1ra-784/2014 — art. 201-1 al. 3 CP

1ra-784/2014 — art. 201-1 al. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-784/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

21 mai 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

Președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Ion Guzun, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Cazacu Veaceslav în numele inculpatului Sevidov Stanislav Vladimir împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013, în cauza

penală privindu-l pe

Sevidov Stanislav Vladimir, născut la

18.09.1985, originar și domiciliat mun.

Chișinău, str. N.M. Spătaru, 9/1, ap.1.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. a), c) Cod penal

la 8 (opt) ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Termenul executării pedepsei s-a calculat din 28 iunie 2013, cu includerea

termenului aflării sub arest de la 05 octombrie 2012 pînă la 27 iunie 2013, inclusiv.

Sevidov S., ca urmare a unui conflict cu tatăl său biologic Sevidov V., aflînd-se în

apartamentul nr. 1, din blocul locativ 9/1, situat pe str. N. M. Spătaru, mun. Chișinău,

intenționat i-a aplicat mai multe lovituri ultimului cu pumnii și picioarele peste cap,

față, corp, ulterior, îmbrîncindu-1 pe scările de la întrare în blocul locativ nominalizat.

Astfel, fiindu-i cauzate vătămări corporale grave, în urma cărora Sevidov V. a decedat.

inculpatului Sevidov S., solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea

unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Sevidov S. să

1

fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art.146 CP. În temeiul art.90 CP să fie

suspendată condiționat executarea pedepsei stabilite inculpatului.

În motivarea apelului a invocat că, instanța de fond incorect a apreciat probele

administrate în cauza dată, deoarece acestea în ansamblu confirmă săvîrșirea

infracțiunii de către Sevidov S. în stare de afect și acțiunile acestuia urmează să fie

recalificate din art. 201/1 alin. (3) lit. a), c) în art. 146 Cod penal. Intenția de a-l lipsi

de viață pe tatăl său Sevidov V. a apărut subit.

Menționează că, starea de afect la momentul săvîrșirii infracțiunii se constată de

instanța de judecată, dar nu de expertiza psihiatrico-psihologică, reieșind din motivul

săvîrșirii infracțiunii de inculpat și de starea inculpatului la momentul săvîrșirii

infracțiunii.

Afirmă faptul că, starea de ebrietate a inculpatului nu este confirmată de nici o

probă pertinentă și concludentă, nu există nici un act al IMSP Dispensarului

Republican de Narcologie în acest sens, nu s-au prelevat nici o probă de sînge sau

urină, nu s-a efectuat nici o examinare medicală a inculpatului Sevidov S. pentru

stabilirea stării de ebrietate.

2013, a fost admis apelul declarat de avocatul Cazacu V. în numele inculpatului

Sevidov S., casată sentința Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 28 iunie 2013, în

partea aplicării pedepsei și pronunțată o nouă hotărîre, potrivit modului stabilit, pentru

prima instanță, prin care inculpatului Sevidov S. recunoscut vinovat de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a), c) CP i s-a stabilit pedeapsa 6 (șase)

ani închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Termenul executării pedepsei s-a calculat de la 30 octombrie 2013, cu includerea

în acest termen a timpului deținerii sub arest preventiv de la 05 noiembrie 2012 pînă la

30 octombrie 2013.

invocate de apelant în apelul său au fost obiect de studiu la cercetarea judecătorească

în instanța de fond, care corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, obiectiv a

analizat cumulul de probe prin prisma art.101 CPP, just concluzionînd vinovăția

inculpatului Sevidov S. în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin.(3) lit.a),c)

CP.

Temeiuri de recalificare a acțiunilor inculpatului Sevidov S. din art. 2011 alin. (3)

lit. a), c) Cod penal în art. 146 CP RM n-au fost stabilite, deoarece prin declarațiile

martorilor, raportului de expertiză psihiatrică legală nr.306 a-2013 nu s-a constatat

starea de afect a inculpatului, acțiunile căruia au durat pe parcursul a 20 min., nefiind

constatată starea emoțională – explozivă a inculpatului, stare ce ar fi fost urmată de

modificări spontane ale activității psihice la inculpat, stare ce i-ar fi creat îngustarea

conștiinței.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a stabilit că, instanța

de fond a făcut o individualizare corectă, ținînd cont de circumstanțele săvîrșirii

infracțiunii și a stabilit pedeapsa cu închisoare, însă termenul de pedeapsă cu

închisoare stabilit inculpatului nu corespunde criteriilor generale de individualizare a

2

pedepsei, prevăzute de art. 75 Cod penal, fiindcă la caz, nu s-a respectat

proporționalitatea efectelor circumstanțelor atenuante și agravante stipulate în art. 78

Cod penal.

