1ra-1030/2013 — jaf

1ra-1030/2013 — jaf (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-1030/2013

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

13 noiembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Constantin Gurschi,

judecători – Andrei Harghel, Constantin Alerguș,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de procurorul

în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Ruslan Cașu, de avocatul Alexandru

Prisac în numele inculpatului Dragomarețchii Serghei, de avocatul Veaceslav Cazacu în

numele inculpatului Scripnic Vitalie și de inculpatul Cojuhari Alexandru, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 decembrie 2012, în cauza

penală privindu-i pe

Scripnic Vitalie Vasile, născut la 03 aprilie 1979,

originar din Ucraina, domiciliat în mun. Chișinău, str.

Independenții 10/2 ap. 9.

Cojuhari Alexandr Piotr, născut la 04 mai 1990,

originar și domiciliat în mun. Chișinău, str. M.

Kogălniceanu 61, ap. 25.

Dragomarețchii Serghei Nicolai, născut la 01

decembrie 1987, originar și domiciliat în mun. Chișinău,

str. Belgrad, nr. 19/1.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.02.2012 – 08.08.2012;

Instanța de apel: 15.10.2012 – 27.12.2012;

Instanța de recurs: 10.09.2013 – 13.11.2013;

C O N S T A T Ă :

- Scripnic V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

e), f) CP, la 5 (cinci) ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, cu aplicarea amenzii

în mărime de 500 u.c..

1

Măsura preventivă – arestul, aplicată lui Scripnic V., s-a menținut pînă la intrarea

sentinței în vigoare. Termenul executării pedepsei i s-a calculat începînd cu 08 august

2012, în care s-a inclus termenul aflării inculpatului sub arest în perioada dintre 18 ianuarie

2012 pînă la 08 august 2012.

- Cojuhari Al. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b),

e), f) CP, la 3 (trei) ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, fără aplicarea amenzii.

Măsura preventivă - arestul la domiciliu, i s-a înlocuit cu arestul, până la intrarea

sentinței în vigoare, cu luarea inculpatului sub strajă din sala de ședință. Termenul

executării pedepsei stabilite lui Cojuhari Al. i s-a calculat începînd cu 8 august 2012, în

care s-a inclus termenul aflării sub arest și arest la domiciliu în perioada dintre 25 ianuarie

2012 până la 8 august 2012.

- Dragomarețchi S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2)

lit. b), e), f) CP, la 3 (trei) ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, fără aplicarea

amenzii.

Măsura preventivă - arestul la domiciliu i s-a înlocuit cu arest preventiv, până la

intrarea sentinței în vigoare, cu luarea inculpatului sub strajă din sala de ședință. Termenul

executării pedepsei stabilite lui Dragomarețchii S. i s-a calculat din 8 august 2012, în care

s-a inclus termenul aflării sub arest și arest la domiciliu în perioada dintre 25 ianuarie 2012

până la 8 august 2012.

La fel, prin sentință s-a dispus încasarea, în mod solidar, din contul lui Scripnic V.,

Cojuhari Al. și Dragomarețchii S. în beneficiul părții vătămate Dolgu Gh., prejudiciul

material ce constă din echivalentul în lei moldovenești a sumei de 150 euro, calculat

conform cursului oficiat stabilit de B.N.M. la data sustragerii, care constituie 2248 (două

mii două sute patruzeci și opt) lei, cheltuieli pentru tratament în sumă de 1555 (una mie

cinci sute cincizeci și cinci) lei și prejudiciul moral în sumă de 1500 (una mie cinci sute)

lei.

Cojuhari Al. și Dragomarețchii S., la data de 06.01.2012, la orele 01.30 min., împreună și

prin înțelegere prealabilă, aflându-se în fața blocului locativ situat pe str. Independenței nr.

10/2, or. Chișinău, având intenția de sustragere a bunurilor altei persoane în scop de profit,

cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, și anume, prin

multiple lovituri cu mâinile și picioarele pe diferite regiuni ale corpului în privința lui

Dolgu Gh., în mod deschis au sustras de la ultimul un telefon mobil de model „Nokia

1100”, în valoare de 200 lei, 150 Euro, echivalentul cărora conform cursului oficial de

schimb stabilit de B.N.M. la data de 06.01.2012, constituia 2248 lei, ulterior, au părăsit

locul comiterii infracțiunii, cauzându-i astfel părții vătămate o daună în proporții

considerabile, în sumă totală de 2448 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că în drept, faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP, adică infracțiunea de jaf, sustragerea

2

deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrșită de două sau mai multe persoane, cu aplicarea

violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

art. 401- 402 CPP, a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat, Sanduleac V.,

inculpații Dragomarețchii S., Cojuhari A., avocatul Gheorghiță O., în numele inculpatului

Cojuhari Al., avocatul Cazacu V. în numele inculpatului Scripnic V. și avocatul Prisac A.,

în numele inculpatului Dragomarețchi S..

3.1. Acuzatorul de stat, în apelul declarat, a invocat că instanța de judecată a apreciat

corect probele de drept și de fapt administrate de organul de urmărire penală, și just a

încadrat acțiunile inculpaților în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP, însă, nu a luat în

considerație gravitatea infracțiunii incriminate și nu a stabilit o pedeapsă care ar duce la

corectarea și reeducarea inculpaților Scripnic V., Cojuhari Al. și Dragomarețchii S.. Mai

mult ca atît, instanța de fond nu a luat în considerație faptul că inculpatul Scripnic V. a fost

anterior judecat, și, în general, că inculpații nu au colaborat cu organele de urmărire penală

schimbîndu-și declarațiile la diferite etape ale procesului pentru a duce în eroare instanța

de judecată. De asemenea, inculpații nu au restituit integral prejudiciul cauzat prin

infracțiune părții vătămate și nu au întreprins nici o măsură în acest sens.

