1ra-1176/2013 — art.264 alin.1 Cod penal

1ra-1176/2013 — art.264 alin.1 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-1176/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 decembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență :

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Ion Arhiliuc,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de părțile

vătămate Eșanu Alexandru, Țurcanu Valeriu și Starenco Mihail, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2013, în privința inculpatului

Toma Mihail Fiodor, născut la

18 septembrie 1986, originar și locuitor al s. Țipală, r-nul

Ialoveni, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 01 noiembrie 2012 – 06 martie 2013,

în instanța de apel: 12 aprilie – 22 mai 2013,

în instanța de recurs: 08 octombrie – 11 decembrie 2013;

C O N S T A T Ă :

fiind judecată conform prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală,

inculpatul Toma Mihail a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1), 90 Cod penal la 1

ani și 6 luni închisoare, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de

1 an.

De la inculpat s-a încasat prejudiciu moral în folosul lui Eșanu Alexandru

60.000 lei, în beneficiul lui Țurcanu Valeriu 15.000 lei și în favoarea lui Starenco

Mihail 15.000 lei.

Toma Mihail, conducând automobilul de model „Ford Tranzit", cu n/î ST AS 107, se

deplasa pe str. Lunca Bîcului, mun. Chișinău din direcția str. Uzinelor în direcția str.

Salcîmilor și ajungînd în apropierea blocului locativ nr. 136, n-a manifestat atenție

sporită la circulație, n-a ținut permanent seama de totalitatea factorilor ce

caracterizează condițiile rutiere, intensitatea și nivelul de organizare a traficului rutier

de care trebuie să țină cont fiecare conducător la determinarea vitezei necesare

deplasării în siguranță, și modului de conducere a vehiculului, n-a apreciat corect

situația rutieră în care se afla autovehiculul la momentul respectiv, n-a luat în

considerație starea de lucruri în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a

participanților la el împotriva accidentelor și consecințelor acestora, pentru a nu pune

în pericol siguranța traficului, prin ce a încălcat cerințele p. 3 RCR, potrivit cărora

1

"Participanții la trafic sînt obligați să respecte regulile de circulație, semnificația

mijloacelor de semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile agentului de circulație,

condițiile tehnice ale prezentului Regulament și prin acțiunile lor să nu cauzeze

prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și să nu

creeze neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acele care sînt provocate de

circumstanțe iminente", cerințele p. 4 RCR, potrivit cărora "Orice participant la trafic

care respectă prezentul Regulament este în drept să conteze pe faptul că și ceilalți

participanți la trafic execută cerințele acestuia", cerințele p. 39. 1) RCR, potrivit

căruia „înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a direcției de

mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi

executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic",

cerințele p. 45 RCR , potrivit căruia "Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținînd permanent seama de următorii

factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în

conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a

vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră. (2) In cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului"

și cerințele art. 22, alin. 4) din Legea nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța

traficului rutier, potrivit căruia „participanții la trafic sunt obligați să manifeste un

comportament care să asigure fluiența și siguranța traficului, să nu pericliteze

siguranța unor alți participanți la trafic", iar ca urmare, efectuînd, fară să se asigure

manevra de preselectare a benzii de deplasare a comis tamponarea a/m de model

Renault Midlum, cu n/î COK 930, care era condus de cet. Ursachi Sergiu, care se

deplasa în aceeași direcție, relativ deplasării sale, pe banda a II-a, după care din

inerție a ieșit pe banda predestinată deplasării transportului din sens opus, unde a

comis tamponarea a/m de model Citroen Berlingo, cu n/î CKG 576, condus de cet.

Eșanu Alexandru, care se deplasa regulamentar din sens opus.

În rezultatul accidentului de circulație, toate unitățile de transport tehnic au fost

deteriorate, iar șoferului Eșanu Alexandru, pasagerilor Turc Valeriu și Starenco

Mihail le-au fost provocate vătămări corporale medii.