Menționează că, circumstanța agravantă – săvîrșirea infracțiunii în stare de

ebrietate, indicată în rechizitoriu de organul de urmărire penală și în sentință de

instanța de judecată, a fost inclusă eronat, fiindcă atît în fapta indicată în rechizitoriu,

cît și în fapta descrisă în sentință nu este indicat, că Sevidov S. a comis infracțiunea în

stare de ebrietate. Deci, instanța de fond a indicat această circumstanță fără a o

constata în modul stabilit.

La stabilirea termenului de pedeapsă, instanța de apel a luat în considerație

circumstanțele de fapt stabilite la judecarea cauzei, și anume, că inculpatul a comis

infracțiunea, aflîndu-se în stare de tulburare organică de personalitate (conform

raportului de expertiză psihiatrică legală nr.306 a-2013), precum și prezența

circumstanțelor atenuante stabilite și a datelor despre persoana inculpatului, care se

caracterizează pozitiv la locul de trai, este fără antecedente penale, la întreținere are

doi copii minori, se căiește în cele comise.

inculpatului Sevidov S., solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea

unei noi hotărîri, prin care Sevidov S. să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.146 CP și în temeiul art.90 CP să fie suspendată condiționat executarea pedepsei

stabilite inculpatului.

În motivarea recursului invocă aceleași motive ca și în cererea de apel.

Totodată, menționează că, și instanța de apel a dat o apreciere greșită probelor

administrate și cercetate în cauza dată.

Consideră că, faptei săvîrșite de către inculpatul Sevidov S. i s-a dat o încadrare

juridică greșită în baza art.2011 alin. (3) lit. a), c) Cod penal, deoarece în acțiunile

ultimului sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art.146 Cod penal.

referință privind opinia sa asupra recursului declarat de către inculpatul Sevidov V.,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece temeiurile invocate de recurent

nu se încadrează în cele prevăzute la art.427 CPP.

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza materialelor din

dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) CPP, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile

stipulate în textul normei vizate.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, instanța de recurs examinînd

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel,

fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

3

Din textul recursului declarat, se constată că recurentul invocă drept temei

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 12) CPP, iar potrivit acestei norme, hotărîrea instanței

de apel poate fi supusă recursului pentru a repara o eroare de drept, comisă de aceasta,

atunci cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Sub acest aspect, se enunță și prevederile pct. 18 din Hotărîrea Plenului Curții

Supreme de Justiție din 30.10.2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza

penală”, potrivit căreia „... erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual

și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material”.

Însă, pentru o atare concluzie, trebuie să se țină seama de fapta săvîrșită și cum

aceasta a fost stabilită de către instanța de apel și dacă această faptă a fost încadrată în

norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă penală, înseamnă că

acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Potrivit art. 113 alin. (1) CP, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite

și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

Colegiul constată că, atît instanța de fond, cît și instanța de apel au conchis că,

fapta a fost săvîrșită de inculpatul Sevidov S. și acțiunile lui au fost încadrate corect în

baza art. 2011 alin.(3) lit.a), c) Cod penal – „violența în familie, adică acțiunea

intenționată, manifestată fizic, comisă de un membru al familiei asupra unui alt

membru al familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrității corporale, provocînd

decesul victimei”.

Infracțiunea prevăzută de art.2011 Cod penal este o infracțiune materială. Ea se

consideră consumată din momentul producerii suferinței fizice, vătămări ușoare a

integrității corporale sau a sănătății, suferinței psihice ori a prejudiciului material sau

moral.

Obiectul material al infracțiunii violență în familie îl reprezintă corpul persoanei

(în acele cazuri cînd săvîrșirea violenței în familie presupune influențarea directă

infracțională asupra corpului victimei).

Colegiul precizează că, în raport cu circumstanțele agravante indicate la alin.(2)

și (3) art.2011 Cod penal, făptuitorul manifestă intenție.

Dispoziția art.17 CP reproduce întocmai definiția intenției, ca formă a vinovăției.

Intenția în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două

modalități: a) intenția directă se manifestă în situația în care persoana își dă seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, prevede urmările prejudiciabile

ale acesteia și dorește survenirea acestor urmări; b) intenția indirectă se manifestă în

situația în care persoana își dă seama de gradul prejudiciului faptei, prevede urmările

ei prejudiciabile, nu dorește, însă admite în mod conștient survenirea acestor urmări.

