Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.05.2014
admis

1ac-33/14 — art. 287 alin. 2 lit. b CP

HOTĂRÂRE
13.05.2014
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 287 alin. 2 lit. b CP
Temei legal
CP
Citează această cauză
1ac-33/14 — art. 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ac-33/14 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 13 mai 2014 mun.

Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Vladimir Timofti, Nicolaev Ghenadie, examinînd declarația de abținere înaintată de judecătorii Curții de Apel Comrat, Ulianovschi Gh., Curdov A. și Dimina E., de la judecarea în ordine de apel a cauzei penale în privința lui Aldîrov Vadim Alievici privind comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin. (2) lit. b) Cod penal, termenul de examinare a cauzei de la 08 mai 2014 pînă la 13 mai 2014. C O N S T A T Ă : 1. Cauza penală în privința lui Aldîrov Vadim Alievici pe învinuirea privind comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, la 13 august 2013 a parvenit la Curtea de Apel Comrat pentru examinarea apelurilor declarate de partea vătămată Balas Constantin și inculpatul Aldîrov Vadim, împotriva sentinței Judecătoriei Vulcănești din 24 iulie 2013. În baza încheierii președintelui Curții de Apel Comrat din 13 august 2013, dosarul a fost repartizat completului de judecată în componența: Ulianovschi Gheorghe, Curdov Afanasi și Dimina Elena, care au declarat abținere de la judecarea cauzei în baza prevederilor art. 33 alin. (3), 34 Cod de procedură penală, invocînd că la 24 aprilie 2014 au examinat în ordine de recurs, conform prevederilor art. 447, 449, 509 Cod de procedură penală, cauza penală în privința lui Tîrpu Fiodor Afanasii,

învinuit de comiterea aceleiași infracțiuni prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal (f.d. 229, 448), adică au participat în acest proces penal în calitate de judecători deja și s-au expus în hotărîri, că există probe care confirmă comiterea infracțiunii. 2. Verificând declarația de abținere, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră, că aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente. În temeiul prevederilor art. 34 alin. (1) Cod de procedură penală, judecătorul este obligat să facă declarație de abținere de la judecarea cauzei în cazul în care sunt prezente circumstanțele prevăzute la art. 33 Cod de procedură penală. 1 Conform art. 35 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, recuzarea sau abținerea judecătorului se soluționează de un alt judecător sau, după caz, de un alt complet de judecată.

La soluționarea recuzării sau abținerii judecătorilor dintr-un complet format din 3 sau 5 judecători, judecătorii nerecuzați din acest complet pot fi incluși în noul complet de judecată. Examinarea cererii de recuzare sau a declarației de abținere se face în aceeași zi, ascultînd părțile și persoana a cărei recuzare se cere. În cazul în care nu se poate forma un nou complet de judecată în aceeași instanță, recuzarea se soluționează, în cel mult 10 zile de la primirea dosarului, de instanța ierarhic superioară, care, dacă admite recuzarea sau abținerea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanță egală în grad cu instanța în care s-a produs recuzarea. Colegiul penal constată, că cauza penală a fost examinată de Judecătoria Vulcănești, care, prin sentința din 24 iulie 2013 l-a condamnat pe Aldîrov Vadim Alievici în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Împotriva hotărîrii judecătorești nominalizate au declarat apeluri partea vătămată Balas Constantin și inculpatul Aldîrov Vadim Alievici, ultimul contestînd vinovăția. În speță, competentă să examineze apelurile este Curtea de Apel Comrat, instanță care are obligația de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de a evidenția atît circumstanțele care dovedesc vinovăția persoanei, cît și cele care dezvinovățesc persoana în a cărei privință a fost pornit procesul penal, precum și circumstanțele atenuante sau agravante, ca ulterior, să pronunțe o decizie legală și întemeiată.

Colegiul penal constată, că din materialele cauzei se confirmă, că anterior judecătorii - Ulianovschi Gh., Curdov A. și Dimina E. au participat la 24 aprilie 2014 la examinarea în ordine de recurs în procedura prevăzută de art. 447, 449, 509 Cod de procedură penală, cauza penală în privința lui Tîrpu Fiodor Afanasii, condamnat de comiterea aceleiași infracțiuni prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal (f.d. 448), comisă de două persoane. Totodată, Colegiul penal, reține că, actualmente în Curtea de Apel Comrat activează doar doi judecători, iar constituirea unui nou complet de judecători la această instanță este imposibilă din lipsa acestora și din aceste motive, cauza urmează a fi strămutată la altă instanță egală în grad.

3. În conformitate cu prevederile art. 33-35, 46-49, 341 alin. (5), 342 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, 2 D E C I D E: Admite declarația de abținere înaintată de judecătorii Curții de Apel Comrat, Ulianovschi Gh., Curdov A. și Dimina E., de la judecarea în ordine de apel a cauzei penale în privința lui Aldîrov Vadim Alievici, privind comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin. (2) lit. b) Cod penal, cu strămutarea cauzei pentru judecare la Curtea de Apel Cahul. Încheierea nu este susceptibilă căilor de atac, pronunțată integral la 13 mai 2014. Președinte Ursache Petru Judecători Timofti Vladimir Nicolaev Ghenadie 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2014-05-06
0,95
1ac-31/14 — art. 187 alin. 2 lit. b,e,f CP
Dosarul nr. 1ac-31/14 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 06 mai 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Vladimir Timofti, Constanti
CSJ 2013-12-17
0,95
1ac-79/2013 — ar. 195 al. 2, 152 al. 2 CP
Dosarul nr. 1ac – 79/2013 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 17 decembrie 2013 mun. Chișinău Colegiul penal în componență: președinte – Constantin Gurschi, judecători – Andrei Harghel, Constantin Alerguș, examinînd cererea de recu
CSJ 2014-08-15
0,95
1ac-82/2014 — 349 alin. 1-1 CP
Dosarul nr. 1ac-82/2014 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 15 august 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în următoarea componența: președinte – Petru Ursache, judecători – Nadejda Tom
CSJ 2014-02-11
0,95
1ac-13/2014 — Jaf
Dosarul nr. 1ac-13/2014 CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE Î N C H E I E R E 11 februarie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în componența: președinte – Constantin Gurschi, judecători – Ion Arhiliuc, Liliana
CSJ 2014-07-16
0,95
1ac-54/2014 — art. 287 al. 1 CP
Dosarul nr. 1ac-54/14 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 16 iulie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Gordilă Nicolae, judecători – Guzun Ion, Covalenco El
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă