu a

procurat toate serele și că o parte din ele aparțin persoanelor cărora le-au fost

repartizate inițial. La inițiativa lui C. Șendrea și la rugămintea lui A. Crîșmari, care

deținea cota valorică mare împreună cu rudele sale, Șendrea D. a evacuat 52 de

arcuri metalice pe care le-a depozitat pe terenul de pămînt ce-i aparține situat lîngă

satul vecin, cu scopul de a le procura ulterior de la A. Crîșmari și ceilalți

proprietari. Arcurile le-a dus ziua cu un camion de model „Kamaz” fiind ajutat de

mai multe persoane care au fost audiate în calitate de martori.

Cele menționate au fost confirmate de inculpat precum și de martorii O.

Ciupac, C. Șendrea, A. Crîșmari, N. Miron, precum și de alte persoane audiate în

calitate de martori de instanță, însă cu părere de rău, instanța pune la baza sentinței

selectiv declarațiile unor martori, iar declarațiilor martorilor A. Crîșmari și N.

Miron nu le-a dat nici-o apreciere. Mărturiile unor martori menționați în sentință,

nu corespund parțial cu declarațiile acestora făcute în cadrul cercetărilor

judecătorești, fapt la care mă voi referi într-un apel suplimentar pe care îl voi

înainta după ce voi face cunoștință cu procesul verbal al ședinței de judecată.

Conform contractului de vînzare–cumpărare neautentificat notarial,

proprietar al carcaselor pentru sere cu suprafața de 6500 m. p., este I. Macari și nu

G. Macari, care a fost recunoscut ca parte vătămată, iar în ședința de judecată s-a

stabilit, că proprietari cu adevărat sunt persoanele care dețin titlu de proprietate

conform listei anexate la materialele cauzei.

În cadrul cercetării judecătorești, nu s-a dovedit că G. Macari este parte

vătămată, nu s-a stabilit cu certitudine ce bunuri au fost sustrase și valoarea

acestora. Deasemenea nu s-a constatat că Șendrea D. a săvîrșit sustragere pe

ascuns, deoarece acesta a acționat deschis pe timp de zi, luînd o parte din arcuri la

rugămintea lui A. Crîșmari, care e deținător a cotelor valorice și în acel moment nu

avea posibilitate să evacueze bunurile, deoarece trebuia să plece peste hotare, deci

în acțiunile inculpatului Șendrea D. nu se întrunesc elementele infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin .(1) Cod penal de care este acuzat.

ianuarie 2014, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a relevat că este justă concluzia instanței de fond, că

posibilitatea de sustragere a carcaselor de alte persoane este una reală, în condițiile

în care lipsesc alte probe pertinente și în care unii locuitori ai com. Tohatin,

deținători ai cotei valorice, prin vînzarea acestora, au fost lezați în drepturi, care de

fapt au și contestat înstrăinarea acestora.

4

Din declarațiile părții vătămate și a martorilor audiați nu este posibil de

stabilit cu exactitate prețul unei sere, precum și prețul real al unei carcase.

Astfel, rămâne inexplicabil din care considerente partea acuzării a stabilit

prețul pentru o carcasă ca fiind 47 euro. Or, una din consecințele prezumției

nevinovăției constă în faptul că sarcina probațiunii revine acuzării, iar de situația

îndoielnică beneficiază cel acuzat.

În lipsa unor probe care indică prețul unei carcase sau din care ar fi posibil

de dedus, probabilitatea ca prețul real al bunurilor sustrase, și prin urmare a

prejudiciului material ca element obligatoriu al componenței de furt, să fie în

proporții mari, considerabile sau neconsiderabile este aceiași, motiv din care a și

calificat fapta incriminată, în favoarea inculpatului.

În lipsa unor norme imperative care ar obliga stabilirea cu exactitate a

prețului bunurilor sustrase, limitele prejudiciului stabilit în cadrul cercetării

judecătorești, permit a recalifica fapta, fiind prezente și toate elementele

componenței de furt.

hotărîrilor menționate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care

inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurentul a invocat că la desființarea sovhozului ,,Valea Trandafirilor” din

com. Tohatin serele în număr de 20 au fost repartizate cotașilor. Potrivit registrului

eliberării extraselor din procesul-verbal ale concursului I și II de distribuire a

patrimoniului din întreprinderea s. Tohatin, cote părți în aceste sere au primit 324

de persoane.

Potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile certificatul de proprietate

asupra serelor l-au înregistrat la OCT 230 persoane. 94 de persoane printre care N.

Miron și I. Crîșmari, care au fost audiați în calitate de martori, dețin în continuare

certificatele de proprietate dar nu le-au înregistrat la OCT.

Potrivit contractului de vînzare-cumpărare nr. 3926 din 31.07.2008, S.

