1ra-271/2014 — art. 196 alin. 4 CP

1ra-271/2014 — art. 196 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-271/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

04 martie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Liliana Catan, Vladimir Timofti, Ion Guzun, Dumitru Mardari,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 iulie 2013, în cauza penală în

privința lui,

Tălămbăț Efim Anisim, născut la 16 decembrie 1970,

originar din s. Cîmpul Drept, r-l Leova, domiciliat mun.

Chișinău str. Ginta Latina, 17 ap. 156.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Procedura de citare a fost legal executată.

S-au prezentat:

Procurorul, Nicolae Suvac, care a solicitat admiterea recursului.

Avocatul, Cornelia Gorencu, care a solicitat respingerea recursului.

C O N S T A T Ă :

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 195 alin. (2) Cod penal la 10 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita activități pe un termen de 3

ani.

Acțiunea civilă înaintată de către Lozan Oxana a fost admisă parțial, cu

încasarea în beneficiul ei de la Tălămbăț E.A. a sumei de 1800 euro, sau echivalentul

în valută națională conform cursului oficial al BNM la momentul executării

hotărîrii.

Acțiunea civilă înaintată de către Zaharia Victor a fost admisă, cu încasarea în

beneficiul lui, în mod solidar, de la Tălămbăț E.A. și Vicol N.T. a sumei de 1500

euro, sau echivalentul în valută națională conform cursului oficial al BNM la

momentul executării hotărîrii.

Prin aceeași sentință, a fost condamnat și Vicol Nicolae Trifan, în baza art. 195

alin. (2) Cod penal, la 10 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

închis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita activități

în serviciul administrării publice pe un termen de 5 ani, în privința căruia hotărîrile

judecătorești nu sunt recurate.

1

împreună, prin înțelegere prealabilă cu Vicol N.T., urmărind scopul dobîndirii

ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub

pretextul angajării la lucru peste hotare, în Republica Italia, au primit și au însușit:

- la 17 septembrie 2006, de la Valentina Soloviov pentru transportarea fiicei

acesteia, Tatiana Soloviov, 3750 euro, echivalentul a 63.487,50 lei, pe care aceasta i-a

transmis-o lui Vicol N.T., cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu material

considerabil;

- în perioada lunii septembrie 2006, de la Tamara Vasiliu, bani în sumă de

3750 euro, echivalentul a 62.641 lei, cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu

material considerabil;

- la 14 septembrie 2006, de la Victor Zaharia pentru transportarea soției

acestuia, Maria Zaharia, bani în sumă de 1500 euro, echivalentul a 25.395 lei, pe

care aceasta i-a transmis lui Vicol N.T., cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu

material considerabil;

- în perioada lunii septembrie 2006, de la Andrian Lozan, pentru transportarea

soției acestuia, Oxana Lozan, bani în sumă de 1100 euro, echivalentul a 18.623 lei, pe

care aceasta i-a transmis lui Tălămbăț E.A., cauzîndu-i părții vătămate o daună

materială considerabilă.

Astfel, prin acțiunile sale, Tălămbăț E.A. a comis infracțiunea prevăzută de art.

195 alin. (2) Cod Penal, escrocherie, adică, însușirea în proporții deosebit de mari a

bunurilor proprietarului, săvîrșită prin înșelăciune și abuz de încredere.

- inculpații Tălămbăț E.A., Vicol N.T. și avocatul Timofti C. în numele

ultimului, care au solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărîri de achitare, deoarece ei nu au comis infracțiunea incriminată;

- părțile vătămate Soloviov V., Stanciu A., Zaharia V., care au solicitat casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpaților

să le fie aplicată o pedeapsă mai blîndă, considerînd pedeapsa numită prea aspră.

2008 a fost respins apelul inculpatului Tălămbăț E.A., ca nefondat și admise

apelurile inculpatului Vicol N.T., a avocatului Timofti C. și a părților vătămate,

casată sentința, în latura penală în partea condamnării lui Vicol N.T., rejudecată

cauza și pronunțată o nouă hotărîre în această parte, prin care Vicol N.T. a fost

condamnat în baza art.196 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 1 an închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În rest sentința a fost menținută.

a solicitat casarea hotărîrilor adoptate pe caz și pronunțarea unei noi hotărîri de

achitare.

