1ra-573/14 — art.151 alin.1 CP

1ra-573/14 — art.151 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-573/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 martie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procuror

împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 19 aprilie 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 10 octombrie 2013, în privința inculpatului

Focov Alexandr Egor, născut la

07 decembrie 1972, originar și locuitor al or. Edineț, str.

Șoseaua Bucovinei 5, ap. 1, cetățean al R. Moldova,

anterior condamnat:

1) la 20 noiembrie 2001, prin sentința Judecătoriei

Edineț, în baza art. 89 Cod penal (1961) la 12 ani

închisoare;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 01 aprilie – 19 aprilie 2013,

în instanța de apel: 20 mai – 10 octombrie 2013,

în instanța de recurs: 11 februarie – 19 martie 2014;

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal la 5 ani închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip închis, începînd din 19 aprilie 2013, deducîndu-se

durata arestului preventiv de la 07 februarie pînă la 19 aprilie 2013.

Alexandr, aflîndu-se în ospeție la Savvin Eduard, care temporar locuia în or. Edineț,

str. Staroobreacesk 27, în timp ce discutau în privința unui conflict din trecut, cu

scopul de a-l speria, i-a aplicat ultimului o lovitură cu un cuțit, cu lungimea lamei de

10.6x1,6 cm, pe care l-a scos din buzunar, în piept, pe stînga, cauzîndu-i leziuni

corporale grave, periculoase pentru viață, sub formă de plagă la cutia toracică pe

stînga, penetrantă în cavitatea pleurală cu lezarea plămînului stîng.

Instanța a reținut că, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 88 din

08.02.2013, la partea vătămată s-a constatat plagă la cutia toracică pe stînga

1

penetrantă în cavitatea pleurală cu lezarea plămînului stîng, care a fost produsă prin

acțiunea traumatică a unui corp tăietor-înțepător, posibil cu cuțitul prezentat, la data

indicată, și care se califică ca vătămare gravă, periculoasă pentru viață.

Probele administrate, inclusiv declarațiile inculpatului, a părții vătămate, a

martorilor Anoșco și Hadîrcă, dovedesc lipsa în acțiunile inculpatului a intenției de a

omorî victima, precum și a faptul că cineva i-ar fi împiedicat în realizarea acestei

intenții. Or, imediat după aplicarea loviturii cu cuțitul părții vătămate, inculpatul s-a

aflat încă circa 5 minute împreună cu ultimul și în preajma acestuia, în aceiași odaie,

și la rugămintea lui, dînsul i-a dat un ștergar cu scopul de a-i opri scurgerea sîngelui.

Tot în același interval de timp, la rugămintea părții vătămate, a mers în căutarea

concubinei ultimului pentru a-i solicita să cheme ambulanța întru acordarea ajutorului

medical. Aceste circumstanțe denotă existența în acțiunile inculpatului a intenției de

cauzare a leziunilor grave părții vătămate, intenție de fapt realizată.

Ca urmare acțiunile inculpatului au fost reîncadrate din prevederile art. 27,145

alin. (l) în cele ale art.151 alin. (1) Cod penal, ca vătămarea intenționat gravă a

integrității corporale care este periculoasă pentru viață.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a luat în considerație că acesta este

caracterizat pozitiv, întreține trei copii minori, starea sănătății lui, recunoașterea

vinovăției, lipsa pretențiilor materiale din partea părții vătămate, existența

condamnării anterioare la pedeapsă sub formă de închisoare și eliberarea din

penitenciar cu puțin timp înainte de săvîrșirea infracțiunii, adică la 30.04.2011,

prezența recidivei în acțiunile inculpatul și săvîrșirea infracțiunii în stare de ebrietate.

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 27,

145 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 34, 82 Cod penal, la 8 ani

închisoare.

Apelantul a invocat că acțiunile inculpatului au fost calificate incorect, or,

probele administrate dovedesc că el a comis infracțiunea prevăzută la art. 27,145 alin.

(l) Cod penal, ca tentativa de omor a unei persoane, ce nu a fost dusă pînă la capăt

din motive independente de voința sa.

2013, apelul a fost a respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond a făcut o analiză amplă a

dovezilor cercetate, iar concluziile privind reîncadrarea acțiunilor inculpatului în baza

art. 151 alin. (l) Cod penal rezultă pe deplin din probele administrate, admisibile,

pertinente și concludente, cărora le-a fost dată o apreciere legală sub toate aspectele,

complet și obiectiv.

Fapta constatată ca fiind dovedită este confirmată prin declarațiile inculpatului,

părții vătămate și martorilor, care au fost audiați sub jurămînt într-o ședință publică.

Mai mult, pe tot parcursul urmăririi penale inculpatul nu a negat faptul că i-a

aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul în piept în timp ce discutau despre un

conflict din trecut, însă nu a avut intenția de a-1 omorî, mai ales că erau în relații

bune. După ce i-a cauzat lovitura, a scos cuțitul și, la rugămintea părții vătămate i-a

dat un ștergar pentru a opri sîngele, apoi a mers în altă odaie pentru a-i spune

concubinei ultimului să cheme ambulanța, și doar după acesta a plecat acasă. Să fi

2

dorit moartea lui Savvin Eduard, el avea posibilitatea de a-1 omorî, deoarece timp de

aproximativ 5 minute s-a aflat în locuință împreună cu el și nimeni nu-1 împiedica să

facă acest lucru.