Astfel, s-a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi

hotărâri conform ordinii stabilite pentru prima instanță potrivit căreia:

- inculpatul Scripnic V. să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP și să-i fie stabilită conform sancțiunii articolului

respectiv o pedeapsă sub formă de cinci ani și șase luni închisoare cu ispășirea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis și cu aplicarea amenzii în mărime de 700 u.c.;

- inculpatul Cojuhari Al. să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP și să-i fie stabilită conform sancțiunii articolului dat o

pedeapsă sub formă de cinci ani închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis și cu aplicarea amenzii în mărime de 700 u.c.;

- inculpatul Dragomarețchii S. să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP și să-i fie stabilită conform sancțiunii

articolului respectiv o pedeapsă sub formă de cinci ani închisoare cu spășirea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis și cu aplicarea amenzii în mărime de 700 u.c..

3.2. În apelul declarat de inculpatul Cojuhari Al. și avocatul Gheorghiță O. în numele

acestuia, s-a solicitat casarea sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 08 august

2012 și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului Cojuhari Al. să-i fie stabilită o

pedeapsă cu aplicarea art. 90 CP, iar în motivarea apelului avocatul a menționat că

inculpatul Cojuhari Al. a săvîrșit pentru prima dată o infracțiune, la evidența medicului

narcolog sau psiholog nu se află, a conștientizat fapta pe care a săvîrșit-o, se căiește sincer

de cele întîmplate și intenționează să recupereze paguba pricinuită părții vătămate.

3

3.3. În apelul declarat de inculpatul Dragomarețchii S. și apărătorul său Prisac Al., s-

a solicitat casarea sentinței nominalizate și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpatului Dragomarețchii S. să-i fie aplicată o pedeapsă nonprivativă de libertate cu

aplicarea art. 90 CP. În motivarea apelurilor atît avocatul, cît și inculpatul, au indicat faptul

că Dragomarețchii S. a săvîrșit pentru prima dată o infracțiune, mama sa a decedat, tatăl

său este grav bolnav și necesită îngrijiri, se caracterizează pozitiv, iar infracțiunea care a

săvîrșit-o este una mai puțin gravă.

3.4. Apel împotriva sentinței a fost declarat și de avocatul Cazacu V. în numele

inculpatului Scripnic V., prin care s-a solicitat casarea sentinței cu pronunțarea unei noi

hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, potrivit căreia inculpatul

nominalizat să fie achitat, deoarece nu au fost întrunite elementele infracțiunii. În

motivarea apelului avocatul Cazacu V. a invocat că fapta care i se încriminează

inculpatului este una fictivă și bazată pe declarațiile false ale părții vătămate Dolgu Gh. și

ale martorului Silva O., iar nevinovăția inculpatului Scripnic V. se confirmă prin

declarațiile martorilor Ostalep M. și Covalenco A..

acuzatorul de stat, Sanduleac V., inculpații Dragomarețchii S., Cojuhari A., avocatul

Gheorghiță O., în numele inculpatului Cojuhari Al., avocatul Cazacu V. în numele

inculpatului Scripnic V. și avocatul Prisac A., în numele inculpatului Dragomarețchi S., au

fost respinse ca nefondate, cu menținerea sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău

din 08 august 2012, fără modificări.

stabilit în privința inculpaților: Scripnic V., Cojuhari Al. și Dragomarețchii S., o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate de sancțiunea art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP, cu respectarea

criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75 CP, luând în

considerație toate circumstanțele cauzei, cele atenuante, caracterul și gravitatea infracțiunii

comise, motivul și scopul celor comise, personalitatea vinovaților, consecințele survenite,

ținându-se cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării inovaților, precum și,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpaților, cît și din partea altor

persoane, la fel și de faptul că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și

nici să înjosească demnitatea persoanelor condamnate.

La fel, în decizie s-a menționat că, după cum rezultă din materialele dosarului penal,

părțile au avut acces în egală măsură la cercetarea probelor în cadrul ședințelor judiciare,

respectându-se prevederile art. 101 alin.(4) CPP, și astfel, instanța de apel se află în

condiția de a judeca apelurile, prin verificarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate, pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, iar analiza și

verificarea probelor pe cauză prin prisma art. 101 CPP, din punct de vedere al pertinenței,

concludentei, utilității, veridicității, și, în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor,

indică incontestabil la vinovăția inculpaților Scripnic V., Cojuhari Al. și Dragomarețchii S.

în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 187 alin.(2) lit. b), e), f) CP, și anume, jaful,

4

adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrșit de două sau mai multe

persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

S-a reținut și faptul că instanța de fond prin respectarea principiului nemijlocirii, care

permite instanței să perceapă direct faptele și împrejurările relatate de părți sau martori,

precum și, reacțiile acestora la întrebările adresate, a putut aprecia la justa valoare care din

pedepsele prevăzute la sancțiunea art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP, va duce la atingerea

scopului pedepsei penale și la corijarea inculpaților.

Concomitent, s-a evidențiat că argumentele invocate de către acuzatorului de stat în

apelul declarat și argumentele invocate de inculpați și apărătorii lor în apelurile sale au fost

obiectul de judecare în instanța de fond.

