1ra-766/2013 — amenințarea cu moartea

1ra-766/2013 — amenințarea cu moartea (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul 1ra-766/2013

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

14 august 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Constantin Gurschi,

judecători – Andrei Harghel și Constantin Alerguș,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

partea vătămată Morcov Stanislav Gheorghe și de inculpatul Ojog Teodor,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2013,

în cauza penală privindu-l pe

Ojog Teodor Alexei, născut la 18 mai 1952,

originar din r-nul Orhei, domiciliat în mun.

Chișinău, or. Durlești, str. Gribov 6/1, ap. 14.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 27.03.2012 – 04.05.2012;

Instanța de apel: 21.05.2012 – 19.06.2012;

Prima instanță: 16.07.2012 – 19.12.2012;

Instanța de apel: 05.02.2013 – 20.03.2013;

Instanța de recurs: 18.06.2013 – 14.08.2013.

C O N S T A T Ă:

acordului de recunoaștere a vinovăției, Ojog T., a fost recunoscut vinovat și

condamnat în temeiul art. 155 CP, la 240 de ore muncă neremunerată în folosul

comunității.

Sentința a fost atacată cu recurs de către inculpat și prin decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 19 iunie 2012, s-a admis recursul inculpatului,

s-a casat sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 04 mai 2012, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de fond, în alt complet de judecată.

Buiucani, mun. Chișinău din 19 decembrie 2012, Ojog T., a fost condamnat în

1

baza art. 155 CP, la 1 (unu) ani închisoare, cu aplicarea art. 90 CP, executarea

pedepsei stabilite inculpatului s-a suspendat condiționat pe un termen de 1 (unu)

ani.

inculpatul Ojog T. la data de 08.02.2012, aproximativ la ora 14:00, aflându-se în

apartamentul nr. 14, str. Gribov 6/1, or. Durlești, mun. Chișinău, în timpul

conflictului cu concubinul fiicei sale, Morcov S., a luat din garderobă un topor

amenințîndu-l verbal cu răfuiala fizică și omor pe ultimul, gesticulînd cu acesta l-a

îndreptat împotriva lui Morcov S., și, ulterior, a lovit cu el în ușa de la intrarea în

apartament, astfel încît, pericolul realizării amenințării cu moartea fiind real pentru

partea vătămată.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 155 CP, adică amenințarea cu omor, existând

pericolul realizării acestei amenințări.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Ojog T. să fie achitat, din motiv că declarațiile martorilor

audiați în această cauză penală nu au fost veridice, aceștia aflându-se în relații

ostile cu inculpatul. De asemenea, a menționat că este grav bolnav, fiind

diagnosticat cu diabet zaharat, tip II și are o vârstă înaintată.

2013, apelul declarat de inculpatul Ojog T., a fost admis, s-a casat sentința

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 decembrie 2012 și s-a pronunțat o

nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul

Ojog T., a fost recunoscut vinovat în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 155

CP și condamnat la pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 200 unități

convenționale, ce constituie 4 (patru) mii lei, în beneficiu statului. În rest sentința a

fost menținută.

instanță corect a apreciat probele acumulate la dosar și a adoptat o sentință legală și

întemeiată, corect apreciind starea de fapt și de drept.

Reieșind din probatoriul administrat, Colegiul penal în urma cercetării

probelor, a conchis că motivele invocate în apelul inculpatului, referitor la

nevinovăția lui, sunt nefondate.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei stabilite inculpatului,

Colegiul penal a statuat că sentința, în această parte, este neîntemeiată, or, instanța

de fond nu a îndeplinit obligațiunea prevăzută la art. 393 alin. (2) p. 1) CPP, adică

nu a motivat stabilirea pedepsei cu închisoare, dacă sancțiunea legii penale prevede

2

și alte categorii de pedepse mai blînde. Potrivit sentinței la individualizarea

pedepse aplicate inculpatului Ojog T., instanța de fond a ținut cont de opinia

acuzatorului de stat. Însă, Colegiul Penal a menționat că, potrivit art. 7 CP, la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, și nu de solicitările procurorului.

De asemenea, s-a reținut că rejudecând cauza, după admiterea recursului

inculpatului, instanța de fond, urma, prin prisma art. 385 alin. (4) CPP, să

examineze posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru

încălcarea drepturilor sale procesuale la judecarea cauzei în procedura specială a

acordului de recunoaștere a vinovăției, iar instanța ia înrăutățit situația inculpatului

prin stabilirea unei pedepsei mai aspre decât cea aplicată prin sentința din 04 mai

2012 (f.d. 94-95 și 120-122).