2

pentru judecarea recursului declarat, însă acesta nu a parvenit în instanța de recurs,

fiind pierdut de către ÎS „Poșta Moldovei”.

restabilirea cauzei penale în privința lui Vicol N.T. și Tălămbăț E.A., care a fost

pierdută de către ÎS „Poșta Moldovei”.

recurs, solicitînd anularea acesteia.

a fost admis recursul, casată încheierea sus menționată și dispusă remiterea cauzei

la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

restabilirea cauzei penale prin înlocuire, precum și cu restabilirea unor documente

din dosar.

2011, a fost încetată procedura de recurs în cauza penală privindu-l pe Vicol N.T.,

condamnat în baza art.196 alin.(3) lit.b) Cod penal, în legătură cu retragerea

recursului ordinar.

Totodată, judecînd recursul ordinar declarat de condamnatul Tălămbăț E.A.,

Colegiul penal l-a admis, cu casarea deciziei instanței de apel în partea condamnării

acestuia și dispunerea rejudecării cauzei în privința lui de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată, pe motivul încălcării prevederilor art.325 alin.(1)

Cod penal – depășirea limitelor învinuirii formulate în rechizitoriu.

2011, au fost admise apelurile declarate de inculpatul Tălămbăț E.A., și părțile

vătămate, casată sentința în latura penală în partea condamnării lui Tălămbăț E.A.,

rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărîre în această parte, prin care Tălămbăț

E.A. a fost condamnat în baza art. 196 alin. (4) Cod penal la 3 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

care, a solicitat casarea acesteia și remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță,

motivînd că instanța de apel incorect a reîncadrat acțiunile inculpatului din

prevederile art. 195 alin. (2) Cod penal în cele ale art. 196 alin. (4) Cod penal,

deoarece acestea urmau a fi încadrate în dispoziția art. 190 alin. (5) Cod penal,

adică, escrocherie în proporții deosebit de mari.

iunie 2012, a fost admis recursul ordinar declarat, casată decizia instanței de apel,

cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În motivarea soluției adoptate instanța de recurs a indicat că concluziile

instanței de apel sînt pripite, nu corespund materialelor dosarului și sînt bazate

exclusiv pe temeiurile invocate în apelul părții apărării, fără ca probele

3

administrate în cauză să fie verificate și apreciate în ansamblu, din punct de vedere

al pertinenței, concludenții, utilității și coroborării lor. În decizia atacată nu este o

motivare cuvenită că, în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, cu referire la banii primiți de la părțile

vătămate.

Totodată, instanța de recurs a menționat că, deși instanța de apel l-a

condamnat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.196 alin.(4)

Cod penal, însă contrar prevederilor art.394 alin.(1) Cod de procedură penală, nu a

descris fapta criminală, considerată ca fiind dovedită, cu indicarea locului,

timpului, modul săvîrșirii acesteia, forma și gradul de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii, ce ar determina calificarea faptelor săvîrșite conform

semnelor ce caracterizează elementele infracțiunilor prevăzute de art.196 alin.(4)

Cod penal.

au fost admise apelurile declarate de inculpatul Tălămbăț E.A., și părțile vătămate,

casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului prevăzut de prima

instanță, prin care Tălămbăț E.A. a fost condamnat în baza art. 196 alin. (4) Cod

penal la 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Pentru a pronunța această hotărîre instanța de apel a reținut că, potrivit

rechizitoriului inculpatul Tălămbăț E.A. este învinuit pentru faptul că în comun

acord cu Vicol N.T. au dus părțile vătămate Soloviov V., Stanciu A. și Zaharia V. în

eroare, sub pretextul pregătirii actelor pentru plecare în Republica Italia, însușind

în total de la pătimiți suma de 168.453,50 lei. Acțiunile inculpaților au fost încadrate

în norma prevăzută de art. 195 alin.(2) CP. Potrivit modificărilor operate prin Legea

din 25.05.2009 art. 195 CP, în redacția legii nr. 985-XV din 18.04.2002, a fost exclus.