Afirmațiile acuzatorului de stat, precum că, pedeapsa aplicată inculpaților este prea

blândă în raport cu comportamentul acestora, care au dat declarații contradictorii ce denotă

iresponsabilitatea lor față de faptele săvîrșite, cât și față de consecințele ce au urmat în

rezultatul acestora, instanța de apel le-a apreciat critic, deoarece aceste împrejurări au fost

respectate la stabilirea categoriei și cuantumului pedepsei aplicate inculpaților de prima

instanță, iar cu referire la posibilitatea numirii unei pedepse mai grave decât cea aplicată

inculpaților, instanța de apel a considerat-o neechitabilă.

Cu privire la afirmațiile acuzatorului de stat, precum că, instanța de fond la adoptarea

sentinței nu a luat în considerație pericolul social al acțiunilor inculpaților Colegiul penal

le-a apreciat drept declarative, deoarece instanța de judecată la emiterea sentinței a ținut

cont de prevederile art. 61 CP, conform cărora pedeapsa penală este o măsură de

constrângere și un mijloc de corectare a condamnatului. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.

De asemenea, critic au fost apreciate și afirmațiile despre nevinovăția inculpaților

Scripnic V. și Cojuhari Al., invocate de apărătorul Cazacu V. și de inculpații menționați, în

apărarea lor pe parcursul judecării cauzei, or, acestea nu pot sta la baza casării sentinței și

pronunțarea hotărârii de achitare în privința lor, iar argumentele indicate în apelul declarat

de avocatul Cazacu V. referitor la emiterea unei decizii de achitare în privința lui Scripnic

V. pe art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP, de asemenea, urmează a fi respinse, deoarece nu se

confirmă cu careva probe pertinente și concludente, care ar combate concluziile instanței

de judecată mai sus indicate.

Or, nerecunoașterea vinovăției de către inculpații Scripnic V. și Cojuhari Al. nu

echivalează cu achitarea lor, de vreme ce acuzarea a administrat destule probe care cu

certitudine dovedesc că inculpații se fac vinovați de comiterea celor incriminate. Mai mult

ca atât, aceasta este un drept al inculpaților de a nu se auto-incrimina, or persoana care pe

parcursul procesului penal are calitatea procesuală de inculpat nu poate fi urmărită penal

pentru depunerea declarațiilor intenționat false, decât în cazurile expres prevăzută de legea

procesual penală.

5

În baza celor expuse, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond just a ajuns

la concluzia că corectarea și reeducarea inculpaților este posibilă cu izolarea lor de

societate și cu aplicarea în privința lui Scripnic V. și a pedepsei sub formă de amendă, sub

acest aspect sentința fiind legală și întemeiată.

În ce privește soluționarea acțiunii civile, privind încasarea prejudiciului material și

moral, Colegiul penal a conchis că instanța de fond just a concluzionat admiterea parțială a

acesteia, și a încasat în mod solidar de la inculpații Scripnic V., Cojuhari Al. și

Dragomarețchii S. suma de 150 euro, cheltuielile pentru tratament în sumă de 1555 lei

probate prin înscrisuri (f.d. 203-210), precum și, suma de 1500 lei ca prejudiciu moral. La

fel, corect instanța de fond a exclus suma pretinsă ca valoarea telefonului mobil de model

„Nokia 1100” în mărime de 200 lei, care a fost restituit proprietarului Dolgu Gh..

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, R. Cașu, de avocatul Prisac A. în numele

inculpatului Dragomarețchi S., avocatul Cazacu V., în numele inculpatului Scripnic V., și

de inculpatul Cojuhari Al..

6.1. Acuzatorul de stat, în motivarea recursului declarat, a solicitat casarea totală a

deciziei Curții de Apel Chișinău din 27.12.2012, în privința lui Dragomarețchi S., Scripnic

V. și Cojuhari Al., cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de

judecată.

În argumentarea celor solicitate, recurentul invocă că instanța de apel, la judecarea

cauzei, nu a ținut seama de prevederile art. 414, 417 alin. (1) pct. 8) CPP, precum și, de

explicațiile date de Plenul CSJ la pct. 14) din Hotărîrea nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire

la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”.

Acuzatorul de stat consideră că în acțiunile inculpaților se conțin elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. b) și f) CP, conform indicilor,

tîlhăria, adică atacul tîlhăresc săvîrșit în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de violență

periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei agresate, săvîrșită de mai multe persoane,

cu cauzarea de daune în proporții considerabile, iar acțiunile inculpaților eronat au fost

încadrate în prevederile prescrise de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP.

Sub acest aspect, recurentul a făcut trimitere la stipulările din pct. 5) ale Hotărîrii

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28 iunie 2004 „Cu privire la practica

judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, conform căreia: pentru

calificarea acțiunilor nu contează cînd a fost aplicată violența ori amenințarea cu violență

- pînă la deposedarea de bunuri, concomitent cu aceasta sau nemijlocit după deposedare

(dar pînă la consumarea sustragerii).

În aceeași ordine de idei, recurentul menționează că nici instanța de fond, nici

instanța de apel, nu au ținut cont de probele administrate de către organul de urmărire

penală, care dovedesc incontestabil vina inculpaților în săvîrșirea infracțiunii de tîlhărie și

nicidecum a celei de jaf.

În conformitate cu prevederile art. 100 alin. (4) CPP, toate probele administrate în

6

cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet și obiectiv. Verificarea probelor

constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu altele, administrarea de noi

probe și verificarea sursei din care probele provin, în conformitate cu prevederile

legislației, prin procedee probatorii respective, iar conform prevederilor art. 101 CPP,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al concludentei, utilității și

veridicității ei și toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel s-a limitat la o motivare insuficientă și contrară materialului

administrat pe cauză, or acuzarea invocă probe concrete, care în opinia sa dovedesc cu

certitudine vinovăția inculpaților.