Despre caracterul intenției făptuitorului, a fost directă sau indirectă, se constată

analizînd circumstanțele faptice ale celor comise: obiectul vulnerabil folosit; zona

corpului spre care au fost îndreptate și exercitate actele de violență; intensitatea actelor

4

de violență; gravitatea leziunilor cauzate; comportamentul ante- și postagresional al

făptuitorului etc.

Motivele infracțiunii pot fi diverse: răzbunare, gelozie, invidie, ură, interes

material, motive huliganice, ură socială etc.

În speța dată, Sevidov S. intenționat i-a aplicat mai multe lovituri tatălui său

Sevidov V., cu pumnii și picioarele peste cap, față, corp, ulterior, îmbrîncindu-1 pe

scările de la întrare în blocul locativ, cauzîndu-i vătămări grave a integrității corporale,

în urma cărora Sevidov V. a decedat.

Referitor la argumentele invocate de recurent în recursul său, în ce privește

recalificarea acțiunilor inculpatului Sevidov S. din art.2011 alin. (3) lit. a), c) Cod

penal în art.146 Cod penal – „omorul săvărșit în stare de afect”, Colegiul

menționează că, au fost obiect de studiu, atît în instanța de fond, cît și în apel, care au

descris fapta criminală constatată, probele pe care se întemeiază concluziile lor,

motivîndu-și soluțiile adoptate privind calificarea corectă și lipsa temeiurilor de

recalificare a acțiunilor inculpatului.

Colegiul reiterează că, noțiunea „starea de afect” este în același timp o noțiune

psihologică, cît și o noțiune juridică. În sensul art.146 Cod penal, prin „starea de afect”

se înțelege starea psihică ce se caracterizează printr-o emoție intensă, de scurtă durată

(de la cîteva secunde pînă la cîteva minute), legată de activitatea instinctivă și de

reflexele necondiționate. Este o stare care nu depășește limitele normalității, fiind

însoțită de modificări spontane (dar nu și psihotice) ale activității psihice, în mod

special observîndu-se îngustarea conștiinței. Este necesar de a adăuga că starea de

afect apare în condițiile unei situații specifice, cînd făptuitorul, din cauza tensiunii

emoționale puternice, este limitat în posibilitatea de a-și alege conduita. Starea de afect

exprimă atitudinea subiectului infracțiunii nu în raport cu faptul săvîrșirii de către el a

infracțiunii, dar în raport cu comportamentul victimei, manifestat înainte de începerea

infracțiunii.

Este esențial ca intenția de a lipsi de viață victima să apară în mod subit, adică

într-un timp foarte scurt și pe neașteptate, în stare de afect, provocată de actele ilegale

sau imorale ale victimei.

Caracterul neașteptat al apariției stării de afect presupune neprevederea acesteia

de către subiectul însuși. Procesul de apariție a acestei stări se caracterizează printr-un

salt de felul său de la o emoție de intensitate redusă la o emoție de intensitate extremă.

Caracterul neașteptat, neprevăzut, spontan al apariției stării de afect ține de esența

stării în cauză.

Colegiul penal remarcă faptul că, instanțele ierarhic inferioare au constatat cu

certitudine că, inițiatorul conflictului apărut la 04 noiembrie 2012 între Sevidov S. și

Sevidov V., a fost anume inculpatul Sevidov S., care a întrat în odaia victimei,

numindu-l cu cuvinte necenzurate, și nicidecum victima, Sevidov V..

Starea de nervozitate a inculpatului, la acel moment, nu poate fi calificată ca stare

de afect, deoarece nu a fost urmată de modificări spontane ale activității psihice ce i-ar

fi creat îngustarea conștiinței.

5

Or, inculpatul a acționat cu descernămînt, confirmat prin raportul de expertiză

psihiatrică legală nr.306 a- 2013.

Versiunea inculpatului, precum că, tatăl lui l-a provocat la ceartă, a fost apreciată

critic, deoarece martorii au declarat că, nu au auzit careva insulte grave sau să fie

aplicate lovituri de către victima, Sevidov V., inculpatului.

Instanța de recurs reține că, temeiul invocat de recurent prevăzut la art. 427 alin.

(1) pct.12) CPP, nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de eroare de

drept în speța examinată nu s-a comis, prin urmare hotărîrea atacată este legală și

întemeiată.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-

419 CPP, de aceia recursul ordinar declarat de avocatul Cazacu V. în numele

inculpatului Sevidov S. se declară inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Cazacu Veaceslav în

numele inculpatului Sevidov Stanislav Vladimir împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013, în cauza penală privindu-l pe Sevidov

Stanislav Vladimir, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțarea integrală la 12 iunie 2014.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Ion Guzun

Elena Covalenco

6