Totodată, din declarațiile martorului Vasile Hadîrcă s-a constatat că, după ce i-

a aplicat lovitura cu cuțitul părții vătămate, inculpatul a fugit din locuință deoarece s-

a speriat.

Conform art. 27 Cod penal, tentativa de omor intenționat se săvîrșește numai

cu intenție directă, adică atunci cînd acțiunile vinovatului demonstrau că el a

prevăzut survenirea morții, dorea aceasta, dar sfîrșitul letal nu a survenit din cauza

circumstanțelor ce nu depind de voința lui.

Astfel, argumentul procurorului privind faptul că intenția inculpatului era de a

omorî partea vătămată, dar nu de a-i cauza leziuni corporale acestuia este

neîntemeiat, fiindcă tentativa de omor premeditat este posibilă doar în prezența unei

intenții directe, însă, conform materialelor cauzei, în urma cercetării judecătorești nu

s-a constatat intenția premeditată a inculpatului de a cauza părții vătămate moartea.

Teoria dreptului penal precum și practica judiciară nu recunosc tentativa de

omor cu intenție indirectă. În acest sens sunt călăuzitoare prevederile pct. 3) al

Hotărîrii explicative a Plenului Curții Supreme de Justiție din 15.11.1993 Cu privire

la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat, din care rezultă că tentativa

de omor este posibilă numai cu intenție directă, adică atunci cînd acțiunile

vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morții, dorea aceasta, dar sfîrșitul

letal nu a survenit din cauza circumstanțelor ce nu depind de voința lui.

După cum rezultă din probele administrate pe cauză, inculpatul nu a dorit să-1

omoare pe Savvin Eduard și nu avea un asemenea scop. După lovitura cu cuțitul,

inculpatul i-a acordat ajutor și n-a întreprins nimic pentru a-și realiza careva planuri

de omor, deși în timpul cît dînsul s-a aflat de unul singur în încăpere cu victima, în

caz de ar fi urmărit această intenție, a avut posibilitatea și ar fi procedat la obținerea

rezultatului.

Acțiunile real săvîrșite demonstrează doar intenția inculpatului de vătămare

intenționată gravă a integrității corporale care este periculoasă pentru viață, intenție

care el a și realizat-o.

Prin urmare, calificarea faptei în baza art. 151 alin. (l) Cod penal este corectă,

iar sentința instanței de fond este legală și întemeiată.

Instanța de fond, la stabilirea pedepsei inculpatului, a ținut cont în deplină

măsură de principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite în art. 61 alin. (2)

Cod penal, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei potrivit art.

75 Cod penal.

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel.

Recurentul a invocat că instanța de judecată nu a luat în considerație faptul că,

după aplicarea loviturii cu cuțitul de către inculpat victimei, martorul Anoșco Angela

a ieșit imediat afară și a strigat în ajutor, la ce inculpatul a plecat de la locul faptei.

Instanța de judecată nu a ținut cont nici de alte probe prezentate și examinate

în ședința de judecată, care în cumul dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 27, 145 alin. (l) Cod penal, și anume de procesul-verbal

de cercetare la fața locului, de raportul de expertiză medico-legală nr. 88 din

3

08.02.2013.

Faptul că inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în regiunea pieptului părții

vătămate, circumstanțele comiterii crimei și urmările celor întîmplate, indică direct

că intenția inculpatului era îndreptată la omorul lui Savvin Eduard.

Această intenție se dovedește prin atacul intensiv și rapid, caracterul obiectului

cu care a fost comis atacul - a fost folosit un cuțit, ceea ce indică asupra dorinței

inculpatului de a duce la bun sfîrșit intenția criminală îndreptată la omorul lui Savvin

Eduard, caracterul loviturii, localizarea și gravitatea leziunilor - aplicarea loviturilor

în regiunea pieptului pe partea stînga, cu cauzarea de leziuni corporale sub formă de

plagă tăiată-înțepată penetrantă în cavitatea pleurală cu lezarea plămînului stîng, care

este un organ vital important.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

materialului din dosarul cauzei și argumentelor invocate, Colegiul penal consideră că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele motive.

În primul rînd, potrivit art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală, deciziile

pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel pot fi atacate cu recurs.

Dar, conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest

sens.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept și pe temeiul

prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel (pct. 5 din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instranța de apel,

omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei contestate în acest sens, cu

indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

Rezultă, că recursul de pe rol în această parte nu întrunește condițiile legale de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept care ar agrava situația

inculpatului și care ar justifica acest recurs.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, potrivit conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală,

în recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

Se atestă, însă, că motivele specificate în recursul ordinar și reproduse în pct. 5

din prezenta decizie, nu au fost invocate și în apel (pct. 3 și 5 din decizie).