Astfel, analizînd textul deciziei, partea acuzării concluzionează că instanța de apel nu

a realizat obligația Constituțională de a înfăptui justiția în stat, examinînd tendențios și

unilateral apelul declarat de către procuror, nu a clarificat circumstanțe relevante pentru

prezenta cauză, a adoptat o soluție neargumentată la modul cuvenit, în legătură cu ce o

astfel de decizie nu poate fi menținută și urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei la o nouă

judecare.

De asemenea, recurentul menționează că în sensul dispoziției art.188 CP, prin „atac”

trebuie de înțeles acțiunile agresive ale făptuitorului, care sunt însoțite de violența

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate ori de amenințarea cu aplicarea

unei asemenea violențe.

Drept violență periculoasă pentru viață și sănătate (art. 188 alin. (l), art. 189 alin. (3),

lit. c) CP) urmează a fi considerată vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății,

urmată de o dereglare de scurtă durată a sănătății, sau vătămarea medie a integrității

corporale sau a sănătății, care a fost urmată de dereglarea de lungă durată a sănătății,

precum și alte acțiuni care, deși nu au pricinuit vătămările menționate, au creat la

momentul aplicării lor un pericol real pentru viața și sănătatea victimei.

Totodată, recurentul a menționat că, deși acuzatorul de stat participant în instanța de

apel a întreprins măsuri în ordinea art. 326 (și art. 364) CPP, instanța de apel a respins

cererea respectivă a procurorului cu referire la posibilitatea înaintării unei noi învinuiri

inculpaților în sensul agravării, pe motivul că acuzatorul de stat participant în instanța de

fond nu a recurs la asemenea procedeu, fapt care, în viziunea instanței de apel împiedică

agravarea învinuirii în instanța de apel.

La fel, procurorul face referire și la jurisprudența CtEDO, unde Curtea a recunoscut

că o instanță de apel are dreptul incontestabil de a recalifica faptele, însă ca această

recalificare să fie compatibilă cu Convenția, acuzatului trebuie să-i fie acordată

posibilitatea de a-și exercita drepturile la apărare în mod concret, efectiv și mai ales în

timp util.

Recurentul a mai specificat că, examinînd sub aspectul conformității cu principiul

legalității în procesul penal, Curtea Constituțională a relevat că acest principiu, în termenii

art. 7 din CEDO, este reglementat de art. 21 din Constituția Republicii Moldova. Norma

națională prevede expres obligativitatea prezumării persoanei acuzate de un delict ca fiind

7

nevinovată pînă cînd „vinovăția sa va fi dovedită în mod legal”. Dacă art.7 din CEDO

obligă instanțele să condamne persoana numai pentru o acțiune prevăzută „de dreptul

național sau internațional”, norma națională obligă ca și procedura recunoașterii

vinovăției persoanei să fie legală, principiu garantat de art. 6 din CEDO.

Partea acuzării consideră că, instanța de apel nu a realizat obligația Constituțională de

a înfăptui justiția în stat, a examinat formal, tendențios și unilateral apelul declarat de către

procuror, nu a clarificat circumstanțe relevante pentru prezenta cauză și a adoptat o

hotărîre ilegală și neîntemeiată în acest sens.

În drept, recursul declarat se întemeiază pe prevederile art. 420, 421, 427 alin. (1) pct.

6), 12), și 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) CPP.

6.2. Avocatul Prisac A. acționînd în numele inculpatului Dragomarețchi S., a solicitat

casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 decembrie 2012 și adoptarea unei noi

hotărîri în privința lui Dragomarețchi S., cu aplicarea unei pedepse mai blînde decît cea

prevăzută de lege.

Recurentul critică soluția instanței de apel, considerînd-o ilegală și neîntemeiată, din

motiv că, instanța, la stabilirea pedepsei inculpatului Dragomarețchi S., a ignorat

prevederile art. 75 alin. (1) CP, neluînd în considerație că inculpatul a manifestat o

atitudine de căință față de cele săvîrșite, de faptul că parțial și-a recunoscut vina, precum

și, de condițiile familiale și caracteristica pozitivă eliberată de CPS Botanica în privința

ultimului.

Recurentul a specificat că, la aplicarea pedepsei penale, instanța urma să țină cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al faptei săvîrșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Însă, instanța de apel a trecut cu vederea toate circumstanțele enunțate, încălcînd

astfel, dreptul inculpatului la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO.

În drept, recursul declarat se întemeiază pe prevederile art. 414, 420, 421, 422, 427

alin. (1) pct. 10) CPP, art. 7, 75, 79 CP și art. 6 CEDO.

6.3. Avocatul Cazacu V. acționînd în numele inculpatului Scripnic V., a solicitat

casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 decembrie 2012 și sentinței judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău din 08 august 2012, cu pronunțarea unei decizii de achitare în

privința lui Scripnic V., argumentînd că inculpatul Scripnic V. este nevinovat deoarece nu

a săvîrșit această infracțiune și învinuirea care i se incriminează este una fictivă și bazată

pe declarațiile false ale așa-zisei părți vătămate Dolgu Gh. și a prietenului său martorul

Sliva O., care îl susține în toate.

