1ra-462-2014 — tîlhăria
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- tîlhăria
- Temei legal
- art.287 alin.3 CP
1ra-462-2014 — tîlhăria (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr.1ra-462/14
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
01 aprilie 2014 mun.Chișinău
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:
Președinte - Constantin Gurschi,
Judecătorii - Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Ion Arhiliuc, Ion Guzun,
judecînd în ședință publică recursul ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului
penal al Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2013 de avocatul Serghei Canțer în numele
inculpatului
Șaptefrați Iulian Dan, născut la 22 ianuarie 1989,
originar și domiciliat în mun.Chișinău, str.Zelinski
26/1, ap.33.
Termenul examinării cauzei:
16.05.2013 - 16.08.2013 - prima instanță,
13.09.2013 - 13.11.2013 - instanța de apel,
14.01.2014 - 01.04.2014 - instanța de recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Avocatul Canțer Serghei în numele inculpatului și inculpatul Șaptefrați Iulian au
susținut recursul, solicitînd admiterea lui în sensul declarat, cu menținerea sentinței.
Procurorul Graur Dumitru s-a pronunțat pentru respingerea recursului declarat, ca fiind
neîntemeiat.
Colegiul penal lărgit asupra recursului,
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău din 16 august 2013, Șaptefrați
Iulian a fost condamnat în baza art.287 alin.(3) Cod penal la 4 ani închisoare.
Conform art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei
aplicate pe un termen de probă de 2 ani.
Prima instanță, examinînd cauza în procedura prevăzută de art.3641 Cod de
procedură penală, a constatat că Șaptefrați Iulian, la 22 aprilie 2013, aproximativ la ora 14.50,
în timp ce se afla în stradă, în loc public, lîngă blocul din str.Vasile Lupu 59, mun.Chișinău și
avînd intenția comiterii actelor huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică, dînd dovadă de
cinism și obrăznicie deosebită, fară nici un motiv 1-a înjurat și 1-a agresat fizic pe studentul
Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” a MAI, sergent de poliție Ursu Vasilii, iar în
momentul cînd acesta a apelat serviciul „902”, pentru a curma acțiunile huliganice ale
acestuia, Iu.Șaptefrați, i-a aplicat lovituri cu pumnii în față și cu un cuțit în zona omoplatului
drept, cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico-legală nr.1790 din 22.04.2013,
vătămări corporale neînsemnate, deteriorîndu-i scurta de iarnă și sacoul de la uniforma de
gală a Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” a MAI.
Sentința a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat, care a solicitat casarea
acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care lui Iu.Șaptefrați să-i fie
stabilită pedeapsa în baza art.287 alin.(3) Cod penal de 4 ani și 8 luni închisoare, invocînd
blîndețea pedepsei, iar circumstanțele reținute de instanță nu pot fi considerate ca fiind unele
1
ce ar justifica aplicarea în privința acestuia a dispoziției art.90 Cod penal, instanța incorect a
considerat că prin dispunerea suspendării executării pedepsei pe termen de probă, se va
asigura atingerea scopului ei penal și va duce la corijarea și reeducarea inculpatului, pedeapsa
fiind neproporțională cu consecințele infracțiunii, în cazul în care a fost agresat persoana
îmbrăcată în uniformă de polițist, astfel că a dat dovadă de lipsă de respect față de autoritatea
de stat a cărui titular era partea vătămată.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2013, a
fost admis apelul procurorului, casată parțial sentința, în partea stabilirii pedepsei, și
pronunțată o nouă hotărîre în partea dată, prin care lui Șaptefrați Iulian, recunoscut vinovat de
comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin.(3) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 3
ani și 6 luni închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis.
Instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii
imputate a fost confirmată prin ansamblul de probe administrate la urmărirea penală și
recunoscute de inculpat în faza urmăririi penale, astfel că prima instanță just a stabilit
starea de fapt și de drept, dînd o încadrare juridică corectă acțiunilor acestuia în baza
art.287 alin.(3) Cod penal.
Totodată, instanța de apel a concluzionat că prima instanță nu a acordat deplină
eficiență principiilor generale de aplicare a pedepsei, consfințite în art.61, 75 Cod penal, și
neîntemeiat i-a numit inculpatului pedeapsa cu suspendarea executării ei pe termen de probă,
fără a ține seama că anterior dînsul a mai fost tras la răspundere penală, a comis o infracțiune
ce face parte din categoria celor grave, ceea ce în coraport cu circumstanțele invocate de
prima instanță, nu pot fi considerate ca unele ce ar justifica condamnarea acestuia cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei, în temeiul art.90 Cod penal, deoarece nu se va
restabili echitatea socială, precum și prevenirea din partea acestuia și a altor persoane
comiterea de noi infracțiuni.
Astfel, instanța de apel a concluzionat că, reieșind din gravitatea infracțiunii săvîrșite,
de persoana inculpatului, de prevederile art.61, 75 Cod penal, corijarea acestuia este posibilă
doar prin izolarea lui de societate, cu stabilirea unui termen mai mic decît cel care a fost
aplicat de prima instanță, ținîndu-se seama de prevederile art.3641 Cod de procedură penală,
fără aplicarea art.90 Cod penal.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar avocatul S.Canțer în
numele inculpatului Iu.Șaptefrați care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1)
pct.5), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu menținerea sentinței,
invocînd că instanța de apel incorect a ajuns la concluzia că corectarea inculpatului este
posibilă numai cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare, fără aplicarea dispozițiilor
art.90 Cod penal, fără a lua în considerație criteriile de individualizare a pedepsei, și anume
faptul că inculpatul este angajat în cîmpul muncii, se caracterizează pozitiv, nu are atecedente
penale, a recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate, a contribuit activ la descoperirea
infracțiunii, a recunoscut vina, căindu-se sincer de cele comise, iar aflarea în arest deja a
influențat asupra corectării și reeducării acestuia, astfel că pedeapsa stabilită de prima instanță
corspunde criteriilor de individualizare a pedepselor; instanța de apel a examinat cauza în
lipsa părții vătămate, necunoscînd poziția acesteia asupra apelului declarat de procuror.
Judecînd recursul ordinar în raport cu materialele cauzei și motivele invocate,
Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil din
următoarele considerente.
Potrivit textului recursului, recurentul invocă ca temei de casare a hotărîrilor
judecătorești art.427 alin.(1) pct.5), 10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea
instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd cauza a fost judecată în instanța de apel
2
fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și
de a înștiința instanța despre această imposibilitate, ori s-au aplicat pedepse individualizate
contrar prevederilor legale.
Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal
constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului declarat,
lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel în
cauză.
După cum rezultă din textul recursului, autorul acestuia este de acord cu starea de fapt
stabilită de instanțele de fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor lui Iu.Șaptefrați și,
critică hotărîrea dată numai în latura stabilirii pedepsei, nefiind de acord cu excluderea în
privința inculpatului a prevederilor art.90 Cod penal.
La acest capitol, Colegiul penal constată că instanța de apel just a admis apelul
procurorului, concluzionînd că la soluționarea chestiunii cu privire la stabilirea pedepsei,
prima instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.7, 61, 75 Cod penal.
Astfel, conform prevederilor art.61, 75 Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului
pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul
acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează
răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum
și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Pedeapsa penală este o măsură de constrîngere
statală și un mijloc de corectare și reeducare a inculpatului, și are drept scop restabilirea
echității sociale, corectarea vinovatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît
din partea acestuia, cît și a altor persoane.
Colegiul menționează că, instanța de apel întemeiat a constatat că prima instanță, la
numirea pedepsei, nu a ținut cont de persoana inculpatului, de circumstanțele cauzei, de
caracterul social periculos al infracțiunii săvîrșite, la comiterea căreia a fost aplicat și un cuțit,
acțiunile fiind îndreptate asupra unei persoane îmbrăcate în uniformă de polițist, cît și de
faptul că inculpatul anterior a mai fost tras la răspundere penală, însă careva concluzii nu și-a
făcut. Or, prima instanță urma să țină cont de scopul pedepsei penale, care este restabilirea
echității sociale, corectarea inculpatului, precum și prevenirea de săvîrșire a noilor infracțiuni,
atît din partea acestuia, cît și a altor persoane.