Avînd în vedere modificările operate în Legea Penală a RM, instanța de apel a

considerat oportun de a reîncadra acțiunile inculpatului Tălămbăț E.A. în baza art.

196 alin.(4) CP, adică cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari,

prin înșelăciune și abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

Fiind audiate în ședința instanței de apel părțile vătămate Stanciu A., Zaharia

V. și Soloviov V. au declarat că susțin declarațiile date de ei în prima instanță,

adăugând că inculpatul le-a restituit suma de 3700 euro, 1500 euro și 3000 euro.

Toate părțile vătămate au declarat că nu au careva pretenții către inculpat.

Vinovăția inculpatului este dovedită și prin declarațiile martorului Lozan A.,

și prin probele administrate de procuror, cercetate în cadrul instanței de fond și de

apel: recipisa din 17.09.2006, procesele-verbale de ridicare din 15.12.2006, recipisa

din 14.09.2006.

Instanța de apel a menționat că, în situația de față a fost întrunită condiția

cumulativa pentru încadrarea acțiunilor inculpatului Tălămbăț E.A. în baza art. 196

alin. (4) CP, adică este prezentă latura subiectivă a infracțiunii, cauzarea de daune

in proporții deosebit de mari prin înșelăciune și abuz de încredere, în situația de

fața folosirea de către inculpatul Vicol N.T. a ștampilei primăriei or. Leova s.

4

Hănășenii Noi, precum și a biroului din cadrul primăriei și a SRL „Litoral,, la

eliberarea recipiselor, precum și prezentarea de către inculpatul Tălămbăț E.A. a

unor acte într-o limbă străină, pe care părțile vătămate nu o cunosc, cu aplicarea

ștampilelor, asigurarea pătimiților cu polițe de asigurare medicală peste hotare, dar

și faptul ca acesta din urmă se prezenta de multe ori la întîlnirile cu părțile

vătămate, promițîndu-le că acestea din urmă totuși vor pleca peste hotarele RM,

manifestă acțiuni îndreptate direct spre cauzare de daune materiale prin diverse

metode de înșelare și abuz de încredere.

Curtea de apel a conchis că în situația dată este dovedită pe deplin intenția

inculpatului Tălămbăț E.A. de a obține foloase în urma abuzului de încredere a

părților vătămate.

In continuare, instanța de apel denotă faptul ca inculpatul Tălămbăț E.A. a

restituit integral prejudiciul cauzat părților vătămate, lucru care din nou

demonstrează recunoașterea vinovăției de către dînsul.

La stabilirea pedepsei instanța de apel a luat în considerație prevederile art.61

și 75 CP, adică scopul legii penale precum și principiile de individualizare a

pedepsei.

Astfel în privința inculpatului Tălămbăț E.A. lipsesc careva circumstanțe

agravante în cauză, în calitate de circumstanțe atenuante se evidențiază

recunoașterea vinovăției, restituirea integrală a prejudiciului cauzat părților

vătămate, acestea din urmă au confirmat faptul că nu au careva pretenții față de

inculpat și nu doresc ca dînsul să fie privat de libertate, inculpatul este caracterizat

pozitiv, anterior nu a fost condamnat, este căsătorit și are la întreținere 2 copii

minori.

De asemenea, la stabilirea pedepsei instanța de apel a luat în considerație și

faptul că inculpatul s-a aflat în stare de arest din 18.07.2008 până pe 29.11.2011, fapt

care denotă conștientizarea de către dînsul al pericolului social al acțiunilor sale.

Rezumînd totalitatea acestor circumstanțe, instanța de apel a considerat de a-i

deduce inculpatului Tălămbăț E.A. din termen perioada aflării lui în stare de arest

de la 18.07.2008 pînă la 29.11.2011, considerând pedeapsa numită lui ca ispășită.

procuror, care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Tălămbăț E.A. să fie condamnat în baza art.