Cît despre încasarea sumei de 150 de euro, care a fost sustrasă de la parte vătămată

Dolghu Gh. nici vorbă nu poate fi, deoarece sunt niște declarații false care au la bază

scopul unui profit necinstit. Martorul Sliva O., care este și prietenul părții vătămate,

declară că nu a văzut dacă cineva i-ar fi luat bani. În general, Dolgu Gh. a făcut asemenea

declarații false doar cu scopul de a se eschiva de la achitarea medicamentelor pentru

8

tratamentul lui Scripnic V. în sumă de 500 lei și cu atît mai mult el mai declară că încă i-au

mai fost sustrași și cei 150 euro.

Referitor la încasarea în mod solidar din contul lui Scripnic V., Cojuhari Al. și

Dragomarețchii S. în beneficiul lui Dolgu Gh. a prejudiciului material și moral Colegiul

Penal s-a bazat doar pe declarațiile false ale așa-zisei părți vătămate Dolgu Gh., adică este

bazată pe date eronate și false.

Astfel, putem concluziona că Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a dat o

apreciere greșită a probelor enumerate mai sus - cu atît mai mult că art. 101 CPP, prevede

că fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludentei,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării

lor.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 420-422, 424-427 alin. (1) pct. 8)

și art. 435 alin. (1) pct. 2) CPP.

6.4. În recursul declarat de inculpatul Cojuhari Al., s-a solicitat acordarea unei

pedepse mai blînde decît cea stabilită de instanțele ierarhic inferioare, de 3 (trei) ani

închisoare în penitenciar de tip semiînchis, avînd în vedere că inculpatul este pentru prima

dată condamnat și pe tot parcursul judecării cauzei, nu s-a eschivat de organele urmării

penale, fiind prezent la toate ședințele la care a fost chemat, iar instanțele nu au ținut

seama de declarațiile făcute de dînsul.

În drept, recurentul nu invocă nici un temei din cele prevăzute de art. 427 CPP.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestora, pentru

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, instanța de recurs, examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără

citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată

că recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) CPP, instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 CPP, care în mod obligatoriu

trebuie să fie invocate de recurenți. Or, art. 427 alin. (1) CPP, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Prin urmare, avînd în vedere că, la caz, au fost declarate patru recursuri, Colegiul

penal se va expune asupra fiecărui în parte.

7.1. Cu referire la recursul declarat de procuror, se reține că acuzatorul de stat solicită

casarea totală a deciziei Curții de Apel Chișinău din 27.12.2012, în privința lui

Dragomarețchi S., Scripnic V. și Cojuhari Al., cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța

de apel, în alt complet de judecată, argumentîndu-și poziția prin faptul că instanța de apel,

la judecarea cauzei, nu a ținut seama de prevederile art. 414, 417 alin. (1) pct. 8) CPP,

precum și, de explicațiile date de Plenul CSJ la pct. 14) din Hotărîrea nr. 22 din 12.12.2005

9

„Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”, iar, de fapt, acțiunile

inculpaților conțin elementele constitutive ale infracțiunii prescrise de art. 188 alin. (2) lit.

b) și f) CP - tîlhăria, adică, atacul tîlhăresc săvîrșit în scopul sustragerii bunurilor, însoțit

de violență periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei agresate, săvîrșită de mai

multe persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile, și incorect au fost

încadrate în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP.

În drept, recursul declarat se întemeiază pe prevederile art. 420, 421, 427 alin. (1) pct.

6), 12), și 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) CPP.

Prin urmare, pornind de la prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 CPP, potrivit cărora

hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept

comisă la judecarea cauzei, în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este

expus neclar, sau dispozitivul hotărârii redactate nu corespunde cu dispozitivul pronunțat

după deliberare.

Din textul recursului declarat, se constată că recurentul critică decizia instanței de

apel pentru că: „instanța nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel”.

Însă, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal reține că instanța de

apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) CPP,

astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la respingerea

apelurilor, ca nefondate, cu menținerea sentinței atacate.

Mai mult ca atât, din materialele dosarului rezultă, că instanța de apel, în cauza dată,

în conformitate cu prevederile art. 101 CPP, a examinat complet și obiectiv probele

administrate la dosar, verificându-le sub aspectul pertinenții și concludenții, atît cele ale

apărării, cît și cele ale acuzării, fapt ce face, ca concluzia despre respingerea ca nefondate a

apelurilor declarate de către acuzatorul de stat, Sanduleac V., inculpații Dragomarețchii S.,

Cojuhari A., avocatul Gheorghiță O., în numele inculpatului Cojuhari Al., avocatul Cazacu

V. în numele inculpatului Scripnic V. și avocatul Prisac A., în numele inculpatului

Dragomarețchi S., cu menținerea sentinței, ca legală și întemeiată, să fie una corectă.

Soluțiile adoptate, la caz, de instanțele ierarhic inferioare, sunt pe deplin confirmate prin

ansamblul de probe expuse și analizate în hotărîrile atacate, iar probatoriul administrat

coroborînd în ansamblul, confirmă vinovăția inculpaților în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP.

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

Cu referire la cele invocate de recurent precum că, instanța de apel la judecarea

apelurilor declarate nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, Colegiul

penal menționează că motivarea hotărârii este un proces de analiza și sinteza a actelor și

lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor de

amânunt, atâta timp cît sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere

probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale,

10

așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de

fond și cea de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt

reținută și a concluzionat correct, că aceasta se circumscrie încadrării juridice stabilite în

rechizitoriu, potrivit căreia Scripnic V., Cojuhari Al. și Dragomarețchi S., au fost învinuiți

de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP – jaful, adică

sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrșită de două sau mai multe persoane,

cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal conchide că instanța de apel a dat

răspuns la toate argumentele invocate de apelanți, specificând motivele pe care și-a

întemeiat soluția adoptată.