Sancțiunea art. 155 CP, prevede pedeapsa - amendă în mărime de 200 la 400

unități convenționale, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240

ore sau închisoare de până la 2 ani.

Din materialul probator, cu referință la criteriile de individualizare a pedepsei,

s-a reținut că inculpatul Ojog T. a comis o infracțiune, care potrivit art. 16 CP, se

atribuie la categoria celor ușoare. Infracțiunea a fost comisă datorită relațiilor ostile

existente între persoanele ce domiciliază în ap. 14 situat pe str. Gribov 6/1 din or.

Durlești. Inculpatul este de vârstă înaintată, având statut de pensionar; grav bolnav,

fiind diagnosticat cu diabet zaharat, tip II, se află la primul conflict cu legea

penală. Este prezentă circumstanța atenuantă - săvârșirea pentru prima dată a unei

infracțiuni ușoare - și lipsesc circumstanțe care agravează răspunderea.

În atare situație, analizînd personalitatea infractorului, circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia, Colegiul penal a apreciat că scopul pedepsei penale prevăzute la art. 61

alin. (2) CP, reieșind din principiul umanismului, în speță, poate fi atins prin

aplicarea inculpatului a unei pedepse cu amendă, la limita minimă a sancțiunii, în

mărime de 200 unități convenționale, ținând cont și de prevederile art. 385 alin. (4)

CPP.

au atacat-o cu recursuri ordinare.

7.1 Inculpatul în recursul declarat solicită casarea deciziei nominalizate,

rejudecarea cauzei, cu pronunțare unei hotărâri prin care să fie dispusă achitarea în

privința sa, pe motiv că fapta ce i s-a încriminat, nu a fost săvîrșită de dînsul.

În susținerea motivelor din recurs, recurentul a criticat modalitate de apreciere

a probelor de către instanțele ierarhic inferioare, exprimându-și dezacordul cu

3

hotărîrile judecătorești pronunțate, dat fiind că toți martorii care au făcut declarații

împotriva lui, precum și, însuși partea vătămată, sunt în relații ostile cu inculpatul,

din care considerente obiectivitatea lor urmează a fi apreciată critic de către

instanță.

De asemenea, inculpatul menționează că pedeapsa aplicată sub formă de

amendă în valoare de 4000 lei, este considerabilă pentru dînsul.

Recursul declarat, în drept, se întemeiază pe dispoziția art. 390, 420, 422, 427,

428, 429, 430, 434 și 435 CPP.

7.2 În recursul declarat de partea vătămată Morcov S., se solicită casarea

deciziei instanței de apel, ca fiind nefondată, cu menținerea în vigoare a sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 decembrie 2013.

Recurentul invocă că instanța de apel, la judecarea cauzei, nu a ținut seama de

prevederile art. 414, 419 CPP, nu a verificat minuțios legalitatea și temeinicia

sentinței atacate, nu a dat o apreciere obiectivă probelor administrate. De

asemenea, a invocat că instanța de apel, nu a apreciat fiecare probă separat, nu s-a

expus în mod convingător de ce respinge probele cercetate de către instanța de

fond, dar s-a expus în mod general.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 420, 421, 422, 425, 427

alin. (1) pct. 6), 428, 429, 430, 435 CPP.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea urmează a fi

respinse ca inadmisibile, fiind vădit neîntemeiate, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, instanța de recurs, examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul

în care constată că recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) CPP, instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 CPP, care în mod

obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427 alin. (1) CPP, prevede

că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz, se reține că potrivit textului recursurilor declarate de inculpat și partea

vătămată, se constată că argumentele invocate de inculpat se cuprind în temeiurile

prescrise de pct. 8) alin.(1) art. 427 CPP, iar cele invocate de partea vătămată, în

cele din pct. 6) alin.(1) art. 427 CPP.

Prin urmare, cu referire la recursul declarat de partea vătămată Morcov S.,

Colegiul penal relevă următoarele.

4

Dispoziția art. 427 alin. (1) pct. 6) CPP, la care se referă recurentul prevede

expres și limitativ patru temeiuri în baza cărora pot fi supuse recursului hotărîrile

instanței de apel:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel;

- hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

- motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărîrii sau acesta este expus

neclar;

- instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția.