190 alin. (5) Cod penal, la 10 ani închisoare de tip închis, cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita activități pe un termen de 3 ani. În

motivarea recursului se invocă că, instanța de apel:

- a dat o apreciere juridică incorectă probelor și faptelor prezentate de acuzare;

- nu s-a expus asupra declarațiilor părților vătămate, reprezentantului părții

vătămate Vasiliu T. – Stanciu A., martorilor Stanciu V., Lozan A., recipisele în

primirea banilor de către Vicol N.T. de la Soloviov V., Vasiliu T., Zaharia V.,

recipisa în primire a 7500 euro de către Tălămbăț E.A. de la Vicol N.T.

- hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

5

- instanța de apel eronat a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 196 CP;

- instanța de apel, rejudecînd cauza, nu a îndeplinit indicațiile instanței de

recurs.

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat urmează

a fi admis din următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de

fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de

apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit

instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvîrșit ori nu,

dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele

corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

penal sau administrativ au fost corect aplicate și hotărîrea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii,

nu au fost respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs.

Recurentul a criticat decizia contestată, invocînd, temeiul de casare prevăzut

de art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) și 12) Cod de procedură penală, pe care instanța de

recurs le consideră prezente și își va argumenta poziția sa în felul următor:

Conform actului de învinuire înaintat de acuzatorul de stat, fapta inculpatului

Tălămbăț E.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a

bunurilor proprietarului în proporții deosebit de mari, săvîrșită prin înșelăciune și abuz de

încredere, prevăzut de art. 195 alin. (2) Cod penal, instanța de fond a calificat

acțiunile inculpatului în baza art. 195 alin. (2) Cod penal, instanța de apel, avînd în

vedere modificările operate în Codul penal, după rejudecare a recalificat acțiunile

6

inculpatului în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, adică, cauzare de daune materiale în

proporții deosebit de mari, prin înșelăciune și abuz de încredere.

Cu referire la decizia recurată, Colegiul menționează că în latura învinuirii

inculpatului de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal,

Curtea de Apel a constatat că: „Colegiul Penal consideră că în situația de față a fost

întrunită condiția cumulativa pentru încadrarea acțiunilor inculpatului Tălămbăț Efim

Anisim în baza art. 196 alin.(4) CP RM adică este prezentă latura subiectivă a infracțiunii,

cauzarea de daune in proporții deosebit de mari prin înșelăciune și abuz de încredere, în

situația de față folosirea de către inculpatul Vicol Nicolae a ștampilei primăriei or. Leova

s.Hănășenii Noi precum și a biroului din cadrul primăriei și a SRL „Litoral,, la eliberarea

recipiselor, precum și prezentarea de către inculpatul Tălămbăț Efim Anisim a unor acte

într-o limbă străină, de care părțile vătămate nu o cunosc, cu aplicarea ștampilelor,

asigurarea pătimiților cu polițe de asigurare medicală peste hotare, dar și faptul ca acesta

din urmă se prezenta de multe ori la întîlnirile cu părțile vătămate, promițîndu-le că acestea

din urmă totuși vor pleca peste hotarele RM, manifestă acțiuni îndreptate direct spre

cauzare de daune materiale prin diverse metode de înșelare și abuz de încredere. Colegiul

conchide că în situația dată este dovedită pe deplin intenția inculpatului Tălămbăț Efim

Anisim de a obține foloase în urma abuzului de încredere a părților vătămate”.

La baza acestei concluzii instanța de apel a pus:

- declarațiile părților vătămate Stanciu A., Zaharia V., Soloviov V., care au fost

depuse în ședința instanței de apel, cu susținerea declarațiilor date de ei în prima

instanță;

- declarațiile martorului Lozan A., care au fost depuse în ședința instanței de

fond;

- recipisa din 17.09.2006, procesele-verbale de ridicare din 15.12.2006, și

recipisa din 14.09.2006.

Însă, Colegiul remarcă că, instanța de apel deși a menționat acest cumul de

probe în decizia sa din 10 iulie 2013, însă nu le-a verificat în ședința instanței de

apel.