Referitor la pretinsa încălcare a pct. 12) alin. (1) art. 427 CPP, potrivit căruia

hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara o eroare de drept,

comisă de aceasta, atunci cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, instanța

de recurs relevă următoarele.

Sub acest aspect, se enunță prevederile pct. 18 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme

de Justiție din 30.10.2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”,

potrivit căreia „... erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de

drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material”.

Însă, pentru o atare concluzie, trebuie să se țină seamă de fapta săvîrșită și cum

aceasta a fost stabilită de către instanța de apel, și dacă această faptă a fost încadrată în

norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă penală, înseamnă că

acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Din actele dosarului rezultă că, prin ordonanța de începere a urmăririi penale din 12

ianuarie 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale în baza semnelor componenței de

infracțiune prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP.

Ulterior, prin rechizitoriu întocmit la 29 februarie 2012, Scripnic V., Cojuhari Al. și

Dragomarețchi S., au fost învinuiți că, prin acțiunile sale, au săvîrșit infracțiunea prescrisă

de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei

persoane, săvîrșită de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase

pentru viața și sănătatea persoanei cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Examinînd cauza penală nominalizată, prima instanță a concluzionat că, reieșind din

probatoriu administrat și cercetat în cadrul ședințelor de judecată, se confirmă cu

certitudine că inculpații Scripnic V., Cojuhari Al. și Dragomarețchi S., au săvîrșit

infracțiunea de jaf, prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP, fiindu-le stabilită

pedeapsa în limitele sancțiunii prevăzute de articolul respectiv.

Concluziile instanței de fond, au fost menținute fără modificări, de către instanța de

apel, care prin decizia Colegiului penal din 27 decembrie 2012, a respins, ca nefondate,

11

apelurile declarate de acuzatorul de stat, Sanduleac V., inculpații Dragomarețchii S.,

Cojuhari A., avocatul Gheorghiță O., în numele inculpatului Cojuhari Al., avocatul Cazacu

V. în numele inculpatului Scripnic V. și avocatul Prisac A., în numele inculpatului

Dragomarețchi S..

În continuare, instanța de recurs menționează că, potrivit dispoziției art. 325 CPP,

judecarea cauzei în prima instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub

învinuire și numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în

instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului și nu

se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situației

inculpatului se admite numai în cazurile și în condițiile prevăzute de codul de procedură

penală.

La caz, se reține că pe parcursul judecării cauzei penale privindu-i pe Scripnic V.,

Cojuhari Al. și Dragomarețchi S., de către prima instanță, acuzatorul de stat nu a ridicat

problema modificării învinuirii formulate prin rechizitoriu. Mai mult, procurorul, în

susținerile sale verbale anexate la materialele dosarului f.d. 19, vol. II, a menționat că:

„Referindu-mă la încadrarea juridică a acțiunilor inculpaților, consider că fapta lor

corect a fost calificată conform prevederilor art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP.”

Prin urmare, acesta a susținut învinuirea adusă inculpaților, în sensul declarat.

Ulterior, prin apelul declarat de acuzatorul de stat la 29 august 2012, acesta indică că:

„Așadar, prin acțiunile lor intenționate Scripnic V., Cojuhari Al., și Dragomarețchi S., au

comis jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrșită de două sau

mai multe persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea

persoanei cu cauzarea de daune în proporții considerabile, astfel, au comis infracțiunea

prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP.” (f.d. 65-66, vol. II)

Totodată, poziția acuzatorului cu privire la calificarea infracțiunii săvîrșite de

inculpații Scripnic V., Cojuhari Al., și Dragomarețchi S., rezultă și din procesul verbal al

ședinței de judecată a instanței de apel din 27 decembrie 2012, (f.d. 132, vol. II), potrivit

căruia procurorul R. Cașu, a solicitat sancționarea inculpaților în baza art. 187 alin. (2) lit.

b), e), f) CP, considerînd că instanța de fond corect a apreciat probele administrate în

cauză, care cu certitudine demonstrează vinovăția inculpaților în săvîrșirea infracțiunii

imputate, însă în baza acestui articol le-a stabilit pedepse prea blînde, care nu-și vor atinge

scopul de corijare a acestora, astfel, pledînd pentru majorarea pedepselor în privința

inculpaților.

De asemenea, din verificarea actelor dosarului se constată că, la etapa judecării

apelului procurorul R. Cașu, nu a intervenit în fața instanței cu vreun demers în temeiul art.

326 CPP, în vederea modificării acuzării în ședința de judecată în sensul agravării ei, ci,

din potrivă, a susținut încadrarea juridică în baza art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP,

solicitînd stabilirea unor pedepse mai aspre în privința inculpaților.

În consecință, reieșind din cele expuse, Colegiul penal constată că chestiunea cu

privire la modificarea învinuirii în privința inculpaților Scripnic V., Cojuhari Al., și

12

Dragomarețchi S., nu a fost obiect de verificare în instanțele ierarhic inferioare, iar potrivit

art. 427 alin. (2) CPP, temeiurile menționate la alin. (1) al art. 427 CPP, pot fi invocate de

recurenți în recurs, doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în

instanța de apel.

Astfel, instanța apreciază criticele recurentului cu privire la încadrarea juridică greșită

a faptei, drept vădit neîntemeiate.

7.2. Cu referire la criticele invocate în recursul declarat de Avocatul Prisac A. în

numele inculpatului Dragomarețchi S., Colegiul penal expune următoarele.

