SECȚIUNEA 2 CAUZA PARISE c. ITALIA (solicitarea nr. 41285/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 Februarie 2000 DEFINITIVF 29/0 LIMITE ÎN LATONA Cauza Parisse c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor L'lape (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președinte Fischbach Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Tsatsa-Niklovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 27 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Angelo Parisse (inclusiv reclamantul, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 23 aprilie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția de la Madrid). Cererea a fost înregistrată la 22 iunie 1998 sub numărul de dosar 41285/98. Reclamantul a decedat la 18 august 1999. Itala Biondi și Silvana Parisse și domnul Gustavo Parisse, moștenitorii săi, au continuat procedura în fața Curții. Partea reclamantă este reprezentată de domnul Luciano și Mario Antonio Rossi, avocați la L'Aquila. Guvernul italian ( La 22 decembrie 1983, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea anulării unei decizii a Ministerului de Finanțe de a revoca pensia privilegiată de reversibilitate plătită reclamantului în urma decesului fiului său. 1984, Ministerul de Finanțe transmite dosarul administrativ referitor la fiul reclamantului Curții de Conturi. Dosarul a fost transmis procurorului general la 30 iunie 1984. În urma descentralizării Curții de Conturi în 1994 la 16 martie 1994, recursul a fost transmis de Curtea de Conturi Camerei Regionale a Abruzzo a Curții de Conturi. 23 aprilie 1997 și 10 Iulie 1997, reclamantul a indicat că dorea să continue procedura în fața Camerei Regionale Abruzzo. O audiere a fost stabilită la 3 martie 1999. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 5 mai 1999, Curtea de Conturi a acceptat parțial cererea reclamantului. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ cu privire la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 decembrie 1983 și s-a încheiat la 5 mai 1999 și, prin urmare, a durat mai mult de 15 ani și patru luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 12.În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea ștearsă decât mai mult decât mai puțin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Curtea consideră că este necesar să se acorde părții solicitante suma totală de 51 000 000 000 ITL, adică 17 000 000 ITL per moștenitor. De asemenea, reclamanta solicită 36 705 802 de lire italiene (ITL) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma globală de 4 500 000 ITL, adică 1 500 000 ITL per moștenitor, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și le-a acordat părții solicitante. Interese moratorii 17. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească fiecărui moștenitor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 17 000 000 (șaptesprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 1 500 000 (un milion cinci sute de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 februarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE PARISSE c. ITALIE
(Requête n°
41825/98)
ARRÊT
8 février 2000
29/06/2000
En l’affaire Parisse c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
M.
Fischbach
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 janvier 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Angelo Parisse (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 23 avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 22
juin
1998 sous le numéro de dossier 41825/98. Le requérant est décédé le 18 août 1999. M
mes
Itala Biondi et Silvana Parisse et M.
Gustavo Parisse, ses héritiers, ont continué la procédure devant la Cour. La partie requérante est représentée par M
es
Luciano et Mario Antonio Rossi, avocats à L'Aquila. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 25 mai 1999.
3.
Le 22 décembre 1983, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l'annulation d'une décision du Ministère des Finances révoquant la pension privilégiée de réversibilité versée au requérant suite au décès de son fils.
4.
Le recours fut transmis le 28 décembre 1983 au service des pensions militaires. Le 20
avril
1984, le Ministère des Finances transmis le dossier administratif relatif au fils du requérant à la Cour des comptes. Le dossier fut transmis au procureur général le 30 juin 1984. Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, le 16 mars 1994, le recours fut transmis de la Cour des comptes à la chambre régionale des Abruzzes de la Cour des comptes. Les 23 avril 1997 et 10
juillet 1997, le requérant indiqua qu'il souhaitait continuer la procédure devant la chambre régionale des Abruzzes.
5.
Une audience fut fixée au 3 mars 1999. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 5 mai 1999, la Cour des comptes fit en partie droit à la demande du requérant.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
7.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
8.
La période à considérer a débuté le 22 décembre 1983 et s'est terminée le 5 mai 1999.
9.
Elle a donc duré plus de quinze ans et quatre mois, pour une instance.
10.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §
22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
11.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
12.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
13.
La partie requérante réclame 5 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et 75 000 000 au titre du préjudice moral qu'elle aurait subis.
14.
La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer à la partie requérante la somme globale de 51 000 000 ITL, soit 17 000 000 ITL par héritier.
B.
Frais et dépens
15.
La partie requérante demande également 36 705 802 lires italiennes (ITL) pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
16.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §
30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme globale de 4 500 000 ITL, soit 1 500 000 ITL par héritier, au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l’accorde à la partie requérante.
C.
Intérêts moratoires
17.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
,
a)
que l’Etat défendeur doit verser à chaque héritier, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 17 000 000 (dix-sept millions) lires italiennes pour dommage moral
et 1 500 000 (un million cinq cent mille) lires italiennes pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 février 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président