Instanța, considerînd vinovăția inculpatului dovedită, a calificat acțiunile lui în

baza art. 264 alin. (1) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației de

către o persoană care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din

imprudență o vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut seama că inculpatul a săvîrșit o

infracțiune mai puțin gravă, că este caracterizat pozitiv, nu are antecedente penale, s-

a căit sincer de cele comise, că circumstanțe agravante lipsesc, și a concluzionat

oportun a aplica inculpatului pedeapsă cu închisoarea conform prevederilor art. 364/1

alin. (8) Cod de procedură penală, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

stabilite și fixarea unui termen probă, fără aplicarea pedepsei complementare privarea

de dreptul de a conduce mijloace transport, deoarece mijlocul de transport pentru

inculpat este unica sursă de existență, care îi va ajuta și la recuperarea prejudiciilor

cauzate părților vătămate. Această pedeapsă va fi suficientă pentru atingerea scopului

pedepsei penale.

2

Acțiunile civile despre încasarea prejudiciului moral în folosul lui Eșanu

Alexandru 160.000 lei, Țurcanu Valeriu 30.000 lei și Starenco Mihail 30.000 lei

urmează a fi admise parțial, deoarece ultimii au avut suferințe fizice în rezultatul

vătămărilor corporale cauzate, au suportat intervenții chirurgicale, s-au tratat o

perioadă îndelungată prin ce au suportat un prejudiciu moral. Totodată, sumele cerute

de părțile vătămate pentru recuperarea prejudiciului moral sunt exagerate, prejudiciul

fiind cauzat în rezultatul unei infracțiuni săvârșite din imprudență.

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 264

alin. (1) Cod penal la 1 an și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 1 an.

Apelantul a invocat că pedeapsa numită de instanța de fond este contrară

prevederilor art. 16, 61, 65 și 75 Cod penal, adică, aferent cauzei, instanța de judecată

a pronunțat o sentință prea blîndă, în condițiile în care aceasta urma de fapt la

dispunerea pedepsei să aprecieze corect probele de drept și de fapt administrate de

organul de urmărire penală, iar în partea individualizării acesteia conform

prevederilor art. 75 Cod penal să ia în considerație gravitatea infracțiunii incriminate

care, deși conform art. 16 Cod penal este una mai puțin gravă, s-a produs prin

încălcarea unor reguli elementare și a atras după sine consecințe tragice cu

multitudine de victime, în legătură cu care fapt sancțiunea dispusă se consideră

insuficientă pentru corectarea sigură a inculpatului.

În același sens, instanța urma să țină cont de prevederile art. 65 Cod penal și

să stabilească pedeapsa complimentară sub formă de privarea de dreptul de

conducere a mijloacelor de transport, ținînd cont de faptul că inculpatul a folosit

anume acest drept special la săvîrșirea infracțiunii.

3.1 Au declarat apel și părțile vătămate Eșanu Alexandru, Țurcanu Valeriu și

Starenco Mihail, în care au solicitat casarea sentinței în partea ce ține de suspendarea

condiționată a executării pedepsei cu închisoarea.

Apelanții au indicat că instanța de fond absolut nejustificat a suspendat

condiționat executarea pedepsei în temeiul art. 90 Cod penal, deoarece ei au suferit

grave suferințe fizice și morale, s-au tratat o perioadă destul de îndelungată, iar Eșanu

Alexandru a rămas pe toată viața cu plastine de metal în picior și Starenco Mihail a

rămas cu mari cicatrice pe față. Inculpatul, însă nu a recuperat nici într-un mod

suferințele lor morale și nici cheltuielile de tratament.

Aceste circumstanțe ale cauzei nu permiteau instanței de a aplica suspendarea

executării pedepsei și aceste circumstanțe nu îl caracterizează pozitiv pe inculpat

pentru a fi posibilă aplicarea art. 90 Cod penal, în timp ce inculpatul nu a recuperat

daunele grave cauzate prin acțiunile sale infracționale și chiar refuză recuperarea

acestor daune.

3.2 Avocatul Svetlana Bubuioc la fel a declarat apel, cerînd casarea sentinței în

latura civilă, adică privind încasarea prejudiciului moral de la inculpat, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care această cerință să fie respinsă ca

neîntemeiată.