Din textul recursului declarat, se reține că, recurentul nu este de acord cu cuantumul

pedepsei stabilite prin sentința primei instanțe, care, ulterior, a fost menținută și prin

decizia Curții de Apel Chișinău, în privința inculpatului Dragomarețchi S., și solicită

redozarea pedepsei stabilite în privința ultimului, pentru infracțiunea săvîrșită, cu aplicarea

art. 79 CP.

Verificînd recursul în acest aspect, Colegiul menționează că pedeapsa penală, potrivit

art. 61 CP, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia, cît și din partea

altor persoane. Or, ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și

o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia stabilită în sarcina

inculpatului Dragomarețchi S., trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se

convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor a săvârșirea unor fapte

similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea art. 187 alin. (2) lit. b), e) și f) CP, în baza

căruia acesta a fost condamnat.

Colegiul penal menționează că, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând ca celelalte două

criterii alăturate și distincte, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu

privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale ori gradul de pericol

social concret al faptei săvârșite, și anume, că, în urma acțiunilor inculpatului

Dragomarețchi S., părții vătămate i s-a cauzat o daună în proporții considerabile, în

cuantum de 2448 lei și leziuni corporale nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei.

Prin urmare, Colegiul specifică că, reieșind din criteriile generale de individualizare a

pedepsei prevăzute de art. 75 CP, instanța de judecată îi stabilește persoanei recunoscute

vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în articolul

corespunzător din partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a acestuia.

Însă, după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile părții generale a Codului

13

penal, cum sînt cele stipulate în art. 79, 90 CP, iar temei pentru stabilirea unei pedepse mai

blînde, decît cea prevăzută de lege, servește existența unor circumstanțe excepționale ce

micșorează considerabil prejudiciul infracțiunii săvîrșite, prescrise de art. 79 alin. (1) CP,

ele fiind legate de:

- scopul și motivele infracțiunii;

- rolul vinovatului în săvîrșirea infracțiunii, comportamentul acestuia în timpul și

după consumarea infracțiunii;

- contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvîrșite în grup la descoperirea

acesteia;

- alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor

acesteia.

Prin urmare, reieșind din decizia instanței de apel, rezultă că, la stabilirea

cuantumului pedepsei, s-a respectat întocmai exigențele prevăzute de art. 75-78 CP, și s-a

ținut seama de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivele acesteia, de persoana celui

vinovat, care anterior nu a fost judecat și nu are antecedente penale, care are la întreținere

pe tatăl său bolnav, care a manifestat o atitudine de căință sinceră pentru cele săvîrșite, a

recunoscut parțial vina.

Mai mult, din analiza textuală a art. 79 CP, circumstanțele enumerate de apărător, ca

fiind excepționale, nu cad sub incidența normei citate, iar circumstanțele personale ale

inculpatului referitoare la lipsa antecedentelor penale, căința sinceră și situația familială,

nu justifică redozarea pedepsei și reindividualizarea modalității de executare a acesteia.

În contextul menționat, este fără echivoc statuat că, aspectele care țin de aprecierea

concretă a pericolului social al faptelor au fost luate în vedere de către instanța de fond în

procesul individualizării pedepsei, prin stabilirea unei pedepse orientate spre minimul

special prevăzut de lege, prin analiza corelativă cu aspectele care țin de lipsa

antecedentelor penale ale inculpatului și situația sa familială.

Pedeapsa închisorii aplicată de către instanță, cu executare în regim de detenție, a fost

stabilită corespunzător gravității faptelor și personalității autorului, neimpunându-se

micșorarea cuantumului acesteia sau a modalității de executare.

În consecință, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de drept ce ar genera

casarea hotărîrii atacate sub aspectele invocate, deoarece soluțiile adoptate de către

instanțele de fond și de apel, sunt întemeiate și motivate, măsura de pedeapsă aplicată în

privința inculpatului Dragomarețchii S., este echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei,

cu personalitatea acestuia și pericolul social al infracțiunii săvîrțite.

7.3. Cu referire la recursul declarat de avocatul Cazacu V. în numele inculpatului

Scripnic V., instanța de recurs specifică următoarele.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 420-422, 424-427 alin. (1) pct. 8)

și art. 435 alin. (1) pct. 2) CPP.

Potrivit dispoziției art. 427 alin. (1) pct. 8) CPP, hotărîrea instanței de apel conține o

eroare de drept atunci cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a

14

pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a

fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza

unei legi mai blînde. Însă, aceste temeiuri nu sunt incidente la examinarea recursului

respectiv, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate de către recurent.

Din textul recursului declarat, se reține că apărătorul menționează faptul că,

inculpatul Scripnic V. este nevinovat deoarece nu a săvîrșit această infracțiune și

învinuirea care i se incriminează este una fictivă și bazată pe declarațiile false ale așa-zisei

părți vătămate Dolgu Gh. și a prietenului său martorul Sliva O., care îl susține în toate.

Așadar, în ceea ce privește faptul dacă o asemenea situație reprezintă o eroare de

drept, Colegiul menționează că, în conformitate cu art. 93 alin. (2) CPP, declarațiile părții

vătămate și ale inculpatului se consideră probe egale, legea nu stipulează că dispozițiile

părții vătămate au prioritate față de cele ale inculpatului, iar instanța de judecată, avînd în

vedere egalitatea părților în proces, este obligată să asigure cercetarea tuturor

circumstanțelor cauzei și probele prezentate de părți, în egală măsură, ca, ulterior, să le dea

acestora o apreciere obiectivă și sub toate aspectele.

