1ra-117/14 — art. 317 al. 1 CP

1ra-117/14 — art. 317 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-117/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 ianuarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procuror

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2013, în

privința inculpatului

Lozan Aurel Ion, născut la 19

aprilie 1976 în s. Cosăuți, r-nul Soroca, domiciliat în or.

Bender, str. Leningradului 49, cetățean al R. Moldova,

anterior condamnat:

1) la 26 octombrie 1993, prin

sentința Judecătoriei Soroca, în baza art. 121 alin. (2)

Cod penal (1961) la 5 ani închisoare;

2) la 24 septembrie 1997, prin

sentința Judecătoriei Soroca, în baza art. 119 alin. (3),

124 alin. (3), 39 Cod penal (1961) la 7 ani închisoare;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 09 iulie – 26 noiembrie 2012,

în instanța de apel: 11 ianuarie – 30 mai 2013,

în instanța de recurs: 23 octombrie 2013 – 22 ianuarie 2014;

C O N S T A T Ă :

Lozan Aurel a fost absolvit de răspundere penală în baza art. 317 alin. (1) Cod penal,

în legătură cu faptul că există alte circumstanțe prevăzute de lege care condiționează

excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.

condamnat de Judecătoria Soroca la 24.09.1997 în baza art. 119 alin. (3) Cod penal la

7 ani închisoare, nu a luat calea corijării și a comis o nouă crimă. Astfel, la

24.12.2002, prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, i-a fost schimbată

categoria penitenciarului, fiind transferat din Penitenciarul nr. 15, Cricova în colonia

1

așezare nr. 10 din s. Goian. Prin ordinul șefului Penitenciarului nr. 10, el a fost

încadrat în cîmpul muncii la întreprinderea SA „Distincție”, pentru ispășirea pedepsei

în continuare. La 09.10.2003, cu scopul evadării din locul de deținere, inculpatul nu

a revenit în penitenciar, fiind absent mai multe zile și a fost anunțat în căutare.

Instanța a reținut că probele acumulate în cadrul urmăririi penale și judiciare,

obiectiv și pe deplin confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate.

Acțiunile lui au fost corect încadrate in baza art. 317 alin. (l) Cod penal întrucît

el a comis evadarea din locurile de deținere, săvîrșită de persoana care execută

pedeapsa cu închisoarea.

La 09.11.2012, prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, acțiunile

inculpatului au fost reîncadrate din prevederile art. 119 alin. (3) Cod penal (1961) în

cele ale art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, cu stabilirea pedepsei de 4 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

S-a dispus neexecutarea pedepsei de către inculpat în partea condamnării în

baza art. 124 alin. (3) Cod penal (1961), el considerîndu-se fără antecedente penale în

această parte. Astfel, s-a exclus și aplicarea prevederilor art. 39 Cod penal (1961).

Sancțiunea stabilită inculpatului se consideră executată.

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 317

alin. (1) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 34 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Apelantul a menționat că instanța de judecată a apreciat greșit probele

prezentate în cadrul cercetării judecătorești, deoarece ultimul la data de 09.10.2003,

executînd pedeapsa pentru infracțiunea la care a fost aplicată retroactivitatea legii

penale noi, a comis o nouă infracțiune, de evadare din locurile de deținere, pentru

care fapt urmează să poarte răspundere penală, fără aplicarea art. 85 Cod penal,

deoarece reieșind din aplicarea retroactivității legii penale noi, la momentul evadării

pedeapsa a fost executată.

Astfel, instanța de judecată a pronunțat o sentință contrară legii, inculpatul nu a

purtat răspundere pentru infracțiunea de evadare săvîrșită în stare de recidivă

deoarece antecedentul pentru infracțiunea care ispășea pedeapsa nu era stins.

2013, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că sentința este corectă, legală, iar acuzarea nu a

prezentat argumente obiective privind ilegalitatea hotărîrii atacate.

Într-adevăr, la momentul evadării inculpatul deja își ispășise pedeapsa de 4 ani

închisoare, chiar și mai mult, deoarece conform sentinței Judecătoriei Soroca din

24.09.1997, el a fost condamnat la 7 ani închisoare, termenul calculîndu-se din 15

iunie 1997. La data de 09.10.2003 el ispășise mai mult de 6 ani, și la acel moment

era deja în vigoare Codul penal în redacția noua. Din aceste considerente, la data de

09.11.2012, Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău a adoptat o încheiere prin care a

aplicat retroactivitatea legii penale noi și a reîncadrat acțiunile inculpatului în baza

art. 186 alin. (2) Cod penal (2003), modificîndu-i respectiv și pedeapsa.

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel.

2

Recurentul a invocat că instanța de fond cît și cea de apel au apreciat greșit

probele prezentate în cadrul cercetării judecătorești, deoarece inculpatul la

09.10.2003, executînd pedeapsa pentru o infracțiune la care a fost aplicată

retroactivitatea legii penale noi, a comis o nouă infracțiune de evadare din locurile de

deținere, pentru care fapt urmează să poarte răspundere penală, fără aplicarea art. 85

Cod penal – „aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentințe”, deoarece reieșind

din aplicarea retroactivității legii penale noi, la momentul evadării pedeapsa a fost

executată.