Apelantul a specificat că instanța de fond încasînd de la inculpat paguba

morală în sumele indicate nu a ținut cont de circumstanțele cauzei, de faptul că

3

inculpatul a comis o infracțiune din imprudență, a cauzat leziuni corporale medii

părților vătămate, iar acestea nu au solicitat încasarea prejudiciului material.

Inculpatul nu este angajat în cîmpul muncii, are la întreținere părinții în vîrstă

înaintată, a recunoscut vina integral și a solicitat examinarea cauzei în procedura

simplificată în baza probelor de la urmărirea penală, și-a cerut scuză de la părțile

vătămate, ceea ce deja constituie în sine o satisfacție morală pentru părțile vătămate.

Instanță a ignorat aceste împrejurări și a dispus încasarea prejudiciului moral în

sume exagerat de mărite, care nu corespund circumstanțelor cauzei, practicii judiciare

naționale și CEDO, ori pentru cauzarea din imprudență a leziunilor corporale medii

părții vătămate nu poate fi încasată paguba morală în asemenea proporții.

Instanța deasemnea nu a reținut că părțile vătămate și-au rezervat dreptul să

înainteze ulterior și acțiunea civilă în ce privește încasarea prejudiciului material.

2013, apelul avocatului Svetlana Bubuioc a fost respins ca nefondat.

Apelurile procurorului și ale părților vătămate au fost admise, casată parțial

sentința și pronunțată o nouă hotărîre.

Inculpatul a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1), 90 Cod penal la1 an și 6

luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 1 an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe un

termen de probă de 2 ani.

Instanța de apel a reținut că acțiunile civile corect au fost soluționate de

instanța de fond, despăgubirile acordate constituie o justă și integrală reparare a

prejudiciului cauzat prin infracțiune, neexistînd temeiuri de a mări cuantumul

prejudiciului moral solicitat de părțile vătămate sau de a respinge acțiunea civilă.

Aceste împrejurări reliefează că sumele dispuse spre încasare în folosul părților

vătămate, cu titlu de prejudiciu moral, au fost corect determinate de către instanța de

fond.

Cu privire la critica procurorului și a părților vătămate referitoare la

individualizarea judiciară a pedepsei stabilite inculpatului, instanța de apel a

considerat-o, întemeiată.

La fel, instanța de apel a concluzionat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost

corect individualizată și nu sunt impedimente în aplicarea art. 90 Cod penal de vreme

ce inculpatul a comis o infracțiune din imprudență, care conform art. 16 Cod penal se

atribuie la categoria celor mai puțin grave, este caracterizat pozitiv, anterior nu a fost

condamnat, s-a căit sincer de cele comise, că lipsesc circumstanțe agravante.

Astfel, având în vedere atât principiul prevăzut în art. 4 Cod penal - umanismul

legii penale - cât și cel stipulat în art. 61 alin. (2) Cod penal - pedeapsa penală are

drept scop corectarea condamnatului, iar executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate - precum și

posibilitatea obținerii corectării și reeducării vinovaților, instanța de apel a ajuns la

concluzia că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată, mărind

cuantumul termenului de probă la doi ani, ținând cont de consecințele survenite -

deteriorarea a trei unități de transport cât și cauzarea de leziuni corporale medii la trei

persoane.

4

Afirmațiile că inculpatul urmează să-și execute pedeapsa stabilită în locurile de

recluziune sunt neîntemeiate, deoarece alin. (3) a art. 90 Cod penal care se referea la

obligativitatea restituirii daunelor pricinuite prin infracțiune în cazul instituției

condamnării cu suspendare a fost exclus prin Legea nr. 277'/XVI din 18 decembrie

2008.

Instanța de apel a reținut și faptul că instanța de fond nu a aplicat pedeapsa

complimentară obligatorie - privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport -

motivând că mijlocul de transport pentru inculpat este unica sursă de existență, care îi

ajuta și la recuperarea prejudiciilor cauzate părților vătămate. Dar, potrivit apelului

apărării, inculpatul nu este încadrat în câmpul muncii. Prin urmare, afirmația din

textul sentinței cu privire la încadrarea inculpatului în câmpul muncii cât și că acesta

se întreține din exercitarea dreptului de a conduce mijloace de transport este lipsită de

suport probatoriu, or la materialele dosarului nu este anexat nici un act confirmator în

acest sens.