Din analiza prevederilor legale menționate și în raport cu decizia recurată, Colegiul a

statuat că instanța de apel a respectat această obligație, a apreciat în mod obiectiv atît

declarațiile părții vătămate, cît și ale inculpatului, care și-au găsit confirmarea prin alte

probe recercetate în cadrul ședințelor instanței de apel. După cum rezultă din textul

deciziei, instanța de apel a descris conținutul acestor probe în modul în care dînșii au

relatat informațiile cunoscute de ei, referitor la infracțiunea de jaf și le-a dat o apreciere

obiectivă și corectă.

Instanța de recurs apreciază corectă stabilirea situației de fapt de către instanțele

inferioare, precum și, calificarea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului Scripnic V.,

adică calificarea juridică corespunde exact între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite de

acesta și semnele componenței infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) CP.

Măsura de pedeapsă aplicată inculpatului Scripnic V., este echitabilă în raport cu

circumstanțele cauzei, cu personalitatea acesteia și pericolul social al infracțiunii săvîrșite.

Mai mult, Colegiul menționează că argumentele invocate în recurs au constituit deja

obiect de examinare în instanța de apel, care, respectînd prevederile art. 414 alin. (3), 417

alin. (1) pct. 8) CPP, s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării și a

adoptat o hotărîre legală, întemeiată și motivată, în acest sens, de aceea, Colegiul își

însușește argumentele acestei instanțe, argumente fundamentate în fapt și în drept, amplu

prezentate în hotărîrea atacată și apreciază că nu este necesară reluarea acestora,

constatîndu-se că la administrarea probelor nu au fost încălcate drepturile și libertățile

constituționale ale participanților la proces și probele puse la baza hotărîrilor nu conțin

erori procesuale ce ar putea influența autenticitatea concluziilor enunțate.

Din atare considerente, Colegiul constată că niciuna din condițiile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 8) CPP, la care se referă autorul recursului, nu sunt aplicabile din punct de vedere

al prezenței erorii de drept, care ar servi ca temei de casare a deciziei recurate.

15

7.4. Cu referire la recursul declarat de inculpatul Cojuhari Al., Colegiul penal avînd

ca reper, dispozițiile art. 432 alin. (2) pct. 1) CPP, menționează că instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că nu corespunde după conținut prevederilor expuse în art. 430 CPP.

În conformitate cu prevederile art. 430 pct. 5) CPP, în cererea de recurs trebuie să fie

indicate conținutul și motivele recursului cu argumentarea ilegalității hotărârii atacate și

solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427, invocate în recurs și

în ce constă problema de drept de importanță generală abordată în cauza respectivă.

Roportînd normele legale citate, la textul recursului declarat de inculpatul Cojuhari

Al., Colegiul penal constată că recursul nu se întemeiază, în drept, pe prevederile art. 427

CPP. Mai mult, recurentul nu indică vreo eroare concretă de drept circumscrisă cauzei,

care ar motiva instanța de recurs să caseze hotărîrile anterioare și să aplice o pedeapsă mai

blîndă în privința inculpatului.

Astfel, Colegiul penal statuează asupra faptului, că recursul inculpatului Cojuhari Al.,

exprimă doar dezacordul acestuia, față de soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești în

partea stabilirii pedepsei de trei ani închisoare în privința sa, solicitînd o pedeapsă mai

blîndă, însă, instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul, cu

circumstanțe în fapt și în drept, ce l-ar justifica sub acest aspect.

Relevante în acest context sunt și prevederile art. 24 alin. (2) CPP, potrivit cărora

instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În ceea ce privește criticele recurentului precum că instanța a dat o apreciere

unilaterală declarațiilor făcute de dînsul pe parcursul judecării cauzei și nu a avut în vedere

circumstanțele de fapt stabilite prin probele administrate, instanța de recurs menționează că

individualizarea pedepsei constă în obligațiunea instanței de a stabili măsura pedepsei

concrete infractorului, necesară și suficientă pentru realizarea scopului legii și pedepsei

penale, ceea ce a fost respectat întru totul de instanța de fond și apel la stabilirea pedepsei

în privința inculpatului Cojuhari Al.

Chestiunea de apreciere a probelor, ține de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea

acesteia este de competența instanțelor ierarhic inferioare. Prin urmare, în lumina

jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, se reține că

regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) CPP, prevede că la etapa de

judecare a recursului ordinar, instanța de recurs verifică erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar

nu apreciază sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Astfel, reieșind din circumstanțele cauzei se denotă că, recursul declarat de inculpatul

Cojuhari Al. urmează a fi declarat inadmisibil din motivul necorespunderii cerințelor de

conținut, deoarece recurentul nu a indicat motivele recursului cu argumentarea ilegalității

hotărîrilor atacate, aceasta fiind una din exigențele prescrise de art. 430 pct. 5) CPP.

16

art. 427 CPP, care pot fi obiect de examinare în instanța de recurs și în conformitate cu art.

432 alin. (1) – (2) pct. 1), 4) CPP, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Ruslan Cașu, de avocatul Alexandru Prisac în numele

inculpatului Dragomarețchii Serghei, de avocatul Veaceslav Cazacu în numele inculpatului

Scripnic Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27

decembrie 2012, în cauza penală privindu-i pe Scripnic Vitalie Vasile și Dragomarețchii

Serghei Nicolai, ca fiind vădit neîntemeiate, iar recursul declarat de Cojuhari Alexandr

Piotr, este inadmisibil din motiv că nu îndeplinește cerințele de conținut.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 27 noiembrie 2013.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Andrei Harghel

Constantin Alerguș

17