Astfel, conform procesului-verbal al ședinței de judecată în instanța de apel

din 10 iulie 2013 (f.d.149, v.2): „Colegiul penal verifică declarațiile și probele materiale

examinate de primă instanță prin citirea lor în ședința de judecată:

f.d. declarațiile martorului Lozan Andrian

f.d. 10 v.1 proces-verbal de ridicare din 15.12.2006

f.d. 11-12 v.1 recipise eliberat de Tălămbăț Efim la 18.09.2006

f.d. 80 proces-verbal de ridicare din 15.12.2006.”

Colegiul constată că instanța de apel, menționînd în decizia sa un cumul de 8

probe, verificate prin citire au fost doar 4, celelalte nefiind citite, examinate și

cercetate în instanța de apel. Mai mult, verificînd materialele cauzei restabilite,

Colegiul nu a depistat la paginile indicate în procesul-verbal: 10, 11-12 și 80,

probele ce au fost citite de către Curtea de Apel în ședința de judecată.

7

Prin urmare, instanța de apel, potrivit art. 414 alin.(6) Cod de procedură

penală, nu era in drept să-și întemeieze concluzile pe probele cercetate de prima

instanță, dacă ele nu au fost verificate in ședința de judecată a instanței de apel și

nu au fost consemnate in procesul-verbal.

În același context Colegiul atenționează că, analizînd conținutul sentinței

prima instanță și-a bazat concluzia sa, cercetînd următoarele probe: declarațiile

inculpaților Tălămbăț E.A. și Vicol N.T., părților vătămate Stanciu A., Zaharia V.,

Soloviov V., Lozan O., martorilor Stanciu V., Lozan A., recipisa din 17.09.2006,

procesele-verbale de ridicare din 15.12.2006, recipisa din 18.09.2006, recipisa din

14.09.2006. Însă, instanța de apel selectiv a menționat în decizia sa, doar o parte din

aceste probe, ignorînd celelalte probe.

Deci, instanța de recurs concluzionează că instanța de apel selectiv a grupat

probele pe caz, unele fiind doar redate în decizie, fără a menționa care fapte

concrete confirmă acestea, nefiind apreciate, admise sau respinse, cu argumentarea

concluziei sale, iar celelalte fiind integral ignorate, neanalizate, neapreciate.

Așa dar, Colegiul atestă faptul că, instanța de apel nu a aplicat prevederile art.

101 alin. (1) Cod de procedură penală, care stipulează că fiecare probă urmează să

fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor,

ca apoi să se expună asupra admisibilității sau inadmisibilității probei respective,

expunînd temeiul respectiv în decizia sa.

În pofida acestui fapt, totuși instanța de apel a concluzionat că: „Astfel

rezumînd totalitatea elementelor și probelor enunțate mai sus, prin prisma prevederilor art.

101 CPP RM, din punctul de vedere al concludentei, veridicității și pertinenței lor, Colegiul

Penal consideră că acestea din urmă dovedesc integral vina inculpatului Tălămbăț Efim

Anisim de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) CP RM, adică acțiunile de

cauzare de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune și abuz de

încredere”.

La capitolul încadrării juridice a acțiunilor inculpatului, Colegiul consideră

necesar de invocat doctrina penală și anume: Obiectul juridic al componenței de

infracțiune prevăzute de art. 196 Cod penal, sînt relațiile sociale cu privire la

proprietate, apariția și dezvoltarea cărora presupune respectarea obligațiilor și

angajamentelor patrimoniale întemeiate pe bună-credință și încredere între

subiecții acestor raporturi. Ca obiect material îl pot forma bunurile care, potrivit

dreptului de creanță, urmau să treacă în proprietatea victimei, precum și bunurile

din care au fost trase anumite foloase de către făptuitor în detrimentul intereselor

proprietarului.

Pentru a încadra acțiunile inculpatului în baza art.196 alin.(4) Cod penal,

instanța de apel urma să demonstreze prin probe că nu a avut loc însușirea banilor

primiți de inculpat de la părțile vătămate, ci a fructului beneficiului, folosului

utilizării banilor încredințați lui. În decizia atacată nu este o motivare cuvenită că în

urma acțiunilor inculpatului, cu referire la banii primiți de la Soloviov V., Vasiliu

8

T., Zaharia V., Lozan O., se confirma existența elementelor infracțiunii prevăzute de

art.196 alin.(4) Cod penal.