Sub acest aspect, Colegiul penal constată că în recursul înaintat de partea

vătămată, nu se face trimitere la vreun temei concret pentru declararea recursului

prevăzut de pct.6) alin.(1) art. 427 CPP, recurentul în linii generale, exprimîndu-și

dezacordul cu modul de apreciere a probelor de către instanța de apel, fără a

reflecta în ce constă problema de drept de importanță generală ce persistă în cauză

și care este eroarea comisă de instanța respectivă care ar duce la adoptarea soluției

de casare a hotărârii atacate prin prisma art. 427 alin. (1) CPP. Prin urmare,

recursul fiind motivat exclusiv privitor la chestiunea de apreciere a probelor,

menționîndu-se, de asemenea, că instanța de apel nu și-a motivat corespunzător

decizia adoptată, dînd o apreciere unilaterală probelor cercetate și acordînd

prioritate doar unor probe, în consecință, ajungînd pripit la concluzia de a schimba

pedeapsa stabilită inculpatului prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 19 decembrie 2012, de un an închisoare, care, prin prisma art. 90 CP, a fost

suspenadată condiționat pe un termen de un an, cu aplicarea amenzii în mărime de

200 u.c.

Însă, așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul penal constată că

instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1)

pct. 8) CPP, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la

caz, la adoptarea soluției expuse în pct. 5 din prezenta decizie.

Mai mult, din materialele dosarului rezultă, că instanța de apel, în cauza dată,

în conformitate cu prevederile art. 101 CPP, a examinat complet și obiectiv probele

administrate la dosar, verificându-le sub aspectul pertinenții și concludenții, atît

cele ale apărării, cît și cele ale acuzării, fapt ce face, ca concluzia despre vinovăția

inculpatului Ojog T., de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 CP, să fie una

legală și întemeiată.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit art. 24 alin. (2) CPP, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii, iar în ceea

ce privește criticele recurentului precum că instanța a dat o apreciere unilaterală

probelor, dînd prioritate doar unora dintre ele, acestea sunt vădit nefondat, fiind

combătute de materialele dosarului și rezultă din textul deciziei adoptate.

5

În conformitate cu prevederile art. 414 CPP, instanța de apel, judecând apelul,

a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță și conform materialelor din dosar, ajungînd la concluzia că sentința

atacată este legală și întemeiată, în ceea ce privește constatarea vinovăției

inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 CP, iar în ceea ce

privește individualizarea pedepsei făcute de instanța de fond, Curtea de apel a

conchis că aceasta nu a respectat în deplină măsură prevederile art. 393 alin. (2)

pct. 1) CPP, adică nu a motivat stabilirea pedepsei cu închisoarea, dacă sancțiunea

articolului respectiv din Codul penal prevede și alte categorii de pedepse, cu

această afirmație Colegiul penal este de acord.

Instanța de recurs ține să menționeze sub acest aspect, că individualizarea

pedepsei constă în obligațiunea instanței de a stabili măsura pedepsei concrete

infractorului, necesară și suficientă pentru realizarea scopului legii și pedepsei

penale, ceea ce a fost respectat întru totul de instanța de apel la stabilirea pedepsei

inculpatului Ojog T.

Călăuzitoare în acest sens sunt și prevederile pct. 14.7 al Hotărîrii Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării

cauzelor penale în ordine de apel”, cu modificările ulterioare, în care se prevede că

una din chestiunile de drept pe care trebuie să le soluționeze instanța de apel este:

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just.

Este de reținut și faptul că, pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și

scopul, definite de legiuitor în art. 61 CP, trebuie să corespundă sub aspectul

duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care

în mod real îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se

îndrepta sub influența sancțiunii.

Astfel, după cum rezultă din textul deciziei instanței de apel, la stabilirea

măsurii pedepsei și mărimii acesteia în privința inculpatului, în vederea corectării

și reeducării lui, instanța a ținut seama în deplină măsură de motivul și gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează și agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, aplicîndu-i o pedeapsă sub formă de amendă în

mărime de 200 u.c., pedeapsă pe care instanța o consideră legală, întemeiată, și

echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei.

De asemenea, s-a menționat că inculpatul Ojog T. a comis o infracțiune, care

potrivit art. 16 CP, se atribuie la categoria celor ușoare. Infracțiunea a fost comisă

datorită relațiilor ostile existente între persoanele ce domiciliază în ap. 14 situat pe

str. Gribov 6/1 din or. Durlești. Inculpatul este de vârstă înaintată, având statut de

pensionar; grav bolnav, fiind diagnosticat cu diabet zaharat, tip II, se află la primul

conflict cu legea penală. Este prezentă circumstanța atenuantă - săvârșirea pentru

6

prima dată a unei infracțiuni ușoare și lipsesc circumstanțe care agravează

răspunderea.