În prezența circumstanțelor descrise, Colegiul penal consideră legală concluzia
instanței de apel referitor la faptul că aplicarea art.90 Cod penal nu este proporțională faptei
comise de către inculpat, motiv din care s-a dispus aplicarea pedepsei închisorii cu executarea
ei reală.
Astfel, Colegiul penal remarcă că argumentele recurentului cu privire la menținerea
sentinței, prin care inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa închisorii cu suspendarea executării
ei pe termen de probă, nu pot fi reținute în speța dată, deoarece toate motivele invocate în
recurs în susținerea acestor argumente (inculpatul a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, a
recuperat prejudiciul material, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii), deja au fost luate
în considerație de instanța de apel la aplicarea pedepsei închisorii cu executarea ei reală.
Instanța de recurs apreciază că, față de natura și gravitatea faptei comise, a
circumstanțelor reale privind săvîrșirea acesteia și a celor personale ale inculpatului, pedeapsa
de 3 ani și 6 luni închisoare cu executarea ei reală, este aptă să conducă la realizarea
scopurilor sancțiunii, contribuind la corijarea și reeducarea inculpatului, la formarea unei
atitudini pozitive a acestuia față de fapta comisă.
Colegiul penal conchide că la stabilirea pedepsei cu închisoarea instanța de apel, după
cum rezultă din partea descriptivă a deciziei, și-a motivat soluția adoptată indicînd din care
motive a ajuns la concluzia că corijarea și reeducarea inculpatului Iu.Șaptefrați pentru fapta
comisă este posibilă doar cu aplicarea pedepsei închisorii reale, astfel că temeiul invocat de
3
recurent, precum că instanța nu și-a motivat soluția referitor la iraționalitatea numirii pedepsei
inculpatului cu suspendarea executării ei pe termen de probă, este neîntemeiat.
La acest capitol, Colegiul menționează că legiuitorul acordă dreptul instanței, ținînd
cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz,
posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei și
nicidecum nu o obligă în acest sens. În speța dată, rezultă că instanța de apel, reieșind din
circumstanțele sus-menționate, a considerat rațional ca inculpatul să execute real pedeapsa
stabilită.
Astfel, la numirea pedepsei inculpatului instanța de apel a ținut cont de prevederile
art.3641 Cod de procedură penală, acesta beneficiind de o reducere cu o treime din limita de
pedeapsă prevăzută de lege, adică din maximul și din minimul prevăzut de sancțiunea normei
penale în baza căreia a fost condamnat. Prin urmare, Colegiul penal conchide că pedeapsa
aplicată lui Iu.Șaptefrați este în limitele prevăzute de lege.
La fel, Colegiul remarcă că motivul invocat în recurs, precum că instanța de apel a
examinat cauza în lipsa părții vătămate, fără a cunoaște poziția acesteia asupra apelului
declarat de procuror, nu poate fi reținut, deoarece instanța, conformîndu-se prevederilor
art.412 alin.(3) Cod de procedură penală, a citat în mod legal partea vătămată (f.d.120), iar
reieșind din procesul-verbal al instanței de apel din 13 noiembrie 2013, atît avocatul, cît și
inculpatul, au considerat posibilă examinarea cauzei în lipsa acesteia (f.d.133).
Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-au comis erorile de
drept la care se face referință și, deci, nu persistă temeiurile de casare a soluției adoptate.
Prin urmare, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal conchide că nu există
temei legal pentru admiterea recursurului ordinar declarat de avocatul S.Canțer în numele
inculpatului, urmînd a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate.
În conformitate cu art.434, 435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, Colegiul
penal lărgit al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul Canțer Serghei în
numele inculpatului Șaptefrați Iulian, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel
Chișinău din 13 noiembrie 2013, în cauza penală în privința lui Șaptefrați Iulian, cu
menținerea hotărîrii atacate.
Decizia este irevocabilă, semnată la 10 aprilie 2014, pronunțată în ședința publică la 22
aprilie 2014.
Președinte Constantin Gurschi
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
Ion Arhiliuc
Ion Guzun
4