Mai mult, instanța ține să enunțe că, potrivit legislației în vigoare primirea

bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca escrocherie

doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpînire asupra

acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute

angajamentul asumat. Prin urmare, această tălmăcire a art.190 Cod penal statuează

o deosebire clară între escrocherie și cauzarea de daune materiale prin înșelăciune

sau abuz de încredere prevăzută la art.196 Cod penal.

Instanța de apel, în cazul supus judecării, nu a analizat la modul cuvenit

acțiunile și intenția inculpatului, care prezenta părților vătămate acte într-o limbă

necunoscută acestora, cu aplicarea ștampilelor, asigura persoanele pentru plecarea

peste hotare cu polițe de asigurare, se prezenta de multiple ori la întîlnirile cu

părțile vătămate, insuflîndu-le astfel încredere, siguranță și legalitate în acțiunile

lui, ce a generat transmiterea benevolă a banilor acestuia.

De asemenea, Colegiul atenționează asupra faptului ignorat de către instanța

de apel cu referire la situația faptică reținută a inculpatului Tălămbăț E.A., care

diferă de cea a inculpatului Vicol N.T., avînd roluri diferite, prin prisma acțiunilor

de primire și transmitere a banilor, nefiind stipulată înțelegerea lor în acest sens, ca

urmare fiind neîntemeiată concluzia de aceeași încadrare juridică la ambii inculpați.

Alt aspect ce necesită a fi abordat la analiza deciziei instanței de apel, este

faptul ignorării indicațiilor stipulate de instanța ierarhic superioară, de către Curtea

de Apel. Astfel, Colegiul atestă că, prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție din 19 iunie 2012, a fost admis recursul procurorului, casată

decizia instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată. În motivarea soluției sale Colegiului penal lărgit

al Curții Supreme de Justiție a indicat explicit că: „<.concluziile instanței de apel

sînt pripite, nu corespund materialelor dosarului și sînt bazate exclusiv pe temeiurile

invocate în apelul părții apărării, fără ca probele administrate în cauză să fie verificate și

apreciate în ansamblu, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

coroborării lor. În decizia atacată nu este o motivare cuvenită că, în acțiunile inculpatului

sunt prezente elementele infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, cu referire la

banii primiți de la părțile vătămate. Totodată, instanța de recurs a menționat că, deși

instanța de apel l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art.196 alin.(4) Cod penal, însă contrar prevederilor art.394 alin.(1) Cod de procedură

penală, nu a descris fapta criminală, considerată ca fiind dovedită, cu indicarea locului,

timpului, modul săvîrșirii acesteia, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele

infracțiunii, ce ar determina calificarea faptelor săvîrșite conform semnelor ce caracterizează

elementele infracțiunilor prevăzute de art.196 alin.(4) Cod penal”.

Analizînd textul deciziei instanței de apel, Colegiul specifică faptul ignorării

totale a prevederilor art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală: „Pentru instanța de

9

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sînt obligatorii în măsura în care situația de fapt

rămîne cea care a existat la soluționarea recursului”.

Reieșind din faptul neschimbării situației faptice la momentul rejudecării

cauzei, instanța de apel nu numai a neglijat totalmente indicațiile specificate de

către instanța de recurs, dar și a copiat mot-a-mot decizia instanței de apel

anterioară, care a fost casată de instanța de recurs, repetînd erorile efectuate de

către instanța de apel la examinarea cauzei anterioare. Astfel, textul deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 10 iulie 2013 (f.d. 156-158, v.2) este

identic cu decizia casată al Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 29

noiembrie 2011 (f.d. 49-54, v.2).