În atare situație, Colegiul penal apreciază că corect s-a conchis asupra faptului

că scopul pedepsei penale prevăzute la art. 61 alin. (2) CP, în speță, poate fi atins

prin aplicarea față de inculpatul Ojog T., a unei pedepse cu amendă, la limita

minimă a sancțiunii prevăzute de art. 155 CP, în mărime de 200 u.c.

Cu referire la cele invocate de recurent precum că, instanța de apel la

judecarea apelului declarat nu și-a motivat soluția corespunzător, Colegiul penal

menționează că motivarea hotărârii este un proces de analiza și sinteza a actelor și

lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor

elementelor de amânunt, atâta timp cît sunt valorificate toate aspectele relevante

din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale

unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Investită cu o situație de fapt, instanța de fond și cea de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută și a concluzionat corect ca

aceasta se circumscrie încadrării juridice menționate în rechizitoriu, potrivit căreia

Ojog T., a fost învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 155 CP, adică

amenințarea cu omor, dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări.

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

Referitor la chestiunea de apreciere a probelor dată de instanța de apel,

invocată de recurent, Colegiul penal menționează că procedura de apreciere a

probelor, ține de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia este de competența

instanței de fond. Prin urmare, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului

penal al Curții Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din

dispozițiile art. 427 alin. (1) CPP, prevede că la etapa de judecare a recursului

ordinar instanța de recurs verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază

sau face o reapreciere a stării de fapt reținute în speță.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal conchide că instanța de apel a

dat răspuns la toate argumentele invocate de apelant, a apreciat just probele

cercetate, specificând motivele pe care și-a întemeiat soluția adoptată, iar recursul

declarat de partea vătămată, cu criticele invocate de ultimul, sunt vădit nefondate.

Cu referire la recursul declarat de inculpatul Ojog T., Colegiul penal privitor

la pretinsa încălcare a pct. 8) alin. (1) art. 427 CPP, relevă următoarele.

Potrivit dispoziției art. 427 alin.(1) pct.8) CPP, hotărîrea instanței de apel

conține o eroare de drept atunci cînd nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau

instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru

7

care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde.

Însă, aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului,

nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate de către recurent.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg

acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este

subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura

cauzală dintre acestea).

La caz, se constată că instanța de apel a cercetat toate probele administrate în

cauză și le-a dat o apreciere obiectivă, care în ansamblul, au confirmat vinovăția

inculpatului. Conținutul probelor și valoarea lor probatore a fost analizată în textul

deciziei instanței de apel. Temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea acestor

probe, instanța de recurs nu a stabilit.

Unul din elementele obligatorii ale laturii obiective a componenței de

infracțiune prevăzute de art. 155 CP, imputate inculpatului Ojog T., este existența

pericolului de a fi realizată amenințarea cu omor. Această circumstanță este

prezentă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții – apariția la victimă a

temerii pentru viața sau sănătatea sa și apariția pericolului realizării amenințării.

Din declarațiile făcute de partea vătămată Morcov S., se constată că acesta, în

urma certei cu inculpatul Ojog T., fiind amenințat cu moartea, a simțit un pericol

real pentru viața sa.

Astfel, instanța de fond și apel corect au încadrat acțiunile lui Ojog T., în baza

art. 155 CP.

Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între

dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Curtea de apel cu privire la

inculpatul Ojog T., nefiind indicată de recurent și nici identificată de instanța de

recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată

de instanța de apel sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este

evident și fără posibilitate de controversă, Colegiul penal consideră că nu este

incident cazul de casare prevăzut de dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 2 lit. b) CPP,

apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul

Ojog T..

De asemenea, Colegiul reține că cele invocate de inculpat în recursul declarat,

au format obiect de discuție la judecarea cauzei penale în instanța de apel și, cărora

instanța le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în

hotărîrea atacată, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, și a

cărei reluare nu se mai impune, având în vedere și faptul că verificând decizia

nominalizată, în raport cu prevederile art.424 alin. (2) CPP, temeiuri de casare a

8

hotărîrii atacate, nu s-au stabilit.

În consecință, raportând situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin.

(2) CPP, instanța de recurs concluzionează că lipsesc temeiuri de drept de casare a

hotărârii recurate și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursurilor

declarate de inculpatul Ojog T. și partea vătămată Morcov S., ca fiind vădit

neîntemeiate.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de partea vătămată Morcov

Stanislav Gheorghe și inculpatul Ojog Teodor Alexei, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2013, în cauza penală

privindu-l pe Ojog Teodor Alexei, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 august 2013.

Președinte /semnătura/ Constantin Gurschi

Judecători /semnătura/ Andrei Harghel

/semnătura/ Constantin Alerguș

Copia corespunde originalului

Președinte Constantin Gurschi

9