1cs-41/2013 — art. 48, 49 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 48, 49 CPP
- Temei legal
- art. 48, 49 CPP
1cs-41/2013 — art. 48, 49 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)
Dosarul nr. 1cs-41/13 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e Î N C H E I E R E 14 mai 2013 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte – Constantin Gurschi, judecători – Andrei Harghel și Constantin Alerguș, examinînd cererea de strămutare înaintată de apărătorul Petru Balan, a cauzei penale în privința lui Mociu Piotr Zahar, C O N S T A T Ă : 1. În procedura Judecătoriei Ciadîr-Lunga se află pentru examinare dosarul penal în privința lui Mociu P., învinuit în baza art. 191 alin. (5) CP. Autorul cererii specifică că prezenta cauză penală ar putea fi folosită în scopuri politice, iar examinarea ei în instanțele de judecată din UTA Găgăuzia ar putea duce la tentative de influențare politică a unei eventuale decizii pe cazul dat.
Apărătorul consideră că este necesară strămutarea examinării prezentei cauze penale într-o instanță de judecată din afara UTA Găgăuzia. 2. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele motive. Conform art. 46 alin. (1) CPP Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Prin urmare, legea are în vedere numai acele cazuri de schimbare a competenței teritoriale de la o instanță la alta, dacă aceasta este legată de posibilitatea soluționării operative, obiective și complete a cauzei penale.
Colegiul penal consideră, că motivele menționate de avocat în cerere, nu constituie temei de strămutare a cauzei penale date. Concomitent, instanța de recurs atenționează asupra faptului, că instanța de judecată urmează să ia toate măsurile prevăzute de lege în vederea netergiversării judecării cauzei și adoptării hotărîrii în strictă conformitate cu legea. 3. Pentru motivele expuse, în conformitate cu prevederile art. 48-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E : Respinge ca neîntemeiată cererea de strămutare înaintată de avocatul Petru Balan în numele inculpatului, pe cauza penală în privința lui Mociu Piotr Zahar, învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (5) CP.
Încheierea nu este susceptibilă căilor de atac. Președinte Judecător Judecător Constantin Gurschi Andrei Harghel Constantin Alerguș
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.