Prin urmare, în aspectul vizat recursul ordinar nu are suport legal.

4

În al treilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în baza împrejurărilor relevate în partea descriptivă

a sentinței instanței de fond și deciziei instanței de apel, inclusiv cele reproduse în

pct. 2 și 4 din prezenta decizie, se atestă că, în raport cu motivele invocate în recursul

ordina, ambele instanțe au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

prezente în cauza penală în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și dispozițiilor de drept material, instanța de apel pronunțîndu-se în mod

argumentat și detailat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzatorului,

determinînd o încadrare juridică corectă a acțiunilor inculpaților în baza art. 151 alin.

(1) Cod penal (f.d. 151, 217, pct. 1, 2, 4 din decizie).

Mai mult, concluziile ambelor instanțe coroborează și cu următoarele

circumstanțe.

Articolele 145 alin. (1) și 151 alin. (1) Cod penal, prevăd răspundere penală

pentru, respectiv, omorul intenționat al unei persoane și vătămarea intenționată gravă

a integrității corporale sau a sănătății, care este periculoasă pentru viață.

Conform art. 17 Cod penal, se consideră că infracțiunea a fost săvîrșită cu

intenție dacă persoana care a săvîrșit-o își dădea seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau

admitea, în mod conștient, survenirea acestor urmări. În corespundere cu art. 113

alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală. Potrivit art. 27 Cod penal, se

consideră tentativă de infracțiune acțiunea sau inacțiunea intenționată îndreptată

nemijlocit spre săvîrșirea unei infracțiuni dacă, din cauze independente de voința

făptuitorului, aceasta nu și-a produs efectul.

Din prescripțiile de drept enunțate rezultă că omorul intenționat este lipsirea

ilegală și intenționată de viață a unei alte persoane. Absența urmării prejudiciabile,

adică a morții cerebrale, demonstrează că omorul s-a întrerupt la etapa de pregătire

sau de tentativă. Tentativa de omor poate fi întreruptă, neterminată, dacă subiectul nu

a putut să-și continue fapta, intervenind anumiți factori care l-au împiedicat să-și

desfășoare mai departe activitatea infracțională. În alte cazuri, tentativa de omor

poate fi una perfectă, terminată, atunci cînd făptuitorul depune toate eforturile pe care

le consideră necesare pentru lipsirea de viață a victimei și care în realitate au fost

necesare pentru aceasta, fără ca fapta să-și fi produs efectul. Renunțare de bunăvoie

la săvîrșirea infracțiunii de omor intenționat este încetarea de către făptuitor a

acțiunilor îndreptate nemijlocit spre săvîrșirea omorului intenționat, dacă făptuitorul

era conștient de posibilitatea consumării infracțiunii. Făptuitorul nu poate fi supus

răspunderii penale pentru omor intenționat, dacă a renunțat, benevol și definitiv, să

ducă pînă la capăt activitatea infracțională. În același timp, acesta este supus

5

răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvîrșită conține o altă infracțiune

consumată.

În speță, este constatat prin probele administrate că inculpatul, fiind conștient

de posibilitatea consumării infracțiunii de omor, s-a limitat doar la vătămarea

intenționată gravă a integrității corporale a părții vătămate și această circumstanță

relevă că el de la începutul acțiunilor infracționale nu a urmărit intenția de a săvîrși

omorul victimei (f.d. 151, 217, pct. 1, 2, 4 din decizie).

Prin urmare, instanțele corect au efectuat încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului în dependență de intenția acestuia și consecințele survenite, adică în baza

art. 151 alin. (1) Cod penal, ca vătămarea intenționată gravă a integrității corporale,

care este periculoasă pentru viață.

Împrejurările nominalizate denotă în mod concludent că instanțele de fon și de

apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că faptei

săvîrșite de inculpat i s-a dat o încadrare juridică corectă, adică că recursul de pe rol

este și unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1), 4) Cod de procedură penală instanța de recurs

va decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

Dat fiind că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este

vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva sentinței

Judecătoriei Edineț din 19 aprilie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 10 octombrie 2013, în privința inculpatului Focov Alexandr Egor, deoarece

nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, semnată la 10 aprilie 2014, pronunțată la 16 aprilie

2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6

Dosarul nr. 1ra-573/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

DISPOZITIV

19 martie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procuror

împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 19 aprilie 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 10 octombrie 2013, în privința inculpatului

Focov Alexandr Egor, născut la

07 decembrie 1972, originar și locuitor al or. Edineț, str.

Șoseaua Bucovinei 5, ap. 1, cetățean al R. Moldova,

anterior condamnat:

1) la 20 noiembrie 2001, prin sentința Judecătoriei

Edineț, în baza art. 89 Cod penal (1961) la 12 ani

închisoare;

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva sentinței

Judecătoriei Edineț din 19 aprilie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 10 octombrie 2013, în privința inculpatului Focov Alexandr Egor, deoarece

nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunțată la 16 aprilie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7