În acest context, Colegiul evidențiază că una din indicații ale Colegiului penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție menționate în decizia sa din 19 iunie 2012 a

fost: „Totodată, Colegiul penal ține să menționeze că, deși instanța de apel l-a condamnat

pe E.Tălămbăț pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.196 alin.(4) Cod penal, însă

contrar prevederilor art.394 alin.(1) Cod de procedură penală, nu a descris fapta criminală,

considerată ca fiind dovedită, cu indicarea locului, timpului, modul săvîrșirii acesteia, forma

și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii, ce ar determina calificarea

faptelor săvîrșite conform semnelor ce caracterizează elementele infracțiunilor prevăzute de

art.196 alin.(4) Cod penal”.

Însă în pofida faptului dat, indicația menționată a fost ignorată de către

instanța de apel, ca urmare, rejudecînd cauza, Curtea de apel iarăși nu a descris

fapta criminală, considerată ca fiind dovedită, ce ar determina calificarea acțiunilor

inculpatului conform elementelor infracțiunii incriminate.

Rezumînd cele menționate mai sus, Colegiul constată că, instanța de apel

urma să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, încadrarea juridică

corectă a acțiunilor lui Tălămbăț E.A., să verifice și aprecieze conform prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de

vedere al coroborării lor și în concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau

respingerea altora (art. 394 alin. (1) pct. 2 Cod de procedură penală). Contrar

acestor stricte prevederi legale instanța de apel a grupat o parte din probe,

argumentînd la general că ele confirmă vinovăția inculpatului, fără să le aprecieze

pe fiecare în parte și să se expună asupra admisibilității sau inadmisibilității probei

respective, expunînd temeiul respectiv și să-și argumenteze clar concluziile sale în

decizia adoptată, și în același timp ignorînd totalmente celelalte probe administrate

pe dosar.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței,

fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

În cazul dat, instanța de apel urma să-și expună punctul său de vedere asupra

fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii și menționate în cererile de apel, în baza

10

evaluării proprii, juste, a probelor administrate în cursul urmăririi penale, și ca

urmare să rețină corect starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a

faptelor comise de către acesta.

Colegiul constată, că instanța de apel la examinarea apelurilor declarate nu a

respectat nici prevederile art. 417 Cod de procedură penală, și anume hotărârea

adoptată nu cuprinde temeiurile de fapt și de drept ce au dus la admiterea apelului

avocatului și respingerea apelului procurorului, precum și motivele adoptării

soluției date, mai mult, fapta nici nu a fost constatată în hotărîre.

Astfel, Colegiul constată că și-au găsit confirmare temeiurile invocate de

recurent și prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) și 12) Cod de procedură penală:

„hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel în cazurile cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția sau instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, sau faptei

săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită ”, ceea ce duce la casarea deciziei instanței

de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, deoarece aceste erori

nu pot fi corectate de instanța de recurs.

Mai mult ca atît, la examinarea apelurilor declarate, de fapt la argumentele

invocate în apeluri nu s-a dat răspuns argumentat, instanța de apel doar s-a expus

printr-o frază cu caracter general.

În asemenea condiții, instanța de recurs conchide că, decizia instanței de apel

urmează a fi casată cu remiterea cauzei în instanța de apel pentru rejudecare în alt

complet de judecători, în cadrul căreia urmează a fi apreciate probele toate în

cumul, la justa lor valoare pentru adoptarea unei soluții juste și corecte.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă obligatoriu de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare

și limitele acesteia, să execute indicațiile instanței de recurs, să se pronunțe la

modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale

asupra tuturor motivelor invocate de apelanți în apel, să verifice și să aprecieze

profund probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate cu

cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea admisibilității sau

inadmisibilității fiecărei probe examinate, să analizeze la modul cuvenit intenția și

acțiunile inculpatului, obiectul material al infracțiunii imputate inculpatului, să

cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, prezența sau lipsa în acțiunile

inculpatului a infracțiunilor incriminate, să descrie fapta infracțională ca fiind

dovedită, și să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, ținînd cont

de motivele casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, de

practica relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

11

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Admite, recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Vitalie Gavriliță, casează total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 10 iulie 2013, în cauza penală în privința lui

Tălămbăț Efim Anisim, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță,

în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată public la 25 martie

2014, ora 09.50.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Vladimir Timofti

Ion Guzun

Dumitru Mardari

12