Dat fiind că inculpatul la comiterea infracțiunii s-a folosit de dreptul de a

conduce mijlocul de transport, iar probe ce ar dovedi că mijlocul de transport pentru

inculpat este unica sursă de existență lipsesc, există temei de a aplica față de inculpat

a pedepsei complimentare - privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe

un termen de probă de 1 an.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea hotărîrilor menționate, în partea

privind aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal.

Recurenții au indicat că esența erorilor grave admise de instanța de fond și cea

de apel constă în faptul că, prima a aplicat în mod neîntemeiat prevederile art. 90 Cod

penal, iar instanța de apel nejustificat a menținut sentința în partea ce ține de

suspendarea executării pedepsei, fără a fi date motive suficiente pentru această

soluție.

Inculpatul nu a restituit prejudiciile cauzate prin infracțiune și chiar refuză

restituirea lor, iar acest fapt nicidecum nu-1 caracterizează pozitiv pe inculpat și nu

demonstrează căința sinceră a acestuia vizavi de faptele comise.

Inculpatul nu poate fi caracterizat pozitiv în timp ce prin infracțiunea comisă a

cauzat suferințe psihice și fizice mai multor persoane, nu a reparat prejudiciul cauzat

și chiar refuză repararea acestuia, menționând că se va eschiva de la achitarea

acestora. Faptul că inculpatul anterior nu a fost condamnat nu este un temei suficient

pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rînd, potrivit art. 420 alin. (1) Cod de procedură penală, deciziile

pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel pot fi atacate cu recurs.

5

Dar, conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest

sens. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt

constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea

în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului

acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor;

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept pe temeiurile

prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, că acesta este expus neclar, că instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5 din prezenta decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat asupra căror motive concrete din apelul părților vătămate nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel și care ar fi esența circumstanțelor că motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii, că acesta este expus neclar și că instanța a admis o

eroare gravă de fapt raportată la exigențile art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală,

care a afectat soluția instanței, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

Rezultă, că recursul de pe rol în această parte nu întrunește condițiile legale de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al părților vătămate cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar agrava situația

inculpatului și care ar justifica acest recurs.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei se reține că în conformitate cu rechizitoriu

circumstanțe agravante pe caz nu au fost stabilite (f.d. 122), iar împrejurările

menționate în partea descriptivă a hotărîrii contestate, inclusiv cele reproduse în pct.

4 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel a constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, ținînd cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, conform cărora

persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

6

infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale.

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct.

5 din prezenta decizie, este întemeiat pe critica modului în care instanța de apel a

apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decît cel pe care îl propune

părțile vătămate este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

este temei de drept din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că aceasta conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că recursul ordinar este și unul

vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) și 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește condițiile legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol nu îndeplinește condițiile legale de

conținut și este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de părțile vătămate Eșanu

Alexandru, Țurcanu Valeriu și Starenco Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2013, în privința inculpatului Toma Mihail

Fiodor, deoarece nu îndeplinește condițiile legale de conținut și este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 26 decembrie 2013.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Ion Arhiliuc

7

Dosarul nr. 1ra-1176/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

DISPOZITIV

11 decembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență :

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Ion Arhiliuc,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de părțile

vătămate Eșanu Alexandru, Țurcanu Valeriu și Starenco Mihail, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2013, în privința inculpatului

Toma Mihail Fiodor, născut la

18 septembrie 1986, originar și locuitor al s. Țipală, r-nul

Ialoveni, cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale;

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 1) și 4), alin. (3) Cod

de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat părțile vătămate Eșanu Alexandru,

Țurcanu Valeriu și Starenco Mihail, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 22 mai 2013, în privința inculpatului Toma Mihail Fiodor,

deoarece nu îndeplinește condițiile legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunțată la 26 decembrie 2013.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Ion Arhiliuc

8