Dodon a cumpărat cotele părți de la 198 de persoane și printr-o modalitate

necunoscută el și Alina Dodon devin proprietari ale tuturor părților cote din sere cu

toate că 32 de persoane care aveau certificatul de proprietate înregistrat la OCT și

nu au vîndut cota parte.

Potrivit contractului de vînzare-cumpărare, S. Dodon, prin intermediul

finului său de cununie M. Dobrojan, i-a vîndut lui Ion Macari 5600 m.p. de serele

agricole din oțel zincat.

Fiind audiat în calitate de martor S. Dodon a confirmat faptul dat și a

declarat că 5600 m.p. constituiau 13 sere și s-au vîndut cu 830 euro fiecare seră.

Tot el a mai declarat că 5 sere au fost vîndute altei persoane, iar 2 sere au fost

furate. Terenul pe care erau amplasate serele a fost vîndut lui Oleg Ciupac.

Astfel S. Dodon a însușit și a înstrăinat și cotele părți din sere ce aparțineau

celor 126 de proprietari dintre care face parte și Șendrea D.

Aceste probe nu demonstrează că anume Șendrea D. a sustras carcasele

pentru sere ce aparțineau lui G. Macari cum e fixat în sentință, ci dovedește că în

acea perioadă în afară de Șendrea D. și alte persoane au luat carcase pentru sere, că

în-afară de carcasele lui G. Macari pe teritoriu mai erau carcase de la alte sere

demolate.

5

Nu există nici o probă care ar dovedi că carcasele pentru sere, depistate la

Șendrea D. sînt anume carcasele lui G. Macari și nu ale lui I. Crîșmari care l-a

rugat pe Șendrea D. să-i ia carcasele și a altor persoane care dețineau cotă valorică

în aceste sere.

Nu s-au stabilit și nu au fost audiate celelalte persoane care au mai luat

carcase pentru sere.

Deoarece 126 de persoane nu au vîndut cota valorică pe care o dețineau în

sere, nu e exclus că ei ca proprietari și-au luat bunul ce le aparținea neștiind că S.

Dodon ilegal a înstrăinat serile ce le aparțineau lor. În acest caz în acțiunile

persoanelor date și a lui Șendrea D. nu se întrunesc elementele nici unei

componențe de infracțiune prevăzută de legea penală.

Examinarea unilaterală și neobiectivă a cauzei au adus la condamnarea

ilegală a lui Șendrea D.

Sentința instanței de fond vine în contradicție cu prevederile art. 389 alin. (l)

CPP care expres prevede că sentința de condamnare nu poate fi bazată pe

presupuneri.

Nu au fost administrate probe care dovedesc că carcasele depistate la

Șendrea D. aparțin lui G. Macari, dar deoarece s-a dovedit faptul că Șendrea D. a

luat carcase de pe teritoriul unde erau amplasate mai multe sere, instant a presupus

că aceste carcase aparțineau anume lui G. Macari.

Deasemenea nu s-a stabilit prețul carcaselor, dar instanța a presupus că

costul acestora este mai mare de 500 lei, dar nu se poate stabili dacă costă 10.000

lei, 49.000 lei, 51.000 lei etc.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că recursul declarat

urmează a fi admis, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiurile cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, cînd hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Conform art. 424 alin. (2) Cod de

procedură penală, instanța de recurs este în drept să judece cauza și în baza

temeiurilor neinvocate, dar fără a agrava situația condamnatului.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanțele de fond și de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rînd, conform art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în

hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. În

corespundere cu art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

6

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Potrivit art. 325 alin. (1) Cod

de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. Conform art. 385 alin. (1) pct. 1) – 4) Cod de procedură

penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a

avut loc fapta de săvîrșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost

săvîrșită de inculpate, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care

anume lege penală este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvîrșirea

acestei infracțiuni.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța

de fond:

a) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

separat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării,

inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept incriminate inculpatului în

rechizitoriu;

b) nu a constatat în fapt cine este partea vătămată și care este valoarea

bunurilor sustrase. Aceste circumstanțe, fiind de natura elementului constitutiv al

infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (1) Cod penal, dar nefiind statuate, a generat

condamnarea inculpatului pe presupuneri, adică neîntemeiat.

Mai ales că instanța și-a combătut concluzia că inculpatul a comis o faptă

penală, indicînd că nu există probe că bunurile sustrase în genere au vre-o valoare,

fiind demolate, deteriorate, demontate etc. (v. 2, f. 149, pct. 2 din decizie).

Astfel, instanța de fond nu a judecat cauza în conformitate cu rigorile legale

și a adoptat o hotărîre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

În al doilea rind, potrivit art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sînt dacă

fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, dacă probele corect au fost

apreciate în ansamblu, prin prisma cumulului de dovezi anexate la dosar.

Chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel sunt dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă normele de drept procesual și penal au fost

corect aplicate. Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, menținînd o sentință ilegală și neîntemeiată:

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond și le-a repetat întocmai (v. 2, f.d. 204, pct. 2 și 4 din decizie);

b) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelul declarat, inclusiv

cele reproduse în pct. 3 din prezenta decizie (pct. 3-5 din decizie).

7

Prin urmare, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel și a adoptat o decizie care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În al treilea rînd, potrivit art. 6 par. 1, 2 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 19 alin. (1), 25 alin. (4)

Cod de procedură penală, orice persoană are dreptul la examinarea și soluționarea

cauzei sale de către o instanță legal constituită, care va acționa în conformitate cu

prezentul cod. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecată cauza de acea

instanță și de acel judecător în competența cărora ea este dată prin lege. Conform

art. 30 alin. (5), 31 alin. (1), (3) Cod de procedură penală, apelurile împotriva

hotărîrilor judecătorești în cauzele penale se judecă în complet format din 3

judecători, care trebuie să rămînă același în tot cursul judecării cauzei. În cazul în

care cauza se judecă de un complet format din 3 judecători și unul din aceștia nu

poate participa în continuare la judecarea cauzei din motiv de boală îndelungată,

deces sau din motivul eliberării din funcție în condițiile legii, acest judecător este

înlocuit de un alt judecător și cauza se judecă în continuare. În corespundere cu art.

6/1 alin. (1/1) și (2) din Legea privind organizarea judecătorească, schimbarea

membrilor completului se face în cazuri excepționale, în baza unei încheieri

motivate a președintelui Curții de Apel și potrivit criteriilor obiective stabilite de

regulamentul elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii. Cauzele repartizate

unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decît în condițiile

prevăzute de lege. Potrivit pct. 14 din Regulamentul privind modul de constituire a

completelor de judecată și schimbarea membrelor acestora, schimbarea membrelor

completului de judecată se impune în cazurile în care există unul din următoarele

temeiuri: boală îndelungată, deces, eliberare din funcție, abținere,recuzare,

detașare, transferare, promovare, suspendare din funcție, incompatibilități.

Normele enunțate la fel au fost ignorate de instanța de apel.

Astfel, potrivit proceselor-verbale ale ședinței de judecată din 06 și 13

noiembrie 2013, a început examinarea cauzei completul format din judecătorii L.

Catan. G. Iovu și M. Buruian (v. 2, f.d. 163-177).

Totodată, conform procesului verbal din 18 decembrie 2013, a continuat să

judece cauza alt complet de judecători – I. Pleșca, E. Conoval și I. Iordan, în lipsa

încheieri motivate a președintelui instanței despre schimbarea judecătorilor G. Iovu

și M. Buruian (vol. 2, f.d. 184).

Ulterior, alt complet, format din judecătorii I. Pleșca, G. Lîsîi și V. Gurin,

potrivit procesului verbal din 22 ianuarie 2014, au finisat judecarea cauzei și

pronunțat decizia contestată, în lipsa încheieri motivate a președintelui instanței

despre schimbarea judecătorilor E. Conoval și I. Iordan (v. 2, f.d. 195-204).

Prin urmare, prescripțiile legale cu privire la compunerea completului de

judecată au fost încălcate de către instanța de apel, iar potrivit stipulărilor din art.

251 alin. (2) și (3) Cod de procedură penală, încălcarea prevederilor legale

referitoare la compunerea instanței atrage nulitatea actului procedural. Nulitatea

respectivă nu se înlătură în nici un mod, poate fi invocată în orice etapă a

procesului și se ia în considerare de instanță, inclusiv din oficiu.

Circumstanțele expuse denotă în mod lucid că instanța de apel nu a judecat

apelurile de pe rol în condițiile legii, deoarece nu s-a pronunțat asupra tuturor

8

motivelor invocate în apel și a adoptat o hotărîre, care nu cuprinde motive legale pe

care se întemeiază soluția, iar instanța nu a fost compusă potrivit legii, fiind

încălcate prevederile art. 30 și 31 Cod de procedură penală.

Rezultă că, ambele instanțe nu au judecat fondul cauzei penale în condițiile

legii.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală instanța de

recurs casează total hotărîrea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, constituie erori de

drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi

corectate de către instanța de recurs, se impune soluția admiterii recursului

declarat, casării totale a deciziei contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către

aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărîre legală și întemeiată.

În conformitate cu art. 434, 435 alin. (1) pct. 2) lit. c), alin. (3) Cod de

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Serghei Golban, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2014, în

privința inculpatului Șendrea Dorel Lavrentie, și dispune rejudecarea cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată la 01 august 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

9