În așa mod, instanța de judecată a pronunțat o sentință contrară legii, inculpatul

nu a purtat răspundere pentru infracțiunea de evadare săvîrșită în stare de recidivă,

deoarece antecedentul penal pe infracțiunea pentru care-și ispășea pedeapsa nu era

stins.

Astfel, instanța de apel nu a apreciat corect, multilateral și obiectiv probele

administrate, prezentate de acuzare, care dovedesc cu certitudine vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii încriminate.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel; hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

materialului din dosarul cauzei și argumentelor invocate, Colegiul penal consideră că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele motive.

În primul rînd, potrivit art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală, deciziile

pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel pot fi atacate cu recurs.

Dar, conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest

sens. Conform art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt

constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea

în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului

acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept pe temeiurile

prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și că instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5 din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat

instanța de apel și care ar fi esența circumstanțelor că instanța a admis o eroare gravă

de fapt raportată la exigențele art. 6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care a afectat

soluția instanței, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei contestate în

acest sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

Rezultă, că recursul de pe rol în această parte nu întrunește condițiile legale de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

3

ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar agrava situația

inculpatului și care ar justifica acest recurs.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul menționat și cu referire la argumentele specificate în recursul de pe

rol că: „instanța de apel n-a motivat suficient concluzia...” (pct. 5 din decizie), se reține

că în corespundere cu împrejurările relevate în partea descriptivă a deciziei

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4 din prezenta decizie, instanța de apel, în

raport cu argumentele invocate în recursul de pe rol, care nici nu conține referiri la

niște erori de drept concrete și clar definite, a constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept privind infracțiunea incriminată inculpatului în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și a prescripțiilor de drept material.

Concluziile instanței de apel coroborează și cu următoarele circumstanțe.

Conform art. 317 alin. (3) Cod penal, nu constituie infracțiune evadarea din

locurile de deținere a persoanei în privința căreia la momentul evadării nu exista sau

a încetat temeiul legal al deținerii. Potrivit art. 10 alin. (2) Cod penal, legea penală

care înlătură caracterul infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod,

ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se

extinde asupra persoanelor care au săvîrșit faptele respective pînă la intrarea în

vigoare a acestei legi.

Din materialele cauzei rezultă că inculpatul a fost condamnat prin sentința

Judecătoriei Soroca din 24 septembrie 1997, în baza art. 119 alin. (3), 124 alin. (3),

39 Cod penal (1961) la 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei începînd cu 25 iunie

1997 (f.d. 11).

Potrivit rechizitoriului, inculpatul a evadat din locul de deținere la 09

octombrie 2003, adică după ce a executat peste 6 ani și 3 luni din pedeapsa aplicată

(pct. 1 și 2 din decizie).

În același timp, conform încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 09

noiembrie 2012, pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința Judecătoriei Soroca din

24 septembrie 1997 a fost modificată, în temeiul retroactivității legii penale noi.

Astfel, acțiunile inculpatului au fost reîncadrate din prevederile art. 119 alin.

(3) Cod penal (1961) în cele ale art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal (2003),

fiindu-i stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare și dispusă neexecutarea pedepsei de

către inculpat în partea condamnării lui în baza art. 124 alin. (3) Cod penal (1961),

fiind exclusă aplicarea față de el a prevederilor art. 39 Cod penal (pct. 2-5 din decizie).

Prin urmare, aplicînd în speță prevederile art. 10 alin. (1) Cod penal și

principiul retroactivității legii penale noi se atestă că la momentul evadării încetase

4

temeiul legal al deținerii inculpatului, deoarece cei 4 ani de închisoare stabiliți

ultimului prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 09 noiembrie 2012,

erau deja executați, adică acțiunile incriminate inculpatului privind nerevenirea în

penitenciar la 09 octombrie 2003, la momentul judecării în fond a cauzei în

raport cu alin. (3) al art. 317 Cod penal, nu mai constituia infracțiune.

Totodată, în corespundere cu art. 275 pct. 2) Cod de procedură penală, situația

cînd fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune constituie o circumstanță

care exclude urmărirea penală.

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărîrea atacată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, adică că recursul de pe

rol este și unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1), 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs va decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

Dat fiind că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este

vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2013, în privința inculpatului

Lozan Aurel Ion, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de conținut și este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 05 februarie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5

Dosarul nr. 1ra-117/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

DISPOZITIV

22 ianuarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procuror

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2013, în

privința inculpatului

Lozan Aurel Ion, născut la 19

aprilie 1976 în s. Cosăuți, r-nul Soroca, domiciliat în or.

Bender, str. Leningradului 49, cetățean al R. Moldova,

anterior condamnat:

1) la 26 octombrie 1993, prin

sentința Judecătoriei Soroca, în baza art. 121 alin. (2)

Cod penal (1961) la 5 ani închisoare;

2) la 24 septembrie 1997, prin

sentința Judecătoriei Soroca, în baza art. 119 alin. (3),

124 alin. (3), 39 Cod penal (1961) la 7 ani închisoare;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 09 iulie – 26 noiembrie 2012,

în instanța de apel: 11 ianuarie – 30 mai 2013,

în instanța de recurs: 23 octombrie 2013 – 22 ianuarie 2014;

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 1) și 4), alin. (3)

Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2013, în privința inculpatului

Lozan Aurel Ion, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de conținut și este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunțată la 05 februarie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

6

Elena Covalenco

7