AFFAIRE PADERNI c. ITALIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL PADERNI c. ITALIA (Cercetarea nr. 40952/98) HOTĂRÂREA STRASBOURG 5 aprilie 2000 În la Cauza Paderni c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președinte Fischbach Conforti Bonello Strážnická Tsatsa-Nikolovska A.B. Baka judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune E. Fribergh După ce a intenționat în camera Consiliului la 23 martie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. La 23 decembrie 1996, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la data de 27 aprilie 1998, cu numărul dosarului 40952/98. Guvernul italian este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. la marginea articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. Curtea a declarat cererea admisibilă la 27 aprilie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 29 noiembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 12 ianuarie 2000 pentru guvern și la 15 decembrie 1999 și 31 ianuarie 2000 pentru solicitant, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 27 mai 1988, dl Z. l-a numit pe M. B. în fața judecătorului judecător din Trevise pentru a obține recunoașterea unei detenții de trecere. La 24 iunie 1988, la 6 aprilie 1990, judecătorul a numit un expert după o audiere retrimisă la cererea lui M. B., una către cea a părților și un din oficiu. Dintre cele cinci audieri stabilite între 21 septembrie 1990 și 7 februarie 1992, două au vizat un raport de competență și trei un complet de competență. La 5 iunie 1992, tribunalul a fost amânat la 20 noiembrie 1992, pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. Printr-o ordonanță din 30 septembrie 1993, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, instanța redeschisă la tribunal pentru a asculta martorii și a fixat o audiere la 23 octombrie 1993. În ziua următoare, cauza a fost întreruptă ca urmare a decesului dlui La 16 iunie 1994, reclamantul a reluat procedura ca moștenitor al dlui B. și o audiere a fost stabilită la 1 Din cele șase audieri prevăzute între 30 septembrie 1994 și 6 octombrie 1995, una a fost consacrată depunerii la grefa de documente, două au fost legate de audierea martorilor, una a fost retrimisă de judecător, una la cererea părților și o audiere nu a avut loc deoarece în acea zi avocații au făcut grevă. Părțile și-au prezentat concluziile din nou la 12 ianuarie. 1996 și încuviințarea pledoariilor a avut loc la 7 iunie 1996. printr-o hotărâre din 7 iunie 1996, al cărei text a fost depus la grefa la 21 august 1996, instanța judecătorului a dat dreptul la cererea domnului Z. ENÂI La 12 ianuarie 2000, grefierul a primit de la coagentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 40952/98 formulată de domnul Paterni, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), dintre care 20 000 000 ITL pentru daune morale și 2 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 9. La 15 decembrie 1999 și 31 ianuarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurentul J Italian, conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 2 000 000 000 ITL pentru daune morale și 2 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în vederea unei soluționări pe propria răspundere a cauzei, având originea cererii nr. 40952/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Curtea este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunoaște Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 11. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITÉ, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 5 aprilie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE PADERNI c. ITALIE

(Requête n°

40952/98)

ARRÊT

STRASBOURG

5 avril 2000

En l’affaire Paderni c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

M.

Fischbach

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

M

.

A.B. Baka

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 mars 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

V.

Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La Cour a déclaré la requête recevable le 27 avril 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 29 novembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 12 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 15 décembre 1999 et 31 janvier 2000 pour le requérant, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 27 mai 1988, M. Z. assigna M

me

B. devant le juge d’instance de Trevise afin d’obtenir la reconnaissance d’une servitude de passage.

5.

La mise en état de l'affaire commença le 24 juin 1988. Après une audience renvoyée à la demande de M

me

B., une à celle des parties et une d’office, le 6 avril 1990 le juge d’instance nomma un expert. Des cinq audiences fixées entre le 21 septembre 1990 et le 7 février 1992, deux concernèrent un rapport d’expertise et trois un complément d’expertise. Le 5 juin 1992, l’audience fut reportée au 20 novembre 1992, pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions. L’audience de plaidoiries se tint le 24 septembre 1993. Par une ordonnance du 30 septembre 1993, dont le texte fut déposé au greffe le jour même, le tribunal rouvrit l’instruction afin d’entendre les témoins et fixa une audience au 23 octobre 1993. Le jour venu, l’affaire fut interrompue suite au décès de M

me

B.

6.

Le 16 juin 1994, le requérant reprit la procédure en tant qu’héritier de M

me

B. et une audience fut fixée au 1

er

juillet 1994. Des six audiences prévues entre le 30

septembre 1994 et le 6 octobre 1995, une fut consacrée au dépôt au greffe de documents, deux furent relatives à l’audition de témoins, une fut renvoyée par le juge d’instance, une à la demande des parties et une audience ne se tint pas car ce jour-là les avocats faisaient grève. Les parties présentèrent de nouveau leurs conclusions le 12

janvier

1996 et l’audience de plaidoiries eut lieu le 7 juin 1996.

7.

Par un jugement du 7 juin 1996, dont le texte fut déposé au greffe le 21 août 1996, le juge d’instance fit droit à la demande de M. Z.

EN DROIT

8.

Le 12 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

40952/98, introduite par M. Paderni, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont

20 000 000 ITL au titre du dommage moral et 2 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.

»

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont

20

000

000

ITL au titre du dommage moral et 2 000 000 ITL au titre des frais et dépens, en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

40952/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.»

10.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62

11.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 avril 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président